Avem doar “senzatia” ca vrem “sa inghesuim un elefant intr-un portmoneu”. Dar asta este doar la noi “in cap” nu si in lumea reala. In realitate, un elefant ar putea sta chiar lejer intr-un portmoneu, daca stim cum sa-l comprimam. Faptul ca noi nu stim asta nu inseamna ca nu se poate. America nu exista inainte de a fi descoperita. Acum exista, si aflam ca Cristofor Columb a ajuns chiar cam tirziu acolo. Ajunsesera altii cu mult inaintea lui. Dar si asa tirziu, atunci cind a ajuns, bastinasilor le-a trebuit ceva timp sa vada corabiile spaniole, desi le priveau incontinuu. Da, ai citit bine. Le priveau dar nu le vedeau. Si stii de ce? Pentru ca nu mai vazusera niciodata asa ceva.
Oricit ni s-ar pare de ciudat, nu vedem cu “ochii” ci cu “mintea”. Ochii sint sensibili la o banda ingusta de frecventa a radiatiei electromagnetice, pe care ne-am obijnuit sa o numim “lumina”, dar atit. Nici macar nervul optic nu are mai nimic de-a face cu “vederea” in sine. El transmite doar “impulsuri nervoase”, un fel de “semnale bioelectrice”, dar atit. Mintea noastra insa este cea care vede de fapt. Ea si nu ochii este aceea care de cind ne nastem construieste imagini, dupa care nu face decit sa le recunoasca, sau sa le combine pentru a obtine imagini noi, dar plecind de la cele deja existente.
De ce-ti spun toate astea? Pentru ca ne-am obijnuit sa credem ca nimic din ceea ce nu stim noi ca exista, nu exista de fapt. Ori lucrurile nu stau asa. Faptul ca nu stim cum sa comprimam un elefant nu inseamna ca el nu poate sa intre chiar si intr-o cutiuta cit un virf de ac, nu numai intr-un portmoneu.
Daca am putea sa ne facem mici mici de tot si sa intram intr-un atom de hidrogen, am avea o surpriza foarte interesanta. Acesta ar arata exact ca un teren de fotbal, in care, in mijlocul terenului, ceva cam cit o minge de tenis, ar fi nucleul atomului, iar un bob de griu ar fi electronul care ar alerga in jurul lui pe pista de atletism. Asta este “realitatea” care exista, fie ca o stim noi, fie ca nu o stim. Realitatii nu-i pasa foarte mult de ce stim noi si nici de ce nu stim.
Plecind de la aceasta, ne putem imagina toti protonii, toti neutronii, toti electronii si mai stiu eu ce alte particule din componenta unui elefant, adunati asa ca intr-o sacosa, pentru care si un virf de ac ar fi ceva imens.
Si jocul asta de imaginatie poate merge si mai departe chiar, caci materia insasi nu exista, este doar o “senzatie”, un “concept” pe care noi oamenii ni l-am inventat. Dar sa ne oprim aici caci nu asta este important acum, ci faptul ca asemeni elefantului, si informatia poate fi comprimata. La nimic nu folosesc un milion de pagini scrise, al caror mesaj poate fi rezumat la citeva rinduri. Eu la asta ma refeream cind vorbeam de faptul ca ne lipseste SINTEZA, si ne afundam poate prea mult in detalii, care nu spun ca nu sint utile, dar in lipsa unei sinteze, a unei structuri a informatiei, a unor nivele coerente, structurate de la macro la micro si de la micro la macro, detaliile nu fac doi bani. Ne dau doar senzatia “elefantului” tau si a “portmoneului”, si doar a unei singure “vieti”, scurta si aia, in care avem voie sa incercam sa bagam bietul elefant unde aparent nu intra. Dupa care nu mai avem voie.
Dar repet, elefantul, crede-ma, nu-si pune deloc problema asta. Nu cunosc nici un caz in care un elefant sa incerce sa intre intr-un portmoneu si sa se dea cu capul de pereti constatind ca nu incape. Noi insa da. Deci problema e la noi in cap. Acolo trebuie facut ceva. Poate ar trebui sa lasam elefantii in pace si sa bagam altceva in portmoneu. Nu stiu.

Despre “casatoriile mele” as prefera sa vorbim in privat pe email. Nu am nimic de ascuns si pot da oricui imi cere explicatii. (Sigur, daca pastreaza limitele bunului simt). Insa faptul ca noi doi ne cunoastem de multa vreme, schimba putin situatia, si acesta este totusi un loc “public” si nu stiu daca persoanele care intra aici, ar fi dispuse sa-si piarda timpul cu problemele noastre personale. Mi se pare mai corect sa le lasam pe ele sa decida asta si sa ne intrebe ele orice vor vrea sa stie, si nu sa le oferim noi ceea ce poate ca nu intereseaza.
Sigur, tu ai dreptate in aproape tot ce spui. (Mi-a placut tare mult citatul din Garry Neuman. Marturisesc ca nu am citit nimic din el si m-ai facut chiar curios). Sint si unele lucruri in care mi se pare ca n-ai avea dreptate, dar hai sa clarificam toate astea in privat, si sa pastram aici orice fel de discutii, mai putin cele cu nuante ceva mai personale. Deal?

Cu mult drag
Al tau, acelasi
Cristian Butusina

(Da… buna observatie: cei trei “A”. Mai lipsea sa te numesti si tu “Adriana Cristina K.”)

O LUME MAI BUNA!

Ce ti-e si cu tehnica asta! Imi amintesc cu cita grija ne redactam si scriam scrisorile prin ’84 – ’85. Cita pasiune in a da “ideilor” noastre filozofice si o forma estetica! Si-apoi asteptarea… pina ajungeau scrisorile prin posta… pina ajungea la noi raspunsul asteptat cu-atita patima si nerabdare…
Cine-ar fi visat atunci la “posta electronica”? la Internet? La bloguri? La “Gandeste.org”?

Vezi? Tot “zgomotul asta de fond” la care te referi are si partile lui bune. Iti spuneam in comentariul anterior despre “jucariile” pe care oamenii si le inventeaza si apoi nu mai stiu ce sa mai faca cu lumea pe care acele jucarii o schimba mai mult decit isi poate imagina cineva.
“Avalansa informationala” a ultimilor ani a venit peste noi fara sa o cheme nimeni. Ne-a ingropat sub munti de informatii aparent fara continut. Ne sufoca. Ne blocheaza mintile. Ne instraineaza si ne dezumanizeaza. Herbert Marcuse observa asta inca de prin anii ’60. Alvin Tofler atragea atentia asupra acestui “pericol” in cartea sa “Socul viitorului” inca din anii ’70.
Aceasta avalansa de informatii insa este doar o consecinta. Un “efect colateral” al dezvoltarii tehnologice, care… nu stiu daca e sau nu scapata de sub control, dar cu siguranta este cu mult inaintea, atit a capacitatii noastre de adaptare ca indivizi, ca persoane, dar inainte de orice, este cu mult inaintea sistemelor sociale in care ne ducem existenta.
Deci atit noi ca indivizi cit si societatile in care traim am ramas in urma noilor realitati pe care dezvoltarea tehnologica le-a generat. Nu e deloc de mirare ca asistam la cea mai cumplita criza pe care a cunoscut-o umanitatea. Nu va trebui deloc sa ne mire teribilele convulsii sociale care vor urma poate chiar incepind cu anul care vine.

Insa nu este nimic rau in asta. Evolutia, progresul uman, intotdeauna au cerut sacrificii. Eu incerc sa privesc dincolo de aceste “convulsii” sociale care sint inevitabile. Incerc sa privesc la ce va fi DUPA toate astea.
Umanitatea nu poate ramine in acest sistem de organizare sociala care dateaza din epoca industriala si care a functionat corect la vremea lui, a fost nu numai o noutate dar si o solutie problemelor de atunci. Numai ca atunci oamenii aveau timp sa se dedice cautarii de solutii la schimbarile pe care revolutia industriala le-a impus. In acele vremuri schimbarile nu erau atit de rapide si nici atit de complexe ca acum.
Acum insa lucrurile stau altfel. Schimbarile sint cu mult mai rapide si mult mai profunde ca acum doua secole. Si poate ca asta nu ar fi fost o problema atit de grava, daca nu ar fi avut drept consecinta aceast “zgomot de fond” informational pe care-l observai. O consecinta negativa a acestui zgomot de fond perturbator este aceea ca spirite novatoare, minti revolutionare si deschise, flexibile, care pot gasi solutii ramin in anonimat. Vocea lor nu se mai poate auzi de tot acest zgomot de fond teribil. Este acesta unul din motivele pentru care, in mod aparent cel putin, “nu stim sa ne evaluam propriile talente”.
Nu cunoastem mai putin ca inainte. Cunoastem mult mai mult. Alta este insa problema: NU AM INVATAT INCA SA SINTETIZAM INFORMATIA. Si pentru asta sintem gata sa acuzam insasi “informatia” de toate relele noastre. Din incapacitatea noastra de “a pune corect problema” aruncam vina tocmai pe aceea care ne poate scoate din impas: “informatia”.
Atrageam si eu atentia aici pe site, ca in epoca actuala i-ar trebui unuia citeva vieti pentru a parcurge toata informatia care exista. Ca informatiile dobindite in institutiile de studii superioare, facultati, universitati, etc., deja sint valabile 2, cel mult 5 ani dupa care sint depasite. Ca asistam la o superspecializare stiintifica, ceea ce face ca stiintele sa se distanteze si mai mult unele de altele in loc sa se apropie, sa se unifice. Cum s-a ajuns la situatia asta? Ce ne lipseste ca lucrurile sa poata functiona corect? SINTEZA. Structuralitatea informatiei. Ordinea in haos.
Sigur ca toate astea constituie o “megaproblema” si nici lumea nu sta cu miinile in sin. Exista deci o “megatendinta” in acest sens. Si este suficient sa privim tot catre noile tehnologii pentru a ne da seama de asta, in speta catre “internet”.
Internet-ul in momentul de fata este o harababura cel putin la fel de zgomotoasa ca si mediile de informare in masa sau propaganda publicitara. Insa a fost suficienta aparitia a doi baieti isteti, Larry Page si Serghei Brin, doi studenti de la universitatea din Stanford, ca sa apara “Google”. Aparent “Google” este pentru cei care-l folosesc zilnic, un simplu “motor de cautare”. O utilitate in plus ,foarte necesara de altfel. In realitate insa “Google” aduce o noutate extraordinara, care poate deveni in viitor o solutie la criza informationala, sau suprainformationala de care vorbeam: “extragerea de date din surse nestructurate”. Sau altfel spus: cautarea unei ordini in haos.
De asemeni a fost suficienta aparitia unui tip ca Jimmy Wales ca sa apara o adevarata “minune a lumii”: WIKIPEDIA. Cea mai mare enciclopedie a tuturor timpurilor. O enciclopedie in care informatia este… STRUCTURATA. Este SINTETIZATA. Este ACCESIBILA. Este practic o imagine virtuala a isasi mintii umane. A insasi universului.
Toate astea sint “megatendinte”. Toate astea vor aduce lumina, din ce in ce mai multa lumina coerenta, in bezna pe care a generat-o excesul de lumina informationala.
Nu ne ramine decit sa avem rabdare si sa contribuim fiecare din noi pe “bucatica lui” pentru o lume mai buna. “Proiectul PHOENIX”, este “bucatica” unde incerc sa contribui si eu la aceasta lume mai buna.

Asadar nu trebuie deloc sa ne deprime nimic din “starea actuala de lucruri”. Nici chiar “nimicnicia” politicienilor atit de evidenta si de deprimanta. Ei reprezinta in societate eticheta: “ASA NU”. Si pentru asta au si ei utilitatea lor. Sint “mizeria sociala” de care trebuie sa scapam. Sint “indicatorul” ca trebuie facuta curatenie. Ca aceste “exemplare nereusite ale speciei umane” trebuiesc izolate in societate, asa cum anticorpii izoleaza microorganismele daunatoare si aducatoare de boli. Numai ca pentru asta este necesar un alt sistem de organizare sociala. Unul curat. Unul “neinfectat”. Este ceea ce propune proiectul PHOENIX.
Sigur ca acum este doar o “saminta”. Un “embrion”. Dar aceasta saminta nu a incoltit numai in mintea mea. A incoltit si in mintea lui Adrian Ionescu – “individul X”. A incoltit si in mintea lui Jacque Fresco care a imaginat “proiectul Venus”. Si a lui Peter Joseph care a facut filmul “Zeitgeist”. Sint mii de fiinte umane in minte carora a incoltit aceeasi idee. Sigur ca fiecare are viziunea lui si modul lui de abordare a problemelor, dar asta nu inseamna ca intr-o buna zi, asa cun spunea Giovanni, (un roman care e ca si tine in Italia si care a poposit pe aici pe site un timp), “piriurile vor deveni riuri, riurile fluvii” si asa mai departe.

Spuneam putin mai inainte amintind de Wikipedia ca este o “imagine virtuala a insasi mintii umane”. Aceeasi harababura informationala a fost si in mintile noastre cinva, intr-un punct, intr-un segment de pe scala noastra evolutiva. Natura insa a rezolvat problema asta. Si stii cum? Intr-un mod extrem de ingenios: inventind CONSTIENTUL.
Da ai perfecta dreptate, si tu si Wurman: “oamenii nu cunosteau ce nu cunosteau”. Acum cunosc si asta ii sperie. Dar asta nu reprezinta nimic nou. Asta s-a intimplat in mintea umana timp de milioane de ani de evolutie pina sa denina “minte umana”. Pina cind a aparut “constientul”, aceast “administrator” al mintii care ne-a scos din regnul animal aruncindu-ne in sferele inalte ale “gindirii superioare”. Odata cu acest constient a aparut si “cortexul”. Scoarta cerebrala, care nemaiavind loc in cutia craniana, s-a incretit ca sa cistige cit mai multa suprafata. De ce? Ca sa gestioneze cit mai multa informatie.
Oricit ni s-ar pare de surprinzator insa, “constientul” nu are nici pe departe functii nici constructive, nici creative si nici cognitive. Din contra. Constientul in marea majoritate a timpului sau de functionare CENZUREAZA. El hotaraste inainte de toate cu ce “trebuie” si cu ce “nu trebuie” sa ne batem capul. El este “mediatorul” intre “eu”-l nostru si realitate. (Care realitate, este foarte putin probabil ca ar exista “in realitate” si nu doar in mintile noastre.)
Constientul gestioneaza “automatismele” care ne permit sa functionam fara mari batai de cap si sa nu rezolvam in fiecare secunda probleme deja rezolvate. Este incredibil cit de mult este “automatizata” functionalitatea noastra ca indivizi, cit de “automat” este comportamentul nostru, pina si folosirea limbajului verbal insasi. Si cit de putin ne “gindim” de fapt la tot ceea ce facem.
Insa stii unde se afla adevarata noastra minte? In INCONSTIENT. Acolo unde ne rezulta aproape imposibil sa peneram de cele mai multe ori. Acolo de unde ne vin din cind in cind anumite “sclipiri” sub forma INTUITIEI. Acolo de unde ne vin pentru citeva secunde imagini bizare si pe care nu le luam de cele mai multe ori in seama, sub forma VISELOR, in timp ce dormim si pe care le uitam cu rapiditate, pentru ca constientul… a hotarit ca nu asta e impotant pentru noi in starea noastra “de veghe”. De “constienta” normala, nealterata.
Inconstientul insa nu este nici pe departe asa cum afirma Freud si cum au crezut psihologii mai bine de un secol, ceva misterios si primitiv, un amalgam de informatii, un haos informational malefic fara nici o utilitate, care actioneaza in conta propriilor noastre interese. Nu. Lucrurile nu stau nici pe departe asa. Inconstientul este adevarata noastra minte. Inconstientul este cel care modeleaza IMAGINEA VIRTUALA A INSASI UNIVERSULUI. Nu sintem noi in stare sa percepem, sa analizam aceasta sursa inestimabila si inepuizabila de informatii. Dar adevaratele raspunsuri la toate intrebarile care in mod “constient” ne macina, ne framinta, se afla… unde nici n-am fi banuit vreodata: in propriile noastre creiere. In propriul nostru inconstient.
Iti sugerez o practica simpla, pe care eu am numit-o “oniro-terapie”. De fiecare data cind te trezesti, noteaza-ti intr-un caiet numai de tine stiut, sau intr-un fisier specializat de word spre exemplu, in cele mai mici detalii, cu lux de amanunte, visele tale. Ai sa constati cu surprindere ca in citeva saptamini, daca te tii de asta in mod sistematic, ai sa reusesti sa iei decizii mult mai corecte, de o maniera pur intuitiva, fara ca luarea de decizii sa mai suporte “prturbatii” constiente, dubii, indoieli, etc. Ai sa-ti schimbi complet conceptiile despre “lumea viselor”. Ai sa constati cit de performant, cit de extraordinar este acest “inconstient” pe care mai nimeni nu si-l ia in seama si nu da doi bani.
(Luarea de decizii in mod “intuitiv” este un subiect de cercetare foarte de actualitate in lumea marilor corporatii.)
Intr-un studiu recent al universitatii din Yale, (universitatea care pregateste stapinii din umbra ai lumii), psihologul John Bargh a masurat cantitatea de informatie prelucrata de creierul uman. Rezultatele sint de-a dreptul halucinante. Astfel “Constientul” uman este capabil sa prelucreze cel mult 50 de biti pe secunda, desi in realitate prelucreaza in medie 20-25 de biti pe secunda. Ca sa-ti faci o idee spre exemplu, pentru a inmulti pe hirtie doua numere de cite trei cifre fiecare, partea constienta a creierului prelucreaza 12 biti pe secunda. Citind rindurile astea se poate ajunge pina la 30 de biti pe secunda. Stii insa cit prelucreaza inconstientul? Ei bne, 11.000.000 de biti pe secunda.
Asta inseamna ca in realitate, ideea ca am “sti” ceea ce stim, este de fapt o iluzie, nu constientul ci inconstientul este acela care “stie” pentru noi si care “decide” pentru noi. Iar noi habar nu avem de asta. Constientul nu face decit sa “focalizeze atentia” asupra numitor chestiuni si nu a altora. Si este atit de primitiv incit ne induce de cele mai multe ori in eroare. Constientul nu este in stare sa judece mai nimic. Astfel, pentru o decizie relativ simpla, care ar necesita doar 10 minute de gindire, inconstientul receptioneaza si prelucreaza 6.000.000.000 de biti de informatie. Sase miliarde de biti deci. Constientul ar avea nevoie de 4 ani de prelucrare continua a acestor informatii pentru a lua o decizie.

Pe de alta parte, natura atunci cind a “inventat” constientul uman nici nu a avut prea multe alternative. Se pare ca asta este solutia universala. De altfel nici iventatorii si proiectantii calculatoarelor electronice nu au avut prea mult de ales. Astfel, un calculator, un PC, este structurat de o maniera asemanatoare mintii umane, in sensul ca acesta prelucreaza o cantitate imensa de informatie, de care utilizatorul nu “stie”, caci pe monitorul, care poate fi comparat cu “constientul” uman, nu apare decit un singur program care se afla in rulare. Memoria unui calculator este mult mai mare decit memoria RAM, sau memoria de lucru, care poate fi comparata cu “memoria de scurta durata” a mintii umane.

Iata deci ca cu cit vom reusi mai mult sa ne cunoastem pe noi insine, cu atit mai multe sanse vom avea sa rezolvam propriile noastre probleme mai eficient, sa intram in posesia unor minti mai performante.

Spuneam intr-un alt articol al meu publicat aici,

http://gandeste.57studio-dev.com/general/mileniul-iii-daca-nu-va-fi-psihotronic-nu-va-fi-deloc/6080

ca “mileniul trei va fi psihotronic sau nu va fi deloc”. (Era de fapt un fel de parafraza la celebra afirmatie a lui André Marlaux: “secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”). Ma refeream la o sinteza intre psihicul uman, marele necunoscut al vremurilor noastre si noile tehnologii, sinteza pe care am numit-o eu PSIHOTRONICA. Ma refeream la neconcordanta acestor realitati psihotronice deja prezente, cu structurile sociale actuale, invechite si demult nefunctionale. Putina lume vad ca a acordat vreo atentie acestui articol. Eu am insa rabdare.

Cu drag si pe curind
Cristian