C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Lepra USR: tratament la rece, sau la cald?

Duminica seara, „simpatica franțuzoaică” Clotilde Armand (care, după unii, ar fi și frumoasă – doar că eu la rasele de cai nu mă prea pricep), conducătoarea partidului CIA (cunoscut de români, în mod ciudat, sub sigla USR), a scuipat o flegmă d’une rare élégance în obrazul poporului său adoptiv, declarând scandalizată că „pe vremea lui Ceaușescu veneau [să voteze] 99,99%. Acum nici jumătate”.

clotilde-armand-explica

Nostalgiile doamnei Armand fiind ușor artificiale, țin s-o liniștesc: din câte am înțeles vorbind cu oameni în vârstă (de la care simpatizanții dânsei ar dori să retragă dreptul de vot), cu muncitori și oameni din „mediul rural” (în vocabularul neo-românilor USR: Teleormania Magna), ea nu este singura bântuită de regrete și nostalgii.

Pe plantația RO, foarte mulți oameni se gândesc cu dor la o epocă în care România era țară suverană, în care mult-lăudata „mobilitate” transfrontalieră nu era singura alternativă la sărăcie, în care pădurile României aveau și copaci, satele aveau și copii, și în care, oricât de proști și corupți or fi fost conducătorii țării, cel puțin nu-și insultau poporul cu obrăznicie fanariotă și accent franțuzesc. Căci ar trebui să știi, Clotildo, că în lumea – aparent străină ție – a oamenilor bine crescuți, nu doar banul are valoare, ci și obrazul nescuipat.

Pe simpatica franțuzoaică țin s-o îndemn la răbdare, căci alegerile din aceeași zi sugerează că nu mai suntem foarte departe de o vreme în care mai mulți români (și desigur: și mai mulți unguri, și mai mulți țigani din România – dar poate mai puțini francezi) vor participa la alegeri, votând pentru partide care, spre deosebire de USR (10% din voturi, după o campanie mediatic dominată de propaganda lor), în sfârșit, îi vor da măcar impresia reprezentării.

Într-adevăr, înființarea USR-ului a fost o inițiativă salutară, crescând vizibilitatea fenomenului stângist (în sensul strict al cuvântului, definit de Lenin acum un veac, stângismul este socialismul idioților) în România. Ura lor afișată față de oamenii simpli și de partidul care (în mod mai mult sau mai puțin meritat) profită majoritar de votul lor (PSD) nu mai lasă loc nici celui mai mic dubiu în privința faptului că dreptatea socială nu figurează deloc printre prioritățile – nici măcar printre valorile promovate de această stângă liberal-fanariotă, care nu cunoaște „proletari”, „țărani” sau „oameni săraci” (adică: majoritatea), ci doar homosexuali, rromi, femei, și în general minorități (rasiale, sexuale etc.). Și iată bonusul: grație măsurărilor electorale, suntem, în sfârșit, în stare să cuantificăm epidemiologic impactul leprei stângist-liberale asupra țesutului social român, rezultatul fiind relativ încurajator: 10% – pacient vindecabil.

Concentrarea acestui procentaj de 10% români mutanți în centrele de putere economică, politică și socio-culturală ale țării – care este și cauza, și consecința influenței lor disproporționate asupra procesului profund anti-democratic de definire a normelor sociale în România urbană contemporană – prezintă și el avantajul de a-i crește vizibilitatea, ușurând astfel operațiunile profilactice care vor fi necesare într-un viitor apropiat.

În afară de abțibildurile USR, cum să recunoaștem mutanții? Ei, de obicei, trăiesc în lounge-uri, adică restaurante proaste și scumpe, unde interdicția tutunului – spre deosebire de crâșmele din mediul rural – este aplicată cu strictețe, și unde, din lipsa de bani (foarte puțini dintre ei se bucură de puterea de cumpărare a Clotildei Armand), consumă băuturi sintetice în timp ce rațiocinează despre viața lor sexuală multilateral subdezvoltată. În afară de romgleză și de engleza de aeroport, în majoritatea cazurilor, mutanții nu vorbesc nicio limbă, iar utilitatea lor socială se măsoară doar cu valori negative. Spre deosebire de „analfabeții bețivi din mediul rural” – sistematic învinuiți că nu sunt dispuși să sape 10 ore pentru 50 de lei –, inculții vegetarieni din mediul urban nu sunt capabili nici să sape.

Vreau, prin urmare, să invit puterea patriotă în curs de constituire la eforturi sporite în vederea integrării lor sociale, prin interzicerea finanțării externe pentru ONG-uri cu scopuri politice (singura formă de asistanat social care a prosperat sub tirania portocalie, și care chiar merită numele de parazitism social) și organizarea de tabere educative la țară, deconectate și încălzite 100% ecologic, unde hipsterul USRist va putea găti singur și mânca gratis tot ce crește el – și nimic altceva, să nu-i ajungă cumva în farfurie rezultatul muncii unor bețivi homofobi din Teleorman.

De fapt, reintroducerea unor examene de admitere cât de cât severe în toate facultățile țării ar fi de ajuns pentru a lichida tumoarea. După dezindustrializarea criminală organizată de stăpânii coloniali ai României în anii 90, există mari orașe, precum Cluj, unde „piața imobiliară” (românește: speculația care ține capitalul autohton departe de activitățile productive) și „efervescența culturală” (românește: subcultura techno și piața drogurilor) supraviețuiesc doar datorită iresponsabilității rectoratelor, dispuse să echipeze absolut orice golănuț analfabet cu diplome trucate.

Doar banii alocați de sectorul privat construcțiilor de blocuri de garsoniere pentru stagnarea onanică a acestor șomeri camuflați ar fi de ajuns pentru retehnologizarea agriculturii – care, dealtfel, duce lipsă de brațe. Oricum, în starea lor actuală (așa cum reiese chiar din mărturia angoasată a unor profi), singura „funcție socială„ pe care facultățile românești o mai îndeplinesc cât de cât este crearea și întreținerea, în produsele semi-analfabete ale sistemului liceal sinistrat, a sentimentului unei false superiorități intelectuale și morale față de părinții lor, de cetățenii mai în vârstă, și în general de propriul lor popor „retrograd„ (adică: responsabil) și „înapoiat„ (adică sărac – mai exact: sărăcit, tocmai de occidentul la care sunt învățați să se închine).

Dacă unele familii țin să subvenționeze pentru progenitura lor prost pregătită școlar astfel de stagii de îndobitocire (prin studii de „gender„, „studii britanice„, exegeza romanului feminist norvegian și alte labe triste contrafăcând filologia), este alegerea și responsabilitatea lor. Ar fi, însă, greu de înțeles ca un guvern patriot să permită în continuare finanțarea unor astfel de mofturi dăunătoare pe bani publici. Iar privind disciplinele tehnice: ori (re)creăm industriile în care specialiștii școliți din bani publici își vor putea rentabiliza talentele în țară, ori îi lăsăm pe nemți și suedezi să-și formeze singuri ingineri și medici – gata cu filantropia româno-scandinavă! Am cotizat suficient la prosperitatea germană.

În general, a venit momentul să afirmăm răspicat că creșterea marilor orașe nu este deloc – nici economic, nici ecologic, nici cultural – în interesul țării – interesul țării fiind, prin definiție, interesul poporului. Cu banii deturnați de Boc pentru festivități untold de stupide, puteam construi centuri ocolitoare în jurul mai multor sate din județ, salvând vieți de copii, de bătrâni și de animale. Ca să nu spun nimic de miliardele aruncate de mafia portocalie în șmecheria Prima Casă, cadou făcut de stat speculanților imobiliari, într-o țară demografic sinistrată și plină de sate semi-goale.

Iată misiunea puterii patriote în curs (sper) de alcătuire: să dezumfle abcesul occidentalist al marilor metropole parazitare, unde prosperă cancerul sociocultural și lepra USR, cu parafernala lor de zgomot electronic și de propagandă pederastă. Dacă Dragnea, imitând greșeala marelui Tito, ignoră primejdia focarelor de liberalism, atunci n-o să ne rămână decât soluția Ratko Mladić: cauterizarea la cald și la liber, de pe deal, cu cete de teleormeni, niște țuici, voie bună, și un pic de artilerie grea.

Autor: Modeste Schwartz

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss