C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Documentare

România furată. Facturi umflate la curent și apă

BecuriReporterii „România furată” vă prezintă tot mai multe dovezi că facturile de utilități au fost umflate artificial. Adică nu pentru o calitate mai bună a serviciilor și nici pentru curent și apă în vârf de munte, ci pentru a finanța scheme complicate de pe urma cărora beneficiau patronii și patronii politici. Două uriașe dosare de corupție: Apa Nova și Enel. Cu acuzații care vă vor umple de nervi: facturi majorate și de 17 ori.

După căderea comunismului, în 1990, fostul Departament al Energiei Electrice și Termice din Ministerul Energiei este reorganizat în Regia Autonomă de Electricitate – Renel.

Colosul administra toate activitățile din domeniul energiei electrice: producţie, transport şi cablurile care ajungeau în casele românilor.

În 1994, Guvernul Văcăroiu înfiinţează „Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic”. Executivul scumpeşte curentul cu 12% doar pentru întreprinderi şi firme. Banii ar fi trebuit să fie cheltuiţi pentru modernizări şi protecţia mediului.

RENEL supravieţuieşte opt ani. Înregistreză pierderi şi datorii uriaşe la bugetul de stat.

În 1998, Guvernul Radu Vasile începe reorganizarea sectorul energetic. Înfiinţează Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru a ţine sub control preţurile şi a superviza privatizările din domeniul energetic. Adoptă şi programul de restructurare şi redresare financiară a RENEL.

În fapt, RENEL se desfiinţa şi se crea un holding, Conel, cu patru filiale: Hidroelectrica, Termoelectrica, Nuclearelectrica şi Electrica. Aceasta din urmă trebuia să se ocupe exclusiv cu distribuţia și furnizarea energiei electrice.

La 31 mai 2000, când se desfiinţează, CONEL acumulase datorii de aproape 300 de milioane de dolari. 274,1 mai exact. Peste 100 de milioane (108,6) erau credite acordate de Ministerul Finanțelor.

Proaspăt instalat, Guvernul Năstase decide o nouă reorganizare. Apare Compania Naţională de Electricitate S.A, în care nu intră și Electrica S.A.

Din 2002 începe privatizarea sectorului energetic

Doru Voicu, fost director privatizare Electrica S.A.: „Noi ne confruntam la vremea respectivă cu blocajul financiar din economie, care se reflecta și în activitatea tuturor companiilor desprinse din Conel și foarte mult în Electrica. Electrica era compania care colecta și acolo se închideau toate acele compensări.”

Societatea de distribuţie şi furnizare a energiei electrice este împărţită în anul 2002 în opt filiale: Transilvania Nord şi Transilvania Sud, cu sediile la Cluj, respectiv Brașov, Electrica Banat, cu sediul la Timişoara, filiala Oltenia, cu sediul la Craiova, Electrica Muntenia Nord şi Muntenia Sud cu sedii la Ploieşti, respectiv Bucureşti, filiala Dobrogea, cu sediu la Constanţa, şi Electrica Moldova, cu sediul în Bacău.

La scurt timp de la reorganizare, tot în 2002, Guvernul hotărăşte vânzarea pe bucăţi a societăţii.

Doru Voicu, fost director privatizare Electrica S.A.: „La vremea respectivă s-a optat pentru privatizarea strategică, aşa numita privatizare strategică, întrucât piaţa de capital nu oferea un confort suficient al unui succes neapărat în zona respectivă.”

Privatizarea distribuţiei de electricitate a presupus, pentru început, preluarea de către ENEL a două sucursale Electrica. Trei ani au durat formalităţile, iar în 2005 italienii plăteau 112 milioane de euro pentru 51% din acţiunile Electrica Banat şi Electrica Dobrogea.

În 2006, Enel preia pachetul majoritar de acţiuni al Electrica Muntenia Sud, vârful de lance al companiei de stat. Costul înţelegerii: 820 de milioane de lei.

Italienii plătesc 395 milioane de euro. Restul, 425 de milioane, urmau să fie investiţi. În 2012, Curtea de Conturi constată că ENEL nu şi-a respectat angajamentele în privinţa investiţiilor de modernizare a sucursalei Muntenia.

Doru Voicu, fost director privatizare Electrica: „Exista în România un mecanism prin care teoretic ar fi trebuit ca aceste investiţii să se întâmple şi anume… În afara contractului în sine de privatizare mai exista şi supravegherea din partea autorităţii de reglementare.”

Penele de curent, mai lungi după privatizare

La sfârşitul anilor 2000, Bucureştiul şi împrejurimile se confruntă cu sute de pene de curent. Situaţia ajunge inclusiv subiect de glume în serialele de comedie din acea perioadă.

La începutul lui 2010, la presiunea a 3.000 de locuitori din cartierele bucureştene Andronache şi Creangă, Senatul înfiinţează o comisie de anchetă. Audierile durează câteva luni, șefii Enel sunt chemaţi să dea explicaţii. În luna mai este definitivat raportul, care cuprinde 17 pagini.

Raportul în urma anchetei de la Senat: „(…) înainte de privatizare, durata de intervenţie era de 24 de ore. Conform contractului de abonat, după privatizare durata de intervenţie poate ajunge şi până la 72 de ore. Sunt cazuri în care se intervine la două-trei luni de la sesizare.”

Enel îşi ia o serie de angajamente, printre care înlocuirea a 500 de transformatoare, a 100 de kilometri de cabluri şi modernizarea tuturor reţelelor de joasă tensiune.

Enel promite să îmbunătăţească şi calitatea serviciului cu publicul.

Enel Muntenia Sud, în atenţia procurorilor anticorupţie

Iulie 2014. Procurorii anticorupţie reţin trei persoane într-un dosar care vizează Enel Muntenia Sud. Compania ar fi suprataxat abonaţii. La momentul reţinerii, persoanele ocupă poziţii cheie în piaţa de energie:

Sorin Dumbrăveanu, acuzat de luare de mită, este vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Reglementare în Domeniul Energiei.

Florin Gugu, cercetat pentru dare de mită, este director reglemetare tarifare în cadrul ENEL.

Gheorghe Ciubotaru, reţinut pentru complicitate la luare de mită, este unic asociat al societăţii Electro-Alfa International, specializată în fabricarea aparatelor de distribuţie şi control a electricităţii.

Românii ar fi fost suprataxaţi la factură. Enel Muntenia Sud percepea de două ori plata „certificatelor verzi”

Potrivit DNA, Enel distribuţie Muntenia ar fi aplicat dubla taxare pentru aşa-numitele „certificate verzi”.

În 2008, statul hotăra să-i ajute financiar pe producătorii de curent din surse regenerabile. Ajutorul urma să fie recuperat de la populaţie cu ajutorul furnizorilor de energie. ANRE stabilea cât plătea populaţia pentru fiecare megawatt. În tariful general de la energia electrică erau incluse şi certificatele verzi.

În 2012, o lege adoptată de Parlament stipula că „(…) valoarea certificatelor verzi se facturează separat de tarifele/preţurile pentru energia electrică”, conform Legii 134/2012, art. 8, alin. 4.

Prin noua lege, valoarea plătită de consumator pentru certificatele verzi trebuia menţionată separat pe factura de energie.

Potrivit DNA, direcţia de reglemetare din ANRE ar fi descoperit că ENEL ar fi omis să scadă din facturi valoarea inițială a certificatelor impusă de legea veche şi, astfel, societatea ar fi încasat de două ori de la clienţi compensaţiile pentru energia verde.

Perioada de dublă facturare ar fi fost între 26 iulie şi 31 decembrie 2012.

Facturi cu 6% mai mici, potrivit interceptărilor

DNA susţine că ANRE ar fi intenţionat să impună ENEL o reducere a tarifului de furnizare a energiei electrice pentru populaţie.

Livia Săplăcan, purtător de cuvânt DNA: „Sancţiunea impusă presupunea micşorarea cu 6% a tarifelor percepute de această companie. Fapta de corupţie despre care procurorii susţin că s-ar fi produs a constat în aceea că unul dintre reprezentanţii companiei de reglementare a pretins unui reprezentant al Enel Muntenia un serviciu. În schimb, a decis să-şi exercite influenţa astfel încât să fie aplicată o sancţiune mai blândă companiei Enel Muntenia, în sensul că reducerea tarifelor să nu fie 6%, ci să fie numai 1,3%, cu posibile consecinţe, spun procurorii, la nivelul consumatorului.”

Anchetatorii spun că vicepreşedintele ANRE, Sorin Dumbrăveanu, a facilitat companiei Electro-Alfa Internaţional obţinerea mai multor contracte pentru lucrări de modernizare. Două dintre acestea s-au desfăşurat în judeţul Călăraşi şi au avut o valoare de aproape 100.000 de euro.

Electro Alfa este deținută de omul de afaceri botoşănean Gheorghe Ciubotaru. El apare într-un top din 2011 al celor mai bogaţi români, cu o avere de 13 milioane de euro.

Cu câteva săptămâni înainte de izbucnirea scandalului, în cadrul unei vizite oficiale la sediul Electro-Alfa Internaţional SRL, premierul Ponta i-a urat omului de afaceri Gheorghe Ciubotaru să aibă profit.

Victor Ponta: „Se dea Dumnezeu să faceţi profit şi să-l reinvestiţi pentru că în felul ăsta nu vă mai taxăm de la întâi iulie.”

Gheorghe Ciubotaru: „Poate mi-aş dori un mic sprijin, un mic favor şi cinstit. În sensul în care dacă vom avea blocaje cu reprezentaţii comerciali ai României din ambasadele aflate în zonele noatre de interes să ne permiteţi să vă contactăm că poate deblocăm ceva şi nu pierdem mult timp.”

Dosarul DNA a fost trimis în judecată. În iulie 2015, Tribunalul Bucureşti i-a achitat pe inculpaţi. Procurorii anticorupţie au declarat apel. Următorul termen este 26 octombrie.

În urma scandalului cu privire la dubla-facturare a certificatelor verzi, ANRE a luat decizia să reducă tarifele practicate de Enel Muntenia pentru furnizarea energiei electrice cu numai 1,3 la sută. Asta, deşi procurorii au constatat că, la nivelul ANRE, existau discuţii legate de reducerea cu 6%.

Contactat de Digi24, preşedintele Autorităţii a transmis că politica de comunicare internă şi regulamentul de integritate interzic declaraţiile publice atunci când sunt procese penale pe rol.

Directorul general al Enel România, Toni Vulpe, a refuzat un interviu filmat. În schimb, biroul de presă al companiei a transmis că „potrivit informaţiilor oficiale primite din partea ANRE, sumele colectate de furnizori ca urmare a acestei situaţii de neconcordanţă legislativă au fost deja compensate în totalitate, de către ANRE, prin ajustările realizate prin tarifele stabilite de ANRE pentru 2013 şi 2014.”

În urma scandalului, Grupul ENEL a acţionat în instanţă Autoritatea de Reglementare. Furnizorul cere anularea documentul prin care ANRE a constatat dubla taxare a facturilor.

În prezent, dintr-o factură de 100 de lei la curent, doar un sfert mai reprezintă energia propriu-zisă, restul sunt taxe, accize şi TVA, taxa de cogenerare şi certificate verzi.

Dubla taxare nu este singura problemă pe care procurorii au găsit-o la ENEL. Anchetatorii spun că S.C. ENEL SERVICII COMUNE S.A, o societate satelit a grupului, este folosită pentru a scoate din ţară sumele de bani obţinute prin capitalizarea orelor de lucru. Banii ar fi ajuns în conturile ENEL INVESTMENT HOLDING BV, societate comercială cu sediul în Amsterdam – Olanda, aflată şi ea în Grupul ENEL.

Tot prin acelaşi mecanism, banii s-ar fi întors în România sub formă de invesţii în modernizare, ca parte a anagajamentului din contractul de privatizare. Procurorii trag concluzia că banii reprezintă practic profitul realizat de ENEL MUNTENIA SUD, fără a putea fi calculați ca investiţie proprie a italienilor.

Victor Ponta, premierul României, în şedinţa de Guvern: „Consider inadmisibil ceea ce se întâmplă de ani de zile. Cred că de prin 2007 – 2008 încoace… și anume încărcarea facturilor, nerespectarea condițiilor de privatizare… apreciez efortul făcut de organele de urmărire penală, dar nu e suficient. Să prindem, să sancționăm penal 2-3-4 oameni vinovați și chiar dacă nu e în subordinea Guvernului, ci în subordinea Parlamentului, mai departe noi vom veni cu modificările legislative.”

Bucureşti, 2003. Echivalentul de azi a 89 de bani dădeau bucureştenii pe fiecare metru cub de apă rece. 12 ani mai târziu, preţul este de şase ori mai mare: 5,75 lei.

Tariful este avizat de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), instituţie care supervizează serviciile de distribuţie a apei în toată România.

În realitate, bucureştenii plătesc pentru fiecare metru cub de apă mult mai mult.

ANRSC: 5,75 de lei metrul cub de apă. Pe factură, bucureştenii plătesc peste 7 lei

Lucian Constantin, administrator de bloc: „Real, omul dă 7 lei pe metru. Un metru cub de apă este mai scump decât un litru de benzină. Dincolo de taxa pe valoarea adăugată avem taxe reglementate de către autoritatea publică centrală, autoritatea locală, taxe care se regăsesc în preţul final al metrului cub de apă – cel pe care îl plăteşte de fapt proprietarul, cel care foloseşte apa. Cu costuri de distribuţie. Da, cât să fie distribuţia?”

Lucian Constantin este administratorul mai multor blocuri din Capitală. În 2008, la prima factură de la Apa Nova, metrul cub de apă costa 2,69 lei.

Din februarie 2009, pentru fiecare metru cub de apă se adăugau încă 10 bani. Sumele strânse se duc, oficial, la Apa Nova, care a reabilitat, pe banii ei, staţia de epurare de la Glina şi acum cere recuperarea investiției.

După 3 ani, în 2012, taxa pentru staţia de la Glina a scăzul cu 5 bani.

Lucian Constantin, administrator de bloc: „O altă taxă ar mai fi taxa de reglementare tehnică. Contribuţie pentru apa lui Doamne-Doamne – alţi bănuţi pe care proprietarul de apartament sau titular de contract cu Apa Nova trebuie să o plătească. Avem pe de o parte alimentarea cu apă rece, deci, cea care curge pe robinetul de apă rece la chiuvetă, avem o alimentare cu apă rece pentru prepararea apei calde, adică apa care ajunge caldă pe robinetul de la apa caldă, avem un preţ pentru canalizare – canalizarea apei uzate, care de regulă este cantitate egală cu cantitatea livrată, avem canalizare apă pluvială.”

Această taxă este regăsită pe factura emisă de Apa Nova sub numele de apă pluvială şi este încasată în fiecare lună, indiferent dacă plouă sau nu. Taxa, stabilită prin contract, se calculează în funcţie de suprafaţa casei sau a blocului.

La un bloc din cartierul Tineretului, locatarii au plătit în luna august 7 lei şi 11 bani pentru un metru cub de apă.

Pentru cei 602 metri cubi de apă consumaţi locatarii au plătit 6.370 de lei. Pe lângă tariful apei – 2.790 de lei, locatarii au mai plătit: 1.470 de lei pentru apa rece folosită la prepararea apei calde, 950 de lei – canalizarea pentru apă uzată şi canalizarea de apă rece folosită pentru prepararea apei calde, 12,36 de lei taxa pentru apa de ploaie şi 1.234 de lei TVA-ul.

Potrivit ANRSC, preţul la apa potabilă este influenţat de configuraţia geografică a sistemului, cantitatea de apă potabilă livrată către consumatori, specificitatea surselor de apă şi tehnologiile speciale de tratare a apei. Astfel, în Bucureşti un metru cub de apă costă 5,75 de lei, în timp ce în Târgu Jiu preţul scade până la 3 lei.

Apa Nova, singurul furnizor de apă în Capitală

Înainte de 1990, furnizarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare către Bucureşti era prestată de către Întreprinderea Canal – Apă Bucureşti (ICAB).

În anul 1990, ICAB a fost reorganizată şi transformată în Regia Generală de Apă Bucureşti (RGAB), persoană juridică distinctă aflată sub controlul municipalităţii. În perioada 1990 – 2000 de sistemul de apă şi de canalizare s-a ocupat RGAB.

În 2000, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a decis concesionarea acestui serviciu, pentru o perioadă de 25 de ani, către Apa Nova SA.

La acel moment, Costin Berevoianu era directorul Regiei de Apă a Municipiului Bucureşti. RGAB a fost desfiinţată, la scurt timp după încheierea contracului dintre Municipalitate şi Apa Nova.

De atunci şi până în prezent, Apa Nova este singurul furnizor de apă potabilă în Capitală. Societate cu capital franţuzesc, a fost înregistrată pe teritoriul României în 1999 şi este membră a Grupului VEOLIA Franţa. În ultimii 12 ani, a majorat preţul metrului cub de apă în 28 de rânduri.

Managerii de la Apa Nova, audiaţi la DNA. Potrivit procurorilor, compania dădea mită pentru a-şi putea majora tarifele

La jumătatea lui septembrie 2015, mai mulţi directori de la Apa Nova au ajuns în faţa procurorilor DNA Ploieşti. Au fost audiaţi, ca martori, în dosarul de trafic de influenţă, în care este vizată compania.

Reporter Digi24: Cum mergeau lucrurile la Apa Nova?

Mihai Savin, director achiziţii Apa Nova: Bine, foarte bine la Apa Nova.

Mihai Savin este director de achiziţii la Apa Nova. Împreună cu alţi trei colegi, Irina Munteanu – director financiar, Mădălin Mihailovici – director de operaţiuni şi Giovana Soare – director adjunct, a fost citat la DNA în calitate de martor, într-un dosar de corupţie.

Procurorii spun că, între 2008 şi 2015, Ovidiu Semenescu – reprezentant neoficial în România al intereselor grupului VEOLIA Franţa, Vlad Moisescu – fost trezorier al PNL, şi Costin Berevoianu – fost şef al Regiei de Apa-Canal a Capitalei, şi-ar fi folosit influenţa pe care o aveau la reprezentanţii unor instituţii publice în beneficiul unor societăţi din Grupul de firme VEOLIA.

În schimbul influenţei, ar fi primit mai multe contracte fictive de la o companie din grupul Veolia. Cele mai importante legături ale celor trei ar fi fost, spun procurorii, în consiliul local al Municipiului Bucureşti.

Livia Săplăcan, purtător de cuvânt DNA: „Traficul de influenţă presupus care se investighează a constat în aceea că deciziile la nivelul consiliilor locale ar fi fost influenţate de aceste persoane în schimbul unor sume de bani pentru ca membrii consiliului local să ia decizii în sensul majorării tarifelor.”

Reporter Digi 24: Ştiaţi ceva de plăţi ilegale, de comisioane?

Giovana Soare, director adjunct Apa Nova: „Nu. Absolut nimic. Apa Nova niciodată, timp de 15 ani, nu a făcut vreo ilegalitate nici cu contractul de concesiune, nici cu adiţionalele la acesta şi nici cu ajustările tarifare.”

Gheorghe Piperea, avocat: „Ce nu ştie lumea este că în decurs de 15 ani, de când există acest contract, sunt mai mult de 15 acte adiţionale. Sunt lucruri acolo care ar fi trebuit să atragă atenţia chiar organismelor din domeniul protecţiei securităţii naţionale pentru că e un text care spune spre exemplu nu doar că Apa Nova are exclusivitate pe exploatarea acestui monopol ci şi că dacă nu plăteşti te poate debranşa imediat, iar acest drept i se acordă în totalitate necondiţionat de către municipalitate şi poate să facă acest lucru fără să aibă nevoie de o hotărâre judecătorească. Pe vremea când acest serviciu era la primărie nu se ajungea la situaţia în care să fii debranşat. Acest contract de concesiune este făcut nu pentru scopul pe care l-au scris în primul articol, adică servicii de mai bună calitate, apă pentru toată lumea, cât mai ieftină apa respectivă. Nu.Există nişte penalităţi acolo – dacă nu îmi permiţi lucrurile astea, nu îmi permiţi să fac profitul acela de 85% – ca la cazino, trebuie să plăteşti nu ştiu ce despăgubiri.”

Referatul DNA mai arată că, în 2008, contractul de concesiune încheiat de SC APANOVA SA şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti privind concesionarea serviciului de apă şi canal la nivelul Capitalei era în pericol să fie reziliat.

Fostul primar al Sectorului 1, Andrei Chiliman, contesta modalitatea de atribuire a contractului de concesiune a apei şi se plângea de calitatea serviciilor.

Pentru a opri presiunea asupra SC APANOVA SA, spun procurorii, omul de afaceri, apropiat companiei, Ovidiu Semenescu ar fi luat legătura cu liberalul Vlad Moisescu.

Acesta, considerat lider informal al PNL Bucureşti, ar fi oprit acţiunile de contestare a concesiunii de către Primăria Sectorului 1 Bucureşti, consilierii locali şi consilierii generali ai PNL.

Anchetatorii spun că, tot în urma înţelegerii cu Ovidiu Semenescu, Vlad Moisescu a facilitat, în anii următori, prin asigurarea votului consilierilor liberali în Consiliul general, emiterea a peste 11 hotarâri de consiliu şi încheierea unor acte adiţionale. Ele vizau majorarea tarifelor, finalizarea staţiei de epurare Glina finanţată din fonduri europene, treceri de imobile în proprietatea SC APANOVA SA, reabilitarea şi modernizarea fântânilor arteziene din Bucureşti.

Contractul cu Apa Nova ar putea fi reziliat

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei: „O reţea de apă e un monopol natural. Nu am cum să am mai multe reţele de apă în concurenţă una cu alta. Nu are sens economic, pentru noi ca societate. Dacă am avea mai multe ar însemna că aruncăm bani pe fereastă. Ne batem joc de bani. Dacă e una singură, e un monopol şi atunci trebuie reglementat”.

Reporter Digi24: Şi a fost reglementat bine?

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei: „E o întrebare foarte legitimă. Nu ştiu să vă spun. Semnalele care au apărut în presă ridică semne de întrebare privind calitatea reglementării.”

Dosarul penal deschis de DNA, care ridică semne de întrebare asupra preţului apei, ar putea duce la anularea contractului.

Gheorge Piperea, avocat: „Dispoziţia de la punctul 50.1 litera h, care spune aşa: dacă se întâmplă o fraudă sau un delict în legătură cu prestarea de serviciu, iar această fraudă sau delict este fapta al unui administrator Apa Nova sau a unui salariat cu funcţie de conducere din Apa Nova, atunci primăria, Municipalitatea, are dreptul să ceară rezilierea contractului. Pentru astfel de situaţii nici nu e nevoie să se gândească la vreo despăgubire. E o reziliere fără despăgubire, pentru că este culpă, e o reziliere din culpa concesionarului, a Apa Nova.”

În urma scandalului, Apa Nova susţine ca „ajustările tarifare au respectat întocmai prevederile Contractului de Concesiune și ale hotarârii de Guvern 1019 din 2000”.

PUNCT DE VEDERE APA NOVA:

1 Ajustările ordinare, adică ajustări se pot aplica doar atunci când inflația crește/scade cu cel puțin 5% au fost verificate, inclusiv veridicitatea datelor incluse în solicitare, şi aprobate de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC);

2. ajustările extraordinare, adică tarifele care sunt actualizate pentru a compensa clienții/ Apa Nova București, (ANB) în urma apariției unor evenimente neprevăzute precum modificări ale legislației sau acordarea de fonduri nerambursabile, au fost verificate de către Comisia Internatională de Experţi tinând cont de evenimentul extraordinar invocat, impactul acestuia asupra fluxului de numerar al ANB, corectitudinea calculelor și au fost emise recomandările în cadrul unui Raport de Expertiză adresat ANRSC, ANB, Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) şi Autorităţii Municipale de Reglementare a Serviciilor Publice (AMRSP), într-un interval de 30 de zile de la primirea solicitării.”

Lucian Constantin, administrator de bloc: „Suntem tributarii unui contract de tip monopol, unui contract de tip adeziune şi dacă vrem să ne curgă apa la robinet, ăsta este sacrificiul pe care trebuie să îl facem.”

Atât piaţa energiei, cât şi piaţa apei potabile rămân monopoluri girate de stat. Piaţa energiei va fi liberalizată, teoretic, în 2017. Despre serviciile de apă potabilă nu se pune deocamdată problema.

Articol relatat de Digi24.

SODOM, documentarul care scoate la iveală STRATEGIA folosită pentru schimbarea percepției asupra homosexualității în Occident și în lume!

0Pe 26 iunie a.c. Curtea Supremă a SUA a legalizat căsătoriile homosexuale pe întreg teritoriul țării. Anterior, secretarul de stat John Kerry anunțase că problematica drepturilor homosexuale este una prioritățile politicii externe, americane. Conform unor sondaje de opinie, căsătoriile între persoane de același sex sunt acceptate de aproximativ 50% dintre americani. Cum s-a ajuns aici, în doar cateva zeci de ani?

Un articol publicat în 1987 ,”The Overhauling of Straight America” („Îndreptarea Americii heterosexuale”) – semnat de activiştii homosexuali Marshall Kirk şi Erastes Pill. („Erastes Pill” era numele de autor al lui Hunter Madsen) a devenit referința privind tacticile folosite de mișcarea homosexuală pentru a se impune în ochii opiniei publice americane. Aceste persoane erau foarte şcolite. Kirk era cercetător în Neuropsihiatrie, cu studii la Harvard; Madsen avea un doctorat în Politici la Harvard şi era expert în tactici de persuasiune publică şi marketing social.


„SODOM” – film documentar despre homosexualitate (2014) from PRO VITA on Vimeo.

Se spune că „The Overhauling of Straight America” a devenit „biblia” mişcării homosexuale, întrucât prezintă strategii atât pentru a-i face pe homosexuali mai acceptaţi, cât şi pentru a-i demoniza pe oponenţii homosexualităţii. Întreaga campanie se bazează nu pe argumente raţionale, ci pe manipularea emoţională a publicului. (Ulterior, Kirk şi Madsen au dezvoltat principiile din articol într-o carte de 398 de pagini: „After the Ball: How America Will Conquer Its Fear and Hatred of Gays in the 90s” – „După bal: Cum îşi va depăşi America teama şi ura de homosexuali în anii ’90”).

Noi ne vom concentra aici pe articolul lor iniţial din 1987. Pentru a transmite corect spiritul acelui material, vom apela frecvent la citarea lui directă.

Publicat în ediţia din 1987 a revistei pentru homosexuali Guide, „The Overhauling of Straight America” începe cu:

„Primul lucru care trebuie făcut este desensibilizarea publicului american cu privire la homosexuali şi la drepturile acestora. A desensibiliza publicul înseamnă a-l face să privească homosexualitatea cu indiferenţă, fără nici o emoţie.”

Autorii continuă şi vorbesc despre obiectivul de a pune preferinţele sexuale pe acelaşi palier cu preferinţele pentru aromele de îngheţată sau sport. Ţie îţi place ciocolata, mie îmi place vanilia. Tu preferi voleiul, eu fotbalul. Nu e nici o problemă.

„Cel puţin la început”, scriu autorii, „urmărim să desensibilizăm publicul şi nimic mai mult. Nu trebuie şi nu ne putem aştepta la o „apreciere” sau „înţelegere” deplină a homosexualităţii din partea omului obişnuit. Uitaţi a convinge masele că homosexualitatea e un lucru bun. Însă dacă îi faci să se gândească că aceasta e doar un lucru obişnuit, dacă îi faci să ridice din umeri, atunci lupta ta pentru drepturi juridice şi sociale e practic câştigată. Şi, pentru a-i face doar să ridice din umeri, homosexualii ca şi comunitate trebuie să înceteze să mai pară misterioşi, străini şi diferiţi.” Articolul face apel la o campanie masivă în mass-media pentru schimbarea imaginii homosexualilor, iar „orice campanie care urmăreşte această schimbare trebuie să realizeze şase lucruri”.

Următorii şase paşi sunt luaţi direct din articolul lui Kirk şi Pill:

Pasul 1: Vorbiţi despre homosexuali şi homosexualitate cât mai tare şi cât mai des posibil

„Principiul din spatele acestui sfat e simplu”, spun Kirk şi Pill, „aproape orice comportament începe să pară normal dacă eşti expus la el suficient de mult timp şi în suficient de multe locuri. Acceptabilitatea noului comportament va depinde în ultimă instanţă de numărul de cunoscuţi care îl practică sau îl acceptă”. Iniţial, o persoană poate fi ofensată de noutate, însă autorii notează că „atât timp cât Ion nu se simte presat să facă la fel, atât timp cât comportamentul în cauză nu îi ameninţă siguranţa fizică şi financiară, se va obişnui repede cu el şi viaţa va merge mai departe.” Viaţa merge mai departe şi Ion şi prietenii lui vor deveni mai toleranţi faţă de homosexualitate, aceasta devenind doar un mod de viaţă alternativ şi legitim.

„Modalitatea prin care putem atenua sensibilităţile primare faţă de homosexualitate este să facem ca mulţi oameni să vorbească mult despre subiect, într-o manieră neutră sau pozitivă.” Cu cât se vorbeşte mai mult, cu atât se creează impresia că publicul este cel puţin împărţit în atitudini. „Chiar şi cele mai acebre dezbateri dintre susţinători şi oponenţi servesc scopului nostru, atât timp cât homosexuali „respectabili” ies în faţă şi îşi prezintă punctul de vedere.”

De asemenea, autorii insistă că vorbitul despre homosexualitate trebuie să fie doar un vorbit, nu o îndoctrinare cu homosexualitate. „În fazele primare ale oricărei campanii îndreptate către cetăţeanul heterosexual, masele nu trebuie să fie şocate şi îndepărtate prin expunerea prematură la comportamentul homosexual în sine. În schimb, descrierile sexuale trebuie reduse la minim, iar drepturile homosexualilor trebuie prezentate cât mai mult posibil ca o chestiune socială abstractă.”

Autorii subliniază importanţa discutării despre problematica homosexuală în mass-media vizuală, în filme şi la televiziune, acestea fiind „cele mai puternice formatoare de imagine din societatea occidentală.” Omul de rând petrece un număr de ore pe zi în faţa televizorului. „Aceste ore deschid o poartă către lumea privată a heterosexualilor, prin care se poate introduce un cal troian.”

Hollywoodul este descris de autori ca fiind cea mai bună armă ascunsă pe care o au homosexualii pentru a desensibiliza publicul. Ei laudă faptul că în ultimii 10 ani (până în 1987), personajele homosexuale au devenit vizibile în filme şi în emisiunile tv.

De atunci, aceste personaje au devenit tot mai frecvente şi totul face parte din strategia de inducere a acceptării publice a homosexualităţii. Uitaţi-vă, de exemplu, la serialele Will & Grace sau The L Word; la filme ca Brokeback Mountain şi la homosexualii simpatici care au roluri principale în filme ca Bridget Jones Diary şi As Good As it Gets. Personajele homosexuale plăcute sunt tot mai numeroase în filme şi la televizor, iar asta nu e o întâmplare.

Kirk şi Pill concep apoi un atac la scară largă asupra religiei. „Opinia publică este o sursă principală de valori oficiale, iar autoritatea religioasă estre cealaltă sursă. Când cultele conservatoare îi condamnă pe homosexuali, noi putem face două lucruri ca să combatem homofobia credincioşilor. În primul rând, putem altera standardele morale. Asta înseamnă să facem publică susţinerea dată homosexualilor de cultele mai moderate, formulând obiecţii teologice cu privire la interpretarea conservatoare a învăţăturilor biblice şi expunând ura şi lipsa de uniformitate.”

Ei continuă, „În al doilea rând, putem submina autoritatea morală a cultelor homofobe, prezentându-le ca retrograde şi înapoiate, rămase în urmă faţă de vremurile moderne şi de ultimele descoperiri ale psihologiei. Împotriva influenţei puternice a Religiei instituţionalizate trebuie să mobilizăm influenţa şi mai puternică a Ştiinţei şi Opiniei publice (sabia şi scutul acelui „umanism secular” dezavuat). O asemenea coaliţie monstruoasă a funcţionat bine şi înainte împotriva cultelor, în probleme cum ar fi divorţul şi avortul. Cu suficiente discuţii libere despre prevalenţa şi acceptabilitatea homosexualităţii, această coaliţie poate funcţiona şi aici.”

Pasul 2: Prezentaţi-i pe homosexuali ca victime, nu ca pe activişti agresivi

Hollywoodul este descris de autori ca fiind cea mai bună armă mascată pe care o au homosexualii pentru a desensibiliza publicul. Ei laudă faptul că personajele homosexuale sunt tot mai vizibile în filme şi în emisiunile tv.

„În orice campanie pentru câştigarea publicului, homosexualii trebuie zugrăviţi ca victime care au nevoie de protecţie, astfel încât heterosexualii să fie înclinaţi prin reflex să îşi asume rolul de protectori. Dacă însă homosexualii sunt prezentaţi ca un grup puternic şi mândru care promovează un stil de viaţă nonconformist şi deviant, atunci ei vor fi văzuţi ca o ameninţare publică care justifică opoziţia şi opresiunea. Din acest motiv, trebuie să rezistăm ispitei de a ne afişa „mândria homosexuală” atunci când aceasta vine în conflict cu imaginea de homosexual-victimă. Şi trebuie să găsim calea de mijloc dintre a-i impresiona pe heterosexuali nu numărul nostru mare, pe de-o parte, şi a le declanşa o paranoia ostilă – „Nu mai ai loc de ei!” – pe de altă parte.”

„O campanie media pentru promovarea imaginii homosexualului-victimă trebuie să folosească simboluri care reduc sentimentul de ameninţare al publicului, care va coborî garda, şi care sporesc plauzibilitatea victimizării. În termeni practici, asta înseamnă că mustăcioşii cu muşchi nu trebuie să apară în reclamele homosexuale şi în alte prezentări, ei lăsând loc figurilor simpatice ale unor tineri sau bătrâni simpatici şi ale unor femei atrăgătoare. (Inutil să mai spunem că grupurile limitrofe, cum ar fi NAMBLA [North American Man-Boy Love Association]nu trebuie să apară în asemenea campanii: cei suspectaţi de molestarea copiilor nu pot apărea niciodată ca victime).”

Kirk şi Pill indică două mesaje diferite despre homosexualul-victimă care trebuie transmise. „Primul, publicului trebuie să i se spună că homosexualii sunt nişte victime ale sorţii, în sensul că nici unul nu şi-a ales preferinţele sexuale. Mesajul trebuie să spune: „Dacă îi întrebi pe homosexuali, ei aşa s-au născut, aşa cum voi v-aţi născut heterosexuali sau albi sau negri sau inteligenţi sau sportivi. Nu i-a racolat sau sedus nimeni; nu au ales ai asta şi deci nu pot fi judecaţi din punct de vedere moral. Ce fac ei nu e ceva conştient – e însă ceva natural pentru ei. Destinul acesta ar fi putut fi şi al vostru!’”

Această strategie e la lucru peste tot unde ne uităm. Uitaţi-vă la Lady Gaga şi la albumul ei, „Born this Way” („Născut aşa”). Uitaţi-vă la ura viscerală pe care o au homosexualii faţă de asociaţii precum Courage sau Exodus, care îi consiliază pe bărbaţii şi femeile care vor să scape de homosexualitate. Dacă homosexualitatea poate fi învinsă, atunci asta distruge argumentul fals că homosexualii sunt victime ale sorţii care nu pot face nimic ca să se schimbe.

Kirk şi Pill continuă, „Heterosexualii trebuie să se poată identifica cu homosexualii ca victime. Domnul şi doamna Public nu trebuie să aibă scuze să spună „ei nu sunt ca noi”. Pentru asta, persoanele care apar în campania publică trebuie să fie decente şi îngrijite, atrăgătoare şi admirabile după standardele heterosexuale, şi să nu li se poată obiecta nimic – cu alte cuvinte, să nu poată fi deosebite de heterosexualii la care vrem să ajungem. (Ca să revenim la termenii pe care i-am folosit în articolele anterioare, purtătorii de cuvânt ai cauzei noastre trebuie să fie „homosexuali normali” de tip R, nu „homosexuali la înfăţişare” de tip Q.) Numai în aceste condiţii va fi perceput corect mesajul: „Aceşti oameni sunt victime ale unei sorţi care ar fi putut fi şi a ta”.”

Autorii continuă remarcând că e posibil ca homosexualii să nu apară favorabil în cadrul unei strategii care ii face să pară victime ale unui soi de plagă, „dar realitatea e că comunitatea homosexuală este slabă şi trebuie să manipuleze puterile celor slabi, inclusiv jocul pentru simpatie.”

„Al doilea mesaj îi va prezenta pe homosexuali ca victime ale societăţii.”

Pasul 3: Daţi-le protectorilor o cauză dreaptă

„O campanie media care îi înfăţişează pe homosexuali ca victime ale societăţii şi care îi încurajează pe heterosexuali să le fie protectori trebuie să faciliteze pentru cei ce răspund afirmarea şi explicarea noului lor rol de protectori. Puţine femei heterosexuale şi şi mai puţini bărbaţi heterosexuali vor dori să apere homosexualitatea pe faţă. Majoritatea îşi vor ataşa noul impuls protector de un principiu al dreptăţii sau legii, de o dorinţă generală pentru un tratament uniform şi corect în societate. Campania noastră nu trebuie să ceară susţinerea directă pentru practicile homosexuale, ci să preia anti-discriminarea ca temă a ei. Dreptul la libera exprimare, libertatea credinţei, libertatea de asociere, tratamentul corect şi protecţia egală în faţa legii – acestea trebuie să fie aspectele aduse în atenţie de campania noastră.

„Este foarte important pentru mişcarea homosexuală să îşi lege cauza de standarde acceptate ale dreptului, pentru că susţinătorii ei heterosexuali trebuie să aibă la îndemână un răspuns pe măsură la argumentele morale ale oponenţilor ei. Homofobii îşi îmbracă reacţiile emoţionale în hainele grele ale dogmelor religioase, aşa că apărătorii drepturilor pentru homosexuali trebuie să fie gata să combată dogmele cu principii.”

Pasul 4: Faceţi-i pe homosexuali să pară buni

„Pentru a-l face pe homosexualul-victimă simpatic pentru heterosexuali, trebuie să-l înfăţişezi ca pe un om obişnuit. Însă o temă suplimentară a campaniei trebuie să fie mai agresivă şi mai tenace: pentru a neutraliza presa tot mai negativă de care au parte zilele astea homosexualii şi lesbienele, campania trebuie să îi portretizeze pe homosexuali ca pe nişte stâlpi superiori ai societăţii. Da, da, ştim – şmecheria asta e atât de veche că măcăne. Dar şi alte minorităţi au folosit-o mereu în anunţuri care anunţau cu mândrie „Ştiaţi că acest mare om/femeie a fost ____?” Însă mesajul e vital pentru toţi acei heterosexuali care încă îi văd pe homosexuali ca pe nişte ciudaţi – şterşi, singuratici, rataţi, beţivi, sinucigaşi, agresori de copii.”

Autorii subliniază importanţa validării cu ajutorul vedetelor. „Vedetele pot fi hetero (ca Ed Asner) sau homo.”

Pasul 5: Faceţi-i pe oponenţi să pară răi

„Într-o fază ulterioară a campaniei media pentru drepturile homosexualilor – după ce celelalte reclame homo au devenit obişnuite – va fi momentul să îi abordăm pe restul oponenţilor. Ca să fim direcţi, ei trebuie demonizaţi. (Acest lucru va fi necesar pentru că, la acea dată, aceşti duşmani deja îşi vor fi triplat rezervele de critici şi dezinformare.) Scopul nostru de aici e dublu. Mai întâi, urmărim să înlocuim mândria auto-suficientă a publicului cu privire la homofobia lui cu ruşine şi vină. În al doilea rând, vrem să îi facem pe antihomosexuali să pară atât de urâţi, încât omul de rând să vrea să se disocieze de asemenea modele.

„Publicul trebuie să vadă imagini ale unor homofobi gălăgioşi ale căror caracteristici şi opinii îl dezgustă pe omul de rând. Aceste imagini pot include: membri ai Ku Klux Klan care cer arderea de vii sau castrarea homosexualilor; predicatori bigoţi, cu o ură isterică, care sunt şi caraghioşi, şi tulburaţi; derbedei, golani şi puşcăriaşi ameninţători, care vorbesc lejer despre „poponarii” pe care i-au omorât sau pe care i-ar omorî; un tur prin lagărele de concentrare naziste, unde au fost torturaţi şi ucişi homosexuali.”

Autorii explică mai departe, „Am indicat deja câteva imagini care ar putea afecta vendeta homofobă: neo-naziştii, fanaticii religioşi şi membri Ku Klux Klan prezentaţi într-o manieră negativă şi ridicolă (o sarcină uşoară, de altfel).

„Aceste imagini trebuie puse alături de cele ale homosexualilor victime, prin metoda numită de propagandişti „tehnica parantezei”. De exemplu, timp de câteva secunde este arătat un predicator înfierbântat, cu ochii bulbucaţi, care tună şi fulgeră împotriva „acelor degeneraţi şi îndrăciţi”, în timp ce bate cu pumnul în pupitru. În timp ce acesta îşi continuă tirada, imaginea se schimbă pe fotografiile emoţionale ale unor homosexuali care arată decent, inocent şi amabil; apoi revenim la figura înroşită a predicatorului, şi aşa mai departe. Contrastul e evident. Efectul e devastator.”

Pasul 6: Solicitaţi fonduri

„Orice campanie masivă de acest fel va necesita cheltuieli lunare sau chiar anuale fără precedent – un amplu mecanism de strângere de fonduri,” spun autorii. Ei în îndeamnă pe homosexuali să contribuie masiv la această campanie. „Întrucât acei homosexuali care nu au familii de întreţinut au, de obicei, mai multe fonduri la dispoziţie decât media, ei îşi pot permite să contribuie mai mult.”

Ei continuă şi spun că „invitaţia trebuie adresată atât homosexualilor, cât şi heterosexualilor interesaţi de dreptatea socială.”

Doi ani mai târziu, în cartea lor After the Ball, Kirk şi Madsen îşi prezintă în clar planul pentru propaganda de masă menită să convertească America la promovarea cauzei homosexuale. Ei scriu: „…prin conversie înţelegem ceva mult mai ameninţător la adresa stilului de viaţă american, fără de care nu poate avea loc nici o schimbare socială majoră. Înţelegem conversia emoţiilor, minţii şi voinţei omului de rând, printr-un atac psihologic planificat, sub forma unei propagande service poporului prin mass-media.”

Demonizaţi Creştinismul

În ton cu „Repararea capitală a Americii heterosexuale” a lui Kirk şi Pill, procesul de demonizare a celor care se opun homosexualităţii se derulează astăzi cu o viteză ameţitoare. Atacul homosexualilor este îndreptat în special împotriva Creştinismului.

Pe un site al homosexualilor dedicat prezentării „infracţiunilor de ură”, activiştii pretind că organizaţiile pro-familie au un discurs al urii atunci când critică comportamentul homosexual şi că acest „discurs al urii” ar conduce la infracţiuni de ură, trebuind să fie curmat. Acest site pune un semn de egalitate între opoziţia faţă de homosexualitate şi uciderea evreilor de către Hitler.

Acelaşi website dă vina pe grupurile pro-familie pentru uciderea unui student homosexual, Matthew Shepard. (De fapt, Matthew Shepard a fost ucis într-un jaf, nu pentru că era homosexual).

În 2004, pastorul suedez Ake Green a fost condamnat la o lună de închisoare pentru că a criticat homosexualitatea într-o predică ţinută în biserică.

Inspectoratul Şcolar din San Francisco a adoptat o hotărâre prin care se dă vina pe grupurile religioase pentru aşa numitele „infracţiuni de ură”, cum a fost uciderea lui Mathew Shepard. În plus, Inspectoratul a aprobat o hotărâre prin care îndeamnă presa locală să nu publice anunţuri ale organizaţiilor pro-familie în care se vorbeşte despre schimbarea de la homosexualitate la heterosexualitate.

În New York, un panou cu un verset din Biblia a fost dat jos la presiunea consiliului local, care a declarat că reprezintă „un discurs al urii.”

În Massachusetts în 2005, David Parker a fost arestat pentru că a protestat la şcoala la care copilul lor era îndoctrinat cu homosexualitate! În cele din urmă şi-a retras copilul de la şcoala aceea. A petrecut doi ani prin tribunale şi a pierdut la toate apelurile.

Este evident că strategiile şi tacticile din „Repararea capitală a Americii heterosexuale” şi din After the Ball sunt aplicate acum la nivel naţional şi internaţional. Homosexualitatea le este impusă statelor ca un stil de viaţă normal. Statul California a adoptat o lege prin care se impune predarea „Istoriei gay” în şcolile publice. Nu e nici o îndoială că acesta este planul pe care vor să-l implementeze activiştii homosexuali şi politicienii corupţi în toate şcolile din SUA.

Sursa: Trezirea la realitate

Atentat la siguranţa naţională şi bomba cu ceas de care se tem guvernanţii

7a5ea8726d685aa4a3679dcc76d9c5fbAm primit din partea hunedoreanului Dumitru Velea, critic literar şi vechi colaborator al revistei noastre, comunicatul „Salvaţi Hunedoara”, care vesteşte pentru sfîrşitul acestei săptămîni, în Valea Jiului, un protest de amploare al minerilor nemulţumiţi de desfiinţarea altor locuri de muncă. Pînă la urmă, minerii vor fi cei care vor da startul protestelor împotriva dictaturii capitaliste, pentru că trăim cu adevărat în plină dictatură.

Minerii au ajuns exemplare rare, pe cale de dispariţie. Nu-i urîţi pe mineri fără motiv! Minerii au fost aduşi pe cheltuiala statului în ’90 la Bucureşti prin derutare, intimidare şi ameninţare asupra viitorului lor. Ei, săracii, s-au dus acolo unde au fost trimişi, organizaţi logistic de cei care ar trebui să poarte cătuşe acum. Nu minerii au fost cei care au produs actele de violenţă, ci diversionişti costumaţi în mineri.

În acel iunie ’90, pe străzile Bucureştiului erau foarte mulţi mineri falşi, adică şarlatani deghizaţi în mineri. Minerii din Valea Jiului habar n-aveau unde se află sediile P.N.Ţ.cd şi P.N.L. Au fost dirijaţi într-acolo, iar falşii mineri au furat documentele incriminatoare şi au distrus sediul ziarului Dreptatea. Închipuiţi-vă că minerilor nu le trebuiau nişte documente de partid. Alţi asasini aveau nevoie ca ele să fie distruse.

Minele româneşti sînt pline de cărbune, dar importăm cărbune din Ucraina, via Ungaria, printr-o serie de intermediari necuraţi

Una dintre cauzele situaţiei dezastruoase de la Complexul Energetic Hunedoara este direct legată de importurile de cărbune. Din 2012 pînă în prezent, Termocentrala Mintia, parte a Complexului Energetic a importat peste şase sute de mii de tone de cărbune de, în timp ce cărbunele din minele româneşti a fost trecut pe linia moartă, ceea ce a stîrnit nemulţumirea minerilor care, astfel, nu mai au de lucru.

La Direcţia Naţională Anticorupţie ar exista o plîngere legată de importurile de cărbune din anii trecuţi,  pe motiv că importurile nu au fost făcute legal, cărbunele fiind adus din Ucraina, via Ungaria, printr-o serie de intermediari necuraţi. Nemulţumit că Ministerul de Finanţe şi Ministerul Justiţiei refuză aprobarea acordării unui ajutor de salvare pentru achiziţionarea certificatelor de CO2, preşedintele Consiliului de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara, Alexandru Blaj, a demisionat. Fără aceste certificate, vor veni amenzi de circa 120 de milioane de euro din partea Comisiei Europene, amenzi care trimit la faliment sigur complexul energetic. Comisia Europeană nefiind deloc străină de falimentarea coloşilor industriali româneşti, cu concursul slugilor preaplecate dela Bucureşti. Pe lîngă alte nenorociri, intrarea noastră în U.E. ne-a adus şi supunerea orbească în faţa porţilor străine, cu obligaţia de a ne ruina în favoarea economiilor mari ale lumii.

Minerii îşi anunţă ieşirea în stradă!

D.N.A. ar trebui tras la răspundere! Unde au dispărut milioanele de locuri de muncă, dar şi românii, unde au dispărut şi de ce, în acest capitalism barbar? Din 22 de milioane de români, dacă mai sînt 17 în ţară. Din 1997, tot sînt trimişi minerii în şomaj. Din peste o sută de mii de mineri au rămas patru mii, care, cu aproximaţie, vor ieşi la pensie peste cîţiva ani. După greva foamei, Sindicatul Complexului Energetic Hunedoara şi Liga Pensionarilor Mineri din Valea Jiului au anunţat pentru vineri, 22, mai un protest de amploare în municipiul Petroşani, solicitînd, în regim de urgenţă, prezenţa unei delegaţii guvernamentale în judeţul Hunedoara, aptă să ofere măsuri de redresare a Complexului Energetic, pus pe butuci de importul străin de cărbune, cînd minele din România sînt pline de huilă. A.N.A.F. îşi trimite hăitaşii la vînătoare după mărunţiş prin gogoşerii şi dughene stradale (deşi trebuie şi aici ordine fiscală), dar orbeşte atunci cînd ultimele rămăşiţe ale unei industrii cu tradiţie românească, sînt prăduite cu acte în regulă. Falimentul Complexului Energetic Hunedoara ar însemna declinul economic şi social al unui judeţ unde şomajul înregistrează printre cele mai ridicate cote. Situaţia tensionată, care tronează de cîţiva ani buni, scoate hunedorenii în stradă. „Azi în Hunedoara, mîine-n toată ţara!” Să ne amintim că aceleaşi metode de vastă trebuinţă caracatiţei politice şi economice au fost aplicate în toate zonele economice ale Ţării. Industria noastră minieră trebuia cu orice preţ distrusă, trebuia distrusă unitatea minerilor, ca să poată haitele din frunte fura în voie, să se poată îmbuiba negustoreşte, importînd cărbune. Chiar dacă ar exista zeci de instituţii D.N.A., tot nu ar reuşi să trimită la ocnă ciumele din Guvern şi din Parlament, pe cele cu epoleţi şi fără, care au ucis cu bună ştiinţă şi rea credinţă industria şi întreaga economie a României şi, odată cu aceasta, au expediat în sărăcia, fără venituri, milioane de români.

Afacere ilegală cu plumb, evaluată la 5 milioane de euro – un atentat la siguranţa naţională

Se cuvine să atragem atenţia asupra unui alt atentat la siguranţa naţională. Peste 3000 de tone de substanţe periculoase cu risc chimic major (deşeuri şi concentrat de plumb), depozitate în hala vechiului combinat hunedorean de pe strada Carpaţi, sediu bine păzit, într-un cartier locuit din Municipiul Hunedoara, supuse unui tratament de îmbogăţire a plumbului şi prelucrate clandestin în condiţii improprii, fără avize legale, reprezintă o afacere evaluată la 5 milioane de euro. Presa locală afirmă că operatorii care se ocupă de afacerea otrăvitoare au concursul şi complicitatea unor reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, Poliţiei şi Prefecturii. În zona contaminată, conform măsurătorilor, cantităţile de plumb ating valori de 800 de ori peste limita admisă în sol, ceea ce înseamnă poluarea extremă cu plumb a solului, a rîului Cerna şi otrăvirea lentă a localnicilor. Culmea ilegalităţii, au fost depuse documentaţii pentru autorizarea depozitului. Pînă la această dată, Garda de mediu şi A.P.M. Hunedoara au făcut verificări şi s-a confirmat faptul că există depozitul ilegal şi cantitatea de substanţe toxice, pericolul fiind foarte mare pentru sănătatea localnicilor, doar că nimeni nu are curajul să destructureze o reţea de făcut bani din plumb. Deşi scandalul deşeurilor de plumb a ajuns pe masa procurorilor în 2014, niciun ecou, de atunci, se păstrează o secretomanie suspectă, deşeurile cu risc chimic major aduse de la Copşa Mică sînt în continuare prelucrate cu o staţie de spălare ce foloseşte apă din Cerna, apa reziduală fiind deversată înapoi în rîu. Concentratul de pulberi cu plumb procesat ilegal este vîndut la negru, conform Ziarului Hunedoreanul,  pe piaţa neagră, printre altele, unor romi care se ocupă de cositor. Intoxicaţiile cu plumb pot fi deosebit de periculoase, chiar mortale, cea mai frecventă intoxicaţie cu plumb este denumită medical saturnism. 

Cît timp vor mai umbla liberi printre noi trădătorii penali şi ţeparii periculoşi ai României?

Privatizarea în România a însemnat vînzarea industriei la preţ de fier vechi şi mînă liberă la furat „investitorilor strategici” din afară şi din Ţară,  care, prin strategii mafiote şi criminale, ne vînd acum la supra preţ propriile noastre resurse. Clasa noastră politică a făcut din industria României un tîrg pentru cine dă mai mult! Valea Jiului fiind considerată de guvernanţi o bombă cu ceas de care aceştia se temeau, au socotit că le e mai de folos lor să dezamorseze bomba, desfiinţînd tot mai multe locuri de muncă şi închizînd întregi sectoare de activitate minieră. În 25 de ani, statul nu a făcut nimic pentru omul de rînd, în afară de a-l obliga la plata taxelor, impozitelor şi la un trai mizer. Cu cît o populaţie majoritară este ţinută în lanţ, doar cu apă şi pîine şi fără perspective, cu atît poate fi manevrată mai uşor. Nimeni n-a fost tras la răspundere pentru dărîmarea sutelor de întreprinderi, pentru dinamitarea unei industrii de tradiţie şi pentru construirea, în locul ei, a miilor de sedii de bănci, străine, hrăpărețe, moluri, farmacii şi cartiere rezidenţiale de lux, unde huzureşte marea şleahtă de trădători penali şi ţepari periculoşi ai României, aflaţi, încă, în libertate.

Autor: Maria Diana Popescu, Agero

Sursa: Agero Stuttgart 

Lumea in care traim: proiectul “Povestea lucrurilor”

Story-Of-Stuff-Book-Adds-To-The-Vision-Of-Decreased-ConsumptionPovestea lucrurilor este un film documentar care te trimite într-un tur care îți va deschide ochii în legătură cu adevăratele costuri ale culturii consumeriste – de la extragerea resurselor, la incinerearea iPod-urilor. Annie Leonard, o activistă care și-a petrecut ultimii zece ani călătorin prin lume și luptând împotriva amenințărilor la adresa mediului, este naratoarea acestui film documentar. Ea examinează adevăratele costuri ale extragerii, producerii, distribuirii, consumării și eliminării și izolează precis momentul istoric în care observă că mania consumismului a luat naștere.

Povestea lucrurilor examinează cum politicile economice de după Al Doilea Război Mondial  au introdus noțiuni precum “ieșire din uz planificată” – și modul în care acetea sunt încă la baza celei mai mari părți a economiei mondiale. Ideea lui Leonard de a face acest film i-a venit în urma întrebării: “De unde vin toate aceste lucruri pe care le cumpărăm și unde ajung după ce le aruncăm?” A plecat în jurul lumii ca să găsească niște răspunsuri și a descoperit de-a lungul călătoriei niște participanți foarte vinovați, alături de victimele lor.


Sursa: Filmedocumentare.com

România bună de muls

romania-buna-de-muls-0666bdeDacă vreți să aflați cum și de ce a fost distrusă industria agro-zootehnică din România și de ce mâncăm doar porcăriile importate de străini,în timp ce ei mănâncă hrană de calitate exportată de la noi.

Companii străine, instalate la noi şi care îşi permit să ne şantajeze. Investitori de peste graniţă care vin, cumpără, ruinează şi pleacă, lăsând pe drumuri mii şi mii de oameni. De două decenii, România e transformată din producător în piaţă de desfacere. Printre ramurile vitale, scăpate de sub control, se numără şi zootehnia.

În acest moment, cam tot de înseamnă creşterea de animale, industria laptelui şi cea de procesare a cărnii se află fie în mâna unor companii străine, fie în prag de faliment. Fără sprijin de la stat, românii din domeniu sunt pur şi simplu îngropaţi de concurenţa venită din afară. Lucru foarte grav, susţin fermierii. Fiindcă se spune că cine controlează hrana cotrolează populaţia.

De doua decenii, fara sa intervenim, Romania e exploatata continuu si transformata din producator, in piata de desfacere. Ne-a scapat de sub control si o ramura vitala: zootehnia.


România a fost luată în UE numai pentru materii prime și piață de desfacere. Tot ce am avut industrie e la pământ. Investițiile străine au venit în țară doar să exploateze forța de muncă și să desfacă.

Producătorul român nu e subvenționat ca să poată concura cu cel din afară.

Surse: Antena3.ro si Search News Global

Ești 97% posedat de bănci! Adevărul despre sistemul monetar actual și despre colapsul său inevitabil

97-Owned[1]O serie de evenimente economice recente precum scăderea aparent inexplicabilă a prețului petrolului, sancțiunile impuse Rusiei, care afectează într-o mare măsură Europa și decizia luată de Banca Centrală Elvețiană de a decupla francul elvețian de euro, prefigurează o nouă criză economică anunțată deja de mai mulți specialiști financiari. În acest context măsuri disperate precum cea a Băncii Centrale Europene de a tipări și arunca pe piață gigantica sumă de 1300 de miliarde de euro nu pot decât să îi provoace celui care muncește zi de zi să obțină venituri pentru hrana, îngrijirea și prosperitatea propriei familii niște întrebări logice precum: ce sunt de fapt banii? Cum sunt creați și de către cine? De ce există atâția oameni datornici și de ce este “normal” ca băncile să prospere de pe seama lor? De ce oamenii trebuie să muncescă întreaga viață ca niște sclavi pentru niște sume derizorii în timp ce bancherii pot dispune de sume exorbitante pe care le materializează din vârful pixului sau din taste? Nu cumva este ceva viciat în acest sistem care pune în pericol libertatea și viața oamenilor ce își doresc o viață un pic mai bună?

Filmul “97% posedat” (“97% owned”) reprezintă un studiu fundamental despre sistemul financiar și economic. E primul documentar care abordează problema și modul de funcționare a băncilor centrale și a procesului de creare a banilor. Atât timp cât banii dirijează orice activitate din lume, e absolut necesar să le înțelegem natura. Totuși, întrebările aparent simple sunt evitate, întrebări precum: Care e originea banilor? Cine îi creează? Cine decide modul de folosire a acestora? Și ce valoare au aceste întrebări pentru milioanele de oameni care au de suferit în cazul în care sistemul monetar intră în colaps?

Primul film documentar despre Mihai Eminescu (1914). Comoara cinematografică, găsită întâmplător în arhive

646x404Un documentar filmat în urmă cu 100 de ani despre viaţa lui Mihai Eminescu şi a celor mai apropiaţi oameni din existenţa poetului, Veronica Micle şi Ion Creangă, a fost descoperit în Arhiva Naţională de Filme.

Documentarul a fost realizat de Octav Minar, pseudonimul literar a lui Octav Popovici (1886 – 1967), unul dintre primii şi cei mai importanţi cercetători ai vieţii lui Mihai Eminescu.

Filmările au fost făcute pe parcursul anului 1914 în principal în judeţele Botoşani, Neamţ şi Iaşi, dar documentarul conţine şi imagini filmate în Italia şi Egipt. Primul film dedicat poetului şi prietenilor săi a fost intitulat “Eminescu, Veronica, Creangă” şi a avut premiera pe 15 ianuarie 1915, cu ocazia împlinirii a 65 de ani de naşterea lui Eminescu, în sala Ateneului Român. Au participat la prezentarea oficială, printre alţii, Barbu Ştefănescu Delavrancea, George Enescu sau Maria Ventura.


Filmul a mai rulat ulterior la Casa Şcoalelor, pe 14 februarie 1915, şi la Cinema “Palace”, pe 9 noiembrie 1915. Publicaţiile importante ale vremii, precum Adevărul, Dimineaţa, Viitorul, Universul, Cronica Moldovei sau Rampa, au menţionat difuzarea peliculei.

Documentarul a fost procesat, la vremea respectivă, de către casa franceză de producţie Pathé Frères Paris în trei exemplare. Unul dintre ele a fost descoperit întâmplător în urmă cu câţiva ani la Arhivele Naţionale de Filme, de către cercetătorii bibliofili Ion Rogojanu şi Dan Toma Dulciu, iar existenţa documentului istoric a fost semnalată de către cercetătorul Miron Manega. Din filmul original, care conţinea 1.500 de metri de peliculă, s-au mai păstrat 650 de metri, cu o durată de 21 de minute.

Realizatorul documentarului, Octav Minar, este contestat de nume mari ale literaturii. George Călinescu l-a numit în epocă “necrofor eminescian” şi l-a acuzat că a falsificat documente sau că a lucrat cu documente neautentificate. Cu toate acestea, cercetătorul a adunat multe informaţii în premieră, care stau şi astăzi la baza biografiei recunoscute a lui Mihai Eminescu.

Filmul documentar conţine imagini în premieră cu casa de la Ipoteşti, mormântul scriitorului de la Cimitirul Bellu sau locuri de promendă ale poetului din Iaşi, precum Hanul “Trei Sarmale”. În acelaşi timp, mai pot fi vizionate toate cele trei fotografii cunoscute şi acceptate ale poetului, precum şi o fotografie a lui Matei şi Gheorghe Eminovici.

Realizatorul filmului a reuşit să filmeze mai mulţi membri încă în viaţă ai familiei lui Ion Creangă şi a inserat în documentar ultima fotografie cunoscută a marelui povestitor.

Autor: Cezar Padurariu

Sursa: Adevarul.ro

Revoluţia din 1989, declanşată de bătaia puterilor lumii pe zăcămintele de petrol?!

camp_petrolier_01-465x390Ne place să credem că blocul comunist s-a prăbuşit brusc în 1989, din dorinţa de libertate a oamenilor. Desigur, a fost şi acest lucru, dar mult mai mult a contat altceva: petrolul. Încă din anii ’80, marile puteri ale lumii ştiau că rezervele se vor epuiza în câteva zeci de ani şi că, dacă pun mâna pe ele, vor face foarte mulţi bani.

Într-o alocuţiune rostită la Bruxelles, disidentul rus Vladimir Bukovski a dezvăluit că, pe data de 17 ianuarie 1989, o delegaţie a Comisiei Trilaterale, formată din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-preşedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller şi fostul secretar de stat al SUA Henry Kissinger, s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge că URSS trebuie să se integreze în marile instituţii financiare ale lumii: GATT, FMI şi Banca Mondială. Potrivit lui Bukovski, cuvintele lui d’Estaing ar fi fost: “Domnule preşedinte, nu vă pot spune exact când se va întâmpla, probabil în 15 ani, dar Europa va fi un stat federal şi trebuie să vă pregătiţi pentru asta. Trebuie să lucraţi cu noi şi cu liderii europeni să stabiliţi cum veţi reacţiona, cum le veţi permite celorlalte state est-europene să interacţioneze cu Europa unită sau cum să deveniţi o parte a ei. Trebuie să fiţi pregătiţi”. Vladimir Bukovski subliniază: “Asta se întâmpla în ianuarie 1989, într-o vreme în care Tratatul de la Maastricht nu exista nici măcar în proiect. Cum naiba ştia Giscard d’Estaing ce se va întâmpla peste 15 ani? Şi, surpriză, cum de a devenit tocmai el autorul Constituţiei Europene, în 2002?” A urmat, pe 1 decembrie, întâlnirea lui Gorbaciov cu Papa, iar pe 2-3 decembrie 1989, celebra întâlnire de la Malta dintre Gorbaciov şi preşedintele american George Bush senior.

A urmat prăbuşirea blocului comunist brusc şi dintr-odată. Bukovski avea dreptate să creadă că ceva nu este în regulă…

Dacă deschideţi site- ul Companiei Naţionale de Drumuri, la capitolul “Proiecte cu impact internaţional”, veţi găsi reţeaua TEM de autostrăzi pe care România trebuie să o construiască pe teritoriul său, conform unor înţelegeri internaţionale semnate deja. Printre acestea este şi autostrada Giurgiu-Bucureşti- Focşani-Albiţa, numită Autostrada Inelară a Mării Negre, porţiunea românească. Asta înseamnă că în jurul Mării Negre va exista o autostradă.

De ce? Această autostradă, precum şi celelalte proiecte de infrastructură din zonă au menirea de a lega Europa de zonele unde se află marile resurse energetice din Caucaz şi Orient.

“Momentul 1989, adică prăbuşirea lagărului comunist, a avut la bază nevoia de expansiune a Europei către zăcămintele energetice din Est!”, este de părere prof. univ. dr. ing. Marian Rizea (foto), reputat specialist pe probleme de contraspionaj economic. În zona asiatică sunt concentrate 75% din rezervele mondiale de petrol şi gaze.

Exportul de civilizaţie europeană către Est, la care asistăm şi astăzi, are drept scop luarea sub control a statelor deţinătoare de resurse energetice, dar şi a statelor prin care vor trece aceste resurse energetice. Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană tot înglobează, începând din 1989, ţările poziţionate în jurul Mării Negre. În viitor, cu cât ne vom apropia de momentul “morţii petrolului”, adică al epuizării zăcămintelor mondiale, probabil prin 2050 sau 2060, cu atât aceste resurse se vor scumpi, iar cel care le deţine se va îmbogăţi foarte mult!

Aceste informaţii sunt subliniate în cartea “Securitatea energetică la Marea Neagră”, un volum editat de Academia Naţională de Informaţii Bucureşti. “Pe lângă resursele energetice au contat, pentru cotitura din 1989, şi resursele umane din zonă precum şi imensa piaţă de desfacere”, a explicat Marian Rizea.

În 1989, România avea o rezervă de 4 miliarde de dolari

“Banii pe care îi avea România în anul 1989 se ridicau la aproximativ 4 miliarde de dolari în conturi şi contracte în derulare cu firme de stat de comerţ exterior. Există însă indicii că suma ar fi fost aproape dublă, dar nimeni nu a văzut vreodată documente autentice care să stabilească adevărata sumă.

O parte din aceşti bani se afla în conturile interne şi externe ale fostei securităţi a statului şi în avuţia naţională imobilă: întreprinderi, combinate, bunuri, mijloace fixe, capital industrial etc. Secretele securităţii au rămas şi astăzi o enigmă nedescifrată!”, ne-a declarat economistul şi analistul militar Silviu Crăescu , preşedintele Academiei Naţionale de Securitate şi Organizarea Apărării.

Ceauşeştii se salvau dacă ajungeau la Buşteni

“Au existat planuri de salvare a lui Ceauşescu de către unii dintre membrii de partid, armată şi securitatea statului, însă dictatorul a fost împiedicat să ajungă în zona oraşului Buşteni, unde ar fi fost apărat de partizani până la obţinerea de ajutor extern”, ne-a declarat analistul Silviu Crăescu. Acesta a adăugat că unii dintre membrii de partid care ar fi încercat să-i salveze pe soţii Ceauşescu au pe conştiinţă o parte din morţii de la Revoluţie, fiindcă au tras în civili cu arme de foc.

Autor: Sorin Golea

Sursa: Libertatea.ro