C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Despre plagiat

Astăzi vă voi spune o poveste și cititorii vor trage concluziile.

plagiat_678855

În România plagiatul a devenit o problemă națională. Dacă aș fi malițios, aș spune că noi am inventat plagiatul, deși el face parte din însăși istoria cercetării științifice. Țin minte că, atunci când am fost invited speaker la London School of Economics and Political Science, am ținut prelegerea într-un amfiteatru nou și modern, finanțat de către un șeic care cu două luni anterior fusese dovedit că a plagiat teza de doctorat la LSE; i se anulase teza, dar amfiteatrul purta numele său. Gazdele mi-au spus că teza de doctorat este una, iar opera filantropică a fostului lor elev este cu totul altceva.

Ar trebui de la început să menționez ca plagiatul este o faptă gravă. Nimeni nu neagă că plagiatul trebuie să fie sancționat de către cercurile științifice și trebuie să fie analizat de către persoane competente. Dar, paradoxal, în România el este comentat și afirmat în afara lumii științifice mai mult decât în interiorul acesteia. Se observă în același timp un tratament discriminatoriu pentru situații similare. Unii sunt declarați plagiatori, alții nu.

Ce este plagiatul?
Plagiatul este un comportament științific inadecvat care constă în parafrazarea unor materiale fără a se cita sursa originală, fără a se indica faptul că este vorba de un citat și fără a se indica sursa sau în furtul propunerilor de cercetare etc. și care pune la îndoială integritatea cercetătorului/cercetătorilor.

Pentru plagiat răspund personal autorul/autorii studiului. Autorii sunt cei care au o participare suficientă pentru a-și asuma responsabilitatea publică a exprimării rezultatelor studiului. Cu alte cuvinte au o contribuție substanțială la conceperea, designul, analiza și/sau interpretarea datelor, revizuirea critică a manuscrisului, aprobarea finală a versiunii publicabile. Supervizarea generală NU este un criteriu suficient pentru dreptul de autor.

NU constituie plagiat necitarea surselor pentru datele care au intrat în fondul comun și clasic al cunoașterii științifice . De exemplu: semnele infarctului, teorema lui Pitagora, unghiurile lui Euler etc.

Consecințele sunt grave deoarece plagiatul duce la irosire de resurse, au potențial vătămător, erodează încrederea publicului în comunitatea științifică, afectează independența științifică.

Există și alte comportamente inadecvate care conturează așa-zisa “știință din zona gri” care constau în părtinirea, orientarea rezultatelor datorată lipsei eşantionării aleatorii, testele statistice inadecvate, putere statistică scăzută, autori “onorifici”, enunţuri înşelătoare etc.

Herbert Benson a sintetizat aceste aspecte, parafrazându-l pe Dante Alighieri:

CELE NOUĂ CERCURI ALE INFERNULUI DUPĂ DANTE
1. Păgânii și cei nebotezați – deși trăiesc cinstit 2. Împătimiții 3. Lacomii 4. Avarii și risipitorii 5. Violenții Cercurile 6-9 ale celor mai mari păcătoși în care sunt cuprinși ereticii, cei care se fac vinovați de violență supremă împotriva unei alte ființe umane, a lor însele sau asupra lui Dumnezeu, toți cei care au încălcat vreuna din cele 10 porunci (corupții, hoții, ipocriții și falsificatorii), trădarea (a rudelor, a țării, oaspeților și binefăcătorilor).

CELE NOUĂ CERCURI ALE INFERNULUI CERCETĂRII DUPĂ BENSON
1. Cercetătorii care împart un studiu științific în cele mai mici unități cu putință pentru a produce cel mai mare număr de publicații științifice 2. Cercetătorii care folosesc “grupuri de control istorice” 3. Cercetătorii care “masează datele” pentru a obține rezultatul dorit 4. Cercetătorii care folosesc tehnici statistice inadecvate 5. Cercetătorii care raportează datele selectiv în cadrul unei comunicări științifice 6. Cei care împrumută din lucrările altora fără sa îi citeze 7. Cercetătorii care fabrică datele sau rezultatele 8. Cercetătorii care falsifică datele sau rezultatele 9. Cercetătorii care au comis fraudă evidentă.

Observăm că plagiatul este situat în al șaselea cerc al infernului.

Și acum povestea. Orice asemănare cu realitatea este întâmplătoare?!!

O tânără studentă se îndrăgostește de profesorul ei. Sentimentele fiind reciproce, junele profesor divorțează de soția lui și se căsătorește cu studenta. După absolvire îi propune să facă un doctorat (nu la el, ca să nu fie conflict de interese) deoarece poziția socială impune ca și soția unui profesor să aibă doctorat. Se înscrie la examenul de admitere, îl promovează și începe să lucreze la tema doctoratului. Între timp rămâne însărcinată și întrerupe studiile doctorale pe perioada concediului. Le reia, dar rămâne însărcinată cu al doilea copil. Iarăși concediu pentru îngrijirea copilului. Timpul trecând, dorește să renunțe la studiile doctorale. Soțul ei nu este de acord și îi propune să îi redacteze el partea generală, partea de cercetare urmând să o facă ea deoarece el nu avea competențe în acel domeniu. În acest mod reușește să termine teza, să o susțină și să obțină titlul de doctor în știință. Toate bune și frumoase până acum. Totul s-ar fi încheiat aici dacă soțul nu s-ar fi îndrăgostit de o altă persoană (evident cu 15 ani mai tânără) și nu ar fi intentat divorț. La divorț problema era cui se încredințează copii și cine rămâne în casă. Soțul, om de caracter, își amintește acum ca a ajutat-o să își redacteze teza și, fiind un om corect, o denunță ca fiind plagiatoare. Partea generală a tezei este identică cu partea generala dintr-o alta teză de doctorat a unei persoane la care el a fost membru în comisia de doctorat. Cunoscând foarte bine lucrurile, indică cu precizie sursele care nu au fost menționate în teza fostei soții. Se întrunește o comisie care constată că partea generală este plagiat și i se retrage titlul de doctor. Deoarece ea nu poate dovedi că în fapt el este plagiatorul, soțul rămâne cu imaginea unui om corect, intransigent care nu își încalcă principiile de onestitate științifică, iar ea o plagiatoare ordinară. După apariția deciziei, soțul se adresează instanței de judecată, arătând că nu i se pot încredința ei copii, aceștia nu pot să rămână la o “hoață”. Ce educație ar primi ei de la o asemenea persoană? Ba mai mult, în motivație declară indignat că pentru el ar fi fost de preferat ca ea sa aibă relații extraconjugale decât să plagieze. Cu alte cuvinte ar fi preferat să fie prostituată decât plagiatoare.

Ce poți să spui într-o asemenea situație? Un distins profesor mi-a spus ca nu va accepta niciodată să facă parte din o asemenea comisie pentru ca “am da credibilitate unui jeg de om care pentru motive materiale și-a denunțat mama copiilor lui”. Concluziile le trage fiecare în parte.

P.S.1: Sana Loue, Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, de care ma leagă o prietenie de peste 20 de ani (am scris împreună și două cărți despre etica cercetării), îmi spunea că în America există pericolul ca aceste acuze de plagiat să fie utilizate excesiv și de aceea întotdeauna ele se discută mai întâi în mediul științific și abia apoi sunt date publicității. Întotdeauna din comisia de examinare face parte un specialist în etica cercetării deoarece acesta știe să discearnă ce înseamnă fondul comun și ce înseamnă plagiatul propriu-zis. Iar într-o cercetare plagiatul se constată strict cu privire la elementele cercetării (partea personală) și rareori la partea generală care reflectă stadiul actual al problemei. Oare nu ar fi bine ca un asemenea model să fie urmat și în România? Nu am mai avea explicații de genul că fragmentele preluate de pe internet nu sunt plagiat sau că a greșit calculatorul.

P.S.2: Pentru cei care citesc în diagonală și nu până la capăt, această notiță nu justifică sub niciun motiv plagiatul.

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: Vasile Astărăstoae

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss