Cultură și Familie Politică

36 de ore pentru a interzice pesticidele ucigașe

În două zile, Uniunea Europeană va decide dacă va interzice pesticidele toxice care ucid albinele din toată lumea și ne pun în pericol alimentele. Marile corporații care profită de pe urma acestor substanțe nocive fac un lobby furios pentru pentru a evita interdicția și tocmai am aflat că guverne cheie sunt pe cale să cedeze – asta dacă nu le vom face să simtă acum ghimpele opiniei publice!

Albinele dispar de pe tot cuprinsul globului cu o viteză alarmantă. Și pentru că albinele sunt cele care ne polenizează culturile, experții avertizează că aceste decese în masă reprezintă o amenințare catastrofală pentru alimentele noastre. Din fericire, numeroase studii au identificat deja posibilul vinovat: o anumită categorie de pesticide nocive. Un raport oficial al UE a stabilit că interzicerea lor ar putea rezolva problema, dar gigantul producător Bayer încearcă să îi convingă pe liderii noștri să ignore știința pentru a îi proteja profiturile.

Peste 2.5 milioane dintre noi au semnat petiția care a făcut posibil acest vot. E timpul să le spunem politicienilor noștri că trebuie să ia partea științei pentru a salva albinele săptămâna asta! Haideți să inundăm căsuțele de e-mail ale miniștrilor Agriculturii din țările noastre, să înăbușim lobby-ul corporatist și să ne asigurăm că guvernele noastre ne vor salva albinele și mâncarea. Scrieți acum un mesaj și trimiteți apoi această campanie importantă și prietenilor voștri!

Semneaza petitia aici: avaaz.org

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu