Analize și opinii

Crimă economică la Ministerul Culturii

Un grup de persoane private, autointitulate președinți, alese de persoane interesate și fără calitate, acordă pensii de la bugetul de stat fără nicio bază legală, folosindu-se de organizații obștești, înființate de stat, însă dizolvate în 1990, odată cu prăbușirea comunismului și noua organizare a statului român.

Deși legea nu permite o asemenea aberație, fenomenul are loc, la vedere, sute de milioane de euro fiind alocate cu ajutorul unor funcționari de la Ministrul Culturii și Identității Naționale. Pentru ca nelegalitatea să fie aparent acoperită, funcționari de la Ministerul Culturii în conivență cu politicieni, cu structuri oculte, au creat o Listă Centralizator fără bază legală și fără elemente legal-constitutive.

De fapt, o listă centralizator a unei uriașe delapidări a bugetului statului în formă evidentă, al cărei scop este acoperirea nulității juridice a unor beneficiari nelegali. Cei care vor avea curiozitatea și obligația să verifice constituenții acestei Liste centralizator, vor observa că majoritatea nu au actele constitutive ale persoanei juridice, nu sunt constituiți legal, nu au reprezentanți legali conform legii, nu funcționează conform reglementărilor în domeniu. Cu alte cuvinte, membrii presupuselor organizații nu există legal și, ca atare, nu pot gira afacerile pe care unele persoane le gestionează în vădit stil mafiot, pentru un presupus interes general în fapt nelegal. Ca atare, membrii acestor organizații din Lista centralizator nu reprezintă decât o masă de manevră a unor grupuri constituite mafiot, respectiv fără prevederile legii.

Lista centralizator a MCIN este în fapt un element prin care funcționează o rețea de criminalitate economică prin care România s-a ales cu artiști cât nu are toată planeta. Centralismul post-decembrist a creat și această monstruozitate care a reușit deja să își arate hidoasa față, a unor forte incontrolabile situate deasupra legii, controlând prin intermediul banului public persoane, instituții, demnitari. Cum pot structuri a căror existență juridică se bazează pe afirmații, să încalece statul, ministerele și să facă trafic de influență abonându-se nestingherite la bugetul de pensii, e o întrebare cu răspuns mult prea simplu. În măsura în care fenomenul este perfect posibil în România el se înscrie, probabil, în elemente sistemice care sunt inacceptabile.

Ceea ce se întâmplă la nivelul MINISTERULUI CULTURII, care prin funcționari implicați a preluat o nelegalitate printr-o altă nelegalitate numită Lista Centralizator, considerându-se deasupra legii, nu poate continua decât cu riscul stabilirii sistemului mafiot drept regulă oficială. Curtea de Conturi a României care nu poate efectua controale decât la instituțiile statului, și nu la organizații în curs de constituire sau constituite de drept privat, are prilejul de a-și arăta utilitatea statutară solicitând hotărârile judecătorești de înființare și actele constitutive ale celor care formează Lista Centralizator de la Ministerul Culturii, abonați la fondul național de pensii, via fondului special. Veritabilă afacere mafiotă, cu efecte de stimulare a criminalității politice și economice, lista centralizator de la Ministerul Culturii are deja zeci de ramificații în justiție, politică, casa națională de pensii.

Sub nasul Curții de Conturi se derulează drenajul a sute de MILIOANE de euro spre fantome juridice, care chiar în ipoteza șocantă că ar fi persoane juridice de drept public,  cum își imaginează în delirul ciumei roșii,  nu ar putea accesa conform legii, nici măcar un leu de la bugetul statului.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: cotidianul.ro

Despre autor

contributor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu