C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Va nationaliza România vreo bancă?

Mareste poza Criza financiară transformă noțiuni care până mai ieri păreau de neclintit. Naționalizarea, falimentul, cuvinte care le dădeau fiori reci tuturor capitaliștilor, sunt văzute acum nu ca răul suprem, ci ca oportunități sau șanse.

Naționalizare. Este un cuvânt dur, pe care nici un bancher nu are curajul zilele acestea să‑l pro­nunțe, dar la care se gândesc cu toții. Și nu pentru că ar vrea, ci pentru că sunt nevoiți. Trei guverne din Uniunea Europeană – Belgia, Grecia și Spania – au fost nevoite luna aceasta să preia mai multe bănci private pentru a le salva de la faliment. Altfel spus, să le naționalizeze. Cine va urma? Se poate întâmpla așa ceva și în România?

Înapoi în timp.

Pionerii naționalizărilor bancare de tip modern au fost, culmea, chiar americanii, în 2009, în plină criză subprime. Circa 20 de miliarde de dolari a pompat guvernul american în Bank of America, sub formă de ajutor, devenind astfel acționar al celei mai mari bănci americane, pe care a salvat‑o de niște pierderi colosale. La acel moment, poate că mulți s‑au îngrozit, dar timpul a arătat că autoritățile americane au dat dovadă de tărie când, în doar câteva ore, au luat o decizie isto­rică, care a salvat națiunea, și nu doar pe cea americană. La fel au procedat și în cazul unor instituții bancare mai mici, dar și în alte industrii. În vara lui 2009, guvernul Statelor Unite a decis să salveze gigantul auto General Motors – un adevărat simbol național – și să pompeze 50 de miliarde de dolari în schimbul a 60% din acțiuni.

Interesant este că în majoritatea situațiilor banii au fost deja recuperați, ceea ce dovedește că naționalizarea a fost până la urmă nu doar necesară, ci poate chiar profitabilă. Statele Unite au recurs în 2009 la ceea ce Doru Lionăchescu, președintele casei de investiții Capital Partners, numește acum „naționalizare parțială și temporară“ sau „naționalizare pozitivă“. Sună un pic ilogic, dar trebuie să acceptăm că vremurile actuale cer înțelesuri noi pentru noțiuni vechi. În accepțiune modernă, naționalizarea nu mai are nimic de‑a face cu ceea ce au trăit părinții și bunicii noștri în 1947. Cine ar fi bănuit că naționalizarea, regândită și aplicată la momentul oportun, poate fi o acțiune salvatoare?

Dincoace de Atlantic.
Recent, și Europa a trecut prin ace­eași experiență. Belgia nu ar fi reușit luna aceasta să evite un cutremur financiar și o revoltă populară dacă nu ar fi decis, rapid, să naționalizeze divizia belgiană a băncii Dexia. Statul belgian a cumpărat pentru patru miliarde de euro Dexia Bank Belgium, în cadrul programului de salvare convenit și propus de guvernele din Franţa, Belgia și Luxemburg. Dexia este de altfel prima victimă a crizei datoriilor suverane din zona euro. La fel a procedat săptămâna trecută și Grecia în cazul Proton Bank, pe care a naționalizat‑o peste noapte, după ce s‑a descoperit că banca ar putea fi implicată în acțiuni de spălare de bani. O situație similară există în Spania, unde mai multe bănci mici au fost preluate de stat pentru a fi salvate. Costurile salvării unei bănci nu sunt deloc mici și pot afecta chiar credibilitatea statului respectiv. Expunerea globală a Dexia pe riscuri de credit este evaluată la 700 miliarde de dolari, de peste două ori mai mare decât PIB‑ul Greciei, de exemplu. Salvarea băncii a amplificat teama investitorilor privind situația din sectorul bancar belgian. Agenția de rating Moody’s a avertizat deja Belgia că ar putea reduce ratingul de credit al țării de la nivelul actual Aa1, în contextul în care țara avea anul trecut o datorie de stat de 96,2% din PIB, ce o situa pe locul trei în zona euro după Grecia și Italia. Dar toate aceste dezavantaje sunt mici pe lângă faptul că s‑a evitat destabilizarea întregului sistem bancar european.

Dezintermediere.
Chiar dacă BNR ne liniștește că nu vom avea parte de șocuri, există totuși riscul încetinirii economiei mondiale, cu efect asupra economiei locale, dacă liderii politici europeni nu rezolvă problema crizei datoriilor suverane. Analiștii de la UBS Wealth Management susțin, într‑un raport recent, că economia zonei euro aproape că va stagna în 2012, iar, pe lângă Grecia, și alte state, precum Portugalia, Spania sau Italia, ar putea intra în recesiune. „În acest principiu al vaselor comunicante, între economie și bănci, este normal ca, dacă economia suferă, să sufere și sistemul bancar. În măsura în care prețul activelor s‑a prăbușit, iar acestea reprezintă garanții bancare, sistemul are probleme“, spune Florin Pogonaru. Pentru omul de afaceri, important este „să vedem cum se poate relua creș­terea economică“, pentru a ieși din criza creditării. Și pentru a reporni, în mod credibil, creditarea în economie, băncile centrale ar trebui „să permită sporirea ecologiei sistemului, în sensul apariției de noi entități bancare care să sporească concurența pe segmentele curent acoperite și să dezvolte noi nișe“, spune analistul Lucian Isar. El crede că „alte segmente ale economiei ar putea prelua anumite atribuții“, oferind exemplul britanic de finanțare a obligațiunilor companiilor mici și mijlocii, fiind vorba, în fond, despre „o substituție între sistemul bancar și piața de capital“. Concret: „companiile mici și mijlocii emit obligațiuni după regulile tradiționale și, în lipsa altor cumpărători, le achiziționează ministerul de finanțe“.

„Este o formă de redesenare a sistemului prin dezintermediere în măsura în care statul, în loc să bage, într‑o primă fază, bani în bănci, îi aruncă direct în economie“, detaliază Isar. „Ceea ce se schimbă este structura la nivelul societății care preia riscul de neplată“, mai spune analistul. Până una-alta, la noi BNR a venit cu noi măsuri de limitare a creditului, care nu fac decât „să accelereze ciclul negativ“, este de părere Andrei Caramitru. Chiar dacă sistemul bancar local nu va fi dezechilibrat de eventuale probleme ale băncilor‑mamă, instituțiile de credit locale nu vor fi oricum liniștite, din cauza limitării creditării de către banca centrală. Reprezentanții BNR susțin însă că noile reglementări privind creditele în valută vor fi mai eficiente, întrucât măsura nu este izolată, ci face parte dintr‑o preocupare europeană.

Naționalizări, falimente…
Sunt realități ale Europei de azi, de care nu ne putem ascunde și nici nu ne putem preface că nu există chiar dacă noi „ne‑am protejat sistemul bancar“, după cum a tot repetat, în ultima vreme, consilierul guvernatorului BNR. În realitate, nimeni nu poate băga mâna în foc că peste câteva luni se va întâmpla una sau alta. „Există un enorm nivel de incertitudine în legătură cu economia mondială și zona euro“, declara, luna trecută, chiar Jean-Claude Trichet, președintele Băncii Centrale Europene. Mai tranșanți, analiștii de la UBS Welth Management avertizează asupra falimentului, inevitabil, al Greciei. Și cu cât Grecia va falimenta mai repede, cu atât mai bine, spun mulți. „Politicienii nu acceptă verdictele pieței. Dacă piața spune că Grecia trebuie să falimenteze, să falimenteze“, afirmă Lionăchescu. Întrebarea care se pune la acest moment, arată analiștii, este dacă va putea fi prevenită răpândirea acestei probleme la alte state sau la bănci de importanță sistemică. Dar nici falimentul nu mai sună așa de rău ca acum ceva timp. „Se spulberă niște mituri. Un mit este că banca nu trebuie să dea faliment. De ce? Una este să protejezi depunătorii, alta este să accepți ca pe banii contribuabilului acționarii să stea liniștiți și managerii să‑și ia în continuare bonusurile“, afirmă Doru Lionăchescu. „În măsura în care băncile nu sunt lăsate să cadă și să reapară, nu se poate vorbi de viabilitatea și însănătoșirea sistemului“, este de părere și Lucian Isar, referindu‑se la instituțiile de credit europene și la planul franco‑german de recapitalizare a băncilor. Concluzia e clară: trebuie să fie mai rău înainte de a fi mai bine.

Cu băncile la stat!

Băncile slabe din Europa se aruncă în brațele statelor pentru a fi salvate de la faliment. Însă o naționalizare nu se face oricum. Schimbarea acționariatului trebuie realizată foarte rapid, eventual peste weekend, pentru ca populația să nu aibă timp să se panicheze și să înceapă să‑și retragă depozitele. Poate ajunge valul naționalizărilor și în România? Este pregătită țara noastră pentru un astfel de scenariu?

1) BELGIA. Caz concret: vineri, 7 octombrie, 2011, Dexia era o bancă privată. Luni, 10 octombrie, Dexia era o bancă de stat. După o ședință-fulger, care a durat 14 ore, statul belgian a preluat luna aceasta banca aflată la un pas de faliment. Situația creditorului se agravase în ultimele luni din cauza sumelor mari de active toxice – datorii ale statului elen. Dexia este prima victimă mare a crizei datoriilor de stat din zona euro.

2) GRECIA. Proton Bank este prima bancă elenă salvată de la faliment și naționalizată. Evenimentul a avut loc chiar săptămâna trecută când banca a fost preluată de așa‑numitul Hellenic Financial Stability Fund (Fondul Elen de Stabilitate Financiară). Proton Bank este una din cele mai mici bănci ale Greciei, având doar 31 de sucursale. Cu toate acestea, la publicarea știrii legate de naționalizare toate băncile mari din Grecia s‑au prăbușit literalmente la bursă. Și Proton Bank, ca și Dexia, a fost naționalizată de pe o zi pe alta pentru a nu da timp piețelor și depunătorilor să se îngrijoreze.

3) SPANIA. În ultimele două luni, Spania a naționalizat trei bănci cu probleme – Unnim, CatalunyaCaixa și NovacaixaGalicia. Prețul plătit de statul spaniol pentru aceste bănci a fost foarte mic – de exemplu, pentru banca Unnim statul a plătit 1 euro. Este adevărat că cele trei bănci erau micuțe fiind rezultate din fuziunea unor case de economii cunoscute în Spania drept „cajas“, expuse masiv la sectorul imobiliar spaniol prăbușit. De notat că autoritățile spaniole au fost foarte proactive în rezolvarea acestei probleme: încă de la începutul acestui an au creat un fond special de salvare a băncilor – denumit FROB (Fondo de ­Reestructuratión Ordenada Bancaria).

A fi sau a nu fi naționalizat

Vor fi sau nu vor fi naționalizări de bănci în România așa cum s‑a întâmplat recent în Grecia, Belgia sau Spania? Părerile sunt împărțite. Doru Lionăchescu, fondatorul casei de investiții Capital Partners, crede, de exemplu, că valul va ajunge și la noi. În schimb, Andrei Caramitru, șeful McKinsey România, este convins că băncile‑mamă din afară vor susține cu orice preț „fiicele“ lor din România și că nu va fi nevoie de intervenția autorităților române.

„Va ajunge și la noi!“
>Nu putem miza pe faptul că nu va ajunge și la noi (fenomenul naționalizări­lor – n.r.). Va ajunge mai devreme sau mai târziu.Toate statele au început să facă asta, numai noi trăim într‑o altă lume. Iar canalul de contagiune îl reprezintă băncile, nu mai există nici un dubiu.

>Mesajul pe care îl dau nu e de panică. Spun doar că trebuie să fii pregătit ca stat, să ai o structură operațională să acționeze în caz de nevoie… adică dacă fluieră guvernatorul să se știe cine este responsabil, cine ce are de făcut, să existe proceduri clare că nu știm de unde va veni. Auzise cineva până săptămâna trecută de Proton Bank, de exemplu?

>Naționalizarea are o conotație negativă. În mentalul colectiv, cuvântul este legat de ceea ce s‑a întâmplat în 1947, o naționalizare cu victime. Dar nu acesta este conceptul modern de naționalizare parțială și temporară. Naționalizarea nu e numai ceva de speriat. Poate să fie o oportunitate extraordinară pentru noi.

>Ca stat, ai o șansă fantastică să controlezi o mare parte din sistemul bancar. Dacă îți creezi mecanismele și ești pregătit, te duci și le faci oferta. Cum face statul spaniol acum: se duce la acționarii băncilor și le dă termen: „Aveți două săptămâni să aduceți 500 de milioane de euro la capital. Nu puteți? O luăm noi“. Și ai posibilitatea ca prin mecanismul acesta de naționalizare să‑ți creezi o mare bancă de stat. După ce o crești, o vinzi, o listezi, vezi ce faci.

>Naționalizarea trebuie privită o dată ca armă defensivă – când ești pus în situația să salvezi vreuna sau două pentru că nu ai altă soluție –, dar și ca oportunitate. Poți gândi și așa dacă ai viziune ca stat. Eu zic că merită reflectat și din unghiul acesta de vedere, mai ales în condițiile în care noi nu avem o bancă mare de stat în sistem. Ai șansa de a‑ți recrea un mare jucător.

>Este posibil ca aceste naționalizări să nu apară numai în sectorul bancar. Trebuie să ne uităm care sunt sectoarele critice pentru noi. Statul responsabil ar trebui să fie pregătit să sprijine sectoarele critice. Dacă ai probleme mari cu un asigurător? Ce faci? Ești pregătit ca stat să naționalizezi?

>Ceea ce spuneau americanii acum doi ani că în Europa e o mare problemă de transparență se dovedește a fi adevărat. În Europa, a existat toată această retorică politicianistă în sistemul bancar că „noi nu avem probleme, noi suntem bine“. Și glumele cu testele de stres… Este posibil să faci un test de stres și după două luni să îți moară banca? Și una din cele mai mari bănci din Europa. S‑a mers pe ideea să ajutăm băncile să facă profit și din profiturile viitoare să se acopere problemele de azi. S‑a cumpărat timp.

>Pentru noi (România – n.r.), faptul că nu am trecut la euro este un mare avantaj, dar este un avantaj teoretic pentru că noi nu îl folosim din încăpățânarea Băncii Naționale și din dorința de a proteja băncile. (…) România are doar 170.000 de credite ipotecare în valută. E totuși o țară de 20 de milioane de locuitori. Deci noi pentru 40 de bănci și 170.000 de oameni ținem cursul pe loc și omorâm exporturile.

>Din păcate nici nu putem face prea multe pentru că nu am făcut la timp și acum e o cursă contra cronometru. Vine anul electoral, noi sectorul public nu l‑am restructurat, problema companiilor de stat nici măcar nu a fost deschisă, avem o dinamică a datoriei publice îngrozitoare. Și dacă vine valul doi de criză ne găsește ca în 2008.

>Problema este că asta se întâmplă peste tot: politicienii acționează exclusiv în ceasul al 12-lea și numai la presiunea piețelor. Ne iluzionăm că le e frică în democrație de vot. Nu le e frică, au învățat cum să‑l gestioneze. Singurul lucru de care le e frică sunt mișcările de stradă sau piețele. Când piețele spun „nu vă mai dăm bani“, abia atunci încep restructurările.

>Nu e o problemă a capitalismului. Capitalismul tocmai asta îți spune, să te împrumuți cât poți și să promovezi meritocrațiile. Dar aici discutăm de politicieni care nu acceptă verdictele pieței. Dacă piața spune că Grecia trebuie să falimenteze, să falimenteze. Capitalismul e singura buclă virtuoasă care funcționează. În momentul în care piețele vor ajunge să conducă politicile publice, abia atunci se va pune ordine în sistem, o să vedeți.

>Se spulberă niște mituri. Un mit este că banca nu trebuie să dea faliment. De ce? Una este să protejezi depunătorii, alta este să accepți ca pe banii contribuabilului acționarii să stea liniștiți și managerii să‑și ia în continuare bonusuri. Falimentul sau naționalizarea unei bănci nu înseamnă că depunătorii pierd banii. Asta nu se va întâmpla.

„Situația României e diferită“
>Este clar că vor fi turbulențe, dar nu sistemice. Nu se va ajunge la națio­na­liza­rea nici unei bănci în România.

>Situația României este diferită de situația altor state din regiune și din Vest. Dacă ne uităm la băncile mari din Vest, acolo problemele sunt sistemice. Acele bănci sunt listate și se finanțează prin piața de capital. În momentul în care nu se mai pot împrumuta la bursă, au o problemă și atunci trebuie să intervină statul să le salveze.

