C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Ipocrizie

Dintre noi doi, unealta eşti tu!

Mineriada din stradă este dublată de mineriada juridică declanşată de DNA. Avem de-a face cu golănia unui sistem care nu vrea să lucreze transparent, care vrea în continuare să aresteze oamenii de pe stradă, exact ca în vremea stalinismului, care are la bază corupţia şi şantajul.
IMG_400758
Dacă-i atât de minunat sistemul penal al României, dacă-s atât de patrioate serviciile, de ce se fură ca-n codru? De ce pădurile sunt defrişate în continuare, iar preşedintele îşi face sărbătorile împreună cu drujbarii ţării? De ce toată industria românească a fost distrusă sau vândută pe 1 EUR? De ce statul român şi-a vândut distribuţiile de energie unor terţe state(CEZ entitate de stat ceha, ENI entitate de stat italiană, E.ON entitate de stat germană)? De ce compania noastră petrolieră, deţinătoare a unor largi exploataţii, a fost înghiţită de o firmă de două ori mai mică deţinută de statul austriac(şi de cel rus, prin spate)? De ce avem un nivel al datoriei publice de 40% în condiţiile în care nu se vede nimic? S-au investigat aceste fapte de mare corupţie de către bravii porcurori ai DNA? Securitatea(SRI, SIE, etc.) au documentat aceste jafuri? NU, desigur!

Cu 11 mld. de dolari, bani plătiţi cu greu, până la ultimul sfanţ, Ceuşescu a făcut industrializarea României, a modernizat agricultura şi a reclădit oraşele. Ce s-a făcut cu cei 20 mld. de EUR luaţi în 2009? A investigat DNA-ul până acum modul în care s-a luat acel împrumut? Desigur nu, la fel cum n-a fost investigat nici dosarul EADS, la fel cum în dosarul Microsoft au fost arestaţi ceva trepăduşi, peştii mari fiind lăsaţi pe liber, cu tot cu banii furaţi!

Ceea ce vedem acum este o teribilă mişcare a hidrei corupte din spatele scenei, cea pe care o numim sistem. Confruntaţi cu un regim ales democratic, îngerii negri ai sistemului caută să pună botniţă democraţiei. Pentru acestea se folosesc de tineri năuci, abulici şi fără valori, produs al unui sistem de învăţământ care, sub supravegherea aceloraşi servicii, a fost golit de sens şi îndrumat treptat către principiile Şcolii de la Frankfurt. Ce-avem în piaţă? O gaşcă de manipulaţi disperaţi care cică luptă pentru viitorul lor. Care e viitorul vostru, dragi spălaţi pe creier? Ăla în care munciţi pe 2 lei, conform declaraţiilor fostei cozi de topor de la Finanţe(şi ea manifestant în piaţă)? Ăla în care este interzisă combaterea hemoragiei de medici din sistemul de sănătate? Ăla în care e interzis să ai o firmă pentru că domeniul respectiv e în interesul vreunei multinaţionale?

Te-ai interesat, drag manifestant, cât impozit plăteşte multinaţionala la care robeşti tu? Te-ai interesat dacă a mai investit pe-aici altceva în afara chiriei în spaţiul în care tu tragi ca un câine? Ţi se pare că eşti stăpânul lumii, că ăilalţi sunt proştii din cauza cărora ţi-e ameninţat locul tău de muncă? Ştii de ce te afli acolo? Pentru că eşti mai productiv şi mai ieftin decât unul de 40-50 de ani care-a fost dat afară pentru a te angaja tu. Te-ai întrebat ce vei face când vei fi în locul ăluia? Sau ce vei face când multinaţionala care te-a trimis în stradă va decide că eşti prea scump şi-şi va lua catrafusele de-aici? E „comunist” discursul meu, aşa-i? NU! E vorba despre o realitate: ăia care te-au angajat pe tine şi care te-au trimis discret în piaţă au 80% din cifra de afaceri a României. Mă întreb şi eu, cum de ei plătesc doar 20% dintre taxele şi impozitele colectate în România în timp ce restul de 80% sunt plătite de ăştia ca mine, pe care tu-i faci comunişti? DNA-ul pe care-l invoci tu a cercetat ceva prin zona asta? NU, pentru că DNA, SRI, SIE şi restul instituţiilor de forţă au ca scop protejarea intereselor ăstora care cică te plătesc pe tine. Pentru că din umbra marilor afaceri sistemul îşi stoarce banii, îşi încasează taxa de protecţie. De-aceea în ţara asta nu trebuie să fie democraţie, nu trebuie să conducă cei aleşi, ci cei impuşi de sistemul corupt.

Mă rog, ar mai fi multe de spus, dar trebuie să închei pentru că mi-e greaţă. Ştiu că noi, cei care-am avut pretenţia instaurării adevăratei democraţii, cei care credem în transparenţă şi alegeri libere, suntem puşi la zid de infernala maşinărie a propagandei sistemului. Poate că noi vom pierde, dar nu uita, drag manifestant, că, cel puţin, noi ştim pe ce ne bazăm, pe când tu vei fi următoarea victimă. Te iluzionezi aiurea că ai câştigat urlând în piaţă. Peste câţiva ani, când te vei tăvăli în chinuri, îmi vei da dreptate, dar va fi imposibil pentru tine să ieşi la liman! Nu uita: uneltele care nu mai sunt utrile se aruncă. Dintre noi doi, unealta eşti tu!

autor: Dan Diaconu
sursa: facebook.com/TrenduriEconomice

Alexandru Petria: Fasciștii de modă nouă & alte chestii

Pentru mine, securitatea națională înseamnă învățământ de calitate, o rețea de sănătate eficientă, prețuirea culturii, sprijinirea economiei. Asta e țara în care vreau să trăiesc, cât mai am de trăit. Nu expansiunea necontrolată a instituțiilor de forță, care nu au nimic rezonant cu democrația. Rușine clasei politice, care este incapabilă să așeze lucrurile în limitele normalității. Altceva e învârtirea căcatului cu polonicul!
facebook-experiments-21[1]
”Libertatea este dreptul de a nu minți”, zice Albert Camus. Aș mai adăuga și că este dreptul de-a nu tăcea. Prin tăcere nu minți, nu te pronunți. Până la spunerea adevărului, libertatea e dreptul de-a te lepăda de tăcere.

#

Are dreptate Costi Rogozanu: ”vad viral un text despre discutia unui tanar inteligent cu mama cea proasta care se uita la rtv si antena 3 si nu intelege ca e manipulata. desigur, tanarul nu se lasa manipulat cu una cu doua, el stie ca tot ce inseamna patron, bogatie privata trebuie pupat in cur si tot ce inseamna cheltuiala publica e furt. ii recomand tanarului sa mai lase dracului facebookul si sa-si asculte mama. Antena 3 o fi de cacat, dar face parte din mizeria aia numita democratie. Iar mama s-o fi saturat sa auda cum ca e un parazit pensionar si se uita si ea unde nu aude asta.”

#

Cei care cer închiderea unor televiziuni, fiindcă nu le convine politica lor editorială, au tot disprețul meu. Dacă sunt și scriitori sau ziariști, ei nu valorează nici cât un sfert de râmă. Libertatea cuvântului nu e negociabilă cu fasciștii de modă nouă.

#

Incendiul de la Bamboo trebuie tratat ca un fapt divers, altfel accepți manipularea, ca în cazul Colectiv. Păpușarii n-au multă imaginație, nu mă miră apariția noului incendiu, e nevoie de evenimente pentru acoperirea scandalurilor din ultima perioadă. Și nu e de uitat că acum se discută bugetele instituțiilor, fiecare cere, nici că unii visează la guvernele lor. Pentru luare aminte, transcriu un proverb arab: “Dacă m-ai păcălit o data, să-ți fie rușine. Dacă m-ai păcălit și a doua oară, să-mi fie rușine”.

#

Tip de postare, pe Facebook, care seamănă ura între generații. Lucian Mîndruță pornește de la date eronate, are certitudini, însă refuz să cred că își dă seama de toxicitatea ideilor vânturate:

”Cei mai multi dintre tinerii sub 30 de ani pe care ii cunosc au salarii mai mici decat pensiile celor mai multi dintre oamenii de peste 65 pe care ii cunosc.

Mecanismul prin care taxam tinerii si pe cei productivi (dar inerti social) ca sa-i recompensam pe cei care voteaza este mecanismul distrugerii Romaniei.

O spun cu toata tristetea: niciun partid si niciun politician n-a avut macar o tentativa de a scapa din el.

Dupa mine, asta e adevarata tradare de tara: sa mananci azi mamaliga folosind boabele pe care trebuia sa le insamantezi la primavara.

Veti plati pentru asta!”

#

Avem un guvern puternic și responsabil sau de muște blegite? Ai manifestații neautorizate, amendezi sau arestezi turbulenții, că așa-i și în America, n-au ce să măcănească. Respectul legilor e și pentru ”tinerii frumoși și liberi”.

Alexandru Petria
sursa: stiripesurse.ro

Tehnocrații de la Transporturi au lăsat pesediștilor mai mulți cartofi fierbinți

Afacerea Airbus A310 este poate ultimul „tun” dat de catre tehnocratii care au „parjolit” totul in urma lor inainte de a preda conducerea Ministerului Transporturilor. Acolo unde oamenii lui Dan Costescu au facut o paguboasa demonstratie de forta despre „profesionalismul” celor numiti de Dacian Ciolos la sefia ministerului cu cel mai mare buget.
Airbus_A318_YR_ASB_TAROM[1]
Iar „manareala” operata anul trecut de conducerea executiva si Consiliul de Administratie de la TAROM ar fi produs, dupa cum arata incendiarele rapoarte informative intrate in posesia noastra, un posibil prejudiciu de peste 11 milioane de dolari. Iar scandalul in companie este acum cat casa, la sfarsitul anului trecut fiind chiar dispusa o ancheta interna care sa stabileasca cum a fost posibila oprirea din operare si trimiterea la fier vechi a doua aeronave. Care, atentie, nu erau amortizate integral si care mai aveau si resursa de zbor! Si asta fara sa existe o aprobare prealabila a Adunarii Generale a Actionarilor TAROM, absolut obligatorie in acest sens, dar nici macar pozitia bugetara alocata unei astfel de operatiuni.
Dupa noi, potopul!

Simtind probabil ca vor pierde guvernarea, tehnocratii lui Costescu de la Transporturi au lasat in carca pesedistilor mai multi „cartofi fierbinti”.
Printre care si miscarea Consiliului de Adminsitratie de impingere a bugetarii pierderii rezultate de pe urma operatiunii „avioane la fier vechi” pentru anul 2017, spre disperarea celor care vor veni in locul lor dupa alegeri. Si este vorba despre o valoare neamortizata de 11 milioane dolari, rezultata dupa ce, in loc sa ceara aprobare de la AGA TAROM, Consiliul de Administratie „burdusit” cu tehnocrati a bagat avioanele in conservare pentru o perioada de sase luni, probabil pentru a se musamaliza scandalul. Ceea ce insa poate fi interpretat si ca o suspiciune de abuz in serviciu. De altfel, chiar experti ai companiei, stupefiati de „tupeul” tehnocratilor, considera ca suprinzatoarea „conservare” a aeronavelor este o miscare de aruncat praf in ochii actionarilor, deoarece s-ar fi luat deja decizia de trimitere la fier vechi! Insa marea problema este daca nu cumva, fara aprobarea AGA, valorificarea aeronavelor prin orice mod, inclusiv prin casare sau trimiterea lor la fier vechi este ilegala, deoarece nici macar Consiliul de Administratie nu ar avea competente in acest sens. Si uite cum se creaza premisele aparitiei unui imens prejudiciu companiei de stat, tocmai de catre conducerea executiva si Consiliul de Administratie al TAROM.
Cine plateste?

Numai ca, in ciuda acestei „acoperiri”, surse din chiar cadrul Departamentului Tehnic al companiei sustin ca o operatiune de conservare a aeronavelor inseamna pe de o parte cheltuieli ocazionate de lucrarile de conservare de pana la 200.000 de dolari, in timp ce degradarea continua a starii aeronavelor aflate in conservare pot determina o uzura morala si fizica accentuata, incluzand si coroziunea suprafetelor metalice.
Ceea ce va duce in final la deprecierea drastica a acestor active ale companiei, prin reducerea semnificativa chiar si a valorii de „fier vechi” a avioanelor. Asta, bineinteles, daca AGA TAROM ar mai aproba retroactiv asa ceva…

Autor: Radu Pop, Redactor
sursa: stiripesurse.ro

Judecătorii Bogdan și Mihalcea – plutonul de execuție folosit de sistemul securist

Când sistemul a vrut să-i execute pe Vântu, Voiculescu, Tender sau Oprescu, dosarele acestora au ajuns la unul sau la ambii magistrați-executanți: Bogdan și Mihalcea. Potrivit legii, completele de judecată sunt desemnate aleatoriu. Sistemul securist din România este însă deasupra legii. Așa se face că atunci când cineva, vinovat sau nevinovat, ajunge o țintă a sistemului, acesta încape, nealeatoriu, pe mâinile judecătorilor Bogdan și Mihalcea.

După ce îl susținuse ani de zile, Vântu s-a supărat pe Băsescu. Ca urmare, la sfârșitul lui 2010, Kovesi l-a trimis în judecată pe Vântu pentru favorizarea lui Nicolae Popa. Dosarul i-a fost repartizat Cameliei Bogdan, pe atunci judecător la Tribunalul București. Știind care este misiunea ei, judecătoarea Camelia Bogdan nu s-a mai obosit cu respectarea procedurii, dând termene de la o săptămână la alta. A fost recuzată de unul dintre inculpații din dosar, iar judecătoarea care a admis recuzarea a devenit imediat ținta răzbunării lui Kovesi.

Pentru că îl ura pe Voiculescu și voia să închidă Antena 3, Băsescu a vrut neapărat să vadă condamnări în Dosarul ICA. Așa se face că, în 26 iunie 2014, judecătorii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea de la Curtea de Apel Bucureşti au fost numiți direct, fără respectarea principiului desemnării aleatorii, să judece Dosarul ICA. Aceştia i-au condamnat pe Dan Voiculescu și pe ceilalți acuzați din dosar la pedepse uriașe, în urma unei execuţii sumare, în cadrul unui proces care a durat 12 zile, inclusiv un weekend. Ulterior, Camelia Bogdan s-a ocupat personal de confiscarea sediului Antena 3.

Pentru că Băsescu voia să dea RAFO rușilor și pentru că Ovidiu Tender a căzut la mijloc între Alina Bica și binom, judecătorii Bogdan și Mihalcea au primit o nouă misiune. În 2015, completul format din cei doi a fost trimis să-l execute pe Tender. Printr-o decizie internă a Curții de Apel, cei doi au fost despărțiți, dosarul rămânând însă la Camelia Bogdan, care a dispus sechestrarea tuturor bunurilor lui Tender și ale familiei sale. Tender a reușit să scape de judecătoarea Bogdan, recuzând-o, numai că sistemul i l-a trimis în locul ei pe judecătorul Mihalcea. Primul termen de judecată dat de Mihalcea a fost pe 3 iunie, următorul pe 4 iunie, la 12 ore de la încheierea ședinței din primul termen. În 4 iunie seara, Mihalcea a rămas în pronunțare și, pe 8 iunie, l-a condamnat pe Tender la nu mai puțin de 25 de ani de închisoare, pedeapsă înjumătățită pentru că, între timp, Tender formulase o plângere împotriva lui Bica.

Pentru că binomul a crezut că va câștiga alegerile locale arestând primari, în septembrie 2015, DNA l-a reținut pe Sorin Oprescu. Contestația privind arestul preventiv s-a judecat la Curtea de Apel București, unde ordinul a fost îndeplinit din nou de Camelia Bogdan. Aceasta nu s-a rezumat la menținerea măsurii arestării preventive împotriva lui Oprescu. Cu toate că nici măcar ancheta DNA nu se încheiase, judecătoarea Bogdan s-a pronunțat pe fond, declarându-l pe Oprescu „în mod indubitabil vinovat”.

sursA: Grupul de Investigatii Politice

APEL CĂTRE SLUGI!

Sunteți câteva zeci de mii în mijlocul acestui popor, dar foarte puțini, de vreme ce el rămâne încă în picioare cu asemenea forță și îndârjire; și totuși prea mulți, dacă ați putut face cu putință, hrăni și cauționa oroarea odioasei voastre manipulări vreme de atâția ani. Vouă, acestor mulți-puțini, slugilor cu carte de muncă, vă adresăm următoarea chemare:


Lăsați o respirație mai lungă între momentul la care ați înțeles că sunteți nimeni fără a avea nici măcar proprietatea dosurilor de pupat, și decizia voastră halucinantă de a specula neputința acestui popor în a înțelege cine sunteți cu adevărat și care sunt motivele care v-au transformat în mancurții instituționalizați ai celor care stăpânesc această țară!

Nu le mai vorbiți o vreme românilor și căutați un copil sau mai mulți cu părinții plecați de ani de zile de lângă ei. Priviți-i în ochi și încercați să le zâmbiți, așa, machiavelic, cum bine vă stă atunci când vă numărați gențile cu bani primite drept recompensă de la cei care vă plătesc. Lăsați să se întrevadă o urmă de sfială în privirea voastră. Fiți o vreme stingheri, dacă puteți. Iar dacă nu, măcar încercați!

Nu mai apăreți la televiziune.

Nu mai scrieți în ziare.

Nu mai comentati pe Facebook!

Nu vă mai ridicați glasul decât pentru o scurtă căință, căci altfel îl ridicați din nou în minciună și mizerie, infinita mizerie pe care o vărsați zilnic, din hârdaiele voastre ONG-iste, peste mintea și sufletul acestui popor.

Lăsați cuvintele să spună ceea ce spun; nu mai folosiți o vreme vorbele “democrație”, “societate civilă”, “suflet”, “biserică”, “națiune” și “România”. Nu asasinați aceste cuvinte.

Renunțați la alibiuri morale spunându-vă că ați făcut neîncetat răul ca să puteți face din când în când binele. Nu mai respirați în preajma românilor o vreme, pentru că le miroase urât, pentru că rânjetul forțat al unei slugi nu va putea niciodată să inspire liniște și bucuria simplă a apartenenței la acel ceva cu care voi, aceste umbre sinistre de oameni, nu mai puteți viețui niciodată. Iar acel ceva, atât de simplu dar infinit de valoros este ADEVĂRUL! Spus în doar câteva cuvinte, direct și fără menajamente! Exact așa cum îl spunem și noi aici!

Să nu vă fie frică, ci doar, din când în când, o lungă și insuportabilă rușine. Căutați un român care și-a pierdut în toți acești ani speranța și încrederea și cereți-i iertare. Intrați din nou în biserici și aprindeți o lumânare pentru cei morți, pentru cei încă vii și pentru voi. Vorbiți din nou cu Dumnezeu și vedeți ce vă spune!

Iar dacă veți da curs acestei chemări, veți înceta să mai fiți SLUGI și veți primi înțelegerea noastră. Nu vom uita dar vă vom IERTA.”

Așa să vă ajute Dumnezeu!

Autor: Gandeste.org

Lungu-i drumul Manilei sau: portocalizarea progresistului român la Havana

Citind, pe pagina mai multor blogărași „de stânga”, postări călduțe prilejuite de decesul Liderului maxim din Cuba, mă delectam răutăcios de acest exercițiu penibil – dar obligatoriu – al intelectualului de stânga corectat politic: slalomul stângaci între entuziasmul natural pe care îl suscită, în orice om de bun simț (aici deja să lăsăm stânga și dreapta, absolut demonetizate), eposul regimurilor bolivariste după decenii de colonizare și de violență yankee, și necesarele accente de „preocupare” antitotalitară – o cerință a etichetei mundane la niște universitari și urbaniști primiți cu cinste în lăcașurile cultului hispster și alte cluburi filantropice finanțate de Fundația Norvegiană, fundațiile germane, fundația Erste, Soros și câteva case regale care nu dorm de grija românilor, ungurilor și altor popoare emergente pe piața curățatului de WC-uri. Și am fost frapat de un motiv recurent: starea clădirilor din La Havana.

img_3134-1200x675

Bă, frate, câte crăpături! După un zbor internațional, și românul cel mai critic, crescut de mama marxism cu lapte de Foucault, devine instantaneu Elena Udrea: vrea blocuri puse la punct, termopane, gresie, faianță și loc de parcare. Prin Lipscani sau timp de o excursie anglofonă la Telciu, mai prinzi traco-brechtieni și câte un pui de dac cu un volum de Debord sau Lasch sub braț.

Dar din clipa în care s-a coborât din Boeing și întâlnește un țigănuș mai întunecat decât cea mai sumbră Oltenie, aparent dispus să-l considere om alb prin virtutea dolarilor stocați în buzunarul cămășii lui havaiene, gata, nu mai are nici el decât un singur dor: „să trăiți mai bine, cubanezii naibii, mă, balcanicilor. Vă trimitem noi niște aristocrați maghiari, ca să aibă grijă de castelele lui Batista, de vilele lui Mayer Lanski, și de mâine Sabin Gherman își va difuza emisiunile de la Miami. Și dacă nu vă place, puteți emigra în Puerto Rico.”

Eu unul, fiind foarte imperfect corectat politic, o să încep cu recapitularea crimelor castriste, cele mai excepționale și masive pe plan mondial:

– Unica țară din America fără malnutriție infantilă (UNICEF)

– Declarată paradis internațional al copilăriei (UNICEF)

– Cea mai scăzută rată a mortalității infantile din America

– 130.000 de absolvenți medicali din 1961

– 10 elevi / profesor

– 200 de milioane de copii dorm în stradă, niciunul în Cuba

– Dezvoltarea a 4 vaccinuri împotriva cancerului

– Sistemul de sănătate, un exemplu în lume (Organizația Mondială a Sănătății)

– 54 % din buget destinat pentru servicii sociale

– Cel mai bun sistem de educație din America de Sud

– Tara care mai alocă cel mai mult din PIB pentru Educație

– Unul dintre cei mai mari indici de dezvoltare umană (ONU)

Vă las să faceți singuri comparația cu bilanțul regimului neofanariot postdecembrist din Port-Bucharest pe perioada 1990-2016 – regim care, totuși, are și el o parte pozitivă în bilanț: restaurarea Sibiului, spre maxima satisfacție a blogărașilor din lumea mare, care – ca și pensuliștii noștri, deși mult mai devreme – au învățat să închidă ergonomic ochiul care era să vadă, pe traseul lor Otopeni-Sibiu, aurolacii de lângă gări, cadavrele de copii, de bătrâni și de câini pe asfaltul ireproșabil din comunele necenturate, afișele uriașe ale negustori de sclavi pentru „muncă în Canada”, nesfârșitul șir de tiruri încărcate cu rămășițele pădurii carpatice (RIP), copiii și soții privați de mame și de neveste plecate în paradisul euro, satele goale unde începe vânzarea humus-ului, techno-abrutizarea metodică a tineretului și programul de inginerie culturală atât de potrivit rezumat de numele unuia dintre multele cuiburi de comisari șoroșiști: Accept România!

Preocuparea burghez-nostalgică a intelectualității române „de stânga” pentru clădirile coloniale din centrul Havanei îi arată, de fapt, perfect originile și / sau aspirațiile sociale: îi vine de minune rolul de house nigger, de câine fidel – fidel funcției de stăpân colonial mai mult decât stăpânilor concreți, care tind să se schimbe de-a lungul istoriei: alaltăieri turci, austrieci, ieri ruși, azi americani și germani, mâine – cine știe? – qui vivra, verra: intelectualii progresiști sunt gata de orice schimb de tură, pajalsta, teșekkur, ni hao!

De 26 de ani, România devine a land of choice: o oportunitate unică pentru strănepoții stăpânilor de altădată de a reveni șă-și ocupe conacele. Populația de traco-negritos, după 26 de ani de închinări fervente în cultul Cargo numit „Raiul-Interbelic-ca-în-serialul-Dallas” este acum foarte aproape de a-și recăpăta paradisul pierdut, ca și cea din Cuba, care, în sfârșit, se va putea întoarce la funcția ei providențială de a goli cu latină istețime testiculele puritane din America de Nord – și anume, în toată varietatea de orificii pierdută în zilele acelea negre din 1959. Homosexualitatea – un lux burghez și egoist ținut, pe bună dreptate, în suspiciune de mișcările muncitorești și țărănești de peste tot – își va recăpăta drepturile pe insulă, în timp ce re-acutizarea inegalităților va garanta posibilitatea materială (de fapt: organică) a exercitării drepturilor respective, ca și în alte oaze ale libertății antitotalitare yankee: Filipine, Maroc, Colombia, unde imperiul occidental dovedește zilnic că nu doar castriștii știu cum să scoată copiii din stradă.

Spre deosebire de Cuba înapoiată în comunism, România așteaptă investitorii globali cu un program foarte avansat de acceptare a fanteziilor lor sexuale, apărat în revista de stânga „Critic Atac” de fostul bursier CEU Levente Vlad Viski. Iar la sosire, „investitorii” vor găsi în Sibiu o capitală proconsulară gata renovată, cu mult mai bine adaptată nevoilor intimității post-moderne decât gigantismul Casei Poporului, din care locțiitorii lor au condus operațiile de renovare patrimonială și de abjectizare morală din ultimii 26 de ani. Iată un motiv bun de mândrie pentru orice poștaș euro-atlantist: România are un avans de 26 de ani asupra Cubei, pe drumul către Manila.

Autor: Modeste Schwartz

Nicușor Dan minte: tehnocrații USR-iști se dedulcesc deja la ciolan!

Președintele USR, Nicușor Dan, susține că partidul său e format din ”oameni care fac un sacrificiu pentru binele public. Nu vrem functii, nu facem pentru bani, facem ce facem pentru binele comun”.

usr

Oana Bîzgan Gayral este vicepreședite USR și candidat la Camera Deputatilor în București. Și ea, și Nicușor Dan au protestat în stradă după tragedia de la Colectiv cerând schimbarea guvernului. După ce s-au instalat tehnocrații, Oana Bîzgan s-a gândit că n-ar strica să facă „un sacrificiu pentru binele public”.

oana-b

Așa că s-a angajat director de cabinet al ministrului Economiei. Și, deși tehnocrații useriști „nu vor funcții și nu o fac pentru bani”, Oana Bîzgan s-a băgat și în 3 consilii de administrație ale companiilor de stat de la care ia 7.000 lei pe lună.

oana-b4

USR nu se luptă pentru „schimbarea clasei politice”. Ci pentru a rămâne la ciolan.

Sursa: Grupul de Investigatii Politice

Ce atâtea comisii? Ce atâţia experţi? Verdictul e simplu şi clar ca soluţiile unei ecuaţii de gradul II: Laura Kovesi a plagiat

Atâta fandoseală, atâta balet pe gheaţă, atâtea fumigene în dorinţa de a muşamaliza cumva plagiatul doamnei Kovesi. Care e clar şi simplu de dovedit precum verificarea soluţiilor unei ecuaţii de gradul II: aplici formula şi gata!

teza-doctorat-kovesi

Nu e nevoie de academicieni în matematică, de premianţi Abel care să fi rezolvat Marea Teoremă a lui Fermat sau să fi avut contribuţii revoluţionare la teoria numerelor. Există o formulă elementară ce permite calcularea rădăcinilor X1 şi X2, formulă pe care o poate aplica şi un elev de clasa a VIII-a pentru a spune DA sau NU.

Sunt matematician, am şi un doctorat în materie şi ştiu foarte bine setul minimal de reguli academice de redactare şi citare, atunci când vine vorba de scrierea corectă a unei teze de doctorat.  Nu-mi bat gura pentru a mă afla în treabă ci pentru a pune în termeni reali o poveste de doi bani tot invocată de unii, ca scuză: povestea relativităţii şi interpretabilităţii rezultatelor furnizate de softurile specializate în detectarea plagiatelor. Adică, vezi Doamne, dacă peste concluziile zdrobitoare ale unui astfel de soft, care a găsit că în toate ipotezele de analiză e vorba de un plagiat grosolan, vine Albert Einstein şi spune NU, NU E PLAGIAT (echivalent cu o zicere de genul “ecuaţia de gradul doi nu are două soluţii, ci şapte”), noi trebuie să îl credem pe Einstein pe cuvânt? Dar dacă Einstein era beat sau glumeţ sau negustor sau indragostit de autoare sau, pur şi simplu, hipnotizat şi manipulat când a dat verdictul său?  Chiar aşa? Am nevoie de el ca să-mi confirme că pământul e rotund? Iar dacă îmi spune că e plat, să-l cred?

Voi detalia.

Softurile în discuţie, deşi mult mai puţin complexe, sunt de acurateţea şi precizia celor care proiectează  superclădirii, calculează traiectorii cosmice, ghidează statisticieni şi cercetători prin labirintul infernal al marilor baze de date etc.  Rostul lor este să identifice similitudini între mai multe texte comparate. Similitudini nu aproximative sau interpretabile ci exacte până la literă şi cratimă. Dacă în stânga scrie “dintro” şi în dreapta scrie “dintr-o”, aceste softuri nu semnalează cuvântul ca fiind unul copiat.

Softurile în discuţie ţin cont de faptul că, în toate domeniile, există formulări standard sau succesiuni repetitive inevitabile, cum ar fi numele proprii, numele de instituţii sau organisme, titlurile de reglementări, unele definiţii etc., a căror folosire identică este permisă fără ghilimele sau citări şi nu se încadrează la culpa de plagiat. Tocmai pentru acest motiv ele (softurile) au în meniu opţiuni de rafinare a verificării, capabile a nu lua în considerare, la concluzia finală, prezenţa unor astfel de similitudini acceptabile. Acest lucru se poate face, de exemplu, prin eliminarea  din calcul a grupurilor  lexicale care conţin mai puţin de n cuvinte identice la rând. Pentru nume proprii de oameni, s-ar putea alege n=5. Pentru titluri de legi sau alte formule standard mai lungi, s-ar putea alege n=50 ş.a.m.d.

Ideea este că, prin asemenea filtre, se poate ajunge progresiv la reţinerea doar a acelor pasaje copy-paste (preluate fără ghilimele şi fără respectarea regulilor de etică academică), mai lungi de o jumătate de pagină sau de o pagină sau de mai multe pagini la rând. Adică la identificare elementelor indubitabile de plagiat.

Utilizarea acestor softuri poate fi făcută de orice persoană cu suficiente cunoştinţe IT, capabilă a respecta întocmai manualul de utilizare. Iar, la sfârşit, programul îşi afişează concluziile: similitudini identificate (în ipotezele a, b, c, …) = 45% (sau 10% sau …).

Este foarte adevărat că orice astfel de soft, oricât de profesional şi sofisticat ar fi el, oferă rezultate în funcţie de datele de intrare furnizate de operator. În cazul softurilor antiplagiat, datele de intrare sunt: documentul care trebuie verificat (cu bibliografia, anexele şi notele de subsol sau de final aferente) şi documentele existente pe Internet cu care documentul de verificat se compară. După cum e lesne de constatat, în cazul tezei de doctorat a doamnei Kovesi doar textul acestei teze a fost introdus de operator (Mugur Ciuvică, sa zicem), toate celelalte texte – martor existând, deja, pe Internet.

Ce să facă supercomisia de experţi? Să verifice dacă Mugur Ciuvică nu a introdus din burtă pasaje identice cu ale altor autori? Asta poate face orice dactilografă meticuloasă. Să verifice cu calculatorul de mână dacă e vorba de 45% sau 43%? Să parcurgă cuvânt cu cuvânt textele înroşite în cele două coloane, ca nu cumva softul specializat să fi făcut vreo “mânărie” ca să o compromită, răuvoitor fiind, pe doamna Kovesi? Sau, poate, să verifice dacă algoritmul ce a stat la baza scrierii softului respectiv este corect sau nu? Toate aceste tipuri de verificări ar fi aberante. Când  iThenticate este folosit de Departamentul de Justiție al Statelor Unite (ministerul de Justiție al SUA), Parlamentul European, Comisia Europeană, Banca Mondială, Organizația Națiunilor Unite, nu apelezi tu, Ministerul Educaţiei din România, la o comisie care să-l supraverifice.

Nu cred că cineva mi-ar putea furniza măcar un singur exemplu de text standard neincriminabil (care ar putea fi folosit de oricine, fără ghilimele, fără a fi acuzat de plagiat) de dimensiunea, să zicem a unei jumătăţi de pagină A4, scrisă la un rând, cu caractere Times New Roman 11.

În aceste condiţii, pentru a evita orice suspiciune asupra analizei şi diagnosticului, aş propune operatorilor iThenticate care ajută comisia, să seteze programul astfel încât să fie reţinute ca fragmente plagiate doar acele texte similare mai lungi de o jumătate de pagină.

Din ce-am văzut eu în documentul publicat de Mugur Ciuvică, însumarea unor asemenea fragmente ar depăşi, în cazul tezei de doctorat a Laurei Kovesi, suta de pagini. Şi atunci? La ce ne mai prostim cu lupa, pipeta şi microbalanţa? Doar aşa, ca să dăm impresia de mare aplecare şi scrupulozitate? Ca să ne putem pierde în detalii şi excepţii şi să facem loc, subtil, confuziei, relativului, muşamalizării?

Am înţeles că, pentru marea verificare a secolului, CNATDCU a apelat la trei experţi români de calibru, unul din Cluj Napoca, ceilalţi doi rezidenţi în Franţa. De ce? Din punctul meu de vedere doar pentru a confirma o evidenţă: plagiatul.

Pentru că, dacă verdictul celor trei va fi de ne-plagiat, singurul lucru demonstrat de acest verdict va fi nu că teza Laurei Kovesi este corectă ci că “sistemul”, “binomul”, ziceţi-i cum vreţi, a găsit mijloace să-i determine pe aceşti oameni să mintă, să mistifice realitatea. Căci realitatea, adevărul, probele, sunt, în acest caz, mai clare chiar decât formula apei. Evidenţa nu trebuie confirmată de experţi. Ea trebuie, cel mult, la răstimpuri, salutata de bunul simţ.

Încrederea mea în moralitatea celor trei somităţi  în cazul unui verdict favorabil Laurei Kovesi, nu va putea depăşi niciodată încrederea mea în propriile judecăţi, aici, unde ştiu că mă pricep.

Singura utilitate reală a unei astfel de comisii, super titrată şi doxată , chemată să constate şi să consemneze o evidenţă (şi nu să analizeze vreun caz complicat) este rolul său de paratrăznet.  Tunetele şi fulgerele răzbunătoarei zeiţe de la DNA vor ajunge mai greu în Franţa decât aici, la doi paşi, pe strada General Berthelot unde funcţionează Ministerul Educaţiei.

Prin numirea acestei comisii internaţionale asistăm, de fapt, la stratagema unor laşi autohtoni de a scoate castanele din foc cu mâna altora.

Oare în cazul unor pericole mari pentru România tot aşa vor proceda decidentii nostri? În loc să aleagă soluţia optimă pentru ţară vor prefera soluţia cu risc minim pentru ei? Hmm! Cam nasoală perspectiva!

Sursa: Contele de Saint Germain