C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Radiografia unei iluzii

radiografia_unei_iluziiMass-media din Europa şi SUA jubilează victoria politicienilor europeni în lupta împotriva bu­nului simţ, victoria fiind materializată în decla­raţia finală a summit-ului liderilor europeni. În timp ce operatorii sistemului de propagandă mediatic sunt extaziaţi de perspectiva “rezolvării crizei europene”, cel mai pertinent comentariu a venit din partea coordonatorului echipei de cercetare în domeniul valutar de la Citigroup care a declarat: “soluţia propusă de liderii europeni are şanse mari să placă celor care nu au citit-o”. Spre deosebire de majoritatea presei româneşti şi internaţionale, noi chiar am analizat rezultatul eforturilor nocturne ale liderilor europeni şi am ajuns la concluzia că această “soluţie” este doar o declaraţie de intenţii, declaraţie care nu va face decât să înrăutăţească criza datoriilor suverane. Un inginer ar fi spus că problema planului creat nu se reduce la “un defect de execuţie”, ci este “un defect de concepţie” care face ca întregul mecanism să fie nefuncţional din start. Nu suntem unicii care au identificat aceste probleme. Analiza realizată de Financial Times este la fel de critică la adresa “ingineriilor” propuse de gaşca de eurocraţi de la Bruxelles.

Defectele de concepţie sunt multiple şi ireparabile:

1. Germania nu a fost de acord să plătească mai mult decât cele 216 mi­liarde pentru care s-a angajat încă în august. Mai mult decât atât, Germania nu este de acord ca Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară (FESF) să contracteze datorii de la Banca Centrală Europeană. Atragem atenţia cititorilor asupra faptului că “blocarea accesului FESF la tiparniţa BCE” nu este un moft al doamnei Merkel, ci o condiţie în baza căreia Bundestagul i-a dat cancelarului german mandat de negociere la Bruxelles.

2. Se vorbeşte despre o “reducere vo­luntară” a datoriei Greciei cu 50%, dar planul propriu-zis include câteva aspecte foarte interesante: băncile încă nu şi-au dat acordul pentru reducerea datoriei, iar datoriile Greciei faţă de FMI şi Banca Centrală Europeană sunt scutite de redu­ceri. Dacă excludem din ecuaţie creditele acordate de FMI şi obligaţiunile deţinute de BCE, atunci trebuie să constatăm că reducerea efectivă a datoriei Greciei este de doar 28%, ceea ce, conform declaraţiilor oficialilor europeni, ar fi un procent insuficient pentru a oferi un respiro pentru economia elenă. Mai mult decât atât, este foarte probabil ca băncile să încerce un truc pe care l-au mai executat cu succes, adică reducerea datoriei elene să nu fie făcută pe bază nominală, ci pe bază de Valoare Netă Actualizată, ceea ce le va permite să înlocuiască reducerea efectivă a datoriei Greciei cu o reeşalonare a acesteia. Încă un aspect problematic al acestei reduceri vo­luntare constă în faptul că un portofoliu de obligaţiuni elene cu o va­loare nominală de 35 de miliarde de Euro este deţinut de fondurile de pensii din Grecia, atât cele de stat cât şi cele private. Cum vor reacţiona pensionarii greci (actuali şi viitori) la ştirea că pensiile lor vor fi reduse cu 50%?

3. Germania a permis ca FESF să se poată împrumuta în pieţele de capital însă a blocat accesul FESF la “tiparniţa” Băncii Centrale Europene. Apare întrebarea firească: de unde vor veni banii pentru FESF? Rusia, India şi Brazilia au dat de înţeles că şansele participării lor la finanţarea FESF sunt nule. Reprezentanţii Chinei nu dau semne că ar exista vreo dorinţă de a sacrifica 33% din re­zervele valutare proprii pentru a finanţa prelungirea agoniei europene cu câteva luni. Nicolas Sarkozy a avut o discuţie telefonică cu Hu Jintao, dar rezultatul obţinut este nul din punct de vedere material. Şeful FESF a plecat la Beijing pentru a convinge autorităţile chineze să finanţeze “stabilitatea europeană”, însă în cazul cel mai bun, aportul Chinei va fi doar un gest de curtoazie, adică vreo 10-15 miliarde de Euro, ceea ce este foarte puţin în condiţiile în care FESF are nevoie de 1,4 trilioane de Euro.

4. Dorinţa de a reduce 50% din datoria Greciei este foarte pe­riculoasă din perspectiva efectelor de contagiune. Dacă se va reuşi forţarea băncilor să accepte reduceri reale ale datoriei, atunci guvernele Italiei, Spaniei, Portugaliei sau Franţei nu vor mai avea niciun motiv să implementeze programe de austeritate. Aus­te­ritatea are un cost electoral foarte mare, iar beneficiile economice sunt nule, pe când renunţarea la austeritate şi continuarea cheltuielilor finanţate din împrumuturi are beneficii electorale şi poate aduce o reducere a datoriilor, aşa cum s-a întâmplat în cazul Greciei. Foarte curând FESF se va confrunta cu necesitatea de a găsi nu 1,4 ci 3,4 trilioane de euro în condiţiile în care Italia şi Spania nu-şi vor mai dori şi nici nu vor putea să-şi refinanţeze datoriile prin împrumuturi rea­lizate în pieţele de capital.

De fapt, tot ce au reuşit liderii eu­ropeni este să creeze iluzia unei soluţii pentru criza datoriilor suverane. Câştigătorul principal al summit-ului este Angela Merkel, care a reuşit să facă în aşa fel încât Barosso şi echipa de eurocraţi să nu poată utiliza banii contribuabililor germani pentru finanţarea unor ţări şi instituţii financiare falimentare.

Sursa: cronicaromana.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss