C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Președintele Senatului: ”Unii parteneri europeni au tolerat un sistem paralel de luptă anticorupție!”

Președintele Senatului a criticat Comisia Europeană, în cadrul unei întâlniri cu președinții senatelor europene, precizând că forul a susținut un sistem paralel de realizare a luptei anticorupție.



“Dupa cum puteti vedea, dupa aderarea Romaniei la UE, s-a creat aici un sistem represiv asemenator cu modelul Securității din anul 1950”, a declarat Calin Popescu Tariceanu.

Președintele Senatului a făcut referire la arestări abuzive, plimbarea oameniilor incatusati prin fata camerelor de filmat și  scurgerea catre mass media de informatii din dosar.

“În practica prezumția de nevinovăție a fost abolita, iar judecătorii au fost presati in mod constant prin amenintari directe și publice sa dea condamnarile cerute de DNA la instrucțiunea SRI, iar acolo unde aceste metode nu au functionat s-a declansat urmărirea penală a magistraților care se încăpățânau să judece drept. S-a ajuns la arestarea si inculparea , uneori dovedită nedreaptă, a unor judecători de la ÎCCJ sau CCR”, a precizat demnitarul.

Călin Popescu Tăriceanu a vorbit despre încurajarea acestui sistem de reprezentanții Comisiei Europene.

“Până de curând, acest sistem a fost incurajat chiar de Comisia Europeana. Am facut intenționat o escala in realitatea cu care ne confruntăm aici, la București, pentru a ilustra ca justiția si echitatea sunt aspecte importante care trebuie protejate de influențe primejdioase. Existenta si tolerarea, inclusiv, de unii dintre partenerii europeni a sistemului paralel de administrare a lupta anticorptie in Romania a avut doua rezultate cu efecte foarte greu de corectat. România a fost considerată ca o țară în care incidența corupției se masoara dupa numarul de arestari si rechizitorii instrumentate de institutii care se dovedeste, astazi, ca s-au lasat ele insale corupte de exercitiul puterii nelimitate prin deformarea mecanismelor de control. (..) În al doilea rand, acest element a indus si o perceptie generalizata si profund nedreapta despre Romania ca o tara  ale carei destine sunt conduse politic de legiuitori și guvernanți corpuți și penali”, a mai spus Tăriceanu.

“Numărul foarte mare și nejustificat al interceptărilor telefonice și modul anticonstituțional de operare al așa-numitului binom format din Serviciul Român de Informaţii și Direcţia Naţională Anticorupţie, au deturnat grav lupta anticorupție în România și au grevat relația noastră cu Comisia Europeană. În redactarea numeroaselor rapoarte din ultimii unsprezece ani ale Mecanismului de Cooperare și Verificare, Comisia s-a bizuit aproape exclusiv pe imaginea deformată ce i-a fost furnizată de instituţiile de forță ale statului şi pe percepţiile vehiculate în anumite medii de presă şi grupuri de presiune şi de interese. (..) Așteptăm încă din partea Comisiei să se poziționeze cu privire la adevărurile incomode care ies la suprafață la București și să explice de ce a desconsiderat şi ignorat sistematic semnalele de alarmă ce i-au fost trimise cu privire la gravele abuzuri comise de unele instituţii şi persoane din sistemul judiciar. Din cauza politicii părtinitoare, uneori chiar partizane, a Comisiei, Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost ținut captiv de sistemul de influență ocult şi meta-legal coordonat de Serviciul Român de Informaţii şi de Direcţia Naţională Anticorupţie, devenind pur si simplu un alt instrument, la nivel național, de presiune asupra oponenţilor acestui sistem paralel cu statul de drept”, a precizat presedintele Senatului, potrivit Mediafax.

Declarațiile au fost făcute la reuniunea asociatiei senatelor din Europa, eveniment care are loc la București

Autor: Andreea Traicu

Sursa: Stiri pe surse

Related Posts

3 Responses “Președintele Senatului: ”Unii parteneri europeni au tolerat un sistem paralel de luptă anticorupție!””

  1. vlad tepes says:

    Asa-zisii “parteneri europeni” sunt parteneri cu noi, tot asa cum un violator e partener de viol cu victima sa!

  2. ... says:

    Partenerii si aliatii au avut la cunostintasi si sub control atent monitorizat SITUATIA REALA la niv tarii, prin reprezentanti in teritoriu, ambasadori, servicii de intelligence, reprez ai societatii civile, media. MIZA!

  3. ... says:

    Sisteme paralele. Trecem la nivelul urmator: civilizatii paralele.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss