C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Koveși, șah la Iohannis

Conferința ținută de șefa DNA, Codruța Koveși, a fost una foarte bună. Aceasta a vorbit mult fără să spună mare lucru și a reușit să reaprindă speranța în tabăra susținătorilor ei. Practic, conferința de presă și-a atins scopul.



Reporterii trimiși de televiziuni și ziare la conferință au fost ori prea slabi ori prea fricoși ori prea plătiți ca să pună întrebări grele, astfel Laura Koveși nu a dat în niciun moment semne accentuate de slăbiciune. Dintr-o conferință care se anunța foarte grea, aceasta s-a transformat într-un show care a dus la creșterea încrederii în șefa DNA. Televiziunile (RTV și Antena 3) nu au fost capabile să producă niște întrebări decente la care Koveși să se blocheze. Consilierii de imagine ai șefei DNA au respirat ușurați după două ore de transmie live, le-a ieșit și de data asta, și se pregătesc temenic pentru prezidențialele din 2019.

Koveși semnalizează spre Cotroceni

Mare perdant al zilei de ieri este însă Klaus Iohannis. Președintele care de ceva timp este atât de absent din peisajul politic românesc încât lumea a început să-l uite. Ne apropiem cu pași repezi de alegerile prezidențiale din 2019, iar modul în care Koveși este relansată ne arată că sunt șanse mari ca Iohannis să-și ia un concediu mult mai mare după alegerile prezidențiale de anul viitor.

În aceste momente de criză se vede că alegerea lui Iohannis a fost o întâmplare, românii au votat să nu iasă Ponta și cam asta a fost alternativa. A câștigat pe fondul emoției colective cu votul din diaspora și pentru că lumea votează instinctiv  la prezidențiale împotriva unui candidat PSD.  În 2019, lucrurile se pot reașeza.

În conferința susținută la sediul DNA, Laura Koveși s-a comportat ca un politician veritabil, mult mai versată decât a fost vreodată Iohannis. Koveși a folosit un discurs politic prin care și-a motivat susținătorii, încercând să ajungă la publicul nehotărât doar parțial. Principalul scop fiind să polarizeze și mai mult forțele.

Aparatul de comunicare al șefei DNA și-a făcut ieri treaba cu brio. Mesajele lui Koveși au fost date în presă cu câteva zile înainte pentru a fi deja impregnate în mentalul colectiv. DNA se luptă cu infractorii, Koveși este singura soluție.

Conferința lui Klaus Iohannis în care anunță triumfător că DNA își face treaba și Koveși este foarte bine acolo este un cui bătut în talpa prezidențială la oră de maximă audiență. Jocurile par făcute pentru 2019, lupta actuală dintre PSD  și ALDE vs. DNA se va transforma anul viitor în lupta pentru prezidențiale. Din nou nu vor exista teme sau proiecte pentru România, sigura discuție fiind despre justiție împotriva penalilor.

Autor: Alexandru David

Related Posts

2 Responses “Koveși, șah la Iohannis”

  1. vlad tepes says:

    Bai, ce rai sunt si jurnalistii astia! N-au nici un pic de intelegere fatza de Dulapul sasesc! Adica RoboCop, care tocmai a sosit dintr-un concediu relaxant in Tenerife, vreti acum sa se conecteze instant la politica damboviteana, cand lui ii trebuie obligatoriu o foaie de parcurs de la sefii sai straini, ca sa ia vreo masura! Asa ca, la conferinta cu jurnalistii, fiind inca sub efectul hipnotic al “concediului bine facut_” si nefiind in stare sa dea un raspuns cat de cat satisfacator, nici macar la o intrebare, Dulapul crede ca isi poate masca ignorantza crasa, cerand urmatoarea intrebare sau ranjind cu intreaga dantura cabalina! Apropo, sititi de ce-l pretuiau elevii, atunci cnd era profesor? Pt ca pana facea prezentza, se termina ora!!

  2. lex says:

    Conferinta Laurei vs. Conferinta Lui Klaus vs. Declaratia lui Tudorel, faza televizata, in registrul netelevizat activitatile aferente parteneriatelor strategice desfasurandu-se in toata splendoarea, in materie de defrisari masive (vezi date statistice, 70 camioane de busteni/zi , sute de mii de tone lemn la Holz, paduri rase de pe fata Pamantului), de acordare a avansurilor in vederea achizionarii de echipament militar, “vaimamalui”, neperformant, depasit, incompatibil cu dispozitivele “cinetice” ale vecinilor, “speriati” de bombe (!), explozia spezelor financiar-bancare, intensificarea fenomenelor geoclimatice, a tensiunilor sociale, scaparea denuntatorilor, trocul de agenti secreti intre parteneri, accentuarea diversiunilor, atentatelor la viata, evidentierea cat mai pregnanta a diversiunii, dezumanizarea, destructurarea, contaminarea (apa, aer, sol), vaccinarea cu otravuri, alimentatia infestata, contaminare, invazie, razboie interminabile, demonizarea unei civilizatii, care civilizatii au demonstrat temporo-spatial ca oricate eforturi ar face din toate pdv, tehnologic, spatial avansat, terestru/intra/extra, nu reusesc sa depaseasca stadiul de primitivism, salbaticism. Sclavia cr. in puseu acut. Psihoinvolutie, retardare, dementa mixta. Ce-i de facut?!
    Doamne ajuta pentru solutia inteleapta! Doamne ajuta pentru o minune! Nimic fara Dumnezeu! Lex Universalis.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss