Analize și opinii

VVV, ”number one”-ul lui Cioloș

Și Dacian Cioloș are un stâlp politic. Cu un background asemănător. Născut tot din jarul încă viu al fostei Securități. Și numele său este Vlad Vasile Voiculescu. Fost ministru al Sănătății în ’Guvernul său’. Să punem în cele ce urmează o mică piedică în calea uitării. Cu atât mai mult cu cât memoria internetului nu iartă. Cine este VVV?



Ar fi suficient să îl citez pentru început pe cel mai mare arheolog al presei de investigații, Bogdan Tiberiu Iacob, care face o paralelă inspirată între diverși politicieni tineri și trecutul lor obscur. Între alții, îl citează și pe Vlad Vasile Voiculescu, care a recunoscut deschis că militează pentru aducerea oamenilor noi în politică, în ciuda faptului că provine dintr-o familie cu grade foarte înalte în vechea Securitate.

De fapt un unchi al său a fost nici mai mult nici mai puțin decât șeful Direcției de informații externe de la Viena, loc în care VVV și-a făcut studiile și rampă de lansare a acestuia în marea politică de la București. Alături de Dacian Cioloș, care, înainte de a deveni președinte al organizației de tineret Vatra Românească, ca militar în termen, a făcut de pază la ușa dizidentei anticomuniste Doina Cornea, care avea interdicție de a-și părăsi locuința și de lua contact cu ziariștii străini. O fi făcut Cioloș armata la infanterie? Din câte știm, asemenea sarcini nu primeau decât militarii din Securitate sau miliție.

Să revenim însă la VVV. Am aflat recent un detaliu absolut scandalos, despre care presa nu a aflat încă nimic. Și probabil de aceea nici nu a apărut vreo dezvăluire în acest sens. În anul în care, venit din senin, la scurt timp după ce Cioloș a dat-o în bară cu un anume Andrei Baciu, care s-a dovedit că nu are studii, VVV a fost propulsat ministru al Sănătății, el a făcut o listă neagră cu circa 100 de unități spitalicești, care urmau să fie desființate. Pentru că „Guvernul său”, al lui Klaus Iohannis, așa înțelegea și nu altfel să reformeze domeniul Sănătății. Scandalos, dar printre aceste unități spitalicești pe poziția numărul doi era Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie Ana Aslan. Și aici intervine un element de-a dreptul exploziv din biografia recentă a celui mai de nădejde partener al lui Dacian Cioloș.

De ce voia să lichideze ministrul Sănătății Vlad Vasile Voiculescu acest institut, înființat în 1952, primul de profil de pe glob, faimos pe întreg mapamondul, în care s-au tratat zeci de mii de persoane, între care 30 de șefi de stat și sute și sute de somități? Ce a fost în capul lui VVV? Am aflat: 33 de hectare de pădure, numai bune pentru o mare investiție imobiliară. Și, în plus, apele termale din subsolul acestui paradis din nordul Capitalei. Simplu și eficient. Dacă Guvernul Cioloș nu ar fi căzut, dacă acest domn Vlad Vasile Voiculescu ar mai fi fost puțin timp la cârma Ministerului Sănătății, institutul Ana Aslan ar fi dispărut pentru totdeauna.

Din aceast persectivă, nu este deloc exagerată afirmația că României i-a trecut un glonț pe la tâmplă. Iar astăzi, din câte sunt informat, institutul se relansează. Se modernizează. Își revine din ce în ce mai accelerat din starea de decădere în care s-a aflat după decembrie 1989. Generată de aceleași cauze. Abia pe la mijlocul anilor 90, Justiția a anulat un act fas de proprietate cu ajutorul căruia alți întreprinzători imobiliari încercau să facă ceea ce a încercat dintr-o funcție publică noua stea politică a lui Cioloș, acest domn Vlad Vasile Voiculescu.

E bine să avem oameni noi în politcă. Dar nu este deloc bine ca acești oameni noi să fie mai rapaci, mai corupți decât cei vechi. Și da, corupții nu au ce căuta în viața publică. Numai că acest VVV formal nu este nici penal și nici corupt. Pentru că nimeni nu s-a ocupat până azi de dedesubturile acestei crime eșuate dintr-o pură întâmplare.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Este publica si asumata acea lista? Pana unde merg dovezile concrete pe care le aveti legat de acest subiect?