C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Documentare

SODOM, documentarul care scoate la iveală STRATEGIA folosită pentru schimbarea percepției asupra homosexualității în Occident și în lume!

0Pe 26 iunie a.c. Curtea Supremă a SUA a legalizat căsătoriile homosexuale pe întreg teritoriul țării. Anterior, secretarul de stat John Kerry anunțase că problematica drepturilor homosexuale este una prioritățile politicii externe, americane. Conform unor sondaje de opinie, căsătoriile între persoane de același sex sunt acceptate de aproximativ 50% dintre americani. Cum s-a ajuns aici, în doar cateva zeci de ani?

Un articol publicat în 1987 ,”The Overhauling of Straight America” („Îndreptarea Americii heterosexuale”) – semnat de activiştii homosexuali Marshall Kirk şi Erastes Pill. („Erastes Pill” era numele de autor al lui Hunter Madsen) a devenit referința privind tacticile folosite de mișcarea homosexuală pentru a se impune în ochii opiniei publice americane. Aceste persoane erau foarte şcolite. Kirk era cercetător în Neuropsihiatrie, cu studii la Harvard; Madsen avea un doctorat în Politici la Harvard şi era expert în tactici de persuasiune publică şi marketing social.


„SODOM” – film documentar despre homosexualitate (2014) from PRO VITA on Vimeo.

Se spune că „The Overhauling of Straight America” a devenit „biblia” mişcării homosexuale, întrucât prezintă strategii atât pentru a-i face pe homosexuali mai acceptaţi, cât şi pentru a-i demoniza pe oponenţii homosexualităţii. Întreaga campanie se bazează nu pe argumente raţionale, ci pe manipularea emoţională a publicului. (Ulterior, Kirk şi Madsen au dezvoltat principiile din articol într-o carte de 398 de pagini: „After the Ball: How America Will Conquer Its Fear and Hatred of Gays in the 90s” – „După bal: Cum îşi va depăşi America teama şi ura de homosexuali în anii ’90”).

Noi ne vom concentra aici pe articolul lor iniţial din 1987. Pentru a transmite corect spiritul acelui material, vom apela frecvent la citarea lui directă.

Publicat în ediţia din 1987 a revistei pentru homosexuali Guide, „The Overhauling of Straight America” începe cu:

„Primul lucru care trebuie făcut este desensibilizarea publicului american cu privire la homosexuali şi la drepturile acestora. A desensibiliza publicul înseamnă a-l face să privească homosexualitatea cu indiferenţă, fără nici o emoţie.”

Autorii continuă şi vorbesc despre obiectivul de a pune preferinţele sexuale pe acelaşi palier cu preferinţele pentru aromele de îngheţată sau sport. Ţie îţi place ciocolata, mie îmi place vanilia. Tu preferi voleiul, eu fotbalul. Nu e nici o problemă.

„Cel puţin la început”, scriu autorii, „urmărim să desensibilizăm publicul şi nimic mai mult. Nu trebuie şi nu ne putem aştepta la o „apreciere” sau „înţelegere” deplină a homosexualităţii din partea omului obişnuit. Uitaţi a convinge masele că homosexualitatea e un lucru bun. Însă dacă îi faci să se gândească că aceasta e doar un lucru obişnuit, dacă îi faci să ridice din umeri, atunci lupta ta pentru drepturi juridice şi sociale e practic câştigată. Şi, pentru a-i face doar să ridice din umeri, homosexualii ca şi comunitate trebuie să înceteze să mai pară misterioşi, străini şi diferiţi.” Articolul face apel la o campanie masivă în mass-media pentru schimbarea imaginii homosexualilor, iar „orice campanie care urmăreşte această schimbare trebuie să realizeze şase lucruri”.

Următorii şase paşi sunt luaţi direct din articolul lui Kirk şi Pill:

Pasul 1: Vorbiţi despre homosexuali şi homosexualitate cât mai tare şi cât mai des posibil

„Principiul din spatele acestui sfat e simplu”, spun Kirk şi Pill, „aproape orice comportament începe să pară normal dacă eşti expus la el suficient de mult timp şi în suficient de multe locuri. Acceptabilitatea noului comportament va depinde în ultimă instanţă de numărul de cunoscuţi care îl practică sau îl acceptă”. Iniţial, o persoană poate fi ofensată de noutate, însă autorii notează că „atât timp cât Ion nu se simte presat să facă la fel, atât timp cât comportamentul în cauză nu îi ameninţă siguranţa fizică şi financiară, se va obişnui repede cu el şi viaţa va merge mai departe.” Viaţa merge mai departe şi Ion şi prietenii lui vor deveni mai toleranţi faţă de homosexualitate, aceasta devenind doar un mod de viaţă alternativ şi legitim.

„Modalitatea prin care putem atenua sensibilităţile primare faţă de homosexualitate este să facem ca mulţi oameni să vorbească mult despre subiect, într-o manieră neutră sau pozitivă.” Cu cât se vorbeşte mai mult, cu atât se creează impresia că publicul este cel puţin împărţit în atitudini. „Chiar şi cele mai acebre dezbateri dintre susţinători şi oponenţi servesc scopului nostru, atât timp cât homosexuali „respectabili” ies în faţă şi îşi prezintă punctul de vedere.”

De asemenea, autorii insistă că vorbitul despre homosexualitate trebuie să fie doar un vorbit, nu o îndoctrinare cu homosexualitate. „În fazele primare ale oricărei campanii îndreptate către cetăţeanul heterosexual, masele nu trebuie să fie şocate şi îndepărtate prin expunerea prematură la comportamentul homosexual în sine. În schimb, descrierile sexuale trebuie reduse la minim, iar drepturile homosexualilor trebuie prezentate cât mai mult posibil ca o chestiune socială abstractă.”

Autorii subliniază importanţa discutării despre problematica homosexuală în mass-media vizuală, în filme şi la televiziune, acestea fiind „cele mai puternice formatoare de imagine din societatea occidentală.” Omul de rând petrece un număr de ore pe zi în faţa televizorului. „Aceste ore deschid o poartă către lumea privată a heterosexualilor, prin care se poate introduce un cal troian.”

Hollywoodul este descris de autori ca fiind cea mai bună armă ascunsă pe care o au homosexualii pentru a desensibiliza publicul. Ei laudă faptul că în ultimii 10 ani (până în 1987), personajele homosexuale au devenit vizibile în filme şi în emisiunile tv.

De atunci, aceste personaje au devenit tot mai frecvente şi totul face parte din strategia de inducere a acceptării publice a homosexualităţii. Uitaţi-vă, de exemplu, la serialele Will & Grace sau The L Word; la filme ca Brokeback Mountain şi la homosexualii simpatici care au roluri principale în filme ca Bridget Jones Diary şi As Good As it Gets. Personajele homosexuale plăcute sunt tot mai numeroase în filme şi la televizor, iar asta nu e o întâmplare.

Kirk şi Pill concep apoi un atac la scară largă asupra religiei. „Opinia publică este o sursă principală de valori oficiale, iar autoritatea religioasă estre cealaltă sursă. Când cultele conservatoare îi condamnă pe homosexuali, noi putem face două lucruri ca să combatem homofobia credincioşilor. În primul rând, putem altera standardele morale. Asta înseamnă să facem publică susţinerea dată homosexualilor de cultele mai moderate, formulând obiecţii teologice cu privire la interpretarea conservatoare a învăţăturilor biblice şi expunând ura şi lipsa de uniformitate.”

Ei continuă, „În al doilea rând, putem submina autoritatea morală a cultelor homofobe, prezentându-le ca retrograde şi înapoiate, rămase în urmă faţă de vremurile moderne şi de ultimele descoperiri ale psihologiei. Împotriva influenţei puternice a Religiei instituţionalizate trebuie să mobilizăm influenţa şi mai puternică a Ştiinţei şi Opiniei publice (sabia şi scutul acelui „umanism secular” dezavuat). O asemenea coaliţie monstruoasă a funcţionat bine şi înainte împotriva cultelor, în probleme cum ar fi divorţul şi avortul. Cu suficiente discuţii libere despre prevalenţa şi acceptabilitatea homosexualităţii, această coaliţie poate funcţiona şi aici.”

Pasul 2: Prezentaţi-i pe homosexuali ca victime, nu ca pe activişti agresivi

Hollywoodul este descris de autori ca fiind cea mai bună armă mascată pe care o au homosexualii pentru a desensibiliza publicul. Ei laudă faptul că personajele homosexuale sunt tot mai vizibile în filme şi în emisiunile tv.

„În orice campanie pentru câştigarea publicului, homosexualii trebuie zugrăviţi ca victime care au nevoie de protecţie, astfel încât heterosexualii să fie înclinaţi prin reflex să îşi asume rolul de protectori. Dacă însă homosexualii sunt prezentaţi ca un grup puternic şi mândru care promovează un stil de viaţă nonconformist şi deviant, atunci ei vor fi văzuţi ca o ameninţare publică care justifică opoziţia şi opresiunea. Din acest motiv, trebuie să rezistăm ispitei de a ne afişa „mândria homosexuală” atunci când aceasta vine în conflict cu imaginea de homosexual-victimă. Şi trebuie să găsim calea de mijloc dintre a-i impresiona pe heterosexuali nu numărul nostru mare, pe de-o parte, şi a le declanşa o paranoia ostilă – „Nu mai ai loc de ei!” – pe de altă parte.”

„O campanie media pentru promovarea imaginii homosexualului-victimă trebuie să folosească simboluri care reduc sentimentul de ameninţare al publicului, care va coborî garda, şi care sporesc plauzibilitatea victimizării. În termeni practici, asta înseamnă că mustăcioşii cu muşchi nu trebuie să apară în reclamele homosexuale şi în alte prezentări, ei lăsând loc figurilor simpatice ale unor tineri sau bătrâni simpatici şi ale unor femei atrăgătoare. (Inutil să mai spunem că grupurile limitrofe, cum ar fi NAMBLA [North American Man-Boy Love Association]nu trebuie să apară în asemenea campanii: cei suspectaţi de molestarea copiilor nu pot apărea niciodată ca victime).”

Kirk şi Pill indică două mesaje diferite despre homosexualul-victimă care trebuie transmise. „Primul, publicului trebuie să i se spună că homosexualii sunt nişte victime ale sorţii, în sensul că nici unul nu şi-a ales preferinţele sexuale. Mesajul trebuie să spune: „Dacă îi întrebi pe homosexuali, ei aşa s-au născut, aşa cum voi v-aţi născut heterosexuali sau albi sau negri sau inteligenţi sau sportivi. Nu i-a racolat sau sedus nimeni; nu au ales ai asta şi deci nu pot fi judecaţi din punct de vedere moral. Ce fac ei nu e ceva conştient – e însă ceva natural pentru ei. Destinul acesta ar fi putut fi şi al vostru!’”

Această strategie e la lucru peste tot unde ne uităm. Uitaţi-vă la Lady Gaga şi la albumul ei, „Born this Way” („Născut aşa”). Uitaţi-vă la ura viscerală pe care o au homosexualii faţă de asociaţii precum Courage sau Exodus, care îi consiliază pe bărbaţii şi femeile care vor să scape de homosexualitate. Dacă homosexualitatea poate fi învinsă, atunci asta distruge argumentul fals că homosexualii sunt victime ale sorţii care nu pot face nimic ca să se schimbe.

Kirk şi Pill continuă, „Heterosexualii trebuie să se poată identifica cu homosexualii ca victime. Domnul şi doamna Public nu trebuie să aibă scuze să spună „ei nu sunt ca noi”. Pentru asta, persoanele care apar în campania publică trebuie să fie decente şi îngrijite, atrăgătoare şi admirabile după standardele heterosexuale, şi să nu li se poată obiecta nimic – cu alte cuvinte, să nu poată fi deosebite de heterosexualii la care vrem să ajungem. (Ca să revenim la termenii pe care i-am folosit în articolele anterioare, purtătorii de cuvânt ai cauzei noastre trebuie să fie „homosexuali normali” de tip R, nu „homosexuali la înfăţişare” de tip Q.) Numai în aceste condiţii va fi perceput corect mesajul: „Aceşti oameni sunt victime ale unei sorţi care ar fi putut fi şi a ta”.”

Autorii continuă remarcând că e posibil ca homosexualii să nu apară favorabil în cadrul unei strategii care ii face să pară victime ale unui soi de plagă, „dar realitatea e că comunitatea homosexuală este slabă şi trebuie să manipuleze puterile celor slabi, inclusiv jocul pentru simpatie.”

„Al doilea mesaj îi va prezenta pe homosexuali ca victime ale societăţii.”

Pasul 3: Daţi-le protectorilor o cauză dreaptă

„O campanie media care îi înfăţişează pe homosexuali ca victime ale societăţii şi care îi încurajează pe heterosexuali să le fie protectori trebuie să faciliteze pentru cei ce răspund afirmarea şi explicarea noului lor rol de protectori. Puţine femei heterosexuale şi şi mai puţini bărbaţi heterosexuali vor dori să apere homosexualitatea pe faţă. Majoritatea îşi vor ataşa noul impuls protector de un principiu al dreptăţii sau legii, de o dorinţă generală pentru un tratament uniform şi corect în societate. Campania noastră nu trebuie să ceară susţinerea directă pentru practicile homosexuale, ci să preia anti-discriminarea ca temă a ei. Dreptul la libera exprimare, libertatea credinţei, libertatea de asociere, tratamentul corect şi protecţia egală în faţa legii – acestea trebuie să fie aspectele aduse în atenţie de campania noastră.

„Este foarte important pentru mişcarea homosexuală să îşi lege cauza de standarde acceptate ale dreptului, pentru că susţinătorii ei heterosexuali trebuie să aibă la îndemână un răspuns pe măsură la argumentele morale ale oponenţilor ei. Homofobii îşi îmbracă reacţiile emoţionale în hainele grele ale dogmelor religioase, aşa că apărătorii drepturilor pentru homosexuali trebuie să fie gata să combată dogmele cu principii.”

Pasul 4: Faceţi-i pe homosexuali să pară buni

„Pentru a-l face pe homosexualul-victimă simpatic pentru heterosexuali, trebuie să-l înfăţişezi ca pe un om obişnuit. Însă o temă suplimentară a campaniei trebuie să fie mai agresivă şi mai tenace: pentru a neutraliza presa tot mai negativă de care au parte zilele astea homosexualii şi lesbienele, campania trebuie să îi portretizeze pe homosexuali ca pe nişte stâlpi superiori ai societăţii. Da, da, ştim – şmecheria asta e atât de veche că măcăne. Dar şi alte minorităţi au folosit-o mereu în anunţuri care anunţau cu mândrie „Ştiaţi că acest mare om/femeie a fost ____?” Însă mesajul e vital pentru toţi acei heterosexuali care încă îi văd pe homosexuali ca pe nişte ciudaţi – şterşi, singuratici, rataţi, beţivi, sinucigaşi, agresori de copii.”

Autorii subliniază importanţa validării cu ajutorul vedetelor. „Vedetele pot fi hetero (ca Ed Asner) sau homo.”

Pasul 5: Faceţi-i pe oponenţi să pară răi

„Într-o fază ulterioară a campaniei media pentru drepturile homosexualilor – după ce celelalte reclame homo au devenit obişnuite – va fi momentul să îi abordăm pe restul oponenţilor. Ca să fim direcţi, ei trebuie demonizaţi. (Acest lucru va fi necesar pentru că, la acea dată, aceşti duşmani deja îşi vor fi triplat rezervele de critici şi dezinformare.) Scopul nostru de aici e dublu. Mai întâi, urmărim să înlocuim mândria auto-suficientă a publicului cu privire la homofobia lui cu ruşine şi vină. În al doilea rând, vrem să îi facem pe antihomosexuali să pară atât de urâţi, încât omul de rând să vrea să se disocieze de asemenea modele.

„Publicul trebuie să vadă imagini ale unor homofobi gălăgioşi ale căror caracteristici şi opinii îl dezgustă pe omul de rând. Aceste imagini pot include: membri ai Ku Klux Klan care cer arderea de vii sau castrarea homosexualilor; predicatori bigoţi, cu o ură isterică, care sunt şi caraghioşi, şi tulburaţi; derbedei, golani şi puşcăriaşi ameninţători, care vorbesc lejer despre „poponarii” pe care i-au omorât sau pe care i-ar omorî; un tur prin lagărele de concentrare naziste, unde au fost torturaţi şi ucişi homosexuali.”

Autorii explică mai departe, „Am indicat deja câteva imagini care ar putea afecta vendeta homofobă: neo-naziştii, fanaticii religioşi şi membri Ku Klux Klan prezentaţi într-o manieră negativă şi ridicolă (o sarcină uşoară, de altfel).

„Aceste imagini trebuie puse alături de cele ale homosexualilor victime, prin metoda numită de propagandişti „tehnica parantezei”. De exemplu, timp de câteva secunde este arătat un predicator înfierbântat, cu ochii bulbucaţi, care tună şi fulgeră împotriva „acelor degeneraţi şi îndrăciţi”, în timp ce bate cu pumnul în pupitru. În timp ce acesta îşi continuă tirada, imaginea se schimbă pe fotografiile emoţionale ale unor homosexuali care arată decent, inocent şi amabil; apoi revenim la figura înroşită a predicatorului, şi aşa mai departe. Contrastul e evident. Efectul e devastator.”

Pasul 6: Solicitaţi fonduri

„Orice campanie masivă de acest fel va necesita cheltuieli lunare sau chiar anuale fără precedent – un amplu mecanism de strângere de fonduri,” spun autorii. Ei în îndeamnă pe homosexuali să contribuie masiv la această campanie. „Întrucât acei homosexuali care nu au familii de întreţinut au, de obicei, mai multe fonduri la dispoziţie decât media, ei îşi pot permite să contribuie mai mult.”

Ei continuă şi spun că „invitaţia trebuie adresată atât homosexualilor, cât şi heterosexualilor interesaţi de dreptatea socială.”

Doi ani mai târziu, în cartea lor After the Ball, Kirk şi Madsen îşi prezintă în clar planul pentru propaganda de masă menită să convertească America la promovarea cauzei homosexuale. Ei scriu: „…prin conversie înţelegem ceva mult mai ameninţător la adresa stilului de viaţă american, fără de care nu poate avea loc nici o schimbare socială majoră. Înţelegem conversia emoţiilor, minţii şi voinţei omului de rând, printr-un atac psihologic planificat, sub forma unei propagande service poporului prin mass-media.”

Demonizaţi Creştinismul

În ton cu „Repararea capitală a Americii heterosexuale” a lui Kirk şi Pill, procesul de demonizare a celor care se opun homosexualităţii se derulează astăzi cu o viteză ameţitoare. Atacul homosexualilor este îndreptat în special împotriva Creştinismului.

Pe un site al homosexualilor dedicat prezentării „infracţiunilor de ură”, activiştii pretind că organizaţiile pro-familie au un discurs al urii atunci când critică comportamentul homosexual şi că acest „discurs al urii” ar conduce la infracţiuni de ură, trebuind să fie curmat. Acest site pune un semn de egalitate între opoziţia faţă de homosexualitate şi uciderea evreilor de către Hitler.

Acelaşi website dă vina pe grupurile pro-familie pentru uciderea unui student homosexual, Matthew Shepard. (De fapt, Matthew Shepard a fost ucis într-un jaf, nu pentru că era homosexual).

În 2004, pastorul suedez Ake Green a fost condamnat la o lună de închisoare pentru că a criticat homosexualitatea într-o predică ţinută în biserică.

Inspectoratul Şcolar din San Francisco a adoptat o hotărâre prin care se dă vina pe grupurile religioase pentru aşa numitele „infracţiuni de ură”, cum a fost uciderea lui Mathew Shepard. În plus, Inspectoratul a aprobat o hotărâre prin care îndeamnă presa locală să nu publice anunţuri ale organizaţiilor pro-familie în care se vorbeşte despre schimbarea de la homosexualitate la heterosexualitate.

În New York, un panou cu un verset din Biblia a fost dat jos la presiunea consiliului local, care a declarat că reprezintă „un discurs al urii.”

În Massachusetts în 2005, David Parker a fost arestat pentru că a protestat la şcoala la care copilul lor era îndoctrinat cu homosexualitate! În cele din urmă şi-a retras copilul de la şcoala aceea. A petrecut doi ani prin tribunale şi a pierdut la toate apelurile.

Este evident că strategiile şi tacticile din „Repararea capitală a Americii heterosexuale” şi din After the Ball sunt aplicate acum la nivel naţional şi internaţional. Homosexualitatea le este impusă statelor ca un stil de viaţă normal. Statul California a adoptat o lege prin care se impune predarea „Istoriei gay” în şcolile publice. Nu e nici o îndoială că acesta este planul pe care vor să-l implementeze activiştii homosexuali şi politicienii corupţi în toate şcolile din SUA.

Sursa: Trezirea la realitate

Atentat la siguranţa naţională şi bomba cu ceas de care se tem guvernanţii

7a5ea8726d685aa4a3679dcc76d9c5fbAm primit din partea hunedoreanului Dumitru Velea, critic literar şi vechi colaborator al revistei noastre, comunicatul „Salvaţi Hunedoara”, care vesteşte pentru sfîrşitul acestei săptămîni, în Valea Jiului, un protest de amploare al minerilor nemulţumiţi de desfiinţarea altor locuri de muncă. Pînă la urmă, minerii vor fi cei care vor da startul protestelor împotriva dictaturii capitaliste, pentru că trăim cu adevărat în plină dictatură.

Minerii au ajuns exemplare rare, pe cale de dispariţie. Nu-i urîţi pe mineri fără motiv! Minerii au fost aduşi pe cheltuiala statului în ’90 la Bucureşti prin derutare, intimidare şi ameninţare asupra viitorului lor. Ei, săracii, s-au dus acolo unde au fost trimişi, organizaţi logistic de cei care ar trebui să poarte cătuşe acum. Nu minerii au fost cei care au produs actele de violenţă, ci diversionişti costumaţi în mineri.

În acel iunie ’90, pe străzile Bucureştiului erau foarte mulţi mineri falşi, adică şarlatani deghizaţi în mineri. Minerii din Valea Jiului habar n-aveau unde se află sediile P.N.Ţ.cd şi P.N.L. Au fost dirijaţi într-acolo, iar falşii mineri au furat documentele incriminatoare şi au distrus sediul ziarului Dreptatea. Închipuiţi-vă că minerilor nu le trebuiau nişte documente de partid. Alţi asasini aveau nevoie ca ele să fie distruse.

Minele româneşti sînt pline de cărbune, dar importăm cărbune din Ucraina, via Ungaria, printr-o serie de intermediari necuraţi

Una dintre cauzele situaţiei dezastruoase de la Complexul Energetic Hunedoara este direct legată de importurile de cărbune. Din 2012 pînă în prezent, Termocentrala Mintia, parte a Complexului Energetic a importat peste şase sute de mii de tone de cărbune de, în timp ce cărbunele din minele româneşti a fost trecut pe linia moartă, ceea ce a stîrnit nemulţumirea minerilor care, astfel, nu mai au de lucru.

La Direcţia Naţională Anticorupţie ar exista o plîngere legată de importurile de cărbune din anii trecuţi,  pe motiv că importurile nu au fost făcute legal, cărbunele fiind adus din Ucraina, via Ungaria, printr-o serie de intermediari necuraţi. Nemulţumit că Ministerul de Finanţe şi Ministerul Justiţiei refuză aprobarea acordării unui ajutor de salvare pentru achiziţionarea certificatelor de CO2, preşedintele Consiliului de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara, Alexandru Blaj, a demisionat. Fără aceste certificate, vor veni amenzi de circa 120 de milioane de euro din partea Comisiei Europene, amenzi care trimit la faliment sigur complexul energetic. Comisia Europeană nefiind deloc străină de falimentarea coloşilor industriali româneşti, cu concursul slugilor preaplecate dela Bucureşti. Pe lîngă alte nenorociri, intrarea noastră în U.E. ne-a adus şi supunerea orbească în faţa porţilor străine, cu obligaţia de a ne ruina în favoarea economiilor mari ale lumii.

Minerii îşi anunţă ieşirea în stradă!

D.N.A. ar trebui tras la răspundere! Unde au dispărut milioanele de locuri de muncă, dar şi românii, unde au dispărut şi de ce, în acest capitalism barbar? Din 22 de milioane de români, dacă mai sînt 17 în ţară. Din 1997, tot sînt trimişi minerii în şomaj. Din peste o sută de mii de mineri au rămas patru mii, care, cu aproximaţie, vor ieşi la pensie peste cîţiva ani. După greva foamei, Sindicatul Complexului Energetic Hunedoara şi Liga Pensionarilor Mineri din Valea Jiului au anunţat pentru vineri, 22, mai un protest de amploare în municipiul Petroşani, solicitînd, în regim de urgenţă, prezenţa unei delegaţii guvernamentale în judeţul Hunedoara, aptă să ofere măsuri de redresare a Complexului Energetic, pus pe butuci de importul străin de cărbune, cînd minele din România sînt pline de huilă. A.N.A.F. îşi trimite hăitaşii la vînătoare după mărunţiş prin gogoşerii şi dughene stradale (deşi trebuie şi aici ordine fiscală), dar orbeşte atunci cînd ultimele rămăşiţe ale unei industrii cu tradiţie românească, sînt prăduite cu acte în regulă. Falimentul Complexului Energetic Hunedoara ar însemna declinul economic şi social al unui judeţ unde şomajul înregistrează printre cele mai ridicate cote. Situaţia tensionată, care tronează de cîţiva ani buni, scoate hunedorenii în stradă. „Azi în Hunedoara, mîine-n toată ţara!” Să ne amintim că aceleaşi metode de vastă trebuinţă caracatiţei politice şi economice au fost aplicate în toate zonele economice ale Ţării. Industria noastră minieră trebuia cu orice preţ distrusă, trebuia distrusă unitatea minerilor, ca să poată haitele din frunte fura în voie, să se poată îmbuiba negustoreşte, importînd cărbune. Chiar dacă ar exista zeci de instituţii D.N.A., tot nu ar reuşi să trimită la ocnă ciumele din Guvern şi din Parlament, pe cele cu epoleţi şi fără, care au ucis cu bună ştiinţă şi rea credinţă industria şi întreaga economie a României şi, odată cu aceasta, au expediat în sărăcia, fără venituri, milioane de români.

Afacere ilegală cu plumb, evaluată la 5 milioane de euro – un atentat la siguranţa naţională

Se cuvine să atragem atenţia asupra unui alt atentat la siguranţa naţională. Peste 3000 de tone de substanţe periculoase cu risc chimic major (deşeuri şi concentrat de plumb), depozitate în hala vechiului combinat hunedorean de pe strada Carpaţi, sediu bine păzit, într-un cartier locuit din Municipiul Hunedoara, supuse unui tratament de îmbogăţire a plumbului şi prelucrate clandestin în condiţii improprii, fără avize legale, reprezintă o afacere evaluată la 5 milioane de euro. Presa locală afirmă că operatorii care se ocupă de afacerea otrăvitoare au concursul şi complicitatea unor reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, Poliţiei şi Prefecturii. În zona contaminată, conform măsurătorilor, cantităţile de plumb ating valori de 800 de ori peste limita admisă în sol, ceea ce înseamnă poluarea extremă cu plumb a solului, a rîului Cerna şi otrăvirea lentă a localnicilor. Culmea ilegalităţii, au fost depuse documentaţii pentru autorizarea depozitului. Pînă la această dată, Garda de mediu şi A.P.M. Hunedoara au făcut verificări şi s-a confirmat faptul că există depozitul ilegal şi cantitatea de substanţe toxice, pericolul fiind foarte mare pentru sănătatea localnicilor, doar că nimeni nu are curajul să destructureze o reţea de făcut bani din plumb. Deşi scandalul deşeurilor de plumb a ajuns pe masa procurorilor în 2014, niciun ecou, de atunci, se păstrează o secretomanie suspectă, deşeurile cu risc chimic major aduse de la Copşa Mică sînt în continuare prelucrate cu o staţie de spălare ce foloseşte apă din Cerna, apa reziduală fiind deversată înapoi în rîu. Concentratul de pulberi cu plumb procesat ilegal este vîndut la negru, conform Ziarului Hunedoreanul,  pe piaţa neagră, printre altele, unor romi care se ocupă de cositor. Intoxicaţiile cu plumb pot fi deosebit de periculoase, chiar mortale, cea mai frecventă intoxicaţie cu plumb este denumită medical saturnism. 

Cît timp vor mai umbla liberi printre noi trădătorii penali şi ţeparii periculoşi ai României?

Privatizarea în România a însemnat vînzarea industriei la preţ de fier vechi şi mînă liberă la furat „investitorilor strategici” din afară şi din Ţară,  care, prin strategii mafiote şi criminale, ne vînd acum la supra preţ propriile noastre resurse. Clasa noastră politică a făcut din industria României un tîrg pentru cine dă mai mult! Valea Jiului fiind considerată de guvernanţi o bombă cu ceas de care aceştia se temeau, au socotit că le e mai de folos lor să dezamorseze bomba, desfiinţînd tot mai multe locuri de muncă şi închizînd întregi sectoare de activitate minieră. În 25 de ani, statul nu a făcut nimic pentru omul de rînd, în afară de a-l obliga la plata taxelor, impozitelor şi la un trai mizer. Cu cît o populaţie majoritară este ţinută în lanţ, doar cu apă şi pîine şi fără perspective, cu atît poate fi manevrată mai uşor. Nimeni n-a fost tras la răspundere pentru dărîmarea sutelor de întreprinderi, pentru dinamitarea unei industrii de tradiţie şi pentru construirea, în locul ei, a miilor de sedii de bănci, străine, hrăpărețe, moluri, farmacii şi cartiere rezidenţiale de lux, unde huzureşte marea şleahtă de trădători penali şi ţepari periculoşi ai României, aflaţi, încă, în libertate.

Autor: Maria Diana Popescu, Agero

Sursa: Agero Stuttgart 

Lumea in care traim: proiectul “Povestea lucrurilor”

Story-Of-Stuff-Book-Adds-To-The-Vision-Of-Decreased-ConsumptionPovestea lucrurilor este un film documentar care te trimite într-un tur care îți va deschide ochii în legătură cu adevăratele costuri ale culturii consumeriste – de la extragerea resurselor, la incinerearea iPod-urilor. Annie Leonard, o activistă care și-a petrecut ultimii zece ani călătorin prin lume și luptând împotriva amenințărilor la adresa mediului, este naratoarea acestui film documentar. Ea examinează adevăratele costuri ale extragerii, producerii, distribuirii, consumării și eliminării și izolează precis momentul istoric în care observă că mania consumismului a luat naștere.

Povestea lucrurilor examinează cum politicile economice de după Al Doilea Război Mondial  au introdus noțiuni precum “ieșire din uz planificată” – și modul în care acetea sunt încă la baza celei mai mari părți a economiei mondiale. Ideea lui Leonard de a face acest film i-a venit în urma întrebării: “De unde vin toate aceste lucruri pe care le cumpărăm și unde ajung după ce le aruncăm?” A plecat în jurul lumii ca să găsească niște răspunsuri și a descoperit de-a lungul călătoriei niște participanți foarte vinovați, alături de victimele lor.


Sursa: Filmedocumentare.com

România bună de muls

romania-buna-de-muls-0666bdeDacă vreți să aflați cum și de ce a fost distrusă industria agro-zootehnică din România și de ce mâncăm doar porcăriile importate de străini,în timp ce ei mănâncă hrană de calitate exportată de la noi.

Companii străine, instalate la noi şi care îşi permit să ne şantajeze. Investitori de peste graniţă care vin, cumpără, ruinează şi pleacă, lăsând pe drumuri mii şi mii de oameni. De două decenii, România e transformată din producător în piaţă de desfacere. Printre ramurile vitale, scăpate de sub control, se numără şi zootehnia.

În acest moment, cam tot de înseamnă creşterea de animale, industria laptelui şi cea de procesare a cărnii se află fie în mâna unor companii străine, fie în prag de faliment. Fără sprijin de la stat, românii din domeniu sunt pur şi simplu îngropaţi de concurenţa venită din afară. Lucru foarte grav, susţin fermierii. Fiindcă se spune că cine controlează hrana cotrolează populaţia.

De doua decenii, fara sa intervenim, Romania e exploatata continuu si transformata din producator, in piata de desfacere. Ne-a scapat de sub control si o ramura vitala: zootehnia.


România a fost luată în UE numai pentru materii prime și piață de desfacere. Tot ce am avut industrie e la pământ. Investițiile străine au venit în țară doar să exploateze forța de muncă și să desfacă.

Producătorul român nu e subvenționat ca să poată concura cu cel din afară.

Surse: Antena3.ro si Search News Global

Ești 97% posedat de bănci! Adevărul despre sistemul monetar actual și despre colapsul său inevitabil

97-Owned[1]O serie de evenimente economice recente precum scăderea aparent inexplicabilă a prețului petrolului, sancțiunile impuse Rusiei, care afectează într-o mare măsură Europa și decizia luată de Banca Centrală Elvețiană de a decupla francul elvețian de euro, prefigurează o nouă criză economică anunțată deja de mai mulți specialiști financiari. În acest context măsuri disperate precum cea a Băncii Centrale Europene de a tipări și arunca pe piață gigantica sumă de 1300 de miliarde de euro nu pot decât să îi provoace celui care muncește zi de zi să obțină venituri pentru hrana, îngrijirea și prosperitatea propriei familii niște întrebări logice precum: ce sunt de fapt banii? Cum sunt creați și de către cine? De ce există atâția oameni datornici și de ce este “normal” ca băncile să prospere de pe seama lor? De ce oamenii trebuie să muncescă întreaga viață ca niște sclavi pentru niște sume derizorii în timp ce bancherii pot dispune de sume exorbitante pe care le materializează din vârful pixului sau din taste? Nu cumva este ceva viciat în acest sistem care pune în pericol libertatea și viața oamenilor ce își doresc o viață un pic mai bună?

Filmul “97% posedat” (“97% owned”) reprezintă un studiu fundamental despre sistemul financiar și economic. E primul documentar care abordează problema și modul de funcționare a băncilor centrale și a procesului de creare a banilor. Atât timp cât banii dirijează orice activitate din lume, e absolut necesar să le înțelegem natura. Totuși, întrebările aparent simple sunt evitate, întrebări precum: Care e originea banilor? Cine îi creează? Cine decide modul de folosire a acestora? Și ce valoare au aceste întrebări pentru milioanele de oameni care au de suferit în cazul în care sistemul monetar intră în colaps?

Primul film documentar despre Mihai Eminescu (1914). Comoara cinematografică, găsită întâmplător în arhive

646x404Un documentar filmat în urmă cu 100 de ani despre viaţa lui Mihai Eminescu şi a celor mai apropiaţi oameni din existenţa poetului, Veronica Micle şi Ion Creangă, a fost descoperit în Arhiva Naţională de Filme.

Documentarul a fost realizat de Octav Minar, pseudonimul literar a lui Octav Popovici (1886 – 1967), unul dintre primii şi cei mai importanţi cercetători ai vieţii lui Mihai Eminescu.

Filmările au fost făcute pe parcursul anului 1914 în principal în judeţele Botoşani, Neamţ şi Iaşi, dar documentarul conţine şi imagini filmate în Italia şi Egipt. Primul film dedicat poetului şi prietenilor săi a fost intitulat “Eminescu, Veronica, Creangă” şi a avut premiera pe 15 ianuarie 1915, cu ocazia împlinirii a 65 de ani de naşterea lui Eminescu, în sala Ateneului Român. Au participat la prezentarea oficială, printre alţii, Barbu Ştefănescu Delavrancea, George Enescu sau Maria Ventura.


Filmul a mai rulat ulterior la Casa Şcoalelor, pe 14 februarie 1915, şi la Cinema “Palace”, pe 9 noiembrie 1915. Publicaţiile importante ale vremii, precum Adevărul, Dimineaţa, Viitorul, Universul, Cronica Moldovei sau Rampa, au menţionat difuzarea peliculei.

Documentarul a fost procesat, la vremea respectivă, de către casa franceză de producţie Pathé Frères Paris în trei exemplare. Unul dintre ele a fost descoperit întâmplător în urmă cu câţiva ani la Arhivele Naţionale de Filme, de către cercetătorii bibliofili Ion Rogojanu şi Dan Toma Dulciu, iar existenţa documentului istoric a fost semnalată de către cercetătorul Miron Manega. Din filmul original, care conţinea 1.500 de metri de peliculă, s-au mai păstrat 650 de metri, cu o durată de 21 de minute.

Realizatorul documentarului, Octav Minar, este contestat de nume mari ale literaturii. George Călinescu l-a numit în epocă “necrofor eminescian” şi l-a acuzat că a falsificat documente sau că a lucrat cu documente neautentificate. Cu toate acestea, cercetătorul a adunat multe informaţii în premieră, care stau şi astăzi la baza biografiei recunoscute a lui Mihai Eminescu.

Filmul documentar conţine imagini în premieră cu casa de la Ipoteşti, mormântul scriitorului de la Cimitirul Bellu sau locuri de promendă ale poetului din Iaşi, precum Hanul “Trei Sarmale”. În acelaşi timp, mai pot fi vizionate toate cele trei fotografii cunoscute şi acceptate ale poetului, precum şi o fotografie a lui Matei şi Gheorghe Eminovici.

Realizatorul filmului a reuşit să filmeze mai mulţi membri încă în viaţă ai familiei lui Ion Creangă şi a inserat în documentar ultima fotografie cunoscută a marelui povestitor.

Autor: Cezar Padurariu

Sursa: Adevarul.ro

Revoluţia din 1989, declanşată de bătaia puterilor lumii pe zăcămintele de petrol?!

camp_petrolier_01-465x390Ne place să credem că blocul comunist s-a prăbuşit brusc în 1989, din dorinţa de libertate a oamenilor. Desigur, a fost şi acest lucru, dar mult mai mult a contat altceva: petrolul. Încă din anii ’80, marile puteri ale lumii ştiau că rezervele se vor epuiza în câteva zeci de ani şi că, dacă pun mâna pe ele, vor face foarte mulţi bani.

Într-o alocuţiune rostită la Bruxelles, disidentul rus Vladimir Bukovski a dezvăluit că, pe data de 17 ianuarie 1989, o delegaţie a Comisiei Trilaterale, formată din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-preşedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller şi fostul secretar de stat al SUA Henry Kissinger, s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge că URSS trebuie să se integreze în marile instituţii financiare ale lumii: GATT, FMI şi Banca Mondială. Potrivit lui Bukovski, cuvintele lui d’Estaing ar fi fost: “Domnule preşedinte, nu vă pot spune exact când se va întâmpla, probabil în 15 ani, dar Europa va fi un stat federal şi trebuie să vă pregătiţi pentru asta. Trebuie să lucraţi cu noi şi cu liderii europeni să stabiliţi cum veţi reacţiona, cum le veţi permite celorlalte state est-europene să interacţioneze cu Europa unită sau cum să deveniţi o parte a ei. Trebuie să fiţi pregătiţi”. Vladimir Bukovski subliniază: “Asta se întâmpla în ianuarie 1989, într-o vreme în care Tratatul de la Maastricht nu exista nici măcar în proiect. Cum naiba ştia Giscard d’Estaing ce se va întâmpla peste 15 ani? Şi, surpriză, cum de a devenit tocmai el autorul Constituţiei Europene, în 2002?” A urmat, pe 1 decembrie, întâlnirea lui Gorbaciov cu Papa, iar pe 2-3 decembrie 1989, celebra întâlnire de la Malta dintre Gorbaciov şi preşedintele american George Bush senior.

A urmat prăbuşirea blocului comunist brusc şi dintr-odată. Bukovski avea dreptate să creadă că ceva nu este în regulă…

Dacă deschideţi site- ul Companiei Naţionale de Drumuri, la capitolul “Proiecte cu impact internaţional”, veţi găsi reţeaua TEM de autostrăzi pe care România trebuie să o construiască pe teritoriul său, conform unor înţelegeri internaţionale semnate deja. Printre acestea este şi autostrada Giurgiu-Bucureşti- Focşani-Albiţa, numită Autostrada Inelară a Mării Negre, porţiunea românească. Asta înseamnă că în jurul Mării Negre va exista o autostradă.

De ce? Această autostradă, precum şi celelalte proiecte de infrastructură din zonă au menirea de a lega Europa de zonele unde se află marile resurse energetice din Caucaz şi Orient.

“Momentul 1989, adică prăbuşirea lagărului comunist, a avut la bază nevoia de expansiune a Europei către zăcămintele energetice din Est!”, este de părere prof. univ. dr. ing. Marian Rizea (foto), reputat specialist pe probleme de contraspionaj economic. În zona asiatică sunt concentrate 75% din rezervele mondiale de petrol şi gaze.

Exportul de civilizaţie europeană către Est, la care asistăm şi astăzi, are drept scop luarea sub control a statelor deţinătoare de resurse energetice, dar şi a statelor prin care vor trece aceste resurse energetice. Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană tot înglobează, începând din 1989, ţările poziţionate în jurul Mării Negre. În viitor, cu cât ne vom apropia de momentul “morţii petrolului”, adică al epuizării zăcămintelor mondiale, probabil prin 2050 sau 2060, cu atât aceste resurse se vor scumpi, iar cel care le deţine se va îmbogăţi foarte mult!

Aceste informaţii sunt subliniate în cartea “Securitatea energetică la Marea Neagră”, un volum editat de Academia Naţională de Informaţii Bucureşti. “Pe lângă resursele energetice au contat, pentru cotitura din 1989, şi resursele umane din zonă precum şi imensa piaţă de desfacere”, a explicat Marian Rizea.

În 1989, România avea o rezervă de 4 miliarde de dolari

“Banii pe care îi avea România în anul 1989 se ridicau la aproximativ 4 miliarde de dolari în conturi şi contracte în derulare cu firme de stat de comerţ exterior. Există însă indicii că suma ar fi fost aproape dublă, dar nimeni nu a văzut vreodată documente autentice care să stabilească adevărata sumă.

O parte din aceşti bani se afla în conturile interne şi externe ale fostei securităţi a statului şi în avuţia naţională imobilă: întreprinderi, combinate, bunuri, mijloace fixe, capital industrial etc. Secretele securităţii au rămas şi astăzi o enigmă nedescifrată!”, ne-a declarat economistul şi analistul militar Silviu Crăescu , preşedintele Academiei Naţionale de Securitate şi Organizarea Apărării.

Ceauşeştii se salvau dacă ajungeau la Buşteni

“Au existat planuri de salvare a lui Ceauşescu de către unii dintre membrii de partid, armată şi securitatea statului, însă dictatorul a fost împiedicat să ajungă în zona oraşului Buşteni, unde ar fi fost apărat de partizani până la obţinerea de ajutor extern”, ne-a declarat analistul Silviu Crăescu. Acesta a adăugat că unii dintre membrii de partid care ar fi încercat să-i salveze pe soţii Ceauşescu au pe conştiinţă o parte din morţii de la Revoluţie, fiindcă au tras în civili cu arme de foc.

Autor: Sorin Golea

Sursa: Libertatea.ro

Poftă bună la otravă! (VIDEO)

otrava-din-farfurieDeși țara noastră are un potențial agricol uriaș, masa românului este plină de chimicale. Mulţi dintre noi au început să mănânce, fără să ştie, roşii-hibrid. Aşa le numesc fermierii, pentru că ele nu sunt decât un cocktail de substanţe chimice.

În locul în care cresc aceste roşii, pământ nu se vede nicăieri, iar când intră acolo, primul cuvânt care la care te gândeşti e monstruozitate.

În mod normal, substanţele chimice şi le ia planta singură din pământ atunci când are nevoie, însă în cazul roşiilor-hibrid, planta îşi ia acest substanţe în mod continuu.

Astfel, otrava este prezentă însă din stadiul de sămânţă.


Sursa: Antena3.ro