C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Pedepsirea lui Iohannis. Ce e de facut?

Aburul sărbătorilor ne-a făcut pentru câteva zile să credem că anul politic 2019 ar putea fi unul mai normal decât cel care tocmai s-a încheiat. Președinția Consiliului Uniunii Europene părea multora un bun prilej de armistițiu național. Mai mult chiar, un colac de salvare a țării de la autodistrugere prin antagonizare și intoleranță.



Din păcate s-a dovedit încă o dată că ne amăgim punând speranța înaintea realismului. Deîndată ce Cotroceniul  a început să dea mesaje națiunii, a devenit clar că președintelui Klaus Iohannis îi pasă de interesele României și ale românilor exact cât îi pasă și de respectarea Constituției. Adică deloc. Singurul gând cu care s-a hrănit în tot acest răgaz de sfârșit de an, răgaz asociat simbolic nașterii speranței, a fost unul masturbatoriu, preocupat exclusiv de satisfacerea propriului ego aflat în permanentă erecție: să-și atace și să-și distrugă adversarii politici prin orice mijloace, doar – doar o mai pune mâna pe un mandat de președinte. Fie și peste o țară făcută țăndări.

Nu un mesaj de unire, nu un mesaj de mobilizare, nu un mesaj de mândrie națională, cum se obișnuiește la fiecare început de an. Doar smetii, strâmbe și acea privire tulbure de batracian, vâscoasă ca o leșie,  disprețuitoare ca un pișat cetonic slobozit în capul impertinenților ce îndrăznesc să pretindă un președinte puțin mai normal la cap, puțin mai drept, puțin mai român. „Luați de-aici, cu spumă, să vă săturați! Îmi pasă mie de Constituția voastră de sclaveți, de instituțiile vostre de retarzi exact până la Alexandria sau Dorohoi! Fac ce vreau în țara asta și nu dau socoteală nimănui! Hast du verstanden? Nu vă convine? Suspendați-mă!”.

Un popor întreg a ajuns la exasperare: ce e de făcut cu smintitul ăsta? Cum îl oprim?

Iar politicienii puterii, care chiar ar trebui să răspundă la întrebare, o scaldă principial în emisiuni de maximă audiență. Spre exasperarea moderatorilor și a celor de-acasă care așteaptă de la ei măcar o promisiune: Îl suspendați? Îl atacați la Curtea Constituțională? Îl acuzați de înaltă trădare? Îl declarați în incapacitate temporară de a-și exercita atribuțiile de serviciu? Aveți vreo altă idee mai bună pentru a riposta? Sau îl lăsați să scufunde țara de tot, că așa îi place lui, să se joace de-a războiul cu vaporașele de hârtie tricoloră torpilate de scuipați lansați printre dinți?

Analiști, politicieni, jurnaliști de top, toți se învârt în jurul  acestor variante de ripostă enunțate mai sus. Deși e clar că niciuna dintre ele nu garantează succesul. Ba, dimpotrivă, toate par a fi mai degrabă păguboase decât avantajoase în actualul context.

De aceea m-am gândit să propun eu o soluție pentru scăparea țării de toanele acestui zărghit. O soluție indirectă, poate cinică, însă fezabilă dacă acceptăm că doamna Pippidi nu se înșală atunci când afirmă că „alianța PSD – ALDE nu are puterea dar are banii”.

Păi dacă alianța are banii (și-i are, fiind la guvernare), atunci să racoleze de urgență 30 de parlamentari de la opoziție (ar avea, slavă Domnului, ce să le ofere: funcții, finanțări de proiecte în circumscripțiile lor, locuri eligibile pe liste etc.), și să ia și puterea. Pe bune!

Pentru ca manevra aceasta să-l oprească din derapaje pe Klaus Iohannis mai trebuie, musai, ceva: ca cel puțin 20 din cei 30 de racolați să fie de la PNL. Căci PNL fiind acum locomotiva lui politică, o dezertare în masă de-aici nu doar că ar șubrezi partidul dar ar fi și un semnal devastator pentru întâiul haștagist. Cu locomotiva politică trasă pe linie moartă, cu majoritatea ostilă din Parlament întărită până la limita a două treimi, domnul Iohannis ar înțelege mai repede decât ne-a obișnuit în alte ocazii cât bine i-a făcut aroganța și cât de aproape a ajuns funia suspendării lui de par.

După o astfel de dezertare în masă din propria armată, garantat se va disciplina instant.

Procedura de suspendare, pe care acum o vede în roz și încearcă să o provoace știind că puterea are doar o majoritate fragilă în Parlament, îi va apărea brusc în culori gri, penitenciare. Iar șansele cuceririi unui nou mandat vor mai putea fi întreținute doar în imaginația sa și doar cu halucinogene. Cât despre protejarea doamnei Carmen în fața procurorilor, ce să mai vorbim? Se știe că aceștia merg cu învingătorii. De ce și-ar mai risca pielea pentru unul ca el?

Racolarea a 20 de parlamentari PNL nu e deloc irealizabilă. Șansele mari de succes ale unei astfel de mișcări derivă nu doar din oferta generoasă de foloase directe pe care un partid aflat la guvernare le poate oferi  celor pe care vrea să-i atragă de partea sa ci și din detaliul, extrem de important, că li se poate propune respectivilor și opțiunea ALDE.  Adică prezervarea calității de liberal. Pentru confortul lor etic, dar și pentru cum vor apărea  în ochii electoratului după o astfel de mișcare, posibilitatea de a nu fi acuzați că sunt traseiști și că și-au trădat doctrina pentru care au fost aleși poate cântări decisiv.

Dacă mai adăugăm la argumentele de mai sus faptul că Liviu Dragnea s-a dovedit un maestru în astfel de reconfigurări de trupe, de „transferuri de succes”, aproape că putem paria pe învingător.

Alianța PSD – ALDE dispune în acest moment de momelile cele mai îndrăgite de parlamentarii aflați la sfârșit de ciclu electoral și care nu întrevăd un nou mandat. Spre deosebire de partidele din opoziție care pot oferi, în schimbul racolării, doar promisiuni în cazul că lucrurile ies bine, un partid la putere care mai are în față cel puțin un an de guvernare poate oferi ceva mult mai convingător: certitudini.

Așadar, vânt prielnic pe schema asta. Doar să vrea și Liviu Dragnea.

De ce n-ar vrea? Iată cel puțin un argument: ca să nu dea prea multă putere ALDE și, implicit, lui Tăriceanu.

***

Planul lui Klaus Iohannis este să saboteze cât mai mult posibil guvernul în exercitarea președinției Consiliului UE și, la cea mai mică eroare a acestuia, să asmută toți susținătorii lui de la  Strasbourg împotriva PSD – ALDE. De aceea este imperios necesar ca tandemul Dragnea  -Tăriceanu să rămână unit, să nu joace la așteptare și să atace cât mai curând. Să încerce a prelua inițiativa înainte ca președintele să lovească el decisiv. Asta, după părerea mea, ar însemna cel mai târziu până la sfârșitul lui martie 2019. Ar securiza astfel și președinția europeană și alegerile europarlamentare din luna mai din România pe care, cu un PNL mai sărac cu 20 de parlamentari, alianța le-ar putea câștiga detașat.

Soluția propusă de mine nu elimină și nu împiedică în niciun fel alte tipuri de inițiative. Important este  să se facă ceva concret, să fie sancționat cât mai rapid și cât mai sever stilul obstrucționist adoptat de domnul Iohannis în războiul său cu țara. Se poate acționa pe mai multe planuri, în paralel. Totul este să se bată în cuie un plan de luptă și să se dea ordinul de atac.

Eu mai am cel puțin o idee de cum l-ar putea pedepsi Liviu Dragnea pe Klaus Iohannis pentru ieșirile lui în decor, din ce în ce mai aberante. Această idee se bazează pe valorificarea ingenioasă, cu bani puțini și multă disciplină de partid, a unuia dintre atuurile principale ale PSD în raport cu orice alt grup politic din România: rețeaua sa, excelent organizată, de filiale teritoriale și numărul mare de membri activi din întreaga țara.

Dar, despre asta, într-un alt articol.

Sursa: Contele de Saint Germain

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss