C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Adevaruri ?!

De ce au murit tinerii ăia în 1989: ca ”salvarea” națiunii să fie ”securiștii pe stil nou”!?

Îmi pare rău că le stric “fengșuiul” unora, care-l și văd belit/legat pe Dragnea. Nu despre Dragnea e vorba. Nu el e miza ”războiului împotriva corupției”. Cum n-au fost nici Năstase, nici Mitrea, nici alții ca ei. Nu, miza este autonomia politicului. Politicul, de la stânga la dreapta, trebuie pus cu botul pe labe. Asta însemnând partide și Parlament, deopotrivă. Nimeni să nu mai poată lua decizii de capul lui. Să nu contravină intereselor celor care sunt în spatele statului profund, în general interese economice.



Cu Dragnea s-ar încheia acest proces de punere totală sub control a scenei politice. Sigur, Dragnea nu este nici acum cu mâinile libere. Dar are totuși nu doar o imagine, ci și niște instrumente: partidul, majoritatea parlamentară, Guvernul. Cu care poate face lucruri. Nu multe, nu ușor, dar poate face. Neutralizarea lui înseamnă distrugerea tuturor acestor instrumente.

Problema nu e că Dragnea ar fi de neînlocuit. Problema este cine îi ia locul. Și de ce. Dacă PSD se aliniază necondiționat în spatele lui Dragnea, se prăbușește odată cu el. Vulturii hoitari dau deja târcoale potențialului cadavru. Gunoiul ăla de Ponta e cap de formație! Dacă nu se aliniază, cine ar fi alternativa la Dragnea? Tudose? De ce? Ce-l recomandă? Țoiul sau litra?

Niciun partid nu mai poate produce lideri. Cei care le controlează din umbră au grijă să-i elimine pe toți cei care ar putea să le creeze probleme. De asta a ajuns PNL condus de un bețiv ținut în lesă de ”justiție”. USR e condus pe față de servicii. PMP de un fost securist, din aceeași frăție a securismului de bine în conturi. PSD, care ar avea de unde recruta, nu o face. Este paralizat. Nu înțelege ce i se întâmplă. Chiar dacă există oameni greu de controlat, articulați în demersul lor, cu mintea la ei și bune maniere, cine i-ar urma? Unii sunt ”fideli până la moarte” liderului actual, alții așteaptă oportunist să profite de ”moartea” lui, pentru a se pricopsi cu demnități pe care nu le merită. Dacă cei care ar avea o imagine și un demers cu adevărat structurat și coerent ar ieși în față, ar fi călcați în picioare și de ”fideli”, și de oportuniști.

Oricum, democrația este victimă sigură. Și stăm să ne întrebăm de ce dracu au murit tinerii ăia, în 1989: ca ”salvarea” națiunii să fie ”securiștii pe stil nou”, continuatorii celor care au supus România timp de decenii? Bună socoteală, brav popor român! Halal să-ți fie!

Autor: Constantin Gheorghe

Sursa: Constantin Gheorghe

 

Dan Diaconu: ”Marele club infracțional”

Mă uit la comunicatul OLAF, perfect sincronizat cu acţiunea DNA şi nu-mi vine să cred. Iniţial am crezut că e vreo făcătură de-a propagandiştilor localnici. Am verificat. Nu e. Stau şi-l recitesc. Este exact aşa cum e: cuvânt cu cuvânt. Sună de parcă ar fi redactat de vreunul dintre limbriciii propagandistici ai neo-securităţii locale. Şi totuşi, e un comunicat oficial al OLAF-ului!



În mod normal ar trebui să-mi fac cruce. Pentru o civilizaţie avansată, aşa cum se consideră cea europeană, un asemenea amestec de-a dreptul vulgar de acuzaţii deşănţate, fără un minim respect al prezumţiei de nevinovăţie, ar fi ceva de neimaginat. Însă, punând lucrurile cap la cap şi judecând logic, faptele se leagă, au cursivitate şi dovedesc limpede că se supun unui alt context. De fapt, cei vinovaţi pentru ceea ce ni se întâmplă suntem noi, cei care aplecăm urechea la slogane fără să palpăm realitatea, fără să o percepem aşa cum e ea de fapt.

Mai ţineţi minte referendumul pentru suspendarea jigodiei politice băsescu? Cu toate că a fost o operaţiune cât se poate de legală, cu toate că s-au respectat punct cu punct toate cerinţele legislaţiei naţionale, întregul Occident a marşat la teza loviturii de stat, a venit cu puncte de îndeplinit, s-a băgat într-un mod bălos cu bocancii într-un proces cât se poate de democratic. Cine erau cei care urlau de mama focului că democraţia românească e în pericol. Mai ţineţi minte comunicatele halucinante ale CSM-ului de-atunci sau ale Parchetului şi DNA-ului? Ţineţi minte cum mai spuneau ei că e atacată justiţia în condiţiile în care nici dracu’ n-avea nicio treabă cu ei? Însă, vă mai amintiţi cât de bine se sincronizau acţiunile securiştilor locali cu ecourile de la Bruxelles şi Washington? Ei bine, aia ce-a fost?

Priviţi evenimentele politice ale anilor de după intrarea în UE exact aşa cum au fost! Nu încercaţi să puneţi filtre artificiale. Luaţi lucrurile fix cum s-au petrecut: cu falsificări grosolane de alegeri, cu instaurarea unui aparat ilegitim de (re)presiune, cu încălcări de-a dreptul obscene ale drepturilor omului. Lucrurile acestea cum de nu sunt criticate de la Bruxelles sau Washington? E simplu: pentru că merg în linia societăţii „corecte”. Corecte, desigur, din punctul de vedere al ocupantului, al celui care trăieşte ca un parazit, care suge de-aici şi care nu suportă nicio rezistenţă. Ceea ce i se-ntâmplă lui Dragnea este un lucru normal. N-ai cum să te legi de multinaţionale! N-ai voie s-o faci! Ele sunt tentaculele caracatiţei care suge de-aici. Ai făcut-o, te-ai fript! Securiştii ies de peste tot, îşi fac tranşee, te muşcă. Prietenii se transformă în agenţi ai parazitului, te atacă pe la spate, îţi înfig mişeleşte cuţitul în timp ce eşti convins că ei te ajută.

Cred că ar trebui s-o lăsăm mai moale cu consideraţiile de ordin general şi să privim realitatea în faţă, aşa cum e ea: urâtă, diformă, nedreaptă. Trebuie să înţelegem odată că n-am intrat într-o comunitate economică, într-o zonă a civilizaţiei în care ţările sunt egale din punct de vedere juridic. Nu! Toate acestea sunt lucruri false, elemente cu care este poleită propaganda. De fapt am intrat într-o gaşcă de golani, de tâlhari, care vor să pară lorzi, dar care în momentul în care eşti neatent te buzunăresc. Iar când îndrăzneşti să urli că eşti jefuit ziua-n amiaza mare, sar toţi pe tine şi-ţi demonstrează că eşti nebun. Şi chiar eşti nebun! Păi pe cine să creadă lumea? Pe tine care eşti cu pantalonii cam rupţi în genunchi şi-n cur, cu cămaşa peticită şi cu pantofii scâlciaţi, sau pe ei, care sunt nişte domni, cu joben, papion, baston, ochelari sau monoclu, costum la dungă, croit la case celebre de modă şi cu pantofi strălucitori? Cum ar putea asemenea cetăţeni rasaţi să te fure pe tine, un amărât jigărit. Şi când îţi spune acest text unul dintre ei, mai mai că-l crezi şi tu, cel jefuit. Rămâi aşa cu gura căscată, ca prostu’. Şi-apoi înţelegi din nou c-ai fost prost, deoarece în timp ce ascultai vrăjit discursul moralizator, un alt domn, te-a buzunărit „again”, iar tu te enervezi din nou şi ţipi, şi te tăvăleşti şi lucrurile o iau de la cap.

Din nefericire pentru noi astea e realitatea: suntem victimele naive ale unor nemernici cu ştaif, ale unor golani aparent rasaţi, dar care jefuiesc la modul brutal, vizibil. Cel mai deranjant e că o fac cu o naturaleţe debordantă şi trufaşă, călcându-te în picioare în timp ce-ţi explică cu o voce nevinovată că „aşa e normal, aşa e-n democraţie!”. Astfel încât nu-mi rămâne să vă întreb decât un singur lucru: de la ăştia aşteptaţi voi dreptatea, la ăştia vă uitaţi ca la icoane? Treziţi-vă! Chiar dacă e prea târziu, încă ne mai putem salva!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Dan Puric: ”Caracterele prezintă puterea sufletească a unui neam, iar puterea sufletească a unui neam este arma invincibilă.”

Dan Puric a susținut o conferință la Cluj-Napoca joi seară, cu titlul “Glăsuind în neguri”,. Evenimentul a avut loc la Berăria Culturală. Au participat aproape 1000 de oameni, printre spectatori aflându-se ÎPS Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului sau fostul primar al orașului Cluj-Napoca, Gheorghe Funar.



Iată câteva fragmente din cuvântarea sa, pe care o puteți asculta intergral în player-ul video:


“Pe la 1906, Majestatea Sa Carol I a vorbit că esențiale într-un popor sunt caracterele. Când a inaugurat Universitatea, profesorii, rectorii au zis: «Majestate, vă vom pregăti specialiști». À propos de tehnocrați. Și el a zis – «Nu am nevoie de specialiști, am nevoie de caractere». Caracterele prezintă puterea sufletească a unui neam, iar puterea sufletească a unui neam este arma invincibilă.”

“Cineva, superficial, ar fi spus că băiatul ăsta invitat în fața dumneavoastră are un discurs anti-european. Noi, în 1989, am ieșit din grădina zoologică și am fugit înnebuniți încolo. Eram sătui de retardare istorică. Dar, dintr-odată, după 20 de ani, găsești o Europă care vrea să se sinucidă, reflexe suicidale. Care-și distruge tradițiile, credința, valorile culturale.

Uitați-vă ce dezastru e-n Europa acum cu germanii, francezii, care ies la demonstrații de mii, zeci de mii și sute de mii. Nu-și mai găsesc propriile lor valori. Vi se pare normal să iasă mii, zeci de mii de germani pe stradă să zică «Încetați cu educația de tip… cu transexualii, că ne nenorociți copiii!»?

Vi se pare normal ca tineretul Partidului Liberal din Suedia să ceară legiferarea pedofiliei? Valorile tradiționale sunt distruse și e un paradox. În țara asta mică, amărâtă, valorile se păstrează.”

“Nu zice nimeni să-ți pui tricolorul pe piept. Dar igiena sufletească a oricărui popor este să-și apere identitatea. Un președinte de stat african le-a zis ălora de la ONU în față: «în numele civilizației, ne-ați luat aurul, diamentele, pădurile, dar mai sunt niște granițe pe care nu le puteți trece, granițele invizibile». România trebuie să-și apere granițele invizibile, felul ei de a fi.

Să-ți fie rușine că ești român sau creștin, să te aducă până la limita asta? Rostul meu, pe ceața asta și pe negura asta, a fost să vă mărturisesc o stare în care se află omenirea în general, și România în special. Cât am putut eu… Să știți că lupta cea mai mare se duce aici, pentru că aici e credința firească, bine plasată.”

”În cinci ani de zile, teatrul românesc a căzut fantastic, numai patologii, numai lucruri îngrozitoare. Literatura e la pământ, cinematografia românească premiată dincolo vorbește numai despre avorturi și curve, tare patologice.

Dom’le, da nu găsești lucruri de sensibilitate, de vocație, care pot aduna în jurul tău acea afinitate cu celălalt? Tu, ca tânăr creator, n-ai văzut în poporul tău decât asta? E o amenințare, cum ar spune părintele Stăniloae, a arhitecturii noastre sufletești, a structurii noastre sufletești.”

Autor: Tudor Matei

Sursa: Active News

Ilie Șerbănescu: ”Despre capitalul străin știe și Grivei că este cel mai mare evazionist fiscal din România, prin externalizarea fără fiscalizare a profiturilor fabuloase”

Indiferent de ceea ce decideau până la urmă PSD și guvernul său în privința promovării pe mai departe sau, dimpotrivă, a renunțării la măsurile din așa-numita „revoluție fiscală“, bilanțul politicii PSD, urmărit consecvent de la revenirea la guvernare în 2012, era deja conturat.


În cadrul acestei politici, se încearcă să se dea ceva în plus la nevoiași, dar fără a se pune în discuție rânduielile existente și fără a se lua, cumva, de la bogați, ba chiar dăruindu-le acestora câte un cadou din panoplia „relaxărilor fiscale“, ca să nu se supere, și, astfel, în scurt timp, totul se împotmolește din lipsă de resurse.

Pentru ieșire, se dă înapoi, nevoiașii rămânând cu buza umflată, iar bogații cu cadourile fiscale. Totul se soldează, de fapt, cu o aservire economică și mai profundă către capitalul străin, în timp ce se lasă impresia că s-ar lupta pentru nevoiașii români și pentru emanciparea capitalului autohton. Ceea ce are priză mare la fraieri! Opoziția politică de trei parale din România actuală, cu Iohannis în frunte, taxează politica PSD drept „populism“, amplificând atracția populară pentru PSD.

Pune umărul și DNA, găsind cu predilecție corupți PSD și victimizând astfel partidul în ochii oamenilor de rând. Ca urmare, PSD este propulsat și de opoziție, și de justiție în alegeri. În timp ce capitalul străin, actualul proprietar al țării, mustăcește de satisfacție și, primind mereu și mereu noi cadouri de la PSD, își rotunjește profiturile. Dar, în mod dibaci, nu lasă impresia public că Dragnea și ai lui i-ar fi în grații, forțând de fapt mâna acestora spre a obține privilegii și câștiguri și mai mari. În orice caz, dacă Dragnea și ai lui n-ar exista, capitalul străin din România ar trebui să-i inventeze.

Iată fermecătoarea rețetă PSD! Totul pornește de la exploatarea situației reale din țară. În promisiuni, proiecte și programe se agită măsuri despre creșterea salariilor și pensiilor, care sunt mici și deci interesează la buzunar majoritatea populației. Nu se știe exact dacă liderii PSD sunt în înțelegere cu proprietarii străini ai țării, dar, față de asemenea inițiative, aceștia din urmă nu pot să nu-și arate iritarea, măcar de ochii lumii. Iar liderii PSD, ca să le stingă iritarea, le fac o nouă relaxare fiscală, cadou peste cea absolut abominabilă existentă deja. Apoi, creșterile promise sau inițiate pentru nevoiași sunt încetinite, limitate sau amânate, rămânând să opereze însă cadourile făcute capitalului străin. De fapt, rețeta are o derulare și mai diversionistă.

Într-un anumit moment politic, în funcție de situația creată, se agită și mai abitir spațiul public cu amenințări de introducere a unor reglementări fiscale care ar afecta capitalul străin (despre care știe și Grivei că este cel mai mare evazionist fiscal din România, prin externalizarea fără fiscalizare a profiturilor fabuloase obținute sau chiar prin declararea mincinoasă că înregistrează pierderi, și nu câștiguri). A fost cazul taxei pe stâlp sau al amenințării că se înlocuiește impozitul de mascaradă pe profit cu un impozit derizoriu, dar de neevazionat, pe cifra de afaceri. De fapt, agitația este făcută pentru a se introduce noi reglementări fiscale care să afecteze capitalul românesc. A fost cazul TVA-ului defalcat și, mult mai important, al impozitului pe cifra de afaceri pentru firme cu venituri sub 1 milion euro, ceea ce lovește, practic, 90% din IMM-urile românești, care sunt puse să cotizeze fiscal la greu, în locul unor impozite pe profit pe care nu le plăteau pentru că nu aveau pe ce. Cu alte cuvinte, urmează a plăti impozite în contul unor câștiguri nete pe care cele mai multe din ele nici nu reușesc să le realizeze în realitate. În vreme ce, multinaționalele, toate cu venituri peste acest prag, rămân să evazioneze în continuare impozitarea unor profituri pe care chiar le realizează în realitate. Altfel spus, într-un final, amenințătoarele măsuri la adresa capitalului străin dispar de pe firmament, rămânând însă tot ceea ce a vizat capitalul românesc, ce urmează să plătească factura.

Trăgând linie, pe de o parte, trei pierzători –  salahorii români (care se aleg cu câștiguri suplimentare de vreo doi lei, dacă nu chiar cu scăderi nete de salarii), capitalul românesc (care finanțează de fapt cadourile fiscale pentru capitalul străin), statul român (care, cu noi găuri la buget, devine și mai incapabil să facă ceva pentru infrastructură sau educație) – iar, pe de altă parte, un singur câștigător, respectiv capitalul străin, care nu este afectat de nimic și care primește cadouri nu cumva pentru merite, ci doar pentru că există.

Dacă sesizați vreo exagerare față de realități în descrierea acestei derulări, faceți o comparație între ceea ce au promis guvernele PSD în materie fiscală și bugetară de la venirea lui Ponta în 2012 și ceea ce a rămas să opereze concret până la urmă în această materie, trecând prin guvernele Grindeanu și Tudose până în prezent. Se simte mai bine capitalul românesc acum decât în 2012?! A luat cumva o felie mai mare din piață de atunci și până acum sau felia care a crescut este numai cea a capitalului străin?! Acesta este, de fapt, cel care obține creșterea economică mult lăudată din România și care, ca să fie sigur că n-o împarte cu nimeni, îi externalizează amețitor aproape toate roadele. A crescut cumva ponderea salariilor în PIB în această perioadă ca semn că salahorii români ar fi devenit mai puțin salahori și capitalul străin i-ar stoarce  mai elegant?! Stimați proprietari străini ai țării, zău, ar trebui să fiți mai deschiși față de Dragnea și ai lui. Nu vedeți că nu știu ce să mai facă spre a vă intra în voie?! Fiți mai drăguți cu ei, nu de alta, dar poate ne mai lasă și pe noi să mai respirăm!

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: Cotidianul

Bogdan Duca: “Credința cea nouă în zeul Occident- adevărata religie de stat a României”

Occidentalismul a devenit un soi de religie.



Când mă mai nimeresc în fața câte unui text din ăsta, ”deontologic” sau tefelist, nu pot să nu mă simt ca în fața unei mitologii religioase.

Dumnezeul este ”Occidentul”. Acest dumnezeu ne promite accesul la paradisul deplinei integrări euro-atlantice (simpla aderare nu e suficientă- e ca ”mântuirea obiectivă” din dogmaticile creștine”).

Dar pentru asta trebuie să dovedim că suntem vrednici. Trebuie să nu comentăm voința Occidentului, oricare ar fi aceasta. De asemenea trebuie să fim atenți să nu cumva să greșim în contra profeților și sacerdoților acestei religii: ambasadorii, oengiștii sau deontologii.

E nevoie și de o asceză, de o luptă interioară care să te facă demn de statutul de ”occidental”. Ca în orice religie e necesară o tăiere a voii și o negare a vechilor credințe.

Cum ai putea accede la starea paradisiacă de occidental dacă nu accepți morala și moravurile occidentale?
Homosexualitatea,disprețul față de fosta religie creștină, intoleranța numită corectitudine politică și fanatismul ideologic împachetat sub numele de toleranță, sunt valorile ce trebuiesc asumate. Altfel….

Ah, și e foarte important să te rupi de vechea lume. Nu ai cum să fii un adept autentic al dumnezeului Occident dacă nu disprețuiești știrbii, proștii și votanții PSD. Și mai ales să urăști.

Dacă disprețul tău nu capătă forma urii și a agresivității verbale, dacă nu se lasă cu jigniri, credința ta e ….cam știrbă. Și știrbii nu sunt deloc ok, o știm din scrierile lui Gabriel Liiceanu.

La fel, trebuie să nu comentăm niciodată când Occidentul își ia partea. În definitiv, dacă nu vine Occidentul să ne fure, există tot timpul riscul ca să ne fure rușii, pesediștii și vecinii, demonii necesari pentru ca această credință să fie funcționabilă. Și decât să ne fure demonii, mai bine să facem sacrificii zeului, nu?

De altfel e imposibil să ai vreun dubiu cu privire la perfecțiunea Occidentului dacă nu ești ispitit de vreunul din acești trei demoni. De aceea pro-occidentalul nu va accepta nicio critică adusă dumnezeului lui decât sub rezeva că cel care o aduce este fie omul rușilor, fie al ungurilor, fie al pesediștilor…

Există și un ritual bianual: acela al participării la mitingurile anticorupție. De asemenea există și o sărbătoare anuală: cinstirea momentului Colectiv, când, nu contează că a avut loc un accident teribil, provocat de inconștiența organizatorilor unui eveniment dar și a participanților care s-au înghesuit într-o fabrică dezafectată la un concert gratis, ci contează faptul că….PSD-ul e de vină și corupția ucide. Că așa a spus profetul Klemm, nu e așa?

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca Blog

Când minciunile sunt atât de mari și evidente că blochează circulația

Gabaritul unei miniciuni depinde de forța ei de penetrare și de forța ei de distrugere. Cele două forțe nu sunt echivalente. Prima înseamnă la câți oameni ajunge miniciuna, cea de a doua cât de grave sunt consecințele ei. Se poate una fără cealaltă, cum se pot și ambele, la pachet.


Forța de penetrare a unei minciuni depinde, semnificativ, de notorietatea mincinosului. Când ne minte Laura Kovesi că nu a plagiat în teza de doctorat și că nu s-a întâlnit niciodată cu politicieni în timpul ei liber, într-un cadru neformal, și apoi vin confirmări oficiale, de la CNATDCU că a plagiat 5% și de la Parchetul General că a fost în sufrageria lui Oprea să mănânce și ea, mititica, un fursec de ziua lui Onțanu, bubuie toată presa și află tot românul. Penetrare până în rărunchi, gabarit depășit pe toate direcțiile, la toate cântarele.

Cum de asemenea, când ne minte Klaus Iohannis că nu a fost urmărit penal, că nu a avut dosare penale, și vedem cu ochii noștri documentul oficial al DNA în care însuși celebrul procuror Țuluș confirmă exact contrariul, penetrarea e de nor radioactiv. Cu acoperire și ceață totală în mintea românilor.

Dar forța de distrugere a acestor minciuni?

Păi, derizorie! Ele nu au distrus decât încrederea românilor în doi oameni și în două instituții dintr-o realitate virtuală. Ce materialitate o avea, într-o țară ca a noastră, justiția? Dar președinția?

***

Cei doi mari mincinoși amintiți mai sus nu doar că mint de îngheață apele, de-ți blochează circulația sangvină (și nu numai), dar au pus în mișcare și niște mecanisme infernale de camuflaj, de îmbrobodire, de citit faptele pe dos, în negativ, ca la filmele alb – negru de pe vremuri. Divizii de presă, de sereiști, de politicieni au sărit să-i apere cu pieptul și țeasta dezgolite, să ne explice nouă, prostimii ușor de dus de nas, că adevărul nu este cel din evidențe, că evidențele înșeală și doar buzele gurii lor sunt cele pe care poate fi citit adevărul.

Abia aici se profilează drama. Cei mai puternici doi oameni ai României, în fuga lor șontâcă de a se sustrage propriilor minciuni, s-au dat pe mâna unor nevertebrați să-i apere. Cu ce preț? Cu prețul acceptării unei robii pe termen lung, nu doar a lor ci și a țării și poporului de care ar trebui să aibă grijă.

Protejați, deloc dezinteresat, de consecințele proriilor minciuni cu gabarit depășit, atât președintele Iohannis cât și Laura Kovesi nu-și mai aparțin. Cu fiecare nou blindaj ce li se aplică pentru a nu fi atinși de adevăruri neconvenabile, de ricoșeurile minciunilor lor, devin captivii celor care îi protejează într-o mai strânsă cămașă de forță; sunt mumificați cu suplimentare tifoane gipsate, să nu mai poată vreodată (dacă le-ar trece prin cap) să se întoarcă cu fața la menirea lor constituțională.

Dar lor nu are cum să le treacă prin cap așa ceva. Sunt prea ocupați să-și scape pielea și să-și steargă urmele.

***

Ce e de făcut când cineva te minte în halul ăsta, în față, de la obraz, iar toate instituțiile menite a apăra adevărul și dreptate întorc capul în altă parte?

Să recapitulăm: Parchetul General, CSM, Inspecția Judiciară, CNATDCU, SRI, DNA, Președinția, sunt în prezent protagoniștii unei mari conjurații. Au niște zone de interdicție clare, pe care le respectă în disprețul celor mai elementare sarcini ce le revin. Lasă că nu se pot atinge de olimpienii Laura și Klaus, dar să stea cu toatele preș în față unui zărghit ca procurorul Portocală? De fapt, aici avem proba adevăratei dimensiuni a dezastrului: intangibilitatea lui Portocală zis și Zreanță ne arată până în ce străfunduri de mizerie morală s-a îrădăcinat statul paralel în slujba căruia slugăresc toate instituțiile pe care le-am amintit mai sus.

Deci ce e de făcut? Se mai poate face ceva?

Klaus disprețuiește și neagă, cu rictusul lui de android cu bateriile pe terminate, documente oficiale, realități oribile pe care sigur le-a verificat și le cunoaște. Laura sfidează Parlamentul și Curtea Constituțională și, în pofida celor mai clare obligații de serviciu ce-i revin, refuză să se prezinte în fața comisiilor parlamentare.

Există vreo soluție, întru salvarea onorabilității ca țară, alta decât a apela inutil, în căutarea dreptății, la niște instituții care fac parte din complot?

Teoretic ar exista: apelarea la alte instituții care, cel puțin la prima vedere, nu sunt parte a găștii. Mă gândesc la Parlament și la Executiv.

Practic însă, din moment ce acest recurs la bunul simț nu se produce, înseamnă că și această zonă de minimă speranță este grav contaminată de complotiști.

Degeaba are coaliția de guvernare o majoritate confortabilă în Parlament  dacă liderul ei (mă refer la Liviu Dragnea, căci Călin Popescu Tăriceanu mai încearcă, în limitele poziției sale, să opună rezistență) joacă la două capete și nu acceptă lupta deschisă.

Uneori (ca azi) mă gândesc că poate ar fi bine ca DNA să declanșeze asaltul final la Dragnea. Poate, așa, liderul PSD o să-și aducă aminte că are și el o armată de susținători în spate (cea mai numeroasă din țară) care abia așteaptă să se mai dezmorțească puțin după atâtea tefelisme prin piața publică și pe la televiziuni, și să declanșeze și el mult așteptatul contraatac la DNA cu, pentru început (și pentru amorsare), niște imagini nevinovate de la pomana porcului (de care vorbea Ponta).

Minciunile lui Klaus Iohannis și ale Laurei Kovesi au ajuns, în ultima vreme, atât de mari și sfruntate încât nu doar că blochează circulația (de toate felurile) dar blochează însăși țara. Ar trebui făcut ceva pentru stoparea lor căci, altfel, legenda noastră de hoți și corupți s-ar mai îmbogăți cu o particularitate onorantă, care ne-ar obliga să golim degrabă pușcăriile de actualii locatari pentru a face loc adepților acestei noi tendințe.

Sursa: Contele de Saint Germain

Alexandru Petria: ”Aurul Băncii Naționale a României este în pericol”

Am luat o dată țeapă cu aurul României, care a fost dus la Moscova și nu ni s-a restituit, suntem pățiți, avem cotizații de perdanți, așa că nu strică să fim extrem de prevăzători. Mai bine să ne asigurăm din timp, decât să ne tânguim cine știe când.



Situația internațională seamănă cu o casă de nebuni, dacă nu cu o confruntare între niște puberi fără acces constant la rațiune, mergând pe considerentul să fim îngăduitori. În atare condiții, agătați pe cât se poate de firul logicii, nu e deplasat să ne luăm măsuri de siguranță.

Rezerva de aur a României este depozitată în U.K. De ce s-a procedat în acest mod, dacă e just sau nu, e o discuție separată. Care, cândva, va trebui purtată, în măsura în care mai există resturi de patriotism și responsabilitate pe aceste plaiuri, iar majoritatea românilor n-au devenit niște oi ce pasc unde li se arată și li se îngăduie. Personal, cred că e un act contrar intereselor naționale.

Bun, aurul nostru e în U.K. Aceasta e realitatea. Britanicii s-au poziționat în altă barcă decât noi. Și negocierile pentru Brexit se anunță urâte. Ce ne facem dacă nu se ajunge la o înțelegere și englezii refuză condițiile U.E.? Dacă spun că nu dau cât li se cere? Dacă trimit efectiv la plimbare negociatorii U.E.? Nu e o fereastră absurdă. Dacă neînțelegerile escaladează spre un conflict? Perspectiva conține o seamă de necunoscute, imposibil de intuit. Evoluția umană e și jocul hazardului.

Cred că e mai just să luăm în calcul varianta care ne este cea mai nefavorabilă. Pe fundalul unui conflict, nu e exclus să pățim ca și cu rușii. Să nu-mi ziceți că englezii sunt civilizați, și alte vorbe de soiul acesta, ei își apără doar interesele, banii contează- punct!, utilizând la nevoie și metode banditești. Istoria stă mărturie, să nu ne amăgim.

Locul aurului României este în țară. Aducerea lui înapoi reprezintă o chestiune de siguranță națională. O urgență.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria

Ion Cristoiu: ”Mișcările TeFeListe au obosit? Nu-i nimic. Le-au luat locul manevrele lui Mihai Tudose”

Duminică, 5 noiembrie 2017, seara, în București și în alte locuri din țară s-au desfășurat manifestații de protest neautorizate, sorcovite, ca și alte acțiuni anterioare, drept expresii ale nemulțumirii populare care dă în clocot, peste marginile cazanului legal și, prin urmare, se revarsă în stradă.



Șmecheria cu așa-zisa Revoltă spontană o știm încă din 1990, cînd Ion Iliescu ne pisa la cap pe noi, cei care-i contestam legitimitatea funcției de șef al Statului, cu teza ”Revoltei spontane”, a „vidului creat după Fuga Dictatorului”, „umplut” de Ion Iliescu și echipa, într-un efort de salvare a Nației de la Golul de putere, catastrofal.

Am replicat atunci, replic și acum:

Istoria nu cunoaște revolte spontane. Pe fondul real al unor nemulțumiri populare regizorii din umbră inițiază și organizează așa-zise revolte spontane.

Cum nu există revolte spontane, nu există nici manifestări de protest spontane, mai ales în România, unde cetățeanului îi e lene să iasă din casă și pentru a cumpăra o pîine de la magazinul de după colț. După decembrie 2016, cînd PSD a cîștigat alegerile cu ajutorul neprecupețit al neghiobiei lui Klaus Iohannis, regizorii din umbră au folosit trucul spontaneității, speculînd nemulțumirea reală a electoratului de Dreapta, pentru a contracara cu mijloace neortodoxe înfricoșătoare Puterea dobîndită de PSD în urma alegerilor.

Pentru că Opoziția e jigărită, lipsită nu atît de forță parlamentară, cît mai ales de lideri autentici (Ludovic Orban nu va fi niciodată Traian Băsescu din anii Guvernării Năstase, încruntările sale la Puterea PSD-istă fiind mai hazlii decît folosirea cobzei pe post de pușcă mitralieră), Oculta, la comanda Raței mecanice de la Cotroceni, s-a gîndit să țină în șah Monstrul PSD-ist cu amenințarea Străzii.

În ianuarie 2017 Operațiunea a reușit. Presiunea Străzii, evident exagerată de artileria mediatică a Sistemului, dublată de presiunea internațională, au făcut Puterea PSD-istă să dea înapoi.

Prin toate notele sale, manifestațiile din seara lui 5 noiembrie 2017 s-au vrut o reeditare a celor din ianuarie 2017. Mai întîi a îndemnat la coborîrea în stradă Klaus Iohannis, trezit din somnul cel de moarte politică direct într-o conferință de presă. E drept că, obosit de efortul de a răspunde la întrebările de tip masaj ale presei prezidențiale – Realitatea TvDigi TvEuropa FM – președintele a dat fuga la Sibiu, cu antemergător, ca să-și refacă somnul în patul conjugal. Dar primul pas către crearea atmosferei menite a scoate cît mai multă lume în stradă a fost făcut.

A urmat isteria de pe rețelele sociale. E suficient să parcurgi campania de pe rețelele sociale (a făcut-o Bogdan Iacob pe site-ul InPolitics, într-un articol memorabil) pentru a sesiza efortul de a transforma seara de 5 noiembrie 2017 într-un moment de despicare a catapetesmei naționale, într-o Tulburare de proporții, depășind-o pe cea din ianuarie 2017 pentru a o atinge pe cea din decembrie 1989.

Nu mă mai ostenesc să scot în evidență natura comică, de tip caragialean a intervențiilor de pe rețelele sociale. Chemări la luptă, aruncări cu vitriol mediatic, după modelul Ziței din D-ale carnavalului, profeții privind căderea Guvernului, zbierete de Săriți, mă omoară!

Țin să remarc însă că și de data asta vectorii campaniei au fost aceleași persoane cu statut ambiguu. Jurnaliști ratați prin lipsă de talent, transformați în mitingiști purtători de ghioage interlope, actrițe fără talent, frustrate că scena nu le-a adus gloria rîvnită, guriști de muzică ușoară, cetățeni fără ocupație precisă și prin asta cu venituri dubioase.

Anunțarea momentului de duminică seara drept unul de Apocalipsă a Puterii a fost primul semn că ceva nu e în regulă. Chemările la luptă, textele și fotografiile de pe Facebook, prin care Zițele noastre republicane făceau striptease în ținută de luptă, strădania de a prezenta, prin multiplicarea artificială a vectorilor de opinie, o revoltă cuprinzînd întreaga țară, trădau o excitație artificială, un fel de Viagra protestară.

Și-a venit și seara de duminică, 5 noiembrie 2017.

I.L. Caragiale ne-a lăsat moștenire o zestre uriașă de satirizare a mișcărilor de stradă. Marele scriitor n-avusese cum să nu observe notele comice ale implicării nefirești a presei în folosirea mișcărilor de Stradă ca instrument de bătălie politică. Lectura prozei și publicisticii lui Caragiale dedicate Mișcărilor numite la vremea sa Contestarea Constituției de jos în sus, cu măcelari și zarzavagioaice pe post de Lenin coborît în stradă de la Smolnîi, ne scutește de a mai analiza halul fără de hal în care presa noastră a abordat manifestațiile de duminică seara.

În Atmosferă încărcată, I.L. Caragiale surprinde exagerările presei situate pe baricade diferite cînd vine vorba de a prezenta opiniei publice o manifestație de stradă.

Presa Opoziției exagerează, pînă dincolo de hotarele bunului simț, numărul participanților, atmosfera, semnificațiile, efectele manifestării. Dacă urmăreai Realitatea Tv și Digi Tv, precum și site-urile de tip UM – Hotnews. roZiare.com -, aveai impresia că în România se întîmplă, la un loc, Revoluția bolșevică, Revoluția Franceză, Invazia Vikingilor și Trecerea Rubiconului, toate asezonate, ca cireașa de pe tort, cu așa zisa Revoluție din decembrie 1989. Dacă urmăreai România Tv și Antena 3, cele două posturi ale Puterii PSD, aveai impresia că-n România nu se întîmpla nimic.

Nu e nici o mișcare de stradă. Nu e nici un protest.  Națiunea doarme și visează pe Ileana Ciuculete înviată de România Tv și pe Maria Profeta, anunțînd, la Antena 3, o Baie de sînge încheiată cu destrămarea statului unitar român.

Prin raportare la ce s-a vrut și ce-a ieșit, manifestările de protest de duminică seara au fost un eșec. Un eșec de proporții. S-a scremut un elefant și s-a ivit un șoricel.

Sînt multe argumente pentru acest verdict. Unul dintre ele se referă la numărul manifestanților. Televiziunile și site-urile interesate în exagerarea forței din stradă au dat cifra de 20 000 de manifestanți în București. Televiziunile și site-urile Puterii au dat 7 000 de manifestanți. Potrivit regulii propuse de Caragiale în Atmosferă încărcată, trebuie să adunăm cele două cifre și să le împărțim la doi. Rezultă 13 500, hai, treacă de la noi, 14 000 de participanți.Nu o raportăm la cifra de sute de mii din ianuarie 2017. O raportăm la premiera înregistrată duminică seara.

Trei partide politice – PNL, USR, Platforma 100 – au lansat membrilor și simpatizanților chemarea de a participa la protestele asumate de forțele civice. Pînă la acest moment, numărul protestatarilor trebuia judecat prin raportare la șmecheria cu spontaneitatea. O manifestație declanșată spontan, doar prin chemări lansate pe rețelele sociale, alături de rețete de de cum să-ți iasă ciorba potrivit de sărată și cum să te protejezi fără prezervativ, cuprinde toate riscurile de a fi un eșec. Dar în clipa cînd trei partide politice anunță implicarea lor în aceste mișcări de protest se presupune că numărul participanților a sporit urieșește prin intervenția mașinăriei de partid.

PNL, USR și Platforma 100 a lui Dacian Cioloș au mers mai departe cu politizarea manifestării, coborînd în stradă, la o manifestare neautorizată, lideri precum Dacian Cioloș, Dan Barna, Raluca Turcan.

Las la o parte nota răvășitor comică a unui PNL, partidul baronilor locali, al îmbogățiților prin jefuirea statului, luptînd jertifindu-și weekendul pe altarul gloriei DNA.

Asumarea totală de către cele trei partide a manifestărilor de duminică seara se constituie într-o gravă eroare politică. Mișcările și-au pierdut principalul avantaj diversionist: Imaginea de spontaneitate.

Lovitura dată protestelor așa-zis civice e însă alta. Dacă manifestațiile au scos în stradă nu numai facebookiști, ci și membrii și simpatizanți ai celor trei partide, ar fi fost de așteptat ca numărul protestatarilor să depășească un milion. Se presupune că PNL, USR, Platforma lui Dacian Cioloș au la un loc cel puțin un milion de membri și simpatizanți. Cu toate acestea, în stradă abia dacă au fost 30 000 în toată țara. E greu de spus cîți dintre aceștia au fost spontani și cîți au fost organizați. Dacă ne gîndim că, în ianuarie 2017, au fost spontani peste un milion în toată țara, avem limpede imaginea eșecului.

Acest eșec își găsește expresia nu numai în numărul mic de participanți, în oboseala, prin repetare, a mijloacelor, în mediocritatea lozincilor (PSD – Ciuma Roșie, auzi, PSD partid de stînga!), mai toate concentrate pe persoana fizică a lui Liviu Dragnea, umflat pînă la proporțiile lui Napoleon I de Teleorman, dar și într-un fapt ciudat. Pînă acum, ori de cîte ori partidele politice au anunțat că vor să se implice în mișcările zise și civice, spontanii au protestat vehement. Mișcarea e a simplilor cetățeni revoltați, politicienii n-au ce căuta pentru că prezența politicienilor pîngărește fecioria civică a protestelor. De data asta, nici una dintre organizațiile inițiatoare pe rețelele sociale ale manifestărilor n-au protestat.

Altădată politrucii vîrîți printre manifestanți ar fi stîrnit protestele celor din Stradă. De data asta, nici un TeFeL-ist n-a încercat să le spună să plece.  Dincolo de acceptarea (ciudată) de către civici a politizării protestelor, întîmplarea de duminică seara trimite la un adevăr: Civicii n-au zis nimic împotriva politizării, pentru că, fără implicarea partidelor, numărul manifestanților ar fi fost periculos de mic. Dar, de fapt nu TeFeL-iștii, ci regizorii din umbră ai protestelor spontane s-au grăbit să accepte implicarea structurilor de partid din constatarea că mișcările de stradă ca instrument de Opoziție la PSD au obosit.

Un alt semn al oboselii e și înlocuirea vectorilor civici tradiționali cu foști jurnaliști deveniți mitingiști. Realitatea Tv l-a cultivat pînă la isterie pe Mălin Bot, un fel de Dumitru Dincă al vremurilor noastre. Unde sînt însă civicii? Dacă nici Realitatea Tv nu i-a găsit, obligată să apeleze la profesioniști precum Mălin Bot, e semn că revoltele spontane sînt deja un eșec. Nu-i nimic. Așa cum ne arată ultimele evenimente din PSD, locul mișcărilor de stradă TeFeL-iste, obosite deja, l-au luat manevrele lui Mihai Tudose.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog