C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Mai sunt judecatori la Berlin

Exclamatia “Mai sunt judecatori la Berlin!”, facuta celebra in Romania de I.L. Caragiale in tableta “Greu, de azi pe miine…”, este atribuita proprietarului unui conac, ca replica taioasa adresata regelului Prusiei, Frederic al ll-lea, zis “cel Mare” (1740-1786).


Suvernaul dorea sa-i cumpere conacul, oferind un pret foarte bun, insa omul se incapatina sa-l refuze. In cele din urma, militarosul rege i-a sugerat ca poate, la o adica, sa i-l ia pur si simplu. La care proprietarul i-a spus:”Mai sunt judecatori la Berlin!”, sugerind ca nici macar regele nu este mai presus de lege iar judecatorii de la Berlin sunt intangibili.

Germania renastea in jurul razboinicei Prusii, amestecindu-se in succesiunea pentru tronul Austriei si devenind, dupa Razboiul de Sapte Ani, una dintre marile puteri ale Europei. Insa epuizantele lupte pentru tronul Sfintului Imperiu, farimitarea administrativa si consecintele Razboiului de Treizeci de Ani lasasera urme adinci.

Mult timp legea nu a mai existat, pur si simplu, tribunalele fiind inlocuite de asa-numitele “Sfinte Vehme”, curti de jurii improvizate, menite sa puna stavila valului de infractiuni si abuzuri.

Odata cu ascensiunea Prusiei, legea si ordinea devin sacrosante – asta este si morala istorioarei de mai sus – si oamenii sunt feriti de abuzuri. Pina astazi, respectul pentru lege intilnit in Germania este unic in lume – nemtii stiu “genetic” ce inseamna haosul si absenta ordinii.

De ce la noi – asa cum scria si Caragiale in urma cu mai bine de un secol – legile ramin “negociabile”? De ce nimeni nu spune “Mai sunt judecatori la Bucuresti!”?

Pentru ca legile, la noi, sunt asimilate cu “boierii” – care or fi aceia – si nu cu poporul. Sunt facute de boieri, pentru boieri, pentru interesele acestora. Si acolo unde sunt bine intocmite, se cauta cu luminarea portite dosnice, bine pitite printre articole si norme de aplicare. Un avocat istet, o “pila” bine plasata, un “prieten” pot gasi oricind speraclul potrivit.

Legile romanesti abunda in norme facultative, consacrate de celebrul “sau” si nu imperative, de mult-hulitul “si”. Se schimba des, fara nici o noima clara uneori, pentru publicul larg. Sunt criticate de massmedia ca inglobind in pintecele lor interese ascunse si mecanisme umbroase. Sunt insotite de legende si folclor, asemenea doinelor populare.

Aceasta stare de lucruri nu este, asa cum ar tentati unii sa creada, rezultatul tranzitiei noastre agitate, ci un proces istoric. O istorie in care haiducul avea voie sa incalce legea nedreapta si sa-l pedepseasca de capul lui pe ciocoiul nemilos – adesea exponent al unor interese straine (turcesti, fanariote, etc).

Taxele consacrate de legi consolidau tronul unui personaj rapace si hulit si nu contribuiau la binele public. Proprietate nu era respectata, pentru ca de multe ori era rezultatul raptului si a faradelegii fardate in decizii discutabile si nu a muncii si meritelor antreprenoriale.

Sa furi lemne din padurea boierului pentru a nu muri de frig in bordei, sa braconezi pentru a avea carne pe masa, sa jonglezi abil pentru a nu plati “fonciirea”, toate acestea era reflexele native ale unei populatii rurale si sarace (in anul 1945, Romania avea cel mai mare procentaj de populatie rurala din Europa, peste 80 la suta, si in aceasta situatie se afla si astazi). Urbanismul si industrializarea, care au adus cu sine si legea, in alt sens decit cel feudal – vointa seniorilor – au fost si sunt inca pojghite neconsolidate peste o mare rurala in reflexele ei profunde.

In absenta “judecatorilor de la Berlin”, inclusiv capitalismul devine o jungla in care marii pradatori sfisie-n stinga-n si-n dreapta fara mila, urmindu-si instinctele, in dauna “micilor vietuitoare” lipsite de putere.

Il intrebam la inceputul anilor ’90, cind Romania isi inaugura tranzitia, pe un decident englez, care ar fi primul pas care ar trebui facut. Mi-a raspuns fara sa ezite o clipa ca trebuie consolidat un cadru legislativ clar, limpede, simplu si stabil. In absenta lui, mi-a spus omul, abuzul si frauda vor deveni dominante, cu tot ceea ce decurge de aici.

Numarul mare de romani care merg sa-si caute dreptatea la organismele europene este semnificativ – exista o incredere mai mare in aceste instante decit in cele authotone (nu la fel se intimpla in statele cu democratie consolidata).

Reforma justitiei si consacrarea de facto a domniei legii sunt conditii fara de care tara noastra nu va merge mai departe si nu va deveni un partener plauzibil in corul european si international, nici din punct de vedere economic. Atita vreme cit legea se “negociaza”, ramine loc pentru abuz, coruptie si dezinteres social.

Nu trebuie sa uitam, pentru ca l-am pomenit pe Caragiale in debutul acestui demers, ca marele scriitor a ajuns, spre apusul vietii, sa se autoexileze la…Berlin. Acolo unde, nu-i asa, mai existau judecatori.

Eugen Ovidiu Chirovici

sursa: bloombiz.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss