Politică

46159 multinaționale există în România. Doar 106 controlate din interior!…

1463015_203300689854043_1712519378_nÎn România, în anul 2014, numărul grupurilor de întreprinderi a crescut cu 15,5% faţă de anul 2013, spune Institutul Național de Statistică. Au fost identificate 51484 grupuri de întreprinderi, din care 5325 de grupuri de întreprinderi rezidente şi 46159 de grupuri de întreprinderi multinaţionale (106 controlate din interior, respectiv 46053 controlate din străinătate).

În anul 2014, din totalul grupurilor de întreprinderi identificate în România aproximativ 10% erau rezidente, 90% dintre acestea fiind constituite din două sau trei întreprinderi.

Cea mai mare parte a grupurilor de întreprinderi din România îşi desfăşoară activitatea în domeniul comerţului, construcţiilor sau industriei prelucrătoare.

multinationale-1

În anul 2014, repartizarea grupurilor de întreprinderi din România pe activităţi economice, la nivelul secţiunilor CAEN Rev.2, arată că majoritatea acestora activează în:

‐ secţiunea G – Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; Repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 32% din totalul grupurilor de întreprinderi;
‐ secţiunea F – Construcţii – 13% din totalul grupurilor de întreprinderi;
‐ secţiunea C – Industria prelucrătoare – 10% din totalul grupurilor de întreprinderi;
‐ secţiunea L – Tranzacţii imobiliare – 10% din totalul grupurilor de întreprinderi;
‐ secţiunea M – Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 10% din totalul grupurilor de întreprinderi.

Grupurile de întreprinderi rezidente activează preponderent în cadrul următoarelor secţiuni:
G – Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; Repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 25%,
M – Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 14%,
C – Industria prelucrătoare – 13% şi
F – Construcţii – 12%.

Raportat la ponderea numărului de salariaţi, majoritatea subgrupurilor de întreprinderi din România sunt controlate din Germania, Olanda sau Franţa.

Rezultatele anului 2014 indică faptul că, în funcţie de ponderea numărului de salariaţi, pe primul loc se află subgrupurile de întreprinderi controlate de persoane juridice sau persoane fizice din Germania (17,5%), pe locul doi sunt cele controlate din Olanda (11,9%), iar pe locul trei sunt cele controlate din Franţa (10,8%).

multinationale-2

În funcţie de ponderea numărului de salariaţi în total grupuri de întreprinderi multinaţionale controlate din străinătate, subgrupurile de întreprinderi controlate din Germania predomină în secţiunea C – Industria prelucratoare (8,7%), în secţiunea G – Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; Repararea autovehiculelor şi motocicletelor (3,0%), în secţiunea A – Agricultura (1,3%) şi secţiunea L – Tranzacţii imobiliare (1,3%).

În privinţa subgrupurilor de întreprinderi controlate din Olanda, 4,5% se regăsesc în secţiunea C – Industria prelucrătoare, 2,1% în secţiunea J – Informaţii şi comunicaţii şi 1,3% în secţiunea G – Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; Repararea autovehiculelor şi motocicletelor.

Subgrupurile de întreprinderi controlate din Franţa domină în secţiunea C – Industria prelucrătoare (4,6%), în secţiunea G – Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; Repararea autovehiculelor şi motocicletelor (2,4%), în secţiunea J – Informaţii şi comunicaţii (1,1%) şi în secţiunea K – Intermedieri financiare si asigurări (1,1%).

Autor: Viorel Dogaru

Sursa: Banatul azi