C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Puncte de vedere

Astăzi se consumă al doilea act al piesei revocării. Va fi din nou inoportună o decizie?

Rândul trecut, ministrul Justiției, domnul Tudorel Toader a făcut o informare publică devastatoare la adresa doamnei Laura Codruța Kovesi. Și, firește, toată lumea a așteptat cu sufletul la gură concluzia. Singura concluzie care putea reieși din premizele expuse de acesta.



Spre stupoarea generală, concluzia a fost că nu e oportună luarea unei decizii în privința șefei DNA. De atunci, a trecut un timp lung și traumatizant. Și, iată, astăzi se consumă al doilea act al piesei. Va fi din nou inoportună o decizie? Și care e de fapt adevărata oportunitate?

Dacă mai sunt necesare dovezi, atunci, iată, principalele televiziuni de știri le prezintă de dimineață până seara. Dovezi care vorbesc despe abuzuri și ilegalități incredibile săvârșite de unii procurori și despre care șefa DNA nu ar fi avut cum să nu știe. Cu atât mai mult cu cât a afirmat că toate comunicatele DNA trec prin mâna ei. În consecință, și lucrurile dovedite drept aberante din respectivele comunicate au avut girul șefei DNA. Iar dacă cumva nu ar fi știut de unele abuzuri, atunci tot e vinovată, pentru că datoria ei ca manager al instituției era tocmai să știe. Dar la ce oportunitate s-a referit tura trecută Tudorel Toader și care este de fapt adevărata oportunitate?

Acum, ca și în trecut, asupra ministrului Tudorel Toader, dar și a principalilor lideri ai majorității parlamentare, s-au exercitat presiuni. Presiuni politice, în sensul păstrării cu orice preț a doamnei Kovesi în funcția pe care o deține. Aceste presiuni au venit în primul rând din direcția statului paralel. Stat paralel al cărui principal beneficiar este președintele Klaus Iohannis. Dar, ceea ce este și mai umilitor, presiunile au fost și externe. Ele au fost exercitate de înalți demnitari ai unor instituții internaționale, dar și de către state aliate, prin intermediul ambasadorilor. Cele mai flagrante și cele mai scandaloase presiuni le-a făcut ambasadorul Statelor Unite la București, care, la acest capitol ce puțin, a avut nu comportamentul unui aliat și prieten,  ci atitdinea unui guvernator aflat în misiune într-o colonie oarecare. Ei bine, acestea sunt presiunile pe care, în mod eufemistic, domnul Tudorel Toader le-a taxat drept „oportunitate”. Și care l-au determinat să-și îndoaie coloana vertebrală și să se oprească pe neașteptate în plină traversare, în mijlocul drumului. Asumându-și riscul de a fi călcat de autoturismele care circulau în ambele sensuri.

Atrag atenția asupra faptului că astăzi, din nou, așa-zisa oportunitate ar putea să joace un rol cheie. Și să îl aducă din nou pe Tudorel Toader în situația de  a rămâne în șpagat. Pentru că faptele reprobabile mult mai numeroase de această dată, care cad în sarcina unor procurori DNA și a doamnei Laura Codruța Kovesi, sunt mult mai grave. Iar dovezile și mai concludente. Și atunci, pentru ca ministrul Justiție să fie împiedicat să ia decizia corectă, și presiunile au fost și sunt mai puternice. Așa că Tudorel Toader poate din nou, într-o formă sau alta, invoca motive de oportunitate. Sau poate face chiar ceva mai mult. Să cedeze de-a binelea. Și să demisioneze. Ceea ce ar determina ca la mijlocul străzii care trebuia traversată să rămână un cadavru politic.

Între timp, de la prima „oportunitate” până astăzi, a trecut un timp lung și extrem de prețios. Un timp în care cangrena din DNA putea fi extirpată. Un timp în care generalizarea cangrenei ar fi putut fi oprită. Un timp prețios, în care toate procesele în care procurori DNA au introdus probe fabricate sau smulse prin proceduri ilegale, ar fi putut fi clasate. Fără ca oameni nevinovați, transformați în inculpați, să mai fie traumatizați. Sau chiar aruncați, nevinovați fiind, după gratii. S-a scurs un timp prețios, în care practica inventării de martori, a transformării unor persoane sub șantaj, în martori falși, unii chiar protejați, ar fi putut fi curmată. Un timp poate foarte scurt pentru istorie, dar nesfârșit pentru victime, în care au existat concetățeni ale căror vieți au fost devastate. A căror onoare a fost călcată în picioare din motive politice și sub pretextul luptei împotria corupței. Ale căror familii au fost distruse.

Astfel, adevărata oportunitate, cea de-a repara ce s-a stricat, a fost pierdută din vina reprezentanților statului paralel, interni și externi.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu

Alba-neagra pe Justiție

Se negociază în forță. Pe Justiție. Negociază ambasadorul Statelor Unite Hans Klemm. Împărțindu-și timpul între Palatul Victoria și Palatul Parlamentului. Negociază Livu Dragnea. Negociază Tudorel Toader. Și negociază însuși președintele Klaus Iohannis. Și, de aceea, treaba asta cu negocierile s-a externalizat. Așa că se negociază și în UE.



Desigur, niciuna dintre aceste negocieri nu este transparentă. Și toți protagoniștii sunt convinși că decizia privind cariera profesională a șefei DNA este una politică. Și, astfel, situația și viitorul unei instituții se joacă la alba-neagra.

De fapt, în esență, excluzând jocul în sine, atunci când vorbim despre Justiție, ori e albă, ori e neagră. Cu atât mai mult în ceea ce privește Justiția penală. Un om ori a săvârșit o infracțiune, ori nu. Nu există cale de mijloc. Ori există probe valide împotriva unei persoane, ori nu există. Ori sunt probe cinstite, ori sunt probe false. În final, procurorii ori fac un rechizitoriu, ori nu fac. Nu se aplică expresia „și așa și așa”. Și nici expresia „nici așa, nici așa”. Iar judecătorii ori condamnă, ori nu condamnă. În final, la capătul unei decizii definitive, persoana respectivă este vinovată sau nevinovată. Cale de mijloc pur și simplu nu există.

Așa stau lucrurile în Justiție. Și atunci, ce Dumnezeu se negociază politic? Poate fi stabilit printr-o negociere politică netransparentă, indiferent la ce nivel se poartă, că procurorii DNA au făcut abuzuri? Sau că nu au făcut abuzuri? Că procurori DNA au forțat mărturii mincinoase? Sau că nu au forțat? Că au existat oameni care au devenit victime ale unor dosare penale contrafăcute? Sau că nu au existat? Se poate negocia politic netransparent, indiferent care este nivelul de negociere, ceea ce a constatat Inspecția Judiciară la controlul de fond de la DNA? Poate fi schimbat acel document oficial pe calea unor negocieri? Dar managementul acestei instituții  cum a fost? Performant sau contraperformant? Și, în final, indiferent de circumstanțele politice și indiferent de ce negocieri se fac în România sau în altă parte, nu este cumva o chestiune de pură aritmetică să însumezi bilele albe și bilele negre și să vezi care sunt mai multe?

Domnul Tudorel Toader, în calitate de ministru al Justiției și căruia Constituția i-a conferit dreptul și obligația de a-și exercita autoritatea asupra procurorilor, nu are altceva de făcut joi decât să le comunice mai întâi președintelui României și Consiliului Superior al Magistraturii și apoi opiniei publice dacă e albă sau dacă e neagră. Dacă DNA funcționează corect și a fost bine condusă de către Laura Codruța Kovesi sau dacă DNA a funcționat greșit și a fost rău condusă de către aceeași Laura Codruța Kovesi. Pentru ca, în final, concluzia să se impună de la sine. Doamna rămâne sau doamna pleacă.

Faptul că se facă negocieri și încă netransparente acolo unde nu este nimic de negociat demonstrează că există forțe politice în joc, care intenționează să altereze sau chiar să răstoarne într-un sens sau altul un rezultat aritmetic. Sunt, iată, persoane și forțe interesate nu să numere în mod cinstit bilele albe și bilele negre pentru a face diferența, ci să joace alba-neagra. Adică să trucheze rezultatul corect.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Grupul de Investigații Politice: ”De ce Camelia Bogdan este în continuare judecător și hotărăște soarta unor oameni?”

Camelia Bogdan o acuză pe judecătoarea Bogasiu că spală bani, că are vulnerabilități penale, că e căsătorită cu un infractor și că are dosare penale mușamalizate de autorități, iar pe judecătoarea Tăbârcă de faptul că a sancționat-o pentru a obține beneficii materiale, fiind cointeresată pentru a o sancționa.



Acuzațiile, lipsite de orice fel de dovezi, se găsesc în Contestația în anulare formulată de Camelia Bogdan la decizia Înaltei Curți de a o sancționa cu mutarea disciplinară pe o perioadă de 6 luni la Târgu Mureș. Din completul de judecată au făcut parte și judecătoarele Mihaela Tăbârcă și Gabriela Bogasiu.

Camelia Bogdan susține că judecătoarea Mihaela Tăbârcă a sancționat-o „în scopul obținerii de beneficii materiale”, fiind „cointeresată de către un judecător CSM”. În sprijinul acestor acuzații grave, Bogdan vine cu un argument complet ridicol: la două zile după pronunțarea sentinței o judecătoare de la CSM ar fi lăudat-o pe judecătoarea Tăbârcă cu ocazia decernării unor premii științifice.

Gabriela Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți, e acuzată de Camelia Bogdan de „spălare de bani” prin folosirea de bunuri „dobândite prin săvârșirea de către soț a unor activități infracționale”. Camelia Bogdan susține că judecătoarea Bogasiu a sancționat-o pentru că are „vulnerabilități de ordin penal” și dosare „mușamalizate de autorități”, precum și pentru că „nutrește sentimente de dușmănie” față de ea.

În Contestația în anulare, Camelia Bogdan susține că judecătoarele Tăbârcă și Bogasiu „au alcătuit o instanță ilegală”, „au fost cointeresate de către judecătorii din CSM” pentru a o sancționa, i-au încălcat „dreptul la o justiție independentă și imparțială”, și-au îndeplinit „cu rea-credință atribuțiile judiciare”, au supus-o unui „tratament discriminatoriu”, au sancționat-o „pe nedrept la executarea unei sancțiuni ilegale pentru o abatere inexistentă”, au dat dovadă de „lipsă de imparțialitate din considerente de părtinire/alte motive pe care nu mi le explic”.

Reamintim că, din nefericire, Camelia Bogdan, autoarea acestor acuzații aiuritoare e în continuare judecător și hotărăște soarta unor oameni.

Contestația în anulare formulată de Camelia Bogdan poate fi citită integral pe site-ul nostru. Acuzațiile la adresa celor două judecătoare se întind pe 10 pagini (21 – 30)

Sursa:Grupul de Investigații Politice

Hervé Juvin: ”Zidul de Vest nu a căzut! Un manifest pentru o Europă Liberă”

Prefață la cartea lui Hervé Juvin ”Zidul de Vest nu a căzut”, apărută la Universitatea Populară în 2017.



Economist, scriitor, eseist și consultant internațional,  Hervé Juvin reprezintă una dintre figurile de vârf ale gândirii franceze din ultimele decenii. Cărțile, articolele, conferințele și intervențiile lui televizate vădesc o conștiință de talie universală, o personalitate profund angajată în lupta de idei a curentului de gândire și de acțiune suveranist.

Fiind înzestrat cu o uimitoare erudiție, ce însumează cele mai diverse sfere ale cunoașterii,  având o pregătire profesională de economist de excepție, recunoscut la scară mondială, acumulând o uriașă experiență internațională (domnia sa a vizitat toate continentele în calitate de consultant, fiind contractat de către guverne, șefi de state sau mari companii), acest intelectual de calibru rămâne întâi de toate și dincolo de orice un mare patriot francez.

Lucrarea pe care o propunem cititorului este un manifest. Disecând cu meticulozitate de savant esența mondializării americanocentriste, căreia îi putem spune în egală măsură expansiunea globală a imperiului american, autorul scoate în vileag efectele de-a dreptul dezastruoase ale acestui nou tip de imperialism, fără precedent în istorie, care  în scurt timp pot deveni fatale pentru întreaga umanitate. Această agresiune globală atacă până la desființarea totală societățile, devenite ținte ale capitalismului financiar. Statele își pierd toate elementele suveranității: politică, militară, economică, culturală, spirituală, religioasă. O lume fără frontiere, în care principiul liberei circulații, devenit sacrosanct, se dovedește a fi exclusiv în avantajul marelui capital. Acesta, devenit nomad, transformă în nomazi mase enorme de oameni, care își părăsesc locurile natale din cauza războaielor, sărăciei, dar și a seducției irezistibile exercitate de imaginea virtuală a unui Vest fascinant.

În fața corporațiilor transnaționale – această caracatiță globală – statele, popoarele, organismele internaționale (ONU, NATO, UE, OSCE, OMC), partidele politice, mass-media dominantă s-au pomenit în stare de vasalitate, de subjugare, de colonizare și de umilire. Dreptul american se extinde la scară globală și devine unul obligatoriu, punitiv și discriminatoriu pentru toate țările lumii. Iar cine încearcă să se opună acestei dictaturi globale, este strivit, declarat inamic al interesului public și al binelui comun, marginalizat, ostracizat, redus la tăcere sau chiar asasinat. Și asta în funcție de rolul social al celui care îndrăznește să-și exprime dezacordul față de corporatocrație. Dacă ești șef de stat, riști să fii lichidat fizic sau cel puțin debarcat din funcție prin lovituri de stat, operate de cel puțin o sută de ani cu același pretext și potrivit aceluiași scenariu. Cuvintele cheie în acest gen de operațiuni sunt: dictatură, încălcarea drepturilor omului, urmate de o revoltă populară bine regizată sau de o intervenție armată a ”democratizatorilor” de peste ocean. Dacă ești persoană din mediul academic, scriitor, ziarist sau militant civic, în cel mai bun caz te pomenești înafara instituțiilor universitare, a platformelor publice, a presei.

Scot într-un alineat aparte o idee extrem de prețioasă, pe care Hervé Juvin o repetă în permanență. Critica noastră, îndreptată contra SUA, nu vizează poporul american. Așa cum poporul rus nu poartă nici o vină pentru crimele bolșevicilor, comise în Rusia și în restul lumii, tot astfel nici poporul american nu poartă nici o vină pentru faptele abominabile, pe care le comit globaliștii concentrați în special în America. Aș adăuga la cele spuse de către autor următoarele. Puterea de stat în SUA este uzurpată de către aceștia exact la fel cum a fost uzurpată de către bolșevici după lovitura de stat din 1917 în Rusia.

Cultura de masă reprezintă și ea un dispozitiv al acestei strategii de dominație totală. Hollywoodizarea, Mcdonaldizarea, americanizarea, uniformizarea societăților reprezintă cea mai gravă formă de colonizare – colonizarea axiologică, adică împilarea valorică, lichidarea tuturor formelor de cultură tradițională. Europa Occidentală este o colonie – iată o teză prezentă în lucrarea bunului nostru prieten francez, ce ar putea șoca în special cititorul din Estul ex-comunist al continentului nostru. Iar Franța nu e decât un vasal docil, care execută ”indicațiile prețioase” date fie direct de la Washington, fie prin intermediul valeților SUA de la Bruxelles, cuibăriți în structurile parazitare ale UE. ”Cum vine asta?”, – s-ar putea întreba unii. Oare Europa de Vest, Uniunea Europeană nu e ceea ce ne-am obișnuit să credem că este?  Iată că Hervé Juvin poate veni în ajutorul tuturor celor care vor să facă un salt intelectual pentru a depăși clișeele de interpretare a realității sau inerția de gândire.

Cine vrea să scape de ochelarii de cai, să facă efortul să citească această lucrare a lui Hervé Juvin. Iar cine știe franceza, să intre pe Youtube pentru a-i asculta discursurile și intervențiile la TV. În ziua de azi luciditatea, clarviziunea, perceperea adecvată a realităților au devenit un lux. Societatea de masă nu tolerează gândirea autonomă și spiritul critic. Pierderea capacității de a raționa coerent, de a urmări lanțul cauzalității, căderea iremediabilă în capcana unei gândiri fragmentare și contorsionate reprezintă o stare cvasigeneralizată. Și doar cei aleși, cei înzestrați cu voință și inteligență, cei preocupați profund de chestiuni ce vizează soarta propriei colectivități, culturi, biserici, continent și, în definitiv, a lumii pe care o vrea să dăinuie pe axa normalității și a moralității, vor face efortul de a studia această carte. Anume lor li se adresează Hervé Juvin. Anume pentru ei am decis să traducem și să publicăm acest volum.

Autor: Iurie Roșca

Sursa: Flux.md

 

Iulian Capsali: ”Această stare de lucruri, ce trenează de peste un deceniu, va trebui să înceteze odată și odată!”

Două direcții de atac ale propagandei globaliste se decelează în acest moment.



Pe plan intern, atacul mediatic al indivizilor aflați pe statele de plată ale lui Soros împotriva lui Mihai Gheorghiu, președintele CpF, care este și director adjunct al MȚR. Asupra lui se varsă lăturile globaliștilor, care mint ordinar (dar interesat), lansând ideea că protestele de la proiecția filmului de propagandă LGBT, ar fi fost organizate de el.

Un oarecare abject îl acuză de legionarism din motivul că l-ar fi văzut în studenție îmbrăcat în cămașă țărănească și că l-ar fi frecventat la acea vreme pe Țuțea, fiind trimis acolo de… Securitate. Ergo, Gheorghiu este maleficul care instrumentalizează “medievalii” ce opresc marea cultură sexomarxistă ce își face loc, cu greu, în “depășitul” muzeu fondat de Bernea, atât de greu permeabil la ideologia Minunatei Lumi Noi.

Evident că se folosesc de acest prilej doar ca să mai sape la demersul constituțional al Referendumului, care va intra în curând pe agenda Senatului și care, în mod normal, nu va putea fi oprit în acest an. Chestia asta face să intre în fibrilație vuvuzelele sorosiste.

Pe plan extern, am asistat astăzi la dezbaterea din Parlamentul European, organizată de grupul radical-sexomarxist al verzilor, care au vituperat împotriva Legilor Justiției. Recitalul dat de fosta procuroare comunistă Monica Macovei, de politrucul care spală generații de studenți pe creier, fostul șef al studenților comuniști (ASCR) Cristian Preda eiusdem farinae, a fost o rușine.

Nu pot să cred că România a trimis în Parlamentul European asemenea gunoaie ideologice băsiste, ultraglobaliste, care poartă un discurs antinațional de o asemenea anvergură. Și care se legitimează ca fiind apărătorii Statului de Drept, când ei nu fac, în fond, decât să legitimeze teroarea Statului Paralel, în care serviciile secrete și procuratura au transformat țara, cu ajutorul acoperiților din presă, într-un Disneyland stalinist.

Această stare de lucruri, ce trenează de peste un deceniu, va trebui să înceteze odată și odată.

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali

Dan Diaconu: ”Ce urmează”

Săptămâna trecută a fost una dintre cele mai slabe din punct de vedere bursier. De fapt, privind spre piaţa americană, putem spune că a fost cea mai proastă din ultimii doi ani. Scăderea DOW cu 666 puncte (ce număr!) trage semnalului de alarmă referitor la atingerea punctului de maxim absolut.



Nu putem şti care vor fi evoluţiile de la momentul acesta, în special din cauza „necunoscutei FED”. În mod normal, dată fiind atingerea unor ţinte de preţ greu previzibile(sau, mai bine spus, greu imaginabile în urmă cu doi ani), FED ar putea lăsa pieţele libere la corecţie. O corecţie care poate însemna – dacă va rămâne controlabilă – o „recesiune tehnică” mai mult decât necesară stării actuale a economiei.

Există şi varianta încercării de temperare a actualului trend printr-o stimulare monetară neortodoxă care-ar avea ca efect însă doar menţinerea unei mişcări laterale pentru o perioadă limitată, mişcare care ar putea permite „întârziaţilor” momente de respiro.

Marea întrebare pe care ar trebui să ne-o punem este însă dacă are cineva curaj să-şi mai asume o recesiune sau, la fel cum s-a tot întâmplat în ultimii ani, se vor acoperi brutal găurile permiţând menţinerea actualei stări de fapt până în momentul în care va fi prea târziu pentru a se mai putea face ceva. De altfel, dacă ne uităm cu atenţie, putem considera că deja suntem într-un asemenea moment. Orice „derapaj” economic poate conduce la deraieri masive ale băncilor. O deraiere a sistemului bancar implică, după sine, riscuri sistemice(aşa zice teoria; personal nu sunt de acord cu ea!), astfel încât se va pune problema salvării acestora. E soluţia clasică pe care o aplică statele la fiecare recesiune majoră. Însă, setup-ul actual găseşte statele supraîndatorate, astfel încât nici nu se mai poate pune problema ajutoarelor de stat. Şi-atunci?

Ei bine, de-abia de-aici începe dansul. Ce se poate întâmpla în momentul în care-ţi explodează bomba în casă? O minimă pregătire există, dar aceasta nu înseamnă că efectele vor fi dintre cele blânde. Experimentele făcute de către europeni arată că se poate supravieţui aplicând metode neortodoxe, care în niciun caz nu au de-a face cu economia de piaţă. Confiscarea depozitelor(de-aceea s-au făcut eforturi considerabile în aducerea la suprafaţă a banilor „ţinuţi la ciorap”), splitarea grosolană a portofoliilor bancare astfel încât gunoiul să fie ghidat spre o „Bad Bank” asumată de către stat(Dumnezeu ştie cu ce bani!) cu „revigorarea” păcătoşilor şi, nu în ultimul rând, aplicarea propagandei deşănţate care să afirme răspicat că problemele au luat sfârşit.

Toate acestea însă nu vin la pachet cu mângâieri prieteneşti pe creştet. Sub nicio formă! Unda de şoc va topi masiv locuri de muncă – dinspre privat spre stat – va conduce la reduceri drastice ale nivelurilor salariale şi la deprecieri masive ale preţurilor deja mult prea umflate. Piaţa acţiunilor va fi prima lovită, însă va fi urmată instantaneu(cel puţin la noi) de piaţa imobiliară unde nivelele de preţ sunt mai mult decât aberante. Însă nu nivelul preţurilor va forţa depreceierea, ci incapacitatea de plată în care vor intra cei împrumutaţi. Chiar dacă la noi s-au făcut eforturi susţinute de eliminare a riscului valutar prin conversia la moneda naţională, acestea reprezintă fix o frecţie la un picior de lemn deoarece tocmai cei care şi-au menţinut creditele în valută vor avea de câştigat.

Ştiu că pentru mulţi sună ciudat, însă realitatea va fi mai cruntă decât cred unii. Ştrangularea consumului şi reorientarea către intern va conduce la echilibrarea cursului valutar, poate chiar la o apreciere a leului faţă de euro. Aceasta atât pe fondul exporturilor crescute ale ţării cât şi pe fondul aprecierii dobânzii de intervenţie. Orice apreciere a dobânzii operată în centrul regional(BCE) sau în cel mondial(FED) are ca efect o multiplicare spre periferie. În acest fel, creşterea dobânzilor va fi mult superioară spre periferii faţă de centru. Această presiune a dobânzii, precum şi condiţiile laxe de pe piaţa împrumuturilor de la noi, vor conduce la suferinţe majore fix la cei care se credeau protejaţi prin „legarea” ratelor de leu. Se va dovedi astfel că mişcarea a fost una neinspirată, iar captivii care până acum au suferit de „teroarea francului elveţian” vor sfârşi epuizaţi în „teroarea leului autohton”.

Personal cred că suntem în momentul zero al ieşirii pe cash. Va trebui însă să acordaţi o atenţie sporită plasamentelor pentru a evita topirea economiilor în malaxorul prin care urmează să trecem. Apele încep să se tulbure, astfel încât aveţi mare grijă pe unde vă aventuraţi.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

A văzut și Iohannis statul paralel

Președintele Klaus Iohannis a avut o intervenție publică, prin care a contestat vehement existența statului paralel. Ceea ce este însă absolut straniu este că el însuși, și asta încă de la începutul mandatului, a pus umărul la edificarea unui stat paralel. Și a făcut-o nu în puterea nopții, ci ziua, în amiaza mare. Printr-un document oficial supus adoptării Parlamentului României. Acest document există. El se numește Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019. Iar acolo este prezentat pe larg conceptul statului paralel, avut în vedere de Klaus Iohannis.



Președintele Klaus Iohannis nu poate contesta realitatea statului paralel. Nici măcar nu poate afirma că, dacă l-a văzut, l-a văzut printre gene. Ar fi incorect. El a evaluat posibilitatea construcției statului paralel în toată splendoarea acestui concept și a prevăzut inclusiv instrumentele indispensabile existenței acestuia. Documentul adoptat de Parlament sub forma unei Hotărâri există încă din data de 23 iunie 2015 și este o Hotârâre a Parlamentului nr. 33/2015 privind aprobarea Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019. Prima semnătură pe acest document îi aparține lui Valeriu Zgonea, care era președinte al Camerei Deputaților. Iar primul gest de revoltă l-a avut Călin Popescu Tăriceanu, care la acea dată nu era președinte al Senatului României și care a susținut din capul locului că acest document, cel mai important document elaborat de Președinția României, poate constitui o bază juridică care să-i confere președintelui puteri extraconstituționale de natură a conduce la substituirea de către această instituție a unor puteri legitim alese și legitim numite ale statului.

Prima și cea mai importantă caracteristică a documentului creat de Klaus Iohannis și adoptat de Parlamentul României este că, în perioada 2015-2019 un nou concept, cel de securitate – atenție – extinsă urma să guverneze întreaga strategie de apărare a țării. De altfel, din capul locului, dar chiar și ulterior, Klaus Iohannis a avut intenția să înlocuiască termenul de apărare cu termenul de securitate. Dar din motive care îmi scapă, nu a reușit să-și ducă acest plan până la capăt. Ce înseamnă acest concept de securitate extinsă în viziunea noului președinte al României?

Conceptul de securitate extinsă vizează zece domenii. 1). Apărare națională și colectivă; 2) Ordine publică; 3). Activități de informații și contrainformații; 4). Educație; 5) Sănătate; 6) Economie; 7) Energie; 8) Domeniul financiar; 9) Mediu; 10) Infrastructuri critice. Practic, odată cu venirea la putere a lui Iohannis, conceptul de securitate se extindea atât de mult, încât acoperea aproape în exclusivitate societatea românească. Apărarea devenind securitate iar securitatea devenind extinsă, nu mai lăsa niciun domeniu în care cei responsabili pentru materializarea acestui document să nu poată inteveni prin instrumente specifice.

În paranteză fie spus, Traian Băsescu, pe parcursul celor două mandate ale sale, nu a reușit să-și construiască, deși ar fi dorit, un asemenea mecanism prin care societatea românească să poată ajunge în totalitate la mâna președintelui prin intermediul unui concept de securitate extinsă, care să permită instituțiilor de forță ale statului să controleze practic toate domeniile. Traian Băsescu s-a împotmolit atunci când una dintre strategiile elaborate sub președinția sa a identificat presa ca fiind un pericol pentru siguranța  națională și când, în urma reacțiilor societății civile, documentul respectiv nu a mai fost prezentat spre aprobare Parlamentului, întrucât risca să fie acolo aruncat în aer. De altfel, ultimul mandat al lui Traian Băsescu nu a mia ”beneficiat” din acest motiv de niciun fel de strategie națională de apărare.

Pornind de la acest concept de securitate exinsă, planul lui Klaus Iohannis era ca, pentru fiecare dintre aceste zece domenii sau pentru cea mai mare parte a acestora, să fie create instrumente tactice de intervenție sub forma unor consilii. Și, de altfel, a și fost conceput primul consiliu, cel de supraveghere fiscală  care, din fericire, nu a mai putut opera și a rămas doar pe hârtie. Acest consiliu urma să fie condus de guvernatorul Bancii Naționale, Mugur Isărescu. Celelalte consilii nu au mai putut fi create pentru că Parlamentul s-a opus. Cel mai important adversar al implementării în acest fel a securități extinse fiind Călin Popescu Tăriceanu.

Ansamblul acestor consilii, dacă ele s-ar fi constituit și și-ar fi intrat în atribuții, însemna nici mai mult nici mai puțin decât un guvern paralel. Am fi avut un executiv la Palatul Victoria, al cărui rol urma să fie redus la simpla punere în operă a deciziilor luate la Cotroceni în baza implementării strategiei de securitate extinsă și am fi avut un al doilea guvern, cel adevărat, sub umbrelă prezidențială, alcătuit nu din ministere ci din consilii, care elabora strategiile pe domenii urmărind în același timp și implementarea lor de către aparatul executiv din Palatul Victoria.

Este chiar definiția statului paralel. Statul paralel nu este nici mai mult nici mai puțin decât o instituție artificială sau un ansamblu de astfel de instituții neprevăzute în Constituție, care se substituie instituțiilor democratic alese sau democratic numite, parazitând finalmente întreaga societate și răspunzând exclusiv intereselor unui grup privilegiat de persoane. Faptul că Iohannis nu a putut pe parcursul mandatului său prezidențial, care s-ar putea să fie și primul și ultimul, să-și ducă până la capăt acest proiect, nu înseamnă nicidecum că statul paralel nu există sau că el nu ar putea exista.

În finalul acestei analize, nu pot să nu remarc că președintele Klaus Iohannis, atunci când neagă existența statului paralel, o face dintr-un singur motiv. Și anume acela că nicio formă a statului paralel care a funcționat până în prezent în România nu se identifică cu proiectul său din 2015. Nici statul paralel care a însemnat și înseamnă instituii și șefi de instituții scăpate de sub control și care și-au construit instrumente proprii de putere, substituindu-se  mecanismelor constituționale, cum sunt cele definite de fostul președinte Traian Băsescu și nici acel stat paralel creat de tandemul Victor Ponta – Gabriel Oprea printr-o hotărâre de Guvern și care avea chiar și o denumire, respectiv Grupul Interministerial Strategic.

Prin urmare, Klaus Iohannis 1). nu recunoaște că sub mandatul său un premier al României, Victor Ponta, este autorul unei construcții de stat paralel care, culmea, a fost și întărită printr-un act normativ, stat paralel căruia i s-a pus capăt în fapt prin eliminarea conducătorului acestuia, în persoana lui Gabriel Oprea; 2) Klaus Iohannis nu recunoaște că, atunci când predecesorul său Traian Băsescu a scăpat lucrurile de sub control, a fost creat un stat paralel condus nemijlocit de directorul operativ al celui mai important serviciu secret al țării, generalul cu patru stele Florian Coldea, stat paralel căruia i s-au afiliat și subordonat  persoane din cele mai importante instituții ale statului și 3) Klaus Iohannis nu recunoaște că el însuși a încercat să-și creeze un stat paralel, cu ajutorul căruia să anihileze puterea executivă și să reducă putere legislativă la tăcere. Și că acest stat paralel, ca de altfel și celelalte două, se baza pe transformarea Justiției într-un instrument nu de dreptate, ci de represiune.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Ion Cristoiu: “De ce l-a apărat Codruța Kovesi pe procurorul “Zdreanță”?Nu cumva pentru că a fost unealta răfuielilor ei politico-mafiote?!”

Miercuri, 31 ianuarie 2018, Inspecția judiciară a CSM a decis excluderea din magistratură a procurorului DNA Mircea Negulescu, intrat în conștiința românilor sub porecla de Zdreanță.



Decizia a fost luată pornind doar de la o parte a numeroaselor dosare privind abuzurile lui Mircea Negulescu, fost membru al „unității de elită a DNA de la Ploiești” (citat din Codruța Kovesi).

Despre cel care și-a transformat porecla în renume am scris de mai multe ori pe cristoiublog.ro și în Evenimentul zilei. În ediția din 17 februarie 2017, sub titlul Cîte gunoaie precum Mircea Negulescu mai sunt în instituțiile de forță ale României de azi? notam:

„Despre Mircea Negulescu știam înainte de difuzarea înregistrărilor semnificative, de la victimele abuzurilor sale incalificabile. Adăugate altor înregistrări am avut imaginea unui Gunoi al Poliției Politice Prezidențiale.

Procurorul DNA de la Ploiești e putred moral, semidoct, fanfaron, golan, și-a făcut amante din denunțătoare, folosește un limbaj scabros la anchete, se dă în stambă la chefuri. Un caz de excepție? Un rătăcit între procurorii DNA? Un rătăcit între procurori în general? Nici vorbă.

Am mai scris că în Istoria României moderne, din rîndul procurorilor s-au ivit, la trecerea de la un regim la altul, slugoii criminali. Regimul comunist a apelat în perioada 1944 – 1947 pentru a-și executa adversarii politici la procurorii compromiși în timpul regimului antonescian.

După 1989, regimul FSN-ist s-a folosit de procurorii comuniști, compromiși anterior, pentru a-i hărțui pe foștii nomenklaturiști, în slujba cărora fuseseră pînă atunci. DNA, Parchetul General, DIICOT numără multe gunoaie de tip Mircea Negulescu. Gunoaie de tip Mircea Negulescu pot fi întîlnite în toate instituțiile de forță ale regimului Klaus Iohannis. Întreaga lor personalitate se poate rezuma la o formulă populară: Li se rupe de tot și de toate. De legi, de opinia publică, de Dumnezeu și chiar de șefii lor.

La nivel central și, mai ales, la nivel local, acești tipi alcătuiesc, împreună cu ofițerii SRI, și cu ofițerii altor instituții de forță, Grupuri de bandiți care își fac de cap.”

Abuzurile lui Mircea Negulescu au fost dezvăluite de presa independentă într-o campanie definită printr-un profesionalism salutar. Campania de presă durează din septembrie 2016. Despre abuzurile lui Mircea Negulescu s-au adus probe indubitabile, de la înregistrări audio- video pînă la declarații ale victimelor sale.

Pentru a avea o imagine a puterii deținute în presă de Binomul SRI-DNA, se cuvine a atrage atenția că, timp de un an și ceva nici o unitate a Diviziei Presă – Digi 24, Realitatea Tv, Europa FM, Ziare.com, Hotnews – n-a suflat o vorbă despre cazul Mircea Negulescu.

Ca să dăm doar două exemple, Ioana Ene Dogiu, cunoscută și sub numele de Coloneleasa, și Dan Tapalagă, cunoscut și sub numele de Căpitanul, au atacat nemilos politicieni, jurnaliști, oameni de afaceri, demnitari, parlamentari.

Pentru ei însă, ca și pentru alții, cazul Mircea Negulescu n-a existat.

Vorba lui Klaus Iohannis despre acuzații aduse ordonanței sale Lucian Pahonțu: e o non-problemă.

Dincolo de bizareria istoriei întruchipate de această poziție prin instituțiile de forță din partea Presei Binomului, ocolirea cazului Mircea Negulescu ne convinge o dată în plus că Mircea Negulescu a fost și continuă să fie protejatul Sistemului.

Inspecția judiciară a CSM n-a făcut altceva decît să confirme – cu greu, evident – dovezile zdrobitoare despre abuzurile lui Mircea Negulescu.

Insul a fost și este un pericol public, un atentat la statul de drept. Spun asta nu numai pentru că prin tot ce a făcut el amintește izbitor de securistul din anii ʼ50, otreapa care se credea Stăpînul României, folosindu-și funcția pentru a bea și mînca pe gratis, a șantaja femei, a trimite în lagăr persoane nevinovate doar pentru că le pusese el gînd rău, ci și pentru că Mircea Negulescu a administrat luptei împotriva corupției una dintre cele mai mari lovituri din existența instituției.

Alintat de Codruța Kovesi ca făcînd parte din unitatea de elită de la Ploiești, Mircea Negulescu a deschis și administrat dosare unor nume răsunătoare din viața noastră politică. Sînt corecte aceste dosare? E o întrebare inutilă. Cîtă vreme cel care le-a deschis și le-a administrat s-a dovedit a fi o zdreanță umană, dosarele prin care DNA a agățat nume sonore ale politicii noastre trec în ochii opiniei publice drept instrumente politice.

Dar nu numai atît. Cazul Mircea Negulescu a atras atenția asupra unei manevre ticăloase a DNA:

Formarea la Ploiești a unei Unități de lichele cu misiunea precisă de a lichida lideri politici în cadrul folosirii luptei împotriva corupției pentru răfuieli politice mafiote.

Cînd s-a ivit în spațiul românesc bizareria cu convocarea la DNA Ploiești și nu la DNA București a unor politicieni marcanți, toată lumea s-a întrebat de ce trebuie să meargă respectivii la Ploiești. Dezvăluirile despre Mircea Negulescu au risipit această nedumerire.

La Ploiești au fost trimiși, pe post de killeri politici, procurori lichele, procurori otrepe, singurii în stare să execute ordine murdare, să încalce legea cu nonșalanță, să se mînjească iremediabil cu rahat.

În schimbul ordinelor îndeplinite li s-a garantat imunitate.

Nu numai pentru încălcarea legii în activitatea profesională, dar și pentru abuzurile comise în afara serviciului, tipice – așa cum scriam – securiștilor din anii staliniști.

Cum s-au putut manifesta ca niște otrepe? Pe de o parte, ordinele de sus de încălcare a Legii i-a convins că așa se poate. De ce n-ar încălca și ei legea, în folos propriu de data asta? Pe de alta, convinși că-i au la mînă pe stăpîni, lichelele încep să-și facă de cap. Cine să se atingă de ele cîtă vreme ele execută comenzi murdare?

Unitatea de la Ploiești nu e singura unitate DNA alcătuită de Codruța Kovesi pentru a executa politicieni. Unități de acest fel sînt și la Brașov și la Bacău. Lichelele din aceste unități nu s-au dat în stambă, încă. Sînt sigur că se vor da, pentru că ăsta e felul de a fi al lichelelor.

Cu chiu cu vai CSM a confirmat dovezile care n-aveau nevoie de nici o confirmare. Excluderea din magistratură e însă, pentru pericolul social întruchipat de Mircea Negulescu, o bătaie pe umăr amicală, un fel de Vino să te pupe mama! Mircea Negulescu ar trebui să facă obiectul unei investigații penale.

DNA, Parchetul general, Divizia Presă țin cu ghiarele și cu dinții de păstrarea abuzului în serviciu ca infracțiune.
Păi dacă-i vorba de abuz în serviciu, tot ceea ce a făcut Mircea Negulescu cum se cheamă?

Dar nu numai atît. Despre abuzurile lui Mircea Negulescu presa independentă duce o campanie de un an și ceva.
Au fost prezentate probe audio-video, au fost difuzate mărturii ale victimelor.

Orice instituție din lume – chiar și din Sudan – căruia unul ca Mircea Negulescu îi e angajat ar fi luat în seamă campania de presă și ar fi purces la o anchetă internă.

DNA nu numai că nici n-a clipit la dezvăluirea abuzurilor, dar mai mult, prin Codruța Kovesi, l-a apărat pe Mircea Negulescu.

Cînd au apărut primele dezvăluiri în presă Codruța Kovesi a sărit în apărarea Zdrenței. Pe 20 septembrie 2016, ea trimis CSM o adresă prin care a cerut luarea unei atitudini față de dezvăluirile despre Mircea Negulescu pe motiv că acestea sînt „mincinoase și tendențioase și, avînd un impact deosebit asupra opiniei publice”, „sînt de natură să aducă atingere independenței sistemului judiciar”.

Așadar, șefa DNA recunoaște că dezvăluirile au impact asupra opiniei publice, dar ea le consideră mincinoase.

Inspecția Judiciară a confirmat dezvăluirile. N-ar trebui, oare, ca și Codruța Kovesi să fie investigată pentru a vedea pe ce bază a făcut afirmațiile despre dezvăluiri și mai ales de ce a sărit ea de îndată în ajutorul lui Zdreanță?

Inspecția Judiciară a deschis investigația împotriva lui Mircea Negulescu în februarie 2017. Întrebată despre acest caz, Codruța Kovesi a declarat:

„Este o cercetare disciplinară pe rolul Inspecției Judiciare. Inspecția Judiciară va stabili dacă a vorbit un procuror sau altcineva. Nu pot să fac alte comentarii, avand in vedere aceasta cercetare disciplinara in curs. Laud activitatea DNA Ploieşti, am lăudat-o şi o s-o laud în continuare cîtă vreme colegii de acolo și-au făcut treaba. Faptul că este o cercetare disciplinară în curs nu înseamnă că procurorii din DNA nu şi-au îndeplinit treaba.

Haideţi să aşteptăm rezultatul inspecţiei să vedem dacă a fost un procuror implicat în acea discuţie sau nu a fost, să vedem ce s-a întîmplat şi nu pot să comentez acest subiect.”

Inspecția judiciară s-a pronunțat. De ce tace Codruța Kovesi? De ce l-a apărat pe Zdreanță? Nu cumva pentru că Mircea Negulescu a fost unealta răfuielilor ei politico-mafiote?

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog