C O N T R A P R O P A G A N D Ă

„Gânduri pentru zilele ce vin”. Cugetările Monseniorului Ghika

un_sfant_cu_inima_mereu_in_romaniaPersonalitatea Monseniorului Vladimir Ghika înseamnă înţelepciune, smerenie şi strălucire spirituală. A fost un veritabil cărturar, a urmat Facultatea de Științe Politice la Paris și a absolvit Facultatea de Filosofie și teologie din Roma. „Gânduri pentru zilele ce vin” este cartea-moştenire lăsată de Monsenior credincioșilor pentru care s-a jertfit. Sunt gândurile unui om sfânt, pentru noi.

„Să nu uiți niciodată că cele mai frumoase zile nu sunt niciodată frumoase pentru toți”.

„Ieși în întâmpinarea celui ce te evită, dăruiește celui care nu-ți cere, iubește-l pe cel care te respinge!”.

„Setea rădăcinilor este mai mare decât setea frunzelor”.

„Nu trebuie să ne miram, nici să ne plângem de nerecunoștința semenilor. Recunoștința este mai rară decât binefacerea și mai presus de ea”.

„Cel ce nu știe să respecte nu va învăța nici să se sacrifice”.

„Începi să devii om doar atunci când ai învățat să-ți comanzi tu însuți ca și cum ai fi altul și când, mai bine chiar decât altul, ai învățat să asculți tu însuți de tine”.

„Mâinile celor care trudesc văd mai bine decât ochii celor care dorm”.

„O ispită a descurajării: La ce mai pot fi bun? Răspunsul: În orice caz, pentru a fi mai bun”.

„Poate cel mai bun mijloc de a ne cunoaște e să ne privim ascultând”.

„Înaintarea spirituală are loc atunci când facem din dragoste ceea ce am fi făcut din datorie”.

„Când mergem spre lumină, umbra ne urmează; când ne îndepărtăm de ea, umbra ne precede”.

„Mulțumește-i lui Dumnezeu pentru ceea ce îți dă. Mulțumește-i pentru ceea ce ți-ar putea lua, dar nu o face. Mulțumește-i pentru toate câte îți rezervă”.

„Înălțimile nu sunt atât de cutreierate ca piețele publice. Cu cât urci mai sus, cu atât ai mai puțini tovarăși de drum”.

„Cine iubește nu este niciodată singur”.

„A face lucrurile la întâmplare este rețeta care poate atrage asupra noastră mari nenorociri”.

„Ziua este făcută să vedem lucrurile; noaptea, pentru a le înțelege și stăpâni”.

„Nu valorăm numai prin ceea ce suntem sau devenim, ci și prin descoperirea a ceea ce însemnăm”.

„Mor cu conștiința împăcată că am făcut tot ce am putut, deși nu întotdeauna tot ce a trebuit pentru adevarata Biserică a lui Cristos, într-o perioada tristă pentru țara mea și pentru întreaga lume civilizată”.

Sursa: Digi24.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss