C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Adevaruri ?!

În anul care celebrează cea mai mare Unire a românilor, dezbinarea socială a atins cote paroxistice!

Nu știm cu maximă precizie ce anume a sperat PSD să obțină grație mitingului de ieri, ori ce anume a obținut la modul concret. Un lucru e sigur: manifestația ne-a ajutat mult să înțelegem un lucru tare trist. Acela că anul centenarului Marii Uniri găsește o Românie într-atît de divizată încît ne apropiem periculos de conceptele naziste de arieni și untermenschi, fluturate ieri și azi, într-o formă sau alta, în presă ori pe rețelele sociale.



În planul mobilizării, mitingul de ieri al PSD a fost o reușită, egalînd și chiar depășind ușor recordul de participare din Piața Victoriei, din februarie anul trecut. Diferența majoră e că a fost un miting organizat și asumat în mod clar de o structură politică, ceea ce face ridicole acuzațiile că oamenii au fost aduși și nu au venit din proprie inițiativă.Tocmai asta e caracteristica unui miting organizat.

Da, PSD și-a mobilizat proprii membri, chiar dacă celor mai mulți nu le-a convenit asta, probabil. Dar, ca membru ai și obligații, nu doar privilegii.

În plus, oamenii au fost aduși la București în week-end, într-o zi liberă care le-a lăsat încă una pentru odihnă, ca să poată reveni la slujbe de luni.

Rămîne pe mai departe un mister cum de majoritatea mitingurilor tefeliste s-au derulat în cursul săptămînii, cînd oamenii, de regulă, abia prididesc să se împartă între slujbe și familii. Faptul că exact în aceleași perioade nenumărate multinaționale dădeau liber angajaților e, desigur, doar o coincidență.

Nu e limpede ce urmăresc, la modul extrem de concret, tefeliștii care s-au adunat în Piața Victoriei în ultimii doi ani, în afara unor clamări cel mai adesea abstracte (”Jos ciuma roșie”, ”PSD=corupție” ori ”DNA să vină să vă ia”).

Nu e limpede nici ce a urmărit ieri PSD, care a apelat tot la formule mai degrabă abstracte, precum ”Jos statul-paralel” ori ”Fără Securitate”.

Pare că și tefeliștii și pesediștii preferă lupta cu idei și concepte decît cu adversari din carne și oase.

Ceea ce face bătălia cam păguboasă: dușmanul trebuie personificat și pus la zid, nu sugerat prin tușe subțiri de penel.

Una peste alta, în România nici protestele de stradă nu se încadrează în normele obișnuite.

Rămîne însă, cum spuneam, un aspect foarte trist: acela că dezbinarea socială a atins cote paroxistice, culmea, exact în anul care celebrează cea mai mare unire a românilor.

De ieri încoace, aflăm de la susținătorii dreptei, ai fenomenului TFL, că PSD a dus la București scursurile nației. Bătrîni știrbi (spre oroarea lui Liiceanu), tineri gușați și cu frunți înguste, inși cu fețe abrutizate și burdihane de bere, semianalfabeți, țărani cu WC în fundul curții, creaturi necivilizate care au urinat pe rondurile de flori ale Capitalei, au agresat copiii cu trotinete și au îngrozit trecătorii bucureșteni. Plus că au lăsat în urmă munți de gunoaie.

Un internaut scrie pe Facebook despre cele două Românii din centrul capitalei, cea a wc-ului din fundul curții și cea a studiilor superioare.

Altul își amintește că tefeliștii erau atît de civilizați că nici mucuri de țigări nu rămîneau în urma lor, la manifestații.

Un distins gazetar și stîlp al societății civile avertizează, nervos, pe pagina personală, că pesediștii nu au dreptul să se bucure de victoria Simonei Halep, pentru că ”Toate acele specimene asistate, care vor să ne scoată din Europa pentru a ne duce în noua URSS, nu merită nici măcar să se uite la un meci de-al tău, darămite să se bucure așa cum o facem noi, ceilalți. Ești a noastră, nu a lor. Ești a celor din România normală la cap, a românilor care cred în muncă, nu în șpagă, în succes pe bune, nu în pile, în adevăr, nu în minciună, în lege, nu în fărădelege. Bestiile roșii n-au voie să se folosească de numele tău, pentru că n-au nicio legătura că lumea ta. N-au acest drept!”.

Pe conturile sociale sunt postate de zor fotografii cu figuri lătărețe și bronzate de oameni din mediul rural, în opoziție cu cele rafinate, elegante, frumos îmbrăcate ale tinerilor frumoși și liberi.

Da, o avea PSD cantitatea, dar dreapta are, zice-se, calitatea.

Coada vacii nu poate înfrînge corporatiștii.

Oamenii inteligenți și civilizați sunt de partea Laurei Kovesi, a lui Iohannis, Cioloș, Orban etc.

Vulgul, pleava sunt ale stîngii roșii.

Fostul ministru liberal al Culturii, Gigel Știrbu, are una grozavă, pe Facebook: ”Ați văzut ceva mai emoționant? Mii de români cântând “Deșteaptă-te române” pe Philippe Chatrier. Asta e România adevărată!”.

Ei da, după standardele unora, Românie adevărată se mai găsește doar la Paris, lîngă tunrul Eiffel…

Suntem periculos de aproape de momentul declarării explicite a unora drept neoarieni în raport cu untermenschii peizani, noii ”suboameni”.

Suntem periculos de aproape de Rwanda anilor 90, țara în care un segment al populației s-a năpustit să extermine un altul, pentru că foștii stăpîni, coloniștii belgieni, decretaseră că unii le sunt superiori genetic celorlalți. Că Tutsi erau mai inteligenți, cu buze mai subțiri și pielea mai deschisă la culoare decît Hutu, neinstruiți, neciopliți, duri și întunecați.

O ”diferență” mai degrabă măruntă, dar care a costat peste un milion de vieți, finalmente.

Etichetele aplicate după mitingul pesedist sunt dureroase; ele trasează o graniță între bucureșteni, ”elita” care a asigurat grosul mitingurilor tefeliste, și restul țării, înapoiat, care a furnizat manifestanții de ieri.

A-i compara pe piețașii de ieri cu minerii din 1990 și a-i zugrăvi în cele mai umilitoare culori înseamnă a-i contrapune, voit sau nu, locuitorilor capitalei, care ar fi mult mai buni, mai ”calitativi”, conform raționamentelor dreptei.

România e una singură, însă.

Mai bună, mai rea, mai rafinată ori mai necioplită.

Soarele nu răsare nici din corporațiile multinaționale cu sediul în Pipera, nici de pe tarlalele de cartofi din Botoșani.

Ne place, nu ne place, suntem toți la fel de buni ori la fel de răi, după caz.

Dar am devenit experți în a ascunde asta.

Și tocmai la aniversarea Marii Uniri.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: InPolitics

Acad. Ioan-Aurel Pop: „Ca să fie « stâncă », neamul are nevoie de demnitate și de onoare!”

Cunoscător al tarelor, dar, mai cu seamă al valorilor naţionale, acad. Ioan-Aurel Pop este românul care glăsuieşte despre trădările şi vânzările ale căror ţinte vii am fost şi suntem, care înţelege profunzimile şi potenţialul extraordinar al Neamului Românesc. Din pledoaria academicianului Ioan-Aurel Pop răzbate mesajul spiritului lucid al capetelor luminate ce-şi iubesc Ţara şi Neamul, aflate în postura de „Drumeţi în calea lupilor”.



În cele ce urmează, vă supunem atenţiei o unei succintă analiză a situaţiei în care se află poporul român după trecerea unui veac de la Unirea cea Mare. Nu mai suntem uniţi ca cei de atunci, nu ne mai iubim unii pe alţii şi ne-am pierdut încrederea în noi înşine, uitând că de-a lungul întregii noastre istorii ne-am aflat strajă la intersecţia intereselor marilor puteri. Suntem şi am fost „Neam părăsit la răscrucea furtunilor care bat aici din veac în veac şi vor bate totdeauna în aceste locuri de ispititor belşug şi de trecere a oştilor… Apţi pentru cea mai înaltă civilizaţie şi siliţi de a trăi de la o bejenie la alta. Oricare alţii s-ar fi risipit în lume… Noi am rămas. Cu sabia în mână de strajă la toate zările, iar, când s-a frânt o clipă, ca să se lege din nou, tainic, oţelul, am întins brutalităţii arma subţire a inteligenţei noastre. Şi, iată, suntem tot acasă”. (Nicolae Iorga). De aproape trei decenii asistăm nepăsători la distrugerea economiei naţionale prin minciună şi jaf. A sosit momentul să spunem „Ajunge ! Nu mai vrem să fim slugile altora ! Ne vrem copiii şi părinţii „acasă !”. Ne vrem Ţara înapoi! Depinde numai de noi dacă vom ştii să ne alegem drept căpetenii, nu jefuitori şi trădători de ţară, ci patrioţi merituoşi, demni şi de onoare! (Ion Măldărescu)

„Nihil homini natura sine magno labore dat !”

Aflându-ne în Anul Centenarului, constat că nu prea știm să prăznuim așa cum s-ar cuveni întotdeauna. Simțul de ceremonie este un atribut al popoarelor civilizate, așezate, prospere. Noi nu am avut vreme de ceremonii, pentru că ne-am străduit mereu mai mult să supraviețuim decât să viețuim, aici, „în calea răutăților”. Aparent, Centenarul ne găsește bine, pentru că existăm într-o țară aproape la fel de întinsă ca Marea Britanie; pentru că suntem membri ai U.E. și N.A.T.O., adică facem parte din clubul selecților și nu din „blocul comunist”, cum se întâmpla acum trei decenii; pentru că trăim, respirăm, călătorim (cel puțin o parte dintre noi), în vreme ce alte neamuri au dispărut din lume, s-au topit în alte popoare etc. Înaintașii de acum 100 de ani și de mai înainte au trăit o apoteoză a unirii, au avut o obsesie a unirii și au avut conștiința că făuresc o Românie nouă pentru eternitate. Noi ne-am cam blazat și credem că toate ni se cuvin fără eforturi mari. Romanii, din care ne tragem, cel puțin în parte, aveau o vorbă: „Nihil homini natura sine magno labore dat !” (Natura nu dă nimic omului fără mare stăruință). O țară și o națiune nu se fac o dată pentru totdeauna, ci se construiesc și se primenesc mereu.

Poate că suntem mai uniți decât acum un secol, dar adesea doar prin declarații bombastice, uitând de unirea cotidiană, de binele zilnic pe care se cuvine să-l facem în numele unirii, de credință, de adevăr și de dreptate. Mulți dintre noi, în loc să facem binele aici, la noi, prin profesionalism, prin zbateri continue, prin luptă, ne ducem pe alte meridiane și ne punem experiența în slujba altor „uniri” și a altor „patrii”. În concluzie, Centenarul nu ne găsește așezați și mulțumiți și nici țara nu o găsește întreagă, așa cum au făcut-o liderii luminați în 1918…

„Identitatea românească este felul de a te simți român. Avem nevoie de identitate națională ca să nu fim ai nimănui”.

De mii de ani trăiesc oameni la Dunăre și la Carpați, pe Olt și pe Mureș, pe Siret și pe Nistru, și asemenea oameni, chiar dacă s-au perindat mereu, nu au lăsat vreodată acest pământ nelocuit și nechivernisit. De peste o mie de ani, românii s-au aflat, alături de alții, între truditorii gliei de pe aceste locuri. Nu este de prisos să le cunoaștem originile, taina limbii vorbite, credințele, dorurile și jalea, nuntirile și prohodurile, trecerile și petrecerile. Așa, vom înțelege mai bine, poate, de ce „lacul codrilor albastru” este încărcat de „nuferi galbeni”, sau cum au reușit arhitecții de la 1.500 să facă minunea de Mănăstire a Argeșului, înveșnicită, în credința populară, prin sacrificiul Anei și al Meșterului Manole, sau cum ajunge un om matur ca Ion al Glanetașului să se închine și să sărute pământul reavăn, descoperindu-se ca la rugăciunea de dinaintea icoanei. Gesturi similare fac toți oamenii, de oriunde și de oricând, dar aura care le însoțește pe cele mai sus evocate se-arată numai la acest popor și numai pe acest pământ, semn că românii și România au un fel al lor de a fi. Secolul trecut de la Marea Unire este un bun prilej de a-i face și pe alții – prieteni, neprieteni sau indiferenți – să ne vadă, să ne cunoască și să ne înțeleagă, cu identitatea noastră de români.

Simplu spus, identitatea românească este felul de a te simți român, iar această simțire vine prin limbă, credință, origine, nume, tradiție, obicei, strai, pământ și cer etc. Avem nevoie de identitate națională ca să nu fim ai nimănui. La unele popoare, naționalitatea se confundă cu cetățenia și nu te poți bucura de nimic pe lumea asta dacă nu ai identitate națională. Toate popoarele se raportează la identitatea lor, iar unele o fac chiar în mod ostentativ, atrăgându-ți atenția că ele există, că au un mesaj de dat lumii, că nu se lasă în voia sorții. Americanii se laudă de multe ori că ei sunt universaliști și nu naționaliști. Este însă de ajuns să vezi anumite manifestări ale vieții cotidiene și să te convingi de contrariu. Astfel, circulă lozinci de genul „Buy only American!” (Cumpără numai ceea ce este american), la școală se vorbește zilnic despre „părinții patriei”, toate sărbătorile sunt americane, de la Columbus Day până la Thanksgiving etc. Polonezii se caracterizează prin Biserică și prin Chopin, sârbii prin sacrificiul de la Kossovopolje (1389), italienii prin Risorgimento etc.

Am întâlnit mereu intelectuali străini care să vorbească despre identitatea proprie, care să critice „naționalismul” altora, dar nu am întâlnit niciodată polonezi, unguri, americani, francezi ori germani care să se critice pe sine în felul în care o fac românii. În rest, identitatea popoarelor este o realitate foarte puternică astăzi, chiar și atunci când acest lucru este negat sau nu este recunoscut pe față.

„A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine! Ce este România fără oameni, fără români?”

România a fost inclusă în ceea ce McLuhan numea „sat global”, dar trebuie precizat că „Satul global”, ne-a apropiat, dar ne-a și îndepărtat unii de alții în același timp. Suntem mai vecini și mai străini concomitent, mai aproape și mai departe… Ne ducem să ne vedem rudele și prietenii în Australia sau în America, dar nu ne vedem cu vecinii de scară și nu vorbim cu colegii de grupă. Sau vorbim – dar pe net, prin Facebook! Românii sunt și ei prinși în acest vârtej. Generația mea, care a prins și alte vremuri, încearcă să redeștepte anumite cutume, anumite valori ale tradiției, dar se lovește uneori de un zid dur. Dacă, de exemplu, încerc să le explic adolescenților, tinerilor, taina muncii tăcute la câmp, la seceră și la coasă, a țăranilor de odinioară, horele din sat, doina și jalea, nuntitul și prohoditul etc. îmi dau seama că ei nu au cum să înțeleagă toate astea. Motivele sunt legate, firește, de globalizare, de accelerarea ritmului Planetei, de modernizare. Sunt însă și motive mai profunde.

Generația mea, chiar dacă nu a fost toată rurală, a avut șansa să mai miroasă pământul reavăn, să simtă fânul proaspăt cosit, să vadă curgând sudoarea muncii fizice, sub soare dogoritor ori sub vânt și viscol. În plus, a mai avut o șansă, anume aceea de a se împărtăși din toată experiența universală prin lecturi solide și prin dascăli de excepție, dăruiți școlii și națiunii. Azi toate acestea s-au pierdut. Zestrea omenirii zace în cărți, pe care nu le mai citește nimeni. Necazul este că nu se citesc integral nici e-book-urile sau cărțile electronice. Prin urmare, dacă nu luăm măsuri, riscăm să devenim toți otova, cu mințile odihnite și goale, instrumente bune de manipulat de către forțe malefice, care stăpânesc comunicarea și care au puterea să ne îndrepte pe calea dorită de ele.

„Țara a fost bântuită de inamici, jefuită de regate și imperii orgolioase, ciuntită mereu de oameni și teritorii”.

Din păcate, întâlnim foarte des un sentiment de respingere față de țară, care este rezultatul acelorași manipulări. Legarea solidă de țară, sentimentul apartenenței la familie, la comunitate, la națiune și la credința oamenilor țării este primejdios pentru globaliști, pentru că îi face pe oameni profunzi, critici, circumspecți, fideli. Românii sunt un popor deschis și primitor și s-au lăsat ușor antrenați în acest proces dirijat, de „deschidere” fără limite. Pe de altă parte, noi am trecut prin mai bine de patru decenii de comunism, care a fost demonizat pe bună dreptate și care ne-a făcut să ne simțim vinovați, înjosiți, victime etc. Nu-i vorbă, nici în trecut nu am dus-o foarte bine, aici, ca „enclavă latină la porțile Orientului”, bântuită de inamici, jefuită de regate și imperii orgolioase, ciuntită mereu de oameni și teritorii. Țara nu a prea fost a noastră, pentru că ne-o luaseră alții demult și ne-am refăcut-o cu greu. Pentru că nu am fost în rând cu marile puteri și nici nu am gustat din sentimentul elitei, ne-am lăsat ușor amăgiți și ne-am dezgustat de noi înșine. A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine, pentru că ce este țara fără oameni, fără români? Or, noi nu găsim nimic mai bun să facem decât să hulim România așa de mult cum nici un inamic străin nu reușește! Firește, ne apucă uneori remușcările și dorul, ne ceartă parcă părinții și bunicii deveniți țărână, ne mustră icoanele din „casa dinainte” sau de pe tâmpla bisericii, dar ne „revenim” repede și nu facem nimic ca să îndreptăm situația.

Dimpotrivă, în loc să ne purtăm crucea și să spunem străinilor cine suntem și de ce vorbim românește, de ce credem în Dumnezeu colindând și de ce mai strângem fânul doinind, ne declarăm altceva decât români și trecem mai departe. Sunt neamuri mult mai oropsite și mai umilite de soartă decât al nostru, dar nu-și declină identitatea, originea, tradiția.

„Dacă am reuși să-i interesăm pe elevi de Istoria Românilor, ar apărea « pericolul » formării unor sentimente patriotice, de mândrie față de popor și de țară, ceea ce ar fi… primejdios!”

Zi de zi se predică tinerilor să-și trăiască clipa, să nu mai memoreze nimic, să nu mai acumuleze cunoștințe, să învețe numai aspectele practice ale vieții, să-i critice pe dascăli, să intervină în planurile de învățământ și în structura materiei, să fie protagoniștii prezentului și nu figuranți pe scena vieții. Unde să mai aibă loc, în acest vacarm de lozinci ale vremurilor noi, meditația, interesul pentru înaintași, pentru literatură, pentru muzică, pentru artele frumoase?… Revenind la români: dacă neamul românesc este demn de milă, atunci de ce să ne interesăm de soarta lui istorică? Pe cine să mai intereseze cum s-au format românii ca popor, cum au rezistat ei aici, ce au făcut Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Alexandru Cuza? Și apoi, dacă am reuși să-i interesăm pe elevi de istoria românilor, ar apărea „pericolul” formării unor sentimente patriotice, de mândrie față de popor și de țară, ceea ce ar fi primejdios!

Românii trebuie să rămână aluat moale, ușor de modelat, mai ales când vecinii lor polonezi, unguri, cehi sau slovaci se dovedesc „nuci tari” pentru conducerea de la Bruxelles și nu cedează nimic din identitatea – altfel spus, suveranitatea lor. Acolo însă, istoria și limba națională se studiază încă în școli cu mare seriozitate, pe când la noi disciplina „Istoria Românilor” s-a scos aproape cu desăvârșire. Nu aș vrea să se înțeleagă că totul este un complot universal îndreptat împotriva românilor și al României.

Există și mulți intelectuali români care cred că așa e bine, că nu avem nimic de arătat lumii, că nu am făcut nimic important în istorie, că limba ne este bună numai de înjurături și că tot trecutul ne este presărat de mituri naționaliste. Efectele pe termen lung ar putea duce spre anihilarea poporului român – și nu spun vorbe mari. Sunt exemple de multe popoare care au dispărut așa, topindu-se în masa altor neamuri. Există pericolul să ne pierdem seva și vâna națională și să ne lăsăm complet pe mâna altora, care au alte limbi, alte idealuri, alte obiective. Natural, acest pericol este ipotetic, virtual și îndepărtat. Dar el există.

„Educația se face cu trudă multă, iar educația este acum în declin”.

A învăța la școală alfabetul cu chiu cu vai, a putea lucra la computer, a avea telefon inteligent, a ști jocuri electronice și a expedia S.M.S.-uri cu frânturi de cuvinte nu înseamnă educație. Aud că azi se introduc în școală materii ca Nutriție, Educație Sexuală, Circulație Rutieră, Bussines, etc, dar cu acestea nu se vor crea oameni culți și educați, ci, eventual, oameni adaptați misiunii lor de roboți. Școala trebuie să insufle idealuri de viață, credințe și convingeri de viață, misiunea de a duce viața familiei tale mai departe, cu demnitate”.

Pentru a-și păstra dăinuirea, Românii au nevoie de conducători buni.

„Oare de ce ne iubim mama? O iubim pentru că ne-a adus, chinuindu-se, pe lume dar și neamul ne-a adus pe lume ca grup, ne-a făcut cunoscuți ca ființă colectivă. Eminescu, acela care este chintesența sufletului nostru românesc, a scris că „rămâne stânca, deși moare valul”.„Valul” suntem noi, trecătorii prin viață, iar „stânca” este națiunea aceasta.

Ca să fie „stâncă”, neamul are nevoie de demnitate și de onoare, de adevăr și de dreptate și peste toate, de bunătate și înțelegere.

Nu am griji prea mari pentru poporul român, cu o condiție: să aibă conducători buni! Dacă liderii vor fi buni, poporul nu se va rătăci!

Notă: adaptare după dialogul dintre acad. Ioan-Aurel Pop şi jurnalista Mihaela Raluca Tănăseanu[1].

———————————————

[1]http://www.familiaortodoxa.ro/2018/05/07/popoarele-care-nu-sunt-bine-conduse-pier-incet/

Autor: Acad. Ioan-Aurel Pop

Sursa: Revista Art-Emis

Ion Cristoiu: ”Condusă de Hans Klemm, țuțărul Luluței, Ambasada SUA a aruncat o nouă găleată cu lături în capul românilor!”

Sîmbătă, 9 iunie 2018, au avut loc în București trei manifestații de stradă, toate aprobate de Primărie în urma unor cereri făcute, potrivit Legii, de către organizatori.



Ultimul miting, cel al PSD, s-a încheiat la ora 22 și ceva. O dată cu acest miting a luat sfîrșit și ziua celor trei mitinguri. Atît mitingul PSD, cît și Marșul Diversității și Demonstrația de Noii Drepte, n-au fost noutăți în România din ultima vreme. În fiecare an, adepții ies în priveală în București, dînd curs unei mode venite din Occident.

În fiecare an, în replică, Noua Dreaptă organizează un miting de protest față de spectacolul membrilor LGBT.

Mitingul PSD, indiferent de proporții, desfășurare și polemici stîrnite, a fost un banal miting politic. Astfel de mitinguri au organizat toate partidele politice mai acătării în postdecembrism. Toate au fost acuzate de adversari că au fost rezultatul aducerii cu japca sau contracost, toate au dat prilejul liderilor efemeri să se iluzioneze că Poporul de partid îi iubește, pentru a constata, după debarcare, că iubirea Poporului de partid e una față de funcția de ștab și nu față de omul care deține funcția. La mitingul PSD n-au fost incidente. Chestia cu laserul de pe peretele Guvernului mi s-a părut, prin raportare la mamutul politic care e PSD, ca urinarea unui șoricel pe copita unui elefant. Acest fel de a face Opoziție la Majoritatea zdrobitoare deținută de PSD, adus în politică de USR, partidul glumițelor ieftine de dormitor de cazarmă, e totalmente contraproductiv. Cu Mamutul PSD nu te lupți sîcîindu-l cu bîzîit de musculiță.

Nimic nou, așadar, în cuprinsul zilei de sîmbătă.

N-a fost nouă nici tendențiozitatea stridentă a televiziunii prezidențiale Realitatea tv în abordarea mitingului. Dacă Digi 24, prudentă, a apelat la un ton neutru, practicînd o manipulare subtilă, televiziunea lui Klaus Iohannis s-a dat în stambă cu un partizanat rar întîlnit în ultima vreme la televiziunile de știri. De la burtierele imbecile (Realitatea tv e unică prin prăpastia dintre ce se vede pe micul ecran și ce scrie pe burtieră, în studio invitatul zice Am mîncat un cîrnat și mă doare burta, iar pe burtieră scrie Sîntem mîndri c-avem un președinte ca Klaus Iohannis!) pînă la văicărerile de bolnav de podagră ale lui Octavian Hoandră), isteria antiPSD a postului aflat sub înalta Protecție a lui Klaus Iohannis în materie de taxe și impozite reușea să ni-l facă simpatic pînă și pe Liviu Dragnea.

Că nu se va întîmpla nimic deosebit ne convingeau experiențele anterioare. Nu s-au produs incidente grave nici în ianuarie 2017, cînd de buna desfășurare a demonstrațiilor din Piața Victoriei n-a răspuns nimeni din punct de vedere legal și în consecință un incident grav nu atrăgea responsabilitatea nimănui. Cum să se întîmple acum ceva grav cînd buna desfășurare a manifestărilor a fost garantată de organizatori? Absența incidentelor grave își are explicația și în inteligența dovedită de forțele de ordine, care au știut pînă acum să țină sub control orice zarvă din stradă fără a provoca prin exces de forță.

Greșesc cînd spun că ziua celor trei manifestații, culminînd cu mitingul PSD, n-a avut nimic deosebit.

A avut, desigur.

E vorba de premiera absolută în România membră a UE și membră a NATO pe care a constituit-o alerta de securitate emisă sîmbătă dimineața de Ambasada SUA și adresată cetățenilor americani aflați în București, în legătură cu manifestațiile de stradă anunțate pentru această zi.

În România din ultimul timp, în care demonstrațiile au devenit o realitate cotidiană și sînt tratate de cetățeni ca un fapt firesc, alerta emisă de Ambasada SUA e o premieră.

O premieră care stupefiază.

Din start, ambasada americană puiește un fals în stilul celor deja tradiționale pentru o instituție care a sprijinit și sprijină fățiș abuzurile comise de instituțiile de forță din România ultimilor ani. Cînd se trec în revistă manifestațiile de stradă de sîmbătă se invocă și un așa-zis miting de protest împotriva PSD:

”Mitingul de protest împotriva PSD: nu se cunoaşte intervalul orar, însă el va corespunde probabil cu cel al mitingului PSD.

Localizare: zona Piaţa Victoriei.”

Acest miting de protest există doar în mintea înfierbîntată de adorație față de Codruța Kovesi a lui Klemm, acest Vîșinski al SUA în colonia numită România. Organizațiile Rezist, dînd dovadă de înțelepciune politică, au anunțat că nu fac nici un contramiting la mitingul PSD. Acțiunea grupului de huligani agitați condus de Mălin Bot n-are nici o legătură cu societatea civilă.

N-are legătură nici cu ceea ce se cheamă un miting.

De ce a comis Ambasada Americană acest fals grosolan?

Pentru a justifica alerta de securitate adresată cetățenilor americani din București, unul dintre cele mai jignitoare insulte aduse României, tratată de Klemm, ca de obicei, ca o Babuinie. Cum sună alerta de securitate?

„Personalul Ambasadei SUA este sfătuit să evite mulţimile agresive sau agitate şi să rămînă constant în stare de alertă, atent la evenimentele din jur.

Măsuri recomandate:

Identificarea de rute alternative, planificarea programului în concordanţă şi păstrarea în minte a unei căi de „ieşire” în cazul deplasării prin zone aglomerate pentru a evita rănirea în caz de incidente.”

Ce imagine a României se degajă de aici?

Una a unei lumi în care mulțimi agresive umblă pe străzi fără ca autoritățile să intervină. Una în care personalul ambasadei americane trebuie să se uite mereu în jur și să găsească o cale de ieșire dintr-o încăierare care s-ar putea lăsa cu răniți, dacă nu chiar și morți.

Care sînt temeiurile din realitate ale acestei alerte de securitate, valabile, poate, într-o provincie mexicană, bîntuită de războiul traficanților de droguri sau în Afganistan, unde pun bombe talibanii?

Mai multe demonstrații de stradă, autorizate, garantate de organizatori ca ținute sub control, vegheate de organele noastre de ordine.

A zugrăvi o Românie în a cărei capitală cetățenii nu știu să demonstreze în chip pașnic, o capitală în care cetățenii americani trebuie să se păzească singuri, deoarece nu există autorități, depășite de situațiile conflictuale, mi se pare o insultă adusă românilor.

Că ambasada americană a ținut să se amestece în viața noastră politică încercînd să compromită mitingul PSD împotriva abuzurilor printr-o alarmă delirantă, menită a sugera că la miting vor veni pitecantropi, nu e de mirare.

Hans Klemm a ținut să-și reafirme astfel, în numele Americii lui Hillary Clinton, sprijinul pentru abuzurile instituțiilor de forță.

Că ambasada americană ne tratează a nu știu cîta oară ca pe niște sălbatici, ca un popor primitiv, care nu-și poate exprima opțiunile decît dînd cu pumnul în dreapta și în stînga, fără să se uite, astfel încît bieții cetățeni americani nimeriți în jungla asta, trebuie să se protejeze singuri, ca cetățeni ai unei țări în anarhie, cu autorități care nu țin nimic sub control, nu e de mirare.

De cînd a venit în fruntea ei Hans Klemm, țuțărul Codruței Kovesi (unde ați mai văzut ambasador al unei superputeri precum America jucînd într-un film publicitar făcut în cinstea unei șefe de instituție de forță? Nu în cinstea unei sportive – ca Halep, de exemplu –, nu în cinstea unei mari artiste, a unei mari cîntărețe, ci în cinstea șefei unui departament al Parchetului general), ambasada americană s-a dovedit o bucătărie pe fereastra căreia s-au aruncat sistematic lături în capul românilor.

E de mirare (a nu știu cîta oară) că nici o autoritate din România (președinte, ministru de Externe, ministru de Interne) n-a protestat față de această insultă adusă românilor tratați din nou ca babuini.

Am fost tentat să scriu Culmea e că nici liderii PSD n-au zis nimic. Mi-am amintit însă cine sînt liderii PSD în materie de demnitate națională și am renunțat.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

Dan Diaconu: “A fost un şah dat direcţiei greşite pe care s-a înscris ţara, un avertisment al României profunde!”

Când văd tefelimea disperată, căutând orice motiv pentru a contesta mitingul de aseară, aproape că m-apucă râsul. Ba că ăia ar fi fost cam de la ţară, ba c-ar fi făcut mizerie, ba că n-ar fi rezonat, bacă hâr, ba că mâr. E clar că i-a deranjat pe micuţi (la propriu). Nici în coşmarele lor nu s-au gândit c-ar putea ieşi atâta lume. Însă acesta e doar începutul veştilor proaste pentru tefelişti.



În primul şi-n primul rând s-au cam dus de râpă şabloanele propagandei. Nu, nu bătrâni în baston au venit la manifestaţie, ci o groază de tineri. Majoritatea covârşitoare au fost oameni de sub 40 de ani, ceea ce nu prea se întâmplă pe la mitingurile tefeliste, unde tinereţea e doar clamată. Să mă scuze cei care-o ţin cu hârş-ul propagandist, dar eu unul n-am văzut întreţinuţi social acolo. În schimb am văzut o groază de maşini de lux cu numere de provincie. Şi nu de-aici din zonă, ci din Botoşani, Suceava, Maramureş, etc., tocmai de la capetele îndepărtate ale ţării. Să te pui în maşină ca să vii la miting la Bucureşti, asta înseamnă că, dincolo de carnetul de membru de partid – dac-o exista şi ăla – e ceva mai mult. Mai ales atunci când banul nu te supără. E clar că e vorba de o nemulţumire, de o revoltă pe cale să se reverse.

Ceea ce-ar trebui să conştientizeze capetele înfierbântate din spatele butaforiei tefeliste este că ceea ce s-a întâmplat ieri n-a fost un eveniment al PSD-ului. Chiar dacă a fost organizat de PSD(de-a dreptul impecabil în ceea ce priveşte transportul şi coordonarea), de participat au participat oamenii, care, mulţi dintre ei, nici măcar n-au habar pe unde e organizaţia PSD-ului din localitatea lor. Cei care-au venit au venit nu pentru PSD, ci pentru cu totul altceva. A fost un manifest pentru normalitate, o ieşire în stradă a României normale împotriva anormalităţii, a refractarului, a înapoierii. A fost un şah dat direcţiei greşite pe care s-a înscris ţara, dacă vreţi, un avertisment al României profunde. Faptul că PSD-ul se întâmplă să fie partidul cel mai apropiat de normalitate de pe scena politică e un avantaj.

Însă, în acelaşi timp e o povară, deoarece blaturile gen Ponta nu vor mai ţine. Această Românie care e capabilă să iasă la baionetă pentru a-şi apăra normalitate şi bunul simţ, în momentul în care se va simţi trădată îl va părăsi pe trădător fără să se uite în spate. Aceasta este povara pe care PSD-ul o poartă pentru că, sincer să fiu, nu văd determinare decât în câţiva lideri ai acestui partid. Restul par că ar fi bucuroşi să facă din nou blaturi ascunse cu cei împotriva cărora au strigat la actualul miting. Indiferent cât de tentant ar părea planul unui nou blat, cei care au asemenea pofte ar trebui să se gândească bine deoarece electoratul de bază nu mai suportă încă o trădare. Iar asta atârnă ca un jug de grumazul multor pesedişti de la vârf.

Cea mai bună veste pe care o putem avea este că România încă există! Mai mult, ea şi-a păstrat bunul simţ proverbial, măsura şi normalitatea. Valorile acestea sunt cele care ne ţin la suprafaţă, cele care ne-au salvat de-atâtea ori în istoria.

Nu închei înainte de a le adresa un avertisment ticăloşilor din umbră, sforarilor care au impresia că pot face ce vor fără să dea socoteală: nu vă jucaţi cu România profundă! E un joc pe care, în ciuda faptului că sunteţi convinşi că-l controlaţi, nu-l ştiţi şi nu-l simţiţi. Ştiu că, în superioritatea voastră fără margini, vă imaginaţi că toate merg băgate în şablonul vostru internaţionalist. O să vedeţi că n-o să meargă şi c-o să vă ardeţi rău! Mai bine părăsiţi incinta. E mult mai safe pentru voi.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Bogdan Duca: ”România reală”

Acum să vă spun de atmosfera de la miting: senzația pe care am trăit-o a fost aceea că sunt în România.



O să vedeți probabil fotografii cu țigani, cu țărani, cu oameni mai puțin educați. Au fost și din aceia. Așa cum au fost și ingineri, și medici, și profesori, și studenți ….și hipsteri. Când vorbea Tăriceanu și încercam să aud ce vrea să spună, lângă mine erau doi tineri pe trotinetă.

Căci mitingul acesta a fost un fragment de România reală.

România reală este România pe care, că suntem naționaliști, europeniști, atlantiști, pro-ruși sau filo-turci, trebuie să o acceptăm și să înțelegem că e singura care contează cu adevărat.

Această Românie reală nu e ”pesedistă”. Votează cu PSD-ul pentru că este singurul partid care mai e ancorat în realitățile sale, care nu o disprețuiește, care nu râde de ea superior, sau se revoltă hipsterește, nemulțumit că ”nu avem popor la standarde euro-atlantice”.

Dacă și când PSD-ul nu va mai fi atent la vocile acestei Românii reale, nu îi va mai obține voturile.

România reală nu e perfectă. Nu e nici măcar perfectibilă. Dar e România noastră, e țara noastră, e familia noastră, e istoria noastră.

Dar hai să revenim la acest fragment de Românie reală care sunt oamenii ce au fost astăzi la miting. Au fost pentru PSD? Da. Pentru că PSD, ALDE și ce mai era pe acolo sunt singurii care au un mesaj coerent pentru urechile României reale.

Dar au fost mai ales pentru că s-au prins de minciuna și putreziciunea din spatele ”luptei anticorupție” Așa cum s-au prins și zeci de mii de oameni care anul trecut au ieșit în stradă să apere DNA-ul dar acum nu o mai fac.

Pur și simplu orice om de bun simț, văzând protocoalele dintre serviciile secrete și justiție, auzind de amploarea ascultărilor în România, auzind înregistrările incredibile cu procurori DNA care nenoroceau vieți pe mărturii inventate și pentru că…așa simțeau ei că sunt tari, văzând-o pe Kovesi cum apără pe acei nenorociți și pe președintele Iohannis cum se face zid pentru șefa DNA, nu are cum să mai apere mafia numită ”lupta anticorupție”.

Ok. Poate să urască PSD-ul mai departe, dar sigur un om rațional și care iubește democrația și libertatea nu mai poate să se facă scut în jurul mizeriei numite pretențios ”statul paralel„.

Or acest miting a plecat de la o pretenție de bun simț: să se respecte Constituția și decizia Curții Constituționale de către președintele Iohannis.

S-a spus că oamenii au fost aduși cu de-a sila. Asta este o iluzie bună pentru peneliști și pedeliști, așa cum pesediștii se iluzionau că de fapt zecile de mii de oameni care au ieșit iarna trecută ar fi ieșit plătiți de Soros și nu pentru că erau doar frustrați că pierduseră cu o lună înainte alegerile…

Oamenii au fost siliți să vină de o nevoie reală: de a se face auziți.

Majoritatea românilor trăiesc o frustrare reală după valurile de mitinguri de după 2012, când văd la televizor că câteva zeci de mii de tineri, rupți de realitate, trăind într-o realitate paralelă cu cea a României reale, consideră că problemele lor ar fi de fapt problemele țării.

România reală a fost jignită de hipsteretul urbani care fără să aibă habar ce e aia minerit sau munca în agricultură, se tăvăleau pe asfalt în București sau distrugeau pășunile în Apuseni ca să ”salveze„ Roșia Montană.

România reală a fost șocată să vadă cum un guvern ales legitim a fost înlocuit de un guvern dubios doar pentru că niște mii de tineri au dat vina pe comuniști că nu le asigură condiții de securitate maximă prin cluburile lor dubioase, unde o hipsteresc cu băutură și droguri, rupți de realitatea țării în care trăiesc.

România reală a fost uimită să afle că votul său nu contează și că ”lumea bună„ de la București și Cluj preferă scandările câtorva zeci de mii de hăbăuci urbani votului câtorva milioane….

Această Românie reală nu e doar pesedistă. Ar putea fi foarte bine liberală, dacă liberalii ar avea curajul să spună lucrurilor pe nume, lucruri pe care ei le știu, dar le tac „oportun„.

Problema României reale este însă cu o iluzie cultivată pe câteva străzi din București, Cluj, Timișoara și Iași, de câteva zeci de mii de hăbăuci cu mofturi și pretenții de de intelectuali, de elevați, de emancipați, de oameni care au încălțat conversul euroatlantic…

Aceștia sunt o altă Românie, plină de frustrări și, ceea ce e mai grav, plină de ură. Sunt oameni frustrați, cărora le pute această țară. Ei nu iubesc România, se simt sufocați în ea, dar le și convine pe de altă parte să își justifice incompetența dând vina pe comuniști, pe pesediști, pe poporul ”de rahat„ care nu se ridică la standardele lor.

Această altă Românie poate umple piețe. A demonstrat-o și în 1990, a demonstrat-o și în 2017. La fel, poate câștiga alegeri, fie speculând gafele guvernărilor pesediste, fie cu ajutorul direct și vizibil al unor ziși ”parteneri strategici”.

Însă această altă Românie nu poate să guverneze. Și asta pentru că nu poate nici să înțeleagă, nici să iubească țara. Iar singura sa viziune pentru țară este ura și resentimentul….

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca Blog

Noi nu cedăm!

Protestul de azi este organizat de PSD dar nu este al PSD, este al României! Ne-am  săturat ca votul să conteze doar câteva luni, iar ingineriile sociale să schimbe puterea în funcție de dorința unor oameni pe care nu-i știm, nu-i alegem și nu-i vedem.



DE CE TREBUIE SĂ MERGEM AZI ÎN PIAȚA VICTORIEI:

  • Încercarea perdanților de a rescrie istoria și de a ne ignora votul

 

Constituția și democrația prevăd trei căi de a dărâma un guvern legitim: prin moțiune de cenzură; prin demisia primului ministru; prin retragerea încrederii primului ministru de către partidul/ coaliția de guvernare. În schimb, se încearcă dărâmarea guvernului prin metode ilegale cum ar fi plângeri penale, calomnii sau intimidări.

  • Tentativa unor actori ilegitimi de a controla deciziile Guvernului și pe membrii Guvernului

 

Dosare penale făcute la comandă împotriva premierilor numiți sau desemnați de PSD: Viorica Dăncilă și Sevil Shaiddeh. A urmat forțarea numirii unor premieri apropiați  sau agreați de servicii de tipul Mihai Tudose sau Sorin Grindeanu.

Pentru că planul intern merge mână-n mână cu planul extern, Monica Macovei denigrează România la Bruxelles și ne acuză, pe noi toți, că suntem o țară de hoți iar ea reprezintă singura voce viabilă.

  • Tentativa unor actori ilegitimi de a controla Parlamentul prin partide fantomă, lipsite de reprezentativitate democratică

 

Statul paralel încearcă reactivarea lui Victor Ponta  și refacerea proiectului UNPR 2.0. Această idee îl mână în luptă pe Ponta împotriva fostului său partid, nu vreo dorință de schimbare.

  • Tentativa de a bloca activitatea guvernamentală prin plângeri penale, denunțuri, contestări la CCR și amânări sine die

 

Iohannis a constestat la CCR fiecare proiect legislativ al Guvernului. Practic, președintele blochează activitatea Guvernului iar acest lucru blochează țara.

  • Tentativa de a destabiliza Guvernul prin campanii de fake news

 

Se încearcă inducerea ideii că România este în incapacitate de plată, că nu sunt bani de pensii și salarii sau că statul are un deficit bugetar nesustenabil. Toate aceste aberații spuse de președinte și preluate de presa aservită lovesc în credibilitatea României pe piețele externe și cresc costurile dobânzilor.

Acest protest reprezintă vocea noastră, a celor care merg la vot, care respectă legea și care s-au săturat să fie furați și mințiți de cei care vor să conducă din umbră.

Autor: Alexandru David

 

Bogdan Duca: “Despre prietenie și …Departamentul de stat al SUA”

E cumva o senzație aparte aceea să descoperi că din trei români bodogăniți de comisarii ideologici de la Departamentul de stat al SUA, doi îți sunt prieteni dragi și celălalt nu îți este un necunoscut.



Daniel Gheorghe mi-e prieten de mai bine de 8 ani de zile, ani în care nu am fost tot timpul de acord. Eu nu sunt de acord cu multe din opiniile sale, așa cum el nu este de acord cu multe din opiniile mele. Dar amândoi avem încredere unul în celălalt că suntem suficient de deștepți și de înțelepți ca să avem voie să și greșim și să ne dumirim.Și amândoi avem o pasiune comună și o încredere în același magistru: Istoria.

Dar ce pot spune despre Daniel e că e cel mai serios bun român pe care îl cunosc. Omul ăsta își iubește țara cu o pasiune care dacă ar fi contagioasă ne-ar transforma în cel mai tare popor din Europa.

Și tocmai pentru că iubește, ajung să îmi placă și pasiunile lui naționaliste, și alunecările sale spre un ortodoxism față de care altfel sunt rezervat.

Vasile Bănescu nu îmi e prieten de 8 ani ci doar de doi, dar din primul moment s-a legat un dialog între noi, dialog care are câteva ore transmise la tv și apoi postate pe youtube.

La fel, nu suntem de acord pe anumite teme, dar acest lucru ne îmbogățește dialogul, ne face să ni-l dorim.

E unul din puținii oameni pe care când îi întâlnesc chiar și întâmplător, îmi dau seama că îmi era de fapt dor să ne revedem. Și simt același lucru din partea lui.

Amândoi avem o pasiune comună: dragostea de Biserică, de Creștinismul înțeles și cultural, care transformă mințile, care desăvârșește esteticul, care dă cu adevărat sens artei, care finisează ideea.

Puțini oameni au delicatețea intelectuală și finețea lui Vasile Bănescu.

Amândoi sunt acuzați (nu numai de Departamentul de stat, într-un raport văzut de politrucii noștri și de slugile lor din presă ca un soi de ucaz/firman care te ridică sau te mazilește în funcție de cum ești văzut) că sunt oameni care își iau în serios credința și merg cu ea până la capăt.

Desigur, pot să greșească. Desigur, putem să nu fim de acord cu ei. Dar soluția este dialogul, nu încercarea de a stigmatiza, de a îți impune viziunea prin sentințe para-judecătorești, așa cum fac, neconstituțional, comisarii ideologici de la CNCD.

Într-o Românie construită de ceva ani de zile ca suport pentru aplicarea unei ideologii (sau complex de ideologii) ce dorește să eradicheze identitatea religioasă, etica, valorile care au constituit suportul acestui neam, identitatea culturală și cea națională, s-a descurajat cultura dialogului, s-a descurajat sentimentul prieteniei care trece peste hotarele diferențelor de opinie.

Ani de-a rândul am fost încurajați să trăim în ură și în frică. Ură față de cel care nu e din tabăra noastră politică sau din tabăra noastră culturală. Frică de ruși, frică de unguri, frică de bulgari, frică de sârbi, frică de Marea Neagră.

Ani de-a rândul comisarii și agenții de influență ai unor puteri hegemone ne-au descurajat să mai fim prieteni, ne-au indus un climat de dușmănie, de neîncredere, de tensiune.

Șobolani aciuați în presă și în online au făcut liste cu ”frecventabili” și ”nefrecventabili”, au descurajat întâlniri de idei, au pus și pun stigmate, tocmai pentru a nu lăsa cumva ca în țara asta să vină ca o ploaie care ne spală și ne înviorează, dialogul, înțelegerea, apoi soarele prieteniei.

În locul prieteniei s-au pust etichetele: comuniști, fasciști, legionari, ortodoxiști, papistași, uniați, pocăiți, corupți, dughiniști, putiniști, filoruși…. Oriunde apărea fie și adierea unui dialog, săreau și sar încă, să pună eticheta.

Ticăloșiile astea nu s-au făcut instinctiv. S-au făcut cu plan, bine pus la punct. Iar planul trebuia să facă din țara noastră un câmp de testare pentru o rețetă perversă de subminare a libertății și valorilor unui popor.

Răspunsul la această ticăloasă încercare de castrare a noastră, a țării noastre, a felului nostru de a fi cu bune și cu rele, nu poate fi decât reactivarea prieteniei ca virtute și a libertății ca cruce.

Iar virtutea prieteniei și crucea libertății trebuie să ne oblige să spunem tuturor ”bine” (nu sunt deloc bine) intenționaților de prin diverse ambasade, departamente de stat și slugilor lor din presă și politică un foarte neaoș: ”dacă te mai atingi de un fir de păr al prietenului meu, dacă te mai legi de libertatea noastră de a nu fi de acord, dacă mai încerci să ne dezbini,îți ard una de zbori peste ocean cu tancurile și cu bechtelul tău cu tot, nenorocitule!”

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca Blog

Ce josnic îl cred, ai lui, pe Iohannis!

În aceste zile Klaus Iohannis primește în plină figură cea mai mare ofensă din viața lui de demnitar. Și, ce e mai dureros pentru el, o primește nu de la dușmani ci de la cei care se pretind a-i fi susținători.



Să împingi de la spate un președinte de țară să nesocotească exact ceea ce e pus să păzească fără concesii, cu sfințenie, Constituția țării sale, echivalează cu a-i cere comandantului suprem al armatei, în plin război, să-și trădeze trupele.

Și, cel mai ofensator la aceste pretenții, nu sunt pretențiile in sine ci faptul că aceia care le emit chiar îl cred în stare pe președinte de o atare mârșăvie. Să comită, adică, ce-l îndeamnă ei!

O gașcă de odioși îndeamnă un șef de stat să-și trădeze menirea, onoarea, angajamentele, de fapt chipul pentru istorie al țării, pentru a le apăra lor niște privilegii dobândite prin porniri dictatoriale și abuz de putere.

Că ticăloșii nu au scrupule și jonglează cu valorile morale după cum le dictează pulsiunile egoiste nu mai este un secret. Unii dintre ei sunt chiar mândri să-și exhibeze infirmitățile de gândire și acțiune, iluzionându-se că forma asta de lepră internă care-i macină pe ei va deveni pandemică, transformând peste tot urâtul în frumos și sfidarea regulii în regulă.

Pe Dacian Cioloș îl pot înțelege până la un punct. El este un fel de soldat – orchestră ce a primit o misiune simfonică de la dirijorii săi. Să încerce a deveni succesorul lui Klaus Iohannis la jilțul prezidențial. Are, așadar, tot interesul de a-l împinge pe rivalul său spre greșeală. Ceea ce este însă de-a dreptul caraghios în modul de acțiune al lui Ciolos este contradicția dintre felul propriu de a fi și ceea ce îl îndeamnă pe președinte să facă. Adică domnul Cioloș, lipsit de relief ca deșertul Gobi și temerar ca însuși instinctul de conservare, îi recomandă președintelui Iohannis să riște totul politic și să nu semneze, cu niciun chip, decretul de revocare a doamnei Kovesi.

Misiunea lui Dacian Cioloș de a se profila ca varianta de rezervă pentru Cotroceni a lui Klaus Iohannis este una simfonică deoarece ea încearcă să îmbine mai multe linii melodice venite din categorii instrumentale diverse: suflătorii serviciilor secrete, percuționiștii haștagieni, ciupitorii francezi de coarde, organiștii bruxelezi. Pe cât este însă de simfonică misiunea lui Cioloș pe atât se dovedește de cacofonică. Acest domn este întruchiparea monotoniei și a incapacității de a ajunge la sufletul oamenilor.

Așadar, nu Cioloș e otrava cea mai de temut pentru președinte ci aceia care, din imediată apropiere, apucă să îi toarne în ureche idei sinucigașe.

Eu am spus, o repet și garantez: Iohannis va semna decretul de revocare (dacă nu cumva, între timp, doamna Kovesi va fi convinsă să demisioneze).

Îi las pe cititorii cu mintea întreagă să decidă cine îl respectă mai mult pe președinte și cine încearcă să-l sfătuiască mai bine în aceste clipe: eu, care sunt convins că-și va respecta statutul și jurământul de investitură sau alde Rareș Bogdan ori Monica Macovei care-l incită la iresponsabilitate?

Eu cred așa: decât cu „prieteni” fără caracter și fără repere morale solide, gata să te trădeze de îndată ce nu mai slujești planurilor lor egoiste, mai bine cu critici onești, altruiști, care vor binele țării și nu, cu tot dinadinsul, beneficii personale. Căci până la urmă, aceștia, dorind binele țării doresc și binele tău ca președinte, dacă te dovedești a fi un președinte adevărat, adică un președinte pentru țară.

Drama lui Faust a pornit de la prinsoarea între Dumnezeu și Mefistofel în care divavolul, convins că omul este dominat de principiul răului, se angajează să câștige sufletul lui Faust.

Doar în prima fază Mefistofel câștigă prinsoarea. Pentru că, până la urmă, sufletul lui Faust ajunge în Rai.

De ce ar alege, Klaus Iohannis, să reediteze actul I al epopeii faustiene? Doar așa, ca să ne expună, în vitrina răului, fețele diavolului? Îl asigurăm că nu e nevoie de acest sacrificiu. Îi știm prea bine pe ostașii lui Aghiuță și, sincer vorbind, nu e nicio fericire să-i privești și să-i asculți!

Sursa: Contele de Saint Germain