C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Puncte de vedere

Apel către descoperiții și nedescoperiții din presă

În întreaga istorie, sunt consemnate numeroase cazuri în care spionii au acționat sub acoperire de jurnaliști. Mai ales în timp de război. Munca de jurnalist este de așa natură, încât permite și chiar obligă la o diversitate de contacte. Accesul la informație pentru un ziarist este facilitat de natura profesiei ca atare dar și de legislația cu caracter intern și internațional. Și, la fel de adevărat este că există și o disponibilitate a unor ziariști pentru contacte cu serviciile secrete.


În urma unor asemenea contacte, făcute în diverse modalitați, serviciile secrete beneficiază de posibilitatea de a penetra mult mai ușor instituții și persoane dar și ziariștii obțin astfel un acces la informații și la persoane mult mai mare, ceea ce le permite în principiu să performeze în activitatea lor. Aceasta este în linii mari, jumătatea bună a paharului.

Care este jumătatea otrăvită a paharului? Ea începe atunci când jurnalistul în cauză nu mai face distincția între dușmanul intern și dușmanul extern. Inamicul extern, mai ales atunci când are loc un război, este tratat pe frontul secret fără milă și fără scrupule. În general, protagoniștii pornesc de la principiul că, pe un asemenea front invizibil, nu există pagube colaterale. Nici atunci când un jurnalist infiltrat în tabăra inamică obține și tansmite informații sensibile. Nici când el funcționează în ipostaza de agent de influență, intoxicând cu informații false tabăra adversă. Nici când denigrează adversarii sau le ridică osanale celor care, în viitor, ar putea forma o Coloană a V-a. Cu totul alta este însă situația atunci când agentul sub acoperire de ziarist sau ziaristul transformat în agent de influență acționează în tabăra proprie. Iar această afirmație este valabilă și în situații de pace și în situații de conflict.

Atunci când serviciile secrete își privesc proprii cetățeni ca inamici, ei îi și tratează în consecință. Proprii cetățeni sunt supuși unei intense activități de spionaj, desfășurată și prin intermediul unor agenți sub acoperire de jurnaliști sau a agenților de influență racolați prin redacții. Ce reprezintă propriul popor pentru aceștia?

Propriul popor reprezintă pentru ziariștii vopsiți nici mai mult nici mai puțin decât un inamic. Un inamic real și mai ales un inamic potențial. Prin urmare, se creează o falsă legitimitate în obținerea și transmiterea mai departe de informații de la acest inamic, care este concetățeanul nostru, ca persoană fizică sau ca reprezentant al unor instituții, organizații, societăți comerciale, partide politice, sindicate, etc. Răul provocat este perceput de către autori drept o terapie aplicată indivizilor și societății. La fel se petrec lucrurile și în ipoteza agentului de influență. Acesta lansează în mod dirijat și premeditat zvonuri, informații și scenarii false îndreptate împotriva unor persoane sau instituții și care au caracter denigrator. Realitatea este astfel distorsionată. Actul jurnalistic este înlocuit de un fel de para-presă. Repet: se întâmplă atunci și numai atunci când propriul popor este tratat de către serviciile secrete drept un inamic.

În România, s-a vorbit și se vorbește nu întâmplător cu preponderență despre Serviciul Român de Informații. Acesta are un buget exorbitant în raport cu alte instituții civile ale statului, în raport cu toate celelalte servicii secrete și, atenție, în raport cu celelalte servicii similare din parteneriatul euroatlantic. Asta se întâmplă în condițiile în care, deși ne place să tot repetăm fraze frumoase despre locul și rolul României pe flancul sud-estic NATO și UE, în realitate țara noastră nu se află în prima linie nici al războiului antiterorist și nici a contraspionajului. România, din aceste două perspective, este o țintă minoră. Din fericire.

Supraponderabilitatea SRI în raport cu celelalte servicii secrete din România și din lume sub aspectul bugetului alocat proporțional cu Produsul Intern Brut, al numărului de angajați în raport cu populația statului, al numărului de inteceptări în raport tot cu populația și a dotărilor, definește o tendință periculoasă sub aspect democratic. Statul român devine din ce în ce mai represiv, din ce în ce mai polițienesc și din ce în ce mai îndreptat împotriva nu a dușmanului potențial din exterior ci a dușmanului potențial din interior.

Prin urmare, obiectivele țintă ale ofițerilor acoperiți din presa română, ale agenților de influență și simplilor colaboratori îl reprezintă propriile instituții, propriile organizații și proprii cetățeni. Împotriva acestora sunt îndreptate atât acțiunile de culegere de informații cât și intoxicările, diversiunile jurnalistice operate prin distorsionarea și manipularea informației și având drept scop distrugerea sau discreditarea țintelor prin crearea unei false realități.

Tocmai din acest motiv, ceea ce se întâmplă în România este extrem de periculos. Fenomenul este mai grav decât în oricare alt stat din rândul partenerilor noștri euroatlantici. Tocmai de aceea, împotriva lui trebui luptat prin toate mijloacele democratice. Și, în fine, tocmai de aceea, penetrarea redacțiilor de către servicile secrete și în special de către SRI trebuie interzisă prin lege. Așa cum s-a întâmplat de curând în Germania, la solicitarea Clubului German de Presă.

Iar colaboratorii de orice fel ai serviciilor secrete, mă refer la cei din presă, nu ar mai tebui în viitor să se lase seduși de iluzia că servesc cu abilitățile lor un serviciu inteligent și că luptă în acest fel pentru statul de drept, pentru siguranța națională sau pentru valori democratice. Dimpotrivă. Ei trebuie să înțeleagă că prin activitatea lor nu fac altceva decât să lovească în cetățenii acestei țări. Căreia îi compromit viitorul democratic.

Fac prin urmare apel la securiștii strecurați în redacții să părăsească definitiv acest front. La jurnaliștii care, cu voia sau fără voia lor, au devenit agenți de influență, să întrerupă orice feldce contacte cu comanditarii lor. Și mai fac apel și la ziariștii de bună credință, care și-au imaginat vreodată sau de mai multe ori că o colaborare cu reprezentanții serviciilor secrete le poate aduce beneficii sub aspectul informației și a corectei informări a cititorilor. Să renunțe și ei la transformarea acestei iluzii într-un adevăr. Pentru că adevărul s-a dovedit fals. Și periculos.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu: ”România s-a plasat singură la coada UE!”

În 2017 se împlinesc 90 de ani de la moartea lui Ion I.C. Brătianu, unul dintre cei mai importanţi lideri politici români, care şi-a legat numele de Marea Unire din 1918, de consolidarea statului naţional unitar, de promovarea intereselor ţării noastre – cu stăruinţă şi competenţă – pe plan internaţional.



Memorabilă este activitatea sa la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, unde a susţinut cu demnitate şi curaj că România trebuie tratată ca un stat independent şi suveran, cerând să i se recunoască sacrificiile făcute în războiul abia încheiat, precum şi unirea Transilvaniei, Bucovinei şi Basarabiei cu Patria Mamă.

„Politica este un şir neîntrerupt de griji“

A desfăşurat o amplă bătălie diplomatică, neezitând să-l contrazică pe preşedintele Conferinţei, care susţinea că statele mari au responsabilităţi mai mari decât cele mici. În replică, Ion I.C. Brătianu a spus „Responsabilitatea fiecăruia dintre state, indiferent de mărimea lui, nu este mai puţin totală în ce priveşte independenţa şi securitatea sa“. Evident, o asemenea atitudine nu convenea celor care s-au erijat în Consiliul Suprem al respectivei Conferinţe, dar Brătianu nu şi-a propus să intre în „graţiile“ acestora, ci a susţinut cu fermitate interesele ţării sale. A plecat din Bucureşti în ziua de 11 ianuarie şi a rămas la Paris până la 2 iulie 1919. A negociat săptămâni în şir, zile şi nopţi, ajutat de o echipă de experţi din rândul cărora făceau parte personalităţi precum generalul Constantin Coandă, Constantin Diamandi, Nicolae Mişu, Alexandru Vaida-Voevod, Ion Pelivan, Mircea Djuvara, Ludovic Mrazec.

A fost nevoie de un uriaş consum de energie şi de inteligenţă, a avut de întâmpinat multe adversităţi, dar nu s-a lăsat învins, ştiind că luptă pentru ţara sa. El îi spunea lui I.G. Duca: „Politica îţi poate da din când în când satisfacţii şi onoruri; dar, pentru un om iubitor de ţară şi conştient de răspunderile sale, politica este un şir neîntrerupt de griji, de jertfe, un drum pe care eşti sortit să culegi mai multă nedreptate decât răsplată“.

Cu harta României Mari în geantă

Dincolo de dificultăţile prin care a trecut, şeful delegaţiei române s-a întors de la Conferinţa de Pace cu harta României Mari în geantă. Acesta rămâne actul esenţial, care l-a înscris în istorie pe Ion I.C. Brătianu ca un adevărat patriot român.

În 1919, când s-a trasat noua hartă a Europei, liderii marilor puteri – Franţa, Marea Britanie, Italia, SUA – urmăreau să-şi impună dominaţia în Europa şi în lume. Ion I.C. Brătianu a iniţiat colaborarea statelor cu „interese limitate“ – România, Serbia, Grecia, Polonia, Cehoslovacia –, reuşind să se impună în faţa Consiliului Suprem. În acea dispută, diplomaţia românească a promovat noile principii ale relaţiilor internaţionale, înscrise în Statutul Societăţii Naţiunilor, şi a obţinut un veritabil succes prin recunoaşterea internaţională a Marii Uniri, hotărâtă la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia în 1918.

Agenda politicienilor, paralelă cu realitatea europeană

Astăzi, în 2017, asistăm la o situaţie oarecum similară cu cea din 1919. De această dată se urmăreşte reorganizarea Uniunii Europene, astfel ca aceasta să funcţioneze cu „două viteze“. Guvernele din Germania, Franţa, Spania şi Italia susţin împărţirea statelor membre în două categorii: cele dezvoltate (categoria I) şi cele mai puţin dezvoltate (categoria a II-a). Ca urmare, în ultimele luni se desfăşoară o amplă dezbatere, fiecare ţară promovându-şi, cu argumente şi stăruinţă, propriile interese.

Din păcate, în aceste momente decisive, agenda publică a liderilor politici români este paralelă cu realitatea europeană. Ei sunt preocupaţi de răfuieli interne, de probleme colaterale, de satisfacerea propriilor orgolii şi vanităţi.

Preşedintele României, care, potrivit Constituţiei, „reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale“, a pus între paranteze „funcţia de mediere între puterile statului“ şi s-a plasat în fruntea mişcării împotriva Guvernului şi a principalului partid de guvernământ. La rândul său, Executivul, deşi are în structura sa Ministerul Afacerilor Externe, este absent de la reuniunile UE, unde se decide soarta Europei şi, evident, a României. Abia instalat, Guvernul s-a preocupat de adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, care a generat manifestaţii de stradă „spontane“, neautorizate, cu care s-a solidarizat şi preşedintele României, care a ţinut să fie văzut în rândul protestatarilor.

Iohannis, la Malta: „export“ de dispute interne

În ziua de 3 februarie 2017 a avut loc în Malta o „reuniune informală“ a liderilor UE, unde s-a discutat despre pregătirea summitului, tot „informal“, de la Roma, din 25 martie, care se va pronunţa asupra „direcţiilor strategice ale evoluţiei Uniunii Europene“. Se ştie bine că la aceste întruniri „informale“ se iau cele mai importante decizii, confirmate apoi în cadrul reuniunilor oficiale.

Era de aşteptat ca preşedintele României să fie extrem de activ şi să argumenteze necesitatea ca ţara sa să fie validată ca membru egal cu celelalte state din UE. Să aducă argumente, să realizeze colaborări cu liderii celorlalte state cărora li se rezervă un loc secundar şi să pledeze împreună pentru adevărata unitate a UE.
În realitate, preşedintele – făcând abstracţie de locul unde se afla şi de ordinea de zi a Conferinţei – a mutat disputele interne pe plan internaţional. Ajuns în Malta, a declarat că situaţia din ţara sa „este destul de complicată şi am sute de mii de români de-ai mei în stradă, trebuie să găsim o soluţie la această problemă şi cred că o vom găsi“.

Nu ştim ce argumente a folosit (şi dacă le-a folosit) pentru susţinerea intereselor României, dar s-a comunicat că a discutat „minute bune“ cu prim-ministrul Germaniei şi cu premierul Olandei. După întâlnirile respective, preşedintele a precizat că cei doi demnitari „au fost impresionaţi când le-am zis că sute de mii au ieşit în stradă“, drept care „şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu evenimentele din ultimele zile de la Bucureşti“. Este clar că preşedintele nu a fost preocupat de viitorul statut internaţional al României, ci a urmărit să obţină sprijin în calitatea sa de reprezentant al opoziţiei politice din ţară.

Niciun cuvânt despre promovarea intereselor României

În ziua de 7 februarie 2017, preşedintele s-a prezentat în faţa Parlamentului, dar nu pentru a relata despre cele discutate la Malta şi despre punctul de vedere expus la respectiva Conferinţă, pentru a propune realizarea unui consens naţional privind promovarea intereselor României în cadrul UE.

A venit pentru a continua răfuiala cu Guvernul şi cu majoritatea parlamentară. A declarat că ar fi vrut să vorbească „despre lucruri importante pentru România. Aş fi vrut să vă vorbesc despre Centenar… Aş fi putut să mai vorbesc poate despre proiectul de ţară… dar vremurile nu sunt obişnuite şi suntem în plină criză politică. Sute de mii de români protestează în stradă; naţiunea e în alertă, e vie, e atentă şi e foarte nemulţumită… Românii sunt indignaţi şi revoltaţi… Ce facem? Dragilor, ce facem?… Nu vă bateţi joc de România!… Voi convoca un referendum… Îi felicit pe părinţii care şi-au adus copiii în Piaţa Victoriei pentru o lecţie de democraţie“.

Aşa a glăsuit preşedintele, în timp ce Europa fierbe. Nicio vorbă despre reuniunea de la Malta. Niciun cuvânt privind locul ce i se rezervă României în UE pentru mulţi ani de aici înainte!

Așteptăm să ne hotărască alții soarta

Între timp, reprezentanţii Germaniei, Franţei, Italiei şi Spaniei s-au întrunit la Versailles şi au convenit ca la summitul de la Roma să susţină o UE cu două viteze. La rândul lor, Ungaria, Cehia și Slovacia şi-au strâns rândurile, stabilind să acţioneze în comun pentru a face faţă ofensivei celor „din grupa I“.

Liderii noştri politici aşteaptă ca alţii să hotărască soarta României. Ei nu se implică în activităţi care i-ar putea deranja pe „cei mari“. Consilierul prezidenţial pentru Afaceri Europene, Leonard Orban, a ţinut să lămurească opinia publică: preşedintele consideră că „este inutil să aibă loc dezbateri în Parlament privind viitorul Uniunii Europene după Brexit“, deoarece „poziţia României este deja formată“, şi anume că „ar trebui să se meargă cu toţii înainte, să se avanseze cu toţii“. Este greu de crezut că Ludovic Orban, fost consilier UE, nu ştie că asemenea declaraţii nu au nicio valoare, că pentru a obţine ceva trebuie să negociezi „la sânge“, să fii mereu „pe fază“, să intervii la momentul oportun, să contribui la elaborarea documentelor respective.

România s-a plasat singură la coada UE

În al 24-lea ceas, mai exact, în ziua de 7 martie 2017, preşedintele a zis că „vom avea şi consultări şi dezbateri publice“ în legătură cu UE. Evident, ca o măsură de prevedere, să nu se spună mai târziu că s-au luat decizii majore, iar cel care reprezintă statul român a făcut doar figuraţie.

După toate probabilităţile, aceste dezbateri interne vor fi inutile, deoarece România s-a plasat singură la coada UE, devenind oficial ţară de mâna a doua, dispreţuită, piaţă de desfacere pentru statele din linia I, cu o forţă de muncă ieftină, numai bună pentru a fi stoarsă, în continuare, de resursele ei naturale.

În schimb, liderii ei politici vor trăi în aceeaşi atmosferă de „satisfacţii şi onoruri“, fericiţi că nu i-au supărat pe „cei mari“. Şi evident că nu au simţit nevoia să afle cum s-a comportat, într-o situaţie similară, Ion I.C. Brătianu.

Autor: Ioan Scurtu

Sursa: Ioan Scurtu Blog

Justiția, băieții deștepți și cercurile prostiei din România

Suntem toţi nişte proşti? Evident că nu. Unii sunt mai deştepţi. Şi profită din plin…



Totul a început încă din zorii democraţiei schiloade de la noi. În 1990, unii erau speriaţi că va dispărea comunismul şi acţionau ca atare. Cu manifestaţii, bâte şi topoare. Alţii se temeau că orânduirea comunistă se va propaga la nesfârşit. Au manifestat şi ei, dar au fost bătuţi, arestaţi şi chiar asasinaţi. În paralel, un al treilea cerc, format din vechii kaghebiști, activişti comuniști şi securişti îşi vedea liniştit de principalul obiectiv: transformarea în viitoarea clasă de capitalişti, elita de mâine a ţării.

În timp ce primele două cercuri se luptau în prostie între ele, al treilea, inteligent şi pragmatic câştiga tot.

Apoi, lucrurile nu s-au schimbat radical. De fapt, singura schimbare este că a mai apărut încă un cerc al prostiei. Primul cerc, al fanilor comunişti, violenţi şi inculţi, micşorat din cauze naturale, a rămas în prostia lui fanul utopiei comuniste. Al doilea cerc, format din visătorii ‘90, a rămas fidel ideii că integrarea europeană ar aduce rezolvarea tuturor problemelor. Prostie curată, după cum s-a și văzut.

Cel mai nou cerc este format în mare parte din corporatişti, îmbătaţi de dorinţa de parvenire rapidă şi uşoară, de mirajul unei vieţi în care dacă faci ce-ţi ordonă un CEO oarecare eşti un semizeu. Altă idioțenie…

Ce s-a întâmplat cu cercul comuniştilor şi securiştilor, băieții deștepți? S-a împuţinat din cauze naturale? Pe naiba! A crescut şi se umflă în continuare. Cum? Simplu. Şi-au pus copii şi nepoţii în funcţii importante în propriile firme sau la stat şi i-au învăţat cum se fură din proprietatea publică. Totuşi, au suferit câteva pagube. Minore, raportate la numărul obscen de baroni şi beizadele.

Încercând (cu succes) să-şi facă pârtie pe suculenta piaţă internă, multinaţionalele au presat guvernele occidentale controlate să impună României un aşa-zis Parchet anticorupţie, numit mai întâi PNA şi apoi DNA. Scopul declarat era de a se eradica fenomenul corupţiei, în aşa fel încât multinaţionalele să intre la noi pe o piaţă concurenţială corectă.

Prin anchetarea, de multe ori abuzivă, a capitalului românesc deţinut, ce-i drept, de către foştii comunişti şi securişti, DNA a spulberat din rădăcini capitalismul românesc. Dar cercul băieţilor isteţi a supravieţuit, acaparând absolut toată puterea în stat. Acum, pot să se răzbune pe cei care i-au lăsat fără afaceri, ba chiar i-au mai băgat şi pe la răcoare. Asistăm la un război pe viaţă şi pe moarte.

Cercul şefilor comunişti şi securişti, alături de cercul muncitorimii ceaușiste, se luptă cu celelalte două cercuri, respectiv cel al corporatiștilor şi cel al visătorilor din ‚90. Miza este controlul asupra sistemului de justiţie.

Unii vor să-l recapete, alţii să-l menţină în sfera intereselor corporaţiilor. Oricare tabără ar câştiga, nu va fi în folosul românilor. De fapt, justiţia ar trebui să judece atât corupţia românilor, cât şi pe cea a multinaţionalelor. Dar, fatalitate, mai vedem cum și magistraţii îşi dau în petec. S-au împărţit în două şi ţin cu dinții partea unei tabere sau a alteia. Ei ar trebui să facă politică numai în singurul loc unde au voie. La alegeri, în cabina de vot. Spectacolul grotesc pe care ni-l oferă zilnic nu face decât să scadă încrederea cetăţenilor într-un sistem bolnav.

Concluzia este tristă: noi, cei care gândim liber, eliberaţi de obsesii generatoare de ură şi intoleranţă, vom avea cel mai mult de suferit. Asta dacă, bineînţeles, nu vom părăsi această ţară suferindă, ce pare că nu se va vindeca niciodată.

Autor: Simona Popescu

Sursa: Cotidianul 

Liviu Pleșoianu: ”Multinaționalele în PERICOL! Hashtaaaag, săriiiiți!”

Hashtaaaag, săriiiiți! E fff grav! Să facă ceva Chirilă, Cîțu, Isar, Ghinea, Goțiu, Bîzgan, Turcan, Orban! Franţa, Germania, Italia şi Spania vor ca multinaţionalele din IT, precum Amazon şi Google, să plătească impozit pe cifra de afaceri în loc de impozit pe profit, cum plătesc acum. Așa au anunţat miniştrii de finanţe într-o scrisoare comună…



ACUM, fraților, adunarea în centrul Parisului, Berlinului, Romei, Madridului! Nu se poate așa ceva! #CiumaRoșie le-a pus gând rău multinaționalelor din toată lumea! Bădiță, de la #CorupțiaUcide, extinde-te repede, nu mai sta! Tu nu vezi că fenomenul #CiumaRoșie a #CORUPT și țările vestice!? Ce mai aștepți? Fă-te Bădiță-MONDIALU’!

USR, fă-te repede USP (Uniunea Salvați Planeta). Multinaționalele în PERICOL! Faceți ceva! ACUM!

Cartianu, Mircea Marian, Oreste-Esotericul, Rareș Bogdan-TALIBAN, Moise Guran-Cutremur-10, Tapalagă, U.M.Dogioiu – scrieți, chemați oamenii la luptă! În voi ne e ultima speranță!

Iohannis! Ia-ți #GeacaRoșie și ieși pe străzile Parisului, Romei, Madridului, Berlinului! Fii tu #EROUL multinaționalelor de pe planetă! Fii tu însuți…

Autor: Liviu Pleșoianu

Sursa: Liviu Pleșoianu

Ion Cristoiu: “Sub pretextul că apără Siguranța națională, SRI a concurat fosta Securitate la spionarea ilegală a populației!”

În bătălia pe viață și pe moarte dintre forțele democratice și Deep State, pus azi la dispoziția lui Klaus Iohannis și, prin urmare protejat de acesta cu ajutorul ambasadorului american la București, Hans Klemm, emisiunea de luni, 11 septembrie 2017, seara, de la România tv, va rămîne mai mult ca sigur ca un moment de răscruce.



Dacă România ar fi America și nu Babuinia, dezvăluirile lui Daniel Dragomir, fost șef în Zona Operativă a SRI, unul dintre ofițerii de informații străluciți ai postdecembrismului, ar fi avut în România impactul în America al articolului lui Seymour Hersh din 1974.

În decembrie 1974, mai precis în 22 decembrie 1974, în ediția sa de duminică, ziarul New York Times a publicat pe trei coloane pe prima pagină cu continuare în interior pe aproape trei sferturi de pagină, sub semnătura lui Seymour Hersh, laureat al Premiului Pulitzer pentru ancheta despre masacrele americane în Vietnam, amplul articol „Huge CIA operation reported in US against antiwar forces, other dissidents în Nixon Years”.

Articolul debutează cu un rezumat spectaculos al conţinutului:

„CIA violînd făţiş Carta sa, a desfăşurat o masivă şi ilegală operaţiune de spionaj în timpul Administraţiei Nixon împotriva mişcărilor anti-război (din Vietnam – n.n.) şi a altor grupuri dizidente din Statele Unite, potrivit unor surse guvernamentale bine plasate”.

Articolul, fără fisură la capitolul Documentare, bazat pe o sursă din interiorul CIA, va da naştere la ceea ce istoricii Americii numesc Years of intelligence, iar istoricii CIA, Years of troubles.

Ca urmare a acestui articol, CIA va fi investigată timp de un an – 1975 – de trei Comisii de anchetă:

Prezidenţială (Rockefeller), senatorială (Church), a Camerei Reprezentanţilor (Netzi-Pike).

Timp de un an, foştii directori ai CIA, actualii directori, în frunte cu William Colby, sînt chemaţi de nenumărate ori la audieri, hărţuiţi d epresă.

La finele lui 1976, CIA nu mai era cea din 1974.

Despre articolul lui Seymour Hersh am scris în mai multe rînduri, preocupat cum am fost la un moment dat de rolul de cîine de pază al democrației asumat de presa americană.

Comparația cu articolul care a schimbat CIA, aducînd-o în hotarele legilor americane, nu e întîmplătoare.

Ca și dezvăluirile lui Seymour Hersh, cele ale lui Daniel Dragomir se definesc prin exactitatea informațiilor și a documentelor, dar mai ales prin tema centrală:

Dezvăluirea incredibilelor abuzuri la care se poate deda un Serviciu secret într-o democrație în numele unui pericol național (CIA a folosit pericolul comunist, SRI, pericolul terorist), prin încălcarea drepturilor elementare ale omului stipulate de Constituție.

Că dezvăluirile lui Daniel Dragomir nu vor avea nu impactul celor semnate de Seymour Hersh despre CIA, dar nici măcar impactul unor dezvăluiri de presă în Babuinia, n-am nici o îndoială.

Nici opinia publică, nici presa, nici clasa politică nu sunt pregătite la noi azi să ia în serios drepturile omului, încălcate brutal prin interceptări ilegale.

Pentru românul care se uită printre scîndurile gardului cum se spală lelița în lighean la părțile intime, a fi ascultat în chip ilegal, a fi filmat în baie și urmărit în pat de sergenții majori mesianici excitați de cele văzute, nu constituie o aberație, ci un lucru normal.

Scriind însă ca istoric al clipei, mă grăbesc să consemnez momentul de luni seara.

Mai știi, poate peste ani, un istoric de adevăratelea, va studia ceea ce putem deja numi Teroarea instaurată de sergenții majori mesianici, după alegerile prezidențiale din 2009, cînd Traian Băsescu, slăbit de încercarea numită alegeri prezidențiale cîștigate la limită, a scăpat Deep State de sub control.

Și Deep State, întruchipat de o clică de bandiți din SRI, din Parchete și din Justiție, a făcut ce a vrut în țara asta în materie de politică, de presă, de economie.
Puterea ilegal dobîndită a fost folosită de membrii Clicii pentru a se îmbogăți peste măsură, pentru a lichida adversari, pentru a se desfrîna cu ibovnicele de lux, pentru a umili pe cei care mai credeau în cinste și dreptate.

Cred că toate dezvăluirile lui Daniel Dragomir, din această primă apariție tv din viața sa (era la început mort de emoție, după care și-a revenit), merită o consemnare și o dezbatere mai largă, de la cea despre Rechizitoriile făcute de SRI pentru procurorii DNA pînă la cea despre acțiunea anticonstituțională a SRI în spațiul economic pentru promovarea firmelor sub acoperire.

Eu însă mă voi opri doar la una dintre aceste dezvăluiri poate și pentru că a fost însoțită de date și documente care vorbesc de la sine și care, în consecință, ar trebui să constituie baza de plecare pentru o Comisie parlamentară de anchetă.

Ea, dezvăluirea, se referă la folosirea abuzivă a mandatului de Siguranță națională pentru a putea spiona masiv populația țării. Așa cum arată Daniel Dragomir pe blogul său, între 2009-2013, cu acceptul celor trei judecători de la ÎCCJ, colaboratori și complici ai SRI, au fost puși sub supraveghere informativă politicieni, oameni de afaceri, jurnaliști, magistrați, într-un cuvînt, persoane pe care SRI avea interesul să le spioneze atît pentru a se implica în politică, cît și pentru a se implica în afaceri. Dezvăluind un mandat de siguranță națională, Daniel Dragomir a arătat, în emisiune, că sub pretextul unor suspiciuni de terorism, folosind confuziile din Legile 535/2004 și 51/1991, oameni nevinovați au fost spionați ani în șir, un amestec brutal în viața lor intimă și mai ales o gravă încălcare a legii sub forma abuzului în serviciu din partea clicii de la SRI.

În mai multe rînduri, am atras atenția asupra unui fenomen din ultimii ani trecut cu vederea de cîinii de pază ai SRI din punct de vedere constituțional – Presa și Comisia parlamentară de supraveghere:

Numărul uriaș de mandate de supraveghere operativă pe temei de Siguranță națională.

Un bilanț fugar arăta că în fiecare an au fost emise la cererea SRI un număr de 3000 de mandate pe siguranță națională.

Te-ai fi așteptat, la un asemenea număr, ca dosarele pe Siguranță națională să sufoce instanțele de judecată și pe procurorii DIICOT.

Ei bine, în afară de glumele de tip Svejk, întruchipate de cazuri precum Teroristul în șlapi, din aceste mii de cazuri de supraveghere pe motiv de siguranță națională nici unul n-a fost temei pentru o anchetă de terorism, de spionaj, de sabotaj, ca să nu mai spunem că nici unul n-a constituit temei de proces.

Prin urmare, în nici unul dintre miile de cazuri de intruziune brutală în viața intimă a persoanei nu se confirmase suspiciunea că ar fi pe cale să comită o infracțiune ținînd de siguranța națională.

De ce mai cerea atunci SRI mandat de interceptare pe Siguranță națională?

Răspunsul e simplu:

Daniel Dragomir a conturat în emisiune ambițiile de putere ale clicii de la SRI.

Manipularea vieții politico-economice presupune în chip necesar informații.

În dictatură, informațiile despre cetățeni se obțin ușor.

În democrație se obțin mai greu.

Clica de la SRI voia să afle totul despre politicieni, jurnaliști, oameni de afaceri.

Pentru asta, potrivit Constituției, era nevoie de un mandat de la judecător.

Un mandat de supraveghere tehnică se putea obține de către un procuror DNA sub pretextul luptei împotriva corupției.

Pînă în 2013, cînd în fruntea DNA a venit Codruța Kovesi, DNA nu s-a grăbit să ceară mandate de supraveghere tehnică – în numele luptei împotriva corupției – a țintelor alese de SRI.

Atunci SRI a născocit mandatul de supraveghere pe motiv de Siguranță națională.

În emisiunea de luni seară și apoi pe blogul său, Daniel Dragomir a arătat cum au fost folosite prevederile legale privind combaterea terorismului și securitatea națională pentru:

„Aceste prevederi au permis interceptarea unor persoane pentru activități conexe fenomenului terorist: «subminarea, sabotajul sau orice acțiune care au ca scop înlăturarea prin forță a instituțiilor democratice…» (art. 3, lit. f) și «inițierea sau constituirea de organizații sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora…» (art. 3, lit. I).”

Un mandat de interceptare de prelungire a interceptării, dat de un judecător de la ICCJ din 28 octombrie 2009, reprodus de Daniel

Dragomir, ne arată și cum se eluda Legea care nu permite supravegherea unei persoane ani în șir:

Prin prelungirea și completarea mandatului inițial.

Pentru ca, luînd drept pretext lupta împotriva terorismului, clica de la SRI să poată spiona o țintă, era nevoie și de alți pași:

  1. Fundamentarea juridică de către Departamentul juridic al SRI.

    Grupul infracțional de la SRI a beneficiat de serviciile Departamentului juridic.

  2. Acceptarea solicitării de către Parchetul General.

    Un alt document dezvăluit de Daniel Dragomir arată că între 2009-2013 Codruța Kovesi, în calitate de procuror general al României, a acceptat toate solicitările SRI și le-a trimis la ICCJ.

  3. De mandate de siguranță națională răspund trei judecători de la ICCJ.

    Toți trei au fost oamenii SRI.

    Acești trei judecători au semnat fără să se uite pe mandate spionarea ani în șir a unor persoane sub pretextul suspiciunii de terorism.

    Orice judecător, aruncînd o privire pe fundamentarea SRI, și-ar fi dat seama că solicitarea de spionare era lipsită de orice temei.

    Pe judecătorii de la ICCJ i-a durut în cot că numeroase persoane erau spionate cu acceptul lor.

Ce ne-a spus Daniel Dragomir luni seara?

Că sub pretextul luptei împotriva terorismului și beneficiind de complicitatea Codruței Kovesi – la vremea respectivă procuror general – SRI a desfășurat o vastă acțiune de spionare a populației.

După 2013 la DNA a venit Codruța Kovesi.

Pretextului numit Lupta împotriva terorismului i s-a adăugat pretextul numit Lupta împotriva corupției.

Pînă în 2016, cînd CCR a interzis asta, DNA, sub conducerea Codruței Kovesi a ajutat SRI să spioneze populația României oferindu-i SRI mandatele pe Corupție de care avea nevoie.

Sub pretextul unor pericole exagerate dinadins – lupta împotriva terorismului și lupta împotriva corupției – SRI a concurat fosta Securitate la spionarea populației.

Autor:Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

150 de ani de la Capitalul

O carte de căpătâi despre capitalism, despre lumea noastră, era publicată acum 150 de ani. În septembrie 1857, Marx își vedea tipărit primul volum din Capitalul.



Am ales câteva fragmente care pot fi interesante tocmai pentru o masă de necititori de Marx. Sau  cititori de Marx cel din Manifestul, dar care n-au mai avut răbdare de esență. Prea mulți cred că-l cunosc fără să-i citească tocmai textul fundamental. Cartea nu doar descrie procesul capitalist, îl pune tot timpul în oglinda ideologilor vremii, le arată naivitățile și cruzimile acestora. Uneori nici nu știu ce e mai actual: intuiția autorului sau amăgirile și sistemele ideologice complicate de susținere a capitalului, așa cum erau reflectate de presa, economiștii, politicienii vremii și așa cum s-au tot reprodus în ultimii 200 de ani.

O altă observație ar fi că se tot extrag ”aforisme” din această carte și, mai mult ca în alte cazuri, decontextualizarea produce efecte dramatice și neînțelegeri profunde. Marx nu a scris aforisme, deși, da, avea resurse inepuizabile de expresivitate cu care își rezuma sau colora demonstrațiile și teoriile. E o tentație de înțeles.

Câteva fotografii, poate le fac poftă celor care nu i-au citit Capitalul:

– scrisoare către Engels, cartea e gata, plus niște bani de supraviețuire care au ajuns la destinație:

– suferințe de pe urma dezvoltării capitaliste, suferințe de pe marginea nedezvoltării capitaliste:

– coerciție, fire invizibile, lanțuri

– Ce vă spuneam cu pasajele de interpretare a reflexelor ideologice ale vremii. Ținerea muncitorilor legați sau semilegați într-o armată de rezervă, în funcție de industria la care erau folosiți. Sigur, libera circulație de azi a înmulțit numărul firelor invizibile.

– concentrarea capitalului, tendințele antagonice, un pasaj ultracunoscut și comentat:

Autor: Costi Rogozanu

Sursa: Vox Publica

NOTA NOASTRĂ:

La mai bine de trei decenii de la dispariția ei din librării, Alexandria Publishing House a reeditat primele doua volume, incluse in colecția “Gândește” și este în curs de a reedita și cel de-al treilea volum. Gândește România recomandă Capitalul, opera fundamentală a lui  Karl Marx, unul dintre cei mai importanţi gânditori ai omenirii, rău înţeles şi contestat fără însă a fi citit.

http://gandeste.shopmania.biz/cumpara/capitalul-i-capitalul-ii-7220927

Prin Capitalul, Marx realizează o adevărată revoluţie în economia politică, făcînd o analiză cuprinzătoare a economiei capitaliste şi a legilor acesteia. El dezvăluie procesul de producere şi de reproducere a capitalului, desăvîrşeşte teoria valorii bazate pe muncă, elaborează teoria plusvalorii, piatra de temelie a economiei politice marxiste, prin care se explică pentru prima oară mecanismul exploatării capitaliste a muncitorilor. Marx arată tendinţa istorică a acumulării capitaliste, care duce în cele din urmă la „exproprierea expropriatorilor“ (a capitaliştilor).

În Capitalul, Marx a înfăţişat baza economică obiectivă a antagonismului dintreproletariat şi burghezie şi a arătat că rolul clasei muncitoare este de a fi constructorul societăţii comuniste, dînd astfel socialismului ştiinţific fundamentul său teoretic.

 

Alexandru Petria: ”Insulta, pumnul și piscurile ipocriziei”

E un ins lângă tine într-un studio de televiziune.



Sunteți în direct. Omul te insultă în mod repetat, suburban, inacceptabil. Te văd mii de telespectatori cum ești ponegrit, vecinii, soția, copiii.

Tu nu răspunzi, găsești revoltător nivelul jos al dezbaterii, dar clocotești în interior, n-ai celulele din piatră sau oțel. În altă epocă, l-ai fi provocat la duel pe individ.

În pauza publicitară, răbufnești, îi tragi un pumn celui care a șters pe jos cu tine. Tremuri de revoltă, scârbit.

Cel cu insultele începe apoi să se văicărească, fără măcar un sâmbure de bărbăție în el. Nici măcar nu l-ai lovit serios.

Lumea se divizează, tu ești condamnat de majoritatea publicului.

Ia să analizăm la rece. Ce e mai reprobabil? Să fii terfelit în fața a nu știu câți martori, depinde de ratingul stației, ori un pumn dat din exasperare, când te văd numai cei din platou, nu și telespectatorii? Care faptă e mai periculoasă pentru atmosfera unei societăți?

Insultarea în fața unei țări vs. un pumn scăpat în prezența a trei- patru martori. Cuvintele lansate în spațiul public au forța să distrugă vieți, un pumn șifonează o mutră pe moment.

Haideți să nu escaladăm, până la vârf, piscurile ipocriziei!

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria

Cercetăm și alegerile din 2014?

Dacă tot ne-am apucat să facem comisii și comitete să cercetăm tot ce merge sau a mers prost în țară, hai să mergem până la capăt! Nu trebuie cercetate doar alegerile din 2009, când este evident că s-a fraudat, trebuie cercetate și cele din 2014.



Știu, a fost o emulație, Klaus Iohannis a reușit să adune tot electoratul tăcut în jurul său și a caștigat, dar hai să vedem și cum stau cifrele, că de povești suntem sătui încă din 2009.

Cum se fură alegerile cu televizorul pornit

România este o țară cu o populație sub 20 de milioane de locuitori, dar cu 18.263.875 de votanți (cetățeni înscriși pe listele electorale). Practic, numărul de alegători înscriși pe liste este aproape egal cu numărul de locuitori. În aceste condiții, este sigur că prezența la vot este subevaluată, pentru că numărul de participanți la vot este raportat la un număr total de alegători, care este nerealist de mare.

În toată Europa de Est, după căderea comunismului, au avut loc scăderi drastice de populație din motive ce țin de migrație, natalitate scăzută din cauza veniturilor mici și lipsa unor politici sociale. Conform datelor INS, în anul 2002 în România erau 21.680.974 de locuitori, iar în anul 2011 (după recensământ), România avea 19.042.936, adică populația a scăzut cu 12%.[1]

Ultimul raport al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie[2] estima numărul românilor care lucrează în străinătate la 3,5 milioane. Autoritatea Electorală a declarat că pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 2014 au fost înscriți pe liste 18.284.326 de români.

La ce ne trebuie atâția cetățeni fictivi?

România, țară membră a Uniunii Europene are un anumit număr de reprezentanți, în funcție de numărul locuitorilor. Astfel, raportând o populație de aproape 20 de milioane, statul român are dreptul la mai mulți europarlamentari și la mai multe fonduri europene, cel puțin teoretic.

Acesta este motivul pe care-l primim când întrebarea este pusă cu multă lume la masă. Adică sociologii și mai-marii țării se gândesc la dezvoltarea statului și din această cauză apar discrepanțe în cifre.

Motivul real este însă manipularea alegerilor. Când ai 18 milioane de posibili votanți, dar de obicei votează 7-8 milioane, posibilitățile sunt nelimitate. La alegerile locale sau parlamentare nu sunt niciodată probleme. Atunci nu se stresează nimeni, pentru că atunci nu contează. În schimb, la prezidențiale se activează băieții și scot din pălărie unul, două sau trei milioane de tineri frumoși și liberi care înclină balanța spre cine trebuie. După vot, subit, aceste milioane dispar ca și când nu ar fi existat.

Deci, ne uităm și la alegerile din 2014? Nu neapărat să le anchetăm, dar măcar așa… să nu ne trezim că în 2019 aștia repetă schema și noi, cei care existăm, pierdem iar alegerile.

[1] http://old.econtext.ro/dosar–2/analiza/alarma-romania-este-pe-primul-loc-in-europa-la-scaderea-populatiei-topul-statelor-europene-dupa-evolutia-populatiei-din-ultimii-zece-ani.html

[2] http://www.digi24.ro/special/digi-portrete/generatia-x/generatia-x-cati-romani-au-plecat-din-tara-unde-si-de-ce-365376

Autor: Alexandru David