C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cu trucuri este greu să te integrezi în Europa

Reducerea deficitului bugetar rămâne o problemă extrem de serioasă pentru România. Rezolvarea ei are o dublă semnificaţie: pe termen scurt, este vorba de ducerea la bun sfârşit a acordului de împrumut cu FMI şi Uniunea Europeană, iar, pe termen mediu şi lung, de adoptarea euro. Există trei opţiuni. Prima este reducerea cheltuielilor bugetare care, în ultimii ani, nu numai că au cunoscut o creştere excesivă, dar s-au remarcat printr-o îngrijorătoare ineficienţă. A doua opţiune este creşterea veniturilor publice, care însă nu prea e recomandată pe timp de criză, când întreprinderile duc, şi aşa, lipsă de lichidităţi pentru repornirea motoarelor creşterii. A treia opţiune este să nu faci nimic, dar vei avea prăbuşiri ale cursului, ale producţiei, pentru că dacă nu va face Guvernul ajustările necesare le va face piaţa în mod haotic şi cu mari dureri sociale. Creşterea taxelor şi impozitelor trebuie totuşi luată în calcul din două motive: 1. S-ar putea ca o politică de reducere drastică a cheltuielilor, care s-ar impune în cazul României, să ducă la rezultate contrare celor scontate, în sensul că beneficiile amputării cheltuielilor ar putea fi mai mici decât costurile operaţiunii. 2. Ajustarea cheltuielilor publice se va putea face, dacă va exista voinţă politică, până în 2013-2015, adică vreo 4-5 ani de acum încolo. O să tot muşcăm o jumătate de punct de la pensii, altă jumătate de la salariile din sectorul public. Ce facem însă cu deficitul bugetar? În 2012, când ar trebui să intrăm în anticamera euro, va trebui să avem un deficit public de sub 3% din PIB. Vom sta cu deficitul la 5%, pentru că ajustăm numai partea de cheltuieli şi nu vrem să ne uităm la venituri? Aici este însă o altă poveste.

Românii nu mai vor, şi au motive serioase, să mai plătească taxe până nu văd un efort din partea statului de a reduce din cheltuielile publice. De ce? Pentru că, dacă în Germania sau Franţa populaţia plăteşte conştiincios dările către stat, deoarece ştiu că banii respectivi se întorc la contribuabili, la noi nu se întâmplă aşa. Cum poţi avea drumuri fără gropi, medicamente compensate sau şcoli cu avize sanitare când peste două treimi din veniturile publice se duc în salarii şi pensii. În acelaşi timp, românii nu acuză atât fiscalitatea statului, cât parafiscalitatea. Taxe de protecţie percepute de grupuri mafiote, taxe, sub formă de comisioane pentru comenzi de stat, percepute de politicieni. Dacă le adunăm pe toate, România pare ţara cea mai taxată din Europa, dar problema nu este la fiscalitatea de stat, ci la sistemul corupt şi netransparent care funcţionează tot mai bine în detrimentul românului de rând.

România mai are însă o problemă care i-ar putea bloca intrarea în zona euro: metodologia de măsurare a deficitului bugetar. Noi folosim criteriul FMI şi spunem că în 2010 vom avea un deficit de 5,9% din PIB. Uniunea Europeană foloseşte un alt criteriu, după care deficitul va fi de 6,4%. De unde diferenţa? Uniunea Europeană consideră cheltuială atunci când te angajezi să o faci, în vreme ce FMI consideră cheltuială pe bază de plăţi. Deci statul angajează o lucrare, care se execută, dar nu este plătită şi astfel deficitul nu creşte decât în anul următor când se achită factura. Astfel de trucuri explică de ce guvernanţii noştri nu schimbă metodologia de calcul, dar putem avea surpriza să ne ducem la Bruxelles cu un deficit, care, după calculele noastre, să fie de 2,8-2,9% din PIB, dar să nu putem intra în zona euro, deoarece, după metodologia europeană, este de 3,3%. Deocamdată, clasa politică din România nu se teme de astfel de riscuri, pentru simplul motiv că nu doreşte adoptarea euro care, fireşte, i-ar strica foarte mult jocurile, aşa cum s-a întâmplat în Grecia.

Gheorghe CERCELESCU
sursa: gandul.info

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss