Analize și opinii

Klaus şi PeNeLe lui văd România ca pe o vacă de muls. Eterna lor vacă de muls!

Ceea ce se întîmplă acum e o alergare nebună cu ochii legaţi, care o să dea ţara cu capul de pereţi! Toate scandalurile sînt o perdea de fum, ca să nu putem observa cum România ni se scurge printre degete! Tăierea pensiilor speciale e păcăleala momentului! O gogoaşă umflată! O farsă grotescă! Parlamentul s-a prefăcut că le elimină. C.C.R. va dezbate abia pe 18 martie eliminarea pensiilor speciale.



Pînă atunci, domneşte haosul în instanţe. La calculul final, cu ochii în soare vor rămâne doar aviatorii şi diplomaţii. Legea privind eliminarea pensiilor speciale, votată în Camera Deputaţilor, nu are rolul de a corecta inechităţile uriaşe, ci, doar, să marcheze un populism mizerabil, de care trag cu dinţii şi dreapta şi stînga. Dacă legea va cădea la C.C.R., asta se şi urmăreşte, 96% dintre ele vor rămîne în picioare, printre care, sine die,  pensiile parlamentarilor. Cei de la C.C.R. nu-şi pot tăia singuri creanga de sub picioare! Nu se mai poate face nimic! Săgeata a părăsit arcul, iar vîrful ei otrăvit va demola guvernul Orban.

Klaus se crede pe cai mari! Crede că i s-au aliniat toate planetele şi de aia a ajuns jupîn peste instituţiile statului. Pe scurt, Iohannis trebuie înţeles într-o singură cheie: e de pe la noi, dar nu-i de-al nostru! Şi-a montat un guvern de „şmecheri”, în care, dincolo de enunţarea publică a unor principii inexistente, a unor lozinci manipulatoare, cînd e vorba de interesul propriu, toţi se vor exceptaţi de la regulă. Miniştri „Guvernului meu” nr. 2 au promis că nu vor pune mîna pe ordonanţe de urgenţă, însă, în cîteva luni de guvernare,  au record absolut la ordonanţe! Dacă îl mai lăsăm de capul lui după blocuri, Iohannis  o să tragă într-o bună zi obloanele României! O să privatizeze tot ce a mai rămas al nostru: Hidroelectrica, CEC-ul şi Sănătatea… poate şi balamucul, adică Parlamentul.ro.

Odiosul guvern Boc a dat tonul! Boc, a închis zeci de spitale, pe vremea cînd „aiahoasca pătrunsese în ţară”, iar oamenii au murit în faţa spitalelor închise sau în drum spre altele. Klaus şi penele lui văd România ca pe o vacă de muls. Eterna lor vacă de muls! Cu un heirupism  mizerabil au pus ochii şi pe Sănătate! Au scos de la naftalină programul de reformă al P.D.L., cu multe buboaie, încă active. Penele e, de fapt,  pedele „apgradat”. După ce l-a ostracizat pe Arafat, Ministrul Sănătăţii propune privatizarea sănătăţii! Vrea ca spitalele private să acceseze fondurile de stat cu prioritate! Din acelaşi bazin financiar sărac să se alimenteze şi (mai ales) sistemul privat şi, din ce mai rămîne, spitalele de stat? Perspectivele sînt catastrofale pentru sănătatea românilor, ceea ce se şi doreşte.

Sănătatea e a statului, a naţiei române, nu a unui conglomerat de companii medicale şi farmaceutice private şi/sau corporatiste! Costache ăsta cu „chinejii” (la fel şi Orban, Turcan,  Renate Weber & Co) vine din Sibiu, de la, de la ex- Bürgermeisterul „Hermannstadtului”, Iohannis, şi are un lanţ de clinici private! De cîştigat va avea privatul care, cu competenţa-i cunoscută va atrage fonduri pentru clasa de vîrf, care îşi permite tratamentul la privat. Pătura săracă va rămîne la stat, unde resursele de tratament vor fi modeste, adică aproape de „0”… de ochii lumii. Pentru cei cu salarii mici costurile cu serviciile medicale vor creşte La privat se vor putea trata torţionari precum Augustin Lazăr, a cărui pensie poate acoperi 40 de pensii obişnuite! Aşadar, niciodată nu vom putea curăţa securitatea de securişti şi justiţia de securişti. Saltimbancii din „corul robilor” lui Iohannis, cu „educaţie” de sfinx şi calm olimpian, i-au aşteptat la colţ pe pesedişti, le-au dat în cap, le-au băgat capul după gratii, au pus ghiara pe pradă şi o sfîşie acum din toate părţile. România e o pradă pentru ei! Stăpîni pe junglă acum, se contorsionează, fac tumbe, se chinuiesc să fie adulaţi, să fie remarcaţi, să dea bine în faţa „prostimii”! Însă au venit şi huiduieli la pachet, iar acesta e un semn! Primul semn că peneleul este în pericol de a deveni un nimic. Un mare nimic. Nici măcar pentru mulţi dintre cei care i-au votat nu mai sînt de încredere. Cum să mai aibă încredere dacă mint şi înşeală! Cum să mai ai încredere în chiriaşul de la Cotroceni care a numit  „plăcuţa suedeză” ca fiind opinie politică? Orban e cel mult un dansator şi cîntător la mandolină! Ca premier e zgomotos ca un motor diesel de tanc Leopard, ce poluează tot ce-i calcă şenilele şi trebuie interzis. Zgomot şi nimic! Asta e politica peneleilor!

Cu toate acestea, stînga lui Ciolacu are de lucru doar în buzunar! Cînd vom avea o stîngă eficientă şi vizionară? Cînd, în care secol, nu vom mai avea zeci de mii de copii care adorm flămînzi? Cînd?, cei peste 50% dintre românii săraci, de la sate, vor înceta să-şi facă nevoile în fundul curţii? Pilăria pesede a fost înlocuită cu pilăria penele. Băiatul şi fata lui tata sînt trendul care face legea în rîndul funcţionărimii înalte. La mic dejun, prînz şi cină, doar alegeri anticipate! De ce nu, pensii şi salarii anticipate, de ce nu, autostrăzi anticipate? Nu buletine cu cip, necesare mondialiştilor pentru statistici secrete, focare de epidemii, virusuri, boli, mişcări, exterminări, emigrări şi monitorizarea fiecărui cetăţean al globului, care va avea o fişă medicală, undeva, stocată, în computerele lor. Merită să arunci ţara în foc ca să satisfaci orgoliile lui Iohannis, neputinţele lui Orban, alunecările de teren mintal ale hoardei de incompetenţi şi cerinţele stăpînilor externi?

Despre care economie vorbesc nelegiuiţii, cînd industria ţării e la pămînt şi  agricultura, în aer? Trei decenii au distrus tot ce era stabil şi nu mai au de unde da pensii şi salarii, decît din împrumuturi fără egal în toată istoria noastră. De ce nu avem căi ferate verificate, reparate şi repuse în funcţionare sigură, la viteze similare cu cele de afară? Trenurile deraiază de pe linii, pentru că nici măcar o linie feroviară modernă nu avem. Spitalele au în dotare unelte din Evul Mediu, tavanele şcolilor cad peste elevi! Nu avem autostrăzi cap-finiş (Ceauşescu preconizase o reţea de cca. 3.500 de km). Decalajul sat-oraş e uriaş! Zeci de sate şi mii de gospodării, fără curent electric şi fără acces la gaze, deşi România dispune de resurse care pot acoperi tot consumul intern! Pentru că un cretin de la Parlamentul Europei înstelate a afirmat că, gazele din Marea Neagră sînt ale U.E., nu ale României?! Sărăcia umblă desculţă de la nord la sud, de la este la vest! Avem numai patri(h)oţi pe linia celor două palate! Patrioţi, în ghilimele! Avem diversiuni multe şi grosolane; blazare, cinism  şi metafizică ieftină! Politica lor e un bal mascat.

Cum peneliştii şi iohanul lor au  purtat tot timpul măşti din import, cetăţenii n-au ştiut cu cine au de-a face. Pînă au pus mîna pe os se dădeau nişte cîini de casă, patrioţi declaraţi şi naţionalişti profunzi. Au scheunat cum au ştiut mai artistic şi-au căpătat osul cel mare. În România  nu se mai face politică, ci dans la bară pe banii românilor. Iohannis are optica lui Soros, care a declarat într-un interviu că „nu-i pasă că acţiunile sale imorale au executat naţiuni întregi”. Omul sistemului are multiple calităţi şi este cea mai dresată fiară, fără de care nu se mişcă nimic. Asta-i „România normală” a lui Iohannis! Orban se preface că se dă de ceasul morţii ca să salveze ţara! S-a împrumutat masiv cu cele mai mari dobînzi, da’, pe ce a cheltuit banii nu ne spune! Numai epoca Băsescu a împrumutat atît de mult! Nu şi-au stors creierul în sensul unor soluţii interne, s-au înfipt, precum găina, în bani de împrumut, pe care cetăţenii îi vor returna. O soluţie la îndemînă pentru a aduce bani la buget ar fi scuturarea ţării de paraziţii puterii! Dacă s-ar tăia drastic din funcţionărimea cumnaţilor, nepoţilor, soacrelor, verilor şi a tuturor nerozilor înrudiţi cu „barosanii”, dacă s-ar anula pensiile speciale, cu banii adunaţi s-ar putea plăti pensiile anticipat, s-ar face şi autostrăzi şi căi ferate moderne.

Reducerea numărului de parlamentari şi funcţionari aferenţi, reducerea numărului de ministere şi instituţii guvernamentale, ar trimite politicienii la muncă şi ar reduce uriaşa povara a cheltuielilor publice. Deficitul din buget vine din moştenirea lui Băsescu şi Boc, care au tocat tot, au tăiat la sînge, încît nu mai aveau bani nici pentru hîrtie igienică în cele trei palate, iar românii, nici de şosete. Regimul dictatorial Băsescu-Boc, care, spre a se lungi la putere, a favorizat sistemul corupţiei în justiţie, sistemul corupţiei generalizate! Corupţia continuă să-şi exercite influenţa nu doar în mass-media, ci şi în Parlament, Guvern, ministere, administraţie şi justiţie, aşa că, să-i dăm dreptate marelui actor Constantin Tănase, ale cărui cuplete ar trebui puse pe frontispiciul celor trei instituţii: „De la Nistru pân-la Tisa,/ Tot românu plânsu-mi-s-a/ Că sunt vremuri anormale/ Nu-s parale// Dar zicând în alt registru:/ Dacă ai ajuns ministru/ Ai scăpat de angarale/… Sunt parale!” (Constantin Tănase, Nu-s parale)

Autor: Maria Diana Popescu

Sursa: Revista Art-Emis

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Toata clasa politica damboviteana e plina de hoti, dar astia de la PNL(adica fostul PDL), impreuna cu seful lor, Plavan sunt recunoscuti drept “hotii hotilor”, pt ca fura precum respira!