C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Globalizare

Generația care nu mai ştie româneşte: ruptura definitivă dintre bunici şi nepoţii crescuţi peste hotare

În încercarea disperată de a nu avea problemele lor de adaptare şi de a nu-şi vedea copiii stigmatizaţi, românii plecaţi în străinătate își încurajează copiii să înveţe limba ţării care i-a oferit un trai mai bun. Prietenii, relaţiile, şcoala, toate sunt acolo, departe de ţară şi de tot ce e româneşte. Aşa se nasc situaţii în care bunicii rămaşi acasă nu mai pot comunica cu nepoţii lor.



Pentru mii de copii plecaţi sau născuţi peste hotare, limba română este o provocare. Mulţi dintre ei au uitat sau nu au învăţat să vorbească limba natală, specialişti spunând că cele mai des întâlnite probleme de acest gen sunt cu copiii migranţilor care au ales ţări în care se vorbeşte limba engleză sau germană.

Copiii evită să discute cu bunicii pentru că nu se pot înţelege, bunicii se simt frustraţi că cei mici, şi dacă înţeleg limba română, le răspund în limba ţării în care locuiesc. Prăpastia creată între generaţii se adânceşte direct proporţional cu timpul petrecut de cei mici peste hotare, scrie Gândul.

În comuna Feldru din judeţul Bistriţa Năsăud, peste 2.000 de localnici au plecat în străinătate la muncă.

“Este foarte dureroasă ruperea de familie a celor care sunt plecaţi. De cele mai multe ori se nasc copii în străinătate, iar nepoţii greu se acomodează cu condiţiile din România sau atunci când vin într-o scurtă vacanţă în România. Sunt cazuri când nepoţii chiar au uitat sau nu au învăţat limba română sau, dacă sunt întrebaţi în limba română, o înţeleg, dar răspund în limba ţării unde locuiesc ei. E o durere atât pentru părinţi, cât şi pentru bunici şi, cât am fi noi de patrioţi… Noi am vrea să păstrăm această legătură însă, vrând-nevrând, apar şi probleme care tulbură liniştea care trebuie să domine într-o familie cu mai multe generaţii,” spune primarul comunei Feldru, Grigore Ţiolan.

Vasile Runcan, un bunic de 68 de ani povesteşte cu tristeţe că nepoţii, născuţi în Irlanda, îl evită pentru că nu reuşesc să se înţeleagă cu el.

“Am doi nepoţi – o fetiţă şi un băieţel, de cinci ani şi jumătate, respectiv patru ani. Mă doare sufletul de fiecare dată când trebuie să povestesc cu ei, pentru că în afară de un Hello, o mânuţă fluturată rapid în ecranul calculatorului sau al telefonului, nu mai primesc altceva de la ei. Orice aş întreba, EI NU ÎNŢELEG, se plictisesc şi nu vor să stea de vorbă cu bunicii. Au crescut acolo, în Irlanda, fără nici un grup de români în preajmă aşa că este foarte dificil să mă înţeleg cu ei”,spune bunicul.

Iar drama o trăieşte şi când vorbeşte cu fiica şi nepotul din Spania.

“Îmi sunt foarte dragi, sunt nepoţii mei, dar nu găsim o cale de comunicare, iar asta mă deprimă ori de câte ori încercăm să discutăm. Am şi o fiică plecată în Spania. Are un băieţel de 8 ani şi el s-a născut acolo. Copilul înţelege destul de bine româneşte şi putem comunica ceva mai eficient. Îmi răspunde în spaniolă de cele mai multe ori când discut cu el, dar se vede faptul că discută mai mult în limba maternă”.

Psihologii afirmă că cei născuţi peste hotare nu mai au parte de copilăria idilică pe care au avut-o părinţii lor, că nu mai există acea legătură cu bunicii, iar copiii nu înţeleg apropierea de vârstnicii rămaşi acasă.

“Crescând într-o altă societate, copiii se raportează deja la alte reguli. Nu se mai identifică cu imaginea copilăriei pe care o avem noi în realaţia cu bunicii. Pe cei mai mulţi dintre noi, părinţii ne trimiteau în vacanţă la bunici, aveam o relaţie mult mai apropiată cu ei. Noi am idilizat cumva zona copilăriei prin identificarea cu bunicii, cu casa bunicilor şi cred că din acest punct de vedere copiii nu mai simt cumva nevoia să se apropie. Nu se pot raporta la bunici. Cred că depinde foarte mult de părinţi cum reuşesc să medieze relaţia cu bunicii. Există, pe bază de studii, construite centre de vârstnici care sunt în proximitatea şcolilor”, spune psihologul Ionel Simionca.

Tragedia se traduce în faptul că două generaţii vor avea lipsuri. “Nepoţii fără bunici cresc cu anumit tip de lipsuri şi de anxietăţi, iar bunicii, în lipsa descendenţilor lui, trăiesc cu suferinţa unei bătrâneţi prea apăsătoare” mai afirmă psihologul.

Sursa: Gazetaromaneasca

După URSS, UERSS

Ce se întâmplă cu lipsa de suveranitate a României în cadrul UE cu privire la legile justiției (deși Tratatul constituțional al UE nu prevede această cedare de suveranitate) îi dă dreptate faimosului disident sovietic Vladimir Bukovski, care spunea că după URSS va urma UERSS.



Indiferent de pretext (că, de pildă, la noi, lupta cu corupția ar fi mai importantă ca la ei), amestecul liderilor UE într-o chestiune suverană a României n-are cum să dea o imagine bună democrației practicate în Uniune.

Sigur că, de facto, UE nu se vrea o democrație clasică: dovadă că acolo nu legiferează Parlamentul, ci Comisia Europeană. Am acceptat acest deficit de democrație, dar sunt deja țări care nu sunt de acord ca acest deficit să fie extins peste marginile Tratatului: Italia, Polonia, Ungaria.

România încă nu și-a luat curajul de a spune, în forurile europene, lucrurilor pe nume: „Destul. Știm ce vreți: să controlați justiția din țara noastră, ca să aveți garanții că interesele voastre de afaceri vor fi protejate“.

De ce această lipsă de curaj? În primul rând, din pricina prea multor cozi de topor din țară și din grupul nostru de europarlamentari. În al doilea rând, de teama represaliilor. În al treilea rând, pentru că majoritatea parlamentară din țară  care și-ar putea lua acest curaj este fragilă (fragilizată). În al patrulea rând, pentru că președinția României, de la Băsescu încoace, a ales (voluntar) să joace prea puțin pe cartea suveranității. Drept urmare, la fel joacă și SRI.

Istoria noastră cunoaște un moment important în care România s-a opus politicilor URSS atunci când suveranitatea urma să fie încălcată prea tare. Era vorba atunci despre politici agrare.

Cum oare de nu ni se pare și o mai gravă încălcare a suveranității în materie de justiție? Să nu o spunem, dar să acționăm în contra acestei încălcări! – aceasta pare a fi tactica adoptată de PSD – ALDE. Poate că e mai bine așa. Dacă ar fi după opoziție, nici n-am spune nimic, nici n-am face ceva.

Autor: Ioan Buduca

Sursa: Cotidianul

Mințile luminate din Silicon Valley: “Fără gadget-uri digitale în școlile copiilor noștri, ecranele sunt otrăvitoare!”

După ce un raport al New York Times a scos în evidență faptul că elita tech din Silicon Valley nu permite folosirea gadget-urilor digitale in cadrul scolilor unde invata proprii lor copii, Tucker Carlson a declarat în emisiunea pe care o moderează la Fox News că fac asta deoarece ei știu că ”ecranele sunt otrăvitoare”.



Autorul si psihoterapeutul Tom Kersting a declarat la Tucker Carlson Tonight ca utilizarea tehnologiei in cazul elevilor nu a avut impactul dorit, ci dimpotriva, „ecranele” s-au dovedit a fi chiar daunatoare. El a mai afirmat faptul ca tehnologia de ultima generatie, folosita in cadrul orelor de curs afecteaza emotional tinerii, contribuind la anxietate, depresie si chiar suicid.

“Poate că acum îi putem informa și pe alți părinți, care nu sunt la fel de conștienți de aceste excese tehnologice precum sunt părinții specialiști în ale tehnologiei din Silicon Valley.”

Raportul din ”The Times” al jurnalistei acreditate pe Sillicon Valley, Nellie Bowles, pune problema unei așa-zise  ”scindări digitale” între copiii părinților bogați și cei ai părinților aparținând clasei de mijloc.

“Exista posibilitatea ca cei mai săraci părinți sau cei din clasa de mijloc sa isi expună copiii la aceste ecrane nocive (telefonul, tablet, n.n.), în timp ce copiii din elita Silicon Valley se vor întoarce la jucăriile din lemn și la luxul interacțiunii umane”, a scris Bowles.

Carlson s-a declarat surprins că niciunul dintre reprezentanții elitei din Silicon Valley nu este tras la răspundere pentru ca promoveaza tehnologia digitala in exces in scolile pentru clasele de mijloc. “Niciodată nu avertizează pe nimeni despre amenințarea pe care o percep în mod clar”, a spus el.

Sursa: Foxnews

Traducerea: Tudor Hociung

„Dumnezeul“ Apple patronează homosexualitatea

În cea mai nouă „predică“ oferită de „înțelepții“ IT-ului, Tim Cook, șeful Apple, l-a târât de guler pe Dumnezeu în sprijinul homosexualității.



Pentru mine, acest lucru (homosexualitatea, n.red.) este cel mai minunat dar pe care mi l-a făcut Dumnezeu”. Halucinanta declarație îi aparține șefului executiv al Apple, Tim Cook, care a acordat recent un interviu postului american de televiziune CNN. Tim Cook este cel mai cunoscut lider de mare companie IT care a recunoscut public că este homosexual, în 2014.

Șeful Apple a glorificat comportamentul homosexual într-un interviu excelent regizat, care transmitea privitorului căldură și empatie. Realizatoarea, celebra Christiane Amanpour, asculta cu duioșie pledoaria lui Tim Cook pentru homosexualitate, în timp ce șeful Apple explica liniștit, cu vocea sa blândă, necesitatea toleranței față de homosexuali. Locația interviului, un magazin Apple, era singurul aspect care rupea aparența de predică moralizatoare: pe fundal, clienții examinau și cumpărau produse Apple.

Liniștea interioară cu care Tim Cook a propovăduit homosexualitatea indică schimbările dramatice care au loc în societatea modernă: cu doar o generație în urmă, viciul era încă un lucru față de care omul se rușina. În prezent, în epoca „toleranței” față de orice aberație, viciul a ajuns să fie o sărbătoare. De altfel, ideea de „toleranță” a fost cheia de boltă a întregii predici formulate de Tim Cook. Șeful Apple, ca orice bun progresist, a folosit cuvântul „toleranță” în sensul confiscat de propaganda pro-homosexuală – de acceptare a oricărui comportament, indiferent cât de inacceptabil e acesta pentru societate. Astfel, Tim Cook nu și-a ascuns credința că toleranța trebuie demonstrată față de orice comportament.

Cea mai toxică idee promovată de șeful Apple pe altarul glorificării comportamentului homosexual a fost ideea existenței copiilor homosexuali. Ideea homosexualității înnăscute a fost mulți ani de zile calul de bătaie al propagandei homosexuale, însă activiștii acesteia nu au îndrăznit să implice copiii în mișcarea de propagandă decât în ultimii ani, o dată cu glorificarea așa-zisei ”teorii a genului”. Dincolo de ideea folosirii copiilor de activiștii pro-homosexualitate, ideea lui Tim Cook referitoare la „copiii homosexuali” implică în mod automat ideea de sexualizare timpurie a copiilor, deci și de reducere a copiilor la sexualitatea lor.

În interviul acordat CNN, Tim Cook nu a formulat explicit cuvintele „copii homosexuali”, dar construcția frazei în limba engleză indică fără dubii că făcea referire clară la ceea ce considera homosexualitatea unor copii. Șeful Apple a folosit cuvântul „kids”, care în general se traduce prin „copii”, dar are și sensul de „adolescenți”.

Homosexualii au convins adulții, acum țintesc direct copiii

„Opinia mea fermă e că toți oamenii ar trebui să fie tratați cu demnitate și respect. Așa privesc eu oamenii, cu demnitate și respect, indiferent de orientarea sexuală, de rasă, de religie, indiferent de originea etnică. Indiferent de orice, eu așa privesc oamenii. Eu am făcut public (comportamentul său homosexual, n.red.) pentru că am început să primesc scrisori de la copii (homosexuali,
n.red.), care au citit online informații despre faptul că eu sunt gay, iar ei erau hărțuiți la școală pe tema asta, simțeau că familia nu îi iubește, erau respinși de acasă de părinți, erau foarte aproape de sinucidere, iar lucrurile astea îmi sfâșiau inima”, a afirmat Tim Cook.

„Așa că am început să îmi spun: eu sunt o persoană privată, și mi-am păstrat informațiile private doar pentru cercul meu intim, dar mi-am zis că acest lucru e în acest moment o dovadă de egoism. Mi-am zis că trebuie să fiu mai bun decât atât. Am nevoie să fac ceva pentru ei (acei copii, n.red.), să le arăt că poți să fii gay și în același timp să ajungi să ai un job foarte bun, că au și ei o cale în viață. Acesta e motivul pentru care am făcut public (comportamentul său homosexual, n.red.). Nu am ales să fac publică homosexualitatea mea pentru a da un exemplu pentru alți lideri de mari companii”, a susținut șeful Apple.

„Am fost primul lider de companie care am făcut public faptul că sunt gay. Sunt foarte mândru de asta. Pentru mine, acest lucru (homosexualitatea, n.red.) este cel mai minunat dar pe care mi l-a făcut Dumnezeu”, a pretins Tim Cook.

„Sentimentul de a fi într-o minoritate îți dă un sentiment de empatie față de alți oameni. Eu am avut norocul de a crește într-o familie iubitoare. Nu am experimentat situațiile pe care mi le-au descris personal copiii cu care vorbesc astăzi, de a fi respinși de acasă. Eu nu am trăit asta, dar am trăit hărțuirea la școală, desigur. Trebuie să fim deasupra acestor lucruri (deasupra „intoleranței”, n.red.)”, a cerut șeful Apple.

Activiștii homosexuali golesc de conținut „demnitatea“ și „respectul“

Ca de obicei pentru un activist al homosexualității, Tim Cook a asociat homosexualitatea cu „demnitatea” și „respectul” pe care orice om e dator să le arate altor oameni.

Șeful Apple a lăsat, de asemenea, de înțeles că bătălia progresiștilor împotriva societății tradiționale nu se va opri la drepturile homosexualilor.

„Cred că fiecare generație are obligația de a crește și de a extinde definiția drepturilor omului. Eu vreau să sprijin comunitatea gay și comunitatea transgender, dar vreau să ajut și femeile, și pe afro-americani, și pe hispanici, și pe emigranți, vreau să ajut minoritățile religioase, deoarece, în esență, totul se reduce la un singur lucru: să tratezi omul cu demnitate și respect. Dacă într-o zi cineva ar putea stabili că toată lumea trebuie tratată cu demnitate și respect, Dumnezeule, nu ar fi minunat?”, a încheiat șeful Apple, în extaz.

Golirea de conținut și confiscarea unor cuvinte exclusiv pozitive, cum ar fi „curcubeu”, „respect”, „demnitate”, „iubire”, „toleranță“, constituie una dintre strategiile activiștilor homosexuali de a înșela societatea majoritară să accepte normalizarea comportamentului homosexual. Activiștii homosexuali ajung să folosească aceste cuvinte ad nauseam: la o zi după interviu, Tim Cook a comemorat, pe Twitter, victimele masacrului din sinagoga din Pittsburg, scriind: „Să ne amintim cuvintele lui Martin Luther King: «Întunericul nu poate îndepărta întunericul; numai lumina poate face asta; ura nu poate îndepărta ura; doar iubirea poate face asta»“.

Autor: George Coman

Sursa: Romanialibera

Riscul politic propus de Victor Ponta

Indiscutabil că politicianul Victor Ponta rămâne un mare semn de întrebare cu privire la proiectul său de țară. Exponent unic al oportunismului în politica românească, negociator de ocazie si copiator de geniu al diverselor tendințe efemere, Ponta a reușit să transmită un mesaj tipic elitei globaliste din Europa.

Panicată de valul naționalist, eurosceptic si conflictual, care pare a fi cuprins bătrânul continent, birocrația europeană pare a paria pe mai mulți cai în cursa politică din România. Alături de fostul premier francofon Cioloș, astăzi fostul premier socialist Ponta își imaginează și își construiește un rol de reprezentant al birocrației autoritare și nedemocratic instalată de la Bruxelles.

Războiul sistematic al acestei forțe birocratice la adresa oricărei formațiuni politice care deviază  de la ortodoxismul neo-marxist european anunța, de câteva luni bune, apariția, în spațiul politic românesc, a unei formațiuni politice care să fie exponent exclusiv al elitei globaliste și multi colore promovate de către Macron și aliații săi europeni. Se pare că angrenajul construit în jurul lui Cioloș nu asigură o minimă speranță. Ca atare Victor Ponta a sesizat oportunitatea și a lansat noul său partid. În spațiul general al politicii europene, rolurile, bine împărțite pe zone de influență între Franța si Olanda, vor duce la o inflație de grupuri și grupuscule politice cu principala misiune de a promova Uniunea Europeană ca singura  cale de ales pentru națiunile europene. În România există deja două astfel de grupări, alături de un USR capabil mai mult de activism civic decât de substanță politică,  atât de necesară votului la alegerile europarlamentare de anul viitor.

Victor Ponta promovează agresiv astfel, fondurile europene și miracolul unei economii românești renăscută prin accesarea acestora. Numai că pentru a avea acces la aceste fonduri trebuie ca țara să îndeplinească conditiile unei subordonări semi-coloniale care, astăzi, pare a înfuria multe state din Europa, așa cum vedem începând cu Austria si terminând cu Cehia. Aceste state, recunoscute pentru civilizația și prosperitatea lor post comunistă, tocmai împotriva unei astfel de subordonări luptă,  pentru că odată cu banii vin si cerințe politice absolut de neacceptat cum ar fi integrarea unei imigrații masive și ilegale sau acceptare unui control total asupra politicilor sociale, exact ca în cazul Greciei.

Interesant este de observat virajul brusc făcut de fostul premier Ponta, care numai acum câțiva ani invita China să  investească masiv în economia românească, chiar și împotriva reacției, din acel timp, nervoase a Uniunii Europene. Mai mult, candidatul Ponta dorea să fie președintele României îmbrăcat în straie tradiționale de gorjean si declarând patetic “Mândru că sunt român”, în fața unui candidat german calm si tranchilizat de confortul european oferit de cancelara Merkel.

Astăzi euforia chineză și puseul naționalist par a lăsa loc unei fantastice povești de succes pe bani europeni. De fapt Victor Ponta mărșăluiește politic pe fondul noii politici agresiv globaliste propuse de către Macron, în tandem cu aliații săi.

De altfel atacurile repetate ale progresiv promovatei Corina Crețu, comisar european, împotriva guvernului Dăncilă și a PSD, tocmai pe tema neaccesării fondurilor europene, se înscriu în această logică a jocului politic european propus de Franța. Să nu uităm că doamna Crețu va fi capul de listă al formațiunii Pro Romania, la alegerile europarlamentare de anul viitor, în lipsă de loc pe lista partidului mamă PSD. Mai mult, numele ei este pomenit din ce in ce mai apăsat, de către clubul progresiștilor europeni, ca potențial prim ministru al României, într-un eventual guvern, format iluzoriu de întreaga falangă anti Dragnea din spațiul politic românesc. Testele care se fac zilnic, prin introducerea unor teme voit iesite din normele cotidiene, dar care dau substanță unei foarte bine regizate strategii de faramitare a scenei politice românești, reprezintă începutul campaniei europene. Ponta, Crețu, Constantin și alții practic joacă partitura unei melodii compuse de către alții,  fără nicio legătură cu România sau cu un proiect serios de țară. Căci doar cu banii Uniunii Europene, din ce în ce mai puțini și din ce in ce mai condiționați politic, economia României nu își va regăsi niciodată suflul.

Prin alegerea sa unanimă, ca la congresele comuniste de acum decenii, în funcția de președinte al noii formațiunii politice Victor Ponta enunță fals existența unei oferte europene greu de refuzat. Exact ca în celebra scenă din filmul cu mafioți “Nasul”, Ponta anunță de la înaltul amvon politic, că singura opțiune pentru Romania este Uniunea Europeană.

Probabil că drumul românesc al acestui politician, care si-a trădat, pe Facebook, propria guvernare precum și partidul care l-a propulsat ca Prim Ministru, pentru a lasă loc guvernului Cioloș, va fi de lungă durată. Strategia politică  macroniană, reprezentată așa de bine de  Victor Ponta si Corina Crețu, dorește o spargere a masivului bloc politic de stânga din România. Cum dreapta este praf și pulbere, prin apariția lui Cioloș, în calitatea sa de imens cal troian al birocrației europene, programul Macron de distrugere a identității naționale și statale a oricărei țări care se opune neo-marxismului internationalist, îl va propune pe Ponta ca promotor principal. Acesta ne va prezenta o varză ideologică formată din micul naționalism economic (merele cumpărate să fie numai românești) alăturate socialismului global,  umanismul non identitar si desigur unei masive emigrații ilegale.

Surse bine informate ale DefenseRomania susțin că în zona balcanică, Ponta promovează interesele Franței si ale lui Macron. Nicidecum ale României. Fostul prim ministru român dorește să organizeze, în noiembrie, o întâlnire între Serbia si Kosovo la Paris, sub părintească privire a tânărului Macron. Alte țări din regiune au atras atenția asupra formatului și obiectivelor reale, nu cele declarate de către Franța, ale acestei întâlniri, mai ales că unul dintre negociatorii italieni, un “fost” ca și Ponta, este recunoscut ca element de dialog aflat sub influență non europeană. Și uite cum ne apropiem de esența și justificarea reală a revenirii politice a lui Victor Ponta prin oferta politică a noii formațiuni Pro România. Nimic din ceea ce face acest om politic nu are ceva în comun cu România. Totul se învârte în jurul unor forțe politice europene care vor să influenteze votul intern românesc la alegerile europarlamentare din 2019. O întrebarea simplă rămâne: cum explici prezența numai a unor nemulțumiți în conducerea acestui nou vehicol politic. Toți leaderii sunt proveniti din spectrul de stânga a politicii românești. Devine clară ținta și misiunea acestora. Căutarea cu toate mijloacele de a sparge voturile monobloc și monocolore. Căci politica lui Macron este aceea de decolorare a oricărei forme de identitate politică, economică si națională. Iar Victor Ponta tocmai acest lucru îl propune și anume decolorarea steagului României. Orice internationalist poate înțelege mesajul.

Autor: H. D. Hartmann

Sursa: Defenseromania

Cine vorbește ?!

Istoria colonială globală se întinde ca râia de la Estul până în Vestul planetei şi viţăvercea, am mai zisără. Se reaşează state întregi, se reaşează culturi onorabile, se redesenează străzile şi parcările, piețele și piațetele, se trece pe partea cealaltă şi se inventează ţări de-a valma, cu ieşire la mare şi la soare.

 
Toate emisiile televizate au fost mereu un prilej de captare a atenţiei şi de legitimare a non-existenţei. Persoanele publice au umplut locurile respective fiind simpli actanţi ai unei scenete scrisă dinainte. De mai bine de treizeci de ani noi tot batem pasul pe loc şi nu putem ieşi din clişeele confortabile în care ne-am aşezat. O singură rafinare a dihotomiei şi a dihoniei dintre sectoarele bugetar şi privat – ce abordare plastică demnă de un caricaturist idiot de la o gazetă de perete din perioada stalinistă a fost aceea a unui om supraponderal cocoţat în spinarea unui manechin anorexic ! – începe să apară de câtva timp în media, şi anume decelarea afacerilor cu statul. Ceea ce este iarăşi o copilărie, căci absolut nimeni din România nu s-a îmbogăţit şi altfel decât făcând afaceri cu statul ! S-a moştenit vreo avere, ceva ? Şi alea trase pe nas, mai mult sau mai puţin corect, tot prin stat s-au răsfirat. Până în prezent o societate naturală nu a pornit încă în spaţiul nostru mioritic şi implicit nu e de găsit niciuna din formele impuse sau asumate pe nemestecate. Orice anonim încartiruit în vreun post cu privire către public îşi face ochii rotunzi, mistuie inteligenţă cu pâine şi sare şi sare, verb, din acvariul întunericului înşurubându-se direct în luminile rampei.

Mai existează şi dorinţa de facere de vedete, mai ales din neadecvare. Cum iaște cazul ăstei contabile de pionieri, Sălăslău sau Seneslean. După anul 1990, și mai abitir după 1996, a coborât o cireadă de specialiști în nimic portabil din tot felul de fătuci de-astea de pe la organizațiile de masă, casă și obștești sau din tot felul de jurisconsulți, cum era acest jeg numit Robocopea. Eram în casa unor cunoștințe de-ale nevestei și făcea eforturi de-a exista pe lângă noi o tanti de se trezise ambasadoare tot din activistă de pionieri. Prin cele externe mai ființau și alte infirmiere și surori medicale, de altminteri. Tot felul de coafeze și de șoferi au devenit disidenţi din greşeală. Cum se mai fac gloriile astea coclite ! Bref, țărăncuța pomenită mai sus, neștiind ce-i aia adecvare și neștiind când să tacă a îmbrăcat-o pe alta, altă țărăncuță, ca la iarmaroc sau ca la serbările lor pionierești din curtea școlii profesionale. Țopeală de provincie, că Sibiul nu va fi niciodată altceva decât un mic oraș de țară. Un fel de Palilula, filmul ăla mizerabilissim! A proposito, parcă Piaget spunea că definiția inteligenței este taman adaptarea, adecvarea.

Nu există nimic, nici oameni politici, căci nu sunt şcoli adevărate de aşa ceva, nici oameni de televiziune, căci iarăşi nu sunt şcoli de aşa ceva, nici cusătorese. Dacă şi Capatos predă undeva sau dacă şi Mândruţă sau chiar Beregleanu sunt prefesori, ne-am lămurit. Dacă toate manechinele de la Adesgo și de la cooperativa Higiena fac țoale!? Râdem de imbecilitatea cu solzi a clasei politice ( am zărit undeva un titlu, Giganţii politicii, după care venea verbul). Apariţia seară de seară demonetizează, nu-şi dau seama copchiii ăştia şi hermeneuţii de pripas prezenţi pe toate canalele ? Aş mai avea ceva de adăugat : încrâncenarea neplăcută şi orgoliul mascat par interesate, nu interesante ! Analiştii ăştia primesc ceva pentru evoluţiile lor silnice şi zilnice ? Sau şi le plătesc, cum se procedează la mari ziare din Occident ? Şi ce rost au ei, ce decriptează, sunt calificaţi pentru asta, ştiu a citi donele, cărţile, sub-cărţile politicii ? Știu măcar să bată birlicul, vorba lui Arghezi? Și mai ales cine-i îmbracă?

Autor: Nicolae Iliescu

Sursa: Adnotari

UMBRA lui Soros asupra judecătorilor de la CEDO. Manevrele prin care Europa e trasă pe STÂNGA

Cu ajutorul rețelelor Fundației pentru o Societate Deschisă, Soros își plasează la CEDO judecători adepți ai globalismului și liberalismului.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a ales pe 9 octombrie, trei noi judecători pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului promovați de Norvegia, Turcia și Albania.

Fiecare dintre aceste țări desemnează câte trei candidați (dintre care cel puțin o femeie) care sunt supuși unei examinări prealabile a unui „panel de experți”, însărcinat cu consilierea Adunării de a vota în favoarea unuia sau altuia.

Un asemenea filtru este teoretic util, pentru a evita ca judecători slabi să fie aleși. Însă, subliniază publicația Valeurs Actuelles, ea poate crea și un fenomen de uniformizare culturală sau ideologică a judecătorilor, recrutați potrivit aceleiași grile, oferite de aceiași „experți”.

Anul acesta, doi dintre cei trei candidați propuși de Albania, Sokol Berberi și Darian Pavli, au ocupat și funcții înalte în Open Society, rețeaua de fundații și alte OBG-uri creată de George Soros.

 „Soros investește mai cu seamă în țările mici pentru că vocile lor contează la fel de mult ca acelea ale Franței sau Germaniei și unde este mult mai ușor să își exercite influența”, afirmă un bun cunoscător al culiselor de la Strasbourg, citat de Valeurs Actuelles.

Obiectimul miliardarului este de a spori numărul judecătorilor, al căror mandat durează nouă ani și nu poate fi înnoit, cu concepții asemănătoarea celor promovate de Soros: stângiste, globaliste, lliberale, multiculturale, pro-LGBT.

În ultimii 25 de ani, Open Society a investit 130 de milioane de euro în Albania, unde are și mai multe sedii.

„Open Society controlează și finanțează numeroase filiale și organizații – Amnesty International sau Human Rights Watch sunt printre cele mai cunoscute – care, dincolo de acțiunile proprii, lucrează în favoarea stabilirii unei societăți din ce în ce mai liberale și mai individualiste”, spune expertul citat.

 Deviza lor este una singură: să dărâme barierele, frontierele și limitele. De exemplu, European Implementation Network (EIN) și Open Society Justice Initiative (OSJI) organizează miercuri, 10 octombrie, în timpul sesiunii APCE, o conferință chiar la sediul Consiliului, cu titlul „Tribunalele sunt importante! Ameliorarea politicii migratoare prin deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului.”

O modalitate de a impune stalelor europene, prin intermediul judecătorilor CEDO, o politică mai favorabilă nomadismului decât controlului frontierelor.

Letonul Nils Muiznieks, fost comisar pentru drepturile omului la Consiliul Europei între 2012 și 2018, care și-a exprimat dezaprobarea față de decizia autorităților franceze de a prelungi durata de reținere a imigranților, este un fost director al Open Society.

Desigur, CEDO numără 47 de judecători (câte unul pentru fiecare stat membru al Consiliului) însă repartizarea lor pe cinci secțiuni face ca de un dosar să se ocupe de fapt doar opt judecători.

Autor: Radu Pădure

Sursa: evz.ro

Noul far

Chiar dacă nu aţi simţit nimic, de ieri lumea a devenit multipolară. Aşa-i că pare ciudat că o asemenea mişcare epocală s-a petrecut peste noapte, fără tunete şi fulgere, fără ştiri cu flash-uri, fără „breaking news”-uri? E ca şi cum te-ai trezi într-o dimineaţă şi ai constata că lumina soarelui nu mai are culoarea pe care-o cunoşteai, ci bate puţin spre o altă nuanţă. De fapt, asta se întâmplă acum.

Cu toate că ştirile n-au pedalat, lucrurile se întâmplă. Şi se întâmplă treptat, conform unui plan, transparent pus în aplicare şi cunoscut dinainte de către toată lumea. Acesta este modul de acţiune al noului lider. Spre deosebire de stilul bombastic american, care trebuie să fie strident, să sară în ochi, să atragă atenţia, modul de acţiune al Chinei – căci despre ea este vorba – este unul al paşilor mărunţi, perfect previzibili şi unanim recunoscuţi.

Când a anunţat că yuanul trebuie să aibă o cotă importantă în coşul XDR(Drepturile Speciale de Tragere ale FMI), Beijing-ul a argumentat totul în conformitate cu practicile FMI. Acţiunea aproape a prins SUA cu fundul gol deoarece cota documentată de către chinezi ameninţa iremediabil controlul american asupra FMI. Chiar dacă au obţinut un procent inferior ţintei propuse, cuvântul chinezilor este destul de apăsat în acel for.

Următorul pas a fost cel al fondării unei bănci internaţionale. S-a încercat cu Banca BRICS, dar, din păcate, lucrurile nu au funcţionat aşa cum ar fi trebuit, în special din cauza „fragilizării” sau influenţării membrilor importanţi de către SUA(vezi loviturile de stat din Brazilia şi Argentina sau operaţiunile de deturnare operate cu mâna Indiei sau Africii de Sud). Chiar dacă a fost fondată, instituţia este departe de rolul pe care ar fi trebuit să-l joace. Cu aceste date din teren, chinezii nu s-au lăsat intimidaţi, ci au pornit de la zero cu o bancă regională: Asian Infrastructure Investment Bank (AIIB). Iniţial se credea că noua bancă va avea soarta celei a BRICS. Însă gheaţa a fost spartă de Anglia care a anunţat că acceptă să devină membru fondator. Mişcarea operată de către Perversul Albion a fost instantaneu mimată de către marile puteri europene, iar eşecul preconizat s-a transformat în succes. Doar SUA şi câţiva ţuţeri – printre care şi colonia România, desigur! – nu s-au numărat printre fondatori ai noii bănci.

Poate vă întrebaţi ce-i cu această bancă şi de ce este ea un succes? Conform definiţiei conţinute în denumire este o bancă menită a suporta infrastructura ţărilor asiatice. Exact asta face, numai că ea este un braţ financiar al Chinei pentru dezvoltarea noului Drum al Mătăsii, un proiect politico-economic extrem de complex prin care China urmăreşte să-şi securitizeze transporturile de mărfuri către Europa. Noul Drum al Mătăsii caută imposibilul, anume să împace teritorii aflate în conflict. Am scris cu ceva vreme în urmă despre pactul afgano-pakistanez care se coace. De asemenea, se lucrează puternic la o stabilizare a relaţiilor pakistanezo-iraniene. Cu o populaţie majoritar sunită, dar şi cu a doua populaţie şiită a lumii după Iran, Pakistanul reprezintă un mix de-a dreptul exploziv. SUA prin intermediul Arabiei Saudite încearcă să atragă Pakistanul într-un război religios surd, în special prin finanţarea grupului terorist sunit Jaish al-Adl, responsabil, între altele, cu atacuri la frontiera iraniană. Adevărata luptă care se dă acum în Pakistan este între forţele care doresc pacificarea ţării şi o împăcare istorică cu vecinii şi cele vândute complexului militaro-industrial american care-şi doresc menţinerea ţării în conflicte surde şi permanente cu vecinii. În toată această ecuaţie, China încearcă să atragă ţara într-un mecanism economic profund, în urma căruia Pakistanul ar urma să stea pe propriile-i picioare. Tributul cerut: pacea cu vecinii. Lupta încă se dă, însă, odată cu victoria, Drumul Mătăsii e ca şi făcut.

Ultima redută atacată de către Beijing – şi, de altfel, cea care m-a făcut să scriu articolul de faţă – este cea a tranzacţionării petrolului. Având în vedere că China este la ora actuală cel mai mare importator de petrol al lumii(9.5 m. barili pe petrol pe zi vs 7.33m. barili pe zi SUA), menţinerea unei subjugări monetare a petrolului era inacceptabilă. Aşa a apărut necesitatea tranzacţionării petrolului în yuani. Americano-centriştii au considerat aşa ceva inacceptabil şi au pariat pe imposibilitatea unei asemenea acţiuni. Cu aceiaşi paşi mărunţi, chinezii au pus la care un mecanism imbatabil: tranzacţionarea contractelor futures pe petrol în yuani, garantate cu aur. O mişcare cu două trimiteri. Pe de o parte a fost menită a garanta suplimentar contractele – lucru care nu se întâmplă nicăieri în urmă. Din punct de vedere politic, mişcarea a fost mai mult decât transparentă: o ameninţare pe faţă adresată americanilor ale căror rezerve de aur sunt mai mult decât discutabile. O amplificare a retoricii aurului ar putea lăsa SUA cu fundu-n baltă dată fiind dificultatea cu care returnează aurul cerut de ţările care vor să-şi repatrieze rezervele.

INE Crude Oil Futures a început tranzacţionarea în ciuda pariului unora că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Ce înseamnă aceasta? În primul rând, pentru marii consumatori chinezi înseamnă mai multă predictibilitate: ei vor putea să-şi blocheze preţul contractelor viitoare de achiziţii în yuani, transformând petrolul într-o marfă eminamente chinezească. E interesant ce se întâmplă şi de partea cealaltă a „furtunului”, anume în Arabia Saudită. Prinsă ca într-un cleşte între SUA şi China, Arabia Saudită face un joc deosebit de periculos. Pe de o parte continuă să-şi plătească destoinică tributul hegemonului, suplimentându-l cu achiziţii inutile de arme, dar, pe de altă parte, cedează presiunii crescânde ale celui mai mare client al său, China. Astfel, Arabia Saudită a semnat un contract bilateral monetar cu China care presupune plata mărfurilor celeilalte părţi în moneda proprie. Astfel, chinezii pot cumpăra din Arabia Saudită utilizând yuanul, în timp ce saudiţii pot cumpăra din China cu riali. La un curs stabilit de Banca Chinei!

Ceea ce este interesant e că investiţia în noul instrument futures e destul de limitată pentru investitorii externi, chinezii căutând prin aceasta să reducă pe cât posibil caracterul speculativ al acestuia. De altfel, tot pentru reducerea caracterului speculativ au fost crescute şi taxele de stocare a petrolului. Motivul e unul simplu: China e interesată de dezvoltarea ecponomiei reale şi nu de influenţarea acesteia de speculaţiile unor insideri. Cu alte cuvinte, dacă vrei să faci speculaţii, e bine să le faci pe dolari, futures-ul chinezesc fiind construit pentru business real. Este, dacă vreţi, şi o protecţie în faţa marelui capital speculativ care, prin intermediul unor bidoane, ar putea deturna misiunea instrumentului chinezesc.

Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să vă recomand, aşa cum am făcut-o de nenumărate ori până acum, să vă uitaţi cu atenţie la China. Acolo e un pol puternic în formare, pol care însă caută să dea o altă faţă globalismului. Nu spun că e mai bună sau mai rea, dar este o altă faţă a aceluiaşi concept. Despre toate acestea vom mai avea timp să discutăm într-un alt articol.

Sursa: Trenduri economice