C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Puncte de vedere

Liviu Pleșoianu: ”5 informații foarte importante pentru utilizatorii Facebook și Google”

Pentru că am lucrat timp de 14 ani în domeniul marketingului online, pentru că știu foarte bine despre ce vorbesc și pentru că am vizitat chiar sediile Google și Facebook din Silicon Valley, consider că e de datoria mea să explic ce stă în spatele acestor companii și în ce fel vor să ne construiască viitorul.



Pentru început, cred că este foarte bine să știți următoarele:

1. Regina Dugan (cel de-al 19-lea Director al DARPA – Agenția Departamentului american de Apărare care se ocupă cu dezvoltarea de tehnologie militară avansată) a plecat în anul 2012 la… Google. Acolo, Regina Dugan s-a ocupat de Departamentul de… tehnologie avansată.

2. După patru ani, fosta directoare DARPA Regina Dugan a plecat de la Google. Unde s-a dus mai departe? …La Facebook! Pentru a se ocupa de… tehnologie avansată.

3. Exact în perioada în care fosta directoare DARPA a lucrat la Google, Google a achiziționat Boston Dynamics – cel mai important producător de roboți militari. Până să fie cumpărată de Google, compania Boston Dynamics producea roboți militari avansați cu finanțare direct de la… DARPA.

4. Unul dintre proiectele în care Google investește masiv este explicat chiar de către directorul departamentului său de Dezvoltare Tehnologică, Ray Kurzweil: “Până în 2030, vom avea deja tehnologia necesară pentru a introduce în corpul omenesc milioane de nanoboți (mini-roboți, de dimensiune moleculară). Prin intermediul nanoboților, vom conecta creierul la Internet, vom conecta neocortexul la Cloud!”…

…Cu alte cuvinte, Google investește masiv pentru a dezvolta ceea ce adepții sectei tehnologice transhumaniste de la Silicon Valley numesc “Omul 2.0”. Pentru conducerea Google, omul viitorului este… omul-cyborg.

5. Unul dintre domeniile în care DARPA investește cel mai mult este Realitatea Virtuală. Unul dintre domeniile în care și Facebook (unde a plecat fosta directoare DARPA când a părăsit Google) investește foarte mult este… Realitatea Virtuală. În 2014, Facebook a cumpărat Oculus VR – compania lider în industria Realității Virtuale – cu DOUĂ MILIARDE de dolari… Vă dau, pentru moment, un singur citat din Mark Zuckerberg: “Dezvolt Realitatea Virtuală pentru că realitatea reală nu mi se pare satisfăcătoare. Realitatea Virtuală este mai bună decât lumea reală, cea din urmă fiind limitată!”…

P.S. Voi reveni și cu alte informații. Sunt multe lucruri aproape inimaginabile pe care este bine să le cunoașteți. Am vorbit despre ele cu mult timp înainte să intru în politică. Însă abia actualul scandal Facebook a reușit să producă scurtcircuitul care îi face dintr-odată, pe foarte mulți, cu adevărat receptivi…

Autor: Liviu Plesoianu

Sursa: Liviu Plesoianu

Noul, și totuși vechiul, Război Rece.

Un scurt scenariu: agentul GRU, care a fost recrutat de britanici, prins de ruși, schimbat acum câțiva ani cu niște spioni britanici ”pescuiți” de FSB, era, în continuare, agent activ rus. Se practică acest mod de a face jocuri operative. Culmea, britanicii le-au inventat, și perfecționat, în WW II. Cu prețul sacrificării a zeci, poate sute de agenți proprii(e drept, nu britanici, ci străini, cetățeni ai țărilor ocupate de Germania nazistă), vezi cazul agenților care, prinși de Gestapo, emiteau codurile care se foloseau în momentul în care emiteau sub constrângere, și, cu toate astea, Londra fie trimeterea noi agenți(cu informații false pentru germani), fie dădea instrucțiuni care deconspirau și alți agenți ai SOE.



Omul de legătură cu Moscova este fata spionului. Agentă rusă, sau sub constrângere, iar nu contează. Britanicii se prind(poate înghițiseră o dumă, care nu le-a căzut deloc bine) și montează operațiunea ”atacul chimic ordonat de Moscova”. Cu un obiectiv secundar lichidarea trădătorului(tipul își trădase noii stăpâni), și cu acela principal de a destructura cât mai multe rețele de spionaj rusești, conduse de ofițeri de dirijare cu acoperire diplomatică. Acum se vede că a fost o acțiune coordonată cu câteva mari țări europene și, evident, cu Washingtonul.

La o analiză atentă operațiunea montată de britanici pare făcută în grabă, sunt multe scăpări, multe improvizații, multe lucruri care nu se leagă în povestea asta. Narațiunea Londrei nu a convins, și nici n-a generat valul de indignare scontat. Multe țări s-au alăturat ”valului de solidaritate” în silă, fără niciun chef. Pur și simplu n-au putut rezista presiunilor Londrei și Washingtonului. Știu că s-au făcut de râs, și asta nu dă bine la imagine. Ca să nu mai vorbim despre faptul că-și văd și ele distruse rețele de culegere de informații din Rusia, organizate la fel cum sunt organizate cele rusești din exterior, cu acoperire diplomatică pentru ofițerii de dirijare. În plus se tem pentru viața cetățenilor ruși recrutați de serviciile respective. Nu e simplu să recrutezi în Rusia, chiar dacă FSB nu e ce-a fost KGB. Nici ăștia de acum nu sunt niște tandri!

În plus, să nu uităm că rușii au o diaspora importantă, și, vorba cuiva, ”spionajul” poate fi privatizat. Adică nu mai este nevoie de ofițeri de informații de profesie, sub acoperire diplomatică. Acum pot fi onești cetățeni, care au emigrat, sau studiază, sau fac afaceri, sau se află în vizită la rude, sau, sau, sau. Dacă americanii pot urmări o sută de indivizi, potențial ofițeri de informații ruși, diaspora rusă din SUA are peste două milioane de membri. Atât!

Acum toți sunt la faza ”Ce făcurăm, mă, nene, mă?!” Adică ceea ce părea o soluție începe să producă tot mai multe probleme. Pentru toți. Cum scriam în urmă cu ceva vreme, creșterea neîncrederii este o imensă eroare a Occidentului. Putem începe un nou Război Rece, deși eu sunt ferm convins că acela vechi încă nu s-a terminat, că acum asistăm la o reanimare a lui. Ca și vechiul Război Rece, opțiunile sunt limitate: îl transformăm în război cald, sau începem destinderea, prin pomenitele măsuri de sporire a încrederii, care înseamnă dialog și respect reciproc în cazul intereselor fiecăruia dintre actorii implicați.

Deocamdată faza destinderii este departe. Confruntarea crește, în condițiile în care dialogul între cei implicați este din ce în ce mai greu de realizat. Suntem, cred eu, pe drumul care duce la o criză similară celei a ”rachetelor sovietice în amplasate în Cuba”. Ea poate fi legată fie de Ucraina, fie de Siria-Iran. Nu știu în ce măsură mai avem lideri politici capabili să gestioneze astfel de crize, și diplomații capabile să le ofere instrumente de negociere. Uitați-vă la serviciul diplomatic al SUA: condus fie de militari, fie de foști șefi ai CIA, populat cu militari și foști agenți ai CIA. Ce fel de diplomație se poate face cu tunul?

Inutil să vă puneți ceva întrebări despre România în acest context. Ea există doar ca sursă de carne de tun, în caz că noul-vechi Război Rece se transformă în război pe bune. Dumnezeu să ne aibă în paza lui! Tenerifeeeee!

Autor: Constantin Gheorghe

Sursa: Constiinta unui liberal de stanga

Aur și cupru de furat: de ce ne grăbim să ne oferim bogățiile subsolului diverselor societăți cu capital străin?

După nenorocirea pe cale să se întâmple le Roșia Montană, canadienii, prin diverse offshoruri concentrate într-o societate vezi-Doamne din Hunedoara, numită Samax, urmează să pună mâna pe un zăcământ uriaș de aur și cupru, estimat la cinci miliarde de dolari. Pe site-ul Secretariatului General al Guvernului este postat în acest sens un proiect de act normativ. Dacă trece prin Executiv, ne-am ras. Jaful se legiferează.


Fostul premier Victor Ponta s-a plasat de partea societății canadiene a lui Beny Steinmetz. O comisie parlamentară de anchetă a stabilit atunci, în anul 2013, că proiectul de la Roșia Montană, bazat pe cianuri, este nu numai extrem de păgubos și de periculos, dar ascunde și numeroase fapte infracționale. Motiv pentru care Parlamentul a sesizat Parchetul General, punându-i la dispoziție întreaga documentație.

Totul a rămas într-un sertar al unui procuror. Dar Victor Ponta nu s-a lăsat. Probabil avea motivele lui. Și, din poziția sa oficială de șef al Executivului, a declarat în mai multe rânduri că oprirea acestui proiect reprezintă o încălcare de către statul român a unor înțelegeri comerciale și, ca urmare, România va fi supusă unui proces internațional și va fi obligată să plătească sub formă de despăgubiri mai multe miliarde de dolari. Gabriel Resources, societatea lui Steinmetz care viza zăcăminntele de aur și de alte metale prețioase de la Roșia Montană, a dat într-adevăr în judecată statul român. Iar cea mai puternică probă pe care o prezintă este reprezentată de declarațiile primului-ministru a României. Așa că, după „modelul Bechtel”, dar a o scală mult mai mare, vom fi în curând buni de plată.

Acum este pusă la cale o altă operațiune de jaf de mari proporții. Zăcămintele de aur și cupru din munții metaliferi, din perimetrul Rovina, județul Hunedoara, sunt estimate la o valoare de cinci miliarde de dolari. Atenție însă! Asemenea estimări sunt făcute de cei care au explorat perimetrul și, urmând să-l exploateze, sunt interesați să meargă cu calculele în jos, pentru a se angaja la sume mai mici și pentru a raporta proporții false între ceea ce au cheltuit în prezent făcând prospecțiunile și ceea ce urmează să câștige. În felul acesta, merg către minimul redevențelor.

Este momentul să deschidem o a doua paranteză. În multe situații de acest gen, când vorbim despre bogățiile naturale ale României, e bine să știm că în perioada comunistă s-au făcut pe banii statului român, într-un mod cât se poate de profesionist, intense prospecțiuni atât în ceea ce privește zăcămintele de aur, de argint, de cupru, de alte metale prețioase și rare, cât și în ceea ce privește hidrocarburile. Rezultatul acestor vaste cercetări s-a regăsit în arhivele GEOMIN. De acolo, rapoartele au fost sustrase pe diverse căi. Astfel încât o bună parte dintre așa-zisele explorări, pentru care societăți înscrise în paradisuri fiscale afirmă că au cheltuit sume exorbitante, nu reprezintă altceva decât un furt. Rezultatul unor operațiuni de spionaj. Și a unor acte de trădare. Niciodată depistate. Niciodată sancționate.

Așadar Samax, egal paradisuri fiscale, este la un pas de a înhăța zăcământul de aur și cupru de la Rovina. Concesionat acestei societăți în 2015. Un permiteru de nu mai puțin de 94 de kilometri pătrați. Operațiunea de extragere a aurului și cuprului este preconizată să dureze nu mai puțin decât 20 de ani. Dacă valoarea este estimată de Samax cu complicitatea autorităților române, la cinci miliarde de dolari, putem fi convinși că, în realitate, cantitatea care va fi extrasă este de câteva ori mai mare.

Cu ce se alege statul român în urma acestei afaceri? Aflăm, tot din proiectul de act normativ postat pe site-ul Guvernului. La nivelul actual al redevențelor, pe parcursul viitorilor 20 de ani, în Trezoreria României vor intra cel mult 200 de milioane de dolari. O nimica toată. În schimb, ce mai pierdem, dincolo de o rezervă uriașă de aur și de cupru exportat neprelucrat, deci în stare brută? Doi sau chiar trei munți din județul Hunedoara vor fi rași de pe fața pământului.

Exploatarea se va face prin excavare brutală. Iar imediat după extracție, minereurile vor trebui „spălate”. Astfel încât va fi necesară crearea unui uriaș bazin, în care se vor acumula substanțe toxice. Cu riscurile aferente. În final, nu vor ajunge 200 de milioane de dolari pentru a repara ceea ce strică reprezentanții canadieni, pentru a se îmbogăți pe ei înșiși pe seama generațiilor de azi și de mâine ale României. Ei vor pleca cu 204 de tone de aur, pe care le puteți înmulți, am arătat de ce, de câteva ori, și cu 635 de mii de tone de cupru, pe care de asemenea le puteți înmulți de câteva ori. Iar noi vom rămâne cu găuri, la propriu și la figurat.

Nici în ruptul capului nu pot să înțeleg de ce ne grăbim să ne oferim bogățiile subsolului diverselor societăți cu capital străin, înainte de a avea o lege corectă a mineritului. O lege prin care să se stabilească 1). Ca în cazul fiecăriei exploatări, statul român să primească redevențe substanțiale; 2). Ca asemenea redevențe să crească semnificativ procentual în cazul în care, așa cum se întâmplă de obicei, se exploatează mult mai mult decât s-a estimat oficial; 3). Ca, pe lângă revedențe, statului român să-i revină o cotă parte din produsul extras, nu mai puțin de 40% ; 4). Ca societatea responsabilă de exploatare să ecologizeze zona și să o redea statului român la parametri calitativi comparabili cu cei de dinantea declanșării operațiunilor de exploatare.

Probabil săptămâna viitoare voi oferi detalii absolut scandaloase despre grozăvia din Marea Neagră și despre uriașele pericole la care este supus litoralul românesc.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Correct News

Alexandru Petria: ”Despre ratarea lui Dumnezeu”

Antropomorfizat, Dumnezeu este un ratat. Cu planurile mereu date peste cap, pe ideea că percepem în lăuntrul său alfa și omega binelui. Dacă le dăm crezare unor teologi care afirmă că putem vorbi de Dumnezeu doar prin negare, adică despre ce și cum nu este el, e setat în gândire că nu reprezintă răul.



Binele umblă prin lume pe picioarele iubirii. Iubirea e relația dintre Dumnezeu și om propovăduită de Isus Cristos. Orice lege, orice pretenții cotidiene nu contează în afara iubirii om- Dumnezeu, Dumnezeu- om, n-au valoare de adevăr.

N-am cum să nu mă întreb unde este compasiunea lui Dumnezeu față de umanitate, când și miopii văd nedreptățile și degenerările? Nu concep iubirea în absența compasiunii. Cum nici indiferența n-are rezonanțe cu iubirea.

Pe filiera iubirii, individual, oamenii au șansa să cunoască fericirea în relația cu Dumnezeu. Însă acesta, cum a ridicat problema filosoful polonez Leszek Kolakowski- fără să-i dea de capăt, este fericit în fața umanității?

Dacă ne mai permeabilizăm cu narațiunea creștină că suntem după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, tabloul predispune la depresie, în măsura în care panoramează societatea în ansamblu. Unde și când a triumfat binele la nivel de popoare? Unde și când a domnit plenar binele? Niciodată, nicăieri.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria

Mega atac la siguranța națională

Obiectivul jafului preconizat înseamnă în cifre nu mai puțin de 84 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Este vorba de întreg perimetrul denumit Neptun Deep de pe platforma continentală a Mării Negre. O uriașă bogăție naturală. Conform Constituției, resursele sunt proprietatea publică a statului. În realitate, tocmai sunt pe cale să fie în totalitate cedate unor concerne private cu capital străin. Sub acest aspect, atacul la siguranța națională este maxim.



De mai multe ori, înalți oficiali ai Statelor Unite și, fără excepție, toți ambasadorii, s-au angajat să sprijine România pentru a-și obține independența energetică. Ce înseamnă asta? Înseamnă acces la propriile resurse. Care, după cum ne araă cifra de mai sus, sunt uriașe.

În realitate însă, lucrurile stau altfel. Conform tratativelor care au avut loc până în prezent, a demersurilor insistente ale ambasadorului Hans Klemm, atât la cel mai înalt nivel guvernamental, cât și la cele mai înate nivele parlamentare, România este pe cale să-și piardă definitiv acestă uriașă resursă de hidrocarburi și gaze naturale din platforma continentală a Mării Negre, în beneficiul exclusiv a trei giganți. Exxon Mobil, american, OMV Petrom, austriac și Lukoil, rusesc. Cum se poate întâmpla așa ceva?

Operațiunea de deposedare a României de cele 84 de miliarde de metri cubi de gaze naturale este pusă la cale printr-un simplu truc legislativ. În urma unor întâlniri care au avut loc la Guvern, la sfârșitul anului trecut. Între fostul premier Mihai Tudose și reprezentanții OMV Petrom și, separat, cu ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, dar și a demersurilor făcute în acest an la nivel parlamentar, a fost emisă de Tudose mai întâi o Hotărâre de Guvern și apoi a fost elaborat un proiect de act legislativ care, atenție, a fost deja adopta în Senat, urmând să fie propus spre aprobare și în Camera Deputaților. După care, președintele Klaus Iohannis va promulga legea fără să clipească. În esență, sunt prevăzute mai multe clauze derogatorii de la dreptul comun de natură să facă mai ușor accesibile resursele noastre din platforma continentală companiilor care fac exploatarea și, de asemenea, să reducă pe căi ocolite valoarea taxelor și redevențelor. În cele din urmă, rezultatul pe care-l poate calcula singur oricine studiază acest proiect de lege este că dintr-o uriașă bogăție naturală, apărată de Constituția statului, românii se vor alege până la epuizarea ei cu mai nimic. Cu sume infime de bani, rezultând din cele mai mici redevențe din Europa, și ele ciuntite prin actele normative și cu niciun metru cub de gaz obținut din propriile resurse.

Ca să mă fac mai bine înțeles, voi apela la o informație prezentată pentru prima dată de avocatul Dan Chitic pe această temă, după ce acesta a studiat în profunzime modificările legislative preconizate. Al doilea tip de argumente care demonstrează că suntem victima unei mari înșelătorii ține de logica elementară.

Statul olandez are și el norocul unor zăcăminte uriașe pe platforma sa continenteală. Și statul olandez, ca și statul român, și-a dat întâlnire în scopul exploatării acestei bogății uriașe cu Exxon Mobil. Au avut loc tratative și, în urma acestora, ce credeți că a rezultat? Din exploatarea gazelor naturale olandeze, Exxon, pe lângă revedențe, adică procente din contravaloarea vânzării gazelor extrase, îi dă statului olandez 40% din producția propriu zisă. De observat că, în timp ce în România sunt de câteva ori mai mici decât în toate celelalte state europene, în Olanda ele se ridică la vârful ierarhiei. Dar esențial este că, în timp ce noi nu obținem niciun metru cub de gaze naturale de acum și până la epuizarea întreguui zăcământ, dacă legea trece zilele acestea prin Parlament, statul olandez se va bucura permanent în beneficiu propriu, pentru a-și acoperi consumul și pentru a face export, de 40% din întreaga cantitate exploatată. Acolo, în Olanda, se poate vorbi despre independență energetică. În România, nici vorbă de așa ceva.

Românii vor trebui să-și plătească la prețul pieței propriul consum, cumpărându-și astfel an de an o parte din bogăția sa naturală. Cât privește redevențele, adică bruma de bani pe care ar urma să o încasăm, și care spuneam că sunt cele mai mici din Europa, acestea teoretic vor reprezenta în final circa 3% din prețul gazelor vândute de cele trei societăți de exploatare. Numai că, atenție, dacă această lege blestemată trece și prin Camera Deputaților, nici cu acești 3% nu ne vom alege. De ce? Pentru că, din nou, se produc două trucuri legislative. Primul se referă la impozitarea directă prevăzută în altă lege și care urmează să fie abrogată prin noul act normativ. Această impozitare directă ar fi repezentat 60% din veniturile suplimentare neprevăzute inițial de societatea de exploatare. Mai concret, autorităților române li se livrează un grafic. În baza căruia Exxon, să spunem, plătește impozitul acela modic de care vorbeam mai sus. Dacă însă planul este depășit, impozitul poate reprezenta circa 60% din veniturile suplimentare. Această prevedere urmează să se abroge.

