C O N T R A P R O P A G A N D Ă

„Avem în România toate ingredientele unei crize majore”

Mihaela Fîrşirotu, unul dintre strategii economici ai guvernului regional din Quebec, crede că România nu a depăşit încă ce era mai greu şi că „în România există toate ingredientele pentru o criză majoră”. Profesoară la Universitatea din Quebec, Fîrşirotu se miră că BNR şi autorităţile statului le-au permis băncilor să dea credite în alte monede, decât cea a ţării şi spune că „este de neconceput într-o ţară civilizată să-i laşi pe oamenii de rând să-şi asume riscul fluctuaţiei cursului de schimb”.

În acelaşi timp, specialista canadiană de origine română crede că există prea puţine bănci cu capital românesc în ţară şi că privatizările ar trebui oprite fiindcă „o economie puternică are nevoie de propriile sale întreprinderi naţionale mari, pentru că, în condiţiile lipsei de capital autohton numai statul poate răspunde unei asemenea provocări”.

— Sunteti unul dintre putinii economisti care în lucrarile pe care le-ati publicat în Canada ati prevazut criza mondiala. România putea evita perioada de cadere economica din ultimii doi ani?

— Înainte de toate, ar fi trebuit ca România sa fi evitat criza financiara din 2007-2008, care a dus în mod direct la recesiunea economica din ultimii doi ani. Pentru evitarea acestei crize financiare România ar fi trebuit sa lupte împotriva speculatiei imobiliare, sa împiedice cresterea enorma a preturilor din sectorul imobiliar provocata de speculatii. Datele nu mint: din 2001 pâna în 2007, pretul apartamentelor a crescut cu 550%. De notat ca apoximativ 40% din cerere a provenit de la „investitori“ (a se citi „speculatori“) straini. O resedinta din Bucuresti, care avea o valoare medie de 60.000 de euro în 2005, atingea în 2008 valoarea de 180.000 de euro, urmând sa scada la 90.000 de euro în 2010.
În plus, si aceasta este o practica rara în lume, bancile românesti, aproape toate fiind detinute de capitalul strain, au oferit majoritatea creditelor în euro, transferând astfel riscul de fluctuatie a cursului de schimb celui care cerea împrumutul! Pentru a-l incita pe cetatean sa-si asume acest risc, bancile au stabilit o dobânda mai mica pentru un împrumut facut în euro decât cel practicat pentru un împrumut în lei. Or, si acest lucru este stiut, pentru un termen pe termen lung riscul este enorm pentru cetatean, care nu poate sa se protejeze cu usurinta împotriva fluctuatiilor cursului de schimb; bancile, în schimb, pot sa o faca; dar, bineînteles, le-ar fi costat mult mai mult sa se protejeze fata de riscul fluctuatiei cursului de schimb decât sa ofere un procent mai mic de dobânda la împrumuturile în euro. Au ales, asadar, varianta cea mai ieftina pentru ele, lasându-l pe cetateanul care se împrumuta sa scoata cartofii fierbinti din foc!
Cu o piata imobiliara în criza aproape peste tot în lume, cu speculatori care încearca sa vânda cât mai repede posibil, accelerând astfel caderea preturilor si cu un RON care s-a depreciat în raport cu euro, avem în România toate ingredientele unei crize majore:
– oprirea brutala a activitatii în constructii;
– sentimentul bine fondat de a fi devenit mai sarac, resimtit de catre toti proprietarii de bunuri imobiliare si, în consecinta, diminuarea cheltuielilor lor de consum;
– cresterea somajului;
– scaderea veniturilor statului si deficite bugetare în crestere.
Banca Nationala a României avea autoritatea si toate mijloacele pentru a lua masurile necesare, masuri care ar fi putut feri România de efectele cele mai grele ale crizei financiare. Banca Nationala a României si alte organisme de supraveghere a pietelor financiare aveau autoritatea de a impune un plafon, o limita pentru suma împrumutata de cetatean în functie de valoarea de piata a bunului imobiliar. În perioade de supraîncalzire imobiliara, acest mecanism modereaza activitatea imobiliara si limiteaza efectele speculatiilor. Si mai grav este ca autoritatile financiare române aveau dreptul de a interzice împrumuturile în euro acordate cetatenilor români, dar nu au facut-o! Este de neconceput într-o tara civilizata sa lasi oamenii de rând sa-si asume riscul fluctuatiei cursului de schimb! De notat de asemenea ca aceasta practica a contribuit la instabilitatea pietei imobiliare, cu toate efectele negative descrise anterior. Daca România n-ar fi avut de suferit efectele negative ale crizei imobiliare, n-ar fi trecut prin aceasta recesiune dura – sau cel putin ar fi putut cunoaste o recesiune mult mai usoara, decât cea pe care a cunoscut-o în ultimii doi ani.

— Recesiunea fiind din pacate o realitate de necontestat, cum ar fi putut România sa iasa mai bine si mai repede din criza?
— În primul rând, ar fi fost important sa se mentina la acelasi nivel cheltuielile de consum; or, ideea de a mari TVA-ul la 24% mi se pare o idee bizara, foarte proasta. Apoi, în ciuda faptului ca recursul la FMI pare a fi fost de neevitat (pentru a finanta deficitul bugetar), ar fi trebuit ca Guvernul sa refuze sa aplice imediat un plan de austeritate. Devine din ce în ce mai evident (chiar si în interiorul FMI!) ca nu exista politica mai malefica decât aceea de a impune taieri la cheltuielile publice într-o vreme în care cheltuielile private sunt în declin; rezultatul, îl vedem foarte clar acum, este ca reducerea posturilor si a cheltuielilor publice accentueaza caderea PIB-ului, rezultând venituri mai mici pentru guvern, deficite în crestere (si nu diminuate, cum se spera) si o populatie nemultumita, chiar ostila datorita diminuarii serviciilor publice! Deci, prin aplicarea unei politici de austeritate cu scopul de a diminua deficitul bugetar se risca sa se ajunga la un deficit egal sau mai mare, expunând în acelasi timp populatia la un tratament brutal!
Daca România reuseste încet, încet sa iasa din criza financiara si din recesiunea economica rezultata din aceasta criza, aceasta se datoreste în mare parte faptului ca îsi controleaza înca politica monetara. Între 2007 si 2010, leul s-a depreciat cu 25%, dând un impuls puternic exporturilor, care au crescut cu mai mult de 20% fata de 2009, mai repede decât importurile. În primul trimestru al anului 2010, exporturile României au crescut cu 21%, una din cele mai mari rate de crestere din Uniunea Europeana, depasita doar de Malta.
Deci, nu conditiile impuse de FMI si nici planurile gresite de austeritate ale guvernului ajuta economia sa se refaca. Daca România ar fi fost membra a zonei euro, neavând astfel puterea si libertatea de a-si stabili propria politica monetara, rezultatul acestor masuri impuse de FMI ar fi fost sa traga economia României si mai jos. Grecia nu a avut aceasta optiune si, asa cum explica recent în „New York Times“ profesorul Laura Tyson, fost consilier economic în administratia Clinton, Grecia va trebui sa se bazeze pe politici structurale pentru a-si spori competitivitatea, or astfel de politici au nevoie de un timp îndelungat pentru a produce efectele dorite. Între timp, Grecia va continua sa sufere, cunoscând o crestere economica scazuta, un nivel ridicat al somajului, salarii care stagneaza sau scad si un nivel ridicat al datorie în raport cu Produsul Intern Brut. Cine are urechi de auzit sa auda!

— Se va întoarce criza?
— Parerea mea este ca în prezent suntem în ochiul ciclonului. Calmul relativ risca sa fie urmat de o furtuna teribila provocata de criza din zona euro si de paralizia democratica a guvernului american. Solutiile aduse problemei Greciei nu sunt altceva decât niste frectii; ele nu rezolva slabiciunile de fond ale sistemului monetar din zona euro. În ceea ce priveste Statele Unite ale Americii, democratia lor a evoluat într-o maniera stranie, care împiedica guvernul american sa ia masurile necesare pentru a relansa economia.

— Ce ar trebui sa faca România pentru a se pune la adapost de un nou seism economic?
— Aceasta criza a monedei euro si criza financiara care a precedat-o ofera o lectie clara tuturor tarilor: Impermeabilitatea la crize venite din afara depinde de autonomia financiara si economica a tarii, de capacitatea ei a fi auto-suficienta!
Ma refer, bineînteles, la acele tari, inclusiv România, care asculta cu veneratie vocea marilor entitati economice si politice transnationale, care accepta aranjamentele dictate de presupusele „legi“ ale eficientei economice.
Aceste tari, deci si România, ar trebui sa-si redescopere o agricultura care sa asigure hrana propriilor cetateni, un sistem financiar care sa le apartina, o politica monetara care sa raspunda nevoilor specifice tarii respective, o politica fiscala adaptata propriilor conditii. Din pacate, România a pierdut 20 de ani, 20 de ani de decizii prost fundamentate, de sicane politice, de servilism în fata organismelor internationale, de vorbarie neînsotita de actiune, de încercari timide nefinalizate, de angajamente de parada, de adoptare a ideologiei neo-liberale, cu consecinte teribile pentru tara:
• Bancile tarii au ajuns în mâinile strainilor;
• Bunurile tarii au fost vândute pe nimic investitorilor si speculatorilor straini;
• Tara depinde fiscal, financiar si politic de organizatiile internationale;
• Sectorul agricol este fragil si neperformant;
• Bogatia este din ce în ce mai injust împartita;
• Institutiile sociale, scolile, universitatile, spitalele sunt în ruina;
• Asistam neputinciosi la exodul dureros si distructiv al tinerilor;
• Românii sunt tot mai descurajati si mai lipsiti de speranta;
• Un consumism agresiv si strident naruieste valorile morale;
• Tara are o proasta reputatie internationala.

Majoritatea românilor considera ca proasta guvernare si politicile gresite sunt cauza acestei situatii descurajante:
– Încrederea sociala în România
– Perceptia coruptiei 69/178 tari – Transparency International (2010)
– Perceptia coruptiei 93/110 tari (privind contractele guvernamentale asa cum sunt percepute de Români) – Gallup World Poll
– Încredere în Guvern 101/110 tari – Gallup World Pool Capital social 94/110 tari – Legatum Prosperity Index/Gallup (Cu 15,7% în 2008, procentajul celor care aveau încredere în semenii lor plasa România pe locul 70 la nivel international)

— Care credeti ca sunt prioritatile tarii în acest moment?
— România este înzestrata cu bogate resurse naturale si cu pamânt fertil; are acces la Marea Neagra si la Dunare; este un tarâm de o frumusete fara egal, cu locuitori harnici si iscusiti. Daca aceste bunuri ar fi adecvat gospodarite, România ar putea deveni o poveste de succes, economic si social.
Este nevoie de un set de politici bine gândite si clar focusate, ca si de o mâna de oameni competenti la guvernare pentru a implementa aceste politici. Iata câteva recomandari:
Faceti din România un Centru European de Excelenta pentru agricultura organica si sustenabila; accesati toate fondurile financiare europene alocate, pentru a sprijini sectorul agricol; încurajati fermele mici si mijlocii; încurajati si sprijiniti financiar si fiscal dezvoltarea cooperativelor – si aici nu vorbesc de cooperative de tip comunist ci de forme asociative mai ales pentru faza de marketing si distributie, uneori si de productie, de tipul celor care exista în toate tarile capitaliste.
Iata câteva date pentru a sustine aceasta recomandare: În Finlanda, cooperativele (si este vorba de cele mai mari, care fac parte din„top 300“, ca venituri, la nivel mondial) reprezinta 23% din PIB , în Elvetia 28%, 46% în Franta ,10% în Quebec (Canada). Aceste „top 300 cooperative“ afiseaza venituri între 600 de milioane de dolari si 58 de miliarde de dolari si actioneaza în sectoare foarte precise: 30% în sectorul agroalimentar, 23% în comertul cu amanuntul, 22% în asigurari si 19% în sectorul bancar. În Statele Unite, tara economiei de piata prin excelenta, sectorul cooperatist este prezent în asigurari, distributia energiei electrice, în domeniul sanatatii. Cooperative ca Health Cooperative of Puget Sound si Health Partners of the Twin Cities au venituri de peste 2 miliarde de dolari, intrând recent în „top 300“. Aproximativ o suta de milioane de oameni lucreaza, în lume, în sistem cooperatist. Cooperatia poate fi benefica în mai toate sectoarele. Dar, pentru România, prioritara pentru moment este cooperatia în agricultura, decisiva pentru supravietuirea fermelor mici si mijlocii si pentru relansarea agriculturii pe bazele sustenabilitatii si respectului pentru mediul înconjurator.
Trebuie stopate toate privatizarile întreprinderilor de stat; îmbunatatit si modernizat managementul si guvernanta acestora, stabilind termene precise pentru evaluarea activitatii lor; CEC-ul si EximBank-ul trebuie solosite ca pârghii ale dezvoltarii economice. În prezent, România are 32 de întreprinderi în „top 500“ (cele mai mari ca cifra de afaceri din Europa Centrala si de Est, cu exceptia Rusiei). Or, din aceste 32 de întreprinderi, 22 au fost privatizate si sunt detinute de capitalul strain. Nu mai ramân neprivatizate si nedetinute sau necontrolate de capitalul strain decât transporturile si o parte din sectorul energetic. O economie puternica are nevoie de propriile sale întreprinderi nationale mari si, în conditiile lipsei de capital autohton, numai statul poate raspunde unei asemenea provocari.
Trebuie adoptat un plan de dezvoltare dinamica (bazat pe întreprinderile hibride detinute de stat si de sectorul privat) pentru ca resursele naturale sa fie exploatate în beneficiul românilor; ar trebui creat un Fond Suveran (Soverign Wealth Fund), alimentat de redeventele si profitul rezultat din exploatarea resurselor naturale.
Sistemul de pensii actual trebuie transformat într-un un fond public de pensii finantat de stat ca angajator si de catre salariati, pe parcursul întregii perioade de munca.
Trebuie introdus un sistem de impozite progresive, trebuie scazut TVA-ul, profitul trebuie taxat progresiv, eficienta colectarii impozitelor trebuie sa creasca; impozitul pe profit trebuie sporit atunci când depaseste profitul tipic al întreprinderilor mici si mijlocii.
Trebuie investit în sistemul românesc de educatie si sanatate; trebuie create oportunitati pentru a retine în tara tinerii diplomati în inginerie, medicina, management si administratie publica.
Trebuie investit în infrastructura necesara turismului si în promovarea internationala a atractiilor naturale si culturale ale tarii.
Trebuie adoptata o pozitie ferma în relatia cu FMI si Comisia Europeana atunci când vorbesc despre reduceri bugetare, privatizari si alte asemenea pretentii. Intentiile si actiunile lor nu sunt întotdeauna în interesul României si al cetatenilor ei. Permiteti-mi sa va dau un exemplu recent: cazul Ordonantei de urgenta 50/2010 a Guvernului, care încerca sa stabileasca pentru banci reguli mai transparente privind calculul dobânzii la împrumuturile pentru consum si eliminarea unui numar de penalitati din contractul de împrumut. Or, FMI conditioneaza eliberarea unei noi transe din împrumutul acordat României de schimbarea ordonantei, cerând eliminarea aplicarii retroactive a noilor termeni sau acordarea unei flexibilitati totale bancilor, în ajustarea conditiilor pentru împrumuturile contractate înainte de aparitia ordonantei. Iar Comisia Europeana ameninta România cu penalitati în caz ca nu modifica ordonanta. Încurajata de cele doua pozitii, Voksbank da în judecata guvernul si Agentia Nationala pentru Protectia Consumatorului, cerând un milion de dolari despagubiri, desi ordonanta fusese modificata. Asa cum explica fostul ministru de Finante Sebastian Vladescu în Ziarul Financiar: „Este o ciocnire naturala între interesul celui care împrumuta sa plateasca un cost mai mic si interesul celui care da împrumutul sa faca un profit“. Da, desigur, o ciocnire naturala, dar de ce aceste organisme internationale iau partea celor puternici, sacrificând protectia celui mic?
Intrarea în zona euro trebuie amânata pâna când economia româneasca va fi competitiva si puternica, putând deci beneficia de avantajele unei monede comune. Cateva principii care ar trebui sa ghideze politicile unui guvern integru si competent:
• Cetatenii trebuie sa se simta proprietari în propria tara si sa fie, toti fara exceptie, corect tratati;
• Resursele naturale sunt proprietatea cetatenilor si trebuie exploatate numai si numai în beneficiul lor;
• Societatea functioneaza bine economic si social numai în cadrul unei varietati de forme de proprietate si de afaceri, de la cooperative la întreprinderile de stat, de la firmele mici si de familie la marii campioni nationali, care trebuie sa ramâna nationali;
• În pofida globalizarii, guvernele nationale dispun de mijloacele necesare pentru a influenta configuratia economiei si societatii lor; sa-si foloseasca puterea.

— Oficialii români v-au cerut vreodata sfatul?
— Da, la începutul anilor ’90, când am venit în România cu o echipa canadiana de experti foarte bine cotati în Canada, care au facut o serie de recomandari Consiliului Reformei. Echipa a pregatit timp de 3 luni un adevarat program de guvernare si de transformare a României. (Totul a fost finantat de Guvernul Canadian.) Dupa ce am predat programul nu am avut niciun ecou!

— L-ati cunoscut pe premierul Emil Boc?
—Nu.

— Îl cunoasteti pe Traian Basescu?
— Nu.

— Guvernul regional din Quebec si-a decis strategia pe baza studiilor facute de dvs. si de sotul dvs., care a ocupat mai multi ani functia de vicepresedinte executiv la firma Bombardier. Cum s-a întâmplat acest lucru?
— Sotul meu, Yvan Allaire, care este profesor universitar ca si mine, dar în plus academician, este asociat partidului liberal din Quebec din 1978 si a fost presedintele comisiei politice a acestui partid. Împreuna suntem angajati de mai multi ani în dezbaterile canadiene privind politicile economice si industriale. În acest sens am publicat un mare numar de documente privind provocarile economice majore ale Quebec-ului si Canadei. Sfaturile noastre sunt frecvent solicitate la nivel guvernamental, parlamentar si municipal. Sotul meu este de asemenea membru în Consiliul pentru rolul corporatiilor si în general al mediului de afaceri în secolul 21, din cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.

— V-ati gândit vreodata sa va întoarceti în România?
— Desi iubesc România cu pasiune si-i doresc numai binele, o reîntoarcere este greu de imaginat. Sunt casatorita cu un canadian foarte angajat si implicat în mediul sau. În plus , predau înca si sunt implicata în diverse proiecte de cercetare si sociale în Canada, familia imediata este alaturi de mine la Montreal. Aceasta nu înseamna ca nu ma pot implica vizitând frecvent România, asa cum am mai facut-o în perioada în care am înfiintat si condus (1993-1997), cu sprijinul financiar al guvernului canadian, Programul MBA Canadian-Român, de la ASE, care mai continua si azi, dupa câte stiu, cu succes.

Interviu pentru România libera cu Profesor Dr. Mihaela Firsirotu

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss