C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dreptul la INSURECTIE

INSURÉCȚIE s. f. formă de luptă armată organizată, de obicei a forțelor sociale progresiste, patriotice, revoluționare, cu participarea maselor populare sau a unei părți a lor, împotriva unui regim politic reacționar, sau pentru izgonirea de pe teritoriul național a unei armate ocupante; insurgență. (< fr. insurrection, lat. insurrectio)

A opune rezistenţă actelor ilegale ale guvernanţilor este un drept fundamental al omului. Pe de altă parte, poate şi din cauza că nu-l găsim înscris în Constituţie, acest drept este, din câte am reuşit să constatăm, foarte puţin cunoscut la noi. Fapt surprinzător şi regretabil. Ideea rezistenţei la opresiune este veche precum tirania. Din momentul manifestării acestui din urmă fenomen funest, apare întrebarea dacă există oare vreun drept pentru supuşii victimizaţi ai tiranului, care să le permită să-l înlăture de la putere, la nevoie şi prin violenţă sau chiar execuţie. Cu alte cuvinte, care sunt limitele legitimităţii unei autorităţi politice?

Societăţile lumii greco-romane au considerat că există toate temeiurile pentru un astfel de drept. Mai mult, executarea tiranului în anumite condiţii poate deveni o obligaţie a cetăţenilor. În epoca modernă, tiranicidul se metamorfozează în dreptul la rezistenţă, exprimat prin “revolta împotriva unei puteri nedrepte” sau prin “recunoaşterea legitimităţii nesupunerii faţă de o autoritate nedreaptă, despotică, tiranică sau totalitară, faţă de legislatorii, reprezentanţii şi funcţionarii săi, într-un cuvânt faţă de stat” (Dominique Colas, Dicţionar de gândire politică, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2003). În a doua jumătate a secolului XVIII, unele ţări inserează dreptul la rezistenţă în constituţiile lor. Pentru prima dată, în istoria juridică a Occidentului, exigenţa dreptului la rezistenţă apare în Constituţia SUA. Exemplul este urmat de francezi. Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului aşezată în fruntea Constituţiei din 1793 decretează: “Atunci când guvernământul încalcă drepturile poporului, insurecţia este pentru popor şi pentru fiecare parte a lui dreptul cel mai sfânt şi îndatorirea cea mai de seamă”. În măsura în care fenomenul tiraniei în formele sale noi de totalitarism, dictatură, autoritarism sau oricare alta, nu pare să descrească, dreptul la rezistenţă este mereu actual. În perioada postbelică a secolului XX, dreptul la rezistenţă face obiectul unor dezbateri aprinse în ţările care au avut de suferit de pe urma experienţei totalitare, în special în Germania şi în Italia. Constituţia Germaniei Federale din 1968 include dreptul la rezistenţă. Poate că cel mai elocvent pentru noi ar fi exemplul portughez. În pofida faptului că sub conducerea lui Salazar, Portugalia a adoptat o constituţie şi a devenit un membru important al NATO, chiar dacă Salazar a instituit reforme sociale de anvergură şi nu a manifestat semne de paranoia, caracteristice guvernărilor voluntariste, guvernarea acestuia a fost calificată drept una dictatorială. După vicisitudinile sociale şi politice ale postsalazarismului, în Portugalia este aprobată noua Constituţie din 1976 în care, la fel ca şi în constituţiile ţărilor amintite mai sus, regăsim dreptul la rezistenţă, iar o dată cu revizuirea constituţiei în 1982, acesta capătă următoarea formulare: “Orice cetăţean are dreptul să reziste oricărui ordin care aduce atingere drepturilor, libertăţilor şi garanţiilor sale…”
Dreptul la rezistenţă poate fi considerat pe bună dreptate condiţia sine qua non a democraţiei. El a fost şi rămâne obiect al discuţiilor, dar niciodată respins de către toţi categoric şi sine die. A fost şi rămâne antidotul împotriva tendinţelor tiranice, împotriva răului de stat.  În epoca de până la 1989, se spunea că suntem “sub vremi” şi că nu se putea influenţa în nici un fel mersul lucrurilor spre bine. Desigur, nu putem să nu ţinem cont că, în bună măsură, încă mai trăim într-o lume a adevărurilor redefinite şi cultivăm delirul certitudinilor anormale. Lume a firescului nefiresc, a realităţii ireale şi a inversării semantice a ideilor, lumea suportă încă experienţa servituţii pentru care a fost condiţionată şi pregătită sufleteşte, iar libertatea îi repugnă. Ei îi lipseşte, în fond, capacitatea de a se indigna, preferând acomodarea care a ajuns o trăsătură percepută la noi drept calitate şi virtute. Însă, lucrurile stau tocmai invers: acomodarea constituie un simptom, un defect moral sau psihic care nu înalţă, ci compromite şi discreditează. În această ordine de idei, un început de “schimbare la faţă” a societăţii  l-ar constitui ieşirea din servitute, voinţa de a-ţi trăi viaţa în demnitate. Numai recuperând conştiinţa şi respectul de sine vom reuşi să ne “recondiţionăm” viaţa în libertate. Trebuie să eliminăm din noi “frica de libertate” şi comportamentul “dezmoşteniţilor sorţii” ajunşi pe post de cobai. Iar guvernanţii democraţi vor trebui să asigure crearea condiţiilor favorabile afirmării libere şi realizării depline a individualităţii fiecăruia. În caz contrar, omul este capabil să renunţe la libertate şi integritate, primind “în schimb” o falsă siguranţa, sentimentul utilităţii, încrederea şi fericirea din partea unei puteri tiranice. Având în vedere starea democraţiei în ţara noastră şi nebuloasa ce domină scena politică, putem obţine o mai mare siguranţă în ziua de mâine prin dobândirea dreptului la rezistenţă inserat în Constituţie. Cred că ar fi necesar ca societatea civilă sau vreun partid politic să vină în acest sens cu o iniţiativă legislativă în viitorul Parlament. Dreptul fundamental la rezistenţă va servi astfel drept contrapondere constituţională tentaţiilor celor aflaţi la guvernare de a nesocoti celelalte drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.

Mihai Iuraşcu
sursa: contrafort.md
PS Cu scuze pentru modificarile de orice fel aduse si in acelasi timp cu recunostinta pentru autorul articolului ale carui idei sunt in pas cu vremurile.

Related Posts

4 Responses “Dreptul la INSURECTIE”

  1. felicia says:

    DA timpul ptr insurectie este chiar acum ! treziti -va romani ! acum nu avem doar un singur tiran ci avem o multime de politicieni si conducatori ce au parazitat si au jefuit mai abitir ca niste sute de haite de lupi ! Au facut datorii imense tarii si tot ei ar trebui sa fie in puscarie in regim de munca silnica pe viata cit si confiscarea si nationalizarea averilor acestora !

  2. Doru Dascalu says:

    Nene Mihai Iuraşcu, că bine le zici mata, vorba lui Caragiale. Dar le zici din cărţi şi din teorii pe care le-ai luat drept concepte de bază în prezentarea lucrurilor. Sunt convins că mata ai făcut studii aprofundate, dar iartă-mă că-ţi spun, eşti tot teoretician. Toate cele prezentate în articol, sunt valabile într-o societate democrată, bazată pe reguli democrate. Unde vezi mata democraţie în lume ?! Tot colegi de ai mata de suferinţă teoretizatoare, scriu că lumea este condusă de bancheri nu de politicieni! Recunoaşte că şi mata eşti de acord aici. Aş vrea să răspunzi mata la un scenariu. Facem o insurecţie în România, punem un guvern adevărat, care luptă pentru propăşirea cetăţenilor, iar celor de la FMI, le dăm datoria, precum împrumutul lor, tot din taste. Că doar nu eşti şi mata vreun român imparţial, care crede că au adus cei de la FMI vreun ban real în ţară. Cei de la FMI vor sta cu mâinile în sân în acest caz?! Mata uiţi ce trupe sunt staţionate la M.Kogălniceanu?! Sau ai mata informaţii că ar fi trupe ruseşti?! Părerea mea este că ar trebui totuşi să încerci mata să nu mai faci teorie pentru prostit lumea, că şi aşa cei 20 de milioane de proşti ai lui Brucan, se măresc ca număr pe zi ce trece. Nu înţelegeam eu de ce, dar încep să înţeleg uitându-mă la televizor, sau citind articole pe internet. Pentru asta am fost eu împuşcat în decembrie 1989?! Pentru acest “capitalism”?! Încep să regret comunismul.

  3. Liliana says:

    Nu ai de ce sa regreti comunismul.El nu a functionat asa cum azi nu functioneaza capitalismul, nu din cauza politicienilor ci din cauza oamenilor,a poporului.El este cel care poate sa indrepte lucrurile organizandu-se.Numai ca nu vrea sa o faca…

  4. catalan says:

    de unde provine aceasta defintie cu iz de anii 70-80? …pare ca orice are legatura cu termeni folositi in doctrina comunista ( ma refer la marea insurectie armata antifascista si antiimprialista din 23 august 1944) au rams neschimbati..cat despre articolul dvs. scuze nu am timp sa citesc mai mult de 2 fraze. oricum un raspuns ar fi interesant pt a-mi face o idee de unde as putea sa ma documentez pe viitor fars sa intru in contact cu vreo idee progresista ,revolutionara si patriotica in acelasi timp

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss