C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Pe cine si ce apara cu atata indarjire socialistii?

Criza prin care trecem în momentul de faţă nu este nouă (natura ei este aceeaşi cu a crizei din America Latină, a crizei din Asia de Sud-Est ş.a.m.d.). Este foarte des acreditat faptul că această criză nu a putut fi prezisă de economiştiGreşit: de o anumită categorie a refuzat să creadă că va exista vreodată un colaps însă, cel puţin economiştii de gândire austriacă (dacă nu şi monetariştii), au prezis că emisiunea monetară fără acoperire va duce la cicluri economice care se vor succede tot mai rapid şi cu o amplitudine tot mai mare (creşteri urmate de căderi tot mai profunde).

Actuala criză cu efectele sale pune sub un mare semn de întrebare rolul statului în angrenajul economicsuccesul politicilor sale publice. Ne întrebăm mai des ca oricând dacă nu cumva statul încurcă mai mult decât descurcă în căutările sale disperate după soluţii de ieşire din criză. Este clar că statul a devenit anacronic şi că, cel puţin economic, găsim tot mai greu argumente pentru a sări în sprijinul său. Statul este văzut de marea masă ca un contract social voluntar pe care nu se ştie însă cine şi când l-a semnat sau în numele cui l-a semnat (câte generaţii din acel moment va fi valabilă semnătura). Statul este văzut ca ceva indispensabil, absenţa sa generând haos şi ticăloşii fără margini. Statul este văzut ca garantul sprijinului pentru cei săraci şi lipsiţi de putere pe care o societate lipsită de stat cu siguranţă că i-ar lăsa să moară în mizerie şi izolare.

Statul modern a încetat demult să fie un simplu arbitru în mecanismele pieţei şi şi-a asumat tot mai mult un rol acaparator care se substituie iniţiativei private şi pe care o omoară încetul cu încetul asemenea unui parazit din lumea plantelor sau animalelorsugând toată vlaga şi dorinţa de a trăi a contribuabililor privaţi. Găsind tot mai mulţi adepţi, statul a început să îşi creeze mecanismele de apărare de tipul armatelor, serviciilor de securitate puse aparent în slujba contribuabililor, cel mai adesea folosite pentru a garanta încasarea în linişte şi deplină ordine publică a taxelor şi impozitelor, pentru a garanta că nimeni nu se sustrage de la a cotiza faţă de acest sistem foarte bine gândit şi rafinat în momentul de faţă.

Cei cu orientare socialistă (cei slabi, cei care nu au vândut nimic pieţei libere) s-au coalizat în jurul statului şi au început să împroaşte cu noroi piaţa liberă şi iniţiativa privată pe care le consideră odioase, lacome, lipsite de cele mai elementare simţuri de compasiune pentru semenii aflaţi în dificultate. În paralel, ridică adevărate osanale statului şi politicilor publice pe care le încarcă cu tot felul de virtuţi false. Niciodată nu veţi auzi un socialist plătit din bani grei de către stat să se ridice împotriva mâinii care îi dă de mâncare. Niciodată nu veţi vedea un aşa zis “om de afaceri” care să vină să critice faptul că politica publică din care el obţine contracte grase cu statul în condiţii dubioase şi aparent de piaţă liberă.

Pe cine apără cu atâta îndârjire socialiştii? În primul rând pe ei şi pe familiile lor. Reprezentanţii “statului”, acei oameni “slabi” şi fără capacitatea de a vinde ceva pieţei libere, fac front comun pentru a-şi apăra sursa de trai creată prin agresiunea asupra celorlalţi şi apărată prin puterea legii şi prin forţa poliţiei şi a serviciilor secrete. Socialiştii mârâie cu toţi colţii scoşi la oricine cutează să spună că statul e anacronic, e hoţ, e ticălos pentru că vinde gogoşi celor cărora le vâră mâna în buzunar. Diferenţa dintre socialişti şi hoţii de buzunare din autobuz este că pe hoţii din autobuz mai ai o şansă să le dai o mamă de bătaie drept corecţie. Statului nu ai cum să îi dai vreo mamă de bătaie dacă aruncă cu banii din buzunarul tău pe cine ştie ce proiecte care mai de care mai fanteziste. Nici chiar iluzoriul control prin vot al societăţii civile nu funcţionează într-o societate în care demult votul nu mai reprezintă interesele acesteiaNici chiar schimbarea unora cu alţii nu funcţionează pentru că toţi cei care salivează să ocupe funcţii publice plătite gras nu vor acţiona niciodată în interesul general (doar fraierii mai cred că există aşa ceva). Întotdeauna cel care va obţine un dram de putere va încerca din răsputeri să transforme această putere în profit personal (poliţistul care pune mâna pe un radar va pune acel radar unde ne aşteptăm mai puţin pentru a putea apoi să ia şpagă să ne ierte, primarul ales în funcţie îşi va angaja rudele şi apropiaţii în primărie şi va căuta să dezvolte proiecte cu firme controlate direct sau indirect de el, judecătorul va da sentinţele pe care ticăloşii şi le doresc, politicienii vor legifera pentru a avantaja grupuri de interese care îi susţin financiar etc.).

Ce apără cu atâta îndârjire socialiştii? Mulţi bani şi multă putere obţinută uşor prin minciună şi prin manipularea maselor. Bani şi bunăstare deturnată cu forţa (şi oferind prea puţin în schimb) de la cei care se chinuie să găsească zi de zi noi oportunităţi de afaceri. Linişte şi confortul unor funcţii pentru care nu trebuie să dai interviuri interminabile şi pentru care nu intri într-o competiţie foarte complicată. De la cei care se luptă pentru fiecare client, fiecare contract şi pentru care creativitatea este obligatorie pentru a rezista pe piaţă. Toate aceste lucruri (creativitate, concurenţi, competiţie) sunt străine unui socialist şi îl sperie de moarte. Îl transformă în duşmanul cel mai aprig al pieţei libere pe care o demonizează şi o aruncă în derizoriu.

Socialiştii trăiesc într-o lume a lor puţin înţeleasă de cei din piaţa liberă. Politicienii (de dreapta sau de stânga) trăiesc iluzoriu cu impresia că ei pot fi de partea pieţei liberăNu există politici publice care să ajute piaţa liberă altele decât eliminarea taxelor şi impozitelor, eliminarea statului din economie. Aplicarea unor astfel de politici contravine dorinţei personale de căpătuire a celor care îmbrăţişează cariera politică. Indiferent de orientarea lor politică, politicienii toţi sunt de stânga şi toţi urmăresc agresarea pieţei libere sub umbrela forţei pe care le-o oferă statul.

Este vizibil de la o poştă faptul că socialismul, cu toate “virtuţiile” sale, îndreaptă societatea către faliment şi către colaps generalizat, cangrenând iniţiativa privată şi generând acele stimulente perverse prin care tot mai mulţi îşi doresc să devină agresori şi tot mai puţini îşi doresc să fie agresaţi (mai bine mă fac ambasador decât să îmi deschid propria afacere). Progresul unei societăţi nu va veni niciodată de la socialism şi de la implicarea activă a statului în economie ci de la piaţa liberă şi de la iniţiativa privată. Frica de mai multă iniţiativă privată şi mai puţin stat e alimentată de aceşti socialişti care ne amăgesc cu “poveşti nemuritoare” despre cât de mult pot face ei pentru a ne proteja de ticăloşii (până la urmă oricât de mulţi poliţişti am plăti nu putem avea propriul poliţist atunci când ne plimbăm seara prin parc iar riscul ca un ticălos să ne pândească după un pom nu va putea fi eliminat). Socialiştii care roiesc în jurul statului şi a politicilor sale ne amăgesc pentru ca ei să acumuleze în linişte averi la care noi nici nu visăm. Cu cât mai puternici şi mai avuţi devin socialiştii cu atât mai săraci devin ceilalţi de la care este furată această bunăstare.

sursa: cristianpaun.finantare.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss