C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Războiul româno-român

S-a spus frecvent că parlamentarii fac scut împotriva infractorilor. În sensul că nu întotdeauna plenul Senatului sau Camerei Deputaților aprobă punerea sub anchetă a unora dintre aceștia, în urma solicitărilor procurorului general. De ce nu le aprobă la foc automat acești aleși ai poporului, care, cei mai mulți dintre ei, nici măcar nu sunt juriști și nu pot înțelege complexitatea unor acuzații? Ca să nu  mai vorbim că, exceptându-i pe membrii Comisiei juridice, ceilalți nici măcar nu cunosc conțintul dosarelor. De ce nu au ei pur și simplu încredere în Justiție și nu-i lasă pe magistrați să decidă? E clar, parlamentarii fac scut în apărarea corupților. Dar membrii Secției de procurori ai CSM? Ce fac ei? Fac și ei scut?



Iată, în oglindă, ce se întâmplă în cealaltă parte a tranșeelor. Există indicii temeinice că unul sau mai mulți procurori ar fi săvârșit una sau mai multe infracțiuni. În ceea ce privește megascandalul din Prahova, suspiciunile formulate de șefa structurii de anchetare a magistraților, structură recent înființată, suspiciuni documentate în zeci de volume, converg către ideea că avem de-a face cu un grup criminal organizat, din care fac parte cei mai mulți dintre procurorii „unității de elită” DNA Ploiești. În mod asemănător, pentru că și procurorii se bucură din partea societății de o protecție, pentru a nu putea fi prea ușor hăituiți, și în cazul celor din Prahova a fost solicitată ridicarea imunității, deci acordul în vederea arestării, de la Secția de procurori a CSM. Secția este compusă, în total, de cinci procurori. Patru din cei cinci nu și-au dat acordul. Oare de ce?

Refuzul este nemotivat. Dar, prin analogie, am putea face un raționament simplu.

1). Presupunem că, la fel ca și în cazul unor parlamentari cărora li se cere ridicarea imunității, există în spatele solicitării o documentație argumentată. Și motive pentru ca anchetarea persoanelor respective să se facă în stare de arest. Cu atât mai mult cu cât procurorul care îi anchetează susține că doi din membrii prezumtivului grup criminal organizat au încălcat controlul judiciar.

2). Este de asemenea de presupus că toți cei cinci magistrați, dintre care patru au respins respectiva solicitare, sunt nu numai absolvenți ai unor facultăți de drept, ci și juriști cu o vastă experiență, atât de aprecizați pentru activitatea lor încât, iată, au fost promovați la vârful sistemului de comandă al Justiției. Spre deosebire de parlamentari, aceștia pot citi și înțelege o solicitare de acest fel, iar atunci când se pronunță, votează toți în perfectă cunoștiință de cauză.

3). La fel ca și în cazul parlamentarilor a căror arestare se cere, decizia aparține până la urmă unui judecător. Dacă în cazul parlamentarilor s-a spus frecvent că reprezintă un act de neîncredere în Justiție faptul de a nu lăsa decizia la latitudinea unui judecător, același lucru se poate spune și în acest caz, care îi vizează pe procurorii din Prahova. Cum adică? Patru din cei cinci membri ai Secției de procurori nu au încredere în Justiție? Dar întreg corul de fani DNA, care apără abuzurile procurorilor din Prahova, nu au nici ei brusc, peste noapte, încredere în Justiție?

Iată cum un simplu caz de acest fel demonstrează cum noi, românii trăim în universuri paralele. Ceea ce o parte din populație, din membrii clasei politice și mass-media percep într-un fel, ceilalți membri ai societății percep într-un fel diametral opus și asta în timp ce și unii și alții utilizeză până la urmă, în oglindă, aceleași argumente. Este, dacă vreți, o ilustrare cât se poate de elocventă a ceea ce înseamnă războiul româno-român.

Oare faptul că s-a discutat în toți acești ani atât de intens despre Justiție și injustiție, despre corupție și anticorupție, despre drepturile și libertățile fundamentale ale omului și despre statul polițienesc, nu ne conduce oare la supoziția că alegerile vor avea aceeași tematică centrală?

În cei doi ani electorali, 2019 și 2010, cu patru runde de alegeri, vom vorbi despre ce? Despre o Românie mai bogată, mai prosperă, mai educată și mai puternică? Sau despre o Românie ca stat polițienesc, versus o Românie aflată sub domnia legii? Dacă o temă centrală de politică externă va fi axată pe dilema dacă România e bine să se arunce și ai mult în brațele multinaționalelor sau dacă, dimpotrivă, capitalul autohton ar trebui să aibă prevalență, cu certitudine o a doua temă de dezbatere va fi cea enunțată mai sus. Și totul începe de la ideea preconcepută de scut în jurul „penalilor”.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Related Posts

One Response “Războiul româno-român”

  1. Ghita Bizonu' says:

    Hm… nu prea sunt dornici sa isi dovedeasca nevinovatia …

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss