Analize și opinii

Iulian Capsali: ”FRĂȚIA POLITICĂ DE EXTREMĂ STÂNGĂ”

E un fel de întrecere socialistă între PNL și USR ca să arate lumii care sunt mai progresiști. Iar Johannis este patronul progresismului #rezist din România, cel care, în plină “pandemie”, a promulgat legea “educației” SEXUALE. Practic, ambele partide sunt excrescențele establishment-ului progresist de la Washington, cel care face praf societatea americană în aceste zile, unde asistăm la o revoluție simili-comunistă finanțată (exact precum cea sovietică) de corporatocrație (citiți cartea “Wall Street și Revoluția Bolșevică” a istoricului Anthony Sutton).



PNL și Johannis iau cu asalt bazinul extremei stângi progresiste în acest an electoral.

Cum spuneam, Johannis promulgă legea “educației” sexuale în plină “pandemie”. Liniște mormântală în zona votanților “conservatori”, mai ales în zona elitelor “de dreapta”, a creștinilor caviar. Iar zilele trecute, vicepremierul Raluca Turcan deschide o vomă de eveniment LGBT patronat de MUZEUL NAȚIONAL (rețineți sintagma!) de Artă Contemporană, în care doi incerți se scălâmbăiau în rochii pe treptele instituției, în timp ce batjocoreau Catedrela Națională.

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii și IDENTITĂȚII NAȚIONALE (rețineți sintagma!) în Guvernul Orban, a sprijinit evenimentul cu milioane de lei din banul public.

Pe acest fond, Johannis nu permite aniversarea Centenarului Tratatului de la Trianon, prin care s-a consfințit revenirea teritoriilor istorice la Patria Mama (Transilvania, Basarabia și Bucovina), iar securiștii au dat la topit timbrele și colițele care trebuiau puse în circulație cu această temă tabu pentru nemernicii de la putere. Care pregătesc pe față distrugerea statului, la indicațiile lui Merkel și ale lui Macron, patronii PNL și ai USRPlus.

Cert este că, după alegerile parlamentare, vom avea un guvern sexomarxist, antinațional, PNL-USRPlus. O spune, fără echivoc, chiar Rareș Ruj Roz.

Asta pe fondul unui PSD mort politic, infestat de securitatea globalistă.

Viitorul statului va sta în mâinile unor trădători.

Autor:  Iulian Capsali

Sursa: Ilian Capsali Facebook

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Iude, Iude si iar Iude! O sa vina si vremurile, cand va fi cerere uriasa de calai si plutoane de executie, caci e inflatie de tradatori de neam! !