C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Puncte de vedere

Ion Cristoiu: “N-a fost nici o luptă împotriva corupției, a fost un spectacol hollywoodian ieftin realizat cu bani de la Buget de Noua Poliție Politică!”

PSD și ALDE s-au grăbit să meargă la Cotroceni să asculte prin vorbele lui Klaus Iohannis pledoaria SRI și SIE pentru păstrarea tuturor prevederilor legale care au făcut din sergenții majori mesianici și caporalii analfabeți din Servicii principalii actori ai vieții noastre politice.



Neghiobia asta a PSD, de a participa la o șmecherie la Cotroceni pentru reluarea Legilor Justiției în Parlament (după doi ani de efort, cele trei legi sînt în vigoare, și în loc să le aplicăm în practică, le rediscutăm în Parlament)! dictată de fundluntrismul tipic lui Călin Popescu Tăriceanu, care se și vede premierul Guvernul Meu Doi al lui Klaus Iohannis, fără să fi învățat nimic din experiența altora înaintea lui – Gabriel Oprea, Victor Ponta, Liviu Dragnea – a făcut să treacă aproape neobservată una dintre marile, puternicele confirmări ale adevărului că lupta împotriva corupției n-a fost dusă cu instrumente profesioniste, ci cu cele ale fanfarei propagandistice, singurul scop al dosarelor deschise de-a lungul timpului fiind de a arăta că în România, sub conducerea SRI, procurorii, recrutați și prin celebrele Protocoale, se luptă pe viață și pe moarte cu corupția, indiferent de cine ar practica așa ceva.

Marți 23 octombrie 2018, Tribunalul Ploiești a achitat ceea ce s-a numit Lotul Lukoil, pe motiv că fapta nu există. Dosarul a fost instrumentat din partea Parchetului Ploiești de Mircea Negulescu, promovat la DNA după trimiterea Rechizitoriului în instanță, pe 3 august 2015, nu atît ca răsplată pentru deschiderea dosarului, cît mai ales pentru că SRI avea nevoie de el la DNA, ca să-i spele alți și alți chiloți murdari.

Ca de obicei în România se uită de la mînă pîn’ la gură. Sentința de la Ploiești a trecut neobservată. Nu numai pentru că presei îi scapă faptele pozitive, dar și pentru că Divizia Presă are ordin de la SRI și SIE să facă ciocul mic cînd e vorba de eșecuri în Justiție ale dosarelor născocite de Noua Poliție Politică.

Eu însă mi-am amintit de cazul Lukoil, petrecut în 2 octombrie 2014, în urmă cu patru ani, așadar, pentru că la vremea respectivă mi-am exprimat în scris uluirea față de incredibila desfășurare de forțe de la sediul Lukoil. Sub titlul Justiția în campania electorală: Diversiunea Lukoil, scriam în numărul din 13 octombrie 2014 al Evenimentului zilei:

„Joi, 2 octombrie dimineaţa, televiziunile de ştiri au fost trezite din somn de o informație Breaking News: 150 de poliţişti specializaţi în investigarea fraudelor, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase, luptători SIAS, 27 de inspectori vamali din cadrul Direcţiei Generale Vamale şi trei inspectori din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă, au descins la sediul Rafinăriei Petrotel din Ploieşti, procedînd la 23 de percheziţii, la ridicarea unor saci de documente şi la punerea sechestrului pe tot ce se vedea cu ochii.

Un american nimerit întîmplător pe teritoriul moldo-valah, auzind ştirea, ar fi crezut că Sediul Petrotel din Ploieşti a fost cucerit peste noapte de un comando al Statului islamic, pe cale de a-i tăia gîtul, în vederea publicării pe Internet, a unei băştinaşe, suspectate de a fi agent CIA sub acoperire. Un român, de mult obişnuit cu loviturile de presă spectaculoase ale procurorilor, care dau curs frustărilor de a activa în democraţie, unde procurorii, poliţiştii, ofiţerii SRI şi, în general, membrii Forţelor de ordine, nu stîrnesc la ivirea lor poziția de drepți a cetăţenilor, cum se întîmpla pe vremea lui Stalin, şi-a dat seama imediat că trebuie să fie o nouă superproducţie hollywoodiană semnată de una dintre cele două mari case de producţie cinematografică din ultimii ani: DNA şi Parchetul General.”

Despre seriozitatea acțiunii aveam serioase îndoieli. Mai întîi prin raportare la acuzații:

„Lukoil a cumpărat Rafinăria în 1998. După 16 ani în care Lukoil s-a extins în toată România, Parchetul de la Ploieşti descoperă brusc evaziune și spălare de bani în valoare de 200 de milioane de euro. O astfel de infracţiune, dacă există, nu apare peste noapte în cazul unei companii de mărimea Lukoil. E curios, aşadar, că deși pînă mai ieri, timp de 16 ani, fără a fi fost suspectată de vreo infracţiune, nici măcar minoră, fără să i se fi publicat în presă vreun dosar de corupție, Lukoil dovedeşte peste noapte un comportament banditesc.”

Apoi prin raportare la rezultatele practice ale Operațiunii. Conturile, blocate pe 2 octombrie 2014, au fost deblocate deja pe 7 octombrie 2014. Scriam în editorialul respectiv:

„După proporțiile hollywoodiene ale descinderii, te așteptai nu numai la arestări în masă; te așteptai și la schimburi de focuri!”

Cu toate acestea, nu e reținut nimeni. Singura măsură juridică e controlul judiciar pentru directorul general.

Operațiunea coordonată de SRI avea drept scop principal spectacolul de sunet și lumini. Sub acest semn, lui Lukoil i se blochează conturile, iar presei i se livrează un prejudiciu de 2 miliarde de euro, cel mai mare din istoria postdecembristă.

Scandalul nu se oprește însă aici.

Pe 3 octombrie 2014, premierul Victor Ponta primește o scrisoare de la sindicatul salariaţilor din Petrotel-Lukoil şi Uniunea Sindicatelor Lukoil din România, prin care i se cere sprijinul pentru deblocarea conturilor bancare ale societății, pentru ca rafinăria Petrotel-Lukoil să poată funcţiona normal şi să poată fi plătite salariile muncitorilor.

Pe 6 octombrie 2014, intervine pentru deblocarea conturilor ambasadorul Rusiei la București. În aceeași zi, Victor Ponta atrage atenția că blocarea conturilor e absurdă („Bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele în Rusia sau nu ştiu unde şi nici rafinăia nu o mutau mîine din România”.) și mai ales dezastruoasă din punct de vedere economic.

Intervenția lui Victor Ponta era corectă din mai multe puncte de vedere. Punerea sechestrului afecta 3500 de locuri de muncă. Operațiunea lui Mircea Negulescu, ordonată de SRI, ținea de spectacolul mediatic cu orice preț. Trebuia să se vadă, potrivit sergenților majori mesianici din Noua Securitate, că România n-are mamă, n-are tată cînd e vorba de lupta împotriva corupției. Lukoil era o companie străină. SRI voia să răspundă astfel criticilor potrivit cărora Sistemul vede doar corupția firmelor românești.

Firmele internaționale ar fi fost protejate. Ei uite că nu erau protejate!. Atotputernica Lukoil era pusă în genunchi de bravii procurori români în frunte cu Mircea Negulescu.

Imediat însă rețeaua de site-uri patronată de SRI se năpustește asupra lui Victor Ponta. Unul dintre cele mai mizere scria despre Victor Ponta: „A făcut-o abia acum, când justiţia a lovit în interesele regimului fascist de la Moscova, a cărui companie de stat prejudicia statul român! Altfel spus, dintre Putin şi români, Ponta l-a ales pe Putin.”

Cazul Lukoil sau cînd lupta împotriva corupției se reduce la un spectacol hollywoodian în variantă moldo-valahă Intervine pe 9 octombrie 2014, vîrînduși mîneca în ciorbă și Traian Băsescu, încă președinte al României: „Dacă mâine Lukoil decide să închidă, cer Guvernului să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploiești!

Dacă bazat pe presiune, care îmi pare o abordare de tip putinian, așa ceva face Putin în țară, nu într-o țară a UE, comportamentul nostru trebuie să fie pe înțelesul rușilor! Lukoil trebuie să se gândească să dispară de tot de pe piața românească, dacă are o astfel de abordare! Lukoil de cinci ani merge în pierdere, poate la finalul anchetei, cele 230 de milioane să fie așa, doar o deschidere! De unde să-i fi dat Guvernului Ponta cei 700 de milioane? Vă spun eu, i-a dat lui, i-a dat la acciză! Aceeași acciză ar lua-o Guvernul și dacă ar vinde mai multă benzină Petromul sau NIS-ul sau cine o mai fi. Justiția noastră se află în fața unui șantaj, a unei presiuni și doamne ferește să se cedeze la ea!”

Evident, CSM, la vremea respectivă o banală Unitate Militară a SRI, se sesizează și face mare gălăgie în legătură cu intervenția lui Victor Ponta. Hans Klemm, Procuratorul României babuinizate, se prinde și el în horă, sprijinind bolboroseala CSM.

De la Marea Descindere au trecut patru ani. Ce s-a întîmplat între timp?

Păi una dintre afacerile tipice dosarelor deschise numai și numai din motive politice. La începutul lui octombrie 2014, SRI, prin cuplul George Maior-Florian Coldea, se afla în plină campanie electorală de discreditare a contracandidaților lui Klaus Iohannis. Spectacolul de la Ploiești urmărea lovirea lui Victor Ponta. Imediat, Diviziei Presă i s-au livrat informații menite a sugera că Lukoil finanțase campaniile electorale ale PSD.

Că era vorba de un dosar de Poliție Politică avea să se vadă din desfășurarea anchetei. Marea investigație, lansată cu unul dintre cele mai mari tam-tamuri mediatice postdecembriste, se împotmolește din punct de vedere juridic pe parcurs.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

 

Fostul şef al SPP, generalul Dumitru Iliescu: ”Nu mai sabotați SPP-ul!”

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ DEMNITARILOR CU FUNCȚIILE CELE MAI ÎNALTE ÎN STAT: 



M-am ridicat de foarte multe ori impotriva Presedintelui Klaus Iohannis, criticandu-l destul de dur pentru atitudinea, deloc productiva, vis-a-vis de actualul Guvern si de Premierul Viorica Dancila, si nu numai fata de acestia! S-au vazut si se vad cu ochiul liber incercarile Domniei-Sale de blocare a activitatii Executivului, si de impiedicare a realizarii obiectivelor din programul de guvernare, fapt ce i-ar crea dificultati majore in alegerile electorale viitoare.

M-am revoltat impotriva Excelentei-Sale constatand ca Presedintele face aceste demersuri in detrimentul cetatenilor, chiar si a celor care l-au ales, blocand initiativele care vizau cresterea nivelului de trai al populatiei, dar si alte initiative benefice acesteia.

Asa cum m-am revoltat impotriva Presedintelui, o fac acum impotriva politicienilor care ocupa demnitatile cele mai inalte in Stat, cei care printr-o actiune si atitudine nesabuite, profund ilegale, pun in pericol Siguranta Nationala a Romaniei, prin sabotarea, cu buna stiinta, a activitatii uneia dintre cele mai importante structuri cu atributii in acest domeniu – Serviciul de Protectie si Paza! Dincolo de faptul ca decizia demnitarilor din conducerea Parlamentului si Guvernului de a renunta unilateral la protectie din partea SPP este luata prin incalcarea flagranta a prevederilor legale – nicaieri in lege nu se prevede dreptul acestora de a o face, dimpotriva legea stipuleaza ca CSAT este autoritatea publica care stabileste, prin hotarare, cine beneficiaza de protectie, iar hotararile acestuia sunt obligatorii pentru toate celelalte autoritati publice, inclusiv pentru demnitarii in cauza – demersul lor creează o vulnerabilitate majora in zona Securitatii Nationale, dar si o bresa psihologica cu consecinte greu de anticipat in randul personalului institutiei.

Acesti oameni extraordinari sunt pregatiti si decisi sa apere, cu propia lor viata, pe cea a demnitarilor, iar istoria recenta ne demonstreaza ca nu sunt vorbe in vant, cel mai recent exemplu fiind al ofiterului din echipa de protectie a lui Ronald Reagan, care s-a aruncat in fata glontului pentru a-l proteja pe Presedintele SUA, putand sa-si piarda viata, desi starea de infirmitate in care se afla nu de putine ori l-a dus la intrebarea daca nu era mai bine sa cada la datorie, considerand ca ceea ce traieste acum nu se poate numi viata. Ei se daruiesc total misiunii pe care o au, si ce primesc in schimb: acuze neintemeiate, dispret din partea celor pe care ii protejaza, declaratii care le lezeaza imaginea, actiuni prin care li se saboteaza activitatea.

Nici acum nu pot sa-mi explic cum oameni cu asemenea functii au luat aceasta decizie pe baza afirmatiilor unui vice-premier total iresponsabil, semidoct, cu un limbaj de tractorist, care cu greu reuseste sa lege doua propozitii si care spune ca a primit un mesaj de la SPP prin intermediul unui prieten, dar caruia nu a vrut sa-i spuna numele, desi membrii Comisiei care ancheteaza activitatea Serviciului au insistat de mai multe ori sa o faca si avea obligatia legala sa il declare, mesaj care scotea, chipurile, in evidenta implicarea politica a institutiei.

Cat de naiv poti sa fi sa crezi un om de slaba calitate si sa iei o decizie de asemenea gravitate. Eu sunt convins ca Paul Stanescu a prezentat Presedintelui PSD o varianta “imbunatatita” a informatiei livrate de prietenul care si el a construit-o si i-a livrat-o doar ca sa ii arate cat de devotat ii este, aspect urmarit si de vice-premier in relatia cu seful lui de partid. Desi i-am condamnat, prin postari publice, pe pucisti si am luat apararea liderului PSD, poate ca Domnul Dragnea isi merita soarta daca si-a facut asemenea prieteni si i-a promovat in cele mai inalte functii in stat.

Nu inteleg cum Doamna Dancila, pe care de altfel o pretuiesc si o stimez pentru masurile bune luate, dar mai ales pentru verticalitatea fata de cei din exterior, dar si fata de cei din interior in frunte cu Presedintele Iohannis, a putut sa ia aceasta decizie radicala fara sa sesizeze si sa dezbata in CSAT, al carui Vice-presedinte este, problema ivita si sa se ia acolo masurile necesare inclusiv de verificare a datelor primite, dar si masurile ce se impun impotriva celor vinovati daca se constata ca ele sunt corecte. Cum sa sabotezi in acest mod o institutie care a evoluat in ultimii ani in mod spectaculos si care nu a avut pana acum nicio situatie in care actiunile indreptate impotriva demnitarilor sa reuseasca, desi asemenea actiuni au fost nenumarate. Eu, impreuna cu echipa pe care am condus-o, am infiintat Serviciul de Protectie si Paza, am selectionat cu multe greutati personalul institutiei, l-am instruit si dotat cu ceea ce era necesar concomitent cu indeplinirea misiunilor deloc usoare.

Am convins partenerii din domeniul Sigurantei Nationale sa ne cedeze baza de la Branesti si alte obiective necesare pregatirii si indeplinirii misiunilor, dar nu am reusit sa obtin un sediu al institutiei, fiind tolerati cu greu in corpul B3 din Casa Poporului. Nu am niciun interes sa apar actuala echipa de conducere a SPP, dar nu pot sa nu vad cate lucruri deosebite au realizat. Au construit un sediu modern, o baza de pregatire la care multe structuri similare viseaza, un poligon acoperit, de departe cel mai modern din Europa, si multe altele, concomitent cu imbunatatirea activitatii de protectie si paza, dar si cu dezvoltarea dimensiunii externe a Serviciului. Putini dintre dumneavoastra cunosc faptul ca SPP are sute de misiuni desfasurate in afara tarii, in teatrele de operatiuni militare, in conditii periculoase, de lupta, la solicitarea ONU si a altor organisme internationale, pentru protejarea demnitarilor pe timpul deplasarilor in zonele de conflict, iar aprecierile deosebite nu au intarziat sa apara din partea acestora. SPP este solicitat in mod constant de catre cei de la Bruxelles sa asigure consultanta si efective pentru protejarea participantilor la reuniunile cele mai importante si cand sunt informatii de risc major.

Partenerii din NATO, inclusiv United States Secret Service, apeleaza permanent la SPP cand organizeaza intruniri in afara tarii, considerand aceasta structura ca fiind a treia institutie de acest gen ca pregatire, experienta si eficienta la nivel mondial. Daca strainii apreciaza eforturile institutiei de ce nu o pot face si demnitarii nostri, pentru ca nu au niciun motiv temeinic sa blameze Serviciul.

Sunt surprins de incercarile unora de a destabiliza aceasta structura atat de necesara statului nostru, de a distruge ceea ce functioneaza foarte bine. Dar de ce ne mai miram? Asa ne-au obisnuit politicienii nostri sa demoleze ceea ce merge bine si sa inlocuiasca cu ceva ce merge prost!

De aceea recomand membrilor Comisiei speciale de acheta sa verifice foarte bine informatiile furnizate de domnul Stanescu si acuzele care i se aduc institutiei si dupa aceea sa propuna masurile necesare. Ii propun Presedintelui Comisiei, domnul senator Daniel Butunoi, sa se deplaseze la sediul SPP, impreuna cu ceilalti membri pentru a constata ca cele afirmate in prezenta scrisoare deschisa sunt corecte. Sunt convins ca domnul senator realizeaza ca nu poti face o asemenea ancheta, in care pui in balanta soarta unei institutii, doar din birou si ca si-a planificat deja sa o faca…. Am sau nu dreptate, domnilor demnitari???…

PS: Un exemplar al acestei scrisori l-am trimis si domnului senator Daniel Butunoi, Presedintele Comisiei parlamentare de ancheta a activitatii SPP

Autor: Dumitru Iliescu

Sursa: Dumitru Iliescu

Cine face noua politică externă a României?

Nu există nici un stat paralel, tovarăşi ! Vă umblă goange, muşte prin cap. Statului paralel nu-i face nici o plăcere să se vorbească despre el. Care Deep State ? Care État profond ? Care Stat Paralel ? Un sondaj CURS, oportun scos din pălărie, ca iepurele lui Iosefini, ne asigură că nici măcar alegătorii PSD nu cred în existenţa statului paralel.

 

Doar 36 % dintre votanţii PSD cred în aiureala cu statul paralel. 35 % dintre ei îl dezavuează pe liderul lor, Liviu Dragnea, cel cu discursul din piaţă la marele miting al coaliţiei de guvernământ. Oare de ce nu fac institutele de sondaje nişte cercetări în piaţă despre chiar institutele de sondaje şi despre sociologii care le servesc ?

În ultimii 10-15 ani, România a dispărut de pe radarul diplomaţiei mondiale. Contribuţia românească la marile curente de idei şi de fapte internaţionale s-a apropiat de zero. Mai întâi, fostul preşedinte Traian Băsescu, sub patronaj american azi identificat, a inventat protocoalele SRI-parchete şi celelalte, şi le-a pus în aplicare. Justiţia a fost compromisă pentru multă vreme. În al doilea mandat al său, Traian Băsescu ne-a livrat Angelei Merkel şi Germaniei, frumos împachetaţi şi legaţi cu fundiţă roşie. Votul nostru la UE a fost aliniat pe pilot automat pe votul Germaniei. În rest, mucles ! şi Disziplin.

În mod spectaculos, din senin, săptămâna trecută, România a ieşit în evidenţă fără să avertizeze pe nimeni. Premierul Viorica Dăncilă l-a vizitat pe Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei (de ce nu pe premier ?), cel mai incomod partener al momentului pentru partenerul nostru strategic SUA. Simultan, preşedintele Klaus Iohannis l-a vizitat pe prim-ministrul italian (aşa a apărut în transmisiunile oficiale), nu pe preşedintele Italiei. Italia e azi, cu combinaţia Lega-Cinque Stelle aflată la guvernare, oaia neagră a Europei, cea mai antimerkeliană şi eurosceptică ţară UE. După Marea Britanie, se înţelege.

La câteva zile după cele două vizite neobişnuite în străinătate ale principalilor factori politici s-au deschis discuţii la un bun nivel pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia. Tot din senin a apărut anunţul următor : „Camera de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă şi Grupul de Presă Bursa, în parteneriat cu Academia de Studii Economice Bucureşti, Asociaţia Financiar Bancară pentru Cooperare EuroAsiatică şi Uniunea Întreprinzătorilor şi Industriaşilor din Federaţia Rusă, organizează Masa rotundă dedicată dezvoltării relaţiilor financiar-economice româno-ruse cu tema : „România şi Rusia în căutare de noi formate de cooperare”.” Evenimentul a avut loc în 18 octombrie, începând cu orele 9.30, la Academia de Studii Economice, Aula Magna.

Tot în aceste zile a apărut, tot din senin, pe un site alternativ foarte citit (gândeşte.org), o informaţie, o presupunere cum că noi am fi fost preluaţi de DGSE, serviciul de informaţii externe francez, după ce lupta dintre CIA şi BND pentru România ar fi dus la un rezultat nul, un fel de remiză. E greu de crezut că serviciul francez ar fi la curent cu victoria sa neaşteptată. Conform practicii încetăţenite în materie, pare mai plauzibilă o operaţiune de intoxicare şi acoperire. Asemenea lucruri sunt atât de neverificabile, încât ele trebuie luate doar sub beneficiu de inventar şi pot fi confirmate sau infirmate doar în timp. Este Klaus Iohannis candidatul Germaniei sau Dacian Cioloş candidatul Franţei ? Sau amândoi sunt ai Deep State-ului român ? Nimeni nu poate aduce probe serioase şi definitive într-un sens sau în altul.

Dar să revenim la chestiunea zilei. E evident că se întâmplă mutări de amploare în politica externă actuală a României. Dar cine le face ? Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă nu se pot pune de acord nici dacă ar vorbi despre starea vremii, despre buletinul meteo. Să aibă Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, două piese modeste pe tabla de şah a diplomaţiei, asemenea dinamice viziuni politice globale ? Sau Teodor Meleşcanu, între două moţăieli, să fie capabil de organizarea unor asemenea mişcări de anvergură ? Să fie statul paralel cel care le plănuieşte şi le pune în operă, şi nouă nu ne spune nimic ? Sau să fie „protectorii” noştri externi care, după cum am văzut, nu pot fi nici SUA şi nici Germania, că doar nu-şi bat singuri cuie în talpă ?!

La astfel de întrebări nu există nici un răspuns public sau oficial de luat în considerare. În orice caz, un Deep State român ne-ar fi de mare folos în aceste circumstanţe. Ar însemna că România mai există totuşi pe hartă şi nu e doar pionul unor forţe oculte globale. Poate ar mai fi o sugestie de făcut în direcţia institutelor de sondaje : nu ar fi interesantă o cercetare de piaţă pe tema „cred românii că există asemenea forţe oculte globale” ?

Autor: Petru Romosan

Sursa: Corectnews

Buzduganul lui Iohannis

Președintele României e din ce în ce mai previzibil. Știm cu exactitate care este momentul predilect pentru declanșarea unui nou atac împotriva Guvernului. A Guvernului care nu este al său. În același timp, el devine inevitabil un personaj politic din ce în ce mai cunoscut în Europa și în lume, pe măsură ce se apropie momentul în care România urmeză să preia președinția rotativă a comunității continentului.



De aceea, aprecierile negative pe care le face la adresa Executivului de la București și majorității parlamentare sunt de o gravitate excepțională. Iohannis pleacă din țară pentru ca, de la distanță, să-și arunce buzduganul spre București.

Domnul președinte Klaus Iohannis, în ultimul său atac lansat în dimineața zilei de joi, 18 octombrie, afirmă că România este o țară foarte coruptă. Iar lupta împotriva corupției este amenințată de propriul Guvern. Care Guvern încearcă să confiște Direcția Națională Anticorupție prin legi care blochează cercetările penale și printr-o nominalizare la conducerea instituției pe care o va respinge.

Din câte știu, Klaus Iohannis este singurul șef de stat din lume, care arată cu degetul acuzator către țara sa, către Guvernul acestei țări și către cea mai democratică dintre puterile statului, puterea legislativă. O face constant din străinătate, astfel încât acuzațiile sale să circule pe întreg mapamondul.

Nu l-am auzit niciodată, cu o singură excepție, imediat după preluarea mandatului, referindu-se la libertăți democratice. La drepturile și libertățile fundamentale ale omului. La derapajele atât de frecvente de care s-au făcut vinovați unii procurori. Și absolut nicodată Klaus Iohannis nu a scos o vorbă despre modul în care principalul serviciul secret al României s-a insinuat în toate celelalte instituții ale statului, substituindu-se acestora, preluând atribuții care nu îi aparțin legal și construind, treptat și temeinic, structurile unei puteri paralele puterii legitime a statului. Modul în care Klaus Iohannis ignoră asemenea realități ne poate duce cu gândul la faptul că el însuși s-ar putea să fie un produs al acestui sistem, pe care astăzi încearcă să-l apere cu dinții, asumându-și chiar riscul de a calomnia din străinătate statul pe care, formal, îl reprezintă.

Cred că, dintr-un punct de vedere cel puțin, președintele Klaus Iohannis a trecut lina roșie. Prin funcția pe care o are, așa cum prevede Constituția, el este garantul Legii Fundamentale. Și, fiind garantul Legii Fundamnetale, este implicit garantul întregii legislații. Un președinte al unui stat trebuie să fie ultima persoană care se ridică împotriva legislației. Dacă președintele unui stat spune că o lege sau alta este proastă, inevitabil el le dă cetățenilor un semnal la nesupunere. De ce ar mai respecta cetățenii un act normativ, dacă însuși președintele țării spune că acel act normativ este greșit? De ce ar mai aplica respectivele norme procurorii și judecătorii?

Mă întreabă avocatul diavolului ce ar trebui să facă președintele unui stat atunci când Parlamentul sau Guvernul scot totuși o lege greșită. Ar trebui să tragă aer în piept, să tacă, să se gândească bine, să-i asculte pe consilierii săi, dacă îi are, iar apoi, în măsura în care se bucură de o minimă autoritate, să încerce să discute pe rând, fără tam-tam, cu decidenții politici, pentru a găsi o soluție. În niciun caz însă, un președinte nu are dreptul să arunce cu buzduganul din străinătate în autoritățile propriului stat și să îndemne cetățenii la nesupunere civică.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu blog

Scamatoriile ambasadorului George Maior, “aleșii” consulatelor și “cârtițele: neosecuriste din America

După ce i-au ținut la ușă pe jurnaliștii româno-americani din New York la vizita lui Klaus Iohannis la ONU din luna septembrie, Ambasada României la Washington, consulatele generale și noua Securitate (rebotezatăSRI) au comis o nouăticăloșie menită să dezbine comunitățile românești și Biserica Ortodoxă Românădin America, o parte păstorită de Patriarhia Română de la București, cealaltă aparținând Arhiepiscopiei de la Vatra.



Este vorba despre nominalizarea arbitrară și fără concurs a preotului Theodor Damian, în numele Comunității Românești din New York, pentru premiere, în cadrul unei gale care a avut loc miercuri, 17 octombrie 2018, la Washington. Acțiunea s-a desfășurat în lipsa reprezentanților mass-media de limba românădin America și a membrilor Comunității Românești din New York, excluși de pe lista de invitați!

Pe 19 martie 2018 am primit de la Consulatul General al României la New York următorul mesaj: „Am plăcerea de a vă anunța, ca urmare a solicitării Guvernului României de a nominaliza o personalitate a Comunității Românești care să fie inclusă în topul celor 100 de personalități românești ce vor face parte dintr-o amplă lucrare dedicată Centenarului României și care vor fi și premiate în cadrul unei gale festive în luna iunie a.c., că am decis să nominalizez pe pr. prof. dr. univ. Theodor Damian, având în vedere activitatea impresionantă a acestuia, rolul său de ani de zile în mijlocul Comunității Românești și vă rog să mediatizați această nominalizare și în ziarului dvs.“ Cătălin Radu Dancu, Consul General“.

Așadar, dl consul general ne-a „anunțat“ că a „decis“ nominalizarea preotului Theodor Damian din partea comunității noastre! Întreb: cum își permite un diplomat să ia decizii fără să se consulte cu nimeni și ce autoritate morală are un consul general să facă propuneri în numele unei comunități căreia nu-i aparține?! Trebuie adăugat faptul că„alesul“ Consulatului nu a beneficiat de susținerea niciunei organizații românești din New York și că a „câștigat“ un „concurs“ la care au mai fost înscrise o fundație și o societate newyorkezăde mare prestigiu, nominalizate și susținute de majoritatea românilor din comunitatea noastră: Fundația „Iuliu Maniu“ (fondată în anul 1951, port-drapelul luptei anticomuniste și al cauzei Basarabiei în America, președinte: nonagenarul Justin P. Liuba) și Societatea Creștină Română„Dorul“ (fondată în anul 1903, președinte Cristian F. Pascu)! Mai mult decât atât, Ambasada României la Washington și consulatele generale și-au permis să numeascăo singură persoană din New York (preotul Theodor Damian), unde trăiește cea mai mare comunitate de români din America! Iată și lista „aleșilor“ fără concurs: Rodica Bărănescu, Chicago, Adrian Bejan, Washington, D.C., Adrian Bot, Los Angeles; Theodor Damian, New York; Alexandru Mărmureanu, Los Angeles, Alexandra Nechita, Los Angeles; Dan Nicolae, Chicago; Marius Stan, Chicago; Eliot Sorel, Washington, D.C., Victor Velculescu, Washington, D.C. Iată dovada că ambasadorul George Maior (fostul șef al SRI) a scos din mânecă trei premiați din Washington, D.C., Los Angeles și Chicago, singurul „ales“ al New York-ului fiind numit de către consulul general Cătălin Radu Dancu!

Mizeria orchestrată de „cârtițele“ trimise de la București să ne dezbine, în frunte cu ambasadorul George Maior, nu s-a oprit însă aici. Sursele mele m-au informat că NU a existat o comisie care să analizeze candidaturile, așa cum m-a asigurat, încă din luna martie a.c., dl consul general Cătălin Radu Dancu. Prin urmare, cei premiați inventați de ambasadorul George Maior și de consulii generali de la New York, Chicago și Los Angeles, nu au fost supuși analizei unei comisii, iar propunerile trimise din partea comunităților românești au fost aruncate la gunoi! În cazul în care această informație este incorectă, le cer ambasadorului George Maior și consulilor generali să facă publice numele membrilor comisiei care a evaluat alte nominalizări propuse de comunități și pe ce criterii a fost întocmită lista celor 10 „cei mai de seamă români din ultimii 100 de ani“, premiați miercuri, 17 octombrie a.c., la Washington D.C. Am solicitat Ambasadei României de la Washington aceste informații, fără să primesc un răspuns.

În ciuda diversiunilor de tip (neo) securist clocite la București, Comunitatea Românească din New York a reacționat prompt și elegant, duminică, 7 octombrie a.c., în saloanele 3 West Club din Manhattan, onorându-și cum se cuvine reprezentanții legitimi, în cadrul unei ceremonii dedicate Centenarului Marii Uniri, organizată de Fundația „Iuliu Maniu“ și de președintele ei, onorabilul nonagenar și sufletul Fundației, dl Justin P. Liuba, împreună cu alte organizații ale românilor din New York. A fost răspunsul nostru la o nouă tentativă eșuatăde dezbinare a românilor din America, diversiune prost concepută în laboratoarele minciunii și manipulării de la București și la fel de prost executată de „cârtițele“ trimise să otrăvească atmosfera în Exilul și Diaspora Româno-Americană, în frunte cu fostul/actualul securist îmbătrânit în rele George Maior și cu largul concurs al oamenilor numiți de pesediști în fruntea consulatelor generale la New York, Chicago și Los Angeles! La fel a fost și cu „Mitingul Diasporei“ din 10 august: neosecuriștii aflați la butoanele puterii au aruncat gunoiul lor în curtea noastră, mințind și manipulând un popor aflat de aproape 30 de ani într-o nesfârșită derivă!

Luni, 15 octombrie 2018, Consulatul General al României la New York a organizat o întâlnire a membrilor Comunității Românești din New York cu ministrul pentru românii de pretutindeni, dna Natalia-Elena Intotero. S-au discutat noi proiecte pentru România și probleme comunitare, dna ministru expunând realitățile românești și posibilitățile de colaborare între ministerul pe care îl conduce cu românii din străinătate. I-am semnalat dnei ministru faptul că nominalizarea scandaloasă a preotului Theodor Damian pentru premiile Galei „România 100“a dezbinat Comunitatea Românească din New York și că modul brutal în care diplomații români au intervenit în acest caz nu va rămâne fără consecințe. Un prim efect a fost faptul că„alesul“ a venit însoțit de câțiva preoți aparținând de Patriarhia Română de la București, în timp ce reprezentanții Arhiepiscopiei de la Vatra au lipsit de la întâlnire în semn de protest! Mai mult, preotul Damian a afirmat, cu cinism, că„Biserica reprezintă comunitatea“ (fără să precizeze care Biserică?!), turnând gaz peste foc! I-am explicat dnei ministru că organizațiile românești din New York au ales să nominalizeze Fundația „Iuliu Maniu“ și Societatea Creștină„Dorul“ în locul unei persoane din dorința de nu crea disensiuni și dezbinare în comunitatea noastră, cele două organizații însumând efortul mai multor generații de români iluștri, nu al unei persoane – fie ea și un preot – numităde la Centru! Din păcate, însă, preotul Theodor Damian nu a înțeles că va purta o căciulă mult prea mare pentru capul Sfinției Sale! De fapt, nu mă mai miră nimic într-o Românie în care minciuna, falsul, delațiunea sau plagiatul sunt virtuți garantate și încurajate de toate guvernele României de după decembrie 1989!

Am aflat – cu stupoare! – din obscura publicație Romanian Journal din 28 martie 2018 că: „Excelența Sa domnul Consul General Cătălin Radu Dancu și-a exprimat bucuria de a fi participat la un eveniment important din Diaspora Româno-Americanădin New York și i-a felicitat pe organizatori și pe cei prezenți (la biserica păstorită de preotul Theodor Damian, unde nu vin mai mult de 30-40 de enoriași- nota mea). Apoi, în numele Guvernului României, a informat onorata audiență că, la solicitarea sa, în cartea care va apărea în curând despre cei mai de seamă 100 de români din America, pentru statul New York a fost ales (de către consulul general – nota mea) numele domnului Theodor Damian. Vestea a fost primită cu vii și prelungite aplauze, pentru că domnul Theodor Damian este personalitatea de excepție din domeniul culturii spirituale, religioase și laice, este omul și sfătuitorul de bine al nostru, al tuturor. Fondator și conducător de institut (care nu există decât pe hârtie și își are sediul în casa preotului – nota mea), de cenaclu literar, de revistă de cultură, preot și profesor universitar, Theodor Damian însumează trăsături de valoare ale românilor și de aceea este apreciat și iubit“, am încheiat citatul. Sau mai bine zis procesul-verbal semnat de tov. Mariana Tera sub titlul „Festivitate dedicată voinței de reUnire a Basarabiei cu România“, o mostră de servilism care i-ar face invidioși chiar și pe cei mai iscusiți ziariști delatori/lachei/acoperiți/colaboraționiști/fripturiști în regimurile dictatoriale. Pupincurismul de tip ceaușist ridicat la rang de virtute continuă cu un șir de ode închinate „alesului“ și camarilei sale, din care nu putea lipsi limbajul de lemn al „Epocii de Aur“ (am citat din editorialul meu intitulat „Alesul“, publicat în Cotidianul).

Oastea de delatori ai „Arhanghelului“ Theodor Damian, „alesul“ Consulatului printre „cei mai de seamă 100 de români din America pentru statul New York“,continuă să păcălească o comunitate românească amorfă, total lipsită de reacție, care accept să fie reprezentată de impostori numiți, nu aleși! Vom vedea până când!

„Modul în care oficialitățile de la București, prin reprezentanții lor de la Washington, D.C. și New York tratează Exilul Românesc din Statele Unite ale Americii începe să semene cu procedeele din timpul «războiului rece». După această criză de cooperare și comunicare dintre cele două părți, sugerez Ministerului Afacerilor Externe să recheme pe diplomații care antagonizează Exilul Românesc din Statele Unite ale Americii și să trimită în locul lor funcționari în stare să susțină un dialog profitabil. Românii care trăiesc în exil sunt liberi. Ei doresc ca libertatea să funcționeze și în țara din care au fugit sau plecat din cauzele pe care nu le voi menționa. Gala de la Washington, D.C. ar fi trebuit să celebreze pe cei care au contribuit la menținerea vieții spirituale a Exilului Românesc pe pământ american de-a lungul unui secol greu încercat. Dar nu a fost să fie așa. A impune valori de la București celor care trăiesc în America, este, în timpul pe care îl trăim, un procedeu nu doar ridicol, ci și periculos“, este mesajul scriitoarei și jurnalistei Mirela Roznoveanu.

Aș mai adăuga că a premia un preot mediocru înaintea unor personalitați de talia generalului Nicolae Rădescu, dr. Ștefan Issărescu, Brutus Coste, Mircea Eliade, Sergiu Comissiona și – mai nou – Michael Horodniceanu, Norman Manea sau Andrei Șerban mi se pare o blasfemie!

New York, 18 octombrie 2018

Autor: Grigore L. Culian

Sursa: Cotidianul.ro 

Ilie Șerbănescu: ”În urma iureșului colonialist la care a fost supus, statul român mai are atât de puține active, încât acestea trebuie pur și simplu doar vajnic protejate!”

Distanța este atât de mare între ceea ce în intenții se vizează în legătură cu înființarea unui Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții și ceea ce se poate întâmpla în practică încât, în domeniu, s-ar putea avea de-a face exact cu tipul de problemă generat de mutarea contribuțiilor sociale în sarcina integrală a salariatului, spre a se obține încasări fiscale mai bune, în timp ce se realizează o deresponsabilizare socială totală a angajatorilor, cu consecințe dramatice asupra relațiilor dintre muncă și capital.



De acest tip de abordări este, din păcate, plină experiența României în etapa ei colonială. S-a procedat masiv la privatizări argumentându-se că astfel se scapă de încăpușări ale companiilor de stat și de alte hoții din patrimoniul acestora și s-a obținut, de fapt, în loc de distrugerea hoților, distrugerea statului însuși. Poate cel mai tragic exemplu este înființarea Fondului Proprietatea pentru scopul altminteri nobil al despăgubirii celor naționalizați de regimul comunist, în timp ce fondul s-a transformat, în numai câțiva ani, într-o a doua deposedare a acestora, iar prin implicarea capitalului străin la care au ajuns rapid acțiunile fondului (reprezentând părți din cele mai performante active ale statului) devenind rușinea capitalismului internațional contemporan.

În cazul Fondului Suveran, riscul imens prin constituirea și funcționarea acestuia în parametrii proiectați este ca statul român, deja rămas fără pantaloni în urma privatizărilor nenecesare și a dezmembrărilor sistemelor integrate din căile ferate și producția și distribuția energiei electrice, să ajungă în scurt timp chiar și fără chiloți, după ce și-a pus la bătaie pe piață și puținul pe care îl mai are în posesie.

Realitatea este că, în urma iureșului colonialist la care a fost supus, statul român mai are atât de puține active, încât acestea trebuie pur și simplu doar vajnic protejate – subliniem, administrativ, dacă economic s-a cam pierdut orice șansă -, și nu puse la bătaie pe piață, cum ar face un fond suveran constituit de fapt din acestea, căci ar fi pulverizate rapid de comparativ giganții străini de pe piață. Să nu ne ferim a atrage atenția că întotdeauna piața nu dă câștig de cauză decât celor mai puternici, mai ales dacă aceștia au deja ocupate poziții de forță în piață.

Or, după cum reiese din proiectul care vizează constituirea și funcționarea  Fondului Suveran, precum și obiectivele sale, se urmărește tocmai punerea la bătaie pe piață a activelor rentabile care mai există în deținerea statului român, prin depășirea unor limitări și proceduri actuale, a unor plafonări bugetare și aprobări de pe la Bruxelles. Folosirea unor resurse reprezentând active ale companiilor de stat rentabile ar fi independentizată prin înscrierea lor în mijloacele Fondului Suveran și ar fi scoasă din corsetul cheltuirii sub faldurile bugetului de stat. În plus, s-ar putea lesne asocia cu alte resurse, generate potențial de fondul însuși sau atrase din surse private, și ar putea fi îndreptate spre obiective de dezvoltare precise din domeniile infrastructurii rutiere, feroviare sau a celei de educație ori ocrotirea sănătății. Punem banii statului în comun și construim drumuri, școli, spitale! Sună frumos! Dar în practică lucrurile pot lua o cu totul altă turnură.

Să fim obiectivi. Statul român nu mai are active decât să nu moară complet. Căci ca factor-jucător pe piață a murit deja! Prezența companiilor de stat constituie nici 4% din cifra de afaceri din economie. Aceste 4% trebuie protejate, administrativ dacă nu se mai poate economic, căci – obiectiv privind lucrurile – nu există economic protecție pentru o frunză în bătaia vântului! Trebuie, cu subiect și predicat spus, interzise pur și simplu orice alte privatizări, cele ce s-au făcut distrugând deja mai mult decât suficient. Trebuie aruncate la coș strategiile din ministere care nu cunosc altceva decât obiectivul privatizării. Companiile de stat trebuie abilitate legal să cumpere active, reglementări legale pentru așa ceva neexistând în momentul de față, în mod absolut incredibil.

În prezent, statul nu poate legal, în anumite domenii, nici măcar să-și recupereze ceva din ceea ce a pierdut, dacă apare cumva vreo oportunitate, chiar și teoretică! Trebuie, de asemenea, limitate cu bariere precise angajarea în bursă a companiilor de stat, implicarea lor în acțiuni cu riscuri și vulnerabilități, spre a se elimina din principiu orice posibilități de restrângere și mai mare a controlului statului. Tot din principiu trebuie excluse recurgerea de către aceste companii de stat la împrumuturi (altele decât cele guvernamentale), precum și implicarea lor în relații financiare de tip public-privat care pot genera resurse și succese, dar tot atât de bine pot crea vulnerabilități și riscuri și duce în final la pierderea de către stat și a puținului existent. Să nu ne amăgim: chiar și puse împreună, actualele active ale statului român, aruncate în luptă pe piață, nu reprezintă mai mult decât un biet chioșcar scos la bătaie cu hipermarketurile străine.

Or, tocmai acestea sunt vulnerabilități ce ar rezulta din ceea ce însuși Fondul Suveran ar face cu puținele active rămase în proprietatea statului. Marile fonduri suverane care există în lume urmăresc profiturile și o fac încercând să înmulțească niște bani care vin din anumite surse, pentru ca bani să existe și pe timpul când aceste surse se vor închide. Cu alte cuvinte, înmulțim bani albi pentru zile negre! Ca, de pildă, bani din petrol pentru perioada de după petrol!

În cazul Fondului Suveran proiectat, nu poate fi vorba de gestionarea și înmulțirea vreunui surplus de bani, căci acest surplus nu există. Iar a urmări profitul, după cum se pretinde în obiectivele fondului, folosind resursele acestuia pentru construcția de drumuri, de școli și spitale, este un total nonsens. Pe cât de necesare sunt drumurile, școlile și spitalele, pe atât acestea nu aduc profit decât peste decenii. Altcineva n-are a le construi decât statul, dar nu printr-o structură căreia să i se pretindă profit, căci astfel nu le mai construiește niciodată.

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: România liberă

Corupția în poziție de drepți

Corupția nu mai începe de la baza acesteia, ci de la vârf. În privința unor aspecte ale manifestărilor, intensitatea ei a devenit precum clima. Sunt instituții, medii, partide care se află deasupra legii cum este greu de imaginat când te afli pe o terasă la o cafea cu un amic, sau într-un amfiteatru cu audiență. Însă și acolo, vuietul unei asemenea mașinării se resimte deja asurzitor, ca un alt fel de formă totalitară.

Oriunde ai fi, în Serbia, Ungaria sau chiar Bulgaria, spațiul public și spectrul lui se resimt diferit de București. Asistăm la o inversare și o dezvoltare mai mult decât simetrică, respectiv ocuparea de către structurile și reprezentanții corupției a spațiului public, nu numai a citadelelor justiției. Oricât ar fi magistrații de monitorizați la propriu, de la desfășurarea riscurilor vieții privat-publice la acelea profesionale, inventivitatea românească și corupția generalizată au învins pe fondul ordinelor directe date de funcționari ai sistemului.

Un regim mafiot care se extinde fără posibilitatea de a fi oprit, care poate fi regăsit în discuțiile telefonice în gura mare pe stradă. Justiția românească veghează și acționează spre a-l promova. Corupții au ajuns în situația în care se monitorizează unii pe alții folosind platformele instituționale ale statului român.

Corupția s-a multiplicat de la beneficiarii vandalizării economiei naționale în justiție, alimentând  forme de susținere în exteriorul instanțelor. Inversarea rolurilor a fost semnificativ susținută și astfel legitimată de protocoale, care în fapt au funcționat tot timpul ca resursă specifică a sistemului cripto-comunist. N-ar fi lipsită de interes o cercetare a instituțiilor și a realaționării lor cu serviciile speciale, care au trimis în aria publică o plevușcă propulsată peste tot, cu pretenții securiste și aere de personaje excepționale. Sistemul de justiție, în prezent paralizat în esența sa, debilizat până la necesitatea închiderii unor instanțe pentru verificări urgente, ar trebui să funcționeze numai în cazurile de urgență. Vedem inși periculoși, conform informărilor, puși în libertate de alți inși identici. Presiunea pe justiție este parte a unui mod de funcționare acceptat de o bună parte a magistraților atâta vreme cât nimeni nu iese la lumina reflectoarelor să fie văzut și auzit, cât și de înțelegere a lucrurilor de către noua elită socială, fapt în conivență cu regulile oficiale grav perturbate.

Mai nou, înțelesul de mare corupție s-a transformat în cu totul altceva. O corupție medie, extinsă, având ca obiect folosirea statului român drept armă a interesului personal și importantă resursă. Marea corupție s-a divizat multicelular până la a fi transparentă, lipsită de identificare judiciară în sensul făptuitorilor. Judecători corupți, cu o greșită  alegere și înțelegere a meseriei, alții răspunzând ordinelor precum niște zombi se află în caruselul bonificațiilor diverse. Nu întâmplător în România există un magistrat de care media societății, cel puțin, nu a auzit, căruia statul român îi plătește cea mai mare pensie din Europa. Această corupție ajunsă endemică, prezentă în tot și în toate, încât legea a ajuns un rudiment al altor vremuri și spații geografice, a dobândit o nefastă dimensiune a puterii politicianiste, cât și o convertire nelimitată a spiritului public. A vorbi despre lege pare deja un demers depășind situația în care se află cetățeanul român. Este extraordinară legea, spune deseori acesta, însă situațiile cer alte raportări și mijloace de acțiune, altfel acesta ar fi spulberat la propriu de iureșul social-situațional.

Justiția a eșuat pentru societate în momentul în care s-a supus unor dispoziții politice în sensul aplicării legii, ceea ce în fapt trebuia să facă. Una dintre responsabilitățile legiuitorului este și aceea a implementării legii, însă a fost confundată cu manipularea și șantajarea celor care aplică legea. Statul nostru de drept, inexistent în prezent, are nevoie de filtre constituționale între segmentele sale, respectiv între puteri. Acestea se regăsesc în autoritatea, profesionalismul și utilitatea unei justiții corecte. În cel mult un deceniu, nu este deloc exclus ca cele 10.000 de dosare pe numele magistraților să se constituie în gravitatea lor reală.

Corupția este în stare de drepți, cu mâna la chipiu, încât este greu de diferențiat cine este funcționarul care se raportează la un superior sau agentul corupției. Toți poartă cravată și costum Armani, toți au limuzine de ultimă generație, anturaj feminin de excepție. Justiția a creat, prin modul său prejudiciant și părtinitor, funcționari ai corupției, integrați sistemului ca persoane determinante actualului mediu social. Acești figuranți se află peste tot la datorie. De la secretariatele ministerelor, aglomerate de dame de companie, la direcții și reprezentări instituționale. Dacă lipsesc locuri de „muncă“ în instituțiile publice, se găsesc suficiente în „instituțiile“ paralele, private. Un simplu arbore genealogic, unul singur, arată că această floră și faună are aceeași prețioasă origine socială: copii de foști milițieni, securiști de proastă speță, activiști PCR, lucrători cu dare de mână în fostul comerț socialist, foști turnători la Securitate.

Această lume a venit să aplice o justiție cu grave lacune în dispozitivul legalității, în aplicabilitate și adecvarea la democrație. A vorbi unor asemenea iluștri despre Constituție, stat de drept, dezvoltare publică, morală a ajuns un risc maxim.

Autor:

Sursa: cotidianul.ro

Noua politică

Udo Bullman, şeful socialiştilor europeni – grup din care face parte PSD – a fost primul care a aplaudat eşecul referendumului. Mai mult, a spus că, în cazul în care s-ar fi realizat cvorumul, ne-am fi întors în timp. Şi, desigur, le-a trasat sarcini în direcţia adoptării parteneriatului civil. Iată un nou blat de care se pune pe repede înainte: ALDE, PSD, PNL, USR, UDMR, PMP, toţi vor parteneriat.

Plăvanul, cel care a calificat iniţiativa Coaliţiei pentru Familie drept extremism religios, şi el vrea parteneriat. Sau poate, cine ştie, vrea să se treacă direct la căsătoria homosexuală. Desigur, golănia se întâmplă în ciuda faptului că niciunul nu a şoptit o vorbă despre asta în campania electorală.

Iată o radiografie exactă a politicii autohtone. Nişte paiaţe telecomandate de la Bruxelles şi cu activitatea monitorizată de serviciile secrete locale(subordonate în cel mai bălos stil ocupantului) impun, indiferent de dorinţele cetăţenilor, o agendă absolut străină de interesele locale. Dacă vreţi o paralelă, suntem trataţi cam la fel cum e tratată populaţia locală în Afganistan: ceea ce vor ei nu valorează nici cât o ceapă degerată.

Bine e faptul că acest referendum – singurul de după Revoluţie care a pus pe tapet o temă cu adevărat importantă pentru cetăţean – a scos la iveală adevărata faţă a hienelor din politică. Astfel, oamenii au putut vedea, spre exemplu, adevărata faţă a lui Tăriceanu, până acum un individ care mima destul de bine decenţa, mai ales în temele stringente referitoare la statul de drept. Individul a părut deranjat de referendum, nu se ştie dacă a votat sau nu, iar partidul său a făcut exact la fel. Şi, pentru că tema i se părea de neacceptat, a mai şi ameninţat cu introducerea parteneriatului imediat după referendum. Mă rog, aşa cum am mai spus, nu-i nicio mirare, mai ales în condiţiile în care ALDE a primit-o cu braţele deschise pe sorosista Renate Weber.

Acum puteţi vedea limpede realitatea şi chiar vă rog s-o priviţi cât se poate de critic: niciun partid autohton nu are ca proiect agenda cetăţeanului, ci agenda care-i este întocmită de ocupant: fie că acesta se numeşte UE, SUA, NATO, etc.

Când se discută despre resursele din Marea Neagră, partidele noastre fac tărăboi pentru câţiva firfirei care ne-ar rămâne. Ştiţi pentru ce este, cu adevărat scandalul de pe marginea legii? Unii vor ca statul să câştige o sumă netă cuprinsă – în termeni reali – între 3% şi 8% din profit, în timp ce „ăia buni” vor să crească procentul spre 15%. V-a spus cineva până acum că indiferent care tabără câştigă, statul nu se va alege în continuare cu nimic? La fel şi în ceea ce priveşte vânzarea gazelor extrase. O tabără vrea să poată fi vândute oriunde, fără nicio obligaţie faţă de ţara din care, totuşi, sunt extrase, în timp ce cealaltă parte vrea ca gazele să fie vândute în proporţie de 50% prin intermediul unei burse locale. Niciuna dintre părţi nu pune însă degetul pe rană să reglementeze faptul că prima dată ar trebui satisfăcut necesarul intern al ţării, la un preţ mai mic, deoarece e normal, întrucât sunt gazele noastre, surplusul putând fi vândut la export. Şi ştiţi de ce nu se face aşa? Pentru ca Ungaria să se poată bate cu pumnul în piept că e mare distribuitoare a gazelor noastre.

Din păcate asta e imaginea clară a politicii autohtone: o clasă întreagă de ticăloşi sau prostovani care nu sunt nimic altceva decât telecomandaţi ai ocupantului. Cum lumea a înţeles că avem o clasă politică trădătoare, s-a pus pe tapet o nouă miciună: societatea civică. Faţă de politicieni, ăştia sunt mult mai fomişti, mult mai radicali şi mult mai rudimentari. În timp ce politicienilor le e frică să ia măsuri vizibil radicale deoarece se gândesc la fundul lor, ăştia din societatea civilă n-au nici cel mai mic regret în a implementa pe faţă o agendă antinaţională.

Ştiaţi că întreaga elită medicală a transplantului autohton a fost distrusă de o reţea de ONG-uri acţionând cu sprijinul DNA? Poate vă întrebaţi care era miza. Foarte mare: în loc ca transplanturile să se efectueze în ţară, la preţuri decente, ele se doresc a se efectua în străinătate la preţuri uneori de zece ori mai mari. Din preţul ăla piperat au partea lor şi ONG-urile care, ca nişte buni samariteni, livrează pacienţi autohtoni spitalelor din afară. Şi uite-aşa, nu doar resursele naturale ajung subiect de tranzacţionare pentru marii mafioţi internaţionali, ci şi organele noastre care treptat sunt gestionate de entităţi externe. Desigur, după ce şcoala medicală românească va fi îngenuncheată, România va deveni exportator net şi de organe graţie unor legi care vor obliga cetăţenii să-şi doneze cam în orice situaţie organele. Că doar aşa merg lucrurile. Într-adevăr, după punerea pe tapet a acestei mişcări şi ONG-urile care şi-au făcut „business planul” cu încasarea de bani contra pacienţi vor rămâne fără finanţare. Dar sunt prea proşti s-o înţeleagă. Şi oricum asta nu contează deoarece vor găsi ei altă resursă bună de tranzacţionat contra unui comision infim.

Văzându-mi dezamăgirea, un prieten mă întreba ce alternative văd la actuala stare de fapt. Nu este niciuna, fapt pentru care m-am hotărât să nu mai votez absolut nimic până în momentul în care nu voi găsi un partid 100% românesc, neafiliat niciunei construcţii politice europene sau mondiale şi care să aibă o platformă naţională decentă. Dacă acelaşi lucru îl vor face şi cei aproximativ 4 milioane de votanţi la referendum, presimt că rata de participare la alegeri va fi de maxim 10%.

Gândiţi-vă bine la cele pe care vi le-am spus şi acţionaţi după cum vă dictează conştiinţa. Însă, reţineţi că girarea în continuare a acestei clase politice echivalează cu trădarea naţională.

Sursa: trenduri.blogspot.com