C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Aurul, dolarii şi venezuelenii

Cotaţia aurului s-a apropiat în aceste zile de pragul psihologic de 2.000 dolari pe uncie, despre care tot mai mulţi reprezentanţi ai pieţei spun că va fi depăşit până la finalul anului. Lucrurile însă pot fi văzute şi invers: moneda americană a pierdut, în ultimii doi ani, jumătate din valoarea sa în raport cu cel mai neutru instrument de politică monetară, care este aurul.

Dezbaterea rămâne deschisă: este aurul ultimul activ care captează imaginaţia investitorilor sau metalul galben, la capătul unei perioade de debandadă financiară marcată de inflaţie, îşi revendică din nou statutul tradiţional de ban pe care l-a avut în istorie de 6.000 de ani? De aici şi divergenţele legate de cotaţia din piaţă: este mult 2.000 dolari uncie sau este puţin?

Calcule mai mult sau mai puţin exacte spun că dacă ar fi să echivalăm în aur întreaga cantitate de dolari, de active financiare denominate în dolari, incluzând şi derivatele, atunci nici un preţ de 20.000 dolari pe uncie sau chiar 30.000 de dolari pe uncie nu este exagerat. Alţii se tem de hiperinflaţie şi spun că dacă tiparniţele băncilor centrale vor continua să ruleze în ritmuri din ce în ce mai nebuneşti, nici nu vom mai putea număra zerourile din coadă.

Fuga investitorilor în aur, în lipsa unor alternative de plasament într-o economie reală care tinde spre contracţie, pare a ne transmite însă un adevăr. Pieţele financiare sunt inundate de cantităţi uriaşe de bani de hârtie (în cea mai mare parte dolari) care nu îşi au echivalent în resurse şi bunuri şi care au apărut aberant în economie pe canalul creditului (excesiv).

Înseamnă asta că aurul va ajunge la 20.000 dolari pe uncie? Sau la 30.000 dolari pe uncie? Scenariul mai probabil pare totuşi acela al imploziei creditului şi al evaporării acestei cantităţi de avuţie ireală. Un lanţ de crahuri bancare şi repudieri de datorii, urmat de o deflaţie puternică pe active şi apoi la nivelul preţurilor de consum şi al serviciilor, reprezintă mai degrabă calea cea mai naturală prin care economia globală se poate întoarce spre firesc.

Creşterea furibundă a preţului aurului reprezintă doar un simptom al unor pieţe financiare aflate în convulsii pe măsură ce abandonează un model nesustenabil bazat pe creaţie monetară aberantă şi supraîndatorare. Tabloul se completează cu acceptarea unor randamente egale cu zero la instrumentele considerate sigure, cu acţiuni de miliarde de dolari dampate în milisecunde, monetizări de datorii de către băncile centrale şi active imobiliare rămase fără cumpărători. Pieţele sunt stresate la maximum într-o lume în care canalul creditului este saturat, iar datoriile vechi pocnesc peste tot.

Companiile nu ştii cât mai valorează, cum se vor plia noului ciclu sau dacă vor supravieţui unei etape a insolvenţelor. Prin urmare, eşti rezervat să le cumperi acţiunile. Bondurile de calitate oferă randamente spre zero, iar la celelalte nici nu ai idee cam ce “hair-cut” vei fi nevoit să îţi asumi. Imobiliarele par o marfă nevandabilă, iar pe derivate riscul de contraparte poate veni de unde nu te aştepţi.
Abia în acest peisaj trebuie să înţelegi ce se întâmplă cu aurul. Lumea fuge în cash, iar aurul este perceput poate mai puţin ca activ, cât drept cea mai sigură formă de cash. Bătrânul JP Morgan însuşi a spus la o audiere în Congresul SUA din 1912: “Aurul înseamnă bani. Restul e doar credit.” Mişcările recente din piaţă par a ne spune acelaşi lucru. Astfel, potrivit website-ului stockcharts.com, dacă în ultimele 344 de zile, preţurile metalelor industriale au stagnat, în schimb cotaţiile metalelor preţioase au avansat, în medie, cu 68,17%.
Investitorii par a se fi întors, aşadar, la vechea înţelepciune. Măcar metalul galben este ceva palpabil şi neutru. După cum se pare însă, investitorii chiar au în vedere să fie palpabil. Şi vizibil. Prin urmare îl vor cât mai aproape de casă. Aşa trebuie să interpretăm şi decizia de săptămâna trecută a Venezuelei de a aduce în ţară rezervele de aur ale ţării, depozitate în străinătate. Preşedintele Hugo Chavez a anunţat naţionalizarea industriei de profil, dar şi că urmăreşte să repatrieze aurul stocat în Occident. Oficiali ai Ministerului de Finanţe de la Caracas au precizat că 90% din aurul aflat peste graniţe va fi adus pe teritoriul naţional. Potrivit Bloomerg, deja preşedintele Băncii Centrale a Venezuelei, Nelson Merentes, a făcut o notificare către Banca Angliei pentru repatrierea celor 99 tone de aur depozitate la această instituţie. Zvonuri din piaţă spun însă banca centrală din City-ul londonez ar fi lăsat, la rândul ei, în custodie, aurul venezuelean pentru instituţii de credit private, precum JP Morgan sau Bank of Nova Scotia.

Venezuela, unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de petrol, a avut capacitatea ca în timp să acumuleze o cantitate de aur care se ridică, conform datelor World Gold Council, la 401 tone, reprezentând cu puţin peste jumătate din rezerva internaţională a ţării. Venezuela este al 13-lea stat din lume din punctul de vedere al aurului deţinut, iar peste 200 de tone se află depozitate la bănci din SUA, Europa, Canada şi Elveţia. Potrivit companiei GoldCore, citată de Zero Hedge, vor fi efectuate 40 de transporturi cu 17.000 de lingouri cântărind fiecare 400 uncii de aur, iar costurile asigurărilor ar urma să fie ridicate, având în vedere tentaţia pe care o exercită pentru piraţi tezaurul venezuelean.

Gestul ar putea fi interpretat ca unul de frondă din partea lui Chavez, omul care acum  câţiva ani spunea despre fostul preşedinte american George W. Bush că este “dracul”. Totuşi, neliniştea unei ţări faţă de propriile-i deţineri de aur este una care îşi are corespondenţă în lumea investitorilor privaţi.

În piaţă există două îngrijorări legate de decizia autorităţilor din Venezuela. Prima dintre acestea este legată de presiunea pe care o va pune în continuare asupra preţului cererea de livrare fizică, având în vedere că estimările spun că doar o uncie de aur figurează efectiv în seifurile custozilor la fiecare 30-45 de uncii pentru care sunt emise certificate de hârtie. Cea de-a doua este legată de faptul că aceasta ar putea reprezenta doar începutul unui trend al repatrierilor de aur.

Phillip Streible, senior market strategist la MF Global, a declarat pentru CNBC că mişcarea lui Chavez de a naţionaliza minele nu este foarte importantă întrucât Venezuela nu este un mare jucător în producţia mondială. Pe de altă parte, însă, implicaţiile ar putea deveni semnificative în măsura în care şi alte ţări din America Latină sau chiar Africa de Sud ar lua măsuri similare, a mai arătat reprezentantul companiei americane.

Din acest punct de vedere, promptitudinea cu care custozii vor da curs solicitării Venezuelei va fi relevantă asupra eficienţei sistemului financiar global, dar şi a corectitudinii raporturilor dintre părţile în operaţiuni. Vor proceda Banca Angliei sau alte instituţii occidentale precum Lenin, care a repudiat angajamentele luate de Rusia ţaristă? Chavez este primul care va afla răspunsul.

Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro

Related Posts

One Response “Aurul, dolarii şi venezuelenii”

  1. O să dau importanţă aurului, atunci când poate fi făcut în sânge la grătar(sic), mulge vaca, semăna pe câmp, culege recolta şi să pot să-l şi beau pe post de lichid. Până atunci este un simplu element solid din natură, căruia oamenii îi atribuie elemente în plus. Sunt convins că o rasă care are civilizaţia bazată pe valori, nu ajunge decât la groapa de gunoi a universului. O civilizaţie bazată pe cercetare şi ştiinţă, iarăşi am convingerea că la ora actuală se plimbă prin spaţiul cosmic. Restul e abureală de animale vorbitoare. Că deocamdată fiinţa umană mu a trecut peste stadiul de animal vorbitor.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss