C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Liviu Pleșoianu: „Să nu-i subestimeze nimeni pe cei care, fără a iubi vreun alt candidat, îl detestă pe Iohannis…”

Pentru cine preferă să nu se drogheze cu iluzii, las aici analiza mea…



Pe scurt: Iohannis poate fi oprit doar prin renunțarea imediată la încercarea de a o crește pozitiv pe doamna Dăncilă! Iohannis poate fi învins doar prin capacitarea rapidă nu doar a tuturor “pesediștilor”, ci și a tuturor “nepesediștilor” care îl detestă organic… Să nu-i subestimeze nimeni pe cei care, fără a iubi vreun alt candidat, îl detestă pe Iohannis…

Pe larg:

1. Mircea Diaconu: 814.717

Pro România + ALDE (europarlamentare) = 583.916 + 371.441 = 955.357

Diaconu, în opinia mea, a fost sub așteptări, atât ca prestație (v. emisiunea de la Digi24, când a spus ferm că s-ar bucura să fie un român la șefia Parchetului European, chiar și Kovesi), cât mai ales prin asocierile politice (Ponta și Tăriceanu). Pro România și ALDE sunt evident în cădere liberă, pentru că Ponta și Tăriceanu scad mult fiind percepuți (corect) ca trădători. După părerea mea, ALDE va dispărea, deoarece electoratul său nu se mai simte reprezentat în urma asocierii lui Tăriceanu cu PNL. Iar Pro România se va fragmenta în continuare, mulți alegători fiind recuperați de PSD.

2. Dan Barna: 1.379.692

Barna a reușit performanța de a pierde 648.000 de persoane care au votat USR-PLUS la europarlamentare (2.028.236). Pe de altă parte, USR s-a triplat la europarlamentarele din 2019 față de parlamentarele din 2016. Momentul adevărului va fi la localele și parlamentarele din 2020. Parazitul politic Cioloș va face ce știe el mai bine – se va lipi cu ventuzele de organismul-gazdă (USR). E foarte probabil însă ca organismul-gazdă să nu-i mai poată oferi mare lucru până la sfârșitul lui 2020…

3. Klaus Iohannis: 3.479.224

Klaus Iohannis a crescut cu aproape 600.000 de voturi față de turul 1 din 2014. Spre comparație, Băsescu scădea în turul 1 din 2009 cu 390.000 de voturi față de turul 1 din 2004. De asemenea, Iohannis are în momentul de față cu 1.000.000 de voturi mai mult decât scorul PNL de la europarlamentare. Faptul că nu a fost suspendat chiar în luna decembrie 2016, imediat după ce PSD câștigase la scor alegerile parlamentare, a fost cea mai mare greșeală politică a PSD. Argumentul că „dacă îl suspendăm, îl umflăm electoral” a fost o mare inepție, debitată și de niște mari politicieni, și de niște mari analiști politici…

4. Viorica Dăncilă: 2.051.365

Viorica Dăncilă a obținut aproximativ același scor realizat de PSD la europarlamentare (2.040.765).

Concluzii:

Sigur că politica nu e doar matematică, dar e ȘI matematică… Dacă adunăm brut (sigur că nu va fi chiar așa, dar avem nevoie de o bază de discuție), atunci:

Iohannis + Barna + Paleologu + Hunor = 3.479.224 + 1.379.692 + 525.429 + 356.928 = 5.741.273

Dăncilă + Diaconu = 2.051.365 + 814.717 = 2.866.082

Acum, să ne aruncăm puțin în gol (deși nu recomand) și să presupunem că 1.000.000 dintre votanții lui Barna, Paleologu și Hunor nu îl votează pe Iohannis. Am avea în acest caz așa:

Iohannis: 5.741.273 – 1.000.000 = 4.741.273

De asemenea, să presupunem că toți votanții lui Diaconu votează Dăncilă și că, în plus, 1.000.000 de votanți de la toți ceilalți candidați din turul 1 (îi includem aici și pe cei cu scoruri mici) merg tot spre Dăncilă. În acest caz, am avea așa:

Dăncilă: 2.866.082 + 1.000.000 = 3.866.082

Cu alte cuvinte, chiar dacă luăm 1.000.000 de la Iohannis și punem 1.000.000 la Dăncilă, tot nu iese…

…Și atunci, s-ar mai putea face totuși ceva?

…Da! Un singur lucru: doamna Dăncilă și cei din jurul ei să înțeleagă că Iohannis poate fi învins doar de un vot masiv negativ, un vot masiv anti-Iohannis care să-i aducă la urne pe mulți dintre cei care au stat acasă la turul 1!

Pentru cine e cu adevărat treaz și preferă să nu se îmbete cu iluzii, lucrurile sunt clare. Dacă se va miza în continuare pe creșterea pozitivă a doamnei Dăncilă, atunci Iohannis va câștiga fără probleme. Dacă, în schimb, se va reuși capacitarea celor care, deși nu sunt “pesediști”, deși nu o agreează pe doamna Dăncilă, îl detestă organic pe Iohannis, atunci șansele cresc foarte mult. Atunci Iohannis poate pierde, ori poate câștiga la limită, ceea ce îi șubrezește grav al doilea mandat și îl face foarte vulnerabil în fața unei suspendări…

Sper să se înțeleagă acest lucru și să se acționeze în consecință. În ce mă privește, cred că am făcut deja foarte mult pentru a-i arăta pe Werner și compania în adevărata lor “lumină”… Și fiți convinși că voi continua în toate aceste zile!

Comparații:

Viorica Dăncilă, Turul 1, 2019: 2.051.365

PSD (europarlamentare): 2.040.765

Victor Ponta, Turul 1, 2014: 3.836.093

PSD (parlamentare), 2016: 3.204.864

Mircea Geoană, Turul 1, 2009: 3.0027.838

Adrian Năstase, Turul 1, 2004: 4.278.864

Klaus Iohannis, Turul 1, 2019: 3.479.224

PNL (europarlamentare): 2.449.068

Klaus Iohannis, Turul 1, 2014: 2.881.406

PNL (parlamentare, 2016): 1.412.377

Băsescu, Turul 1, 2009: 3.153.640

Băsescu, Turul 1, 2004: 3.545.236

Dan Barna: 1.379.692

USR-PLUS (europarlamentare): 2.028.236

USR (parlamentare, 2016): 625.154

Autor: Liviu Pleșoianu

Sursa: Liviu Pleșoianu Facebook

Related Posts

One Response “Liviu Pleșoianu: „Să nu-i subestimeze nimeni pe cei care, fără a iubi vreun alt candidat, îl detestă pe Iohannis…””

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss