C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Adevaruri ?!

ReUnirea şi ReNaşterea Naţională între manipulare şi „Războiul lumilor”

„Ce-am fost şi ce-am ajuns?”. În marginile acestei expresii cunoscute se derulează comentariul ce va urma. Mult controversatul ordin „Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul!” a rămas în legendă şi a fost dăltuit în granitul Istoriei Românilor, azi, eliminată, aproape în totalitate, ca materie a programei şcolare. Drept „recompensă”, infantilul ex-rege Mihai, în plin conflict militar, l-a trădat şi l-a predat plocon inamicului pe Mareşalul-patriot Ion Antonescu, iar la ordinul noilor săi stăpâni, l-a măcelărit împreună cu cei trei colaboratori ai săi.



Cei trei „escu”, „annis” şi hoardele de miniştri

Mult hulita „epocă de tristă amintire”, precum au botezat-o nişte cretini oportunişti, a făcut – metaforic vorbind – o Românie „mare” sub aspectul potenţialului economic, ajuns la un nivel de superioritate, independenţă şi prestigiu în lume, la care, foarte puţin probabil se va mai ajunge. Conştient de faptul că voi fi trimis spre origini de unii „interesaţi”, afirm parafrazând, că actualii nemernici aflaţi în balcoanele politice ale ţării nu se ridică nici măcar la nivelul sandalelor Mareşalului Antonescu – Conducătorului Statului Român (1940-1944) sau ale primului Preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu (1965-1989), mari patrioţi ai istoriei contemporane a românilor. Ambii au fost asasinaţi la ordinul „marelui frate de la Răsărit”, în înţelegere cu potentaţii criminali ai planetei de atunci şi acum.

Cu toate bunele şi mai puţin bunele realizări, calitatea de mari patrioţi nu le poate fi contestată. Şi dacă un trădător de ţară, un oportunist „nevoiaş al minţii”, în persoana răposatului cetăţean Mihai, a fost reabilitat şi împroprietărit pe nedrept şi ilicit cu bogăţii ale patrimoniului naţional, a venit vremea să ne gândim cu toată conştiinţa la cei doi patrioţi, potrivit intereselor străine doriţi a fi eliminaţi, în stil stalinist din istoria noastră. Puneţi, vă rog, în balanţă binele făcut Ţării de cei doi şi erorile – multe comandate – comise de regele trădător, respectiv de cei trei „escu”, „annis”-ul actual şi hoardele lor de miniştri, monitorizaţi atent de Washington, Bruxelles şi Tel Aviv (mai nou, Ierusalim). Nu degeaba afirma acad. Florin Constantiniu : „Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii”…

Românul nu mai este respectat, ci lăsat pradă haosului, de la agresiunile stradale la abuzurile prezidenţiale şi guvernamentale. „Cetăţeanului” român nu i se mai permite să-şi manifeste valorile personalităţii, nu se mai ţine seama de voinţa şi opţiunile sale. El este doar un număr într-o ordine, plătitor de taxe şi biruri, prostul invitat, folosit şi amăgit din patru în patru sau din cinci în cinci ani la urne, pentru a legaliza abuzul, corupţia, escrocheria, hoţia, jaful… de fiecare dată, nepedepsite. În calea posibilităţilor de renaştere a României stau piedici majore, dar nu de neînvins. În pofida incomensurabilelor obstacole, a atitudinii ostile – externe şi interne -, a ignoranţei şi a nepăsării, în Anul Centenarului Marii Uniri, românii de pe ambele maluri ale Prutului au emis şi semnat nenumărate declaraţii de ReUnire. Deci, poporul vrea, dar… stăpânii se opun cu „Veto !”.

Încrederea românilor în incompetenţii lor cârmaci, de la sfârşitul secolului trecut şi începutul veacului al XXI-lea, a parcurs, în trei decenii, drumul de la „extaz la agonie”, atingând astăzi cotele depopulării, ale deznădejdii şi disperării. Este nevoie nu doar de ReUnire, ci şi de ReNaşterea Neamului Românesc, pentru a înfrunta şi zdrobi trădătorii de neam şi ţară. Pentru a izbândi şi realiza acest deziderat, românii de pretutindeni nu trebuie să se mai lase cumpăraţi de un kil de zahăr, făină sau ulei. Nu trebuie să se mai lase pavoazaţi cu „pamblici” colorate sau păcăliţi cu promisiuni, ce vor fi „uitate” după cocoţarea noilor clone ale lui Agamiţă Dandanache la funcţiile decizionale.

„Nacht und Nebel Erlass” – versiune actualizată

Conştienţi de nedreptăţile şi fărădelegile comise în aceşti 28 de ani de robie, de jaful naţional şi actele de trădare ale căpeteniilor înscăunate de alţii, românii nu au voie să se mai comporte ca o turmă de oi. În România se impune o „cădere a Bastiliei” şi a dictaturii escrocilor, slugoilor, delatorilor cu chip de binefăcători ai neamului sau de oficinele acoperite sub pulpana Guvernului României. Cei menţionaţi – dar nu numai ei – sunt lefegii cu menirea de a depopula România (demers în derulare), concomitent cu aplicarea operaţiei „Nacht und Nebel Erlass”[1], versiune actualizată, revizuită şi adaptată pentru distrugerea valorilor ştiinţei, culturii şi spiritualităţii naţionale din România.

„De ce atâta ură?”

Continuând în acelaşi registru, să nu scăpăm din vedere împroşcarea cu noroi de către un lefegiu al hoardei brucanist-sörösiste de la G.D.S. asupra noului Preşedinte al celui mai înalt for ştiinţific din România, academicianul Ion Aurel Pop. De ce acum şi nu mai devreme? De ce haotica, alambicata, tendenţioasa, şi înceţoşata manipulare, prin prezentare de documente ce se vor acuzatoare, a apărut acum, după ce acad. Ioan Aurel Pop a fost ales Președintele Academiei Române? Persoane avizate afirmă că investigaţia-făcătură a fost demarată cu mai multă vreme în urmă, momentul apariţiei publice fiind planificat înainte de adunarea membrilor Academiei Române. Din nefericire pentru slugi şi stăpâni, „socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg”. Infama „operaţie H”, racolarea, respectiv refuzul unora dintre cei solicitaţi să participe la complot, răscolitul prin arhiva C.N.S.A.S., pregătirea şi aranjarea materialului pentru a face impresie la „prostime” au consumat mai mult timp şi efort distructiv decât estimaseră autorii.

„Operaţia H”, un eşec lamentabil

La o lectură mai atentă a textului, jocurile de cuvinte deconspiră infamia lefegiului şi a păpuşarilor. Au pierdut trenul, iar bomba a făcut doar „fâs”, lăsând în urmă o mizerabilă dâră gazoasă, purtând duhoarea pestilenţială a leprei. Să nu ne amăgim, însuşi lefegiul a încheiat prima parte a mizerabilei pledoarii cu „va urma”, deci, atacul se vrea continuat. Cu ce ? Probabil cu variaţii pe teme paralele adaptate la inevitabilele şi fireştile reacţii. Se pare că echipa H. R. Patapievici-Mircea Dinescu & Co. a instruit şi lăsat pui otrăviţi la C.N.S.A.S. După astfel de abuzuri, locul autorului infamiei în discuţie este în cu totul altă parte decât ca slujbaş al statului român cu acces la documente… poate la instalaţiile de vidanjat canale, „tainiţe” cu reziduuri organice şi gaze biologice. Comisarii poliţiei politice din România contemporană – nici măcar românească – nu dorm … sunt liniştiţi şi conştienţi că I.N.S.H.R.-E.W., C.N.C.D. şi cineva de la C.N.S.A.S. lucrează pentru ei.

Aştept ca instanţe mai mult sau mai puţin morale să ne ceară condamnarea la moarte

Fireasca reacţie a academicianului spune mai mult decât s-a rostit din ’89 încoace: „Din afirmaţiile unor formatori de opinie din România, înţeleg că aproape toţi dintre aceia care am trăit înainte de 1989 şi am fost maturi în acei ani odioşi ar trebui să murim fizic sau spiritual, să ne plecăm veşnic şi să ne facem neîncetat « nostra culpa ». De exemplu, eu îmi cer scuze tuturoracuzatorilor mei:

– fiindcă am ales deliberat să mă nasc în 1955, în loc să fi fost contemporan cu Alexandru cel Bun;

– fiindcă am făcut grădiniţa în trei limbi (română, maghiară, germană), deoarece aşa prevedea, « internaţionalismul proletar », în loc să-mi fi început copilăria la Londra, în engleză;

– fiindcă am « cerut insistent » să fiu făcut pionier, utecist şi comunist, în loc să fi participat la rezistenţa anticomunistă, aşa cum au făcut toţi românii;

– fiindcă am terminat, ca şef de promoţie, Liceul Teoretic nr.1 (« Andrei Şaguna ») din Braşov, în loc să fi rămas repetent;

– fiindcă am « optat» să fac armata cu termen redus, în loc să fi protestat contra militarismului;

– fiindcă am ales să fac facultatea la Cluj în loc să fi profitat de târgurile de oferte universitare de studii şi să plec în S.U.A. sau Germania;

– fiindcă am «cerut» profesorilor mei să mă facă şef de promoţie la Universitatea din Cluj, în loc să fi rămas un student şters şi anonim;

– fiindcă am insistat să fiu profesor, vreme de patru ani, la un liceu industrial de la periferia Clujului în loc să fi acceptat postul de cercetător la Oxford; fiindcă am fost membru de partid, ca să-mi pot face doctoratul, în loc să fi rămas, cu modestie, la nivel licenţă…

Am fost şi suntem (consideraţi), eu şi contemporanii mei, pleiade de proşti, inculţi, semidocţi, politruci, taraţi de ideologia marxistă, autohtonişti, protocronişti şi naţionalişti. Prin urmare, astăzi suntem (priviţi ca) adevărate pericole publice sau, dacă nu chiar aşa, atunci complet inutili, relicve ale unei lumi revolute şi blamate de istorie. Mă simt, ca şi mare parte din generaţia mea, maculat de un ev comunist catastrofal, pe care şi noi l-am construit din moment ce am trăit atunci, şi mă aştept ca dl. Hodor, C.N.S.A.S., Revista „22″ şi alte instanţe (mai mult sau mai puţin morale) să ne ceară, spre a se face dreptate, condamnarea la moarte”[2].

Noua Dez-Ordine Mondială în misiune comandată

Pe întreg mapamondul se comit fapte reprobabile cu urmări ce pot schimba soarta lumii, trimitere la cele 500 de milioane de oameni care, conform inscripţiilor de pe pietrele îndrumătoare „Georgia Guidestone”, ar trebui să mai vieţuiască. Fără a aştepta o discutare a situaţiei, respectiv o hotărâre din partea O.N.U., S.U.A., Marea Britanie şi Franţa au lansat un atac cu rachete de croazieră împotriva Siriei, scopul declarat folosit ca pretext fiind sancţionarea regimul Bashar al-Assad pentru un presupus dar nedovedit atac chimic la periferia oraşului Damasc. Donald Trump a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor „bombardamente punctuale” (a se citi trageri experimentale în poligon improvizat – n.a.) asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale „dictatorului” Bashar al-Assad. Oficialităţile siriene şi Rusia au negat acuzaţia, declarând că este o înscenare, un pretext pentru o operaţiune militară. Vă mai amintiţi de „armele de distrugere în masă” ale lui Saddam Hussein negăsite nici până azi? Dar de atacul împotriva Libiei ? Temătoare să nu le-o ia alţii înainte, slugile de la Bucureşti: Iohannis, Dragnea şi Meleşcanu n-au întârziat cu temenelele, lustruitul încălţărilor şi osanalele la adresa agresorilor. Fără să-i întrebe cineva, au strigat cât i-au ţinut puterile că România este solidară cu acțiunile alianței S.U.A.-Marea Britanie-Franța. „Dacă tăceau, filosofi rămâneau!” ar spune înţelepţii.

—————————————————

[1] https://de.wikipedia.org/wiki/Nacht-und-Nebel-Erlass

[2] adev.ro/p760gp

Autor: Ion Maldarescu

Sursa: Revista Art-Emis

Procurori, retrageți dosarele făcute cu SRI sau ajungeți inculpați!

Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018 a Curtii Constitutionale pune capat statului mafiot! Este certificatul de deces al statului mafiot! Si arunca in aer protocoalele infractionale incheiate intre SRI si PICCJ incepand cu anul 2009. Si posibil si cele cu ICCJ… asta urmeaza sa aflam in curand daca a existat si un protocol SRI – instanta suprema.



Procurorii DNA si din alte parchete, care au realizat, in baza protocoalelor semnate de Maior – Coldea – Kovesi, dosare impreuna cu ofiteri de informatii din SRI, se afla in fata dilemei vietii lor. Daca nu isi retrag imediat dosarele pe care le-au trimis la instanta sau nu renunta la acuzatiile si probele obtinute ilegal in colaborarea cu SRI, vor risca sa ajunga inculpati pentru abuz in serviciu, represiune nedreapta si alte infractiuni ce tin de infaptuirea actului de justitie.

Asta pentru ca Decizia nr. 91/2018 a Curtii Constitutionale le arunca in aer toata cardasia cu SRI cladita pe dosare cu fapte care nu tin de siguranta nationala – singurul domeniu in care SRI are dreptul sa activeze.

Punctul 81 al deciziei CCR este devastator pentru echipele mixte procurori – ofiteri SRI: “Spre exemplu, savarsirea unor infractiuni, cum ar fi cele contra persoanei nu vor putea fi calificate drept o amenintare la adresa securitatii nationale, chiar daca faptele aduc atingere grava dreptului fundamental la viata sau dreptului fundamental la integritate fizica si psihica al unei persoane. Totodata, savarsirea unor infractiuni determinate, precum cele de coruptie, sau cele contra patrimoniului nu vor putea fi calificate drept o amenintare la adresa securitatii nationale, chiar daca faptele aduc atingere grava anumitor drepturi si libertati fundamentale ale cetatenilor romani. Aceasta deoarece, desi unele infractiuni sunt de natura sa aduca atingere grava anumitor drepturi si libertati fundamentale fiind in interesul general sanctionarea acestor fapte, acestea nu au amploarea necesara calificarii lor ca amenintari la adresa securitatii nationale...

Cu alte cuvinte: infractiunile de coruptie si cele contra patrimoniului (evaziunea fiscala si altele) nu pot fi incluse in categoria faptelor care constituie amenintari la siguranta nationala.

Deci ceea ce au facut iresponsabilii care au semnat protocolul PICCJ – SRI recent declasificat a reprezentat o adaugare la lege, pentru a putea folosi forta SRI in anchetele penale, si a forma sute de echipe mixte procurori – ofiteri de informatii pentru a instrumenta dosare impotriva politicienilor, ministrilor, parlamentarilor, oamenilor de afaceri, presei, magistratilor, medicilor s.a.m.d. Rezultatul lucrului abuziv pe protocol a dus practic la transformarea Romaniei intr-un stat politienesc dupa modelul fostei Securitati, care avea o Directie a VI-a de Cercetari penale cu care dicta solutiile in justitie. Romania a devenit un “stat mafiot”, cum bine l-a definit Traian Basescu, cel care a creat acest sistem care si-a facut o prioritate din distrugerea elitelor romanesti din toate domeniile de activitate, pentru a favoriza interese straine ocolite sistematic in toate anchetele.

Punctele 33 si 35 ale Deciziei CCR sunt la randul lor la fel de devastatoare: “Curtea constata ca obiectul de reglementare al Legii nr.51/1991 este acela al cunoasterii, prevenirii si inlaturarii amenintarilor interne sau externe ce pot aduce atingere securitatii nationale, iar nu reglementarea elementelor ce se pot constitui in probe sau mijloace de proba in procesul penal, acestea fiind prevazute de Titlul IV – Probele, mijloacele de proba si procedeele probatorii – din Codul de procedura penala (…) Asa fiind, concluzia care se impune este aceea ca dispozitiile legii privind securitatea nationala nu confera calitatea de proba/mijloc de proba datelor si informatiilor rezultate din activitati specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr.51/1991. Doar dispozitiile art.139 alin.(3) din Codul de procedura penala ar putea conferi calitatea de mijloc de proba inregistrarilor rezultate din activitati specifice culegerii de informatii, autorizate potrivit Legii nr.51/1991, iar nu dispozitiile art.11 lit.d) din Legea nr.51/1991”.

Deci nu doar ca nu se puteau lucra dosare cu SRI pe infractiuni de coruptie, evaziune fiscala si altele, dar nici macar probele obtinute cu concursul SRI (interceptari, rapoarte tehnice de constatare si altele) nu mai pot fi folosite in aceste dosare.

Dezastrul e total pentru DNA si parchetele care au lucrat cu SRI pe protocol. Totul e ilegal. Totul e lovit de nulitate absoluta. Daca procurorii de caz vor putea invoca faptul ca o decizie a Curtii Constitutionale obliga doar pentru viitor – fapt care ramane de vazut daca va fi acceptat in instante in conditiile in care protocoalele care au adaugat la lege sunt vadit ilegale – de azi inainte orice procuror care a lucrat dosare cu sprijinul SRI poate ajunge inculpat daca nu va retrage imediat dosarele si probele pe care le-a instrumentat ilegal.

Este de asteptat ca de azi inainte, in toate dosarele DNA si ale celorlalte parchete care au colaborat cu SRI si in care anchetele s-au bazat pe asemenea colaborari sa fie retrase de indata. Iar judecatorii au obligatia sa caseze orice hotarare data in baza unor asemenea dosare, sa returneze dosarele ori sa le anuleze.

La treaba procurori! Faceti repede ce e de facut ca sa va mai salvati sau veti ajunge tinta unor plangeri penale ori mai rau sa fiti inculpati. Armata de procurori DNA, cu cas la gura, adusi cu 6 ani vechime in magistratura (calculata anacronic cu tot cu perioada de scolarizare de la INM si cea de stagiatura) este prima vizata. 75% din efectivele de procurori DNA sunt pe calapodul asta. Niste amatori cu 5000 de euro pe luna in buricul Bucurestiului, cu casa si masina la scara, ca sa incalce legea intr-o veselie! Si sa incaseze nenumarate achitari. Normal ca astia au agreat sa lucreze cu totii pe protocol fara sa gandeasca prea mult! Si au inghitit cu pluta cu tot protocolul, s-au crezut cei mai tari cand au inhatat vreun demnitar sau magistrat pe maculatura servita de SRI si pentru care trebuiau sa raporteze la 60 de zile ofiterilor de informatii ce progrese au mai facut.

Ceea ce va urma e imposibil de cuantificat ca efecte. E de sperat ca anumiti judecatori care au facut parteneriate cu echipele mixte sa renunte a mai fi “parteneri de nadejde”. Vom asista cu certitudine in lunile si anii ce vin la un urias scandal in Justitie in toate dosarele in care s-a lucrat cu echipe mixte si care inca se afla pe rol. Acuzatiile si plangerile penale impotriva anchetatorilor din echipele mixte vor curge pe capete! Asa cum deja curg impotriva semnatarilor protocolului PICCJ – SRI.

Va dati seama ce au reusit sa faca George Maior, Florian Coldea si mincinoasa nationala patentata Laura Codruta Kovesi din sistemul judiciar?

Va fi sarbatoare nationala cand indivizii acestia sustinuti si medaliati de puteri straine vor ajunge inculpati!

Autor: Razvan Savaliuc

Sursa: Correct News

Cramponarea de Kovesi – sindromul României decapitate

Laura Kovesi a fost propusă României ca o formă de energie salvatoare. Ca un medicament miraculos pentru o boală, până atunci, fără leac.



Va stârpi corupția – ne spuneau îmbujorați promotorii ei. Va termina cu hoția, cu metehnele trecutului și va transforma România într-un stat sănătos. Într-un stat modern. Într-un stat respectat.

Ce noroc, ce blagoslovire, ce ardere de etape, ce cucerire!

Pentru acest experiment întreaga țara s-a transformat într-un uriaș laborator. Într-o arenă de depășit recorduri de viteză la judecat ticăloșii, la condamnat infractori, la dezinfectat națiunea.  Ce testări pe scenarii simulate, ce analiză a efectelor perverse, ce omologare, ce precauții…? Nu era timp de un astfel de lux. Șo pe ei din prima, cu execuții sumare și cu principii, rezervate până atunci doar zeilor, date pe mâna unor satrapi!

S-a întâmplat ce se întâmplă de obicei în astfel de cazuri de neghioabă grăbire: s-au pierdut din vedere consecințele pe termen lung, mai rele decât răul atacat în pripă.

S-au distrus vieți de oameni nevinovați, s-a ruinat încrederea cetățeanului de rând în instituțiile statului (mai ales în justiție) și s-a mai confirmat odată (nu s-ar mai fi confirmat!) că suntem un popor decapitat. Un popor abulic.

Când la demonstrarea evidentă a cangrenelor instituționale însuși președintele țării bagă capul în nisip pentru a nu fi deranjat din comoditățile lui aristocratice, când așa – zișii noștri aleși întorc privirea în altă parte deși ar trebui să ia atitudine la grozăvia abuzurilor și protocoalelor puse în sarcina binomului SRI – DNA, când nimeni dintre oficiali nu cutează să ceară ambasadelor ce se cred forțe de ocupație, să se mențină în limita diplomatică a prerogativelor lor, ce să crezi despre conducerea țării? Că există și funcționează măcar în minima ei definiție sau că este un fel de cască de cosmonaut goală, pentru salvarea aparențelor, pentru a da impresia că în ea, deși nu se vede, există totuși un cap.

Această absurdă cramponare de Kovesi, această închinare sectară la un zeu de chirpici, la un faraon gol și fără piramidă, la holograma unui experiment ratat, a devenit un fel de ritual antihristic. La care recurg saltimbanci encomiastici (auzi, „slujirea”!!!), irozi proclețiți, lefegii ai altor limbi și interese.

Laura Kovesi le-a fost înfiptă românilor în frunte, de cancelarii străine fără scrupule, așa cum invadatorii înfig drapelul victoriei în cupola cetății cucerite. Această doamnă mică (deși înaltă) este un fel de steag secuiesc strecurat cu vicleșug pe frontispiciul primăriilor din Harghita si Covasna de către ultrașii maghiari și menținut acolo împotriva Constituției și a legilor românești.

Iar puterea ce face în fața unor astfel de abateri inacceptabile? Puterea aleasă de noi și înarmată cu forța a 70% din Parlament, cum reacționează pentru restabilirea legalității?

Reacționează cum constatăm. Prin pasivitate la suprafată și mișculații șmecherești pe unde nu o vedem.

Niciodată de la preluarea puterii de către actuala majoritate nu au fost condiții mai prielnice decât acum pentru organizarea unui miting gigantic anti – protocoale și abuzuri, pro justiție liberă și independentă.

Niciodată, de la înscăunarea actualei șefe a DNA, nu au fost dovedite atât de clar și în așa de mare măsură fărădelegile comise de către aceasta și sub oblăduirea acesteia.

Niciodată, din 1989 încoace, occidentul nu a folosit atât de sfidător dubla măsură, nu fost atât de fățarnic cu românii și atât de disprețuitor față de respectarea drepturilor fundamentale ale omului și față de ideea de democrație aplicate României.

În loc să exploateze politic coincidența tuturor acestor maxime conjuncturale, în loc să ceară românilor să se exprime în stradă, la vedere, masiv, neînduplecat pentru demiterea Laurei Kovesi și pentru însănătoșirea reală a instituțiilor de forță ale țării, PSD preferă fofilarea, mersul pe burtă, compromisul călduț, forțarea de înțelegeri subterane.

Liviu Dragnea alege să facă exact ce a făcut și în trecut, exact ce a învățat de la Victor Ponta: la vedere să se prezinte drept un luptător pentru democrație și împotriva statului paralel iar pe ascuns să încerce complicități cu sistemul ocult, rezolvări la mica înțelegere.

Am citit că zilele trecute PSD a luat în discuție (și ar fi acceptat la nivel de principiu) organizarea unui mare miting popular pentru… familia tradițională.

Exact asta ne doare pe noi acum!

Poate s-or fi gândit că astfel le arată indirect pisica celor care nu vor să înțelegă cu binișorul cam ce elefant este PSD-ul. Să priceapă aceștia că, totuși, elefantul mai are ceva colți și forță-n trompă cât să impresioneze un președinte, eventual niște ambasade, dacă va fi strâns cu ușa.

Eu îi previn pe locotenenții lui Dragnea că s-ar putea să se faulteze singuri cu un astfel de plan. Să anunțe o participare masivă și să se trezească în stradă cu de vreo 10 ori mai puțini manifestanți. După care, dracu’ i-o mai crede și dracu’ s-o mai teme de ei!

Cramponarea de Kovesi, mai ales în condițiile catastrofalei imagini pe care aceasta a căpătat-o în urma scandalurile recente, indică o țară fără cap. O Românie decapitată. Dezorientată. Bezmetică. Telecomandată.

Readucerea centrilor motori la matcă, eliberarea țării  de sub controlul telecomenzii și a statului paralel, întoarcerea ei la o funcționare normală nu vor fi posibile atâta vreme cât steagul cuceritorilor ilegitimi ai cetății nu va fi îndepărtat de pe cupolă. Atâta vreme cât simbolul forței lor, Laura Kovesi, nu va fi demisă pentru faptele ei.

Trebuie să ne recâștigăm cetatea. Trebuie să punem drapelul nostru la locul cuvenit.

Astfel de lucruri au mai fost făcute de către români. Nu este imposibil, dar nici simplu nu este.

„Prin foc, prin spăgi, prin glonţi, prin fum,

Prin mii de baionete,

Urcăm, luptăm… iată-ne-acum

Sus, sus, la parapete.

“Allah! Allah! ” turcii răcnesc,

Sărind pe noi o sută.

Noi punem steagul românesc

Pe crâncena redută.

Ura! măreţ se-naltă-n vânt

Stindardul României!

Noi însă zacem la pământ,

Căzuţi pradă urgiei!”

Sursa: Contele de Saint Germain

Dan Diaconu: ”Cascada dezastrelor”

Am început cu un preşedinte care lua lumina de la Moscova, capabil abia în al treilea mandat să înţeleagă că s-a schimbat farul călăuzitor chiar şi pentru părticica asta de lume. 


Am continuat cu un aerian care nici el nu ştia ce căuta în viaţa lui. Incapabil să înţeleagă realităţile simple, a fost jucat de securişti fix cum au vrut ei. S-a distrus economia, s-au distrus băncile, s-a făcut praf totul. De-atunci datează şi primele semne de servilism bălos. După ce Ceauşescu avusese curajul să spună verde-n faţă lucrurile şi să stea vertical în faţa oricui, nea Nelu se aplecase mai cu discreţie, dar extrem ca ghiocelul în faţa Moscovei, a venit rândul ţapului să ne arate cu poziţia caprei în faţa americanilor. Atunci ne-am făcut praf din punct de vedere al demnităţii, stând capră la americani şi alimentându-i pe la spate pe sârbi, ca o confirmare a curvăsăriei noastre. Şi, mai mult, ca să arătăm că suntem conformi, am acceptat planul de distrugere programatică a întregii economii, o răzbunare post-mortem a marii finanţe pe bietul Ceauşescu. Pesemne omorârea lui ca pe un câine nu le fusese îndeajuns, economia pe care-o ridicase stându-le ca un ghimpe în inimă. Până la urmă, ţapul incompetent, lansatorul politicii curvo-căprismului a sfârşit-o ca bătaie de joc a gradaţilor plictisiţi.

Apoi a venit apoi al treilea mandat al lui Iliescu, probabil singura perioadă ceva mai decentă, în care toate prostiile conducerilor anterioare au fost cât de cât peticite, mă rog, ce se mai putea face. Desigur şi ea a avenit la pachet cu un Năstase impetuos pe care securiştii, din servilism, l-au transformat în reîncarnarea lui nea Nicu. Iar el, infantil, a picat în capcana securiştilor, experţi în demonizare şi găsit ţapi ispăşitori pentru orice. Atunci s-au văzut primele răfuieli politice, atunci a fost primul om ridicat de pe stradă, într-o repunere nefericită în scenă a perioadei kominterniste.

După care a început haosul. Împingerea la înaintare a marinarul beţiv a transformat Cotroceniul într-o bodegă, securiştii în şefii supremi ai ţării, politica aproximativului şi bunului plac devenind farul călăuzitor al ţării. Poziţia caprei experimentată de Constantinescu s-a transformat în felaţie la tufiş(„a o suge licuriciului american” fiind noua modă în materie de prinţipuri), iar întreaga ţară a devenit un haos. Căderi economice bulversante(doar prim-ministru era expertul în stat pe vârfuri, boc), arestări arbitrare, răfuieli politice, propagandă deşănţată imbecilă şi multe alte nebunii. România s-a transformat din stat în colonie americană, cedată ambasadorului(întotdeauna un prostovan grobian) şi unei mâini de securişti de prin ambasade.

Aşa s-a ajuns la ultimul ipochimen, Plăvanul, neales mai de nimeni, dar impus cu străşnicie de grupusculele oculte care păstoresc România. Aşa am ajuns în tragica situaţie să avem la putere un ticălos mai mare decât fanarioţii, ţinând în palmă jefuitorii ţării, mai leneş decât noţiunea în sine şi cu apucături de proletar consumator de „all inclusive”. Acest exemplar nefericit ne-a aruncat în derizoriu, ne-a transformat într-o masă informă, ne-a împărţit în două: manipulaţii spălaţi pe creier pe de-o parte şi zdrobitoarea majoritate dezamăgită, cuprinsă de lehamite. Însă nu oare lehamitea era starea care ne trebuia indusă pentru ca aceşti tiriplici să-şi poată face în continuare de cap, pentru a ne putea fura la fel de pe faţă minţindu-ne că ăsta e normalul? Chiar ăsta era planul: inducerea unei stări nefaste, care să ne determine să ne retragem. Iar această moluscă plăvănească, informă, fără poziţie, fără urmă de coloană vertebrală era elementul ideal, cel de care era nevoie. Şi, din acest punct de vedere, prin menţinerea acestui prostovan în fruntea ţării planul pervers se desăvârşeşte de la o zi la alta.

Trăim într-o cascadă a dezastrelor, suntem aruncaţi într-un hău în care întotdeauna există „şi mai jos”, chiar dacă ne iluzionăm că am atins fundul, stabilizarea, de la care o să începem să urcăm. E o iluzie şi de-aceea vă întreb: nu v-aţi plictisit să mergeţi în jos? Nu credeţi c-ar fi timpul să spunem cu fermitate STOP? Dacă n-o s-o spunem noi, nimeni n-o va spune în locul nostru!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Bogdan Duca: ”Dacă…”

Dacă oamenii ar avea cultură civică și o educație politică cât de cât, ar râde în hohote de starea de fapt.


Macron, care a ajuns președinte pentru că lumea era speriate de Le Pen, nu pentru că ar avea vreo virtute, Trump, pe care americanii l-au ales președinte de frica lui Clinton și May, ajunsă premier pe fondul crizei guvernamentale provocate de Brexit fără nicio legitimare democratică, plâng de zor democrația care moare pentru că în Polonia, Ungaria, Austria, Rusia, Slovacia, cetățenii au votat masiv nu răul cel mai mic, ci politicieni în care pur și simplu au încredere.

May, care ignoră propriul Parlament ca să își bage țara în război față de americani, Macron, din țara în care chiar el este insultat pentru că a îndrăznit să spună niște banalități de bun simț despre cum Franța ar trebui să intre în dialog cu proprii cetățeni catolici (altfel văzuți ca fiind de mâna a doua de ”democrația” laică franceză), Trump, care anul trecut stătea ghiocel în fața unuia din cei mai mari despoți ai lumii contemporane, regele Arabiei Saudite, ignoră faptul că în Consiliul de Securitate al ONU nu s-a dat undă verde pentru operațiunea lor armată și atacă împreună o țară suverană pentru a apăra grupări teroriste și islamiste în numele….democrației și libertății, desigur.

Macron și secretarul general al NATO încearcă să îl flateze și să îl perieze pe Erdogan, un sultan republican, în speranța că acesta va rupe prietenia cu Putin și va ajuta ”democrațiile liberale”….

Iar noi, românii, ar trebui să ne tăvălim pe jos de râs când auzim pe Macron cum elogiază spiritul democratic și liberal al unei piese de mobilier instalate la Cotroceni în urma unor alegeri pline de isterie de acum aproape 4 ani de zile.

Marx, un comemorat din zilele noastre, a spus un mare adevăr pe care îmi place să îl repet: istoria se repetă, dar ca o parodie a ceea ce a fost.
Să sperăm că și ceea ce va urma va fi doar o parodie a celui de-al doilea război mondial….

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca Blog

Alexandru Petria: ”Invidia ca vehicul al progresului”

Cum mănâncă spaghete, fripturi, ciorbe, precum se îndrăgostește și se bucură de sex, cum bea coniac ori votcă, cu aceeași repetitivitate și constanță individul își invidiază semenul. E în fibra relațiilor sociale.



Pe conexiune creștină, mă refer la ce cunosc, invidia este condamnată, desconsiderată, însă n-ai cum s-o eradichezi, fiindcă e în proporție de masă, cu reflexe existențiale de duritatea oțelului. Și nici nu cred că e de înlăturat, și dacă ar exista posibilitatea. Invidia e în sine un vehicul al progresului. O pistă, susținută prin ambiție și muncă, de-a depăși o situație materială inferioară, de-a accede într-o funcție, de-a ajunge la ceva îndelung râvnit; ca la culturiștii ce-și lucrează mușchii- un supliment nutritiv al competiției. În același timp, ea scoate din letargie, din eventualul imobilism, declanșează sau accelerează ambiția, lichid amniotic și, totodată, cordon ombilical al curajului. Deschide o șansă. E o formă de conștientizare, prin puterea exemplului, că e posibilă înfăptuirea și a ceva la care, înainte de-a observa la alții, nici nu te-ai fi gândit. Sau ai considerat că nu merită să te preocupe, deoarece vorbea un vocabular al imposibilului. Invidia nu e motiv de mândrie, dar e sănătoasă pentru bunăstarea colectivității umane, vitalizantă. Ca oaia- nu-i frumoasă, ba și pute, dar carnea ei este comestibilă, iar lâna-i folosită în industrie.

Desigur, ca în tot ce-i omenesc, e cu plus și minus. Pe lângă aspectul stimulator, în anumite cazuri, are forță gravitațională și-o latură călcând chiar în pașii infracționalității, când invidia devine distructivă, și auto-distructivă câteodată. De ce să aibă altul ce n-am eu? Și dă-i și încearcă să ștergi de pe fața pământului exemplul țintit, la a cărui stare îți dai seama că n-o să ajungi în vecii-vecilor. Însă, cum nu-s mai numeroși infractorii și sinucigașii decât oamenii normali, așa e și cu această trăsătură de caracter.

Nu-mi plac invidioșii, dar ce-i al lor e al lor!

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria

Trăinicia unei alianțe se măsoară după capacitatea membrului său cel mai puternic de a-și ajusta pasul în funcție de suflul membrului cel mai slab

Nimeni nu își poate spori securitatea pe seama securitații altuia, adică creând altuia insecuritate.



A sporit, oare, securitatea SUA prin aplicarea strategiei “loviturilor de pedeapsă” menite să intimideze statele-țintă și să le facă a accepta agenda geopolitică americană? Răspunsul este dat de măsurile de securitate luate de SUA atât acasă cât și în străinătate și care reduc drastic (vizibil și invizibil) libertatea propriilor cetățeni. (E suficient să privim zidurile cu sârmă ghimpată care fac ambasadele americane din întreaga lume să semene cu pușcăriile, sau măsurile de control de pe aeroporturile pe care operează aeronavele americane civile.) Acestea spun că, pe măsură ce acțiunile militare americane de succes reduc securitatea altora, securitatea americanilor scade, ei simțindu-se tot mai amenințați.

Ce se întâmplă însă cu securitatea partenerilor / aliaților unei puteri cu securitatea în scădere? Ne-au spus-o chiar americanii pe când România voia să intre în NATO: “dacă vreți să vă aliați cu noi având probleme de securitate cu puteri terțe (în speță cu vecinii),veți importa insecuritate în cadrul alianței, sporind insecuritatea noastră; caz în care nu vrem să ne aliem cu voi.”

Cu alte cuvinte, dacă prin atacul împotriva Siriei, dat în afara convențiilor din care izvora dreptul internațional, adică încălcând regulile convenite ale jocului, SUA, partenerul strategic al României, și-a micșorat securitatea în raport cu o parte a lumii arabe, Rusia (care a și anunțat contramăsuri, fie asta doar din vârful buzelor), China, Iranul, Turcia etc., înseamnă că și securitatea românilor s-a diminuat corespunzător.

Iată un bun motiv pentru ca liderii statului român să își declare susținerea pentru intervenția americană, acceptând astfel post factum (respectiv pentru un demers în legătură cu care România nu a fost nici măcar consultată) coresponsabilitatea cu autorul acțiunii. Nu-i așa?

Este firesc ca, primind un nou aliat, o alianță să dorească a-și spori securitatea, iar nu a și-o micșora. Nu este, oare, tot atât de firesc,atunci, ca, intrând într-o alianță cu alții, cel care aderă la aceasta să dorească a-și menține măcar, dacă nu chiar a-și spori securitatea?

Când puterea membrilor unei alianțe este profund asimetrică, aventurile celui mai puternic îl fac pe cel mai slab să achite, în termeni de securitate / insecuritate, o notă de plată invers proporțională cu dimensiunea puterii sale. Altfel spus, sub aspectul cantității de insecuritate dobândite, prin simpatie, costurile intervenției militare americane în Siria sunt mai mari pentru România, care nu a participat la ea, decât pentru SUA, care a inițiat-o. De aceea trăinicia unei alianțe se măsoară după capacitatea membrului său cel mai puternic de a-și ajusta pasul în funcție de suflul membrului cel mai slab. Ceea ce se justifică și este fezabil atunci când sunt îndeplinite trei condiții și anume: interesele strategice ale membrilor să coincidă; membrii să se afle în raporturi de egalitate suverană; conduita tuturor membrilor să stea sub semnul bunei credințe și al respectului reciproc.

Că avem probleme la aceste capitole este clar. Întrebarea este, la care din ele?

Oricum, cât timp securitatea este indivizibilă, creșterea insecurității în oricare parte a lumii ne afectează pe toți.

Autor: Adrian Severin

Sursa: Adrian Severin Blog

Pactul Merkel-Putin

Seamănă teribil de mult cu un al pact. Mai vechi. Cu Pactul Ribbentrop-Molotov. Prin care a fost împărțită Europa. Cu forța. Ei bine, și acum Europa a fost împărțită. De către aceeași actori ai scenei internaționale. Rusia și Germania. Numai că împărțeala s-a făcut exclusiv în plan economic. Nu și teritorial. Nu încă.



Inevitabil, resorturile economice împing Germania mereu și mereu spre Est. Germania are o nevoie de vitală să absoarbă resursele Estului, pentru ca economia ei să duduie. Rusia, la rândul ei, este la fel de inevitabil împinsă, cel puțin din rațuni comerciale, spre Vest. Iar cele două puteri, a Berlinului și a Moscovei, se întâlnesc și pactizează în statele tampon din estul Europei și din vestul Rusiei. Acestea fiind sacrificate.

În preajma celui de-al Doilea Război Mondial, sacrificarea Estului a fost amplă, brutală și a presupus sfârtecări teritoriale. Germania a ocupat Austria, Cehoslovacia, a anexat o parte a Poloniei și a forțat alte state, cum sunt Ungaria și România, să-i devină aliate. Pentru România, de pildă, prețul acestei alianțe cu Germania a fost cedarea fără luptă a Ardealului de Nord.

Rusia, la rândul ei, a sfârtecat o parte din Polonia și a ocupat în baza unui ultimatum Basarabia și Bucovina de Nord.

Cheia pentru toată desfășurarea de forțe premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial a fost nevoia Germaniei de a avansa spre Est și nevoia Rusiei de a avansa spre Vest, ambele necesități fiind concretizate în așa numitul Pact Ribbentrop-Molotov, care niciodată până în prezent nu a fost condamnat de către Moscova. Ce se întâmplă azi din aceeași perspectivă?

Toate semnalele pe care le avem indică, la cel mai înalt grad, pericolul reizbucnirii unui război în Europa. Niciodată până în prezent, cu excepția crizei rachetelor, Războiul Rece dintre Rusia și statele occidentale nu a cunoscut cote atât de ridicate. Și, la fel ca și atunci, preludiul este dat de un pact blestemat. Care împarte economic Europa în două. Între doi poli de putere. Moscova și Berlinul. Iar nota de plată este achitată de Europa de Est.

Să nu-și imagineze cineva că eu construiesc un scenariu. Nu fac decât să reproduc, într-un limbaj cât se poate de accesibil, concluzia la care au ajuns, după o lungă investigație, autoritățile de la nivelul Comisiei Europene. Și Parlamentului European. S-a constatat indubitabil că Rusia a acționat pentru o împărțire inechitabilă din punct de vedere economic a Europei, protejând la maximum interesele Germaniei și lovind năprasnic în cele ale statelor din Est. Levierul utilizat a fost cea mai importantă resursă a momentului. Gazul metan. La rândul ei, Germania a acceptat deliberat discriminarea Estului, care a plătit pentru gazul metan rusesc sume exorbitant de mari în comparație cu prețul pe metru cub achitat de Berlin.

Evident că, pentru a funcționa o asemenea înțelegere, a fost nevoie de concesii politice de o parte și de alta. Concesiile s-au făcut tot pe seama coridorului de state estice. Culmea este că acestor state li se cerea, uneori chiar pe un ton imperativ, să-și accelereze ritmul de dezvoltare, pentru a se integra cât mai repede din punct de vedere economic în Europa vitezei celei mai mari, a statelor industriale dezvoltate. Dar cum să își accelereze dezvoltarea statele din Est, dacă resursele lor se pierd ca urmare a înșelătoriei puse la cale pe axa Berlin-Moscova?

Ceea ce a stabilit Uniunea Europeană legat de acestă discriminare deliberată, de jocul egoist și perfid al Berlinului, pe de-o parte, și Moscovei, pe de altă parte, reprezintă din mai multe puncte de vedere o performanță. 1). Este pentru prima dată când lucrurilor li se spune pe nume și când este denunțat rolul hegemonic al Berlinului, demonstrându-se că Germania nu joacă de fapt în folosul comunității europene, ci își face cu cinism un joc propriu; 2) Uluitor este că a fost posibilă această anchetă și consluzia de mai sus, în condițile în care, se știe, Germania domină, încă de la crearea Uniunii Europene, stucturile de decizie ale acesteia; 3). Pentru prima dată, nu li se mai arată bățul statelor din Est, ci li se prezintă un bilanț real și trist al păcatelor Vestului față de Est.

Și, de aici încolo, nimic nu mă mai împiedică să mă uit cu curiozitate și interes la câteva coincidențe. Vladimir Putin, pe cale de a deveni cel mai longeviv conducător al Rusiei după Stalin, s-a afirmat ca tânăr ofițer KGB la Dresda. Vorbește la perfecție, la propriu, dar poate și la figurat, limba Angelei Merkel. Cam în aceeași perioadă, lângă Dresda, dintr-o familie de vechi comuniști, nu se știe dacă nu care cumva și membri STASI, s-a născut și a trăit viitoarea doamnă Angela Merkel. Dacă nu l-a cunoscut pe atunci pe Vladimir Putin, oricum drumurile lor s-au intersectat. Iar dacă nu s-au intersectat atunci, se intersectează azi.

Și lucrurile sunt chiar mai complicate. Un alt cancelar german, Gerhard Schröder a dus aceeași politică duplicitară cu Moscova, dezvoltând același parteneriat bazat pe importul din Rusia la prețuri mici al gazelor naturale și pe discriminarea prin multiple feluri a statelor din Est, iar după ce și-a încheiat mandatul de la Berlin, a ajuns cât se poate de oficial consultant la Gazprom.

Dacă statele est-europene s-au întâlnit la București, pentru a discuta despre securitatea lor în cadrul securității europene și a securității asigurate de NATO, bine ar fi ca măcar în culise să fie stabilite modalitățile de contracarare a efectelor devastatoare ale pactului Merkel-Putin.

Cât privește România, nu este nici acum prea târziu ca uriașele depozite de gaze naturale existente în subsolul Mării Negre să fie exploatate nu în beneficiul exclusiv al unor multinaționale, ci în folosul Bucureștiului și a motorului de dezvotare al acestei țări și, pe cale comercială, în beneficiul unor state est-europene, lipsite de resurse și care stau în prezent la mâna Moscovei și Berlinului.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog