C O N T R A P R O P A G A N D Ă

De ce criză a datoriilor suverane?!

Pe baza datelor FMI, Peterson Institute for International Economics a calculat că media datoriilor publice pe ansamblul ţărilor dezvoltate a ajuns la 74% din PIB-ul cumulat al ţărilor respective, cotă de trei ori mai mare decât în 1970, ceea ce înseamnă o creştere fabuloasă a îndatorării publice, căci, evident, nici PIB‑urile n-au stat pe loc în această îndelungată perioadă de 40 de ani. Anume, o creştere de trei ori mai rapidă decât a PIB-urilor!
Ce a produs o asemenea creştere ieşită din comun? Întrebarea este cu atât mai pertinentă cu cât perioada a fost dominată doctrinar de neoliberalişti, şi nu de neokeynesişti. Potrivit celor din urmă, un excedent al cererii în expresie monetară (respectiv puţin mai multă inflaţie, iar, la nivelul statului, un deficit bugetar mai articulat) ar avea efectul binefăcător al atragerii după sine a ofertei (producţiei), deci al unei creşteri economice. Este tocmai ceea ce neoliberaliştii, veniţi la cârmă în ţările puternic dezvoltate, au respins categoric, proslăvind, dimpotrivă, închiderea canalelor monetare ale inflaţiei, definită drept răul cel mai rău, inclusiv la nivel statal prin încetarea stimulării economiei cu deficite bugetare ridicate, reclamată şi în numele reducerii intervenţiei statului în economie.

Deci, una peste alta, te-ai fi aşteptat ca, în condiţiile dominaţiei neokeynesiste în politicile economice, să crească îndatorarea publică, şi nu într-o perioadă de netă domninaţie neoliberală! Cu toate acestea, lucrurile stau exact invers. De unde atunci fabuloasele deficite bugetare care, acumulate, au adus datoriile publice în punctul în care, pentru prima dată în timp de pace, se vorbeşte despre o criză a datoriilor suverane, adică a datoriilor statelor? Desigur că, în aceste datorii, se află eforturile investiţionale pentru infrastructura rutieră şi feroviară, notele de plată ale unor programe sociale generoase, dar nu întotdeauna bine cumpănite şi, fără îndoială, îndeosebi în unele state, excese derivând din indisciplina financiară crasă sau din populisme ale unor perioade electorale. Dar nu din acestea vine grosul, ci din altă parte!

Clar şi scurt pe doi, derivă dintr-un fenomen care poate fi denumit alienarea sau pierderea caracterului capitalist al unei componente a capitalului, în urma subordonării întregului sistem acestei componente, cea financiar-bancară, care, tocmai prin abandonarea caracterului capitalist, îşi bate joc pur şi simplu de întregul sistem şi de rânduielile capitaliste. O afacere din industrie sau din comerţ, dacă ajunge în faliment, este scoasă din joc. Nu este cazul în aria financiar-bancară. Mai rău, un investitor financiar nu numai că are pretenţia să investească fără riscuri, dar nu admite nici o pierdere. Un mecanism complex este pus în scenă pentru a-i asigura câştigul scontat. De fapt, statele sunt puse să achite oalele sparte, prin preluarea garanţiilor, compensărilor şi, în ultimă instanţă, a pierderilor. Investitorii financiari sunt arbitri sau judecători ai statelor care îi stipendiază! Ceva grotesc, strigător la cer, penibil, jenant şi, în ultimă analiză, revoltător! Sute de milioane – oameni şi agenţi economici – muncesc, dar sunt nevoiţi să se închine la nişte fetişuri care deniază cel mult să-i batjocorească! Bănci şi instituţii financiare fac ravagii şi statele – adică salariaţi, pensionari, contribuabili – curăţă grajdurile!

Faptul s-a văzut pregnant cu prilejul recentei crize financiare care a pornit tocmai de la ravagiile făcute de capitalul financiar-bancar privat, dar ale căror consecinţe au fost puse pe capul statelor, care le-au preluat prin îndatorare, ceea ce şi explică explozia datoriilor publice din ultimul timp. Fiind vorba de state puternice şi bogate, aceste consecinţe sunt încă reţinute la nivelul lor, în datoriile publice supradimensionate, urmând să fie însă transferate nu peste mult timp – şi inevitabil – asupra salariaţilor, pensionarilor, contribuabililor. Acest mecanism nedrept şi revoltător trebuie rupt. Chiar dacă domină şi conduce capitalismul actual, acest mecanism trebuie rupt pentru a salva capitalismul însuşi, deoarece îşi râde de el şi îl subminează.

Ilie Şerbănescu
sursa: romanialibera.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss