Nu faptul în sine, că a început în mare grabă căutarea unui succesor pentru Klaus Iohannis, e ştirea bombă, ci declanşarea acestei căutări acum, atât de devreme! Şi în cazul lui Traian Băsescu s-a petrecut ceva asemănător, dar atunci procesul s-a pus în mişcare mult mai târziu, cam cu 24 de luni înaintea expirării celui de-al doilea mandat al preşedintelui în funcţie. De ce, atunci, precipitarea asta în cazul căutării şi stabilirii unui succesor pentru Klaus Iohannis acum, când preşedintele mai are în fată, teoretic, 4 ani şi jumătate de mandat?
Traian Băsescu, la vremea respectivă, a fost informat şi consultat de structurile informative în legătură cu demararea acţiunii de profilare şi alegere a succesorului său. Exista o colaborare, o comuniune de sentimente, priorităţi şi interese între aceşti doi poli de putere, sintetizată prin sintagma „în niciun caz un preşedinte pesedist”. În plus, presiunea externă (UE + SUA) era uriaşă pentru atingerea acestui obiectiv care să asigure continuitatea unui Bucureşti obedient până la cedarea de suveranitate faţă de Bruxelles şi Washington.
Spre sfârşitul lui 2012 Klaus Iohannis fusese deja legendat ca răspunzând cel mai bine profilului de candidat dezirabil pentru structuri. S-a trecut deîndată la conceperea planului de bătaie pentru asigurarea câştigării de către el, cu orice preţ şi prin orice mijloace, a prezidenţialelor din 2014.
Ce a urmat, se ştie. Trebuia îndepărtat cumva principalul şi prezumat dificilul obstacol, Crin Antonescu. Ceea ce s-a şi întâmplat, fără rezistenţa candidatului USL, ba chiar cu largul concurs al acestuia. Ca bonus pentru sistem, Crin Antonescu nu s-a rezumat doar la a se retrage spăşit de la conducerea PNL, dar a tras şi toate sforile necesare pentru a-l propulsa în politica mare pe primarul de Sibiu Klaus Iohannis, devenit în timp record membru PNL, vicepreşedinte PNL, preşedinte PNL, candidat la preşedinţie şi preşedinte al României în noiembrie 2014.
Desigur, toate aceste recorduri de viteză de promovare înregistrate de lentul Klaus Iohannis, dar mai ales ultimul episod, marea victorie în lupta sa pentru Cotroceni cu Victor Ponta, nu ar fi fost posibile fără maşinaţiunile specifice de şantaj, manipulare şi diversiune puse la cale de sforarii din umbră ai României.
Dar să nu mai dezgropăm morţii! Trebuia să iasă Iohannis, a ieşit Iohannis. Punct! Ce votul românilor, ce democraţie, ce drept la autodeterminare? Când există interese majore de clan, principiile trec în hibernare.
Spre deosebire de Traian Băsescu, în 2012, care era nu doar informat ci şi parte a procesului de selecţie a succesorului său, Klaus Iohannis acum, în martie – aprilie 2020, a fost complet luat prin surprindere de demersul demarat pe şest de servicii. A aflat indirect, prin cârtiţele lui, că o listă de potenţiali candidaţi pentru Cotroceni a fost întocmită şi circulă spre analiză prin cabinetele antifonate. Se pare că pe această listă figurează, printre alţii: Mircea Geoană, Siegfrid Mureşan, Dan Barna, Mihai Răzvan Ungureanu, Rareş Bogdan, Dacian Cioloş.
Lovit de această nouă realitate, dar şi de episoade paranoiace tot mai alarmante, domnul Iohannis a început să observe lucruri bizare în jur şi să se simtă invadat de îngrijorări. De pildă, şi-a dat seama că protectorii şi totodată influencerii lui din servicii au devenit mai puţin directivi şi i-au lăsat o libertate de decizie mai mare decât cea cu care îl obişnuiseră până atunci. Deşi iniţial se bucurase, interpretând această modificare de atitudine drept o recunoaştere a calităţilor sale de lider, odată cu apariţia intempestivă a listei de posibili succesori bucuria a lăsat locul unei nelinişti subversive, cum că s-ar putea să fie vorba de o capcană. Că i se pregăteşte ceva.
Am comentat pe larg, în două articole anterioare, seria de gafe comise de preşedinte într-un interval foarte scurt de timp, sub presiunea bănuielii că, din cercurile lui de incredere, au început să îl pândească nişte pericole asemănătoare trădării.
Gestul de ameninţare cu degetul, la care Klaus Iohannis a recurs în unele comunicări publice din faza acută a aşa zisei lupte cu pandemia, avea de fapt destinatari mult mai concreţi şi mai preocupanţi pentru domnia sa decât inertul popor român. Klaus Iohannis dorea să le transmită „acelor” specialişti în inginerii politice care l-ar putea leza că are şi muşchi, la nevoie, nu doar comodităţi.
Răspunsul la întrebarea „de ce să se caute ACUM un succesor pentru Klaus Iohannis?” nu este greu de intuit. Klaus Iohannis scade rapid în preferinţele românilor, tras în jos de partidul pe care îl duce la remorcă şi care se scufundă dramatic. Viitorul imediat pentru domnia sa a devenit imprevizibil. Gafele proprii, gafele guvernului, criza economică, flama revoltelor sociale care cuprinde ţară după ţară reprezintă riscuri majore de instabilitate politică, pe care strategii din umbră le evaluează şi cărora le caută soluţii avantajoase pentru ei.
Şi încă nu a venit ce e mai rău: impactul nemajorării alocaţiilor pentru copii şi a valorii punctului de pensie cu 40%. Perspectiva prăbuşirii rapide a lui Klaus Iohannis, cu tot ce reprezintă el, a devenit din inimaginabilă acum 6 luni, foarte probabilă pentru această toamnă – iarnă.
De-asta se agită oculţii! Să nu fie prinşi nepregătiţi.
Prezenţa lui Mircea Geoană pe acea listă îi poate surprinde pe unii. Ea se explică prin faptul că SUA are şi ea preferinţele ei, altele decât ale Germaniei şi Franţei. Credeţi că dezvaluirile lui Cristian Rizea despre Mircea Geoană au apărut chiar aşa, întâmplător? Sau că discuţiile despre „Siegfrid Mureşan viitor prim ministru al României” susţinut de la Berlin sunt simple speculaţii de presă? Sau că fotografiile compromiţătoare cu Ludovic Orban apărute în presă imediat după ce, într-o şedinţă la Vila Lac 2, Iohannis s-a opus vehement unor propuneri din PNL de înlocuire a premierului, nu sunt parte a unui plan articulat de subminare a acestuia?
Semnul cel mai clar că preşedintele Klaus Iohannis se simte ameninţat din interior şi că şi-a pierdut încrederea în cei plini de stele şi cocarde cu care s-a fotografiat de Ziua Natională, este mişcarea grăbită la care a recurs (tocmai el, marele frânar) numind ca şef la STS pe omul său de casă de la Sibiu Ionel Sorin Bălan.
Această mişcare spune multe. Dar, în primul rând, indică o serioasă stare de alertă la Cotroceni.
Mai e puţin până când şi sondajele care apar în presă vor recunoaşte un adevăr deja împlinit şi ştiut de iniţiaţi: că PNL a căzut sub PSD şi îşi continuă prăbuşirea. Proiecţia pentru octombrie 2020 este una dătătoare de frisoane: sub 20% pentru actualul partid de guvernământ.
Până la criza COVID 19 am văzut un Klaus Iohannis făcut puternic de instituţiile de forţă. Puternic pe timp de pace! Acum însă, când războiul crizei economice ameninţă şi din interior şi din exterior, să vedem dacă se vor mai găsi amatori suficienţi să-l ţină puternic şi pe timp de război.
Un lucru, însă, este deja clar: şi în aceste noi planuri de asigurare a succesiunii pentru Cotroceni, niciun reprezentant al PSD, cu excepţia lui Geoană, susţinut de peste ocean, nu este luat serios în calcul de marii aranjori.
Sursa: Contele de Saint Germain
Intarata-i drace! Cu cat se mananca mai mult intre, cu atat Sistemul lor represiv si antinational devine mai slab, mai vulnerabil, si astfel fortele patriotice si conservatoare din randul armatei si serviciilor, atatea cate-au mai ramas, pot forta o lovitura de stat, care sa mature definitiv cu Gunoaiele astea securist-mafiote si tradatoare de la conducerea tarii!