În al doilea rând, a fost inventat un mecanism al așa ziselor „creanțe fiscale”, care își produce nu numai efecte pentru viitor, ci și retroactiv. Prin acest mecansim, nici amărâtele de redevențe nu mai ajung în trezoreria statului, pentru că statul nostru ce va primi cu o mână va da cu cealaltă, sub pretextul asigurării în beneficiul societății care exploatează gazele naturale a „creanțelor fiscale”. Care, de fapt, nu reprezintă altceva decât întoarcerea banilor sub forma unor credite nerambursate.

Și, astfel, în timp ce populația României stă cu ochii pe jalnicele spectacole din viața politică sau din așa zisa Justiție penală, partenerii noștri euroatlantici , inclusiv marele vecin de la Răsărit, ne devalizează într-o liniște desăvârșită. Cu concursul unor autorități „binevoitoare”.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Astăzi se consumă al doilea act al piesei revocării. Va fi din nou inoportună o decizie?

Rândul trecut, ministrul Justiției, domnul Tudorel Toader a făcut o informare publică devastatoare la adresa doamnei Laura Codruța Kovesi. Și, firește, toată lumea a așteptat cu sufletul la gură concluzia. Singura concluzie care putea reieși din premizele expuse de acesta.



Spre stupoarea generală, concluzia a fost că nu e oportună luarea unei decizii în privința șefei DNA. De atunci, a trecut un timp lung și traumatizant. Și, iată, astăzi se consumă al doilea act al piesei. Va fi din nou inoportună o decizie? Și care e de fapt adevărata oportunitate?

Dacă mai sunt necesare dovezi, atunci, iată, principalele televiziuni de știri le prezintă de dimineață până seara. Dovezi care vorbesc despe abuzuri și ilegalități incredibile săvârșite de unii procurori și despre care șefa DNA nu ar fi avut cum să nu știe. Cu atât mai mult cu cât a afirmat că toate comunicatele DNA trec prin mâna ei. În consecință, și lucrurile dovedite drept aberante din respectivele comunicate au avut girul șefei DNA. Iar dacă cumva nu ar fi știut de unele abuzuri, atunci tot e vinovată, pentru că datoria ei ca manager al instituției era tocmai să știe. Dar la ce oportunitate s-a referit tura trecută Tudorel Toader și care este de fapt adevărata oportunitate?

Acum, ca și în trecut, asupra ministrului Tudorel Toader, dar și a principalilor lideri ai majorității parlamentare, s-au exercitat presiuni. Presiuni politice, în sensul păstrării cu orice preț a doamnei Kovesi în funcția pe care o deține. Aceste presiuni au venit în primul rând din direcția statului paralel. Stat paralel al cărui principal beneficiar este președintele Klaus Iohannis. Dar, ceea ce este și mai umilitor, presiunile au fost și externe. Ele au fost exercitate de înalți demnitari ai unor instituții internaționale, dar și de către state aliate, prin intermediul ambasadorilor. Cele mai flagrante și cele mai scandaloase presiuni le-a făcut ambasadorul Statelor Unite la București, care, la acest capitol ce puțin, a avut nu comportamentul unui aliat și prieten,  ci atitdinea unui guvernator aflat în misiune într-o colonie oarecare. Ei bine, acestea sunt presiunile pe care, în mod eufemistic, domnul Tudorel Toader le-a taxat drept „oportunitate”. Și care l-au determinat să-și îndoaie coloana vertebrală și să se oprească pe neașteptate în plină traversare, în mijlocul drumului. Asumându-și riscul de a fi călcat de autoturismele care circulau în ambele sensuri.

Atrag atenția asupra faptului că astăzi, din nou, așa-zisa oportunitate ar putea să joace un rol cheie. Și să îl aducă din nou pe Tudorel Toader în situația de  a rămâne în șpagat. Pentru că faptele reprobabile mult mai numeroase de această dată, care cad în sarcina unor procurori DNA și a doamnei Laura Codruța Kovesi, sunt mult mai grave. Iar dovezile și mai concludente. Și atunci, pentru ca ministrul Justiție să fie împiedicat să ia decizia corectă, și presiunile au fost și sunt mai puternice. Așa că Tudorel Toader poate din nou, într-o formă sau alta, invoca motive de oportunitate. Sau poate face chiar ceva mai mult. Să cedeze de-a binelea. Și să demisioneze. Ceea ce ar determina ca la mijlocul străzii care trebuia traversată să rămână un cadavru politic.

Între timp, de la prima „oportunitate” până astăzi, a trecut un timp lung și extrem de prețios. Un timp în care cangrena din DNA putea fi extirpată. Un timp în care generalizarea cangrenei ar fi putut fi oprită. Un timp prețios, în care toate procesele în care procurori DNA au introdus probe fabricate sau smulse prin proceduri ilegale, ar fi putut fi clasate. Fără ca oameni nevinovați, transformați în inculpați, să mai fie traumatizați. Sau chiar aruncați, nevinovați fiind, după gratii. S-a scurs un timp prețios, în care practica inventării de martori, a transformării unor persoane sub șantaj, în martori falși, unii chiar protejați, ar fi putut fi curmată. Un timp poate foarte scurt pentru istorie, dar nesfârșit pentru victime, în care au existat concetățeni ale căror vieți au fost devastate. A căror onoare a fost călcată în picioare din motive politice și sub pretextul luptei împotria corupței. Ale căror familii au fost distruse.

Astfel, adevărata oportunitate, cea de-a repara ce s-a stricat, a fost pierdută din vina reprezentanților statului paralel, interni și externi.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu

Alba-neagra pe Justiție

Se negociază în forță. Pe Justiție. Negociază ambasadorul Statelor Unite Hans Klemm. Împărțindu-și timpul între Palatul Victoria și Palatul Parlamentului. Negociază Livu Dragnea. Negociază Tudorel Toader. Și negociază însuși președintele Klaus Iohannis. Și, de aceea, treaba asta cu negocierile s-a externalizat. Așa că se negociază și în UE.



Desigur, niciuna dintre aceste negocieri nu este transparentă. Și toți protagoniștii sunt convinși că decizia privind cariera profesională a șefei DNA este una politică. Și, astfel, situația și viitorul unei instituții se joacă la alba-neagra.

De fapt, în esență, excluzând jocul în sine, atunci când vorbim despre Justiție, ori e albă, ori e neagră. Cu atât mai mult în ceea ce privește Justiția penală. Un om ori a săvârșit o infracțiune, ori nu. Nu există cale de mijloc. Ori există probe valide împotriva unei persoane, ori nu există. Ori sunt probe cinstite, ori sunt probe false. În final, procurorii ori fac un rechizitoriu, ori nu fac. Nu se aplică expresia „și așa și așa”. Și nici expresia „nici așa, nici așa”. Iar judecătorii ori condamnă, ori nu condamnă. În final, la capătul unei decizii definitive, persoana respectivă este vinovată sau nevinovată. Cale de mijloc pur și simplu nu există.

Așa stau lucrurile în Justiție. Și atunci, ce Dumnezeu se negociază politic? Poate fi stabilit printr-o negociere politică netransparentă, indiferent la ce nivel se poartă, că procurorii DNA au făcut abuzuri? Sau că nu au făcut abuzuri? Că procurori DNA au forțat mărturii mincinoase? Sau că nu au forțat? Că au existat oameni care au devenit victime ale unor dosare penale contrafăcute? Sau că nu au existat? Se poate negocia politic netransparent, indiferent care este nivelul de negociere, ceea ce a constatat Inspecția Judiciară la controlul de fond de la DNA? Poate fi schimbat acel document oficial pe calea unor negocieri? Dar managementul acestei instituții  cum a fost? Performant sau contraperformant? Și, în final, indiferent de circumstanțele politice și indiferent de ce negocieri se fac în România sau în altă parte, nu este cumva o chestiune de pură aritmetică să însumezi bilele albe și bilele negre și să vezi care sunt mai multe?

Domnul Tudorel Toader, în calitate de ministru al Justiției și căruia Constituția i-a conferit dreptul și obligația de a-și exercita autoritatea asupra procurorilor, nu are altceva de făcut joi decât să le comunice mai întâi președintelui României și Consiliului Superior al Magistraturii și apoi opiniei publice dacă e albă sau dacă e neagră. Dacă DNA funcționează corect și a fost bine condusă de către Laura Codruța Kovesi sau dacă DNA a funcționat greșit și a fost rău condusă de către aceeași Laura Codruța Kovesi. Pentru ca, în final, concluzia să se impună de la sine. Doamna rămâne sau doamna pleacă.

Faptul că se facă negocieri și încă netransparente acolo unde nu este nimic de negociat demonstrează că există forțe politice în joc, care intenționează să altereze sau chiar să răstoarne într-un sens sau altul un rezultat aritmetic. Sunt, iată, persoane și forțe interesate nu să numere în mod cinstit bilele albe și bilele negre pentru a face diferența, ci să joace alba-neagra. Adică să trucheze rezultatul corect.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Grupul de Investigații Politice: ”De ce Camelia Bogdan este în continuare judecător și hotărăște soarta unor oameni?”

Camelia Bogdan o acuză pe judecătoarea Bogasiu că spală bani, că are vulnerabilități penale, că e căsătorită cu un infractor și că are dosare penale mușamalizate de autorități, iar pe judecătoarea Tăbârcă de faptul că a sancționat-o pentru a obține beneficii materiale, fiind cointeresată pentru a o sancționa.



Acuzațiile, lipsite de orice fel de dovezi, se găsesc în Contestația în anulare formulată de Camelia Bogdan la decizia Înaltei Curți de a o sancționa cu mutarea disciplinară pe o perioadă de 6 luni la Târgu Mureș. Din completul de judecată au făcut parte și judecătoarele Mihaela Tăbârcă și Gabriela Bogasiu.

Camelia Bogdan susține că judecătoarea Mihaela Tăbârcă a sancționat-o „în scopul obținerii de beneficii materiale”, fiind „cointeresată de către un judecător CSM”. În sprijinul acestor acuzații grave, Bogdan vine cu un argument complet ridicol: la două zile după pronunțarea sentinței o judecătoare de la CSM ar fi lăudat-o pe judecătoarea Tăbârcă cu ocazia decernării unor premii științifice.

Gabriela Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți, e acuzată de Camelia Bogdan de „spălare de bani” prin folosirea de bunuri „dobândite prin săvârșirea de către soț a unor activități infracționale”. Camelia Bogdan susține că judecătoarea Bogasiu a sancționat-o pentru că are „vulnerabilități de ordin penal” și dosare „mușamalizate de autorități”, precum și pentru că „nutrește sentimente de dușmănie” față de ea.

În Contestația în anulare, Camelia Bogdan susține că judecătoarele Tăbârcă și Bogasiu „au alcătuit o instanță ilegală”, „au fost cointeresate de către judecătorii din CSM” pentru a o sancționa, i-au încălcat „dreptul la o justiție independentă și imparțială”, și-au îndeplinit „cu rea-credință atribuțiile judiciare”, au supus-o unui „tratament discriminatoriu”, au sancționat-o „pe nedrept la executarea unei sancțiuni ilegale pentru o abatere inexistentă”, au dat dovadă de „lipsă de imparțialitate din considerente de părtinire/alte motive pe care nu mi le explic”.

Reamintim că, din nefericire, Camelia Bogdan, autoarea acestor acuzații aiuritoare e în continuare judecător și hotărăște soarta unor oameni.

Contestația în anulare formulată de Camelia Bogdan poate fi citită integral pe site-ul nostru. Acuzațiile la adresa celor două judecătoare se întind pe 10 pagini (21 – 30)

Sursa:Grupul de Investigații Politice