C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Radu Iliescu: Ideologii și ideologi

Faptul de a denunţa capitalismul ca pe o ideologie păguboasă îndreptată împotriva omului nu te transformă automat într-un socialist, altă ideologie păguboasă îndreptată împotriva omului. La fel cum demascarea caracterului ficţional al statului nu face din nimeni un libertarian sau un anarhist.



Cred că lumea este aşa cum o arată Geneza, acolo este toată Creaţia şi tot ceea ce Dumnezeu a vrut să facă parte din realitate. N-am găsit acolo nici capitalul, nici piaţa liberă, nici statul, nici protecţia socială, deci acestea sunt ficţiuni ale oamenilor, care merită un pic de atenţie, dar nicio consideraţie. Nu spun că ficţiunile nu fac parte cumva din realitate, spun că natura lor este morganatică, netrăgându-şi existenţa din seva pe care Fiinţa o dă oamenilor, copacilor, stelelor şi ierbii.

Noi ştim că în centrul Creaţiei este omul, că toate necuvântătoarele i s-au supus lui, şi că rostul omului în univers este aceea de a îngriji cele făcute de Dumnezeu. Nu recunoaştem validitatea niciunei ideologii care vine să ne spună că deasupra omului s-ar afla un purcoi de bani sau iluzia cu apetit pentru violenţă a Puterii, sau că omul ar trebui să se închine acestora. Acestea sunt adăugiri recente, invenţii luciferice pe care nu le putem pune în acord cu textul sacru şi cu care pur şi simplu nu avem ce face. Niciun creştin nu poate fi concomitent şi socialist, pentru că asta ar însemna să aştepte de la lume rezolvarea unor probleme care ţin de virtuţile oamenilor. Nici capitalist, pentru că asta ar însemna să pună deasupra aproapelui ficţiunea banului. Nici libertarian, pentru că formula ideologică a libertăţii este parodia libertăţii omului întru Dumnezeu. Nici naţionalist, pentru că naţiunea este o pedeapsă primită pentru trufia oamenilor, şi în cele din urmă pedeapsa şi păcatul se confundă. În general, ismele şi creştinismul nu se întâlnesc decât atunci când ideologicul parodiază religia şi asta nu-i amăgeşte decât pe cei superficiali.

Iar aceştia din urmă sunt ca-n poveste, câtă frunză şi câtă iarbă. Îi recunoaştem prin mania clasificaţionismului, tendinţa de a băga fiecare lucru într-o cutiuţă cu etichetă riguroasă pe ea. Nu, nu mă refer la papuci şi nasturi, ci mai ales la oameni şi idei. Clasificarea decurge, fireşte, din imperativele genului proxim şi diferenţei specifice, şi până la un punct este un demers legitim. Chiar dacă e limitat la epiderma lucrurilor, clasificaţionismul presupune să admiţi că ceva merită şi poate fi cunoscut. Problema începe atunci când oamenii încep să creadă că a clasifica este totuna cu a cunoaşte, adică a ajunge la esenţe. Pui problema saraciei endemice care s-a instalat în România? E clar, eşti socialist. Afirmi că nu există prea multe alternative onorabile în afara lucrului în corporaţii? E clar, eşti un sclav de lux. Eşti pentru taxarea multinaţionalelor? E clar, eşti etatist. Există motoare în patru timpi şi motoare în doi timpi, dar nimic nu poluează mai mult ca gândirea în termeni ideologici.

Autor: Radu Iliescu

Sursa: Radu Iliescu

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss