C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Radu Iliescu: “Legea care va veni”

Aflăm că în sertarele ministerului sănătăţii s-a copt un text asupra vaccinării obligatorii. În răstimpul ce ne-a rămas până când sertarele vor crăpa și textul va supura în spaţiul public, ridicat la rang de lege, alimentăm la rândul nostru fantasmele dezbaterii cu rândurile care urmează.

11722815

Spunem dintru început că n-am făcut cei șase ani de medicină care să ne califice pentru a emite fie și cea mai neînsemnată propoziţie contradictorie despre vaccinuri. Nu avem nici măcar o formaţie știinţifică pe care s-o putem certifica printr-o diplomă care să ne confere vreo cât de vagă autoritate și nici măcar, vai, vreo competenţă tehnică oricât de modestă, fie și cea a unui umil prelucrător prin așchiere. Paragrafele care urmează sunt lucrarea cuiva care și-a petrecut viaţa printre texte, idei și oameni. Singura pretenţie pe care o putem emite ţine deci de idei, de modul lor de exprimare și de cei pe care îi influenţează.

Haideţi să privim puţin situaţia vaccinării la nivel european. Conform statisticelor prezentate de eurosurveillace.org și care investighează statutul vaccinurilor în cele 27 de state ale Uniunii Europene, la care se adaugă Islanda și Norvegia, 15 dintre cele 29 de state lasă la latitudinea oamenilor să se vaccineze sau nu. Este vorba despre : Austria, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Islanda, Irlanda, Lituania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia, Regatul Unit. Celelalte 14 state au de la programe minimaliste, un singur vaccin obligatoriu prin lege (Belgia – antipolio), până la 8 vaccinuri impuse (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia, Slovenia). Lider incontestabil este Letonia, cu 12 vaccinuri obligatorii pentru toată populaţia. Observăm în treacăt că cele mai active legi pro-vaccinare sunt în Europa de Est. Dacă am crede în forţa explicativă a cuvântului “coincidenţă”, l-am folosi în această situaţie. Doar că nu credem.

Înainte de aspectul știinţific, legea obligativităţii vaccinării ridică niște dileme juridice. Conform teologiei drepturilor omului, probabil cea mai vizibilă moștenire a revoluţiei franceze de la 1789, am fi tentaţi să credem că decizia pro sau contra vaccinării ne-ar aparţine : dreptul la securitatea persoanei (art. 3, Declaraţia Drepturilor…), interdicţia imixtiunii arbitrare în viaţa personală (art. 12, idem), libertatea gândirii (art. 18, idem), libertatea opiniilor (art. 19, idem). Întrucât noua lege vizează amendarea unităţilor de învăţământ care înscriu copii nevaccinaţi, mergându-se până la exmatricularea acestora, suntem tentaţi să ne uităm și la dreptul la învăţătură (art. 26, idem). În spiritul Constituţiei României, cei care sunt deranjaţi de acest proiect de lege invocă diverse drepturi, în esenţă transpuneri în legea fundamentală a acelorași concepte ale teologiei drepturilor omului.

Nu vreau să descurajez pe nimeni, după cum nu vreau nici să încurajez, însă Curtea Constituţională nu va opri nicicum legea vaccinării obligatorii. Orice speranţă dinspre partea aceasta este vană. Există deja câteva precedente europene, cel al Franţei, Slovaciei, Cehiei, Ungariei, Croaţiei. Toate spun răspicat același lucru : dreptul părinţilor de a alege nu este absolut, ci limitat de interesul public. Nici nu ne-am fi așteptat să existe ceva absolut într-o religie din care lipsește Absolutul. Şi e firesc să nu fie la îndemâna binecredinciosul stabilirea întinderii drepturilor sale, oricât de generoasă ar fi noua religie. Constatăm în treacăt că cel în a cărui putere stă definirea binelui general limitează concomitent întinderea drepturilor omului. Care, nu-i așa, ar putea fi într-o zi nespus de mici, când va fi găsit un bine colectiv fantastic de mare. Nu vom dezvolta acest punct de vedere aici, nefiind scopul acestor rânduri.

În cazul care ne interesează, interesul colectiv se ascunde în formula magică repetată neîncetat: herd immunity. Imunitatea turmei, într-o traducere fidelă, cu alte cuvinte credinţa că, dacă vaccinezi suficient de mulţi membri ai turmei, chiar și cei nevaccinaţi vor beneficia de o anumită protecţie, bolile infecţioase neputându-se propaga în aceste condiţii. Nici chiar cei mai exigenţi vaccinologi nu consideră că trebuie vaccinată întreaga turmă pentru a ne bucura de un nivel rezonabil de protecţie, cu atât mai mult cu cât nici cei mai optimiști dintre ei nu pretind că protecţia conferită de vaccinuri ar fi integrală. Ştiinţific vorbind, un anumit procent de nevaccinabili ar putea fi tolerabil. De aici și până a considera că cel nevaccinat reprezintă un risc pentru cel vaccinat drumul este sinuos și lung. Şi a fost parcurs.

Are rost să ne întrebăm care este riscul de îmbolnăvire pe care îl prezintă cel neimunizat pentru cel imunizat. Simplul apel la logica elementară ne face să ne întrebăm cum e cu putinţă acest lucru, și cât mai cântărește imunitatea dobândită astfel. Oricum, ideea că cei vaccinaţi sunt înconjuraţi de un halou septic, în care nu pătrund nici bacterii, nici viruși, nici microbi, dar care poate fi lesne penetrat de un vinovat nevaccinat (fermă de bestiole care abia așteaptă să-l sfâșie pe celălalt, nefăcând niciun rău organismului gazdă) vine dintr-un disneyland al gândirii populat cu multe imagini, dar puţine idei și fixe. Pragmatic vorbind, dacă ecuaţia asta ar fi adevărată, n-aș avea decât un motiv în plus să nu-mi vaccinez copiii. Cu toate acestea, legea mă va forţa în curând s-o fac, iar Curtea Constituţională îmi va explica sfătos că nu sunt proprietarul copiilor mei, că statul are dreptul să decidă pentru ei (mă rog, și eu și Curtea Constituţională știm prea bine că statul este doar un concept, și un concept nu poate decide nimic pentru nimeni, tot niște oameni decid, le spunem statul eufemistic, imaginaţi-vă ce-ar însemna să se spună că dreptul de a decide pentru copiii mei aparţine complexului medico-industrial, aka Big Pharma, nu, nu dă bine, scriem acolo statul, sună solemn și responsabil).

Dar e bine, proiectul legii care va veni prevede obligativitatea constituirii unui fond de despăgubiri pentru efectele secundare ale vaccinării forţate. Nu vorbim despre greaţă, puseuri de febră, vărsături. Vorbim despre : autism, scleroză în plăci, meningită, encefalopatie epileptică, sindromul Hipoton, sindromul Guillan-Barré, sindromul Kawasaki, nevrite periferice, mielite, encefalită, limfadenopatie, reacţii anafilactice etc. Cităm din documentarul Silence on vaccine, realizat în 2009 în Canada și filmat de asemenea în Franţa și Statele Unite ale Americii : în 1994 s-a făcut în Franţa o super-campanie de vaccinare împotriva hepatitei B, aproximativ 30 de milioane de doze injectate. S-a vaccinat într-o veselie, persoane de la 1 la 75 de ani. Dr Claude Béraud, hepatolog, mărturisește că el personal nu s-a vaccinat, nu exista niciun risc serios pentru el, care se confrunta zilnic cu bolnavi de hepatita B, să ia virusul. Firește, cei vaccinaţi, în covârșitoarea majoritate, riscau și mai puţin. Dar o campanie de imunizare a turmei funcţionează ca o bandă industrială de montaj, este o operaţiune în masă care nu se împiedică în reflecţii. În acel moment, în Franţa procentul celor cu această boală era de 0,1-0,3% din populaţie. În opinia specialistului, acesta este « un procentaj infim ». A fost, tot în opinia lui « o adevărată nebunie ».

Cum nu există beţie fără mahmureală, rezultatul campaniei la care facem referinţă nu a fost eradicarea hepatitei B, boala există în continuare la aceeași parametri, ci 1200 de bolnavi înregistraţi cu boli neurologice degenerative. Cauzele ? Aluminiul și mercurul conţinute în vaccinuri. Diagnosticele au fost puse, printre altele, de Centrul Spitalicesc Universitar Créteil din Franţa. În opinia Dr Romain Gherardi, incidenţa alarmantă a acestor « boli rare » trebuie pusă pe seama campaniilor de vaccinare fără discernământ și a compușilor toxici existenţi în aceste preparate. Hai să facem acum un exerciţiu de imaginaţie : să presupunem că s-ar fi prăbușit un număr de 1, 2, 3 avioane, iar în urma acestei tragedii aviatice ar fi rămas 1200 de victime mutilate pe viaţă. Catastrofal, nu ? Prima consecinţă care îmi vine în minte ar fi falimentul companiei de aviaţie. Probabil că și al companiei de asigurări. Prima pagină în ziare timp de câteva zile. Noi norme de securitate în transporturile aeriene.

Hai să ne imaginăm că o clădire s-ar prăbuși undeva în lumea asta largă, și de sub dărâmături am extrage 1200 de oameni a căror mobilitate, capacitate de lucru ș.a. ar fi serios și ireversibil compromise. Procese penale pentru dezvoltatorii imobiliari ? Anularea licenţei pentru arhitecţi/ingineri/șefi de șantier ? Din nou cheltuieli incomensurabile ale firmelor de asigurări. Norme draconice în construcţii. Ei bine, ce se întâmplă dacă în urma unei campanii fulminante de vaccinări avem 1200 de estropiaţi ? Aproximativ nimic, câteva articole răzleţe de presă care mai mult vor să calmeze publicul decât să facă senzaţie. Pentru mulţi dintre ei, la capătul unui șir nesfârșit de analize medicale, legătura de cauzalitate nu este suficient de probată în ochii instanţelor. Niciun fabricant de vaccinuri nu înregistrează vreun sughiţ în bilanţurile contabile. Dogmele vaccinării obligatorii sunt tot acolo. La adăpost de ochii beneficiarilor, lista efectelor adverse care pot surveni în urma administrării vaccinului mai crește cu câţiva centimetri pătraţi de abstracţiuni: autism, scleroză în plăci, meningită, encefalopatie epileptică, sindromul Hipoton, sindromul Guillain-Barré, sindromul Kawasaki, nevrite periferice etc. Aceste avertismente exonerează fabricantul de consecinţele juridice atunci când lucrurile scapă de sub control.

Haideţi să mai facem un efort de imaginaţie. Nu, nu ficţionalizez, vă invit să vedeţi ceea ce de fapt există. Vă invit să-i aduceţi cu ochii minţii pe cei 1200 de oameni care au dezvoltat boli catastrofale voind să scape de hepatita B, aduceţi-i pe un stadion. Trebuie să o faceţi voi, pentru că ei nu pot veni singuri. Nu au permis de conducere, mulţi dintre ei se deplasează în scaune cu rotile, au nevoie de asistenţă permanentă. Încercaţi să scăpaţi de demonul statisticii care vă suflă în urechi că e vorba doar de 0,004% din cei vaccinaţi. Unul dintre sălașurile predilecte ale diavolului postmodern e gândirea de tip statistic : 0,004% pare puţin, praful de pe tobă. Tocmai de aceea vă invit să-i vedeţi, să acoperiţi acest procent derizoriu cu trupuri și cu suflete de oameni. Cine salvează un om, salvează o lume, spune textul sacru. Câte zerouri după virgulă trebuie să măcelărim ca să ajungem la omul acela, cât toată lumea ? Dacă aţi izbutit să-i adunaţi pe cei 1200 într-un spaţiu cât să-l cuprindeţi cu privirea, faceţi efortul să vă plimbaţi printre ei, pipăiţi-i cu privirea, uitaţi-vă la pozele lor din copilărie, adunaţi-le visurile într-o traistă mititică, nu-s grele nici cât niște baloane de săpun pentru că nu se vor mai împlini niciodată. Mai faceţi un efort, ultimul, uitaţi-vă în ochii lor și spuneţi-le : voi sunteţi așa pentru ca noi să fim protejaţi. Explicaţi-le că sunt niște victime colaterale într-o mare acţiune dedicată interesului general. Nu puteţi ? Vă cred, nici eu nu pot. Gândirea de tip statistic este unul din modurile profund diabolice prin care putem reduce cea mai insuportabilă realitate la mai puţin decât nimic. Ca să poţi trăi lejer înconjurat de răul veacului, trebuie să-l concepi sub forma unor cifre mici.

Nu este singura practică medicală profund discutabilă. Dr. Pascal Gilbert, în lucrarea Quelques mensonges de la médecine (Editions Médias-Bélinois, 2007, ISBN 978-2-9529860-0-7) atrage atenţia asupra faptului că acest magnific edificiu pus teoretic în slujba omului este, prea adesea, utilizat într-un mod înșelător : medicamentele împotriva colesterolului (cu un buget de câteva miliarde de euro în Franţa) au efect minim sau chiar nul ; tratamentul diabetului fără dependenţă de insulină este o altă groapă financiară imposibil de umplut, și asta fără efecte terapeutice. În cele câteva arii terapeutice investigate de autor, pacientul este tras pe sfoară, iar societatea plătește scump de tot leacuri care sunt prezentate ca fiind magice. Există voci, tot din lumea medicală, care spun răspicat că citostaticele nu reprezintă soluţia pe care o caută bolnavii de cancer și că singura justificare a persistenţei în această eroare este costul semnificativ al acestora.

Din păcate, istoria medicinei este presărată de întoarceri la 180 de grade în cursul cărora certitudinile de ieri au fost înlocuite cu contrariul lor. Tutunul a venit în Europa ca plantă medicinală, fiind recomandat în migrene, astm, tuse, dureri abdominale, nefrite, colici uterine, pentru vise frumoase, pentru albirea dinţilor, naștere ușoară, împotriva păduchilor, a cheliei, pentru dispariţia senzaţiei de foame, pentru creșterea imaginaţiei și a memoriei. Fantastic, nu ? Şi totuși, aceste idei medicale au avut curs mai bine de 100 de ani, de la tratatul doctorului spaniol Nicolaus Monadros (aproximativ 1800) și până la începutul secolului XX. Astăzi, legislaţia limitează strict practicarea fumatului în locurile publice. Să ne imaginăm însă că în perioada entuziasmului maxim pro-tabac ar fi apărut o lege a fumatului obligatoriu. În scopuri profilactice, evident. Un stat care să-și dorească cetăţeni cu dinţi albi, păroși, cu imaginaţie și memorie, fără păduchi, departe de dureri de rinichi, este un stat care se gândește intens la binele contribuabilului. Așadar, să fumeze începând cu vârsta de 10 ani, niciodată nu-i prea devreme să-ţi protejezi cetăţenii. Toate substanţele cunoscute sub numele generic de « droguri » au fost sintetizate înainte de toate de către companiile farmaceutice, unele dintre ele fiind vândute iniţial ca panacee (cocaina). Nu știu cui datorăm faptul că am scăpat de o lege care să impună consumul general de cocaină pentru întreaga populaţie. În numele interesului public, firește.

Oare cum izbutim să ne descurcăm fără doza de tutun și cocaină obligatorie prin lege ? La fel cum se descurcă populaţiile nevaccinate dar care își păstrează un stil de viaţă sănătos: alăptare naturală, hrană fără chimicale, apă neinfestată, regim raţional de mișcare fizică. Specia noastră nu este mai puţin pregătită să supravieţuiască decât oricare altă specie, dacă nu le vânăm noi fără cruţare. Epidemiile apar din cauza foametei, mizeriei, apei nepotabile și a războaielor, și dispar atunci când baza sănătăţii (care nu este deloc de ordin medical) se ameliorează. A creat cineva vaccinul anti-ciumă ? Nu cumva marile epidemii au apărut din cauza mizeriei îngrozitoare pe care au creat-o orașele secolelor trecute ? Istoria știinţei înregistrează o idee care astăzi a fost uitată : o alimentaţie sănătoasă și îndestulătoare, provenită de pe un sol sănătos, constituie cea mai sigură protecţie a oamenilor împotriva bolilor. Crescătorii de animale știu și azi prea bine că hrana bună și suficientă, împreună cu starea de igienă asigură cu asupră măsură starea de sănătate a animalelor. Şi dacă tot rostul legii care va veni este ca nu cumva să crească o generaţie de copii nevaccinaţi care peste vreo 20 de ani să spună râzând că se poate și fără niște injecţii inutile, dovada vie fiind ei înșiși ?

Autor: Radu Iliescu

Sursa: Radu Iliescu Blog

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss