C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Adevaruri ?!

Bogdan Duca: Mentalitatea de slugă a elitelor

O singură mare problemă au românii: mentalitatea de slugă. Iar această mentalitate de slugă este mai vizibilă tocmai la nivelul elitelor- ceea ce face ca societatea românească să nu meagă bine.



Doar ce am citit un articol al unei doamne care urechea pe Cristian Bădiliță că e supărat pe Andrei Pleșu, deși acesta i-ar fi dat burse sau alte facilități la Colegiul Noua Europă.

Acum ceva zile, răspunzând unui soi de interviu, am fost chestionat certăreț cum de sunt eurosceptic din moment ce am primit o bursă posdru la doctorat?

Aseară, la o cină, un profesor francez stabilit în România povestea o anecdotă reală: cum la UBB, în anii 90, fusese invitat un mare profesor din Portugalia, specialist în Max Weber și care, ajuns la Cluj, a ținut o conferință jenantă- o introducere banală și stupidă în Weber, evident jignitoare pentru bine pregătitul corp academic clujean.

Când el, franțuz, a simțit nevoia să puncteze această nesimțire, a fost imediat luat la rost de academicii români, care erau mulțumiți doar că fuseseră băgați în seamă de ilustrul academic portughez….

Mă abțin să mai relatez o poveste similară, care a avut loc tot acum câteva zile….

Dar ce vreau să spun este că toate aceste chestii m-au lămurit că aceasta este marea noastră problemă:suntem dominați de o majoritate de elite cu mentalitate de slugi.

Universitari, politicieni, formatori de opinie, trăiesc încă în Evul Mediu.

Pentru ei este aproape imposibil de înțeles că poți primi un grant de cercetare pentru o cercetare și nu pentru loialitate.

Pentru ei este aproape imposibil de crezut că sunt virtuți mai importante decât virtutea feudală a supunerii față de suzeran și a mărimimiei față de vasal.

Doamna care vorbea despre Colegiul Noua Europă, ca despre un soi de masă a domnului Pleșu, de unde acesta împarte cu generozitate pomeni academice celor mai mici decât el, a reușit tocmai să invalideze toată seriozitatea academică a proiectului NEC.

Intervievatorul meu a arătat că este nu eurosceptic, ca mine, care nu cred în viitorul UE, ci că de fapt este anti-UE, văzând în Uniunea Europeană o structură feudală otomană, în care mărinimia sultanului se dă supușilor din vilayeturi.

Academicii din anii 90 și din 2017 care acceptau și acceptă umilința de a fi jigniți de aroganța unor ”scholars” de pe afară, care vin în România așa cum ar merge ei la Mogadiscio, cu superioară condescendență, ratează tocmai șansa de a afirma academic România în lume……

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca

Lista rușinii: rateurile DNA, mașinăria de „înhățat“

Camuflată sub lozinca luptei anticorupție, activitatea DNA s-a dovedit a fi, deseori, doar un circ exhibiționist, acompaniat de zornăiala cătușelor, un spectacol în cursul căruia diverse personaje publice au fost plimbate prin fața publicului precum ursul prin iarmaroc. O fanfaronadă zgomotoasă, încheiată în instanțe, unde magistrații au infirmat rechizitoriile procurorilor DNA.



În primăvara acestui an, la ultimul bilanț al DNA, Laura Codruța Kovesi s-a lăudat afirmând că, în anul anterior, doar zece la sută din rechizitoriile DNA au primit rezoluția de NUP (Neînceperea Urmăririi Penale). Pare un procentaj rezonabil. Dar dincolo de această cifră optimistă există un adevăr dramatic: peste 400 de oameni au fost anchetați, uneori au fost chiar și arestați preventiv, după care au fost trimiși în judecată. Iar după procese lungi, care le-a făcut praf și pulbere carierele politice și imaginea publică, nefericiții au fost achitați în instanță. Probabil că, în cazul acestor eșecuri, oamenii DNA au ridicat din umeri și le-au considerat doar niște „pagube colaterale“. De fapt, dincolo de soarta acelor victime se conturează un tablou deosebit de păgubos: procurorii anticorupție, plătiți cu salarii amețitoare pentru noi, ceilalți, s-au prefăcut doar că lucrează, preschimbând DNA într-un fel de Cooperativa „Munca în zadar“.

Mașinăria de „înhățat“

La ultimul bilanț al DNA, Laura Codruța Kovesi a anunțat că DNA a trimis în judecată circa 1.270 de inculpați. Din aceștia, ea a enumerat: „Un europarlamentar, 7 deputaţi, un senator, un ministru, 5 preşedinţi de consilii judeţene şi 28 de primari“. Atunci când șefa DNA făcea acest bilanț optimist nu ieșiseră încă la iveală recentele înregistrări (reale sau doar compilate), în care Laura ­Codruța Kovesi le cerea subalternilor să „înhațe“ un premier (oricare ar fi fost acesta). Pe de altă parte, nici măcar aceste dezvăluiri nu sunt o noutate: de foarte multă vreme se vorbește despre faptul că, de-a lungul vremii, „Binomul SRI – DNA“ s-a implicat masiv în viața politică românească, scoțând din cursă anumite personaje politice considerate „indezirabile“ într-un moment sau altul.

Ludovic Orban, scos din cursa pentru Capitală

Zilele trecute, Ludovic Orban a fost ales de colegii lui de partid în funcția de președinte al PNL. Dincolo de aspectul strict politic, desemnarea lui Orban poate fi considerată și ca o reparație târzie a unui vechi abuz: în urmă cu un an, el a fost anchetat de către procurorii DNA, care l-au vârât în malaxorul unei anchete penale, bazată doar pe denunțul unui inculpat aflat deja în arest preventiv.

Primăvara anului 2016: Ludovic Orban se pregătea să candideze pentru postul de primar general al Capitalei. Bun orator și politician versat, el era creditat cu cele mai mari șanse de a deveni edilul-șef al Bucureștiului. Era, dar i-a trecut: procurorii DNA l-au scos din cursa electorală și l-au obligat să lupte pentru pielea lui și pentru propria libertate. Atunci, Orban a fost „înhățat“ doar pe baza unui denunț făcut de un inculpat reținut de procurori: afaceristul Tiberiu Urdăreanu. Iar în luna mai 2016, exact când se pregătea să-și anunțe candidatura, Ludovic Orban a fost trimis în judecată, acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite. Conform DNA, pe 1 martie 2016, el ar fi luat legătura cu Tiberiu Urdăreanu, căruia i-ar fi cerut o sumă de bani pentru propria campanie electorală locală, care urma să aibă loc în vara acelui an. Procurorii au susținut că, la acea dată, Orban s-ar fi întâlnit cu Urdăreanu acasă la acesta, unde politicianul i-a spus că are nevoie de 50.000 euro „cash“, bani care fi urmat să ajungă la diferite posturi TV, unde el ar fi urmat să-și susțină campania electorală. Ulterior, pe 20 martie 2016, cei doi s-au întâlnit din nou, iar Orban și-a reînnoit cererea, menționând că are un buget de campanie mic și că vrea „să aibă canale deschise“ la anumite posturi de televiziune. Acest denunț l-a trimis pe Orban în fața judecătorilor, iar pe Urdăreanu l-a scăpat de un dosar penal. În urma „turnătoriei“ lui Urdăreanu, Ludovic Orban a fost obligat să-și ia adio de la candidatură și să ia calea tribunalelor. Anul acesta, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus însă achitarea lui. Prea târzie consolare: în acest moment, Primăria Capitalei este condusă de Gabriela Vrânceanu Firea.

Altă victimă a turnătorului Urdăreanu: Olguța Vasilescu

La un moment dat, omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu devenise „turnătorul de serviciu“ pe care s-au bazat procurorii DNA. Tot el a fost cel care a dat-o pe mâna justiției și pe Olguța Vasilescu, fost primar al Craiovei și actual ministru al Muncii. La fel ca în cazul lui Orban, și ea a fost denunțată tot de Urdăreanu, care le-a declarat procurorilor că, în calitatea sa de primar al Craiovei, Olguța Vasilescu i-ar fi cerut o mare sumă de bani, pe care intenționa să o folosească pentru finanțarea unei lucrări edilitare. Iar în primăvara anului 2016, pe 30 martie, Olguța Vasilescu a fost audiată la sediul DNA, de unde a fost scoasă cu cătușe la mâini și încarcerată pentru 24 de ore. Atunci s-a anunțat că era implicată în ceea ce s-a numit afacerea „Bani pentru fațadele de bloc“, în urma căreia a fost acuzată de „luare de mită, spălare de bani și trafic de influență în scopul obținerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite“. După expirarea ordonanței de reținere, a fost plasată în arest la domiciliu. Ulterior, pe 19 iulie 2016, Olguța Vasilescu a fost trimisă în judecată sub acuzațiile de luare de mită – patru infracţiuni – folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite – două infracţiuni – plus alte două infracțiuni de spălare de bani. Chiar și în aceste condiții dramatice, Olguța Vasilescu n-a renunțat la funcția de primar al Craiovei. Și, spre deosebire Ludovic Orban, nu s-a retras nici din cursa electorală. După alegeri, ea a devenit deputat, iar ulterior a fost nominalizată ca ministru în Guvernul României. Asta nu a însemnat că procesul ei nu a mers mai departe. Dar a mers doar până pe 15 decembrie 2016, când instanța a dispus restituirea întregului dosar la DNA. Atunci, judecătorii au constatat mai multe nereguli în dosar: nulitatea unora dintre probele adunate de anchetatorii DNA, precum și faptul că inculpatei Vasilescu i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Restituiri pe bandă rulantă

„Dosarele restituite“ se înscriu și ele la capitolul „eșecuri profesionale“. Aceste dosare reprezintă anchete finalizate prin rechizitorii și trimise în instanță, unde judecătorii constată că urmărirea penală este prost făcută: fie este incompletă, fie nu au fost respectate integral procedurile penale. Așadar, cauze ajunse în impas ori din cauza incompetenței procurorilor, ori din cauza relei-credințe de care ei au dat dovadă în cursul anchetelor. Iar DNA a avut și dintr-acestea. Anul acesta, pe 3 februarie, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus restituirea la Direcția Națională Anticorupție a dosarului în care fostul lider PDL Ioan Oltean fusese trimis în judecată, în 2016, sub acuzația de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Ioan Oltean s-a aflat în centrul unui scandal imens, acuzat că, alături de Crinuța Dumitrean, fostă președintă a ANRP (Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților), ar fi acordat despăgubiri supraevaluate într-un dosar pentru un teren din Pitești. Ocazie cu care s-a produs un prejudiciu de circa 100.000.000 de lei. A fost un dosar complicat, în care, alături de Ioan Oltean și Crinuța Dumitrean, au mai fost trimiși în judecată încă opt inculpați, în general, foști membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP. Restituirea întregului dosar la DNA a fost motivată prin faptul că rechizitoriul pe baza căruia Oltean et comp. au fost trimiși în judecată este incorect întocmit de către procurorii care au instrumentat ancheta.

Tot magistrații instanței supreme au fost cei care anul acesta au decis printr-o sentință definitivă restituirea la DNA a dosarului în care au fost trimiși în judecată foștii deputați Mădălin Voicu, Nicolae Păun şi Gelu Diaconu. Ei fuseseră acuzați de comiterea unor infracțiuni legate de modul în care s-au cheltuit fondurile europene destinate integrării sociale a persoanelor de etnie romă. Cei trei, plus alți câțiva coinculpați, au fost trimiși în judecată pe 18 iulie 2016, pentru abuz în serviciu. Restituirea acestui dosar nu înseamnă nimic altceva decât că, și în această anchetă, procurorii DNA și-au făcut prost treaba. Ulterior a rămas de clarificat dacă în cazul celor trei a fost vorba despre incompetență sau rea-voință. Spre norocul lor, cei trei implicați în această cauză nu au fost arestați preventiv și nici nu au fost obligați să suporte alte rigori ale legii.

„Anchetatorii mi-au sugerat…“

Modul în care a decurs ancheta fostului ministru de Interne Gabriel Berca descrie una dintre metodele folosite uneori de către anchetatorii DNA. În 2016, Berca a fost condamnat la trei ani cu executare, sub acuzația de trafic de influență. Anterior, în iulie 2015, el fusese reținut, plimbat prin fața camerelor de vederi, cu cătușe la mâini, după care a fost ținut în arest preventiv vreme de două luni, plus încă o lună, în arest la domiciliu. Ulterior, pe 13 august 2015, a fost trimis în judecată prin rechizitoriul asumat de procurorul Cornelia Hrincescu, șefa DNA Bacău. O bună parte a acuzațiilor care i-au fost aduse lui Berca s-au bazat tot pe niște denunțuri: cele formulate de omul de afaceri Viorel Rusu și fostul deputat PDL Mihai Banu. În anchetă, Banu a declarat că ar fi primit 80.000 euro, pe care i-ar fi dat apoi lui Berca. Nimic în neregulă până aici: strict legal, denunțul este acceptat în justiție. Lucrurile au luat o întorsătură de tot râsul, penibilă pentru DNA: ajuns în fața magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Mihai Banu a explicat modul în care a ajuns să-l denunțe pe Berca. Concret, omul a declarat: „Mi s-a sugerat de către anchetatori că voi plăti dacă nu dau declarațiile adecvate… Eram bolnav de diabet și nu primisem medicamentația recomandată, am dat o declarație în care afirmam că am primit suma de 80 mii euro, pe care i-am înmânat-o lui Berca. Am inventat-o cu speranța că voi obține o punere în libertate“. Nu a obținut-o și a mai stat în arest preventiv încă 30 de zile. Dar, cu toate că inculparea lui Berca s-a bazat pe această declarație mincinoasă, procesul a continuat pe rolul ÎCCJ.

98 de achitări în 6 luni

De la începutul acestui an până în prezent, DNA a suferit nu mai puțin de 98 de achitări definitive sau în primă instanță. Este o cifră valabilă până în momentul de față, bazată pe dosarele în care știm că s-au pronunțat soluții. Însă este foarte posibil ca numărul achitărilor să fie mai mare sau să existe și alte cauze în care judecătorii au desființat acuzațiile procurorilor, dar despre care încă nu avem cunoștință. Este foarte probabil totuși ca achitările pronunțate în primă instanță să rămână definitive și după apel, mai ales în cazul celor dispuse pe motiv că „nu există probe“ sau „fapta nu există“. Ca să nu mai vorbim despre dosarele de abuz în serviciu, în care s-au dat achitări în baza Deciziei CCR 405/2016 și în care este evident că soluția se va păstra și în apel. În anul 2016, achitările definitive suferite de DNA au fost de 134.

29 de inculpați degeaba

Într-un dosar deschis în anul 2015 pe numele a 29 de inculpați pentru un contract încheiat în anul 1997 între Consiliul Local al Municipiului Pașcani și SC Agrocomplex Lunca Pașcani SA, magistrații instanței supreme au dat soluția de achitare. Procurorii DNA i-au trimis în judecată, pentru abuz în serviciu, mărturie mincinoasă, fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual. Înainte de ultimul termen, magistrații au schimbat încadrarea juridică a faptei în participație improprie la abuz în serviciu. În timpul judecății, doi dintre inculpați au decedat, fostul primar al municipiului Pașcani Neculai Rățoi și Constantin Cojocaru, consilier în cadrul primăriei. Judecătorii au achitat și societatea comercială care avea sechestru asigurător pe conturi, dar și pe senatorul Florin Constantinescu.

Cum i-a scăpat abuzul

Altă achitare de răsunet a fost cea în care magistrații Tribunalului Alba au dispus încheierea procesului a 27 de inculpați în baza Deciziei CCR 405/2016 privind neconstituționalitatea abuzului în serviciu. În același dosar instanța a achitat și patru inculpați acuzați de spălare de bani. Dosarul BCR Alba, așa cum a fost intitulat de presă, fiindcă era vorba despre nouă angajați ai Băncii Comerciale Române, tulburase grav liniștea în urbe.

Rechizitoriu beton, lipsește fapta

La sfârșitul lunii martie, Curtea de Apel Iași a dispus achitarea notarului Mihai Suleap. Acesta fusese trimis în judecată în luna octombrie 2014, pentru un pretins abuz în serviciu. Magistrații Curții au stabilit că fapta nu este prevăzută de legea penală. Procurorii îl acuzau pe notarul Mihai Suleap că în perioada 2010-2014 a încasat, dar a omis să vireze impozitul aferent a 38 de acte juridice translative de proprietate, în valoare de peste 2 milioane lei. Sentința a fost atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Vinovat sau nu

Și fostul primar al localității Vinga Viorel Stoicu, trimis în judecată în luna mai 2016 pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații, a fost achitat. Magistrații Tribunalului Arad au stabilit că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, la unele dintre acuzații, iar la altele, că fapta nu există. Conform procurorilor, primarul ar fi primit de la APIA, în mod injust, 25.901 lei cu titlu de plăți pentru schemele de sprijin pe suprafață agricolă. APIA s-a constituit parte civilă, cu suma de 30.021 lei. Sentința a fost atacată cu apel.

DNA – din acuzator, pârât

Pe 23 martie, Curtea de Apel Galați l-a achitat pe comisarul de poliție Mircea Rusu (foto). Acesta fusese trimis în judecată, în luna ianuarie 2015, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Motivarea judecătorilor a fost că fapta comisă de polițist nu este prevăzută de legea penală. Magistrații Curții de Apel au desființat decizia Tribunalului Galați, care îl condamnase pe Mircea Rusu la un an de închisoare. Dosarul se baza pe o acuzație halucinantă.

Procurorii spuneau că Mircea Rusu, în calitate de șef al Secției 6 Poliție Rurală, le-ar fi cerut celor doi polițiști din subordine să asigure protecția unui prieten care avea de ridicat o sumă mare de bani de la bancă. În același dosar a fost achitat și fostul șef al Poliției Municipiului Tecuci. Acum polițistul s-a îndreptat cu proces împotriva DNA, pentru privare ilegală de libertate.

Autori: Vasile Surcel, Eduard Pascu

Sursa: Cotidianul

Lucruri care pot fi spuse, lucruri care nu pot fi spuse

Deciziile politice foarte importante se iau de cele mai multe ori pe baza unor informații nepublice. Pretinsa transparență funcționează doar până la un punct: până acolo unde ea ar putea dăuna decidentului și/sau afecta succesul deciziilor sale.



Există enorm de multă ipocrizie când vine vorba de onestitatea în comunicarea politică. Cel mai recent exemplu ni-l oferă retragerea sprijinului politic pentru Sorin Grindeanu de către CEX al PSD.

Care să fie motivul real al acestui gest?  – se întreabă pe zeci de voci indignate elita analiștilor, de toate culorile și de sub toate stindardele, din fremătătoarea noastră media românească. Iresponsabilitate, inconștiență, luptă talibanică pentru putere, sacrificarea interesului național, confruntare de găști mafiote, spirit dictatorial  – iată doar o parte dintre explicațiile livrate poporului de acești impetuoși formatori de opinie, care nu că n-ar înțelege ce s-a petrecut în realitate, dar preferă interogația vicleană și concluzia demolatoare. E mai spectaculos așa. Lumea suspină și se încolonează mai entuziast după lozinci pirotehnice decât după interpretări ce nu scot scântei.

Sunt de acord că raportul de evaluare a performanțelor guvernului după 6 luni a fost doar un pretext pentru îndepărtarea lui Grindeanu. Și nu orice fel de pretext ci unul foarte prost ales, care, pe lângă că nu a convins deloc, a mai și oferit muniție de asalt neprietenilor PSD.

Toată lumea este de acord azi că s-a dorit înlocuirea lui Grindeanu de la Palatul Victoria pentru un cu totul alt motiv decât cel invocat (guvernarea defectuoasă).

Cea mai plauzibilă explicație ar putea fi desprinsă prin combinare unei declarații a Gabrielei Firea cu o știre primită pe surse de către principalele televiziuni de știri.

Declarația Gabrielei Firea (care nu a fost negată de domnul Grindeanu ci, mai degrabă, confirmată prin modul în care a refuzat să o comenteze) se referă la un caz punctual: în timpul manifestațiilor împotriva Ordonanței 13, conducerea PSD l-a invitat pe premier să participe la o ședință de urgență, extrem de importantă pentru dezamorsarea situației. Premierul a confirmat participarea sa, dar, fără nicio explicație, nu s-a prezentat la acea ședință. Încercările liderilor PSD de a da de domnul Grindeanu au rămas fără efect. Premierul a apărut, după șase ore de absență, nu la ședința respectivă, cu colegii săi de la PSD, ci la Palatul Victoria, de unde a anunțat singur (domnia sa, personal, și nu prin intermediul lui Liviu Dragnea, cum fusese anterior convenit) decizia retragerii Ordonanței 13.

După acest incident contrariant (petrecut spre sfârșitul lunii februarie 2017), atitudinea lui Sorin Grindeanu s-a modificat radical în raport cu cei care îi acordaseră sprijinul pentru a deveni prim – ministru. Ceva, acolo unde fusese în taină, șase ore, „îl transformase în alt om” (este nu doar declarația Gabrielei Firea ci și a multor alți apropiați din PSD).

Suspiciunea că, în acea după-amiază, Sorin Grindeanu trecuse de partea „sistemului”, trădând încrederea partidului, s-a consolidat în lunile următoare printr-o mulțime de „disfuncții”, aparent inexplicabile, apărute în relațiile cu lideri ai PSD. Cu toate acestea, el nu a fost îndepărtat imediat de la butoane ci a mai fost lăsat în functie alte trei luni, sperându-se în atenuarea asperităților și găsirea unei căi amiabile de continuare a drumului început.

Al doilea element, care a avariat decisiv relația PSD – Grindeanu, este cel prezentat pe surse după trecerea moțiunii de cenzură (și, din nou, nenegat de domnul Grindeanu și confirmat de unii membrii ai cabinetului) cum că Premierul pregătea pe ascuns o Ordonanță de Urgență prin care să interzică pe viață unui politician condamnat definitiv (deci chiar și după terminarea condamnării) să poată deveni prim – ministru. Acest afront, cu țintă precisă Liviu Dragnea, urma să fie completat, pe durata vacanței parlamentare, cu inițiative  de consolidare a noului partid condus de Daniel Constantin astfel încât el, Grindeanu, împreună cu Victor Ponta și Daniel Constantin, să rupă alianța PSD – ALDE și să creeze, spre toamna acestui an, un nou pol de putere alături de tabăra pro Johannis.

Și acum, vă întreb: dacă cele două secvențe pe care le-am evocat anterior sunt reale și au fost cunoscute de membrii CEX-ului PSD, putea acest CEX să le ignore? Eu cred că nu! Și nici nu putea amâna pentru după vacanța parlamentară  operația de extirpare a răului (în opinia sa). Ar fi fost prea târziu. S-a văzut că deja, la acest moment, tabăra Grindeanu – Ponta a avut o rezistență și o susținere mediatică (și nu numai) incredibil de mari pentru o echipă de, aparent, doar trei oameni.

„Trebuiau (membrii CEX) să se gândească la interesul național, la efectele pentru țară ale crizei pe care urma să o genereze decizia lor” – se vor grăbi să mă contrazică unii moraliști,  nu foarte interesați de înțelegerea realistă a lucrurilor. Le voi spune doar atât: orice partid, mai ales unul ales cu 50% în Parlament, procentaj dobândit cu doar șase luni în urmă, ar fi făcut același lucru într-o situație asemănătoare. Și ar fi invocat respectarea democrației, a voinței majoritare a alegătorilor.

Trebuie să înțelegem că, în politică, există lucruri care pot fi spuse și lucruri care nu pot fi spuse. În cazul de față, PSD-ul nu putea invoca public, pentru justificarea acțiunii sale rapide și brutale, pactul lui Grindeanu cu „sistemul” și nici Ordonanța de Urgență pregătită pe ascuns de acesta pentru a-l scoate definitiv din joc pe Liviu Dragnea. Nu putea, din cel puțin două motive: întâi pentru că, probabil, nu existau dovezi materiale incontestabile pentru a-și susține aceste reproșuri (mărturiile propriilor membri ar fi fost considerate partizane) și, apoi, pentru că, referitor la Ordonanța de Urgență, s-ar fi speculat că Dragnea sacrifică partidul și guvernarea pentru a-și apăra o cauză personală.

Au apelat la stratagema cu evaluarea guvernului, sperând că ea va fi suficient de convingătoare și bine primită de opinia publică. S-au înșelat grav, primind în aceste zile cu vârf și îndesat nota de plată pentru această neghiobie.

Se spune, cu suficient temei, că creierul din spatele tuturor bunelor și relelor care se întâmplă în ultimul an PSD-ului ar fi Liviu Dragnea. Dacă e așa, atunci acest creier are o mare slăbiciune, aproape o infirmitate: incapacitatea de a anticipa corect efectul acțiunilor sale. S-a văzut asta cu propunerea doamnei Shhaideh și cu desemnarea domnului Grindeanu, apoi cu Ordonanța 13 și cu folosirea evaluării guvernului ca pretext pentru înlăturarea primului ministru.

Incapacitatea de a anticipa corect înseamnă, la limită, lipsă de viziune. Iar un politician fără viziune este… ca „o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!”

Sursa: Contele de Saint Germain

Controlul civil al serviciilor secrete

În noianul de știri, privind trecutul prezentul și viitorul Guvernului (care va fi acesta vom vedea), mi-a atras atenția o știre din Evenimentul zilei. Această știre se referă la o decizie a Curții Constituționale, privind necesitatea controlului civil al serviciilor secrete.



Încă din copilărie suntem condiționați, manipulați, îndoctrinați cu privire la rolul serviciilor secrete în a ne apăra libertatea, siguranța individuală și colectivă. Indiferent din ce țară sau din ce tip de organizare socială fac parte, cetățenilor li se induce ideea că agenții serviciilor secrete sunt niște eroi care se sacrifică pentru ceilalți. Întotdeauna adversarii sunt cei răi, iar agenții sunt cei buni. Depinde de care parte a baricadei te găsești. Există o întreagă hageografie (filme, cărți, istorii) cu privire la serviciile secrete. Potrivit acesteia, serviciile secrete totdeauna lucrează în interesul țării (de care depind) și niciodată nu greșesc. În majoritatea cazurilor, ele sunt și militarizate și au reguli scrise sau nescrise, puțin cunoscute de către cei din afară.

Și atunci de ce trebuie un control civil al serviciilor secrete?

Dacă lăsăm legendele deoparte și medităm la această problemă, observăm că aceste servicii secrete, în întreaga istorie a lor, au urmărit scopurile cuiva și deseori au fost folosite pentru a rezolva o altă agendă decât agenda publică. Adesea au încălcat legea, uneori chiar cu acordul factorilor de putere. În același timp au avut tendința și (deseori au reușit) să își subordoneze statul. Nu trebuie decât să ne raportăm din istoria recentă la acțiunile SD-ului, SS-ului, Securității sau KGB-ului. Diferența între un stat democratic și un stat tiranic constă în faptul că în statele democratice, serviciile secrete sunt controlate de societatea civilă pentru a nu avea derapaje. Cu toate acestea, astfel de derapaje au existat. Să ne amintim doar de acțiunile ilegale ale CIA-ului care a făcut trafic de droguri pentru a finanța acțiunile contrașilor din Nicaragua și vedem cât de necesar este un control civil.

Nu trebuie să uităm că acei agenți sub acoperire sunt oameni, oameni care trebuie să practice minciuna, ipocrizia, delațiunea și își pot modifica însăși psihologia. Dincolo de felul romantic în care îi prezentăm, ei pot fi capabili și de gesturi cu adevărat inumane. Decizia Curții Constituționale deschide un drum pentru un control real al societății civile asupra serviciilor secrete. Acesta este necesar cu atât mai mult cu cât, în recentele luări de poziții publice și dezvăluiri din presă se pare că și în România, s-ar putea ca ele să fi derapat de la rolul pe care trebuie să îl aibă și trebuie să fie readuse în matca constituțională și legală.

P.S.: Am observat că până și pentru Prim-miniștrii (Grindeanu, Ponta), ca și pentru unii reprezentanți ai justiției, există suspiciunea că ar fi legați dincolo de limitele legale de serviciile secrete. Și atunci cu atât mai mult e necesar un control real al societății civile.

Autor: Vasile Astarastoae

Sursa: Vasile Astarastoae

Întârziați în istorie și mereu pe hărțile altora

În istorie ar fi preferabil să ţii ritmul schimbărilor, să-ţi păstrezi vie puterea de a înţelege succesiunea de peisaje umane sau politice. Altfel, există primejdia să fii exlcus, căci pierdut e cel care întârzie în istorie.



Partidul, marele selector uman, a malformat destine, aducându-le în abstract, dând naştere unei societăţi reduse la mimetism, forţată astfel să îi semene. Şi să i se supună.

Aceeaşi mână supremă s-a substituit destinului supuşilor, oferind indivizilor selectaţi senzaţia unei solidarităţi voioase, aparent între oameni necunoscuţi, dar fidelizaţi liderului – aceştia erau membrii de partid.

Conducătorul se transformă în marele selector al destinelor. Punctul final al jocului îl ştie doar el, pentru care masa amorfă a poporului a devenit o magmă căreia îi poate da forme, în funcţie de capriciu. Succesiunea capriciilor aplicate magmei populare ar fi trebuit să creeze o linişte de neimaginat: un popor fără viaţă, prezent doar în cărţile şi gândurile Conducătorului.

Un astfel de popor a fost matriţat de un Conducător abil: este poporul lipsit de reacţii în faţa ilegalităţilor oficializate, a crimelor evidente, iar românii nu sunt departe de trăsăturile unei astfel de matriţări culturale şi ideologice. Sacrificiul poate lua şi aspecte dizgraţioase, înspăimântătoare. Poţi chiar să-i ceri unui popor să se schimbe, iar conducătorii, de la Tegucigalpa la Tirana şi Bucureşti, au făcut-o fără remuşcări: oamenii şi-au schimbat la ordin vestimentaţia, preocupările, gustul pentru lectură. S-a trecut agresiv de la clasici la marxism-leninism; de la Baudelaire la Makarov.

Pe fondul alterării culturale, al neantizării sociale, ceea ce ieri era catalogat drept groaznic, a doua zi părea a fi o dulcegărie în comparaţie cu grozăvia imediatului. Toate acestea făceau parte din planul Conducătorului, căci el ştia reţeta: „după ce te umileai singur, era mai uşor să-i umileşti pe alţii“. Astfel s-a născut realitatea evenimentului non-eveniment, definit prin existenţa unui public lipsit de reacţii în faţa abuzurilor.

Dar unde sunt idealurile? Ce mai putem face cu ele? Deoarece în „Religia idealului“ se ascunde fiecare speranţă de mai bine, de mai „altfel“. Idealul este motorul luptei pentru confort. Dacă la nivelul firescului, idealul fiecăruia flanează în parametrii dorinţei de a urca fiecare treaptă şi de a trece fiecare prag social, mai există şi utopicul, praguri de netrecut din cauza datului istoric.

De aceea se conferă hazardului, credinţei, dar şi puterii spiritului, supranaturalului, idealul de a trece bariere de netrecut în sfera obişnuitului trăit.

Pe această falie mizează Liderul şi Partidul său: aducerea în imediat a iluziei că utopia se poate împlini.

Idealurile Liderului au fost transferate cu o forţă uneori uşor disimulată către idealul colectiv, pentru captarea maselor. Idealul colectiv, cel puţin din experienţa secolului XX, de stânga şi dreapta deopotrivă, reprezintă o hartă a cartografiilor suprapuse; zeci de mii de hărţi ale idealurilor topite în Idealul Suprem, al Conducătorului.

Şi pe această hartă uriaşă, mereu remodelată, cu fronturi flexibile, îşi construieşte Marele Destin „Stapânul Hărţii“, impunând astfel harta finală tuturor.

„Stăpânul Hărţii“ se află cu un pas înaintea celorlalţi în explorarea şi supunerea hărţii umane. El o intuieşte, o descoperă primul şi încearcă să aducă acolo pe cât mai mulţi, chiar şi mulţimile, dar idealul său nu va mulţumi pe deplin și, mai ales, nu va fi acceptat de către ceilalţi. Şi aici intervine forţa politicului, a realităţii schimbate prin idealul împlinit al Liderului.

În concluzie, pentru cei întârziaţi în istorie, indiferent de motiv, harta în care vor intra va fi întotdeauna a altora. Şi altul va fi Stăpânul lor.

Autor: Adrian Majuru

Sursa: Cotidianul

Cozmin Gusa si maneaua Denise Rifai

Acum vreo doi ani, colegul meu Razvan Boanchis scria ca „Realitatea TV este cel mai reusit selfie cu manele. Ce Teatrul de revista, ce Circul de Stat? Dai pe Realitatea TV si lesini de ras cu Rares si Cozmin.



Dresura de pitici zglobii, carora le-a ciordit Cernobalul frezele”. Dom‘le, nu gresea deloc. A trecut ceva vreme. Pe atunci, Denise Rifai inca se chinuia sa faca emisiuni dupa ureche. Anvergura stilului lautaresc al manelelor televizate a dobandit-o abia cand a intrebat daca un cutremur poate fi prevenit. Poate, cum sa nu, Denise? Aici sau la pachet, sa-l iei acasa?

Talentul ei nu s-a limitat la a afirma ca atentatul de la Charlie Hebdo nu a fost savarsit de Al-Qaida, ci de poporul ales. Aoleu! Nu stiu de ce i-a amestecat pe evrei in povestea asta.

Putea sa incerce cu agatarsi, costoboci sau roxolani. Astia macar au o pronuntie mai ampla pe linia melodica si ar fi vazut lumea cum stie ea Istorie de seral.

Lautar geostrategic expirat

A mai intrebat un candidat la primarie daca nu il deranjeaza sinele de tramvai murdare, pe un altul daca stie ce-i ala un document, pe inca unul daca sloganul „Tu cu mine suntem 1” este un indemn la impreunare cu tot sectorul 1 si, ma rog, nu stau sa inventariez toate prostiile debitate pe post. Miercuri noapte insa a dat un adevarat recital la „Prime Time News”. Putea fi orice emisiune, toate sunt la fel de tavalite prin prostie. Cred ca era o reluare de peste zi, neprelucrata. Orbecaiam prin casa dupa tigari, plictisit de caldura si trezit din somn. Deschid televizorul si dau nas in nas cu fermecatoarea si atat Denise Rifai. Nu e pe gustul meu, oricum, dar la ora aia nu faci nazuri. La acordeon, Cozmin Gusa, alt lautar rasuflat in geostrategie si politica de pripas.

Mona Lisa cu tigara in gura

Cei doi au discutat despre motiune, despre Ponta, Dragnea, despre Iohannis, prognoze cu presupusi premieri si ce miscari ar putea face Cotroceniul la numirea lor. Obraznica il tot intrerupea, iar Gusa simtea ca-i fug degetele de pe clape spre cazacioc, in loc de marsurile nemtesti. Punctul premergator: Denise ii propune sa discute si despre Iohannis. Gusa se uita la ea prostit de-a binelea, de parca o vedea pe Mona Lisa cu tigara spanzurand in coltul gurii. Ii spune ca, daca nu a remarcat, tocmai despre asta a vorbit el. Punctul culminant: 10, 20, poate 30 de secunde de tacere grea.  Gusa o privea bajocoritor si victorios, fara a-i ridica, in vreun fel, mingea la fileu. Rifai era muta. Muta ca o platica plutind cu burta in sus. Ca o gaina intr-o dunga, cand vede uliul. Este foarte adevarat ca pe Gusa nu-l baga nimeni in seama cand vorbeste, dar 20 de secunde de tacere absoluta intr-o televiziune e caz de CNA. Nu si la Realitatea, ea e doar un selfie cu manele.

Autor: Valentin Boeru

Sursa: National.ro