C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Intelectualii bulgari se ridică împotriva corupției. A fost semnată „Carta pentru destructurarea modelului plutocrat al statului”

De zece zile, bulgarii cer demisia GuvernuluiIntelectualii bulgari au denunțat ieri corupția din țara lor, în vreme ce mii de oameni au protestat pentru cea de-a zecea zi la Sofia și în marile orașe, relatează AFP. Șaizeci de jurnaliști, politologi, juriști și artiști au semnat o „Cartă pentru eliminarea modelului plutocrat al statului bulgar”.

Indignarea publică de o vigoare fără precedent se explică prin confruntarea zilnică a fiecăruia dintre noi cu oligarhia” care domnește în țară, arată Carta la care poate adera oricare cetățean bulgar (www.harta2013.eu).

Noul val de proteste din Bulgaria – după manifestațiile uneori violente din iarna trecută – a fost declanșat de nominalizarea în fruntea Agenției naționale de securitate a unui deputat controversat, Delian Peevski. Acest magnat de presă în vârstă de 32 de ani, care are legături cu o bancă puternică, este suspectat de activități ilegale, mai notează AFP.

„Cariera și imaginea sa politică reprezintă o sinteză a proceselor patologice care au dus la situația umilitoare a Bulgariei de astăzi”, susține Carta. „Statul generează o criminalitate nepedepsită; Domeniul public a căzut pradă nepotismului; Serviciile  de securitate hrănesc oligarhia prin rețele de contrabandă”, afirmă autorii, care acuză și deturnarea fondurilor europene și spălarea de bani.

Țintă: „Instaurarea democrației și a supremației legii”

Deși Parlamentul bulgar a anulat nominalizarea deputatului Delian Peevski la conducerea Agenţiei, oamenii au continuat să ceară demisia actualului Guvern.

Semnatarii cartei au formulat un „obiectiv național” ce constă în „instaurarea democrației și a supremației legii”. Ei cer alcătuirea unor grupuri de experți care să elaboreze proiecte menite să modifice codul electoral astfel încât să permită intrarea în Parlament a partidelor mici și a unor politicieni noi.

Alte grupuri de experți ar trebui să analizeze funcționarea poliției, gestionarea fondurilor publice, să stabilească mecanisme de transparență financiară a mass-media și să propună măsuri care să ducă la independența justiției.

O primă criză politică declanșată în februarie de creșterea prețurilor la electricitate a dus la căderea Guvernului conservator condus de Boiko Borissov. În urma alegerilor legislative anticipate din 12 mai, care nu au avut un învingător clar, socialiștii și liberalii au susținut un guvern de tehnocrați condus de economistul Plamen Oresarski.

sursA: ro.stiri.yahoo.com

Related Posts

3 Responses “Intelectualii bulgari se ridică împotriva corupției. A fost semnată „Carta pentru destructurarea modelului plutocrat al statului””

  1. Petru Carp says:

    Si Romania are intelectuali, are coruptie, are clanuri interlope, are baieti destepti, are smecheri, are baroni locali. Si in Romania este jaf la drumul mare, este evaziune fiscala, sunt decimate padurile, industria este data la fier vechi, se vand, strainilor, terenurile agricole, se vand, strainilor, bogatiile naturale, sunt salarii si pensii “nesimtite”, iara intelectualii: medici, profesori, cercetatori si oameni de stiinta, sunt umiliti si ignorati.

  2. Emi says:

    Şi continuarea paragrafului de mai sus ar fi… “Iar românii, spre deosebire de bulgari, NU fac nimic impotriva acestor lucruri…”

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss