Analize și opinii

PREA BUN, PREA PE FAȚĂ! COVALACT, CUMPĂRAT DE GIGANTUL FRANCEZ LACTALIS!

ULTIMUL MARE PRODUCĂTOR INDEPENDENT DE LACTATE ROMÂNEȘTI a capitulat în fața străinilor care și-au produs să pună mâna pe TOATĂ INDUSTRIA LAPTELUI DIN ȚARA NOASTRĂ! Gigantul francez Lactalis a semnat azi dimineaţă preluarea producătorului de lactate Covalact, unul dintre cei mai mari jucători de pe segment.

lactalis_1

Francezii, care au cumpărat la începutul acestui an şi liderul pieţei locale de lactate, grupul Alblact, mai fac astfel o achiziţie şi îşi consolidează prima poziţie în piaţă. Aceasta este însă a treia preluare a grupului în România, după LaDorna şi Albalact.

Covalact era controlat de fondul de investiţii SigmaBleyzer, care a purtat discuţii de vânzare cu mai mulţi mari jucători din piaţă, mai exact Danone sau Muller.

Fondul american de investiţii SigmaBleyzer a făcut exitul din producătorul de lactate Covalact din judeţul Covasna, un business de 200 mil. lei, la mai bine de nouă ani după ce a intrat în acţionariat, potrivit surselor din piaţă. Iniţial americanii au preluat 70% din business, însă au ajuns între timp să deţină 99,4% din titluri, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Restul de acţiuni sunt controlate de acţionari persoane fizice, conform aceleiaşi surse. Covalact, cunoscut pentru sloganul „prea bun, prea ca la ţară”, este unul dintre cei mai mari zece jucători din piaţă după cifra de afaceri.

Grupul francez Lactalis a cumpărat în acest an producătorul român de lactate Albalact, adjudecându-şi astfel poziţia de lider în piaţa de lactate. La începutul acestui an, acţionarii majoritari ai Albalact – Familia Ciurtin şi fondul de investiţii RC2- au anunţat că au semnat un acord de vânzare a pache­tu­lui de acţiuni de­ţinut la Alba­lact către grupul cu afaceri de 17 mi­liarde de euro anual.

Sursa: Agrointel.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • cand 2 se cearta, al 3-lea castiga, in speta, Grupul francez Lactalis.
    Egalitate, fraternitate, libertate!
    Vivat!