>La noi, majoritatea băncilor au o bancă‑mamă străină în spate care de multe ori este chiar mai puternică decât statul român. În primul rând, aceste bănci‑mamă – fie că sunt din Grecia, Austria, Franța sau altă țară – nu vor fi lăsate să cadă de guvernele Europei din simplul motiv că prezintă riscuri sistemice.

>Iar băncile‑mamă nu vor lăsa niciodată să cadă vreo subsidiară a lor din România. Este greu de imaginat ca o bancă‑mamă să‑și asume faptul că o subsidiară a sa din România are probleme. Va prefera să o susțină. Pentru că altfel ar avea o problemă de credibilitate la nivel global.
>În plus, BNR (Banca Națională a României – n.r.) are rezerve de aproximativ 30 de miliarde de euro. Este enorm. Au instrumente cu care să intervină și o vor face dacă va fi nevoie.

>La noi, băncile sunt relativ solide. Băncile din România au avut și au o susținere clară de la băncile‑mamă. Există cazuri punctuale de bănci care au unele probleme, dar sunt mici raportat la sistem.

>Cum văd eu problemele din Europa? Există niște dezechilibre în interiorul Uniunii Europene în sensul că unele țări, cele din Nord, au surplusuri, iar cele din Sud, deficite. Dar Europa per se este echilibrată, nu există o expunere a Europei pe alte regiuni cum este cazul Statelor Unite care au o problemă cu China.

>Teoretic, problema se poate rezolva în interiorul Uniunii, dacă anumite state își asumă niște pierderi. Țările bogate din Nord, care au creditat țările din Sud în anii de boom, acum trebuie să accepte că o parte din acei bani sunt pierduți. Politic, însă, acest lucru este foarte greu de acceptat. De fapt, ceea ce trebuie să se lămurească este cum se împart pierderile. Dacă există voință politică, se va rezolva, dar deocamdată lucrurile se mișcă lent. Și mai există și riscul ca aceste turbulențe să se suprapună cu o încetinire a creșterii economiei și dacă ai și probleme cu datoria și cu economia devine grav.

>Ce se întâmplă în sistemul bancar din România este că există o mare presiune pe marjele de profit; veniturile scad, costurile sunt cum sunt. Iar noile măsuri luate de BNR nu fac decât să accelereze ciclul negativ, nu mă întrebați de ce au luat aceste măsuri acum. Ceea ce se va întâmpla este previzibil: va avea loc o reducere de costuri în sistem și va începe un proces de consolidare. Se vor închide sucursale, vor fi disponibilizări și vor fi fuziuni și achiziții.

>Până acum nu s‑au văzut foarte evident efectele reducerilor de costuri pentru că nici o bancă nu vrea să ia măsuri foarte agresive în acest sens. Dar este inevitabil, aici se va ajunge. În paralel cu reducerea de costuri va continua consolidarea sistemului. Sunt mult prea multe bănci pentru o piață așa mică, nesofisticată și chinuită. La un moment dat vor apărea foarte multe bănci de vânzare și vor fi și câteva bănci mari pentru care va avea sens să cumpere.

>Managerii de bănci sunt în aceste zile sub o presiune cum nu au mai trăit de mult. Mai ales că nu vedem începutul unei creșteri economice solide așa cum speram că vom avea în trimestrul al treilea. Din cauza acestor turbulențe, toată lumea se pregătește pentru un scenariu mai pesimist.

>Pe termen mediu ar fi benefică o depreciere a cursului de schimb. O mare problemă a României este că nu a reușit să‑și rezolve problema deficitului comercial: încă importăm mai mult decât exportăm. Deprecierea monedei ar ajuta mult exportatorii, producția reală, ceea ce ne‑ar permite să acumulăm resurse în țară.

>Din păcate, în România nu există o dezbatere de calitate pe teme de politică monetară. Nu se discută dacă e mai bun un leu slab sau unul puternic. Nu se discută de exemplu dacă este benefică dobânda la lei de 6% pe an. De ce să nu avem o dobândă de 2% la lei? Dezbaterea în România este zero. Nici la nivelul managerilor din companii nu există cercuri în care să se discute aceste lucruri. Observ că expații au mai multe puncte de vedere cu privire la ce trebuie făcut cu țara decât managerii români.

Georgiana Stavarache, Gabriela Zamora
sursa: moneyexpress.money.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss