C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cea mai grava criza a momentului

Acest text nu ofera o solutie pentru iesirea din criza economica. Cei care se asteapta sa descopere sfaturi si idei pentru a se salva de la falimentul economic trebuie sa stie de la bun inceput ca nu aici se afla ceea ce cauta.

Textul nu ofera nici macar o solutie miraculoasa pentru a depasi criza in care romanii par a fi inghetati dintotdeauna. Sa incercam sa privim pentru o clipa asupra noastra, uitand de toate miturile cu care am fost alimentati ani si ani, de toate teoriile mai mult sau mai putin frumoase despre “esenta” noastra.

Ce ramane dupa ce inlaturam toate exagerarile, fie ele in bine sau in rau? Exista ceva asupra caruia sa cadem cu totii de acord, ceva in care sa ne recunoastem cu totii fara puterea de a nega? Intr-o mai mica sau mai mare masura, ce ii leaga pe romani mai mult decat orice? Sa fie bunatatea si ospitalitatea? Amabilitatea si disponibilitatea de a ajuta aproapele?

Nu cred. Mai ales ca ultimii ani au demonstrat ca putem fi mai reci si mai rai decat cele mai neprimitoare popoare ale lumii. De altfel, cred ca pentru o mai buna asezare a noastra in istorie ar trebui sa incepem prin a ne identifica cel mai mare pacat, pentru ca macar sa stim ce am avea de indreptat.

Astfel sa ne intoarcem privirea spre defectele noastre, spre cel mai mare pacat pe care il putem identifica in fiecare dintre noi, intr-o mai mica sau mai mare masura. Asadar, sa fie vorba, dimpotriva, despre ipocrizia manifestata in fel si fel de forme, de la placerea cu care sustinem ceva, dar facem exact opusul, pana la obsesia cu care negam realitatea de dragul imaginii? Nici asta nu cred ca ar fi cel mai bun rezumat al comportamentului nostru, desi a inceput sa ne caracterizeze tot mai mult. Nu atat de mult insa, pe cat ii caracterizeaza si pe altii, despre care nu avem tocmai o parere atat de proasta.

Sa fie minciunea, dorinta de inavutire, snobismul, hotia, inclinatia catre coruptie (aceasta poate ca ar trebui scrisa cu lietere mari, din cauza dimensiunii pe care a capatat-o in randurile romanilor), violenta, starea de nervozitate tot mai accentuata – sa fie una sau mai multe din aceste vicii ale unei natiuni trasatura noastra definitorie si in acelasi timp pacatul nostru cel mai mare?

Inclin iarasi sa cred ca nu. Inca nu sunt sigur ca i-am intrecut pe altii la aceste capitole, iar ele nu sunt o trasatura specifica noua si numai noua. Le impartim pe toate frateste cu multi alti cetateni ai universului, pe unele chiar intr-o mai mica masura.

Pe langa aceasta, multe dintre defectele mentionate mai sus sunt specifice unui popor tanar, scapat de curand de sub un regim totalitar, care a trait zeci de ani in lipsuri si sub interdictii tot mai absurde si care inca se afla la varsta copilariei in privinta dezvoltarii mecanismelor, proceselor si institutiilor democratice care sa functioneze normal, asa cum se intampla in statele cu o “vechime” considerabila in acest sistem al lumii civilizate.

Totusi care ar fi cel mai grav pacat, cea mai mare lipsa, acel lucru care prin inexistenta lui ne face sa fim ceea ce suntem si ne plaseaza aici unde ne aflam? Daca ar fi sa rezum intr-un cuvant, cred ca cea mai dureroasa lipsa a acestui popor este increderea in sine, in fortele si in capacitatile proprii. Lipsa viziunilor de viitor, moartea simtului istoric, al proiectiilor peste generatii, abolirea dorintei de a lasa ceva in urma, dincolo de gardul casei tale, stingerea si ultimului mare vis in legatura cu viitorul acestei natiuni – toate acestea cred ca ne caracterizeaza in cea mai mare masura pe cei mai multi dintre noi.

Incepand de la clasa politica si pana la societatea civila, de la cetateanul de rand angajat intr-o fabrica din cel mai marunt oras din tara si pana la artistii si intelectualii nostri, peste toti s-a asezat blazarea, lipsa de incredere in viitor, in fortele proprii, in reusita, in succes, in posibilitatea de a tranforma in sens pozitiv si maret destinul acestei tari.

Lipsa unei viziuni comune asupra unui viitor maret si grandios al acestei natiuni, o viziune si o imagine care sa ne adune pe toti in jurul unei singure dorinte, a fost inlocuita cu teama si frica de prezent.

In lipsa unui viziuni marete in viitor, care sa ne uneasca si sa ne dea forta, ne abandonam cu o placere perversa unui prezent tot mai nenorocit, scandand si blestemandu-ne destinul minor la care au conspirat toate fortele universului. Intr-adevar, destinul si istoria nu pedepsesc nimic mai crunt si mai puternic decat lipsa unei vointe care sa se ridice dincolo de mizeriile prezentului in speranta unui viitor maret.

Noi ne aflam astazi fata in fata cu aceasta cotitura a istoriei. Cu cat vom petrece mai mult timp scaldandu-ne in lacrimi in timp ce ne plangem singuri de mila propriei neputinte, cu atat riscam ca istoria sa ne stearga in viitorul mai apropiat sau mai departat din consemnarile ei.

Iulian Leca
sursa: ziare.com

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss