Inca de la inceputul crizei, am sustinut ca Uniunea Europeana poate deveni cea mai importanta victima a acesteia. Nu m-am referit la toate statele care o compun, in ansamblul lor, ci mai degraba la proiectul comunitar.
Ultimele evenimente par sa demonstreze ca birocratia de la Bruxelles se va confrunta cu cele mai dramatice provocari de la inceputul existentei sale.
Si ca deja au fost comise mai multe greseli grave.
Care sunt aceste greseli?
In primul rind, subestimarea crizei de catre birocratii de la Bruxelles. Eu, unul, am aflat de posibilitatea declansarii in scurta vreme a unei crize financiare de proportii dintr-un raport dat publicitatii de Deutsche Bank la inceputul toamnei anului 2007.
Sigur, mai fusesera analisti “apocaliptici”, dar de data aceasta era vorba de o voce autorizata de nivel inalt, din insasi interiorul sistemului. Raportul a fost cvaiignorat la Bruxelles. Dupa Marele Razboi, Franta a construit un imens sistem de fortificatii, cunoscuta sub numele de “Linia Maginot”.
Nici o Linie Maginot nu a fost construita la Bruxelles in 2007/2008. In cele din urma, fiecare stat s-a descurcat mai mult sau mai putin de capul sau in privinta celor mai potrivite strategii anticriza. Aceste strategii nu s-au coagulat decit vag intr-o “reteta europeana”, in afara unor bagi indemnuri la cumpatare.
Nu pentru ca principul fundamental al solidaritatii ar fi fost abandonat. Ci pentru ca pur si simplu nu se stia cum trebuie procedat, in afara unor “ceaiuri de musetel” administrat unor bolnavi aflati in pragul apoplexiei.
Apoi a venit “celebrul” caz al Greciei si aici ajungem la cea de-a doua mare eroare. Datoria suverana a Republicii Elene nu a fost si nu este rezultatul crizei financiare declansate in 2008. Acesta este un adevar simplu, dar care nu a fost spus niciodata.
Romania, de pilda, a traversat mai dramatic criza (exporturile sale aproape s-au injumatatit la inceputul lui 2009) si a trebuit sa amputeze serios veniturile salariatilor din sectorul public, de exemplu. PIB-ul sau a intrat in picaj in acelasi an. Insa in tot intervalul critic – 2009-2010 – datoria sa externa nu s-a majorat decit cu sub 10 procente.
Datoria Greciei rezulta din istoria politica si economica a acestei tari, mai precis din ultimele decenii ale acesteia.
Constant, aceasta tara care a beneficat oricum de enorme sume de bani pe linia Comunitatii (Uniunii) Europene si a NATO, a practicat evaziunea ca sport national, si-a deschis larg portile pentru forta de munca straina (care scotea banii din tara) si a tolerat o coruptie in sistemul politic fara precedent.
Inainte de WW ll, aliatii au sacrificat Cehoslovacia prin Tratatul de la Munchen, desi aceasta tara avea 40 de divizii pregatite pentru lupta si era extrem de determinata in hotarirea sa de a se apara. In schimb si-au respectat angajamentele pentru turbulenta Polonie, mult mai slab inarmata si refugiata intr-o mitologie anacronica.
Cam asa s-au pus problemele – de data asta financiar – pentru Grecia. S-au irosit “trupele” pentru a salva o tara care este indoielnic ca dorea cu adevarat sa fie “salvata”.
In baza unor angajamente asumate de politiceni fara popularitate si cu posibilitati discutabile de a implemeta efectiv acele angajamente. Muzica nu s-a oprit nici o clipa pe terasele Atenei, in schimb Uniunea s-a trezit cu buzunarele aproape goale.
Care a fost rezultatul zecilor de miliarde varsate in visteria “leaganului civilizatiei”? Deocamdata nimeni nu poate spune concret.
Cind in 1995/1996 Bulgaria a cazut in genunchi si sistemul sau bancar a intrat cu colaps, s-a constituit un Consiliu Monetar care a vegheat la refacere/stabilitate. Rezultatele au inceput sa apara intr-un an, doi.
Republica Elena pare un pacient care bea si chefuieste pe ascuns,conectata la perfuzii costisitoare. Intre timp s-au aliniat si altii la coada pentru o asemenea “cura de sanatoriu” pe gratis.
O a treia eroare a constat in faptul ca mecanisme de tipul Fondului European pentru Stabilitate Financiara au fost activate tirziu, au un statut nebulos si nu se stie bine cine va semna cecurile si pina cind. Cei mai importanti contributori, Germania si Franta, deja au transmis un avertisment Spaniei si Italiei.
Insa este prea tirziu. Grecia a nascut deja un precedent periculos. Ce se va intimpla cu alte “fronturi slabe”, de tipul Portugaliei, Irlandei sau, mai nou, Ciprului?! In fine, o a patra uriasa eroare a fost una politica, dar care poate avea consecinte la fel de dezastruoase in plan economic/social.
Si anume a fost subestimata tensiunea acumulata in rindul publicului larg. Politicienii au aruncat cu nonsalanta povara crizei pe umerii clasei de mijloc, adica exact pe cei al nucleului dur care a asigurat stabilitatea mecanismului democratic si liberal in ultimele sase decenii.
Nu altceva s-a intimplat in Europa post WW ll, confruntata cu o criza asemanatoare. Exasperata, acea clasa mijlocie a votat atunci ceea ce astazi numim “extremism”, insa atunci se numea “solutie”. Nu altceva se poate intimpla acum. Harta politica a Europei se poate modifica substantial in urmatorii doi ani.
Stinga politica se vadeste incapabila sa coaguleze nemultumitii care parasesc crestin-democratia si neoliberalismul. Acesti “atomi” rataciti pot fi lesne atrasi pe orbita fortelor politice obscure, pe care eu i-am numit “jucatorii exotici”. Un mixt de nationalism renascut, spirit antieruropean si populism exacerbat.
Acestei posibile evolutii i se adauga deja revoltele de strada anarhice, care nu fac decit sa sporeasca tensiunea sociala si sa o aduca intr-un punct critic. D
aca SUA va reintra in recesiune, fie aceasta si una de mica amplitudine, cel de-la doilea val al crizei risca sa spulbere ceea ce a mai ramas din spiritul care timp de decenii a insufletit constructia europeana.
Deja generatia “baby boom”, ajunsa la virsta pensionarii, exercita o presiune enorma asupra fondurilor de pensii, data fiind natalitatea scazuta a ultimelor decade.
Deja exista un decalaj enorm intre capacitatea sistemului de educatie de a pregati oameni apti sa-si cistige existenta si exigentele pietei fortei de munca. Cu sau fara criza, “oala” unionala era oricum sub presiunea. Cum vor primi economiile si societatile acestor state o a doua directa in plina figura, nu este greu de prevazut.
sursa: bloombiz.ro
Eugen Ovidiu Chirovici
În zadar se chinui analiștii și alți oameni, bine intenționați, să găsească soluții ale actualei crize, sau să tragă semnale de alarmă.
Criza a fost făcută cu un scop, se desfășoară după un scenariu bine stabilit și, oricât ne-am agita noi, nu vom putea schimba nimic în această fază.
În Europa criza are ca finalitate crearea guvernului economic european și slăbirea până la anulare a suveranității statelor, prin îndatorarea lor. Grecia este doar prima țară care va cădea. Dacă se pune problema „falimentului” Italiei, cu o economie puternică, nu știu cine are iluzia (ca stat) că va putea scăpa.
Dar problema nu se limitează doar la granițele Europei – în întreaga lume a început acest an un proces de transformare vizibilă, chiar efervescentă în ultima perioadă.
Și, după cum prevăd analiștii economici și politici, dar și din ce se spune „pe surse” este doar începutul sfârșitului.
Sfârșitului lumii, așa cum o știm!
Și începutul a „altceva”.