C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Liviu Pleșoianu: ”Țara asta nu are cum să fie cu adevărat liberă decât dacă cei aleși… aleg să fie liberi!”

Ceea ce spui pe scenă, în fața publicului, sub lumina reflectoarelor – să fie identic cu ceea ce ai spus în spatele cortinei, în cadru restrâns, sub o lumină difuză. …Doar asta poate aduce schimbarea reală în politica românească. Altfel, ne vom învârti etern într-un sens giratoriu fără ieșire, fără finalitate, fără rost…



În viziunea mea, oamenii de stat care au cu adevărat capacitatea de a schimba traiectoria politică descendentă și alunecarea accelerată în abisul social sunt cei care resimt un rău fizic atunci când văd cum se cască hăuri între afirmațiile publice și discuțiile așa-zis private.

Nu sunt un carierist politic și nici n-am de gând să devin (nu în sensul că nu am de gând să merg oricât de departe, ci în sensul că îmi văd de drumul meu și nu las pe nimeni să ma abată, să mă tragă spre o anumită grupare sau agendă). Am suferit, mi-am înghițit dar și strigat frustrările timp de mai bine de un deceniu, la fel ca cei mai mulți dintre români, văzând cât de IRESPIRABIL devine aerul în această țară, cum ne transformăm tot mai mult într-un stat subjugat de o Nouă Securitate, mai perfidă și mai sofisticată tehnologic și ca tehnici de manipulare decât Vechea Securitate. Apoi, începând cu noiembrie 2016, am decis să mă implic, să încerc să schimb ceva, atât cât pot. Acesta este motivul pentru care voi continua să spun TOT ce aș fi spus și dacă aș fi decis să rămân în afara lumii politice. Nimeni și nimic nu mă poate determina să procedez altfel. Dacă simt că greșim, O VOI SPUNE! La fel cum, de fiecare dată când reduta era în pericol, am apărat-o fără rezerve, de câte ori voi sesiza ezitări sau proceduri cu ocolire prin Tibet, VOI VORBI! Indiferent pe cine voi deranja… Nu mă interesează decât să terminăm odată cu modul ăsta ocolit și netransparent de a face politică. Inclusiv când faci un bine, trebuie să-l faci TRANSPARENT. Altminteri, devine un BINE CORUPT, un bine pentru care ești dispus la concesii care, pe termen lung, compromit iarăși totul…

Politica, așa cum o văd eu, e una deschisă, la vedere, neascunsă-n sufragerii sau în vii. Politica, așa cum ar trebui să fie, este liberă de înțelegeri private, de agende ascunse. Discuțiile, negocierile trebuie purtate afară, la lumină. Asta e SCHIMBAREA REALĂ, dacă vrem cu adevărat schimbare reală! Adevărul trebuie spus până la capăt, fără rezerve. Abia asta ne face, cu adevărat oameni. Altfel, oricât de bine ne-ar fi din punct de vedere financiar, vom duce o viață goală de conținut real!

Am ferma convingere că informațiile pe care le cunosc cel puțin 50 dintre actualii parlamentari, de ar fi făcute publice, în respect față de cetățean și față de adevăr, ar scoate acest popor din tenebrele în care a fost vârât fără voia sa. Nimic nu e mai presus de adevăr! Nimic nu merită să-l lași deoparte, la păstrare, „pentru vremuri mai bune” ce niciodată n-or să vină!

În ce mă privește, mă număr printre cei mai neinformați „pe surse” din acest Parlament. Și nu pentru că n-aș putea deveni cât se poate de informat. Ci pentru că EXACT de genul ăsta de politică M-AM SĂTURAT! Nu vreau să-mi șoptească la ureche nicio sursă (lucru de care observ că s-au prins repede depozitarii de informații). Dacă cineva are ceva de spus – să spună deschis. …În presă, e altceva. În politică, e un obicei cât se poate de TOXIC!

Cine mă înțelege cu adevărat va vedea că am două obiective MAJORE: să demonstrez că SE POATE să activezi în politică și fără a spune lucruri în care nu crezi (sau fără a ascunde realitățile pe care le vezi) și să dezvolt o serie de proiecte menite să ne vindece de cea mai gravă maladie care ne-a fost indusă – DEZBINAREA. De-asta am făcut eu pasul către politică la final de 2016 și acesta este motivul pentru care NU o să tac și o să VORBESC, liber, de câte ori voi considera că e necesar să o fac! Nefiind un ins care a mai făcut politică până acum, sunt cumva un călător cu casa între două lumi – lumea celor care aleg și lumea celor care sunt aleși. Și cred că e bine că mă simt așa, pentru că lumile astea două trebuie unite, trebuie aduse laolaltă. Nu mai putem continua să ne întâlnim masiv doar la vot…

De asemenea, trebuie să mărturisesc și faptul că nu sunt și nu voi fi niciodată un „comunicator” de profesie. Sunt în așa fel construit încât NU pot comunica decât ceea ce gândesc și ceea ce simt, indiferent dacă am dreptate sau greșesc. Nu pot recita un mesaj, nu-l pot nici măcar încadra în alte cuvinte. Nu pot să fac altfel decât să-mi exprim liber convingerile. În sensul clasicei comunicări de partid, o fi rău. În sens uman, o fi totuși bine…

„Fie să FIM!” – cu acest îndemn îmi închei de multe ori luările de poziție. …Dar n-o să FIM decât în măsura în care scoatem adevărul din groapa în care e ținut captiv și îl punem în lumina reflectoarelor. …N-o să FIM decât în măsura în care facem POLITICĂ LA VEDERE. …N-o să FIM decât în măsura în care vom înțelege că orice pas greșit pe care ni-l asumăm în ideea că „așa avem mai multe șanse să ajungem la destinație” este de fapt doar o accentuare a unei entorse morale care ne va face până la urmă incapabili să mai ajungem oriunde…

Diverse persoane, chiar dacă bine intenționate, doresc să mă ajute propunându-mi tot felul de scheme politice sau de comunicare. Mulțumesc, dar NU! Ce mă străduiesc eu să fac nu are nicio legătură cu modul clasic de a face politică – acela în care comunici PUBLIC ceva, dar vizezi în fapt anumite obiective stabilite în spatele cortinei. Ei bine, tocmai această cortină o vreau eu desființată…

Nu politica în sine este problema (așa cum spun mulți), ci modul de a face politică. Aici trebuie schimbate lucrurile. Iar drumul pe care îl propun și pe care mă voi încăpățâna să pășesc este drumul celor care călătoresc cu adevărul de mână și nu ascuns prin buzunare. N-o să mă convingă nimeni, niciodată, să merg pe celălalt drum – cel pe care s-a mers până acum. Drumul adevărurilor ocolite, al realităților neasumate PUBLIC! Un drum închis care ne-a scos de pe șine, o fundătură lipsită de rost!

ROMÂNIA TREBUIE SĂ SE AFLE PE SINE PENTRU A PUTEA CONTA ÎN LUMEA MARE…

România – o colonie în DEVĂLMĂȘIE

Că România a fost de multă vreme transformată într-o colonie – acesta este pur și simplu un truism pentru cine înțelege cu adevărat situația în care ne aflăm. Că acest umilitor statut e doar consecința unei nesfârșite serii de complicități – e iarăși cât se poate de clar. Însă ceea ce ne particularizează pe scena istoriei nu e nici măcar faptul că suntem o colonie. Ceea ce ne face cu adevărat unici este realitatea că suntem O COLONIE ÎN DEVĂLMĂȘIE! Sunt atât de multe felii de țară cu care se servesc nestingheriți atât de mulți stăpâni, încât e deja destul de complicat să mai ripostezi. Lanțurile cărui cârmuitor indirect să le rupi mai întâi?

În plus, e plină scena politică de foști „bărbați de stat” care, după ce au contribuit din plin la așezarea de noi zale, își rup acum tricourile de pe piept de mari luptători ce sunt împotriva celor care ne abuzează, fie ei dinăuntrul sau din afara țării. Acești vajnici luptători pe Facebook se aseamănă până la identitate cu un puști pe care mi-l amintesc, din vremuri de demult. Obișnuia să amenințe și să ragă ca un leu. …Însă numai după ce se plictiseau să-l trateze ca pe un sclav băieții de la cealaltă scară. Imediat ce se îndepărtau suficient cât să iasă din zona de pericol, devenea brusc cel mai curajos băiat din blocurile românești. Auzindu-l, ziceai că sigur e un pui de Superman. Dacă înțelegeai întregul context, pricepeai însă repede că era doar un copilandru temător care încerca să pozeze în campion…

M-am săturat să văd cum anii trec și cum unii se tot „bat” cu nedreptățile, cum „luptă” împotriva noilor și perfidelor forme de sclavie. Asta în timp ce majoritatea românilor chiar își doresc LIBERTATE, chiar își cer DREPTUL la DEMNITATE și la propriul DESTIN. …O majoritate tăcută care n-are încotro și se vede nevoită să asiste neputincioasă la scurgerea implacabilă a nisipului din clepsidra acestui neam!

Sunt un optimist incurabil și cred cu tărie că putem inversa mersul acesta înjositor și fără sens. În același timp, sunt cât se poate de realist. Mi-e CLAR că singura șansă este aceea a unei acțiuni unitare a tuturor celor care cred într-un alt tip de deplasare – una verticală, perpendiculară pe sol. Nu că am fi noi buricul pământului… Nu că ar fi bine să ne imaginăm rupți total de lume și funcționând ca o monadă de sine stătătoare… Să luptăm însă, ÎMPREUNĂ, pentru a face realitate din visul de a fi LIBERI, liberi să ne urmăm propriul DESTIN – pentru asta merită orice efort!

Nu trăim veșnic. Doar câțiva stropi de apă pe un râu, doar câteva fire de nisip pe-o plajă… Și, tocmai de aceea, a nu face din scurta noastră trecere o permanentă căutare și facere de ROST e pur și simplu încununare cu absurd!

Probabil mulți au realizat deja – nu mă interesează absolut deloc o „carieră politică”. Motiv pentru care și sunt un om cât se poate de LIBER! …De fapt, până la urmă, acesta și e rolul meu – de a propune un altfel de drum. Drumul omului liber… Un drum pe care vă invit să pășim împreună, în număr cât mai mare… Doar așa vom reuși să ajungem, cu adevărat, UNDEVA. Doar așa vom reuși să ieșim din bucla asta temporală în care suntem ținuți prizonieri. Doar așa vom izbuti să spargem bula de săpun pe care ne-au creat-o și despre care ne-au spus că-i zice… „lumea”.

COLONIA ROMÂNIA ȘI DERAIEREA DESTINULUI UNEI NAȚIUNI

România este, pas cu pas, destructurată. Noi, ca popor, suntem aruncați eficient în afara istoriei și a propriului destin. Suntem abil așezați în tranșee și ni se injectează zilnic doze de ură activă. Apoi, fără să înțelegem cum s-a ajuns aici, pornim să ne luptăm unii cu alții golind de semnificație însuși conceptul de „națiune”. Albia pe unde odată trecea un sens comun este acum complet secată. Suntem un neam a cărui soartă a fost cinic suspendată deasupra unei văi infinite.

Nu mai suntem nici România mare, dar nici România mică. Experimente precum dictatura justiției „independente” au reușit să ne scoată atât de pe harta lumii, cât și de pe propriile șine. Un tren deraiat care poartă spre niciunde milioane de oameni care nu își mai află rostul comun…

…Nu e premoniție, e doar privire cu ochii larg deschiși – dacă nu repornim inima acestei națiuni acum (nu anul viitor, nu anotimpul următor, nu luna care vine), atunci ne vom fi ratat poate ultima șansă de a conta frumos pe scena lumii. Și nu o putem reporni decât dacă ne administrăm, colectiv, un SENS. Singurul liant e noua perspectivă pe care ne-am putea-o da și pe care lumii i-am putea-o propune. Iar de un lucru sunt ferm convins – România poate renaște doar dacă își acceptă destinul de deschizătoare de drumuri, de neutră țară umanistă care oferă timp și spațiu pentru DIALOG, de teritoriu liber de ură și de cultivator nu doar de grâu – ci și de SENSURI. Dacă vom continua, din contră, să pășim cu capul plecat la umbra tălpilor mari ale altora, atunci vom ajunge, foarte curând, o ruină. – Ruina unui popor cu destinul acoperit și sufocat de buruieni…

ROMÂNIA POATE ALEGE ȘI SĂ FIE EA ÎNSĂȘI…

Zgomot… Foarte mult zgomot creat de făuritorii de zgomot… Atât de mult încât spre timpanul poporului meu nu își mai află drumul tocmai glasul propriului destin. România este, de mai bine de un sfert de veac, scena unor experimente și a unor lupte al căror scop este acela de a amuți vocea și de a amorți membrele unui popor care ar fi putut și încă mai poate juca rolul de punte între Est și Vest, de echilibrator de forțe, de transformator de influențe. România poate alege creșterea pitică la umbra nucului mare. România poate opta pentru protectoratul puternicului zilei, asigurându-și astfel o prosperitate conjuncturală și o protecție contextuală. Dar România poate alege și să fie ea însăși, să se dezvolte la lumina propriului soare, să construiască și să pună la dispoziția lumii celei mari o alternativă imposibil de neglijat.

…Iar cine observă cu atenție și privește în profunzime ce se întâmplă în România ultimelor decenii înțelege rapid miza luptei care se dă pentru a trimite acest popor în afara propriului destin. În spatele imixtiunilor în treburile interne ale României nu stau doar interesele economice ale altor state, ci interese mult mai profunde. Cei care se opun conștient noului sens pe care societatea îl poate primi fac tot ce pot pentru ca poporul român să fie dus cât mai departe de el însuși.

Dincolo de calitățile și defectele românilor, suntem depozitarii unui substrat național care se poate transforma în pântecele unui nou sens social. România ar putea alege să fie, mai departe, sclavul care este. Sau ar putea alege frumoasa nebunie a deschizătorului de drumuri. Iar dacă admitem că lumea în ale cărei ape ne aruncăm copiii e o lume a războiului tuturor împotriva tuturor, poate începem să luăm în calcul și varianta în care, fără a ne mai lăsa duși de vântul cu miros de praf de pușcă, purcedem noi înșine la a crea ceva cu adevărat nou. O țară neutră nu ca financiara Elveție neutră, ci o țară neutră ca umanista Românie neutră… Dacă tot suntem cobaii atâtor experimente, hai măcar să ne propunem să devenim produsul propriului experiment. …Marele EXPERIMENT al unei societăți omenești care pune ființa umană în centrul oricărei preocupări, care valorizează și valorifică potențialul uman pentru om și în favoarea omului. …Nu în favoarea unei colectivități abstracte, precum în comunism. …Nu în favoarea unui individualism rece și cinic, precum în capitalism. …Ci în favoarea unei comunități de ființe libere care își susțin reciproc prosperitatea.

RELAȚII INTERNAȚIONALE

Lucrurile sunt minunat sau (depinde de perspectivă) îngrozitor de simple. Avem varianta în care ne ducem zilele mai departe în actuala paradigmă, discutând – din punctul meu de vedere – total pe lângă subiect. E varianta în care perorăm ad infinitum în cheia analizei de „politică externă”, de „relații internaționale”, de „dinamică militară”. Asta facem de (prea multe) decenii… Sigur, e un lucru care, pe unii dintre noi, ne face să avem siguranța de sine a insului care e convins că înțelege „exact” cum funcționează lumea. …Sau mai avem varianta în care lăsăm deoparte tot ce ne face să ne simțim niște extraordinari „experți” și ne mai oferim și șansa unor interpretări care să plece de la realități foarte simple – atât de simple încât aproape nimeni nu le ia în calcul. De pildă, am putea să ne punem problema că, de când ne știm, nu am ieșit cu milioanele în strada, la noi dar și pe celelalte felii de planetă, pentru a protesta împotriva faptului că trilioane de euro se duc anual pe bugete militare (adică pe MOARTE, chiar dacă ne place foarte mult să ne mințim că ar fi vorba despre altceva). Când am protestat ultima oară împotriva alocărilor bugetare enorme, la nivel mondial, pentru război, pentru activități militare?!? Noi suntem, de fapt, niște ființe normale la cap? Are sens să ne văităm că e război peste tot în jurul nostru, câtă vreme nu avem nicio problemă cu faptul ca mii de miliarde de euro se duc anual pe armament, în loc să le direcționăm către eradicarea sărăciei extreme care omoară câte un copil de pe glob – semen nevinovat de-al nostru! – la fiecare câteva secunde!?!

Poate ar fi cazul să începem să ne gândim foarte serios la aceste lucruri. Pentru că lumea asta e așa cum e DOAR pentru că nu avem imboldul de a o face să arate altfel. Avem impresia că, în microuniversul nostru, suntem feriți de orice rău, că e suficient să ne vedem „de noi și de ai noștri”. …Nimic mai fals! În scurtă vreme, răul cumulat al lumii va veni peste noi. Și atunci ne vom – evident! – mira. Foarte tare ne vom mira…

După experiențele recente de la Bruxelles și de la Strasbourg, pot să trag deja o concluzie și un semnal de alarmă: lucrurile sunt atât de amestecate, iar capacitatea de înțelegere a realităților din alte țări a devenit atât de mică, încât aproape orice decizie luată în cadrul instituțiilor europene devine un demers cvasiabsurd.

Ne îndreptăm, tot mai mult, către autism instituțional european. La adăpostul „valorilor comune”, superficialitatea începe tot mai mult să legifereze, să impună reguli și norme. Iar acest lucru este foarte, foarte rău! Pentru că națiuni întregi ajung să fie umilite în propria lor țară, voința lor SUVERANĂ ajunge să fie pur și simplu aruncată la coș doar pentru că un raportor european se dovedește complet incapabil să înțeleagă realitățile din țara lor.

Care sunt pietrele de temelie reale, solide, menite să dăinuie pentru secole sau măcar pentru decade? Care e, de fapt, adevărata piatră unghiulară, singura capabilă să menţină unite puterile Europei? – Concentrarea, înainte de toate, pe om, pe fiinţa omenească! În lipsa acestui centru, acestui Soare capabil să ţină totul în echilibru, toate planetele, toate sistemele, instituţiile şi construcţiile omului o iau razna, se ciocnesc între ele şi duc, mai repede sau mai încet, către o entropie avansată a sistemului celui mare care e Lumea Omului!

Personal, sunt absolut convins că o să facem praf foarte curând planeta asta dacă vom continua să perorăm ad infinitum în cheia analizei de „politică externă”, de „relații internaționale”, de „dinamică militară”…

„UNIUNE” NU ÎNSEAMNĂ NEAM DE CLONE…

O “uniune” reală a țărilor europene ar presupune o apropiere reală între cetățenii respectivelor țări. Tocmai în acest sens, al unei UNIUNI reale, profunde, UMANE, nu s-a făcut ABSOLUT NIMIC! Dacă vrem să continuăm joaca de-a marile instituții, nu ne împiedică nimeni s-o facem. Dacă vrem, însă, o îmbunătățire profundă a traiului european, suntem obligați să ne dăm jos căştile de REALITATE VIRTUALĂ pe care ni le-au aşezat pe nas marii dregători de instituții cu nume pompoase. …Şi să privim realitatea drept în ochi, dacă vrem o Uniune Europeană adevărată: în momentul de față, UE e un colos cu picioare de lut, care nu are la bază OMUL şi grija față de OM! Ființa omenească a fost sacrificată pe altarul unei BIROCRAȚII INTERESATE! …Iar singura şansă de a schimba asta e întoarcerea la fundamentele corecte. Care înglobează economicul, dar îl depăşesc cu mult… Câtă vreme vom reduce totul la ECONOMIC, nu vom avea nicio UNIUNE. Ci doar nişte instituții folosite de conducătorii câtorva țări pentru a subjuga economic şi politic toate celelalte țări…

Nu ne putem întoarce la națiunile privite ca monade de sine stătătoare, ermetic închise, fără comunicări și schimburi cu exteriorul. Umanitatea e firesc și necesar să evolueze către a deveni o mare comunitate. Însă nu în sensul globalizării așa cum a fost ea concepută de către cei care vor – și în mare măsură reușesc – să dirijeze orchestra lumii. Nu în sensul unui singur stat global, unde nimeni nu mai are identitate și unde toți sunt clonele aceleiași matrici – idealul ultim globalist-corporatist. Ci în sensul unei umanități alcătuite din miliarde de picături interdependente, care aleg LIBER să compună un ocean. Nu un neam de clone, nici miliarde de monade de sine stătătoare, ci o pluralitate de ființe libere care își asigură reciproc prosperitatea.

Lumea în care trăim, lumea cea mare, arată atât de rău pentru un singur motiv fundamental – Omul nu își găsește niciun loc printre preocupările celor care (ne) conduc. Că e birocrație, că e „tehnocrație”, că e conducere națională, că sunt cei de la Bruxelles – peste tot aceeași meteahnă funciară: omul nu se află cu adevărat în centrul preocupărilor. …Avem nevoie de reaprinderea OMENESCULUI – în noi și în instituțiile noastre, naționale și internaționale. Este singura cale reală. Orice altceva e doar concert de sticle goale…

PERICULOSUL JOC AL CLIȘEELOR ȘI SINGURUL ȚĂRM PE CARE-L VĂD

Se face vorbire la nesfârșit despre „valorile europene”. Dar oare cei care nu se mai plictisesc să se audă pe sine vorbind sunt conștienți și de cât de diferite ne sunt percepțiile în privința acestor valori? Turnăm oare cu toții același conținut în conceptele comune? Ce înțelege un francez prin „democrație” sau „suveranitate” e oare exact ce înțelege un britanic, un român, un italian sau un finlandez? Cât de diferit se aude, de fapt, același cuvânt în diversele peșteri în care stăm închiși? Asistând la diverse discuții între oameni veniți din tot felul de țări, am tot mai mult impresia că toate uneltele tehnologiei moderne nu fac decât să ne vândă iluzia unei mari comunități umane. În realitate, strigăm cu toții din interiorul unor peșteri goale…

În tot acest context, diplomații de carieră care câștigă câte ceva (nu neapărat pentru țările lor – asta pare a fi devenit ceva demodat, primează acum interesele transfrontaliere…) sunt cei care cunosc exact ce înțelege francezul prin „democrație”, prin „justiție”… Ei știu, de asemenea, ce reprezintă aceste concepte pentru danez, pentru finlandez, pentru italian, pentru spaniol, pentru olandez ș.a.m.d.. Cu alte cuvinte, sunt unii care știu exact care este situația (faptul că înțelegem cu totul altceva din același concept, în funcție de țara unde trăim) și care nu semnalează această stare de fapt, ci dimpotrivă – tac mâlc și caută să PROFITE! Când au nevoie de francez, adaptează discursul la ce știu că înțelege francezul când îi zici, de pildă, „justiție” sau „democrație” sau „libertate”. Când au nevoie de italian, vorbesc pe limba lui. Și tot așa… Dintr-un context și dintr-un interes în altul…

Întâlnirea semnificațiilor conceptelor a fost anulată. I-a luat locul un periculos joc al clișeelor, pe care câțiva știu să-l joace foarte bine, iar cei mai mulți nu-l înțeleg absolut deloc. Iar finalitatea, din păcate, este una singură – ne vom îneca într-o mare a clișeelor exact în timp ce suntem convinși că suntem cei care salvează lumea…

Singura scăpare de aici e întoarcerea cu fața către OM. …Și nu, nu e tot un clișeu. E țărmul pe care îl văd dintotdeauna, chiar dacă abia întrezărindu-se peste creasta semeață a câte unui val…

Nu putem să depășim decât ÎMPREUNĂ această veritabilă CUMPĂNĂ A UMANITĂȚII… Niciun cadru legislativ nu poate rezolva prin el însuși problema discriminării sau a conflictului dintre națuni. Desigur, recomandările, rezoluțiile redactate și votate de către instituțiile europene își au rolul lor, dar nu sunt în niciun caz suficiente! Trebuie, de asemenea, să ne asigurăm că un climat real de dialog începe să se dezvolte în rândul cetățenilor europeni. Iar un astfel de climat nu poate fi asigurat decât printr-un schimb intercultural permanent. Nu e vorba doar despre rezolvarea unor cazuri punctuale. Avem de a face cu o problemă generală și generalizată – absența comunicării, lipsa înțelegerii reciproce reprezintă un focar permanent de tensiune și conflict.

Nu este vorba doar despre o problematică economică. Mă tem că e vorba de mult mai mult decât atât! Uneori, chiar mă întreb – cât de mult cunoaștem despre specificul altor națiuni? Chiar turnăm întotdeauna același conținut în cupa conceptelor generale pe care le utilizăm? Cât de mult știu eu, în mod real, despre modul în care aceste concepte sunt percepute de către colegii mei din celelalte țări? De câte ori se întâmplă, de fapt, să nu vedem că folosim aceleași cuvinte în timpul dezbaterilor noastre, în vreme ce, în mod real, avem abordări și definiții fundamental diferite referitor la aceste concepte?

Ziua în care vom începe să ne raportăm la ceilalți ca la noi înșine va fi ziua însănătoșirii noastre morale și sociale. „Toți pentru unul și unul pentru toți” nu e doar un celebru motto literar. Ar trebui să reprezinte numele singurei autostrăzi spirituale suficient de încăpătoare pentru noi toți, una pe care se poate circula în deplină siguranță. …Nu mai avem alte opțiuni. Pur și simplu! Fie colapsăm și ne pierdem cu totul UMANITATEA, fie reușim să trecem, ÎMPREUNĂ, peste acest prag, să depășim această veritabilă CUMPĂNĂ A UMANITĂȚII, devenind astfel mai conștienți și mai puternici! Avem nevoie să începem să ne oferim unii altora din semnificațiile profunde ale comorilor spirituale și culturale pe care le deținem. Doar acest schimb VIU va putea demara PROCESUL de ÎNSĂNĂTOȘIRE!

470.000 de oameni au murit în Siria în ultimii ani! 470.000! – Aceasta și nu alta este radiografia reală a lumii în care trăim. Știți, în acest context, cât cheltuie umanitatea ANUAL pe arme și activități militare? 1,7 TRILIOANE de dolari! Asta se scrie așa: 1.700.000.000.000 $…

…Și atunci? Sunt eu cel “naiv” când repet aproape obsesiv că singura șansă este să reorganizăm societatea noastră în jurul OMULUI!? …Ori naivi sunt cei care cred că o mai putem duce multă vreme așa cum suntem acum!?…

FIINȚA OMENEASCĂ – ELEMENTUL CENTRAL AL UNUI PROIECT DE ȚARĂ

Putem elabora zeci de programe de dezvoltare. Ele nu vor schimba fundamental lucrurile pentru un motiv foarte simplu – fundația lipsește. Iar fundația nu poate fi construită prin documente programatice. Ea poate fi construită doar din substanța unei viziuni.

Indiferent că vorbim despre planul intern sau cel extern, despre economie, educație și sănătate sau despre relațiile internaționale, fundația care lipsește în acest moment este FUNDAȚIA UMANĂ! Iar România va conta în plan extern doar în măsura în care se va regăsi pe sine în plan intern. Politica externă a unei națiuni nu e altceva decât consecința politicii sale interne…

VIITORUL PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI

…Știu că Iohannis și-a început, de timpuriu, campania electorală pentru prezidențialele din 2019. Știu că s-a apucat brusc să fie „președinte jucător”, în condițiile în care din 2014 și până acum orice altceva a contat mai mult pe agenda sa. Dar cel mai greu de înghițit este faptul că, până la alegerile din 2019, România are marele GHINION de a sărbători anul acesta Centenarul Marii Uniri avându-l pe unul dintre cei mai mari DEZBINATORI din istorie pe post de „Președinte”! …Poate că e o ultimă lecție amară de proporții pe care o mai avem noi, românii, de învățat. Poate că e o ultimă umilință națională pe care o mai avem de îndurat – faptul de a fi reprezentați într-un an atât de important de unul care nu poate decât „comemora” ceea ce pentru noi e mare motiv de SĂRBĂTOARE… Un lucru e sigur, însă. Oricât de mult se va strădui de acum înainte să-și făurească măști electorale care să îl arate publicului ca om dotat cu simțire de om, românii care au o inimă VIE în piept îi vor percepe falsitatea. Chiar și atunci când își duce mâna la piept, în momentul în care se intonează imnul… Și când, de fapt, vrea să se asigure că mai e ceva acolo, în partea stângă, dincolo de coaste…

DESTINUL acestui popor nu va mai tolera niciun surogat! Pentru România, vine timpul unei schimbări reale. Una care va elimina falsele monede de pe piață. Pentru România, se apropie cu pași repezi timpul unei transformări reale, profunde, care nu are nicio legătura cu așa-zisa „politică altfel” pe care o mimează Iohannis facil cu talentul unui cabotin ce-și spune singur „politruc”.

…Fie să FIM! Timpul nu mai are răbdare…

NU E NIMIC OBIȘNUT ÎN CANDIDATURA MEA…

Eu nu sunt un politician în sens clasic. Sunt complet atipic și perfect conștient de asta. Uneori, mă gândesc la starea de vertij pe care le-o provoc unora dintre colegii mei. E simplu să te lupți cu unul care acționează așa cum știi tu că se acționează. Infinit mai greu, însă, atunci când oponentul tău e unul pe care, de fapt, nu-l interesează câtuși de puțin lupta în sine. Eu nu sunt aici pentru procente electorale, pentru a-mi învinge adversarii. Eu sunt aici pentru a da semnalul unui alt mod de raportare la celălalt. Politica nu trebuie să dispară, ea trebuie însă să se transforme. Omenirea, deci și politica, trebuie să se transforme. Este singura cale. Altfel, nu vom putea opri declinul.

Diverse persoane, chiar dacă bine intenționate, doresc să mă ajute propunându-mi tot felul de scheme politice sau de comunicare. Mulțumesc, dar NU! Ce mă străduiesc eu să fac nu are nicio legătură cu modul clasic de a face politică – acela în care comunici PUBLIC ceva, dar vizezi în fapt anumite obiective stabilite în spatele cortinei. Ei bine, tocmai această cortină o vreau eu desființată…

Nu politica în sine este problema (așa cum spun mulți), ci modul de a face politică. Aici trebuie schimbate lucrurile. Iar drumul pe care îl propun și pe care mă voi încăpățâna să pășesc este drumul celor care călătoresc cu adevărul de mână și nu ascuns prin buzunare. N-o să mă convingă nimeni, niciodată, să merg pe celălalt drum – cel pe care s-a mers până acum. Drumul adevărurilor ocolite, al realităților neasumate PUBLIC! Un drum închis care ne-a scos de pe șine, o fundătură lipsită de rost.

Realizăm cu toții cât de repede s-ar schimba lucrurile pe-aici dacă toți cei care dețin sau pretind funcții de înaltă demnitate publică ar spune tot ce știu, ar vorbi ÎN FAȚA OAMENILOR despre toate informațiile pe care și le împărtășesc unii altora ÎN PRIVAT?

Știu sigur că mulți dintre cei care au ales să facă politică, mulți dintre cei care au intrat în Parlament sunt oameni care prețuiesc LIBERTATEA. …Fiți LIBERI, atunci! Nu doar dintr-o dorință firească, ci din DATORIE față de cei care v-au ALES! Țara asta nu are cum să fie cu adevărat LIBERĂ decât dacă cei aleși… ALEG SĂ FIE LIBERI!

Eu, unul, voi merge mai departe, așa cum am hotărât. Voi candida în 2019 tocmai pentru că am convingerea că UMANITATEA noastră nu mai poate supraviețui prea multă vreme dacă nu începem, în mod real, să schimbăm modul de a face politică, modul de raportare la celălalt, la om! Dacă partidul din care fac parte va dori, își va asuma nu doar candidatura mea, ci și drumul pe care îl propun. Dacă nu, voi candida ca independent. Oricum, în oricare dintre variante, nu am de gând să fac NICIUN joc de culise, nu am de gând să mă ascund, pentru „discuții”, în spatele NICIUNEI cortine. Tocmai pentru că EXACT la asta trebuie, grabnic, să renunțăm!

Paradoxal, utopic nu e să crezi că lumea poate fi schimbată în bine, ci să consideri că ea mai poate continua așa cum e acum… Dacă mii, zeci de mii de oameni sunt încă ținuți captivi de tot soiul de personaje care nu fac decât să le exploateze în interes propriu frustrările e și pentru că cei care sunt cu adevărat interesați de binele celorlalți suferă de timiditatea implicării publice. E timpul ca cei care simt nu doar românește – ci mai ales OMENEȘTE să facă pasul în față. E singura șansă… Manipulările și ipocrizia nu vor dispărea decât ca efect al ieșirii din anonimat a celor care sunt capabili să-și picure AUTENTICITATE în glas și în faptă…

TREBUIE SĂ LUCRĂM ÎMPREUNĂ ASTFEL ÎNCÂT LIBERTATEA NOASTRĂ SĂ REPREZINTE MAI MULT DECÂT “ȘANSA” DE A ALEGE ÎNTRE DIVERSE FORME DE SCLAVIE…

N-ai cum să-ți faci o grădină frumoasă dacă nu elimini mai întâi buruienile. Pe de altă parte, dacă plivirea durează prea mult, riști să uiți de ce te-ai apucat inițial să cureți terenul. Astfel, chiar dacă scapi de buruieni, simplul fapt că nu pui altceva în loc va aduce în spațiul liber alte și alte buruieni. Marea noastră problemă este aceea că lăsăm mereu spațiul liber. Ceea ce ne aduce la nesfârșit în situația de a lupta împotriva buruienilor…

Ni s-a băgat în cap vreme de mai bine de un deceniu că singura noastră preocupare națională majoră trebuie să fie aceea a “luptei anti-corupție”. De ce a prins tâmpenia asta? Pentru că cine ne-a aruncat niște buruieni și ne-a pus apoi să le adunăm de pe jos A GĂSIT LOCUL LIBER!

România nu-și va reveni decât atunci când va începe să meargă pe drumul său, când va planta pomi roditori și flori în grădină, reducând astfel drastic spațiul pentru buruieni. Trebuie să lucrăm pentru ca libertatea noastră să însemne mai mult decât “șansa” de a alege între diverse forme de sclavie…

România nu are datele genetice ale unui mare luptător mondial. Avem, în schimb, tot ce ne trebuie pentru a reuși să găsim liantul între Est și Vest, între tot mai multele lumi în care suntem, artificial, împărțiți. Acesta este sensul corect al destinului nostru național. Iar tot ce voi întreprinde din acest moment va fi exact în această direcție! Înțeleg suficient de bine lumea pentru a ști că e nevoie să ne grăbim dacă vrem să mai apucăm ziua reîntoarcerii trenului nostru pe șine…

De mai mult de 12 ani, în SUFRAGERIA „ROMÂNICA” se decide cine are voie și cine nu are voie să iasă președinte, cine are voie și cine n-are voie să fie om politic, cine are voie și cine n-are voie să fie om de afaceri. În general, în generalisima sufragerie „ROMÂNICA” se decide tot, indiferent de majorități, de vot, de voința covârșitoare a acestui popor. Că se face asta cu sprijin de afară – ține de evidențe… Trebuie să fi aterizat de mai puțin de două minute pe Terra ca să nu înțelegi exact cum funcționează mecanismul de control în România și asupra României…

Cert este că acest SISTEM oribil va continua să funcționeze fix atâta vreme cât nimic nu se va ivi ca ALTERNATIVĂ. Lupta cu buruienile nu e suficientă. Dacă nu plantezi ceva în loc, vor crește iarăși. Și tu iar te vei trudi să le scoți din rădăcină. …Și iar te vei bucura. Și ele iar vor crește…

În paralel cu desțelenirea, avem nevoie de un amplu Proiect Național. Iar acest Proiect nu trebuie să fie nici pro-Rusia, nici anti-Rusia, nici pro-America, nici anti-America. Menirea României e tocmai aceea de a fi puntea necesară dintre lumi. Altminteri, nu vom face decât să ne lăsăm prinși într-un Război al Lumilor care nu are nimic de a face nici cu Destinul nostru național, nici cu rostul omului pe această planetă. Proiectul de Țară corect e unul singur – acela al unei Românii a Oamenilor, care să transmită lumii celei mari un puternic semnal constructiv.

Angrenarea energiilor pozitive, creatoare ale acestei națiuni ar putea face diferența într-un timp al URII absurde. De nu vom reuși asta, vom deveni fără voia noastră și pe nesimțite parte a unui război al tuturor împotriva tuturor. Iar țara care ar fi trebuit să se numească „ROMÂNIA” va rămâne, în istorie, „ROMÂNICA” – o tristă parodie de destin și un teribil simulacru de rosturi și de sens…

Motivul pentru care am hotărât să fac pasul către politică este tocmai acest Proiect de Țară în care cred foarte mult. Și pentru care am să mă lupt atât cât va ține de mine. Cred că vom fi fiind deja mulți care să optăm pentru un astfel de Drum. …Fie să FIM!

FIE SĂ FIM!…

…Pentru că un popor unit și viu, treaz, conștient de ce i se întâmplă este un popor greu de manipulat, planul a fost și este acela de A NE ADORMI CU LOZINCI și de A NE ÎNVRĂJBI până la a ajunge la UN RĂZBOI AL TUTUROR ÎMPOTRIVA TUTUROR. …Ne-au fărâmițat în segmente din ce în ce mai mici. …Apoi au stârnit conflicte fără temei real între absolut toate aceste segmente. Tineri vs. bătrâni, pacienți vs. medici, părinți vs. profesori, români din țară vs. români din diaspora, stânga vs. dreapta, om vs. om…

Dacă privim fără lentile de contact distorsionante oglindirea propriei condiții, constatăm că ne aflăm la un nou moment de răscruce: fie continuăm să asistăm pasivi la dispariția – de facto – a esenței tari românești, fie pornim a ne reașeza în propriul destin. Fie ne revoltăm surd și mut în fața bătăilor de cord din ce în ce mai rare și mai plăpânde ale acestei țări, fie ne regăsim cursul viu, propria matcă, sensul propriului mers.

România reală vă aparține dumneavoastră, oamenilor reali, nu celor care au tupeul de a vă spune cum ar trebui să gândiți și ce ar trebui să simțiți… Românii obișnuiți, românii care traversează pe verde fără să-i agaseze pe ceilalți cu faptul “extraordinar” că au traversat pe verde sunt adevărata „societate civilă”. Adevărata „societate civilă” românească este însăși societatea românească, cu bunele și relele ei. Adevărata „societate civilă” nu este monopolul nimănui. Ea este a oamenilor și e reprezentată de OAMENI!

Anul Centenarului și alegerile prezidențiale din 2019 pot fi începutul unui nou drum pentru România. După prea mult timp în care ni s-a tot spus ȘI AM FOST ÎNVĂȚAȚI SĂ NE TOT SPUNEM că suntem „cei mai leneși”, „cei mai corupți”, „cei mai nepregătiți”, a venit vremea să spunem STOP! Nu „STOP și de la capăt”, cum ar zice unii, ci „STOP și cu SENS”!

…Exact de acest lucru avem nevoie. De un SENS. De un SENS comun, pentru noi și pentru această țară… Avem nevoie de un sol fertil din care acest SENS frumos să se poate ivi, să poate crește, să poate inspira.

În 2018 și, mai ales, în 2019, avem șansa de a ne reveni, de a ieși din acest coșmar colectiv prefabricat. Putem transmuta energiile urii în elementele purificatoare ale unui SENS comun… Fie ca cei mai mulți dintre români, indiferent de vârstă, de zonă geografică, de statut material să aleagă în cunoștință de cauză și nu sub impulsurile controlate transmise de către PROPAGANDĂ. Fie ca cei mai mulți dintre români să perceapă ipocrizia celor care se pretind Înalt-Prea-Onești sau a celor care vor să pară a fi ALEȘII, noua RASĂ PURĂ, SALVATORII pogorâți printre pământeni din îndepărtata Galaxie a IMACULAȚILOR…

„Oferta” mea este una UMANĂ, înainte de a fi una politică. Iar 2018 și 2019 vor fi anii în care poporul român va trece printr-un test al maturității – va avea de ales între politruci gonflați și oameni politici adevărați, între PERFECȚI cosmetizați și IMPERFECȚI cu sânge cald…

Fie să FIM!…

Autor: Liviu Pleșoianu

Sursa: Liviu Pleșoianu

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss