C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Mircea Eliade: „Luntrea statului nostru este condusă de niște piloți orbi!”

„Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. 

mircea-eliade-600x480

Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.

Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.

Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nostru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.

Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal.

Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze.

[…]

Tristetea si spaima mea îsi au, însã, izvorul în altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi.

[…]

Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri.

…Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. […] Nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.”

Fragment din Mircea Eliade, „Piloții orbi”, în Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937

Sursa: Regasirea frumosului pierdut

Related Posts

2 Responses “Mircea Eliade: „Luntrea statului nostru este condusă de niște piloți orbi!””

  1. Gogu says:

    Garantul valorilor morale si etice in orice stat este religia. Ori religia noastra nu este buna ori biserica noastra este corupta. Biserica si justitia ar trebui ar trebui sa fie independente. Atit timp cit biserica va primi bani de la politicieni , nimic bine pentru tara nu se va intimpla. Separarea materiala a bisericii de stat si controlul fiscal al banilor bisericii prin societati non profit este singurul lucru care ar trezi acest popor.Cit timp preotii nu vor plati impozite nu vor putea intelege problemele poporului. Daca un preot are un salariu de maxim 1800-2000 ron preoteasa in general nu munceste cum poate sa trimia copiii la scoli foarte bune sa aibe vila si masina scumpa? Poate sa faca toate astea pentru ca noi nu ne punem intrebari despre ce ar trebui sa faca cu banii pe care noi ai dam la biserica. Ori Dumnezeul la care ne inchinam ai lace luxul ori preotii nu sint slujitorii lui Dumnezeu. Nu toti. Exista si citeva exceptii este adevarat. Si ar trebui sa ne uitam la aceste exceptii sa vedem comportamentul lor fata de banii primiti.

  2. Gina says:

    “Fiecare descopera adevarul pe care este pregatit sa-l descopere” Mircea Eliade
    “Esentialul religiei lui Hristos se gasea deja in religia dacilor” D. Draghicescu
    Atat crestinismul cat si zalmoxianismul au ca doctrina principala nemurirea sufletului: sufletul eliberat din trupul de carne, daca a avut o viata pamanteana merituoasa, ajunge intr-o lume fericita, pentru totdeauna, limbajul fotonic multidimensional, conceptul vietii vesnice regasit in crestinism, Predica de pe munte, Fericirile, adevarata implinire a LEGII. Ex. “Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia”-Zidul Fericirii, deturnat in timp si spatiu in Zidul Plangerii.
    “Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni Pamantul”, “Fericiti facatorii de Pace, ca aceia fiii Lui Dumnezeu se vor chema”, “Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu” etc.
    Valorile nationale: traditia, cultura. limba si credinta, ne deosebesc ca natiune si se impune a fi intelese, practicate si transmise din generatie in generatie, prin grija celor chemati, alesi, abilitati, inzestrati, cu blandete, decenta, bun simt, demnitate, tarie, curaj, si fara de arginti-in sensul de mita pt. care reprez. unei societati la toate niv. au vandut averea unei natii. In conformitate cu principiul universal-valabil “Exceptia intareste regula”, exceptiile de oriunde sunt indrituite sa restabileasca ordinea fireasca a lucrurilor in orice domeniu de activitate, in considerarea faptului ca atunci cand religia si stiinta se armonizeaza in spiritualitate, toate conflictele se dezleaga, solutioneaza, si toate contradictiile lumii se impaca. Pace!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss