C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Haosul calculational monetar “modern”

Intervenţioniştii monetari care gravitează în jurul băncilor centrale şi a instituţiilor financiare internaţionale caută cu disperare soluţia să repare ceea ce tot ei au creat din dorinţa de a repara alte crize. Aceşti veritabilisocialişti monetari cred cu tărie şi încearcă să ne convingă şi pe noi că singura soluţie la actuala criză este tot o soluţie monetară. După o suită desalvări “spectaculoase” (pe banul public) de bănci prea mari să fie lăsate să falimenteze, după “redresări” cărora li s-a găsit o soluţie monetară (bani tipăriţi) şi nu una economică (falimentul şi, eventual preluarea de către alţii a componentelor profitabile), după tot felul de “programe de relansare a consumului” menite să ieftinească din nou dobânda până la un punct de minim istoric apar deja primele semne inflaţioniste (preţul petrolului a luat-o razna şi nu numai).

De ce se află băncile într-un veritabil haos calculaţional? Problema vine de la: [1] confuziile pe care băncile centrale le fac şi le acceptă legal între depozitul la vedere şi contractul de împrumut(băncile primesc banii la vedere odată cu “acceptul” nostru tacit că pot folosi aceşti bani pentru a-i împrumuta pe alţii, noi încasând în acest caz o dobândă şi neplătind nimic pentru păstrarea în siguranţă a depozitului la vedere, pe care ar trebui să îl avem permanent la dispoziţia noastră) – problemă cunoscută sub denumirea de rezervă fracţionară cu care se operează în sistemele monetare moderne; [2] distincţia neclară între depozitul la vedere şi depozitul la termen (când depun banii în bancă la termen am dreptul să îi extrag când vreau înainte de termen fără a pierde nimic din sumă, doar o mică parte din dobândă).

Ambele probleme introduc un adevărat haos calculaţional în sistemele monetare “moderne” bazate pe monedă discreţionară sau fiduciară (fără valoare intrinsecă). În absenţa oricărui etalon monetar care să permită “ancorarea” masei monetare de acesta (după prăbuşirea în 1971 a sistemului de la Bretton – Woods care funcţiona ca un “etalon aur-dolar” s-a pierdut şi ultima legătură formală între dolar şi aur), băncile centrale se află într-o derivă tot mai complexă în care intervenţii precum cele ale FMI devin ridicole, absurde şi fără nici un efect în planul economiei reale (mai induc un haos suplimentar).

Cum apare acest haos? Foarte simplu: atunci când o bancă comercială Xprimeşte în depozitele sale un depozit la vedere de 1000 lei de la persoana fizică Y, banca comercială X are DREPTUL LEGAL (recunoscut de banca centrală) să împrumute din aceşti bani o parte către A, să zicem 90%, şi să păstreze restul sub formă de rezervă obligatorie la banca centrală (10%). În momentul în care apare acest împrumut către A din depozitele la vedere ale lui Yapare problema. Să presupunem însă că A ridică aceşti bani din bancă şi îi depune apoi într-o altă bancă (suma de 900 lei). Din aceştia banca va păstra 10%, adică 90 lei şi va putea să împrumute din nou către B suma de 810 lei. Procesul se poate duce până la infinit însă pentru că sumele se tot micşorează, la final putem avea o situaţie la nivelul întregului sistem bancar (care operează cu o rezervă obligatorie de 10%) de tipul: un depozit iniţial în numerar de 1000 lei (agregatul monetar M1) generează credite de maxim 9000 lei (agregatele monetare M2, M3… Mx). Procesul este cunoscut sub numele de expansiunea creditului prin rezerva fracţionară şi el arată un lucru clar: în sistem ajung să circule banii Mx şi nu M1 care vor fi folosiţi pentru a licita bunuri şi servicii(exemplul cel mai recent este petrolul, dar şi acţiunile la bursă, aurul, terenurile). Cum dinamica lul Mx este întotdeauna mai mare decât dinamica bunurilor şi serviciilor (întâi te împrumuţi şi apoi cumperi materiile prime sau produci), adică în sistem mai mulţi bani (unii din ei înţeleşi greşit că ar fi capital), sistemele monetare actuale sunt inflaţioniste. Întotdeauna, prin sistemul monetar bazat pe rezervă fracţionară, la licitaţia unui bun apare şi X (deponentul iniţial) şi A, B, C… care au luat credit din banii depuşi iniţial. Rezultatul estecreşterea preţurilor şi un haos calculaţional imposibil de prevăzut la nivel de antreprenori.

Pe lângă faptul că dă drepturi suplimentare unora care nu ar trebui să le aibă (de regulă, unul dintre cei care se împrumută din banii la vedere este statul) permiţându-le să intre în posesia unor bani care nu există, banca centrală pretinde că poate să calculeze de câte ori se va multiplica M1 în Mx şi câţi vor putea astfel să participe cu creditul lor la licitaţiile din piaţa liberă. Acest lucru este însă IMPOSIBIL pentru că: a). banca centrală nu poate cunoaşte ce e în mintea celor care vor să ia un împrumut de la bancă, nu are informaţii cu privire la ce planuri ne facem noi ca indivizi; b). nu poate afla cât din suma împrumutată o vom retrage în numerar pentru a o deţine în buzunar ca simplă deţinere monetară în bani fizici; c) nu poate cunoaşte cât din banii depuşi în bancă de X (deponentul iniţial) vor fi păstraţi de acesta. În fapt, de multe ori când primim bani pe cardul de salariu îi scoatem imediat (acţionăm ca deponenţi iniţiali care nu vrem să păstrăm banii în depozit la vedere) şi de multe ori când primim un card de credit, scoatem bani de pe el şi îi deţinem în numerar. Problema de calcul se complică şi mai mult atunci când împrumuturile de bani se realizează în afara sistemului bancar (scot bani de pe cardul de credit şi îmi împrumut în numerar fratele). O şi mai mare problemă apare când moneda este monedă de rezervă internaţională, efectul expansiunii fiind propagat internaţional (de exemplu, în cazul dolarului calculele legate de cât Mx produce un M1 tipărit de FED e aproape inutil).

Ce produce acest haos? Crize, cicluri economice, pierderi la nivelul sectorului privat şi a pieţei libere. Tot acest ban, sau lichiditate cum le place celor din băncile centrale să spună, aruncă în aer sistemul preţurilor bunurilor reale, modifică şi alterează grav structura producţiei (antreprenorii pur şi simplu nu mai ştiu ce e profitabil sau nu, nu mai pot să decidă ce să producă atâta timp cât sistemul de licitaţie este viciat de prezenţa unora care nu au ce căuta acolo şi care au împrumutat bani care nu există).  În aceste condiţii, mi se pare hilar când văd cu câtă încrâncenare continuă să se lege guvernele de “relansarea consumului” care e o problemă falsă pentru sectorul privat şi una cu adevărat de substanţă doar pentru stat care fiscalizează consumul (TVA), munca şi circulaţia bunurilor. Sectorul privat nu ar trebui să fie interesat de acest pseudo-consum indus monetar de rezerva fracţionară şi expansiunea creditului ci, dimpotrivă.

România are o mare problemă în acest context: orice expansiune monetară externă (între 2007 şi 2010 s-au tipărit în sistem bani în echivalent de circa 4400 miliarde dolari, cei mai mulţi de UE şi SUA) produce un haos calculaţional suplimentar la banca centrală care trebuie să absoarbă valuta (dolari, euro) care va inunda în viitorul apropiat piaţa valutară românească. Dacă o va face prin emisiune monetară (pentru a ţine un curs stabil care va avea tendinţe de apreciere) va fi problematic (probabil se va apela tot la creşterea rezervelor obligatorii pentru depozitele la vedere în valută diferenţiat de cele în lei). Acest lucru va duce inerent la creşterea dobânzilor şi de aici problemele vor reapărea. Soluţia monetară nu va rezolva decât temporar şi foarte parţial problema (totul e bazat pe o aproximare aşa cum am demonstrat), atâta timp cât există o puternică dependenţă de capitalul străin şi contul de capital liberalizat total. Mai mult, inflaţia internaţională deja începe să se resimtă şi în România, mult prea dependentă de importul de orice.

Acest haos din sistem rămâne principala cauză a tuturor crizelor care nu vor înceta să apară (scenariul deja clasic se repetă: expansiune monetară, creşte preţul petrolului, cresc preţurile acţiunilor, prăbuşire generală şi apoi procesul se reia) şi să fie tot mai complexe pentru că nici o acţiune a vreunei bănci centrale nu va putea fi fundamentată pe criterii obiective (nimeni nu poate spune exact cât Mx se produce din M1 ci doar poate aproxima, iar de cele mai multe ori aproximările sunt adevărate erori). Atâta timp cât banii vor fi confundaţi cu capitalul, vor fi oferiţi ieftin pe piaţa sau vor fi găsite soluţii monetare la probleme din economia reală, intervenţionismul monetar va împinge economiile spre socialism. Vom fi tot mai săraci şi mai loviţi în puterea noastră de cumpărare reală de un sistem coordonat de un planificator central care ratează ÎNTOTDEAUNA ţintele.

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss