Analize și opinii

Țara arde și președintele se plimbă cu trenul

Președintele Klaus Iohannis a mers cu trenul la Ploiești, având grijă ca presa să fie anunțată de acest lucru, fiind prima dată când merge, ca șef al statului, cu trenul pentru evenimente publice.  Presa prietenă a avut grijă să afle toată lumea că Iohannis a mers cu trenul  până la Ploiești, de zici că mersese pe jos.



Cum s-a văzut în presă plimbarea lui Iohannis:

-Digi 24 – Iohannis a mers cu trenul la Ploiești. (un mare eveniment, bănuiesc că se spală și pe dinți)

-HotnewsKlaus Iohannis a calatorit cu trenul la Ploiesti. Presa locala scrie ca Primaria a asfaltat gropile doar pe unde va trece seful statului. (Pentru deontologii de la Hotnews, dacă merge cu trenul ce gropi a asfaltat primarul? ).

-StiripesurseKlaus Iohannis, mișcare interesantă: pleacă cu trenul la Ploiești (aș zice chiar o mișcare genială, va intra în cărțile de istorie).

-ZiaruldeclujPreședintele Iohannis a dat avionul sau mașina, pe tren (așa e învățat domnul președinte cu schimburile, să sperăm că încă îi place România).

-Revista22 Iohannis, cu trenul la Ploiești: “Am vrut să dau un semnal despre nevoia de mobilitate” (somitățile de la 22 au simțit potențial în știrea asta și au vrut să comenteze, se vede analiza fină plătită din bani publici).

-Adevărul Iohannis a plecat azi cu trenul la Ploieşti. „A fost o călătorie plăcută. Dar mi-ar fi imposibil să merg de la Bucureşti până la Sibiu. Aş face 7 ore“ (da, și nu poate face 7 ore pe drum pentru că-l știm foarte ocupat).

B1 – “Pas cu pas” pe calea ferată spre Ploiești (abia cei de la B1 ne arată cum se face presa de calitate, ei au exercițiu îndelugat și cu Băsescu și cu Udrea).

EVZ PREMIERĂ pentru PREȘEDINTE! Iohannis, cu TRENUL LA PLOIEȘTI (din titlu înțelegem că Iohannis nu a mai fost niciodată la Ploiești, mulțumim EVZ).

Bine, bine, la Ploiești, dar de ce?

Președintele a partipat la Ploiești la evenimentul numit ”un viitor SMART pentru Ploiești”. Evident că Iohannis nu a mers la Ploiești că are orașul un viitor ”SMART”, ci a mers la Ploiești că este unul din puținele orașe cu primar PNL. Trecând peste acest fapt, vizita lui Iohannis se vrea un turneu prin mai multe orașe legat de Centenarul Marii Uniri. Ce este cel mai interesant este că discuția legată de centenar la Ploiești a fost total eclipsată de călătoria cu trenul și singura legătură între cele două evenimente este că trenul de la  București la Ploiești face în 2017 fix cât făcea și acum 100 de ani.

Autor: Alexandru David