Analize și opinii Cultură și Familie Politică

SÎNTIMBREAN: Valoarea zăcământului de la Roşia Montană e de câteva ori mai mare

Aurel Sîntimbrean, geologValoarea zăcământului de la Roşia Montană este de câteva ori mai mare decât se spune oficial. Asta pentru că, pe lângă aur şi argint, acolo se găsesc şi alte metale rare ca indiu sau germaniu. Asta a declarat pentru Realitatea TV Aurel Sîntimbrean, geolog care a lucrat peste 20 de ani la minele din Roşia Montană.

“Valoarea acestor metale rare întrec de patru ori valoarea aurului. De fapt, miza nu e atât de mult aurul cât metalele rare. Şi nu ştiu de ce nu se spune chestia asta.”, a spus AUREL SÎNTIMBREAN, geolog.

Zăcămintele României sunt printre cele mai bogate din Europa atunci când vine vorba de aşa-numitele minerale rare: un cocktail preţios de elemente chimice împrăştiate pe harta României – de la Marea Neagră, ocolind Munţii Apuseni şi ajungând tocmai în Maramureş.

Cu toate că Uniunea Europeană deja trage semnale de alarmă cu privire la materiile prime esenţiale, pe cale de dispariţie de pe Bătrânul Continent, strategiile trasate de experţii de la Bruxelles se pierd pe drumul spre Bucureşti. România dispune în diferite cantităţi, de 10 dintre cele 14 elemente considerate critice pentru industria comunitară. Iar multe dintre aceastea sunt, pe alocuri, gata scoase din pământ şi zac în halde de steril sau iazuri de decantare. Asta în timp ce autorităţile NU ŞTIU sau, dupa caz, SE FAC CĂ NU ŞTIU de existenţa lor.


sursa:
realitatea.net