C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Puncte de vedere

„România moare sub ochii noștri! Cancerul României este lipsa speranței!”

Share Button

Europarlamentarul român Laurențiu Rebega, vicepreședintele Grupului Europa Națiunilor și Libertății din Parlamentul European, a făcut o declarație categorică: „România moare sub ochii noștri!”

„România suferă o adevărată hemoragie. Suntem pe locul doi, după Siria, la emigrație. Dar în Siria este război!”
AGRI Hearing - The simplification of the CAP AGRI Hearing – The simplification of the CAP

„Situația este mult mai dramatică decât o pot spune cuvintele și e total contrară cu aburelile roz-bonbon ale guvernanților de la București! Miezul problemei și cancerul României este lipsa speranței!”

„Neoficial, campania electorală a început, dar partidele și politicienii se întrec în promisiuni fără acoperire și în atacuri la adresa competitorilor. Cuvântul de ordine e: să moară capra vecinului!”

„Toți arată cu degetul spre ceilalți acuzând corupția, sechelele comuniste, incompetența, interesele personale. Desigur, sunt lucruri adevărate, dar marea problemă a României nu este nici corupția, nici (neo)comunismul, nici fraudele sau interesele personale ale demnitarilor. Acestea sunt doar consecințe”, mai spune europarlamentarul,

„Marea problemă a României este moartea! România moare sub ochii noștri!”

„Din ce în ce mai mulți cetățeni ai României nu mai vor să trăiască în România și nu mai vor să audă de România. Această tendință este uriașă la nivelul populației de 16-30 de ani. Cifrele INS avertizează de mai mulți ani, dar la nivelul oamenilor obișnuiți situația este încă și mai gravă. România suferă o adevărată hemoragie. Am ajuns în top 20 mondial în ceea ce privește emigrația. În Europa, suntem pe locul patru în ceea ce privește cetățenii care locuiesc în străinătate, dar, dacă analizăm situația țărilor din fața noastră (Marea Britanie, Germania și Polonia), raportat la totalul populației și la motivele migrației, suntem de fapt pe locul întâi! Dacă ne referim la topul mondial, cu aceleași observații ca mai sus, suntem pe locul doi, după Siria. Dar în Siria este război!”

„Situația este mult mai dramatică decât o pot spune cuvintele și e total contrară cu aburelile roz-bonbon ale guvernanților de la București! Miezul problemei și cancerul României este lipsa speranței! Ni se spune că majoritatea celor plecați beneficiază de dreptul la liberă circulație și dreptul la muncă în Uniunea Europeană și că cea mai mare parte a celor plecați sunt migranți temporari aflați în Occident cu contracte de muncă pe perioade determinate. Statistic, s-ar putea să fie adevărat, dar statistica e acea disciplină cu care poți să demonstrezi orice! Realitatea este că toți acești oameni constată că este mult mai bine să muncești în Occident, nu doar pentru că ești mai bine plătit, ci și, mai ales, pentru că trăiești într-o societate care îți oferă speranță. O societate cu reguli care se respectă, o societate în care ești respectat ca om, o societate în care vezi un viitor pentru copiii tăi”.

„Mulți dintre cei din categoria de vârstă peste 45 de ani spun că se vor întoarce în țară. Dar toți spun că își doresc pentru copiii lor să învețe și să se stabilească în Occident. Acest lucru înseamnă pur și simplu că, peste douăzeci de ani, în România nu vor mai fi români!”

„Evident, speranța vine din perspectiva siguranței locului de muncă și a dezvoltării economice. Dacă nu se va reindustrializa, dacă nu se va eficientiza agricultura, dacă nu se va axa pe producție, România va muri! Trebuie să privim realitatea în față: România nu poate trăi numai din turism și servicii, iar o creștere economică bazată pe consum este falsă! Și acum vă întreb: care sunt partidele politice care au forța morală de a pune marile resurse naturale ale României în slujba unei dezvoltări economice durabile? Cine are curajul să aducă înapoi în proprietatea românilor petrolul și gazele, cărbunele și aurul, pământul și pădurile? Cine are curajul să-i îndemne pe români să aibă copii și să-i crească pentru un viitor în România?”

Autor: anonimus.ro

Share Button

Noua eră „întunecată”. Școala de la Frankfurt și „corectitudinea politică” (III)

Share Button

II. Establishmentul devine bolşevic. Divertismentul înlocuieşte arta

Înaintea secolului 20, distincţia dintre artă şi divertisment era mult mai pronunţată. Cineva putea fi „distrat” de artă, dar această experienţă era una activă, nu pasivă. La un prim nivel, individul trebuia să facă o alegere conştientă de a merge la un concert, de a vedea o expoziţie de artă, a cumpără o carte sau o piesă muzicală. Era puţin probabil ca mai mult de un foarte mic procentaj din populaţie să poată vedea „Regele Lear” sau să asculte Simfonia a XIX-a de două ori pe parcursul vieţii. Arta cerea ca individual să-şi concentreze toată atenţia şi cunoaşterea asupra subiectului, altfel experienţă culturală putea fi considerate pierdută.
obey[1]
Acestea erau zilele în care memorarea unei poezii sau a unei întregi piese şi reunirea familiei şi a prietenilor pentru un concert erau norme, chiar şi în căminele rurale. Totodată, această era perioada de dinaintea „aprecierii muzicii”. Când cineva studia muzică-aşa cum mulţi o făceau, indivizii învăţau cum să o interpreteze, nu să o aprecieze.

Oricum, noile tehnologii ale radioului, filmului şi înregistrărilor muzicale au reprezentat – pentru a folosi o expresie marxistă – un nou potenţial dialectic. Pe de o parte, aceste tehnologii deţineau potenţialul de a aduce cele mai valoroase piese de artă în atenţia a milioane de oameni, care altfel nu ar fi avut acces la ele. Pe de altă parte, faptul că experienţă artistică putea fi reproductibilă la infinit a determinat o „dezangajare” a minţii auditoriului, făcând experienţă mai puţin sacră şi crescând astfel înstrăinarea faţă de aceasta. Adorno a denumit acest proces „demitologizare”. Această nouă pasivitate pe care Adorno a teoretizat-o într-un articol crucial publicat în 1938, putea „fractura” o compoziţie muzicală într-o serie de părţi „distractive” – ce puteau apoi fi „fetişizate” în memoria ascultătorului – şi o serie de părţi mai dificile ce urmau a fi uitate. Adorno continuă: „Contrapartea fetișismului reprezintă o regresie a audiţiei”. Acest lucru nu înseamnă o reîntoarcere a ascultătorului la fazele timpurii ale dezvoltării sale, nici, de asemenea, o regresie la nivelul colectiv general, din moment ce milioane de indivizi ce ajung la experienţa muzicală pentru prima dată în viaţă graţie mijloacelor de comunicare în masă nu pot fi comparaţi cu audienţa din trecut. Mai degrabă este audiţia contemporană cea care a regresat, fiind constrânsă la un stadiu infantil. Nu se pierd numai auditorii împreună cu libertatea alegerii şi responsabilitatea-capacitatea de percepție conştientă a muzicii, dar aceştia fluctuează între uitarea cvasitotală şi momentele de recunoaştere rapidă. Ascultarea devine atomizată şi disociativă, dar tocmai din cauza acestei disocieri ei dezvoltă certe capacităţi ce concordă mai puţin cu conceptele tradiţionale ale esteticii şi mai mult cele ale fotbalului şi motoarelor de viteză. Ei nu sunt precum copiii, dar sunt în schimb copilăroşi-infantilizaţi: primitivismul lor nu este cel al unui nedezvoltat, ci mai degrabă al unui individ retardat în mod forţat. Această retardare conceptuală şi precondiționare cauzată de audiţie sugerează că programarea putea determina preferinţa.

Simplul fapt în sine de a pune la radio, să zicem un număr muzical al lui Benny Goodman alături de o sonată de Mozart va genera în mintea ascultătorilor tendinţa de a le amalgama într-o „muzică de divertisment”. Acest lucru poate însemna că „şi cele mai noi şi nepopulare idei pot deveni populare”, după „re-numirea lor” prin intermediul amalgamatorului universal al industriei culturale. Aşa cum afirmă Benjamin, „reproductia mecanică a artei modifică reacţia maselor faţă de artă”. Atitudinea reacţionară faţă de o pictură a lui Picasso se schimbă într-o reacţie progresivă prin intermediul unui film al lui Chaplin.

Reacţia pozitivă este caracterizată de fuziunea directă, intimă a plăcerii vizuale şi emoţionale realizată cu măiestria unui expert. În ceea ce priveşte ecranul, atitudinile cruciale şi receptive ale publicului coincid. Motivul primordial pentru acest fapt este că reacţiile individuale sunt predeterminate de răspunsul audienţei de masă pe care aceste atitudini sunt pe cale de a-l produce şi acest lucru nu este nicăieri mai valabil şi adevărat decât în cazul filmului. În acelaşi timp, puterea magică a media poate fi folosită pentru a redefini idei anterioare.

„Shakespeare, Rembrandt, Beethoven – toţi vor face film” concluzionează Benjamin, citându-l pe pionierul filmului francez Abel Gance. „Toate legendele, toate mitologiile, toţi fondatorii de religii şi toate religiile îşi aşteaptă resurectia expusă”.

Controlul social: „Proiectul Radio”

Importantele posibilităţi pe care cercetările media efectuate de Şcoala de la Frankfurt le putea dezvolta în câmpul ştiinţelor sociale au determinat suportul acordat de establishment, după ce, în 1934, Institutul şi-a transferat operaţiunile în America.

În 1937, Fundaţia Rockefeller a început finanţarea cercetărilor privind efectele sociale ale noilor media, în special radio.

Înaintea Primul Război Mondial, radioul era o jucărie, un hobby, numărând 125.000 de unităţi de recepţie pe întreg teritoriul SUA. Douăzeci de ani mai târziu, el devine principalul instrument de divertisment din ţară. Dintr-un număr de 32 de milioane de familii americane în 1937, 27,5 milioane aveau radiouri, un procent mai mare decât cel al deţinătorilor de telefoane, automobile sau chiar electricitate. Nu existase până în acel moment nici o cercetare sistematică asupra efectelor sale. Fundaţia Rockefeller a organizat, în acest sens, o reţea de universităţi, al cărei centru avea să fie Şcoala de Afaceri Publice şi Internaţionale din cadrul Universităţii Princeton. Denumită oficial „Biroul pentru cercetări radio”, reţeaua va fi cunoscută apoi ca „Proiectul Radio”. Directorul Proiectului a fost Paul Lazersfeld, fiul vitreg al economistului marxist austriac Rudolf Hilferding şi colaborator îndelungat al Institutului începând cu anii 30. Sub conducerea lui Lazersfeld a lucrat Frank Stanton, doctorand în psihologie industrială la Ohio State University şi recent numit director-cercetător al Columbia Broadcasting System, un titlu important, dar o poziţie inferioară.

frank-stanton-cbs-times[1]

După cel de-al Doilea Război Mondial, Stanton devine preşedinte al Secţiei de Ştiri a CBS şi, în final, preşedinte CBS, în perioada de vârf a reţelelor de televiziune. El este, de asemenea, numit preşedintele boardului Rand Corporation şi membru al cabinetului particular al preşedintelui Lyndon Johnson.

Printre cercetătorii proiectului se numără Herta Herzog, ulterior soţia lui Paul Lazersfeld şi prim director de cercetare pentru Vocea Americii; Hazel Gaudet, ce va deveni unul dintre principalii lideri politici de opinie. Theodor Adorno va fi numit şeful secţiei muzicale. În ciuda aparenţelor oficiale, activităţile Proiectului au făcut clară intenţia adevărată şi obiectivul real al cercetărilor – acela de a testa empiric teza lui Adorno şi Benjamin potrivit căreia efectul net al mass-media ar putea fi atomizarea şi creşterea labilităţii – ceea ce oamenii vor numi ulterior „spălare pe creier”.

Serialele siropoase și „Invazia marţienilor”

Primele studii s-au dovedit promiţătoare. Herta Herzog a realizat „Despre experienţe împrumutate” – prima cercetare exhaustivă asupra serialelor siropoase („soap opera”). Tipul de serial „dramă radio” a fost pentru prima dată folosit în 1929, având ca sursă de inspiraţie vechiul film serial „Peripeţiile lui Pauline”. Deoarece aceste mici piese radio erau foarte melodramatice, ele au devenit rapid identificate la nivel de masă cu opera italiană; fiind deseori sponsorizate de către producătorii de săpun, ele au sfârşit prin a fi denumite generic „soap opera”.

Până la studiile Hertei Herzog, se credea că imensa popularitate a acestui format se regăsea, în mare parte, în rândul femeilor cu cel mai scăzut statut socio-economic, care, în circumstanțele restrictive ale vieţilor lor aveau nevoie de „escapade” salvatoare în locuri exotice sau situaţii romantice.

Un articol tipic din acea perioadă, publicat de doi psihologi ai Universităţii din Chicago, intitulat „Serialul de zi radio: o analiză a simbolurilor”, publicat în revista „Genetic Psychology Monograms”, accentua în mod solemn aspectul pozitiv al impactului acestui tip de serial radio, susţinând că „operele funcţionează foarte asemănător cu poveştile populare, exprimând speranţele şi temerile audienţei feminine, per ansamblu contribuind la integrarea vieţilor acestora în lumea în care trăiau”.

Herta Herzog a descoperit că „în realitate nu există nici o corelaţie cu statutul socio-economic”. Mai mult, în mod surprinzător, exista o mică corelaţie cu conţinutul acestor seriale. Factorul cheie, aşa cum susţineau teoriile lui Adorno şi Benjamin, avea să-l reprezinte formatul în sine al serialului; femeile erau efectiv „dependente” de format, nu atât pentru a fi distrate sau pentru a evada, ci pentru a „descoperi ce se va întâmplă săptămâna viitoare”. În realitate, Herta a descoperit că poţi chiar dubla auditoriul unei piese radio prin segmentarea acestuia. Cititorii moderni vor recunoaşte imediat că această descoperire nu a fost „pierdută” de către industria de divertisment. Actualmente, formatul de serial s-a extins pe segmentul de copii şi al show-urilor prime time cu bugete ridicate.

Cel mai urmărit serial din istoria televiziunii rămâne „Cine l-a ucis pe J.R.?” din celebrul Dallas şi ultimul episod al seriei „M.A.S.H”, ambele construite pe logica „ce se întâmplă dată viitoare?”. Chiar filmele artistice precum Star Wars sau trilogia „Înapoi în viitor” sunt acum produse în serie pentru a putea capta spectatorii la seriile ulterioare. Modestul serial siropos îşi menţine şi astăzi calităţile sale captivante: 70% dintre femeile nord-americane de peste 18 ani urmăresc în prezent cel puţin 2 dintre aceste seriale în fiecare zi, existând totodată o cotă în creştere de telespectatori din rândul bărbaţilor, precum şi al studenţilor de ambele sexe.

Următorul studiu important al Proiectului Radio a fost o investigare a efectelor piesei radio a lui Orson Welles difuzată în noaptea de Halloween a anului 1938, având la baza nuvela lui H.G Wells „Războiul lumilor”. Șase milioane de ascultători au audiat transmisiunea ce relata în termini foarte realişti o invazie a marţienilor aterizând în zona rurală a New Jersey-ului. În ciuda declaraţiilor repetate şi clare că transmisiunea era ficţional, aproximativ 25% dintre ascultători au crezut că este reală, unii dintre ei chiar manifestându-se panicard pe străzi. Cercetătorii Proiectului Radio, au descoperit că majoritatea celor panicaţi nu credeau că marţienii erau invadatorii, ci nemţii.

Lucrurile s-au întâmplat în felul următor: ascultătorii fuseseră preconditionati de transmisiunile radio ale crizelor din Munchen de la începutul acelui an. În timpul crizei, reporterul CBS din Europa, Edward R. Murrow a venit cu idea de „sparge” programul obişnuit de ştiri în scurte buletine periodice.

Pentru prima dată în transmisiunile difuzate, știrile nu mai erau prezentate în lungi „bucăţi” analitice, ci în scurte „clipuri” care acum sunt numite „audio bites”. În punctul de vârf al crizei, aceste flashuri au devenit atât de numeroase, încât, în cuvintele producătorului lui Marrow, Fred Friendly, „buletinele de ştiri întrerupeau buletinele de ştiri”.

Pe măsură ce ascultătorii credeau că omenirea se află în pragul războiului, ratingurile CBS creşteau vertiginos. Când, ulterior, Welles a realizat transmisiunea să fictivă după recesiunea crizei, el a folosit tehnica buletinelor de ştiri pentru a da veridicitate lucrurilor descrise. El a început transmisiunea printr-un fals program muzical, ce era permanent întrerupt de „transmisiunile de la faţa locului” din New Jersey, ce constant creşteau în dramatism.

Ascultătorii care s-au panicat au reacţionat nu la conţinut, ci la format; ei au auzit mereu „Întrerupem acest program pentru o ştire de ultimă oră”, „invazie” şi au concluzionat imediat că Hitler a invadat SUA. Tehnica „soap opera” transpusă în planul ştirilor a funcţionat la o vastă şi neaşteptată scară.

Micuţa Annie şi „Visul Wagnerian” al televiziunii

În 1939, unul din numerele trimestrialei „Reviste de psihologie aplicată” a fost încredinţat lui Adorno şi Proiectului Radio pentru a publica unele din rezultatele cercetărilor sale. Concluziile lor au fost că minţile americanilor au devenit, de-a lungul ultimilor douăzeci de ani „centrate pe radio”, iar audiţia lor a devenit foarte fragmentată, pe măsură ce repetiţia formatului a devenit cheia popularităţii.

Playlist-ul va determina hiturile, iar repetiţia va putea transformă orice tip de muzică sau interpret, chiar şi un interpret de muzică clasică, într-un star. Atâta timp cât aveau să fie menţinute un context sau o formă familiare, aproape orice conţinut putea deveni acceptat.

„Nu numai că hiturile muzicale, starurile şi serialele siropoase sunt recurente şi reprezintă tipuri invariabile”, declara Adorno, rezumând acest studiu câţiva ani mai târziu, „dar conţinutul specific al divertismentului însuşi este derivat din aceste tipuri invariabile şi doar par să se schimbe. Detaliile sunt interşanjabile”.

Realizarea cea mai importantă a Proiectului Radio avea să fie „Micuţa Annie”, titlu care oficializa denumirea programului de analiză a lui Stanton şi Lazersfeld. Cercetările programului au arătat că toate metodele precedente de analiză a unui eşantion preliminar din audienţă erau ineficiente. Până în acel moment o audienţă preliminară audia un spectacol sau viziona un film, iar apoi îi erau adresate întrebări generale de evaluare: „v-a plăcut spectacolul?”, „ce părere aveţi despre interpretarea aceasta?”. Proiectul Radio şi-a dat seama că această metodă nu lua în calcul testul percepţiei atomizate a subiectului şi cerea ca auditoriul să facă o analiză raţională a ceea ce se presupunea a fi o experienţă raţională. În consecinţă, Proiectul a creat un dispozitiv prin care fiecărui subiect supus testului i-a fost furnizat un tip de reostat pe care acesta îşi putea înregistra momentele de apreciere sau respingere din fiecare secundă percepută în cadrul experienţei. Prin compararea graficelor individuale oferite de acest instrument, operatorii puteau determina nu numai dacă audienţei i-a plăcut întreg show-ul, lucru irelevant, dar care situaţii sau personaje produceau un sentiment pozitiv, fie chiar şi mometan.

„Micuţa Annie” a transformat radioul, filmul şi, în ultimă instanță, programele de televiziune. CBS îşi păstrează încă capacităţile de analiză iniţiale la Hollywood şi New York. Se apreciază că rezultatele oferite de aceste facilităţi de analiză se corelează în proporţie de 85% cu ratingurile. Alte reţele şi studiouri de filmare au operaţiuni similare.

Acest tip de analiză este responsabil de sentimental de déjà-vu pe care un telespectator îl are de multe ori atunci când vede un nou film sau un nou spectacol TV. Sentimentul este real şi totodată adevărat. Dacă un analizator de programe indică, spre exemplu că o audienţă este în mod special mişcată de o scurtă scenă de dramă din al Doilea Război Mondial, prezentând un anumit tip de actor sărutând un anumit tip de actriţă, atunci formatul scenei va fi inserat şi „lucrat” într-o multitudine de alte scene transpuse în Evul Mediu, spaţiu cosmic, etc.

Proiectul Radio a înţeles că televiziunea avea potenţialul de a intensifica toate efectele studiate. Tehnologia TV exista de ceva ani şi fusese expusă pentru prima data la Târgul Mondial de la New York din 1936, dar singură persoană care a încercat utilizarea reală a acestui mijloc a fost Adolf Hitler. Naziştii au transmis live Jocurile Olimpice din 1936 pe aproape întreg teritoriul Germaniei.

Ei au încercat să amplifice succesul înregistrat anterior prin radio pentru a „nazifica” toate aspectele culturii germane. Planurile ulterioare de dezvoltare a televiziunii germane au fost diminuate din cauza pregătirilor de război.

Adorno a înţeles perfect acest potenţial, scriind în 1944: „Televiziunea tinde către o sinteză a radioului şi filmului şi dezvoltarea ei e reţinută momentan doar din cauza faptului că părţile interesate nu au ajuns încă la un acord, dar consecinţele ei vor fi enorme şi vor promite să intensifice sărăcirea esteticului aşa de mult, încât, în viitorul apropiat, vălul subţire al identităţii tuturor produselor culturii industriale poate fi aruncat triumfător la scenă deschisă, împlinind astfel visul Wagnerian al Gesamtkunstwerk – fuziunea tuturor artelor într-o singură lucrare”.

Se poate astfel remarca astfel că formele profund iraţionale ale divertismentului modern – conţinutul stupid al majorităţii programelor şi filmelor, faptul că la un post de radio clasic se difuzează Stravinsky alături de Mozart nu este întâmplător. Lucrurile au fost planificate în acest sens. Planificarea a fost atât de reuşită încât nimeni nu se întreabă asupra motivaţiilor ascunse sau originilor.

– va urma –

Autor: Mircea Tănase

sursa: culturavietii.ro

Share Button

Cei zece care au ingropat Romania: Traian Basescu, Valeriu Stoica, Decebal Traian Remes, Radu Berceanu, Alexandru Athanasiu, Mugur Isarescu, Sorin Fodoreanu, Radu Sirbu, Ovidiu Grecea si Costin Borc

Share Button

CEI ZECE CARE AU INGROPAT ROMANIA: Traian Basescu, Valeriu Stoica, Decebal Traian Remes, Radu Berceanu, Alexandru Athanasiu, Mugur Isarescu, Sorin Fodoreanu, Radu Sirbu, Ovidiu Grecea si Costin Borc

romania-totul-de-vanzare-e1472191665135

Cine controleaza trecutul, stapaneste viitorul. Cine stapaneste viitorul, detine trecutul. George Orwell demonstreaza un alt fapt important- cu cat stim mai multe despre trecut, cu atat vom sti mai multe despre viitor. Pentru ca daca exista un lant cauzal de evenimente, atunci viitorul este  de cele mai multe ori cauzat de trecut si de prezent.

Acest material reprezinta un demers argumentat, bazat pe surse jurnalistice citate la final si va demonstra, in cele ce urmeaza, punctual, faptul ca Memorandum-urile semnate de dl Basescu in calitatea de imputernicit al guvernului Romaniei in relatiile cu FMI si Banca Mondiala au produs efecte dintre cele mai grave (nu doar in privatizarile fortate din industrie, din sectorul bancar, in privarea agriculturii de resurse sub pretextul acelorasi economii pe care dl presedinte le ordona si azi, dar, cum ati putut observa, in starea caii ferate, a Metroului etc.). În mandatul 1997-2000, Băsescu a fost șeful echipei care s-a ocupat de administrarea banilor de la Banca Mondială, în toate guvernele CDR.

Personajele-cheie care, in cardasie cu Traian Basescu, au ingropat Romania sunt usor de identificat. Conform HG 374/1999, aparuta in Monitorul Oficial nr. 219/18 mai 1999, pe care el insusi o contrasemneaza, Traian Basescu conducea un comitet de coordonare, din care mai faceau parte Valeriu Stoica, Decebal Traian Remes, Radu Berceanu, Alexandru Athanasiu, Mugur Isarescu, Sorin Fodoreanu, Radu Sirbu, Ovidiu Grecea si Costin Borc.

COMPONENŢA
Comitetului de coordonare a implementării acordurilor
de împrumut PSAL şi PIBL (CCI)

1. Traian Băsescu – ministrul transporturilor, preşedintele CCI
2. Valeriu Stoica – ministrul justiţiei
3. Decebal Traian Remeş – ministrul finanţelor
4. Radu Berceanu – ministrul industriei şi comerţului
5. Alexandru Athanasiu – ministrul muncii şi protecţiei sociale
6. Mugur Isărescu – guvernatorul Băncii Naţionale a României
7. Sorin Fodoreanu – preşedintele Agenţiei Române de Dezvoltare
8. Radu Sârbu – preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat
9. Ovidiu Grecea – preşedintele Agenţiei de Valorificare a Activelor Bancare
10. Costin Borc – consilier al primului-ministru.

Există o explicație pentru duritatea cu care Traian Băsescu a lovit, după 2009, unele categorii defavorizate, dar și unele sectoare ale economiei. Pentru ca autoritățile să aibă acces la finanțările FMI și BM, Traian Băsescu a cerut, iar guvernele au acceptat, curbele de sacrificiu din acea perioadă, dar și măsuri cu impact pe termen lung, cum ar fi privatizarea Petrom în orice condiții.

Spre improspatarea memoriei

Traian Băsescu a câştigat campania electorală din 2009 folosind tema privatizării: ”Nu voi fi de acord să-i dau Sarea lui Voiculescu şi Poşta lui Vântu!”. Exact la zece ani după ce propunea, în 19 octombrie 1999, privatizarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar Marfă, a Companiei Naţionale a Apelor Minerale şi a… Companiei Naţionale a Sării. Tot Traian Băsescu se află în spatele altor privatizări importante: Alro, Alprom, Sidex, Banca Agricolă şi Petrom.

Traian Basescu fost împuternicit al României în relaţia cu FMI şi Banca Mondială pe toată durata guvernelor ţărăniste (Ciorbea, Vasile, Isărescu), negociind acordurile de privatizare şi apoi semnându-le alături de cei trei premieri. Acordul PSAL cu Banca Mondiala are o valoare de 300 milioane de dolari, alocati in doua transe de cite 150 milioane de dolari. Jurnalistul Eugen Zainea a descoperit, în anexa la Memorandumul cu FMI, semnat cu peste un an înainte ca Adrian Năstase să ajungă prim ministru, modul în care s-a impus României vinderea Petrom la un preţ dezavantajos.

Acordul, negociat şi semnat de Traian Băsescu, prevedea că: România va vinde, în funcţie de condiţiile pieţei, acţiunile statului la Petrom, astfel încât statul să deţină mai puţin de 50% din acţiunile cu drept de vot asociat. De asemenea, s-a stabilit vinderea a 25 la sută din capacitatea de producţie a Conel şi 20 la sută din distribuţie şi a 25 % din capacitatea de producţie a Romgaz. Consultantul pentru privatizare a fost ales tot din rândul băncilor străine, aşa cum prevede acordul amintit. Lăsând piaţa să acţioneze, dar obligând statul să vândă, s-a dat posibilitatea marilor investitori să scadă preţul, susţine Eugen Zainea.

Filmul destructurarii  economiei romanesti

Atunci cand a fost acuzat de segmente largi ale presei romanesti de faptul ca si-a pus semnatura pe documentele care obligau Romania la privatizarea principalelor companii din toate sectoarele, inclusive cel bancar (ALRO, ALPROM, SIDEX, PETROM, Banca Agricola, BCR etc.), in calitatea sa de Ministru al Transporturilor, dar si de imputernicit al guvernului in relatiile cu FMI si Banca Mondiala in toate cele trei guverne taraniste (Ciorbea, Radu Vasile si Isarescu) din perioada 1997-2000, semnand in aceasta calitate alaturi de primii ministri memorandum-urile cu FMI si Banca Mondiala si anexele PSAL 1 si PSAL 2 cu Banca Mondiala, dl Basescu a replicat printr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale prin care afirma complet nereal ca programul PSAL 1 a fost un program de evaluare a societatilor comerciale si de imbunatatire a mediului de afaceri.

PSAL 2, aprobat de guvernul Nastase, a fost, de fapt, programul de privatizare. Afirmatia nu este doar aiuritoare, ci de-a dreptul mincinoasa pe toate planurile. Nu numai pentru ca PSAL 1 a fost un program de privatizare care obliga Romania, inclusiv sub semnatura imputernicitului Traian Basescu la privatizarea a 64 de societati comerciale, pentru a primi diverse transe din acordurile de imprumut cu FMI si Banca Mondiala, dar si pentru ca programul PSAL 2 a fost elaborat de guvernul Isarescu si Banca Mondiala sub supravegherea dlui Basescu personal, care si semneaza diversele variante, prima varianta a programului PSAL 2 fiind datata 19 octombrie 1999, deci cu mai bine de un an inainte de alegerile in urma carora a devenit dl Nastase prim ministru.

Mai mult, pentru a demonstra ca Basescu minte cu sange rece, iata un fragment din presa zilei (spre ex., din “ziarul de Iasi” din 27.05.2000), din articolul care este intitulat chiar… Traian Basescu considera ca “sistemul mafiot” il impiedica sa coordoneze programul PSAL II! (Adica programul aprobat, chipurile, de guvernul Nastase ajuns la putere in decembrie 2000, dar pe care dl Basescu nu era lasat de „sistemul mafiot” sa-l coordoneze in…mai 2000!): “Am inceput sa lucram deja la PSAL II, care are componenta importanta pe zona sistemului bancar. Raportul de due dilligence la Banca Agricola si BCR s-a finalizat, insa spre deosebire de PSAL I, unde am avut acces la toate informatiile, ceea ce mi-a permis sa iau decizia corecta de inchidere a activitatii Bancorex, de aceasta data responsabilii de procesul de privatizare a celor doua banci din partea FPS refuza transmiterea de informatii cu privire la procesul de evaluare”, a precizat Basescu.

Se observa ca, in declaratia de presa din 27 mai 2000, dl Basescu preciza ca ”a inceput deja sa lucreze la PSAL 2”. Mai mult, in Anexa PSAL 2 la Memorandumul cu FMI si Banca Mondiala, inca in varianta din 19 octombrie 1999, se specifica faptul ca „Imprumutatul (Romania-nota autorului) a selectat si angajat banci de investitii (straine, nota autorului, Romania nemaiavand banci de investitii la acea ora, dupa privatizarea BRD), utilizand procedura de licitatie internationala, pentru a elabora un plan de privatizare si care sa realizeze vanzarea in vederea privatizarii a urmatoarelor societati: Societatea Nationala de Transport Feroviar Marfa, Compania Nationala a Sarii si Compania Nationala a Apei Minerale. (Capitolul II- Privatizarea si externalizarea intreprinderilor mari de stat).

La acelasi capitol, gasim si angajamentul: Imprumutatul a angajat, in urma unei licitatii internationale, o banca de investitii care sa faca recomandari asupra vanzarii actiunilor statului la Petrom. Pentru a considera vanzarea acceptabila Bancii (Mondiale-nota mea), aceasta va trebui sa aiba ca rezultat reducerea cotei detinute de stat la Petrom la mai putin de 50%. Se mai prevad explicit masuri foarte interesante, care merita sa ajunga sub ochii cititorului roman, ca sa se vada cine si cand a decis spulberarea proprietatii de stat, inclusiv asupra unor segmente strategice:

– imprumutatul va vinde, in functie de conditiile pietei (toate sublinierile apartin autorului articolului), actiunile statului la Petrom, astfel incat actiunile detinute de stat sa reprezinte mai putin de 50% din actiunile cu drept de vot asociat;

– imprumutatul va vinde, in functie de conditiile pietei, o componenta din capacitatea de productie a Conel care sa reprezinte cel putin 25% din capacitatea totala si o componenta care sa reprezinte 20% din capacitatea de distributie a Conel, ultima in functie de criteriile de performanta din anii anteriori;

– imprumutatul va vinde, in functie de conditiile pietei, o componenta a capacitatii de productie a Romgaz care sa reprezinte cel putin 25% din capacitate (nota mea-las cititorului ”placerea” de a interpreta ce reprezinta aceasta expresie si cum pot fi calificati aceia care, semnand un astfel de angajament, au azi nerusinarea sa vorbeasca de modul in care s-au instrainat rezervele naturale ale Romaniei!) si o componenta care sa reprezinte cel putin 20% din capacitatea de distributie a Romgaz, ultima in functie de criteriile de performanta din anii anteriori;

Au fost subliniate anumite lucruri esentiale pentru a intelege mecanismul pervers pus in miscare de aceste memorandum-uri si de anexele lor, cu atat mai mult cu cat, prin noul acord cu FMI, Romania, condusa de aceasta data de dl Basescu in calitate de presedinte, se angajeaza la instrainarea pachetelor minoritare pe care le mai detine la societati de maxima importanta (sau la parti semnificative ale acestor pachete).

Mecanismul este pervers pentru un motiv foarte simplu: fiindca ”investitorii” (cu precadere straini), stiind ca este vorba de conditii impuse de FMI si acceptate de Romania, vor dicta astfel de ”conditii ale pietei”, care sa-i avantajeze (adica preturile cele mai mici). Stiind ca, chiar daca in prima faza, statul nu va fi incantat, va fi nevoit ulterior sa accepte ”conditiile pietei”, piata care stie ca zisul stat, prin acordul cu FMI, si-a pus singur cutitul la gat. (Ca si in anii ’97-2000, ulterior, statul, reprezentat de alt guvern, dar statul fiind acelasi, cel roman, fiind nevoit sa accepte ”sfaturile” bancii internationale de investitii consultanta si…”conditiile pietei”).

Palma usturatoare primita de arogantul Boc, dupa ce s-a laudat ca pe pachetul minoritar de la Petrom va primi mai mult decat a primit Nastase pe pachetul majoritar este mai mult decat pilduitoare. ”Investitorii” sunt aceia care dicteaza ”conditiile pietei”, stiind ca guvernul are niste obligatii de care, pana la urma va trebui sa se achite. La cel mai mic pret!

De la Isarescu citire: “Gura bate fundul”- declaratii Traian Băsescu, în 1999 și 2000.

”Am suspendat cerința de a plăti prime de vacanță în sectorul public civil, am modificat dreptul general de acordare a plăților compensatorii, dat prin Ordonanța de Urgență 98 pentru a preveni orice alte plăți către noi solicitanți; începând cu 20 iulie, vom înceta plățile de ajutor de șomaj tehnic pentru personalul din industria de Apărare; și am revizuit noua lege a pensiilor de stat, astfel încât să limităm creșterea implicată în rata de înlocuire (aceasta va permite ca recorelarea pensiilor să continue în limitele cadrului bugetar existent)”.

In acelasi Memorandum care poarta semnătura lui Traian Băsescu, se precizează negru pe alb: ”In ceea ce priveste subventiile, am oprit programul cupoanelor pentru motorina pentru agricultura si am limitat suma totala a cupoanelor agricole la 4,3 trilioane lei; am redus subventiile bugetare pentru metroul din Bucuresti cu 36% in termeni reali; vom inchide 425 km de linii locale de cale ferata neprofitabile si 366 de statii CFR si vom reduce 123 de perechi de trenuri pe distanta scurta pana la sfarsitul lunii mai 2000 (ceea ce ne permite sa reducem subventiile pentru calea ferata cu aproximativ 8% in termeni reali); si proiectam ca cheltuiala cu subventiile pentru diferentele de pret sa fie diminuata cu 40% in termeni reali din cauza incetarii subventionarii pentru depozitarea graului si importul de pesticide”.

La acuzatiile ca pe semnatura sa s-au privatizat ALRO, PETROM si alte unitati de mare importanta ale economiei romanesti, Basescu a replicat printr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale prin care afirma complet nereal ca programul PSAL 1 a fost un program de evaluare a societatilor comerciale si de imbunatatire a mediului de afaceri. PSAL 2, aprobat de guvernul Nastase, ar fi fost, de fapt, programul de privatizare.

Ca atare, sa continuam trecerea in revista a documentelor care atesta ca institutia mentionata minte si dezinformeaza. Astfel, intr-un articol publicat in 7 august 1999 si intitulat “Romania intentioneaza sa incheie cu Banca Mondiala un acord PSAL 2”, Ziarul de Iasi relua declaratii de presa ale dlui Basescu pe aceasta tema, de care, observam, dl presedinte se cam face ca le-a uitat. Spicuim din declaratii: <<Actualul acord incheiat de Romania cu Banca Mondiala trebuie sa fie indeplinit pina la sfirsitul lunii martie a anului viitor. Obiectivul pe care il am in calitate de coordonator al acestui program – si am toate motivele sa cred ca vom reusi – este sa terminam realizarea acordului PSAL pina la sfirsitul lunii octombrie a acestui an (1999-nota autorului), urmind ca din noiembrie sa incepem negocierile cu Banca Mondiala pentru un acord PSAL 2, care sa fie finantat cu 500 milioane de dolari si care sa acopere tot anul 2000″, a declarat, vineri, Traian Basescu, ministrul Transporturilor, coordonator al programului PSAL.

Basescu spune ca PSAL 2 nu va mai fi “un acord de contractie” a economiei, ci unul de dezvoltare a acesteia. “Pina acum, toate acordurile cu Banca Mondiala au avut ca scop diminuarea pierderilor din economie. Imi propun ca PSAL 2 sa fie primul program de dezvoltare a economiei romanesti”, a precizat ministrul.Potrivit ministrului Transporturilor, acordul PSAL 2 va include obiective legate de privatizare a bancilor si de imbunatatirea mediului de afaceri. “PSAL 2 va fi o continuare a PSAL 1, pentru ca nu terminam reforma cu PSAL 1″, a mai spus Traian Basescu>>.

Pe dl Basescu il contrazice chiar Banca Mondiala, care emitea in iunie 2000 un comunicat prin care constata ca acordul PSAL 1 a fost indeplinit. Redam fragmente din acest comunicat, asa cum au fost ele prezentate tot de Ziarul de Iasi in data de 24 iunie 2000, in articolul intitulat ”Romania a finalizat programul PSAL”.

Biroul Bancii Mondiale din Romania a anuntat vineri ca programul PSAL a fost finalizat cu succes, iar noua transa din imprumutul in valoare de 300 de milioane de dolari este pe cale de a fi eliberata. Imprumutul a devenit efectiv pe 25 august 1999, data la care a fost eliberata prima transa, de 150 de milioane de dolari. “Anuntul despre finalizarea cu succes a programului PSAL constituie o recunoastere clara a angajamentului asumat de Guvern pentru realizarea unor reforme structurale reale. Speram sincer ca acest angajament va continua si in viitor, avindu-se in vedere obiectivele dificile care mai sint de atins”, a declarat Ziad Alahdad, seful Biroului Bancii Mondiale in Romania.

PSAL a avut patru componente, axate pe reforma bancara si privatizare, privatizarea societatilor de stat (sublinierea autorului), imbunatatirea mediului de afaceri din Romania si continuarea dezvoltarii programelor de protectie sociala pentru muncitorii disponibilizati. Reformele incluse in program au fost realizate in totalitate si in avans fata de termenul stabilit (sublinierea autorului) 30 iunie 2000.

PSAL a ajutat Guvernul in procesul de inchidere a celei mai mari banci de stat cu pierderi, in realizarea contractelor cu agenti de privatizare pentru 62 de intreprinderi mari de stat si in privatizarea a peste 1.500 de intreprinderi mici si mijlocii (sublinierea autorului)”, precizeaza comunicatul. “Transferul ultimei transe, de 150 de milioane de dolari, catre Ministerul Finantelor, urmeaza a fi facut in urmatoarele citeva zile, sub forma sprijinului pentru balanta de plati.“

Dupa cum s-a vazut in comunicatul Bancii Mondiale (in special in paragrafele subliniate), asa cum am afirmat si eu intr-un episod anterior, programul PSAL 1 a avut o componenta importanta de privatizare, ceea ce demonstreaza minciuna comunicatului Administratiei Prezidentiale, potrivit caruia acest program a fost doar un program de evaluare si ca de privatizare s-ar fi ocupat exclusiv programul PSAL 2 care (a doua minciuna!), ar fi fost semnat de guvernul Nastase.

Pentru a demonstra cu documente care nu pot fi contestate aceasta a doua minciuna, iata un fragment din Raportul Comisiei Senatoriale de ancheta a privatizarii PETROM, comisie infiintata prin Hotararea Senatului nr. 42 din 13 decembrie 2006 si condusa de senatorul Carol Dina, raport inregistrat sub nr. XLVI/50/19.06.2008. (Se observa ca aceasta Comisie senatoriala a fost constituita si si-a intocmit Raportul in timpul primului mandat prezidential al Dlui Basescu!).

Astfel, acest Raport, la Cap.IV (1.Prima etapa-Acordurile cu FMI si Banca Mondiala), stipuleaza: ”Programul PSAL, negociat cu Banca Mondiala, aprobat prin HG nr. 374/1999 (deci vorbim de guvernul Isarescu!-nota autorului) a prevazut ca o conditionalitate a acordarii imprumuturilor, printre altele si privatizarea SNP PETROM SA (Anexa I)”. Si mai departe, la acelasi capitol, se precizeaza: ”Aducerea la indeplinire a Planului de actiune pentru imbunatatirea mediului de afaceri-Anexa 2, Matricea PSAL 2-Propunerea de Program de Politici de Reforma (II Privatizarea si externalizarea intreprinderilor mari de stat), aprobat de fostul Prim Ministru domnul Mugur Isarescu si fostul Ministru domnul Traian Basescu s-a concretizat prin negocierea din anul 2000 cu Banca Mondiala prin care s-a convenit ca pentru eliberarea celei de-a doua transe de imprumut, Guvernul Romaniei sa ofere un pachet de cel putin 51% din actiunile SNP PETROM SA pentru privatizare, in acord cu planul de privatizare aprobat printr-o oferta competitionala (sublinierea autorului).”

Iar, ceva mai departe: ”In HG nr. 456/02.06.2000, planul de actiune pe anul 2000, la domeniul utilitati sectorul petrolier, a fost inclusa privatizarea SNP PETROM , in sensul adoptarii planului de privatizare, lansarea ofertei internationale de vanzare. Prin OUG nr. 71/24.08.2000 (deci dupa ce s-a lansat oferta de privatizare in timpul guvernului Isarescu si sub obladuirea ”responsabilului” Traian Basescu-nota autorului) s-a extins acordul de credit stand-by cu FMI”.

Iar, in finalul Pct. 1 din Cap. IV al Raportului se precizeaza: ”La 26.10.2000 (deci cu putin inaintea alegerilor-nota mea), este aprobata prin HG nr. 1014 strategia de privatizare pe anul 2000 (observati ca strategia de privatizare pe 2000 se aproba de guvernul Isarescu la sfarsitul anului!-nota autorului), in cadrul careia pentru SNP PETROM SA se prevedea majorarea capitalului social cu pana la 35%, cotarea actiunilor la bursele internationale , vanzarea catre salariati a unui pachet de pana la 10% s.a.”.

In sfarsit, pentru ca acelasi domn Basescu se da si azi de ceasul mortii de starea agriculturii si este scandalizat de pamanturile lasate in paragina, sa-i amintim ca intr-unul dintre Memorandum-urile care poarta semnatura domniei sale , se precizeaza negru pe alb: ”In ceea ce priveste subventiile, am oprit programul cupoanelor pentru motorina pentru agricultura si am limitat suma totala a cupoanelor agricole la 4,3 trilioane lei; am redus subventiile bugetare pentru metroul din Bucuresti cu 36% in termeni reali; vom inchide 425 km de linii locale de cale ferata neprofitabile si 366 de statii CFR si vom reduce 123 de perechi de trenuri pe distanta scurta pana la sfarsitul lunii mai 2000 (ceea ce ne permite sa reducem subventiile pentru calea ferata cu aproximativ 8% in termeni reali); si proiectam ca cheltuiala cu subventiile pentru diferentele de pret sa fie diminuata cu 40% in termeni reali din cauza incetarii subventionarii pentru depozitarea graului si importul de pesticide.

“In ceea ce priveste politicile de venituri, a trebuit de asemenea sa facem pasul dificil in vederea modificarii legislatiei din trecut pentru a depasi implicatiile lor nesustenabile pe partea de cheltuieli: am suspendat cerinta de a plati prime de vacanta in sectorul public civil, am modificat dreptul general de acordare a platilor compensatorii dat prin Ordonanta de Urgenta 98 pentru a preveni orice alte plati catre noi solicitanti; incepand cu 20 iulie, vom inceta platile de ajutor de somaj tehnic pentru personalul din industria de aparare; si am revizuit noua lege a pensiilor de stat astfel incat sa limitam cresterea implicata in rata de inlocuire (aceasta va permite ca recorelarea pensiilor sa continue in limitele cadrului bugetar existent)”.

O alta minciuna si diversiune a fost lansata de Basescu la televiziunea mogulului bun, fratele Paunescu. La iesirea dumisale de la B1, Traian Basescu a afirmat despre ”reevaluatul” Patriciu: ”Nimeni nu se indoieste ca dl. Patriciu nu e liberal, e un liberal pragmatic, daca a putut sa ia PETROMIDIA de la Nastase, a luat-o fara sa respire”.

Or, realitatea este cu totul alta, fiindca dl Patriciu nu a luat PETROMIDIA ”de la Nastase”! PETROMIDIA i-a fost data dlui Patriciu de guvernul Isarescu si de presedintele de atunci al Fondului Proprietatii de Stat, taranistul Radu Sarbu. Cand a venit dl Nastase la guvernare, dupa alegerile din anul 2000, a gasit PETROMIDIA privatizata. Mai précis, din data de 31 octombrie 2000, cand a fost semnat contractul (inaintea alegerilor parlamentare si, deci, inainte de Nastase…).

Bibliografie:

–  Hotărâre nr. 374 din 13/05/1999
– Hotărâre nr. 456 din 02/06/2000
– Hotărâre nr. 363 din 02/07/1998
– Hotărâre nr. 362 din 02/07/1998

Referinte:

–  Romania Libera, Năstase: Băsescu este cel care a semnat memorandumul cu Petromul, Boc minte

–  Ziarul de Iasi, Traian Basescu va ramine negociator-sef al Romaniei in relatia cu Banca Mondiala- Decizia ii apartine primului ministru, Mugur Isarescu

–  Jurnalul National, Alro şi Petrom, vîndute pe semnătura lui Băsescu

Bistrita News, PRIVATIZAREA FRAUDULOASA A PETROM-ului.(sute de miliarde de euro paguba pt. Romania)

DC News, Băsescu a comandat şi curbele de sacrificiu din timpul CDR. Vezi ce „tăia“ preşedintele în 1999, pentru a lua banii de la FMI

DC News, Privatizarea Petrom, bombă cu rază lungă de acţiune: benzina a ajuns la 6 lei/ litru

– Ziarul de Iasi, Traian Basescu va ramine negociator-sef al Romaniei in relatia cu Banca Mondiala

EPILOG:

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat luni că politicienii vor afla curând că pe pieţele financiare “gura bate fundul”, singura soluţie fiind dialogul, care ar trebui să domine discursul politic, iar cine nu îl stăpâneşte să plece, fără a avea pretenţia să-i scoată pe ceilalţi din casă, scrie Mediafax.

De ce si de cine va temeti, d-le Isarescu ? A cui este “casa” si cine sunt “ceilalti”?

sursa: gandeste.org

Share Button

Cine îl ține în brațe pe Klaus Iohannis?

Share Button

Nu există nicio îndoială. Klaus Iohannis a câștigat, în mod legal, alegerile prezidențiale în fața contracandidatului său, Victor Ponta. Pentru mulți, a fost o surpriză. Pentru alții, nu. Dar, între timp, popularitatea sa a scăzut dramatic. Până când, imediat după victoria PSD în alegeri, a scăzut undeva la genunchiul broaștei. Astăzi, Klaus Iohannis este în ascensiune. Cine îl împinge de la spate?
mutu
Este, cred eu, extrem de interesant de identificat resorturile care l-au scos din banca rezervelor, în centru arenei de luptă, pe Klaus Iohannis. Este evident că susținătorii săi, atâția câți i-au mai rămas după alegerile parlamentare, nu reprezentau un argument suficient pentru a-l transforma în președinte jucător. Și încă ce jucător! Mergând până la limita riscului. Mă îndoiesc că dispunea de resorturi personale pentru a face acest salt mortal în politica românească. Mă îndoiesc, de asemenea, că sistemul este cel care l-a împins.

Sistemul, în sensul despre care vorbim, a fost el însuși zgâlțâit în toate structurile sale. Pentru că, atunci când PSD a învins, a învins și sistemul. Nu că PSD ar fi în afara sistemului, dar este cert că acea parte a sistemului care îl susține pe Klaus Iohannis, o vreme crezând că îl poate transforma în prizonier, iar ulterior pentru că este convenabil să lucreze la comanda acestuia, ar fi atât de duplicitar, încât să funcționeze, în același timp, și în parteneriat cu PSD. Există, așadar, și un alt aliat al președintelui. Pentru care merită să joace la risc total.

Acel alt aliat, care îl susține pe Klaus Iohannis și pentru care Klaus Iohannis se bate în forță cu PSD, este factorul extern. Și nu oricare. Poate că opinia publică nu a observat. Dar de câte ori Klaus Iohannis se referă la factorul extern, insistă cu obstinație asupra parteneriatului strategic consolidat al României cu Statele Unite. Mult mai rar președintele se referă la parteneriatul european al României. Și niciodată la cel cu Germania. Curios, nu?

Analizând datele economice accesibile oricui, vom observa că Statele Unite nu sunt cel mai important partener extern al României în plan economic. Ci Germania. Ea are cele mai consistente investiții în România. Dispune de cele mai multe corporații. Are cei mai mulți angajați. Și cele mai frumoase beneficii de pe urma relației cu România. Salariații români ai firmelor germane sunt plătiți cu între trei și patru ori mai puțin decât oriunde altundeva în Europa. Și, atenție, spre deosebire de restul statelor europene, România nu taxează încă profitul obținut în această țară de către firmele străine. Sunt două modalități, două mecanisme prin care cel mai important partener al nostru european stoarce România de resurse.

Dacă vorbim de o colonie, obligatoriu trebuie să vorbim de colonialiști. Principalul colonialist în ceea ce ne privește este, de la distanță, Germania. Este statul cel mai interesat ca noi să rămânem cu un nivel de trăi scăzut, cu un nivel și mai scăzut al forței de muncă, cu o economie precară, ușor de menținut în statut de piață de desfacere pentru produsele germane, inclusiv cele alimentare, și, evident, un stat cu resurse minerale și de altă natură gata oricând să fie puse la picioarele “partenerului” extern.

Președintele Klaus Iohannis nu a primit cea mai înaltă medalie din partea Statelor Unite. Nici măcar nu știu dacă Statele Unite i-au oferit acestuia vreo medalie. Dar, cu certitudine, președintele României este singurul șef de stat din lume psesor al Crucii de fier. Cea mai înaltă distincție acordată cuiva de către statul german. Oare de ce?

Și să ne mai gândim că, în prezent, există o rivalitate extrem de pronunțată între Statele Unite, care își schimbă radical politicile sub Trump, și Europa, condusă hegemonic – și iresponsabil, cum spune președintele american-de Angela Merkel.

La întrebarea dacă Germania are, dincolo de multitudinea de multinaționale și fundații, suficiente resurse pentru a manipula viața internă a României până la dinamizarea unor demonstrații anti-guvernamentale, răspunsul este un da evident. Germania, și nu altcineva, este cea care a făcut repetiția generală la Kiev, fiind pricipalul organizator extern al Euromaidanului. De ce nu s-ar afla Germania și în spatele Klausmaidanului de la București?

Este oare nerăbdătoare Germania să vadă cum, prin îndeplinirea programului PSD, salariile angajaților corporațiilor germane cresc prin efectul legii? Este nerăbdătoare oare Germania să vadă cum același program obligă corporațiile germane să înceapă să plătească, așa cum se cuvine, impozite în țara în care a realizat profituri?

Așadar, cred din ce în ce mai mult că președintele Klaus Iohannis acționează sub impulsul vulturului german. Apărat fiind de Crucea de fier.

Un articol semnat de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist
sursa: stiripesurse.ro

Share Button

Maria Grapini, atac în PE: Ori avem suveranitate, Parlament, Guvern, ori dumneavoastră impuneți

Share Button

Europarlamentarul Maria Grapini a avut un discurs virulent, joi, la adresa prim-vicepreședintelui Parlamentului European în cadrul sesiunii plenare în care s-a discutat situația democrației, a statului de drept și a justiției în România, în urma unei solicitări venite din partea grupului PPE, prin vocea liderului Manfred Weber.
grapini_14619300[1]
“Vreau mai întâi să declar că vă apreciez foarte mult. Întotdeauna am fost impresionată de inteligența și diplomația dumneavoastră, dar trebuie să spun că m-ați dezamăgit”, i-a reproșat europarlamentarul român prim-vicepreședintelui Parlamentului European.

“Dacă dumneavoastră corelați ce se întâmplă în România cu acordarea fondurilor europene, nu pot să mă gândesc decât că acum, când s-au încheiat cei zece ani cu MCV, a fost un mecanism special pentru a discrimina 20 de milioane de români.

Domnul prim-vicepreședinte, spuneați de suveranitate în discursul dumneavoastră, în același timp cereți guvernului. Păi ori avem suveranitate, Parlament, Guvern, rezultat în urma alegerilor, ori dumneavoastră impuneți. Ulterior spuneați să lăsați să-și facă treaba. Atunci hai să lăsăm Guvernul să-și facă treaba, Justiția să funcționeze. Am pledat întotdeauna pentru condamnarea hoților”, a declarat Maria Grapini în Parlamentul European.

Mircea Diaconu, mesaj DUREROS în PE

Mircea Diaconu a făcut o declarație extrem de importantă, în Parlamentul European, prin care a atras atenția că votul popular nu este respectat. De asemenea, a spus că România trebuie lăsată să-și găsească singură calea.

“Ca discuția să fie completă trebuia să aveți aici și un infractor din România, adică eu. Am fost anchetat în timp ce eram senator și Ministrul Culturii. Am fost anchetat timp de doi ani. La fiecare vizită la procuratură, era anunțată presa. Se încerca distrugerea mea publică. După doi ani, procurorul care mă ancheta mi-a zis: ‘domnule Diaconu, nu am găsit niciun prejudiciu, dar vă trimit în judecată’. Cred că a și zâmbit cinic, ca un fel de victorie personală. M-a trimis în judecată cerând pentru mine doi ani de închisoare cu executare. Am fost achitat după alți doi ani. Nu vreau să vorbesc despre anii mei de chin și de cât am pierdut și de cât am îmbătrânit. În România este o enormă problemă, dar nu unde o discutați și unde o vedeți unii dintre dumneavoastră, ci în faptul că votul popular este modificat, furat și aruncat la coș prin alte metode decât cele democratice. Lăsați România să-și găsească calea singură, are toate instituțiile la îndemână! În România este democrație”, a zis europarlamentarul.

sursa: dcnews.ro

Share Button

Alegeri anticipate? Ce cred că se întâmplă

Share Button

Dacă s-ar ajunge la alegeri anticipate, nu aş plânge soarta PSD şi a ALDE, ba chiar aş pune pariu că tot ei, singuri, vor face majoritatea parlamentară.
Avance-exclusivo-pelicula-Minions_MDSVID20150619_0093_17
Desigur, acum asistăm la un val emoţional puternic, suntem într-o formă de isterie „civică” care probabil îşi va atinge climaxul în weekendul ce urmează. După aceea lucrurile se vor linişti, cel mai probabil.

Acest val emoţional nu este însă suficient să asigure o victorie contra PSD. Şi aceasta din mai multe motive.
1. mai întâi pentru că alegerile nu ar avea loc în timpul desfăşurării sale (i.e. duminica viitoare) ci peste nişte luni de zile, când apele se vor fi liniştit. Iar dacă furtuna a avut loc acum, e greu să crezi că se va mai putea organiza alta în timpul campaniei.

2. Nu există alternativă la PSD şi la ALDE: Opoziţia este practic distrusă şi într-un proces de auto-canibalizare (USR mănâncă voturi de la PNL, în timp ce partea raţională din PNL tinde să devină fie neutră, fie se îndreaptă încet spre ALDE).

3. Nu există lider providenţial. Da. Iohannis l-a înfrânt pe Ponta, dar pentru că era o alternativă reală la Ponta: mitul primarului eficient, mitul neamţului, faptul că retardul poate fi uşor confundat cu înţelepciunea atunci când se îmbracă în tăcere, etc.

4. Electoratul PSD. Ştiu, pe Facebook nu se discută despre electoratul PSD decât în termeni umilitori. În fapt, electoratul PSD este un electorat puternic şi constant, disciplinat şi tăcut, care dacă nu e demobilizat de interesele unor baroni locali (cum s-a întâmplat cu Geoană şi cu Ponta) ştie să se mobilizeze exemplar la vot.

5.România profundă. România profundă nu e o lozincă. România profundă este acea Românie a vecinilor de bloc care nu e motivată de mize politice ci de mize economice şi sociale. Este cea care are nevoie de o economie stabilă, de un stat atent la nevoile sale, de pace socială. Această Românie profundă e foarte frustrată de schimbările făcute prin ignorarea ei: este România care nu vrea soluţia CIoloş şi nici ca politica să fie decisă în pieţe publice unde ea nu poate ajunge. Ea de obicei stă acasă când e rost de votat, sau votează soluţia stabilă.

Sunt sigur că şi cei care au provocat isteria din stradă ştiu lucrul acesta. Ipoteza mea este că de fapt mizele sunt de fapt cu totul altele:
a) reconstrucţia Opoziţiei, în jurul domnului Iohannis, a „justiţiei” (care devine astfel pur şi simplu un fapt politic) şi a eternului „Jos comunismul”. E vorba de „Secta” despre care vorbeam în alte postări. Această nouă coagulare este esenţială pentru bătăliile politice care vor urma.
b) (dar cel mai important) păstrarea controlului Sectei (ceea ce alţii numeau neinspirat „Binom”) asupra unor instituţii de forţă ale statului (serviii, DNA; procuratură, ideal şi puterea judecătorească).

Numai că, deasupra acestui întreg război politic de la noi se găseşte o lume în schimbare, ale cărei mişcări geopolitice nu prea stau de disperările taberelor ce se confruntă pe malul Dâmboviţei….

Autor: Bogdan Duca
sursa: bogdanduca.wordpress.com

Share Button

PRESEDINTELE CALCA IN PICIOARE DEMOCRATIA

Share Button

Klaus Iohannis si-a uitat rolul de mediator intre stat si societate si a incitat la actiuni impotriva Guvernului. Iohannis a descins in rol de sperietoare in birourile lui Ciorbea pentru a-l presa sa atace la CCR ordonanta Guvernului de modificare a CPP si NCPP. Mandatul Avocatului Poporului este autonom si independent, iar acesta nu poate fi obligat sa se supuna niciunui mandat imperativ sau reprezentativ.
iohannis_ciorbea
In ultimele 12 ore, institutiile de forta din sistemul judiciar, in speta CSM, PICCJ, DNA sau DIICOT, au sarit cu picioarele pe Guvern dupa adoptarea, fara aviz, a Ordonantei de Urgenta nr.13/2017 privind modificarea Codului penal si a Codului de procedura penala in vederea punerii in acord a prevederilor din cuprinsul acestor legi cu deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei, prin care s-a stabilit neconstitutionalitatea mai multor articole. Acestor luari de pozitii li s-a alaturat si presedintele Klaus Iohannis care a militat pentru stoparea acestei ordonante, acuzand ca este “inadmisibil, o bataie de joc” ceea ce Guvernul intreprinde.

Practic, in mai putin de 24 de ore s-a intamplat un fenomen extrem de alarmant pentru democratie, asumat chiar de presedintele Romaniei Klaus Werner Iohannis:

-Lumea a iesit in strada pentru a protesta fata de OUG nr. 13/2017, fata de “PSD”, “ciuma rosie”, “Guvernul lui Dragnea”, “jos Grindeanu”, “jos Iordache”, etc.;

-primii care au reactionat in urma acestor proteste nu au fost politicienii, ci CSM, PICCJ, DNA si DIICOT care, in toiul noptii de 31 ianuarie-1 februarie 2017, au dat comunicate de presa si au exprimat pozitii personale pe diverse canale medie impotriva actiunilor Guvernului si ale PSD;
-in dimineata zilei de 1 februarie 2017 Iohannis s-a prezentat la CSM pentru a milita pentru sesizarea CCR fata de OUG nr. 13/2017.

Toate aceste actiuni releva ca asistam la o actiune de forta a presedintelui Romaniei Klaus Werner Iohannis impotriva noii puteri instalate in Parlament si la Guvern, dupa alegerile din data de 11 decembrie 2017 unde PSD si ALDE au castigat alegerile cu peste 50%.
Tragem un semnal de alarma fata de actiunile lui Iohannis si amintim ca presedintele tarii are obligatia de a fi mediator intre puterile Statului si nu de a instiga lumea in strada impotriva Guvernului, de a critica, de a incita si de a genera reactii in afara cadrului legal, incalcand chiar Constitutia Romania.
Articolul 80 din Constitutia Romaniei stabileste in clar care este rolul Presedintelui tarii:

“(1) Presedintele Romaniei reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.

(2) Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate.”
Descinderea lui Iohannis de la CSM

Astfel, miercuri, 1 februarie 2017 la orele 9.00, Klaus Iohannis (foto 2 dreapta) s-a prezentat la sediul CSM pentru a lua parte la sedinta Plenului in care sa s-a decis ca presedinta Consiliului Superior al Magistraturii, judecatoarea Mariana Ghena (foto 2 stanga), sa sesizeze Curtea Constitutionala a Romaniei cu privire la existenta unui conflict institutional intre puterile Statului dupa publicarea OUG nr. 13/2017 in Monitorul Oficial. La iesirea de la CSM Iohannis s-a declarat “multumit” pentru ca a putut constata ca exista “o solidaritate in interiorul CSM” si ca “intregul sistem este de partea CSM “.

Descinderea de la Avocatul Poporului
In fata sediului CSM, Iohannis a anuntat insa ca isi continua pelerinajul pentru stoparea Ordonantei Guvernului de modificarea CPP si NCPP si se va duce la Avocatul Poporului, intalnirea fiind stabilita pentru ora 12.00: „Ma gandesc sa-i fac o vizita astazi. Nu l-am vazut demult, nu imi este dor de el, dar cred ca trebuie sa-i transmit personal ca asteptam cu totii o luare de pozitie”.

Ceea ce a si facut! Klaus Iohannis s-a dus peste Victor Ciorbea (foto 1 stanga) pentru a-l presa sa sesizeze CCR, fara sa tina cont de prevederile Legii nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului, care stabileste la art. 2 ca mandatul Avocatului Poporului este autonom si independent si nicio alta institutie sau autoritate publica nu il poate supune unui mandat imperativ sau reprezentativ, obligand Avocatul Poporului sa se supuna instructiunilor sau dispozitiilor sale.

Iata ce prevede art. 2. din Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului:
“(1) Institutia Avocatul Poporului este autoritate publica autonoma si independenta fata de orice alta autoritate publica, in conditiile legii.

(2) In exercitarea atributiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autoritatilor publice.

(3) Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu il poate obliga pe Avocatul Poporului sa se supuna instructiunilor sau dispozitiilor sale.”

Pana sa ajunga Iohannis la Avocatul Poporului, Victor Ciorbea a declarat intr-o interventie telefonica la Antena 3 ca nu poate sesiza CCR intrucat OUG nr. 13/2017 nu va intra in vigoare decat peste 10 zile, iar legea prevede ca nu poate avea loc un astfel de demers fata de un act normativ care nu este in vigoare si nu si-a produs efectele: ”Noi nu suntem competenti cu privire la Articolul I din ordonanta, decat peste 10 zile, cand va intra in vigoare. Ca atare, nu ne putem pronunta acum cu privire la acest articol. Pana nu intra in vigoare articolul I, Avocatul Poporului nu este competent sa se pronunte in niciun fel”.

La iesirea din sediul Avocatului Poporului, Iohannis a explicat de ce ar trebui totusi ca Victor Ciorbea sa sesizeze CCR, cerandu-i ca, inainte de situatia juridica sa tina cont de faptul ca “Romania este revoltata”: “I-am explicat de ce dupa parerea mea trebuie sa sesizeze CCR in principal pe lipsa de motive de urgenta, dar si motive de fond. S-a vehiculat ca Avocatul Poporului nu poate interveni pentru ca anumite articole nu intra in vigoare. Impreuna cu juristii am cautat documente si am gasit, exista un precedent din octombrie 2013, cand Avocatul Poporului de la acea vreme a atacat ordonanta de insolventa pe 9 octombrie cu toate ca ea a fost data cu intare in vigoare cu 25 octombrie, iar CCR a decis ca este corecta sesizarea. Deci se poate fara niciun fel de probleme. Aceste date le-am pus la dispozita Avocatului Poporului si a promis ca va analiza cu celeritatea situati. Speranta mea este ca pana maine sau poimanie va lua decizia corecta si va sesiza CCR. Cu siguranta va trebui in afara de situatia juridica sa vada ca Romania este revoltata.”

sursa; luju.ro
Autor: Elena DUMITRACHE

Share Button