C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Planul “Marburg”- Vladimir Ilici Lenin- agent al serviciilor secrete germane

Nimic nu-i nou sub soare – 100 de ani de când “marele capial” și Germania susțin marxismul:



“Instaurarea comunismului în Rusia, la 7 noiembrie 1917, nu a fost – câtuși de puțin – un act spontan, ci rezultatul unui amplu proiect secret („Planul Marburg”), pregătit minuțios în afara Rusiei. Și finanțat generos de marii „bancheri internaționali”. În primul rând, de cei de pe Wall Street: Jacob Schiff, J.P. Morgan, Otto Kahn, Paul Warburg, John D. Rockefeller, Edward Henry Harriman, Frank Vanderlip. Finanțarea bolșevicilor de către Wall Street era intermediată de banca suedeză „NYA Banken”, condusă de bancherul promarxist Olof Aschberg. (…)

Revoluționarul Vladimir Ilici Lenin – agent al serviciilor secrete germane

S-a născut în anul 1870 în Simbirsk. În perioada studenţiei ia contact cu mişcarea muncitorească, iar în 1893 se stabileşte la Petersburg, unde va deveni liderul marxiştilor. Va fi arestat, închis şi deportat în Siberia (1897-1900), după care emigrează în Elveţia (1900-1905). După înfrângerea primei revoluţii din Rusia se stabileşte în Elveţia (1906-1917). Din această ultimă perioadă va începe şi colaborarea sa cu serviciile secrete germane. Recrutarea lui Lenin de către colonelul Walter Nicolai se explică prin aceea că îndeosebi în timpul războiului „..agenții ruși cumpărați înainte de începerea ostilităților refuzau furnizarea de informații”. În acest context, persoanele de naţionalitate rusă aflate în Occident prezentau o mare cotă de interes. În același timp, se poate susține că Lenin, prin caracteristicile sale: revoluționar, origine etnică complexă (evreu după mamă, german după o bunică), simpatiile sale prooccidentale și desconsiderarea „proștilor de ruși”, dar mai ales prin poziția sa de lider al unei noi mișcări politice, a prezentat un interes cu totul special, recrutarea sa permițând o penetrare informativă la vârful piramidei mișcării marxiste în plină ascensiune.

În aceste condiţii se explică, cel puţin în parte, cum a fost posibilă propaganda desfăşurată de Lenin în Elveţia (tipărirea şi difuzarea de lucrări, întâlniri şi alte manifestări politice). În legătură cu fondurile utilizate de Lenin pentru propagandă, trebuie menţionat faptul că o parte din acestea nu proveneau nicidecum de la familia sa de nobili cu venituri foarte modeste. Din cea mai recentă biografie a sa rezultă că cel care până în 1917 nu a lucrat decât circa 2 ani ca avocat în cauze mărunte și care în cei 20 de ani de exil a călătorit frecvent, petrecându-și vremea în hotelurile luxoase ale diverselor stațiuni, dispunea de fonduri ce proveneau din acte gangsterești (jefuirea unor bănci din Rusia sau din alte țări de către bande teroriste bolșevice, atacuri piraterești asupra unor vapoare, devalizarea unor oficii poștale ori a caselor de bilete din gări, extorcări, șantaje sau înșelăciuni). O mare parte a banilor de care a dispus Lenin a provenit însă din fondurile serviciilor secrete germane care, considerând că mişcarea bolşevică nu este prea periculoasă, au finanţat în mod practic Revoluţia din octombrie 1917 pentru a slăbi Rusia cu care se afla în război

„Interesele guvernului german coincid cu acelea ale revoluţionarilor ruşi”

Un alt lider marxist rus strâns legat de Germania, cu care s-a acţionat pe lângă Lenin, a fost Alexandr Lazarevici Helphand (Parvus). El s-a născut în 1867, în zona Minsk, a obţinut doctoratul în filosofie la Berna şi a avut un rol important în revoluţia din 1905. Fiind arestat şi exilat în Siberia, reuşeşte să fugă în străinătate. Ca agent literar al lui Maxim Gorki, i-a reprezentat acestuia interesele în Germania. Fiind un erudit, a dezvoltat multiple relaţii cu o serie de personalităţi din Germania, Elveţia şi Austria, atât din lumea socialistă cât şi din cercurile politice conducătoare. Relații cu totul speciale rezultă că a avut la nivelul Ministerului de Externe și a Statului Major german. Cu sprijinul relaţiilor sale, Parvus a devenit şi un om bogat, fapt pentru care el va fi recunoscător şi devotat germanilor. În momentul izbucnirii războiului, îngrijorat de evoluția politică din Germania, Parvus reușește să convingă conducerea germană în legătură cu posibilitatea „transferării revoluției în Rusia”. Astfel, în ianuarie 1915, într-o scrisoare expediată ambasadorul german de la Constantinopol, Vangenhein menţiona: „Interesele guvernului german coincid cu acelea ale revoluționarilor ruși. Democrații ruș nu-și pot atinge scopul decât prin distrugerea totală a țarismului. Pe de altă parte, victoria Germaniei este condiționată de izbucnirea unei revoluții importante în Rusia”.

În acelaşi context, într-o discuţie purtată cu contele Von Brackdorf- Rantzau ambasadorul Germaniei în Danemarca, Parvus sublinia faptul că o pace separată cu Rusia ar fi oferit ţarului posibilitatea zdrobirii revoluţiei de care Germania avea atâta nevoie. În luna mai 1915, Parvus se întâlneşte cu Lenin în Elveţia. În legătură cu conţinutul discuţiilor Parvus precizează în broşura „În lupta pentru adevăr”, că i-a explicat lui Lenin că „atâta timp cât războiul continuă, în Germania nu va avea loc nici o revoluție, revoluția fiind posibilă numai în Rusia, iar izbucnirea ei va fi un rezultat al victoriei germanilor”. Deci Germania este determinată să acţioneze, să subvenţioneze revoluţia rusă, cel puţin din două motive: înlăturarea pericolului roşu ce se profila la Berlin şi înfrângerea Rusiei în războiul în care se angajase. Din documente rezultă că, ulterior, Von Jugow, de la Ministerul de Externe al Germaniei, a solicitat trezoreriei cinci milioane de mărci pentru intensificarea propagandei revoluţionare din Rusia, sumă ce avea să fie transferată în prima parte a lunii iulie 1915.”

Sursa: Evenimentul zilei

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss