C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Tot despre C și P

Haideți să ne înțelegem. Nu mă opun eu mișcării anti-LGBT, o critic doar spre binele ei, și de multe ori o chiar sprijin. Problema nu e la nivel de intenții, ci de metode și rezultate. Problema este că, în starea ei actuală, este inutilă, dacă nu chiar contra-productivă.



Sâmbăta se va ține primul Gay Pride din istoria Clujului. În timp normal, ar fi adunat vreo 50 de persoane, majoritatea heterosexuali (când au vreo formă de sexualitate): cei plătiți special, și anume nu ca să meargă sâmbăta, ci pe toată durata anului (în organizații gen Accept) ca să „organizeze societatea civilă” fiindcă, cum spunea recent un mare strateg înstelat într-o revistă subvenționată de „milionarul filantropDon Lothrop:

„Nu înseamnă că multinaționalele nu fac, nici că Soros nu finanțează societatea deschisă. Astea sunt elemente legale, cunoscute, le poate face oricine.”

Așa e. Oricine cu un miliard de dolari în cont poate organiza un Gay Pride în Cluj, e doar un aspect al libertății antreprenorului, de care românul verde se agață cu legionară îndârjire: libertatea șarpelui sacru pe care îl hrănește în piept orice anticomunist de nădejde.

Mulți dintre cei care, cu riscul insolației, vor defila sâmbăta lângă Someș pentru suferințele nedovedite ale unei comunități imaginare o vor face grație agitației anti-LGBT, datorită Coaliției pentru Familie, etc.. Desigur, nimeni din CpF nu s-a interesat de „statistica” extrem de suspectă (probabil inventată de la A la Z) pe care o produce organizația Accept drept justificare a marșului. Între aliați obiectivi, e ca în sex: ne opunem doar în măsura în care produce plăcere – adică: audiență.

Problema de fond este că structurile occidentale de soft power se gândesc rece și strategic, voi nu. Ele au identificat temele pe care vor cu orice preț să le scoată din dezbaterea publică, pentru că sunt creatoare de consens patriotic: nivelul salarizării, consumul de produse autohtone, păstrarea patrimoniului industrial de stat, oprirea emigrației, oprirea jefuirii resurselor. Nu cred că există mulți atei, homosexuali sau homofili în România care s-ar alătura angajaților Domnilor Lothrop, Soros & Cie, dacă am reuși să menținem temele respective în centrul atenției publice.

Dar nu reușim. De ce? Pentru că mișcarea LGBT etc.? Nu doar. Organizațiile respective există în România de mai mult de 20 de ani. Timp de 15 ani au boxat în gol cu neexistenta lor comunitate în căutare disperată de călăi care nu se oboseau să iasă la o răfuială inutilă cu niște sifilitici dispuși să moară pentru dreptul altora de a-și schimba pronumele. Acum 2-3 ani, în sfârșit, și-au găsit sparring partner-ul de care aveau nevoie: Coaliția pentru Familie, care n-a convins pe nimeni de nimic în pro (bag mâna în foc că toți semnatarii petiției erau ortodocși practicanți și anti-gay marriage înainte de a semna), dar a convins foarte mulți oameni în contra.

Dar revenim. Nu vreți consens moale, social-democrat, vreți să fiți radicali? Ia să vă învăț oleacă.

Am un prieten naționalist francez, hai să-l numim Fabrice. E însurat în Ungaria (de ce în Ungaria, dacă e naționalist francez? – răspunsul se află mai jos). Fabrice vorbește uneori cu un coleg gay, cadru într-un partid din Franța clasat la extremă-dreaptă (da, da, ați citit bine: gay, extremă-dreaptă). Avantajul de a discuta astfel de teme cu homosexuali neîncadrați în retorica LGBT este că ăia spun lucrurile fără machiaj. Traduc fără schimbări auto-descrierea subiectului:

„La 20 de ani eram încă fecior. Am avut de ales între a fi straight, însemnând să fut o dată pe an, și a fi gay ca toți ceilalți [băieți din anul lui la Științe Politice] și să fut măcar o dată pe săptămână.”

Așa stau lucrurile în Vest. Așa vor sta curând și în România. Poate mai curând decât v-ați aștepta, ținând cont de faptul că și românca e o resursă (Vestul, în orice caz, sub un strat subțirel de retorică feministă, o tratează vădit ca atare) și că s-au creat muuuulte zboruri low-cost spre Vest.

În paradigma productivistă, pe care n-o contestă aproape nimeni în tabăra așa-zișilor „tradiționaliști” români (că tot vrem „progres” și „să fim în rândul cu lumea”, nu?) singura mândrie care le rămăsese specific femeilor – după masculinizarea masivă prilejuită de „emancipare” – era producția de copii, sau măcar posibilitatea ei, și restul de sacralitate pe care îl arunca, ca pe o umbră, asupra actului carnal desacralizat: ideea că ele pot oferi unui bărbat mai mult decât un coit, mai mult decât poate oferi un homosexual pasiv, o capră sau o păpușă gonflabilă. Iată de ce Gay Pride-ul, dincolo de conștiința de sine (de obicei curată în prostie) a participanților, înseamnă de facto înmormântarea simbolică a heterosexualității în țara în care se produce. Iată de ce nu mai pot conviețui oamenii în diversitatea lor de gusturi și practici, cum o făceau bine mersi în România anilor 90, cea înapoiată. Până nu deconstruim mitologia individualistă a „independenței financiare” (recte: izolare socială), a „jobului” (recte: a sclaviei patronale preferabilă „supunerii patriarhale”), a „dezvoltării” (recte: a disprețului pentru părinți și strămoși – iar de ce ar vrea cineva să perpetueze prin procreare o lume pe care o disprețuiește?), degeaba modificăm constituții, degeaba chemăm contra-proteste de auto-promovare (și de promovare indirectă a … protestelor împotriva cărora protestăm), degeaba ne batem pieptul cu un neam abstract care este, de fapt, negarea mic-burgheză a poporului („bețiv și pesedist”).

În societăți tradiționale, homosexualitatea sistematică apare în închisori și alte structuri segregate, nu din cauza vreunei legi pro-LGBT sau a vreunui activism tâmpit, ci din necesitate. Iată adevărul crunt pe care mișcarea LGBT, atât de imună față de retorica goală despre „normalitate”, nu poate nicicum să-l audă: homosexualitatea este, în majoritatea cazurilor, o sexualitate substitutivă. Așa apare homosexualitatea sistematică și în lagărul global neoliberal. Este stupid spre obraznic să le ceri femeilor să aibă copii într-o lume unde femeile inactive și/sau fără studii superioare sunt disprețuite de facto, unde întreținem bule imobiliare care garantează, în mod absolut neideologic, că nici o chiriașă nu va avea timp de copii, și unde, cu privatizarea galopantă a învățământului, pentru cei neavuți, e foarte clar că procrearea nu înseamnă altceva decât perpetuarea sclaviei salariate.

Iată, deci, un caiet de sarcini pentru cei care „nu vor doar PSD” și se declară dornici de reforme radicale: deconstruirea paradigmei burgheze/urbane/moderne. E prea mult? Atunci, eu spun să vă pregătiți vaselina. Căci, cum spunea Maxim Gorki: „dacă vreți să scăpați de fascism, să puneți capăt homosexualității” – situația prezentă din România arătând că aforismul lui era valabil și … pe dos: „dacă vreți să scăpați de homosexualitatea obligatorie, să puneți capăt fascismului neoliberal”. Sau, cum spune, mai sintetic, înțelepciunea țărănească de prin sate din zona lui Cioloș: tot ce nu merge în p… va merge în c… .

Autor: Modeste Schwartz

Related Posts

2 Responses “Tot despre C și P”

  1. anna says:

    Tot n-am primit raspuns.Dupa actul-inteleg de dreapta -se spala unul pe altul sau fiecare pe sine.Sau raman asa ,manjiti cu kk ,doar e mai sic!Dar copiii cine-i face?Vreo camila?

  2. Gina says:

    Specialistii in domeniu sustin teoria cf careia sexualitatea este izvorul vietii, sanatatii, longevitatii. Pe cale de consecinta, sexualitatea substitutiva ar fi un alt izvor, de alta natura, origine, semintie?! Poate fi interpretat ca fiind un izvor al suferintei, unei traume (fizica, psiho-emotionala), al bolii, reducerii perioadei de viata, al mortii…fizice?!
    Inca un experiment testat pe copilul Lui Dumnezeu, fiul Omului?! Iisus! A suferit, sacrificat, jertfit, rastignit din/pt…iubire de/pt oameni. Iubirea neconditionata implica (spunea cineva) sacrificiu, grija, raspundere… parte integranta a IUBIRII DIVINE!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss