C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Rusofobia ca ignoranţă suficientă

Ceea ce se remarcă la rusofobii noştri din politică şi mai ales din presă, este seninătatea ignară cu care-şi debitează ideile fixe, găunoşenia specifică celor care confundă clişeele cu ştiinţa şi care substituie competenţa profesională cu expunerea mediatică.



Este şi acesta un aspect al „dominaţiei jurnalismului”, despre care vorbea Pierre Bourdieu… Un aspect care se traduce aici prin invocarea simplistă a istoriei, cu aerul automulţumirii semidocte sigură pe sine. Ignoranţa condiţionează într-un fel suficienţa, întrucât exclude nuanţările şi îţi permite să te plasezi confortabil pe terenul convingerilor fără echivoc.

Refrenul rusofobilor este că vecinătatea cu Rusia ne-a adus numai nenorociri, prin urmare trebuie să ne-aruncăm necondiţionat în braţele americanilor cei buni, ca să ne apere de răii de la est. Argumentele înşirate sunt ocupaţiile succesive, pierderea tezaurului, anexarea Basarabiei şi instaurarea comunismului, cu politica represivă ce a urmat. Argumente fără îndoială valabile dar folosite incorect, deoarece relaţia cu Rusia nu s-a redus la aceste împrejurări.

Dacă ne referim numai la secolul al XIX-lea, observăm că prima acţiune de modernizare structurală a societăţii româneşti s-a desfăşurat, la începutul anilor 1830, la iniţiativa Rusiei, pentru că boierilor autohtoni le plăcea mai mult sistemul clientelar şi corupt moştenit de la fanarioţi. Mihail Sturdza, viitorul domn al Moldovei, a fost dus cu forţa ca să lucreze la aşa-numitul Regulament organic – o primă lege fundamentală a ţării –, elaborat sub coordonarea guvernatorului-general Pavel Kisselef. Atunci s-a introdus principiul separării puterilor în stat, s-a organizat prima Adunare legislativă, a fost înfiinţată starea civilă şi s-au pus bazele armatei naţionale.

După aproape trei decenii, când Franţa a formulat proiectul unirii Moldovei cu Ţara Românească, Rusia l-a susţinut în timp ce Marea Britanie a fost împotrivă. Apoi România şi-a obţinut independenţa pe câmpul de luptă de la Plevna în alianţă cu Rusia, care de altfel a fost şi prima putere europeană ce i-a recunoscut-o oficial, pe când Germania, de pildă, a condiţionat acest lucru de satisfacerea unor interese financiare.

În 1916 frontul a fost stabilizat numai datorită intervenţiei armatei ţarului, în condiţiile în care anglo-francezii nu au lansat ofensiva promisă la Salonic. Victoria de la Mărăşeşti a fost obţinută anul următor cu sprijinul important al unităţilor ruseşti, chiar dacă ulterior acestea s-au dezagregat pe fondul propagandei bolşevice. Chiar şi revoluţia comunistă a reprezentat iniţial o oportunitate pentru România, în măsura în care a creat circumstanţele favorabile pentru votul de unire din Sfatul Ţării.

Desigur că politica Rusiei sau a Uniunii Sovietice a fost motivată fundamental de interese, nu de vreun sentiment de generozitate. Este relevant în acest sens cazul retrocedării nord-estului Transilvaniei, pe care Iosif Visarionovici Stalin a preferat să-l acorde României şi nu Ungariei fiindcă la Bucureşti funcţiona un guvern prosovietic. Nu e vorba aşadar să elogiem Rusia, ori să o inocentăm pentru ingerinţele sale constrângătoare. Vrem totuşi să restabilim adevărul istoric viciat de rusofobi, arătând că vecinătatea cu aceasta nu a implicat numai consecinţe negative.

De altminteri, e vorba de riscurile inerente vecinătăţii cu oricare mare putere. Întrebaţi-i pe irlandezi, spre exemplu, cum au resimţit de-a lungul timpului proximitatea cu Anglia! În Irlanda nu a fost introdus comunismul, dar prezenţa engleză a însemnat ocupaţie militară, transformarea în colonie şi exploatarea economică până la înfometarea în masă a populaţiei.

Aceste realităţi nu tulbură însă liniştea spiritelor preţioase ale antirusismului, care îngână mai departe litania expansionismului etern de la Petru cel Mare citire. În consecinţă nu reuşesc să evalueze corect nici prezentul. Nu pricep că a mai pomeni azi de ambiţia cureritoare a Rusiei în sud-estul Europei, este la fel de ridicol cu a susţine că Turcia ar avea un plan de refacere a Imperiului otoman în spaţiul Balcanilor. Nu observă că centrul de greutate al interesului rusesc s-a deplasat către zona Asia-Pacific, şi mai ales nu înţeleg că finalmente, indiferent ce a fost altădată, deciziile politice trebuie să ţină seama de actualitate. Este lecţia lipsei de prejudecăţi şi inhibiţii a celor capabili de cunoaştere critică.

Autor: Alexandru Mamina

Sursa: Argumente si fapte

Related Posts

2 Responses “Rusofobia ca ignoranţă suficientă”

  1. Nelutu says:

    Sa nu se uite ca Romania a evoluat de la stadiul de tara eminamente agrara in tara industrializata datorita importului de tehnologie ruseasca:fabricarea de tractoare si autocamioane,uzine chimice si metalurgice,fabrici de prelucrare a lemnului ,exploatarea miniera si altele.Ne-au invatat sa construim blocuri de locuinte,spitale,scoli,edificii de cultura,ne-au modernizat armata,intr-un cuvint,ne-am ridicat de la stadiul de opinca si itari la stadiul de pantofi ci costum datorita sprijinului rusesc!Cu rusii am facut cel mai bun comert,homosexualii de la Bruxelles ne-au transformat in colonie iar porcii de americani ne vor transforma in carne de tun!

  2. lur says:

    bravos!!!Dupa lovitura de stat cine ne-a facut praf industria ?japonezii???

    ????

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss