C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Lupta pentru Romania

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu: ”România s-a plasat singură la coada UE!”

În 2017 se împlinesc 90 de ani de la moartea lui Ion I.C. Brătianu, unul dintre cei mai importanţi lideri politici români, care şi-a legat numele de Marea Unire din 1918, de consolidarea statului naţional unitar, de promovarea intereselor ţării noastre – cu stăruinţă şi competenţă – pe plan internaţional.



Memorabilă este activitatea sa la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, unde a susţinut cu demnitate şi curaj că România trebuie tratată ca un stat independent şi suveran, cerând să i se recunoască sacrificiile făcute în războiul abia încheiat, precum şi unirea Transilvaniei, Bucovinei şi Basarabiei cu Patria Mamă.

„Politica este un şir neîntrerupt de griji“

A desfăşurat o amplă bătălie diplomatică, neezitând să-l contrazică pe preşedintele Conferinţei, care susţinea că statele mari au responsabilităţi mai mari decât cele mici. În replică, Ion I.C. Brătianu a spus „Responsabilitatea fiecăruia dintre state, indiferent de mărimea lui, nu este mai puţin totală în ce priveşte independenţa şi securitatea sa“. Evident, o asemenea atitudine nu convenea celor care s-au erijat în Consiliul Suprem al respectivei Conferinţe, dar Brătianu nu şi-a propus să intre în „graţiile“ acestora, ci a susţinut cu fermitate interesele ţării sale. A plecat din Bucureşti în ziua de 11 ianuarie şi a rămas la Paris până la 2 iulie 1919. A negociat săptămâni în şir, zile şi nopţi, ajutat de o echipă de experţi din rândul cărora făceau parte personalităţi precum generalul Constantin Coandă, Constantin Diamandi, Nicolae Mişu, Alexandru Vaida-Voevod, Ion Pelivan, Mircea Djuvara, Ludovic Mrazec.

A fost nevoie de un uriaş consum de energie şi de inteligenţă, a avut de întâmpinat multe adversităţi, dar nu s-a lăsat învins, ştiind că luptă pentru ţara sa. El îi spunea lui I.G. Duca: „Politica îţi poate da din când în când satisfacţii şi onoruri; dar, pentru un om iubitor de ţară şi conştient de răspunderile sale, politica este un şir neîntrerupt de griji, de jertfe, un drum pe care eşti sortit să culegi mai multă nedreptate decât răsplată“.

Cu harta României Mari în geantă

Dincolo de dificultăţile prin care a trecut, şeful delegaţiei române s-a întors de la Conferinţa de Pace cu harta României Mari în geantă. Acesta rămâne actul esenţial, care l-a înscris în istorie pe Ion I.C. Brătianu ca un adevărat patriot român.

În 1919, când s-a trasat noua hartă a Europei, liderii marilor puteri – Franţa, Marea Britanie, Italia, SUA – urmăreau să-şi impună dominaţia în Europa şi în lume. Ion I.C. Brătianu a iniţiat colaborarea statelor cu „interese limitate“ – România, Serbia, Grecia, Polonia, Cehoslovacia –, reuşind să se impună în faţa Consiliului Suprem. În acea dispută, diplomaţia românească a promovat noile principii ale relaţiilor internaţionale, înscrise în Statutul Societăţii Naţiunilor, şi a obţinut un veritabil succes prin recunoaşterea internaţională a Marii Uniri, hotărâtă la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia în 1918.

Agenda politicienilor, paralelă cu realitatea europeană

Astăzi, în 2017, asistăm la o situaţie oarecum similară cu cea din 1919. De această dată se urmăreşte reorganizarea Uniunii Europene, astfel ca aceasta să funcţioneze cu „două viteze“. Guvernele din Germania, Franţa, Spania şi Italia susţin împărţirea statelor membre în două categorii: cele dezvoltate (categoria I) şi cele mai puţin dezvoltate (categoria a II-a). Ca urmare, în ultimele luni se desfăşoară o amplă dezbatere, fiecare ţară promovându-şi, cu argumente şi stăruinţă, propriile interese.

Din păcate, în aceste momente decisive, agenda publică a liderilor politici români este paralelă cu realitatea europeană. Ei sunt preocupaţi de răfuieli interne, de probleme colaterale, de satisfacerea propriilor orgolii şi vanităţi.

Preşedintele României, care, potrivit Constituţiei, „reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale“, a pus între paranteze „funcţia de mediere între puterile statului“ şi s-a plasat în fruntea mişcării împotriva Guvernului şi a principalului partid de guvernământ. La rândul său, Executivul, deşi are în structura sa Ministerul Afacerilor Externe, este absent de la reuniunile UE, unde se decide soarta Europei şi, evident, a României. Abia instalat, Guvernul s-a preocupat de adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, care a generat manifestaţii de stradă „spontane“, neautorizate, cu care s-a solidarizat şi preşedintele României, care a ţinut să fie văzut în rândul protestatarilor.

Iohannis, la Malta: „export“ de dispute interne

În ziua de 3 februarie 2017 a avut loc în Malta o „reuniune informală“ a liderilor UE, unde s-a discutat despre pregătirea summitului, tot „informal“, de la Roma, din 25 martie, care se va pronunţa asupra „direcţiilor strategice ale evoluţiei Uniunii Europene“. Se ştie bine că la aceste întruniri „informale“ se iau cele mai importante decizii, confirmate apoi în cadrul reuniunilor oficiale.

Era de aşteptat ca preşedintele României să fie extrem de activ şi să argumenteze necesitatea ca ţara sa să fie validată ca membru egal cu celelalte state din UE. Să aducă argumente, să realizeze colaborări cu liderii celorlalte state cărora li se rezervă un loc secundar şi să pledeze împreună pentru adevărata unitate a UE.
În realitate, preşedintele – făcând abstracţie de locul unde se afla şi de ordinea de zi a Conferinţei – a mutat disputele interne pe plan internaţional. Ajuns în Malta, a declarat că situaţia din ţara sa „este destul de complicată şi am sute de mii de români de-ai mei în stradă, trebuie să găsim o soluţie la această problemă şi cred că o vom găsi“.

Nu ştim ce argumente a folosit (şi dacă le-a folosit) pentru susţinerea intereselor României, dar s-a comunicat că a discutat „minute bune“ cu prim-ministrul Germaniei şi cu premierul Olandei. După întâlnirile respective, preşedintele a precizat că cei doi demnitari „au fost impresionaţi când le-am zis că sute de mii au ieşit în stradă“, drept care „şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu evenimentele din ultimele zile de la Bucureşti“. Este clar că preşedintele nu a fost preocupat de viitorul statut internaţional al României, ci a urmărit să obţină sprijin în calitatea sa de reprezentant al opoziţiei politice din ţară.

Niciun cuvânt despre promovarea intereselor României

În ziua de 7 februarie 2017, preşedintele s-a prezentat în faţa Parlamentului, dar nu pentru a relata despre cele discutate la Malta şi despre punctul de vedere expus la respectiva Conferinţă, pentru a propune realizarea unui consens naţional privind promovarea intereselor României în cadrul UE.

A venit pentru a continua răfuiala cu Guvernul şi cu majoritatea parlamentară. A declarat că ar fi vrut să vorbească „despre lucruri importante pentru România. Aş fi vrut să vă vorbesc despre Centenar… Aş fi putut să mai vorbesc poate despre proiectul de ţară… dar vremurile nu sunt obişnuite şi suntem în plină criză politică. Sute de mii de români protestează în stradă; naţiunea e în alertă, e vie, e atentă şi e foarte nemulţumită… Românii sunt indignaţi şi revoltaţi… Ce facem? Dragilor, ce facem?… Nu vă bateţi joc de România!… Voi convoca un referendum… Îi felicit pe părinţii care şi-au adus copiii în Piaţa Victoriei pentru o lecţie de democraţie“.

Aşa a glăsuit preşedintele, în timp ce Europa fierbe. Nicio vorbă despre reuniunea de la Malta. Niciun cuvânt privind locul ce i se rezervă României în UE pentru mulţi ani de aici înainte!

Așteptăm să ne hotărască alții soarta

Între timp, reprezentanţii Germaniei, Franţei, Italiei şi Spaniei s-au întrunit la Versailles şi au convenit ca la summitul de la Roma să susţină o UE cu două viteze. La rândul lor, Ungaria, Cehia și Slovacia şi-au strâns rândurile, stabilind să acţioneze în comun pentru a face faţă ofensivei celor „din grupa I“.

Liderii noştri politici aşteaptă ca alţii să hotărască soarta României. Ei nu se implică în activităţi care i-ar putea deranja pe „cei mari“. Consilierul prezidenţial pentru Afaceri Europene, Leonard Orban, a ţinut să lămurească opinia publică: preşedintele consideră că „este inutil să aibă loc dezbateri în Parlament privind viitorul Uniunii Europene după Brexit“, deoarece „poziţia României este deja formată“, şi anume că „ar trebui să se meargă cu toţii înainte, să se avanseze cu toţii“. Este greu de crezut că Ludovic Orban, fost consilier UE, nu ştie că asemenea declaraţii nu au nicio valoare, că pentru a obţine ceva trebuie să negociezi „la sânge“, să fii mereu „pe fază“, să intervii la momentul oportun, să contribui la elaborarea documentelor respective.

România s-a plasat singură la coada UE

În al 24-lea ceas, mai exact, în ziua de 7 martie 2017, preşedintele a zis că „vom avea şi consultări şi dezbateri publice“ în legătură cu UE. Evident, ca o măsură de prevedere, să nu se spună mai târziu că s-au luat decizii majore, iar cel care reprezintă statul român a făcut doar figuraţie.

După toate probabilităţile, aceste dezbateri interne vor fi inutile, deoarece România s-a plasat singură la coada UE, devenind oficial ţară de mâna a doua, dispreţuită, piaţă de desfacere pentru statele din linia I, cu o forţă de muncă ieftină, numai bună pentru a fi stoarsă, în continuare, de resursele ei naturale.

În schimb, liderii ei politici vor trăi în aceeaşi atmosferă de „satisfacţii şi onoruri“, fericiţi că nu i-au supărat pe „cei mari“. Şi evident că nu au simţit nevoia să afle cum s-a comportat, într-o situaţie similară, Ion I.C. Brătianu.

Autor: Ioan Scurtu

Sursa: Ioan Scurtu Blog

Liviu Pleșoianu: ”Multinaționalele în PERICOL! Hashtaaaag, săriiiiți!”

Hashtaaaag, săriiiiți! E fff grav! Să facă ceva Chirilă, Cîțu, Isar, Ghinea, Goțiu, Bîzgan, Turcan, Orban! Franţa, Germania, Italia şi Spania vor ca multinaţionalele din IT, precum Amazon şi Google, să plătească impozit pe cifra de afaceri în loc de impozit pe profit, cum plătesc acum. Așa au anunţat miniştrii de finanţe într-o scrisoare comună…



ACUM, fraților, adunarea în centrul Parisului, Berlinului, Romei, Madridului! Nu se poate așa ceva! #CiumaRoșie le-a pus gând rău multinaționalelor din toată lumea! Bădiță, de la #CorupțiaUcide, extinde-te repede, nu mai sta! Tu nu vezi că fenomenul #CiumaRoșie a #CORUPT și țările vestice!? Ce mai aștepți? Fă-te Bădiță-MONDIALU’!

USR, fă-te repede USP (Uniunea Salvați Planeta). Multinaționalele în PERICOL! Faceți ceva! ACUM!

Cartianu, Mircea Marian, Oreste-Esotericul, Rareș Bogdan-TALIBAN, Moise Guran-Cutremur-10, Tapalagă, U.M.Dogioiu – scrieți, chemați oamenii la luptă! În voi ne e ultima speranță!

Iohannis! Ia-ți #GeacaRoșie și ieși pe străzile Parisului, Romei, Madridului, Berlinului! Fii tu #EROUL multinaționalelor de pe planetă! Fii tu însuți…

Autor: Liviu Pleșoianu

Sursa: Liviu Pleșoianu

Cercetăm și alegerile din 2014?

Dacă tot ne-am apucat să facem comisii și comitete să cercetăm tot ce merge sau a mers prost în țară, hai să mergem până la capăt! Nu trebuie cercetate doar alegerile din 2009, când este evident că s-a fraudat, trebuie cercetate și cele din 2014.



Știu, a fost o emulație, Klaus Iohannis a reușit să adune tot electoratul tăcut în jurul său și a caștigat, dar hai să vedem și cum stau cifrele, că de povești suntem sătui încă din 2009.

Cum se fură alegerile cu televizorul pornit

România este o țară cu o populație sub 20 de milioane de locuitori, dar cu 18.263.875 de votanți (cetățeni înscriși pe listele electorale). Practic, numărul de alegători înscriși pe liste este aproape egal cu numărul de locuitori. În aceste condiții, este sigur că prezența la vot este subevaluată, pentru că numărul de participanți la vot este raportat la un număr total de alegători, care este nerealist de mare.

În toată Europa de Est, după căderea comunismului, au avut loc scăderi drastice de populație din motive ce țin de migrație, natalitate scăzută din cauza veniturilor mici și lipsa unor politici sociale. Conform datelor INS, în anul 2002 în România erau 21.680.974 de locuitori, iar în anul 2011 (după recensământ), România avea 19.042.936, adică populația a scăzut cu 12%.[1]

Ultimul raport al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie[2] estima numărul românilor care lucrează în străinătate la 3,5 milioane. Autoritatea Electorală a declarat că pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 2014 au fost înscriți pe liste 18.284.326 de români.

La ce ne trebuie atâția cetățeni fictivi?

România, țară membră a Uniunii Europene are un anumit număr de reprezentanți, în funcție de numărul locuitorilor. Astfel, raportând o populație de aproape 20 de milioane, statul român are dreptul la mai mulți europarlamentari și la mai multe fonduri europene, cel puțin teoretic.

Acesta este motivul pe care-l primim când întrebarea este pusă cu multă lume la masă. Adică sociologii și mai-marii țării se gândesc la dezvoltarea statului și din această cauză apar discrepanțe în cifre.

Motivul real este însă manipularea alegerilor. Când ai 18 milioane de posibili votanți, dar de obicei votează 7-8 milioane, posibilitățile sunt nelimitate. La alegerile locale sau parlamentare nu sunt niciodată probleme. Atunci nu se stresează nimeni, pentru că atunci nu contează. În schimb, la prezidențiale se activează băieții și scot din pălărie unul, două sau trei milioane de tineri frumoși și liberi care înclină balanța spre cine trebuie. După vot, subit, aceste milioane dispar ca și când nu ar fi existat.

Deci, ne uităm și la alegerile din 2014? Nu neapărat să le anchetăm, dar măcar așa… să nu ne trezim că în 2019 aștia repetă schema și noi, cei care existăm, pierdem iar alegerile.

[1] http://old.econtext.ro/dosar–2/analiza/alarma-romania-este-pe-primul-loc-in-europa-la-scaderea-populatiei-topul-statelor-europene-dupa-evolutia-populatiei-din-ultimii-zece-ani.html

[2] http://www.digi24.ro/special/digi-portrete/generatia-x/generatia-x-cati-romani-au-plecat-din-tara-unde-si-de-ce-365376

Autor: Alexandru David

Ilie Șerbănescu: ”Nu au ei pe la Bruxelles atâtea funduri pe câte suntem noi gata să pupăm!”

Fără mirare, Ungaria și Polonia, dar și Bulgaria, Cehia și Slovacia nu pactizează cu politica UE, adică a Germaniei, în materie de refugiați.



Aceste țări nu înțeleg, pe drept cuvânt, de ce ar trebui să fie solidare cu politica Berlinului de repartizare obligatorie a refugiaților, când nu ele au generat problema, când nu ele beneficiază, precum marii corifei vestici, de pe urma conflictelor din zonele de origine ale refugiaților, când oricum nu ele constituie destinația declarată și faptică a acestora și când conaționali de-ai lor hălăduiesc și ei, cu milioanele, ca și refugiații cu pricina, pe aceleași trasee dinspre colonii spre metropole, în cadrul sistemului centru-periferie pe care îl reprezintă mereu mai pronunțat UE.

Că la Berlin se conștientizează că împotrivirea față de colonialismul UE, care este de fapt mereu mai clar politica unui nou imperiu german, a luat o turnură palpabilă și serioasă este poate ilustrat în modul cel mai expresiv de inițiativa Austriei de a căuta să solidarizeze Cehia și Slovacia la lupta împotriva „iliberalismului” ungaro-polon, prin constituirea așa-numitului Triunghi de la Slavkov (Austerlitz), încercare străvezie de spargere a Grupului de la Visegrad (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia), mai ales că se vizează și cooptarea Sloveniei și Croației. Lucrurile sunt prea cusute cu ață albă ca să mai aibă nevoie de comentarii!

Absența României din orice formule alternative central-europene (cele legate de Marea Neagră fac parte din altă discuție) arată că la Berlin/Viena ori se mizează pe înregimentarea necondiționată a României, ori aceasta este scoasă din orice calcul. Privind lucrurile din România, tot ceea ce se întâmplă în Polonia, în Ungaria și prin alte țări foste surate comuniste contrastează violent cu atitudinile și acțiunile Bucureștiului, care, pentru a le sumariza, se identifică cu pupatul în fund de zor al Bruxelles-ului, după preceptul simplu, nu au ei pe la Bruxelles atâtea funduri pe câte suntem noi gata să pupăm!

Anatema naționalistă pe care stăpânii de la Bruxelles și vasalii lor de la București o aruncă asupra țărilor estice care își apără economia și identitatea națională împotriva agresiunii colonialiste vestice este o idioțenie fără margini. Apărarea națională nu poate fi confundată cu „naționalismul“, iar dacă tocmai apărarea națională este taxată drept naționalism, atunci nu există nimic mai frumos și mai onorant, decât să fii naționalist, cu atît mai mult cu cât te aperi împotriva celui mai abject colonialism din istorie, pentru că acesta nu-și asumă condiția, coafându-se cu cele mai scârboase ipocrizii și demagogii, precum „europenismul“ sau „corectitudinea politică“. Când Bruxelles-ul vorbește de „Europa cu două viteze“, cade însă tot vălul!

„Țara noastră – spune premierul Orban – nu va fi o colonie… Nu vom fi cetățeni europeni de mâna a doua.“ De ce la Budapesta și Varșovia se aud deslușit asemenea lucruri, iar la București nu?! Este colonialism vestic față de Ungaria și Polonia și mântuire vestică pentru București?! Răspunsul îl avem probabil în istorie: nici ungurii, nici polonezii nu prea au colaborat cu puterile străine împotriva propriului popor; Ungaria, pentru a fi preluată în stăpânire, a trebuit să fie transformată de otomani în pașalâc, adică supusă administrației turcești directe, iar Polonia a fost desființată de trei ori în istorie, pentru a fi luată în stăpânire de vrăjmașii de la Est și de la Vest. Și în timpul comunismului, atât ungurii, cât și polonezii s-au răsculat. Replica față de colonialismul UE nu este o reacție izolată în istoria popoarelor respective. În fond, nici colonialismul UE nu este nou; este aceeași oprimare germană cu altă pălărie. Să fie clar, românii și România nu prea se pot lăuda cu așa ceva în istoria lor.

Realitatea este că implantul occidental de colonialism este mai avansat – devastator și terminator – în România, față de Ungaria și Polonia, unde există un spațiu de manevră mai mare, în timp ce în România nu se mai poate mișca! Comportamentul din relațiile Est-Vest din cadrul UE reproduce exact situația: nucleul vestic se comportă cu România precum cu o colonie, dar și România se comportă ca o colonie în fața stăpânului vestic. Central-europenii au o anume demnitate, aceasta lipsește cu desăvârșire la București!

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: Cotidianul

Alexandru Petria: ”Violatorul Ștefan cel Mare și alte minunății”

Ștefan cel Mare- un nenorocit de violator, și-a bătut joc de femei. Curvari și Alexandru Ioan Cuza, și Kogălniceanu. Impardonabili macho. Rușine lor. Eject!



Constantin Brâncoveanu a acceptat să i se omoare copiii, de fanatic religios ce-a fost. Un exemplu revoltător.

Vlad Țepeș- un sadic sinistru. La gunoi!

Mihai Viteazu și-a ucis creditorii, a vrut să aibă cât mai mulți iobagi, nu merită un loc în istorie.

Biserica Ortodoxă este o instituție blamabilă, fiindcă a avut robi țigani. Este o insultă șă i se audă vocea în spațiul public.

Cine vrea n-are decât să mai caute exemple prin sertarele trecutului, sunt cu duiumul.

În acest mod o să se reinterpreteze istoria României, din perspectiva corectitudinii politice, cum se face acum în SUA. Desigur, dacă le vom permite.

Discursurile pro corectitudine politică merită tratate ca propagandă de război. Unul atipic, dar prin care se urmărește restructurarea statelor, a vieții umane, chiar distrugerea națiunilor. Orice concesii, din naivitate sau alte motive, sunt o colaborare cu inamicul. N-are rost să vă fie milă de ei, n-au nicio considerație față de valorile noastre, pentru ce ne individualizează.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria

Pentru a lovi în referendumul pentru familie, Hotnews scuipă pe eroii României

Despre Mircea cel Bătrân: „Dezmăț în Evul Mediu”. Despre Ștefan cel Mare: ”Era iubitor de Hristos, dar se iubea cu moldovencele, de-i sărea sceptrul din pantalonul domnesc.”



Publicația Hotnews.ro continuă războiul cu valorile naționale și publică un articol în care eroi naționali precum Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul sau Ștefan cel Mare (canonizat de Biserica Ortodoxă) sunt prezentați în mod caricatural, prin scoaterea din context a unor citate sau pur și simplu speculații.

În articolul „​Familia traditionala de la Cap se-mpute. Istoria politica a casniciei desfraului. Buna de pus pe-un tricou”, despre Mircea cel Bătrân se scrie:

„Mircea cel Batran. Dezmat in Evul Mediu

A fost sotul doamnelor Mara si Anca, a batut moneda, a intarit economia, a luptat ca un animal la Rovine, in uralele nostalgicilor nationalisti. Cum arata familia extinsa a domnitorului?”.

Despre Ștefan cel Mare, cei doi autori notează că: „El era iubitor de Hristos, dar se iubea cu moldovencele, de-i sarea sceptrul din pantalonul domnesc.  Continuă cei doi autori:

„Cu Maria de Mangop & Voichita ar fi facut “menaj in trei”, de a murit Mangop de necaz, ca o sotie devotata, pe care cel Mare o tinea din interes economic”.

Cei doi „jurnaliști” nu-l iartă nici pe Mihai Viteazul, acuzat că ar fi avut o relație, despre care chiar cei doi admit că „nu se știe când a început”.

Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii Principatelor, este acuzat, tot pe bază de bârfă, că ar fi avut copii din flori pe care i-ar fi avut cu Maria Obredovici și pe care i-ar fi adoptat doamna Elena Cuza.

În continuare, cei doi scribi îi amestecă și pe Gheorghiu Dej, Radu cel Frumos sau Regele Carol al II-lea, deși articolul pleacă de la premisa familiei „barbatilor romani ridicati la rang de „mit”: voievozi, regi, presedinti”. Căror mituri aparțin personajele de mai sus este greu de precizat, dar amestecarea voită a faptelor cu speculațiile și minciuna este una dintre tacticile clasice ale manipulatorilor.

Articolul este scris de Monica Stoica, cu „caricaturile” de Marius Veerag. Puteți să le transmiteți opiniile voastre despre articolul publicat pe Hotnews, prin intermediul rețelelor de socializare.

Autor: Abdrei Nicolae

Sursa: Active News

Exercițiu de imaginație, la liber impuse…

A fost Ponta un foarte bun ministru? A fost. A făcut in această calitate, ca și in cea de șef de partid nenumărate compromisuri cu Sistemul real de putere din România, construit și condus direct din Statele Unite? A făcut.



A fost inlăturat printr-o operațiune de intelligence care, fără participarea directă ori supravizarea unui serviciu intern nu ar fi fost posibilă? Păi „..a fost nevoie să moară oameni ca acest lucru să se intâmple”..

Este Ponta ofițer SIE? Foarte probabil, fiind recrutat (că așa se joacă jocul ăsta) de pe vremea când România a trebuit să trimită un procuror pe lângă Carla Del Ponte, la inființarea Tribunalului Penal Internațional.

Este Dragnea un om politic șantajabil prin dosare? Este.

A jucat Dragnea cartea serviciilor, recte SRI, la completarea listelor parlamentare, acceptând pe ele oameni ai sistemului? Din câte știu eu da, cu o certitudine de 99,99%.

Guvernul Grindeanu a fost un compromis intre servicii, după episodul extrem de violent Shhaideh, prin acceptarea de către Dragnea (SRI) de o parte și de către Cotroceni (SIE) de partea cealaltă, a unor miniștri proveniți ori cu certe legături cu comunitatea de informații? Evident. Datele miniștrilor respectivi sunt publice.

Inlăturarea atât de rapidă a guvernului Grindeanu, a apărut ca o necesitate impusă de o prea puternică acaparare a executivului de către oamenii sistemului din zona Ministerului pentru Societatea Informațională, a comunicațiilor speciale și IT? Este o explicație plauzibilă dar incompletă, care mai suportă câteva update-uri.

A fost cramponarea lui Grindeanu de scaunul de prim ministru o incercare a celor din spatele lui, iar aici apariția la sprijin a lui Ponta mă duce din nou cu gândul la SIE, de a forța preluarea exclusivă a puterii executive in defavoarea celeilalte facțiuni sau macar o negociere dură a unui armistițiu? Faceți și voi socotelile..

Scoaterea tefeliștilor in stradă astă iarnă – cunoscută fiind implicarea in mișcările de protest a SRI, făcea parte din tactica prin care serviciul intern asediase guvernul Grindeanu capturat parțial de o aripă a serviciilor de pe lângă SIE?

Instalarea guvernului Tudose relevă victoria de parcurs a SRI in scurta campanie de primăvară cu SIE?

Dacă Sorin Grindeanu era cu băieții, după datele la vedere, Tudose e chiar băieții.

Zvonurile că Grindeanu va primi un post in diplomație ca ambasador sau consul al României peste hotare, inseamnă că in negocierile care au urmat pentru un armistițiu de etapă, SIE și-a recuperat omul?

Orientarea in discurs a guvernului Tudose către teme cu tentă ceva mai naționalistă, in afară de popularitea lor la public, inseamnă plasarea SRI (sau a aripii guvernamentale) spre o politică aliniată trendului est european Vișegrad, de independență mai pronunțată și distanțare de Bruxelles/Berlin și o mai mare apropiere de politica administrației Trump, in opoziție cu polul de putere pro UE de la Cotroceni (SIE)?

Forțarea demisiei lui Țuțuianu cu puține zile inaintea vizitei la Washington in calitate de ministru al apărării, vine cumva de peste ocean, via SIE?

Atitudinea schimbată a lui Klemmă după intâlnirea cu Tudorel Toader și anunțata vizită la Washington a ministrului justiției precum și a premierului Tudose, aranjată de un om al SRI la Washington, vin să confirme stabilirea unor contacte directe (fără mijlocirea SIE) intre guvernul Tudose și responsabili ai administrației Trump?

Reactivarea lui Ponta cu atacuri furibunde la adresa guvernului Tudose via Dragnea, ne arată că meciul SIE, SRI s-a reîncălzit?

Nu că vreau să zic, dar noi cu ce treabă pe aici?

Apropo.. cât era scorul la pauză?

Autor: Petre Caluian

Sursa: Petre Caluian

Academicianul Eugen Simion: „Cea mai mare eroare a fost desființarea școlilor profesionale!”

Profesori slab pregătiți profesional, nemotivați să îmbrățișeze această nobilă carieră, o infrastructură pe butuci, un adevărat atentat la siguranța elevilor, harababura și scandalul manualelor… Acestea sunt auspiciile sub care s-a desfășurat sesiunea de toamnă a Bacalaureatului. Desființarea învățământului dual în 2009, pe care, cu chiu cu vai, încercăm să-l reimplementăm, coroborat cu același tip de examen și pentru viitorii studenți, dar și pentru cei care vor să devină muncitori calificați, nu fac decât să adâncească, an de an, prăpastia în care alunecăm încet, dar sigur.



Tablou sumbru, în cifre!

Astfel, rata de promovare înregistrată în această sesiune a BAC-ului, înainte de contestații, este de 26%, superioară cu aproape 2% celei din sesiunea de anul trecut (24,1%). Au promovat 7.758 de candidați, dintr-un total de 29.849, numărul celor care s-au înscris, dar care nu s-au mai prezentat fiind mai mare, adică 9.602. Așadar, 21.981 de absolvenți de liceu au fost declarați respinși, fiind eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă 110. Cum era de așteptat, nimeni nu a reușit să obțină media 10. În topul județelor unde procentele de promovare sunt peste 30% se situează județele Covasna (35,59%), Vaslui (32,17%), Iași (31,75%), Alba (30,24%), Sibiu (30,20%) și Botoșani (30,15%). Rata de reușită în Capitală este de 23,09%. La polul opus sunt județele Giurgiu (14,99%), Ilfov (16,42%), și Mehedinți (19,95%).

Gestionare dezastruoasă a școlii

Profesorul Eugen Simion, președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române: „Dincolo de cifre și procente, rezultatele acestei sesiuni de toamnă a Bacalaureatului nu sunt altceva decât efectele gestionării dezastruoase a școlii românești. Bineînțeles că aceste rezultate au o bază solidă. Poate cea mai mare eroare a fost desființarea școlilor profesionale. Am creat o țară de studenți împopoțonați cu diplome care, după ce trec de „furcile” universităților private, îngroașă rândurile șomerilor, ale oamenilor fără o meserie și fără un viitor”.

Eminescu și pledoaria pentru școlile profesionale

Academicianul Eugen Simion, în același timp și Directorul Institutului de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu” a completat: „Mi-aduc aminte despre ce scria Eminescu pe la 1879. El pleda pentru școlile profesionale. Eh, vă dați seama la ce nivel suntem, dacă și acum discutăm despre același lucru? Au dispărut meseriile, posibilitatea de a învăța, de a ucenici în același loc în care se deprind și noțiunile de bază – scrisul și cititul. Apoi, ne mai mirăm că avem o țară de asistați social…”

Sursa: RoBoStiri Vaslui, preluare dupa Evenimentul Zilei