C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Scrisoare deschisă către directorul SRI Eduard Hellvig: ”Vă semnalez trei situații care vă scapă de sub control!”

Stimate domnule director,



apreciez și eu, cum apreciază în general opinia publică din România, atât declarațiile pe care le faceți, vizând reformarea SRI, cât și acțiunile concrete pe care le întreprindeți în acest sens. În același timp, am convingerea că schimbările în bine nu pot fi operate decât de persoane care nu au fost implicate în acțiuni discutabile, scandaloase ori chiar anticonstituționale. Tocmai de aceea îmi permit să vă semnalez trei situații care, după opinia mea, vă scapă de sub control.

La Direcția Generală de Securitate Internă funcționează generalul Vasile Ghiță. Acesta a fost până în 2013 șeful Diviziunii de Apărare a Constituției. Anul trecut a fost șef al Direcției Generale de Securitate Internă iar, ulterior, a fost avansat director de securitate al Serviciului Român de Informații, având în subordine Direcția Generală de Securitate Internă, Oficiul pentru Supravegherea Secretelor de Stat precum și Poșta SRI. Este util să știți că acest personaj pe care l-ați promovat, din informațiile certe pe care le dețin, a fost și este unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai generalului Florian Coldea și, ca atare, nu va face altceva în SRI decât să perpetueze practicile acestuia, denunțate din ce în ce mai insistent de opinia publică și care fac parte din istoria recentă a instituției pe care și dvs. o dezavuați într-o oarecare măsură.

Vă semnalez de asemenea, referitor la dezvăluirea generalului Dumitru Iliescu, vizând existența unui ofițer superior al Serviciului Român de Informații, care ar fi ajutat-o pe Camelia Bogdan să devină, pe ultima sută de metri, judecătoare în procesul lui Dan Voiculescu și să-l condamne, fără a fi avut timpul fizic pentru a studia dosarul, că acesta este colonelul Marian Dumitrescu, fost șef al Serviciului Juridic din Direcția Generală de Securitate Internă a SRI.

În fine, ofițerul SRI, care a lucrat, în binom, cu procurorul Mircea Negulescu, zis Portocală, și care a executat o parte din dispozițiile acestuia este Iancu Sabin de la SRI Prahova, avansat actualmente la Direcția de Informații a Capitalei și pe care, din câte am aflat, urmează să-l numiți în calitate de șef al Direcțiilor Unite Zona Muntenia-Sud.

Am convingerea fermă că asemenea personaje nu pot contribui la reformarea instituției.

Vă asigur, domnule Eduard Hellvig, de cele mai bune intenții, motiv pentru care mi-am și permis să vă adresez această scrisoare, în condiții de deplină transparență.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss