Analize și opinii

Luminița Arhire: ”SECVENȚE CELEBRE DIN „POLITICA-EXTERNĂ-PE-ÎNȚELESUL-TUTUROR”, REPOVESTITE ARTISTIC DE MAESTRUL RAREȘ BOGDAN”

MOTTO:„La Washington am văzut un președinte român cu coloana vertebrală intactă. Ușor emoționat, parcă, de laudele generoase, dar binemeritate, pe care cel mai puternic om al planetei i le aducea. Dar așa se comportă cei educați, iar Klaus Iohannis e dascăl la bază, să nu uităm! (…) Zbaterea unor conștiințe de a-și salva țara, un președinte care și-a riscat mandatul pentru a fi portavocea lor, nu rămâne ( corect : NU RĂMÂN, n.n.) fără răsplată.”(Rareș Bogdan, 22 august 2019, pe pagina lui de FACEBOOK) 



Ei, dragii moșului… ce dracului ne făceam noi dacă nu-l aveam pe tânăr-și-neliniștitul Rareș Bogdan care să ne explice pe-ndelete ce-am văzut noi în imaginea aia din jurul unei mese ovale, dintr-o birou mai puțin oval, dintr-o casă spoită-n alb, care se află în Whasington D.C., imagine cu niște inși aplaudând ghiduș și râzând în hohote de un alt ins cu o șepcuță caraghioasă pe creștet care ins, neștiind ce să facă, râdea și el ca… ăăăă… deșteapta-n târg când vinde linguri (sau cam așa ceva). Păi, dacă nu elimina el, Rareș viteazul, pișicherul de pixel albastru care ne-mpiedica pe noi să vedem realitatea măreției insului cu șepcuță, și-acum credeam că dânsu-i doar un prostovan care a nimerit din întâmplare într-o glumă a istoriei… Pe când așa… ia să vedem cum ne povestește Rareș ce-a fost acolo:

„Donald Trump a văzut, firește, câte lovituri în genunchii președintelui au venit (!!!, n.n.) din Kiseleff 10, grota bolșevică (Rareș o fi având proprietatea termenilor?!!! n.n.) a PSD. Dar și faptul că șefului statului pe care îl are ca partener strategic NU-I TREMURĂ PICIOARELE. Ca România să meargă înainte, alături de SUA, trebuie să se scuture odată de flagelul corupției, de clanurile și grupurile de interese care rod fibra sistemică (ooo!!!, curat sistemică!!!n.n.) a statului. Iar domnul Iohannis, a spus-o CU TOȚI DINȚII Trump (!!! n.n.), este omul care poate, și trebuie să rezolve problema. Acel «Make Romania great again» de pe șepcuța făcută cadou de șeful de la Casa Albă e un simbol de forță pe care numai nătărăii sau cei rău-intenționați nu îl pricep.” (Rareș Bogdan, 22 august 2019, pe pagina lui de FACEBOOK)

Trei lucruri m-au impresionat până la lacrimi în fragmentul de mai sus: în primul rând faptul că Trump a stat cu fundul în sus și s-a uitat pe sub masă, constatând că deși genunchii lui Klaus sunt mai beliți decât cei ai duduii Birchall, totuși rotulele președintelui sunt „încremenite în proiect” și nu tremură, în al doilea rând că același Trump i s-a adresat prezidentului purtător de șepcuță „cu toți dinții!!!”, ceea ce îmi spune mie că în convorbirile cu alți omologi, mai puțin apreciați, dânsul nu consideră necesar să-și și pună proteza mobilă a’ bună, de ceremonie, ci și-o arborează pe cea „casual”- cu un dinte-da, un dinte-ba… așa, de-al naibii! iar în al treilea rând că o nătăroaică așa de rău intenționată ca mine n-a observat „simbolul de forță” reprezentat de șepcuța derizorie înfundată între două urechi ca două toarte ale unei oale lipsite total de conținut…

În textul lui Rareș Bogdan apare evident că personajul principal, ăl mai important și mai ocoș din întâlnirea bilaterală la nivel înalt este Klaus al nostru.

„Din fruntea celei mai puternice democrații, Donald Trump ne-a spus că suntem pe drumul cel bun, că președintele Iohannis a decis bine când a pornit lupta. Ne-a transmis că șeful statului român trebuie să continue să vegheze, riscând mereu, pentru respectarea unor valori, iar asta reprezintă cheia succesului relației bilaterale. Noi, românii, aveam nevoie să ne spună cineva semnificativ că nu suntem singuri.” (Rareș Bogdan, 22 august 2019, pe pagina lui de FACEBOOK)

Ei, na-ți-o frântă că ți-am dres-o! Ce dracului luptă a „pornit” leneșul ăsta patentat, care-n afară de „somnic pufos la el acăsică”, într-una dintre cele cinci reședințe din Sibiu, precum și de abandonul fericit în diferite vacanțe, nu știe mare lucru? Și cu cine se luptă dânsul, „riscând mereu”?… nu se înțelege din textul vibrant al bardului de la Cluj, dar cunoscând personajul, formularea e, oricum, de râs!

În același spirit avântat, Rareș citește în zațul din ceașca de cafea a președintelui Trump și ne informează ce-a văzut acolo:

„Mesajul lui Trump de dincolo de cuvinte: Nu sunteți singuri! Americanii ne vor aproape de ei, și nu oricum. Nu în genunchi. Ci având căciulile pe frunte, nu în mână” (Rareș Bogdan, 22 august 2019, pe pagina lui de FACEBOOK)

Aha! deci a remarcat și CIA căciuloiul lui Klaus și i-a făcut o amplă informare lui Trump, că altfel nu avea de unde să bage în discuție Rareș „cloșca” prezidențială… Nu știu cum să spun, dar întâlnirea asta la cel mai înalt nivel mi se pare ca a fost bazată oarecum pe obiecte numai bune de pus pe căpățâni… șepcuțe, căciuli, tichii de mărgăritar…

De câte ori citesc astfel de texte scrise de micul Rareș, mă întreb de ce naiba l-am dat noi jos pe Ceaușescu și am afurisit, ca niște nechibzuiți, cultul personalității… că măcar pe-atunci treaba o făceau profesioniști adevărați, care puneau suflet când o dădeau cu „Carpatul gândirii”… cel mai iubit fiu al poporului”… „ctitor de geniu”… „conducător vizionar” și „strateg genial”, nu neghiobi fără pic de imaginație care cred că pupatul artistic în cur poate fi executat de oricine și că nu-ți trebuie o pregătire specială pentru asta, ci e suficient să fii absolventul Facultății de Științe Politice și Administrative a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj!

Ajunsă în acest punct, îmi aduc aminte un text postat de Rareș Bogdan pe FACEBOOK și reluat în ZIUA DE CLUJ.ro, pe 11 februarie 2019, text care spunea așa:

„Totuși, nu reușesc să înțeleg, cei din PSD sunt pur și simplu cretini, sau doar unii din PSD, mulți rău(!!!!!) sunt extrem de cretini? Aceasta este întrebarea care mă chinuie în dimineața aceasta. Are cineva o idee despre câți cretini se află totuși în acest partid devenit din ce în ce mai ridicol, cu ajutorul direct A ( corect: AL, n.n.) reprezentanților lor la vârf? ”

Ce să zic , Rareș… nu știu cum o fi la PESEDEU dar la PENELEU mi se pare că procentul „…de cretini, ticăloși și proști” uneori și ușor analfabeți, deși sunt jurnaliști cu notorietate, pare să se fi rotunjit binișor prin unele achiziții spectaculoase, de dinainte de alegerile europarlamentare… unul dintre ei a ajuns chiar VICEPREȘEDINTE și nu m-ar mira ca prefixul „VICE” să nu se simtă prea bine, ci să se usuce și să cadă, bietul de el, într-un viitor nu chiar așa de îndepărtat!

P.S. Cel pe care Rareș Bogdan îl considera „extrem (!!!!) de cretin” este Nicolae Bacalbașa. O mică biografie, conform WIKIPEDIA:

„A urmat Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța, după care a absolvit Facultatea de Medicină Generală din București.
Din 1972 a lucrat ca medic specialist la Spitalul Județean Galați, iar din anul 1995 a fost șef al secției de Terapie Intensivă a acestui spital, și purtător de cuvânt al acestuia.
Din 1993 a fost șef de lucrări la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – Facultatea de Medicină. În anul 2002 a obținut gradul de conferențiar, iar din 2006 este profesor universitar la aceeași universitate. Tatăl său a fost profesor universitar la Universitatea din Galați, iar mama sa medic la spitalul de Boli Infecțioase din Galați. Este născut în București. Are 16 cărți publicate (singur sau ca și coautor) de specialitate medicală și 93 de articole științifice în reviste naționale și internaționale.
De asemenea, este cunoscut ca scriitor de beletristică, având opt cărți publicate, printre care „Fals tratat de navigație” (1977), „Taci și înoată” (2000), „A muri pe mare” (2008).”

Asta ca să știm cum stăm cu scara de valori…

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • o fi “number one”… pentru deliciul, divertismentul, controlul monstrilor elitisti. testul pe teren in fostele zone miniere, orfelinit., ospicii, etc.
    din filmul “fenomene si evenimente extreme”…