Analize și opinii

“Succesele” doamnei Kovesi în fruntea DNA

Pentru prima oară, în ultimii 12 ani, o instanţă de judecată/Curtea de Apel a constatat că procurorul şef al DNA, în speţă doamna Koveşi, încalcă grav prevederile legale, prin modul cum conduce instituţia.



Pentru prima oară, în ultimii 12 ani, un judecător din România susţine că actele administrative emise de procurorul şef al DNA reprezintă acte “cu exces de putere”.

Pentru prima oară, în ultimii 12 ani, actele prin care procurorul şef al DNA îşi conduce instituţia sunt suspendate de la executare de către o instanţă de judecată.

Tot pentru prima oară în ultimii 12 ani, un procuror şef al DNA îşi revocă prin acte ilegale procurorii. Nimeni în istoria DNA nu a mai săvârşit asemenea lucruri. Nici măcar Ioan Amarie pe vremea lui Adrian Năstase.

În plus, tot pentru prima oară din istoria instutuţiei anticorupţie, procurorul şef al DNA încalcă cu intenţie deciziile obligatorii şi definitive ale Curţii Constituţionale, unica autoritate de jurisdicție constituţională din Româna.

Şi tot ca o premieră a ultimilor 12 ani, procurorul şef al DNA este înregistrat de subalterni iar comportamentul real al acestuia este oferit ca dovadă opiniei publice, pentru că procurorii nu mai suportă acţiunile prin care încalcă legea şeful lor.

Cine crede că DNA mai poate fi salvată sau instituţia mai poate fi scăpată de acţiunile- vedem ilegale- ale doamnei Kovesi se înşeală amarnic. Doamna Kovesi, prin propriul comportament, prin minciună continuă şi arhicunoscuta neştiinţă de carte, a reuşit să şubrezească nepermis principala instituţie anticorupţie din România. A deprofesionalizat periculos instituţia, a îngropat-o în zeci de scandaluri generate de acţiunile ei, a decredibilizat-o în faţa instanţelor de judecată, a slăbit statutul procurorului în România şi a reuşit, la fel de grav, să pună în pericol întregul sistemul judiciar ce nu mai are mecanisme de reglaj, prin diferitele şi eternele manevre specifice comportamentului dânsei.

Valorile doamnei Kovesi sunt Neguleştii şi Veveriţele din pădurile SRI, achitările, ţintele, răzbunările, maşinaţiunile, intrigile, trucurile, minciunile în cascadă şi vicleniile pe bandă rulantă, porcii şi viile, nu faptele penale, instrumentările riguroase, condamnările prin care un procuror şi un act al acuzării sunt confirmate de către instanţele de judecată.

DNA nu s-a clădit şi consolidat pe rezultatele doamnei Kovesi, nici pe managementul catastrofal al dânsei prin care vedem că a îngropat instituţia, ci prin munca procurorilor pe care dânsa din răzbunare îi hăituieşte, îi ameninţă şi se răzbună că doar atâta poate.

În orice instituţie, în realitate, este vorba de oameni. Orice instituţie se consolidează sau se distruge numai prin oameni, caracterul, profesionalismul şi acţiunile lor. Oamenii mici cu multă putere pot distruge instituţii puternice şi idei măreţe. Oamenii mici când o iau pe arătură trag după ei şi îşi bagă instituţiile în zid. Iar în această situaţie se află doamna Kovesi. DNA trebuie reconsolidată şi reaşezată pe şina legalităţii, trebuie întărită şi reprofesionalizată. Dar acestea nu le poate face decât un procuror bun, profesionist, cu experienţă, bine aşezat în el, care ştie carte, ştie cum să-şi conducă echipa şi are, întâi de toate, respect faţă de lege. Toate acestea nu se pot întâmpla decât după ce doamna Kovesi va dispărea din fruntea DNA. Domana Kovesi va rămâne un capitol negru în istoria managementului instituţiei şi un permanent exemplu de “aşa NU”.

Autor: Sorina Matei

Sursa: Sorina Matei

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Are foarte multe “succesuri” vaca Lulutza in mandatele ei, dar toate,……..numai antiromanesti!
    Tocmai de aceea, statul nostru paralel si papusarii externi o sustin din toate puterile, calcand astfel cu bocancii, pe Constitutia Romaniei!