C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Un elicopter pentru președinte

Încă nu-mi revin după cele două infecte conferințe de presă. Guvernatoarea gulagului România și maimuțoiul ei de majordom cu sceptru au scuipat în ochi, repetat, un întreg popor! Și nu cu o salivă subțire, inofensivă, de strepezeală, ci cu flegme tuberculoase de atac biologic.



Am dedicat câte un articol special rostirilor recente ale fiecăruia dintre cei doi de care țara ar trebui protejată de urgență printr-o carantină severă. Nu voi reveni, așadar, cu argumente întru demonstrarea nocivității lor premeditate și teleghidate. Voi spune doar la ce concluzie am ajuns:

ca sa ne facem bine, e nevoie de o revoltă populară!

Nu instig, formulez doar rezultatul unui raționament bazat pe realități imediate.

Doar de asta s-ar mai putea teme acești aroganți exponenți ai statului paralel. De o reacție socială masivă la minciunile lor. Pentru că se știu atât de puternici incât să intimideze și să țină în lesă 500 de parlamentari și o turmă de politicieni șantajabili, dar sunt conștienți că nu au încă arme să stăpânească un întreg popor indignat, scos din țâțâni și împins în stradă.

Sigur, atâta vreme cât indignatul popor rămâne pasiv în casă, lăsându-se mințit, umilit, disprețuit, jignit, tratat ca ultimul borfaș, nădăjduind în comoditatea lui că cei pe care i-a investit să-l reprezinte îl vor reprezenta cât de cât onorabil (ceea ce, iată, nu se mai întâmplă de mult), becisnicii vătafi de la butoanele instituțiilor de forță vor folosi biciul și sudalma împotriva sa fără nici cea mai mică teamă de consecințe.

Când cei mai galonați mincinoși ai țării recită în cor aceeași scuză / acuză ticăloasă că DNA este sub asaltul penalilor, că o gașcă de penali vrea să distrugă justiția independentă și lupta împotriva corupției, voi, românii indignați de abuzurile incalificabile ale procurorilor, voi cei care vă știți cinstiți și fără dosare, adică„nepenali”, nu vă simțiți ca și când ați fi  înjurați de mamă? Nu vi se urcă sângele la cap văzând că sunteți terfeliți pe nedrept cu eticheta de„penali”? Că „oamenii cinstiți” sunt cei câteva mii de tefeliști din stradă in vreme ce voi, milioanele tăcute de acasă, voi care v-ați prezentat disciplinat la vot și ați crezut în democrație, sunteți „borfașii”, sunteți „pegra societății”?

Și cine îndrăznește să vă jignească în halul ăsta? Imaculata Kovesi? Bravul Iohannis?

Au tupeul să ne umilească atât de ostentativ pentru că au făcut o prestidigitație prin care doar ei se văd.

Scot în stradă 50 000 de naivi sau manipulați sau neinformați și declară că aceștia ar fi țara. Milioanele de acasă care nu sunt de partea demonstranților nu contează. Nu ies în stradă deci nu există.

Se duc la Bruxelles cu pozele lozincilor de la mitinguri și clamează: „iată, poporul apără DNA și pe Kovesi”. Cum să-i contrazici dacă adevăratul popor se manifestă doar prin tocat mărunt din buze în fața televizorului?

Asta este minciuna majoră, ofensa supremă pe care Kovesi și Iohannis au  transmis-o românilor în cele două conferințe de presă: că doar ei ar conta! Că restul nici nu trebuie băgați in seamă, că restul sunt penalii!

Trebuie să le stricăm prestidigitația.  Trebuie să devenim vizibili!

Până când noi, cei 4-5 milioane de „penali”care „asaltăm DNA” (de parcă Kovesi = DNA) nu ne vom arăta forța și în stradă, nu vom umple ecranele televiziunilor de știri din toată lumea cu numărul nostru impresionant, nu vom avea nicio șansă să fim băgați în seamă aici, la noi, în România.

Dar dacă vom ieși…

Va fi nevoie atunci, urgent, de un elicopter pentru președinte.

Sursa: Contele de Saint Germain

Related Posts

3 Responses “Un elicopter pentru președinte”

  1. gheorghe says:

    Te-alegi cu praful de pe toba dupa 35 de ani de robie fiindca NU TE INTERESEAZA cum a ajuns societatea romaneasca atat de dezechilibrata si nu te implici.
    Cand DNA nprotejeaza jefuitorii stapanului care o decoreaza si o invita la Ambasade la receptii, cand presedintii folosesc santajul ca s a isi “traga partea” cu valiza de valuta si camioane/autobuze (Blaga stie ce si cum!)… pe dumneata NU TE INTERESEAZA sic rezi ca o sa-ti ramana ceva…
    Dupa ce dau drumul si la invadatorii musulmani ca sa le platesti cazare, masa, telefoane mobile, internet, tutun (ca ei trag la narghilea), alocatiile la cei 15 copii si la cele 3-4 neveste, benzina la masini… ai sa ramai exact cu praful de pe toba.
    Fiindca nu te intereseaza cine si ce face “acolo, sus”.

  2. Gina says:

    Ma tem ca de data asta Dumnezeu, Cel Adevarat, Creatorul a toate cate SUNT, vazute si nevazute, stiute sI nestiute, percepute si imperceptibile, predictibile si impredictibile, detectate si nedetectate, interceptate si de neinterceptat, personajul etern blamat, ca este, ca nu este, n-ar mai fi dispus sa continue pactul cu diavolul, manifestand o atenta grija fata de Paradis, cu precadere fata de paradisurile fiscale, financiar-bancare, buncarele antiatomice, resedintele, bazele, imperiile si imparatiile fondate pe incalcarile legii univerale, sacre, eterne. Doamne ajuta sa ne vina mintea la cap si sa fim VII, CONSTIENTI, ORIENTATI TEMPORO-SPATIAL si la PROPRIA PERSOANA. MIORITICI! TONICI! LUCIZI! VIGILENTI! IUBITORI! IERTATORI!
    INTELEPTI!
    GENIALI!
    Cu suflet!

  3. Gina says:

    Sute de parlamentari, sute de magistrati, judecatori, procurori, ofiteri, agenti secreti, servicii secrete inteligente interne si externe, manageri la Institutii de stat, private, departamente, divizii de elita, Consilii, Comisii, IFN-uri, Banci, Firme de recuperare, Companii cu capital strain, Ong-uri, FINANTATORI EXTERNI!!!……………………, o adevarata armata, nu-i asa?! Pot, oamenii simpli sa lupte cu o asemenea oaste? !!!, cu mentiunea expresa ca, poporul acesta a fost apreciat DE-A LUNGUL VREMURILOR, cu si fara ghilimilele de rigoare, pentru SPIRITUL DE SACRIFICIU mostenit de la STRABUNII NOSTRI BRAVI, pentru DEMNITATE, ONOARE, BUN SIMT, BUNA-CREDINTA…

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss